Sunt 10 ani de când un om, pe nume Karol Wojtyla, a restituit sufletul său Dumnezeului în care credea cu toată fiinţa. Şi tot 10 ani s-au scurs din neuitarea lui Ioan Paul al II-lea, care va dura cât vor exista oameni pe Pământ sau în Cosmos.

În 1999, Papa a venit în România, pe care a numit-o Grădina Maicii Domnului. Vreme de 18 minute, urmaşul Sfântului Petru le-a vorbit românilor în româneşte, cu eforturi care îţi rupeau inima şi o şuviţă de salivă prelingându-se din colţul gurii sale semiparalizate. A marcat o generaţie: cei care i-am văzut şi auzit pe Papa Ioan Paul al II-lea.

A ales să părăsească România cu un avion Tarom, încredinţându-şi viaţa Domnului şi piloţilor români. Mi-l voi aminti mereu – este unul dintre cei câţiva morţi cu care stau din când în când de vorbă, înainte de a începe să scriu. Şi simt nevoia să vă amintesc şi dumneavoastră nişte spuse ale Papei.

– „Adevărata libertate nu e cea a unei societăţi permisive,care confundă libertatea cu îngăduinţa de a face orice şi care, în numele libertăţii, proclamă un soi de amoralitate generală. E o caricatură de libertate să pretinzi că oamenii au dreptul să-şi trăiască vieţile fără a ţine seama de valorile morale.”

– „Cea mai rea închisoare e o inimă împietrită”.

– „Neajunsul pornografiei e că arată prea puţin, nu prea mult din fiinţa umană.”

– „Restrângerea libertăţii unei persoane poate să pară ceva negativ şi neplăcut, dar iubirea o poate face pozitivă, plină de bucurie şi creativă. Libertatea există în numele iubirii”.

– „Nu toţi sunt chemaţi să fie artişti în sensul specific al cuvântului. Totuşi, aşa cum Facerea arată, tuturor bârbaţilor şi femeilor li se încredinţează sarcina creării propriei lor vieţi: într-un anume sens, ei au venit pe lume ca să facă din viaţa lor o operă de artă, o capodoperă.”

– „Iisus este cel ce iscă în tine dorinţa de a face lucruri măreţe cu viaţa ta, voinţa de a căuta un ideal, refuzul de a-ţi îngădui să fii pus la pământ de mediocritate, curajul de a te dărui, cu umilinţă şi răbdare, îmbunătăţirii de sine şi de ceilalţi, făcând lumea mai omenească şi mai frăţească”.

– „El este Cel ce te zoreşte să lepezi de la tine măştile falsei vieţi.”

– „Raţiunea fără credinţă duce la nihilism şi relativism, credinţa fără raţiune duce la superstiţie.”