ADRIAN BOTEZ: CONVORBIREA MEA CU MOARTEA

Adrian Botez

 

CONVORBIREA MEA CU MOARTEA

senectă Moarte – glăsuieşte:
îţi ştiu broboada şi cinismul –
lumea de tine se fereşte
căci ţi-a uitat – pe-atunci celebre! –
cavalerismul şi lirismul!

tu eşti gingia veşniciei:
ne dori atunci când te atingem –
paradontoză a mâniei
de-a te vedea atunci când plângem!

…ai fost – la Facerea de lume –
umbră de-Orfeu cântând luminii!
…dar când Adam s-a pus pe glume…
prima-ispăşire fuşi a vinii!

şi iată cum – din dor de lin
ai devenit – în timp – pelin:
de-atunci eşti tot calomniată
şi porţi mereu a lumii-erată…

te simte omul prin greşeala-i:
n-are curaj să şi-o asume… –
şi-atunci oricine-şi deie seama
câte a spus …şi câte spune!

eşti cari ce sapă-n bucuria
de-a fi noi plozi dumnezeieşti:
de-şi strigă El spre tine-urgia
se spune că tu o sfecleşti…

tu eşti lăsată-aşa corbìe
făpturile nu te zărească:
dau buzna toţi în agonie…
şi-i prea târziu să se ferească!

ograda ta-i de flori umplută –
la rădăcină sunt ciolane!
ce să mai zici de-aşa capcane?
…iar gustul – el nu se discută…

…adie vânt de nemurire
pe unde-ai fost cândva trecută…
eu văd prin tine rugi de fire –
trecând de tine – raza-i mută!

eşti – Moarte – uşă spre vecie
un fascinant înger de pază:
pe tine slova nu se scrie –
da – de tăcerea ta mi-e groază…

spun unii: „de-ai fi vorbăreaţă
te-ar îndrăgi plebea gregară…
nu – Moarte – nu suntem la piaţă:
fii cât poţi tu de-amară!

lumina pusă-n rai de Mire
îşi pierde preţul prin palavră!
la fel şi-extatica iubire:
nu – fii cu noi cât poţi de javră!

rai este restul de la coasă
tot cântărind la comparaţii:
cu cât e Moartea mai scârboasă
cu-atât primeşte El ovaţii!

deci – fă-ţi discretă datoria
şi fii – o, Moarte! – exemplară:
cu cât dai tu la frig tăria
cu-atât miroase-mi mie-a vară!

cu cât eşti – Moarte – mai saşìe
şi-mi semeni groază împrejur –
credinţa-n „dincolo”-i mai vie:
voi duce-o tot într-un huzur!

…ăsta-i lirismu-ţi – soră Moarte
pe care l-au uitat truverii:
în tine cresc grădini de soarte
şi amurgesc demn cavalerii!

cine nu ştie cum să moară
nu merită decât uitarea:
ne-ai învăţat cum se măsoară
pas de-nţelept râvnind la zarea…

m-ai învăţat – din sărăcie
să-mi isc minuni şi-averi de semne:
din calicie – -mpărăţie!
să scot sfânt foc – din biete lemne…!

…m-ai învăţat şi cum se scrie
Cuvântul care să-L însemne!
…cine mai poate-acum să nege
că eşti o lepră – dintr-un rege?
***

POEMUL „MICULUI PRINŢ”

vagabond printre lumini
eu îţi cânt şi tu suspini:
eu vin din stele şi noroi
şi-aşa v-am cunoscut pe voi…

doar am cântat – nu am băut
florile-n juru-mi au tăcut
căci ele ştiu că lira mea
e doar a nu ştiu câta stea!

…aş vrea dureri câte aveţi
să le înstrun şi să le ard
aş vrea să ard lume de fard
aş vrea văpăi – în loc de vieţi!

…de ce de-arìpi vă lepădaţi
de ce iar singur mă lăsaţi
şi semn îmi faceţi să mă-ntorc
în stele toate – să le storc?

mă voi întoarce – oameni buni
fără de àripi şi cununi
şi vă voi binecuvânta
să veniţi toţi în steaua mea!
***
Adrian Botez

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s