OLANDA: Promotoare a dreptului la moarte

euthEuropa, UN NOU DREPT:

DREPTUL LA MOARTE

 

Europa se transformă într-un continent straniu. A legiferat uciderea copiilor nenăscuti. A abolit pedeapsa cu moartea, fără a lua în seamă severitatea crimei, dacă ucigașul ucide unul sau, simultan, zeci de oameni, ori dacă crima e premeditată, făcuta cu cruzime, ori din ură pentru cei uciși. 

Unele țări europene au legiferat eutanasia si suicidul asistat, practici care deja rezultă in uciderea intenționată a multor bolnavi si vârstnici fără ca autoritatile să intervină. In ultimii ani se vorbeste tot mai des despre o obligatie a vârstnicilor să accepte eutanasierea voluntară la 75 de ani pentru a nu deveni o povară pentru norocoșii lor copii pe care nu i-au avortat și cărora le-au permis să vadă lumina zilei.

Si tot in ultimii ani se cere insistent recunoașterea unui nou drept,dreptul la moarte. Dreptul la moarte nu trebuie confundat cu “dreptul” la eutanasiere ori la siucid asistat care, cel putin in teorie, e disponibil in unele țări occidentale doar la cerere si cu acordul expertilor medicali.

E vorba de un “drept” la moarte în sine pentru toți cei care o cer cu sau fără motiv. In alte cuvinte, daca cineva cere să i se ia viața, societatea trebuie să-i implinească doleanța si să-l ucidă.

Un caz recent care exemplifica acest trend bizar parvine din Belgia, țara morții care anul trecut a legalizat eutanasierea copiilor. Un deținut belgian, condamnat la inchisoare pe viață pentru omor, a cerut să i se permită să fie eutanasiat iar tribunalele belgiene i-au admis cererea. Bizar, nu? Adica, Europa, socotindu-se civilizata, a abolit pedeapsa cu moartea pentru omor, dar permite ucigasului sa fie, intr-un fel, executat la cerere. Astfel de anomalii si aberatii in numele “drepturilor omului” pot apare doar in Europa zilelor noastre, in Europa declinului moral si al confuziei valorice de inceput de Mileniu Trei.

Comentariul de astazi, insa, nu are nimic de a face cu pedepsa cu moartea, ci e desemnat sa informeze privind geneza si evolutia, in gandirea si practica Europei, a unui presupus “drept” la moarte. Anticipam ca e doar o chestiune de timp pina cind Curtea Europeana a Drepturilor Omului va recunoaste acest drept in Convetia Europeana a Drepturilor Omului. Ne asteptam deasemenea ca unele din țările “progresiste” ale Europei (a se citi Scandinavia ori Beneluxul) sa enunțe, in constitutiile lor, un “drept” la moarte iar apoi, prin metode neocoloniale si constrangere economica, sa-l exporte in restul Europei si in tarile sarace. Au facut-o deja privind alte maladii occidentale, printre ele avortul, casatoriile homosexuale, si transgenderismul. De ce nu, deci, si “dreptul” la moarte?

Dealaratia Universala a Drepturilor Omului

Adoptata de comunitatea internationala in 1948, Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma, in Articolul 3, ca fiecare persoana are dreptul la viata. Nici unde in Declaratie nu se mentioneaza un “drept” la moarte, si cuvintul “moarte” nu apare de fel. Declaratia a fost adoptata la 3 ani dupa terminarea celui mai oribil conflict armat din istoria omenirii, cînd omenirea era sătulă de moarte si infometată după viață. Cînd omenirea privea cu o confidenta reinnoita spre viitor, nu spre un final oarecare. Cîteva decade mai târziu, însă, gândirea europeana incepe sa fie dominata de reversul acestei perspective: priveste spre moarte nu spre viață. Nici Nietzche, nici ideile lui tenebroase, nu au murit ci traiesc in gandirea europeana a inceputului Noului Mileniu.

