de Teodor Baconschi

Reislamizarea vehementă a fostului teatru de luptă va duce, probabil, la dezmembrarea Irakului și redesenarea anumitor frontiere din regiune. Și tocmai comunitățile creștine sunt în prima linie a acestor reașezări geopolitice.

Creștinismul s-a născut în Orientul Mij­lo­ciu și rădăcinile sale au rămas acolo, în vechi comunități din Liban, Siria, Ior­da­nia, Egipt, Etiopia și Irak. În primul mi­leniu, cu excepția Romei, Patriarhiile majore (care for­mau așa-numita „pen­tarhie“) erau localizate în Levant: Constantinopol, Ie­rusalim, Antiohia și Ale­xandria. Două milenii de istorie, patrimoniu, creație teologică, vetre monahale și spiritualitate subtilă aco­peră viața creștinilor ori­entali. Ei au dat patristicii răsăritene nume de referință, au generat frumuseți liturgice, iconografice și poetice de prim ordin.

Istoria a fost mereu dură cu aceste co­mu­nități. Cruciadele au avut ca scenă Me­di­terana și Levantul. Dominația turcilor oto­mani a pus apoi sub un capac de plumb libertatea odinioară subînțeleasă a Orien­tu­lui creștin. După căderea Bizanțului, va­luri de refugiați creștini din Orient au ajuns în diverse metropole apusene. Is­lamul otoman a făcut presiuni enorme pentru islamizarea creștinilor orientali. Din acest motiv a fost scris, bunăoară, Mus­hafa qeder (Cartea necurăției), un ritual penitențial din secolul XVI, în limba coptă, destinat creștinilor trecuți la Islam care doreau să revină la credința lor.

Continuarea AICI

Sursa: http://www.revista22.ro/lichidarea-cre537tinilor-orientali–o-crima-n-serie-46370.html