Ploaia își îndură cuminte ocara

Ploaia își îndură cuminte ocara,
Cade rănită, trezind primăvara.

Plămânii grădinii cu abur se-mbibă,
Frigul lovește în vechea colibă.

Ochii îngălbeniți ai stelelor pale
Se rotunjesc în a nopții petale.

În firul de iarbă ce vrea să apară,
O tresărire se-aprinde ușoară.

Șuvoiul de clipe se scurge pe stradă,
Cu neînțelesuri dintr-o șaradă.

Iar mărturisirile neîncepute
Se spală în apele ploilor mute.