MINERII ŞI STYXUL

minerii – şerpi trişti ai
pământului – noapte de
noapte – sunt
scufundaţi de suferinţele noastre de
zi cu zi – duşi adânc să caute Rădăcina
Lumii – ca să ne – cu uimiri fermecate
împărtăşească – lumineze – deci
lecuiască – întru dreptate

minerii – şerpi trişti şi
înţelepţi ai
pământului – n-au plâns
niciodată – dar mereu
au cărat – acolo jos – de
mii şi mii de ani – la Rădăcina Lumii
aflată – lacrimă cu
lacrimă – plânsurile noastre
cotidiene – până când s-au făcut acolo – mai
jos decât jos – un
fluviu cât un
pântece de ocean: aşa a apărut – hotărnicind între
sfântă-nţelegere şi nesfârşită
milă – Styxul
***

CONSTATĂRI OBOSITE

prea mulţi fiori pe piele şi-n minte – deopotrivă
o viaţă petrecută în riduri şi fiorduri:
de-atâta promisiune de noi şi vii acorduri
sfinţii – la colţ de buze – îşi tot albesc salivă

demagogie sacră până la bătrâneţe
răbdăm naivi – salubri: consumul de ovaţii
n-a cunoscut pe Terra scăderi ori inovaţii
…dar Moartea e lucidă: ne-nconjură-n tandreţe…

de ce minţiţi – voi ceruri – pe vita de-abator
când soarta-i îngenunche în sânge – din pruncie?
tot universul ăsta e-o sumbră mişelie

călăul – nodul firii – e-un simplu lucrător…
…doar inima-i cinstită – ba intră chiar în grevă
şi nu-i mai simt bătaia – copacii când pierd sevă…
***

JUMĂTATE DE OM

licărind fantomatic adâncul de minţi
îmi stinge curajul din fulger de rugi
cu mâna-mi murdară arăt către sfinţi
din îngeri cernesc semeni jalnici şi slugi

iar răni de credinţă iau foc şi mă dor
nu sunt apostat – nici sihastru în munţi
aş vrea să ajung pân’ la steaua Alcor
arhanghelii-eonilor plâng mai cărunţi

e-un viscol de vise şi crivăţ pe creste
se zice că-n cer sinucişi sunt toţi zeii
nu vine spre ochiu-mi lumină de veste

acum jumătăţi de planete-s şi teii…
…Hristos sângerând şi gemând mă priveşte:
ţinu-L pe braţe – fâstâcit şi prosteşte…
***

NEBUNII

nebunii beau direct din lună – copleşiţi
şi scheaună şi fâlfâie-n izvoare:
din oceanul de lumină şi candoare
ies în genunchi – cu creierii smeriţi

e vară caldă şi dementă-n munţi
şi vin nebunii – ploconindu-şi frunţi
dar toamna se tot zice c-a murit
un iezer nou Hristos a răsărit

în şiruri nesfârşite vin nebunii
şi-s sclavi cuminţi luminii şi urgiei:
şi-au agăţat de gât cumplite funii

să treacă peste vremea nevralgiei…
…să fii nebun: regească-ţi este firea
ţi se închină-a florilor oştirea…
***
Adrian Botez