OANA BÂLTOC: 13 obiceiuri la care o tânără din SUA a renunţat de când s-a mutat în România

Sorcha SillsPersoanele care aleg să se stabilească într-o altă ţară preiau, fie că vor sau nu, anumite obiceiuri ale locului. Acest lucru s-a întâmplat şi cu o tânără din SUA venită în România cu serviciul, ca expat, care explică modul în care ţara noastră a făcut-o să se schimbe, ba chiar să devină mai relaxată în anumite privinţe.

Sorcha Sills trăieşte în România din 2010, mutare datorată profesiei sale

În prezent stă la Bucureşti şi a găsit recent răgazul să împărtăşească lumii, prin postarea de pe site-ul matadornetwork.com, obiceiurile americane la care a renunţat de când trăieşte în ţara noastră.

1. Să mănânc produse care nu sunt de sezon

În State, eram obişnuită să am la dispoziţie tot anul produse proaspete, cum sunt merele sau căpşunele. Acest lucru este ceva mai dificil de obţinut în România, aşa că m-am obişnuit să nu am parte de ele, dacă nu este timpul lor. În schimb, am ajuns să mă bucur din nou de schimbarea anotimpurilor, tocmai pentru că dispun, în mare parte, numai de produse de sezon. Vara abia aştept să prepar tot felul de plăcinte din abundenţa de mere dulci, româneşti, care se găsesc în pieţe. Iar când vremea este mohorâtă, primele căpşune ale sezonului devin pentru mine primul semn de primăvară.

2. Să stau acasă în noaptea de Anul Nou

Pentru mine, Anul Nou era o sărbătoare prea puţin importantă, care urma după Crăciun. O vacanţă opţională fără o însemnătate prea mare, când beam ceva alcool în compania celor dragi, în timp ce ne uitam la televizor. Dar în România, Anul Nou este important. Este o noapte în care ieşi cu prietenii sau cu familia, îmbrăcaţi la patru ace, şi colindaţi oraşul în căutarea distracţiei. Nu este vorba că ieşi ca să te îmbeţi, ci despre a încheia un an şi de a începe un altul cu stil, înconjurat de cei pe care îi iubeşti, în timp ce te simţi bine. Această atitudine este molipsitoare şi este greu să mai stai acasă de Anul Nou.

Citeste mai mult: adev.ro/nlx21l

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s