Vladimir Tismăneanu, după ce a spus despre Referendumul pentru Familie că este „de un penibil nebun”, lovește din nou

Acum, V. Tismăneanu o compară pe Koveși cu Papa Ioan Paul al II-lea

de  Ștefania Brândușă 

Vladimir Tismăneanu a scris pe pagina sa de Facebook că alegerea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European este un moment istoric pentru România,  comparându-l cu momentul în care polonezul Karol Wojtyla a fost pontificat Papa Ioan Paul al II-lea.

„Știu, este o hiperbolă, dar nu pot să-mi stăpânesc gândul. Pentru noi, într-un fel, numirea Laurei Kovesi ca procuror-șef al UE înseamnă ceea ce-a fost pentru polonezi alegerea cardinalului Karol Wojtyla drept Papa Ioan Paul al II-lea. Continue reading “Vladimir Tismăneanu, după ce a spus despre Referendumul pentru Familie că este „de un penibil nebun”, lovește din nou”

Papa Francisc în Statele Unite

St.Patrick.interior.02„Credința face ceea ce omul și legea nu pot face.”

– Sfântul Ioan Gură de Aur

   Cu câțiva ani în urmă am citit cartea politicianului francez Jean-Bernard Raimond, pe care am și cumpărat-o, intitulată  Ioan –Paul II – Un Papă în inima istoriei. Autorul îi conferea expresia de „profet înarmat”, desigur era vorba de arme despre care vorbea Sfântul Pavel efesenilor (cf. Ef 6, 14-17) : „ Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcându-vă cu paloșul dreptății; Și încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii; În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului; Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.” Continue reading “Papa Francisc în Statele Unite”

C.T. POPESCU: Să lepezi de la tine măştile falsei vieţi…

papa2Sunt 10 ani de când un om, pe nume Karol Wojtyla, a restituit sufletul său Dumnezeului în care credea cu toată fiinţa. Şi tot 10 ani s-au scurs din neuitarea lui Ioan Paul al II-lea, care va dura cât vor exista oameni pe Pământ sau în Cosmos.

În 1999, Papa a venit în România, pe care a numit-o Grădina Maicii Domnului. Vreme de 18 minute, urmaşul Sfântului Petru le-a vorbit românilor în româneşte, Continue reading “C.T. POPESCU: Să lepezi de la tine măştile falsei vieţi…”

OM AL VREMII LUI

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

 

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

 

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

 

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

 

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

 

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

 

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

 

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui  Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

 

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

 

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

 

***

Post Scriptum:

 

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

 

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

 

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011