Cum era de asteptat, notiunea “dreptului” la moarte a vazut zilele in Olanda “progresista”, tara de adoptie a fondatorului ateismului modern, Baruch Spinoza, si prima țară din lume care a legalizat  eutanasia.

Straniu, zicem noi, considerând că vreme de multe secole Olanda protestanta si calvinista a fost un bastion al gândirii, practicilor si valorilor crestine traditionale.

Lucrurile insa s-au schimbat radical in Olanda anilor 60 cînd cultura traditionala a abandonat spatiul public, cauzînd un vid moral care a fost umplut de o cultura noua impregnată de o sexualitate anormală, promiscuitate, droguri, nonconformism, ateism, si un cult al morții.

La finele anilor 60, in 1969 pentru a fi exact, medicul olandez J.H. Van den Berg a publicat o carte influenta despre impactul tehnologiei medicale moderne asupra eticii medicale. Juramintul ipocratic, afirma el, devenise incompatibil cu progresul medical. Berg a lansat ideea eutanasierii voluntare, dar si uciderea involuntara a persoanelor suferinde de boli incurabile, ori a batrinlor suferinzi de dementie. La scut timp dupa publicarea cărții lui Berg, sondajele de opinie olandeze deja indicau că tot mai multi olandezi devenisera toleranti față de eutanasie si uciderea vârstnicilor suferinzi. Cu toate acestea, Olanda a continuat sa interzica eutanasia prin lege, dar cazurile de eutanasiere, voluntara ori involuntara, au devenit tot mai numeroase.

Punctul de turnura, insa, a fost cazul doctorului Geertrudia Postma care si-a ucis mama. Tribunalele olandeze au decis ca  eutanasierea fiintelor umane e permisa atâta timp cit e motivata de eliminarea durerii pacientilor, dar interzisa daca e motivata de uciderea in sine a pacientilor.G. Postma a fost găsită vinovată de omucidere, motivația ei fiind uciderea mamei ei. Cu toate acestea, Postma a fost condamnata la o pedeapsa foarte lejera: o saptămînă de inchisoare cu suspendare. Cazul Postma a propulsat miscarea pro-eutanasie olandeza, iar numarul cazurilor de eutanasiere a crescut vertiginos. Mesajul tribunalelor olandeze din anii 70 a fost clar: eutanasia in Olanda e ilegala dar tolerata. Reactia publicului olandez la decizia tribunalelor a fost pozitiva.

Olanda anilor 90

In 1990 guvernul olandez a lansat o investigatie oficiala privind eutanasia in Olanda, descoperind ca in anul acela 2.300 de persoane au fost eutanasiate, cu toate ca, strict vorbind, eutanasia era inca ilegala. A descoperit, in plus, ca in 1990 peste 20.000 de persoane au fost ucise in Olanda prin proceduri medicale fara consimtamintul expres al pacientilor. In plus, un numar neidentificat de persoane au fost ucise involuntar, printre ele copii nou nascuti dar bolnavi ori cu disabilitati, copii cu boli incurabile, ori persoane bolnave psihic. In 1993 Parlamentul Olandei a promulgat reguli stringente pentru a asigura ca eutanasierea e facuta doar voluntar. In acest fel, de facto, in Olanda anului 1993 eutanasia s-a transformat dintr-un delict penal intr-o simpla chestiune birocratica: eutanasierea e permisa daca e voluntara.

In 1995 3.600 de persoane au murit in Olanda gratie asistentei medicilor. Pe linga ele 238 au murit prin suicid asistat, si 913 au fost ucise involuntar de catre medici, adica fara consimtamintul pacientilor. Studii facute in 1996 indicau ca 60% dintre cazurile de eutanasiere nu erau raportate la autoritati de fel. Eutanasia deja era practicata fara aplicarea pedepselor penale cu toate ca, in teorie, eutanasia inca era interzisa in Olanda prin lege. Un sondaj de opinie din 1999 indica ca 56% dintre pacientii care cereau sa fie eutanasiati o faceau pentru a nu-si “pierde demnitatea”, iar 47% pentru a-si “opri suferinta si durerea”. Doar in aprilie 2001 a fost eutanasia dezincriminalizata in mod oficial in Olanda.

O pantă alunecoasă

Inca din anii 70 eutanasia in Olanda a luat-o pe o panta foarte alunecoasa si, din nefericire, intr-o singura directie: spre moarte si justificarea uciderii oamenilor pe motive tot mai numeroase, triviale si de la o varsta tot mai redusa. Cu permisiunea parintilor, copiii olandezi intre 12 si 16 ani au dreptul la sucid asistat. Initial, copiii puteau fi eutanasiati fara acordul parintilor, dar dupa ce comunitatea internationala a vociferat numind aceasta practica barbarism, legislatia Olandei a fost modificata sa permita sinuciderea asistata a copiilor doar cu acordul parintilor. In 2004 un spital renumit din Olanda a cerut guvernului olandez modificarea in continuare a legii sa permita eutanasierea copiilor sub 12 ani in conditiile in care suferinta lor e “atit de severa incit nou nascutii nu au speranta de viitor”. Un caz cu totul bizar a implicat o tinara anorexica care a cerut sa fie eutanasiata din acest motiv. A fost eutanasiata.

Majoritatea covarsitoare a publicul olandez agreeaza cu eutanasia si suicidul asistat. Un sondaj de opinie efectuat in 1998 indica ca 77% dintre olandezi erau de acord cu eutanasierea involuntara si doar 76% cu eutanasiereavoluntara.

Pe orizont, insa, apare un nou concept, o noua doctrina, o noua tendinta –eutanasierea la cerere, cu sau fara motiv, asa numitul “drept la moarte”. Acest “drept” e promovat de Societatea Olandeza pentru Eutanasia Voluntara si cere sa fie acordat oricarei persoane care “e satula de viata”. In categoria aceasta sunt oamenii varstnici fara copii ori ai caror copii sunt departe de ei, sufera, ori, pur si simplu, sunt satui de viata. Din 2003 incoace se vorbeste in Olanda despre “pilulele de sinucidere” care sa fie vandute oricarei persoane care nu mai vrea sa traiasca. Un incident care ajuta la intelegerea acestei mentalitati s-a petrecut, insa, cu ani inainte, in 1991. Fiul de 20 de ani al unei femei s-a sinucis dupa ce a fost respins de prietena lui, iar celalat fiu al ei a murit de cancer. Mama a cazut in depresie si a cerut doctorului sa o eutanasieze si sa fie ingropata intre cei doi fii ai ei. Dorinta ei a fost implinita. Terapeutii olandezi, de fapt, spun ca daca o persoana depresata nu isi poate reveni prin terapie si vrea sa fie eutanasiata, medicii au obligatia sa o eutanasieze. O fraza noua e repetata in publicatiile de specialitate olandeze: dreptul la moarte trebuie acordat fiecarei persoane care “sufere prin faptul ca este in viata”.

Fara indolaia ca Hipocrate si inaintasii nostri s-ar intoarce in morminetele lor daca ar sti ce se intimpla in Europa zilelor noastre, ori dorinta dupa moarte a descendentilor lor. Cum este posibil ca gandirea Europei presupus crestina sa fi evoluat atit de repede, radical si rau privind viata? Raspunsul este ca o Europa fara Dumnezeu moare, iar cazul Olandei o dovedeste.

AFR va recomanda: Va recomandam doua articole din care ne-am inspirat pentru materialul nostru de astazi, ambele scrise de Joe Carter, intitulate “How the right to die came to Europe”, si publicate luna trecuta. Primul articol poate fi citit aici: http://erlc.com/article/how-the-right-to-die-came-to-europe-part-i iar al doilea aici: https://erlc.com/article/how-the-right-to-die-came-to-europe-part-ii

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.