Gândul zilei: Este vreun om fără de păcat?

154x212-images-stories-altele-biblia1Pentru numeroasele sale furturi, un hoţ a fost osândit la moarte.

Într-o zi, osânditul îi zise temnicerului:
– Eu ştiu un secret de cea mai mare însemnătate, pe care aş vrea să-l spun împăratului. Te rog, spune acest lucru împăratului înainte de a fi executat!
– Îi voi spune negreşit, răspunse temnicerul.
Câteva zile mai târziu, hoţul a fost dus înaintea împăratului, care era înconjurat de mai-marii ţării. Împăratul l-a întrebat: „Care este secretul tău cel mare, pe care vrei să ni-l faci cunoscut?

– Împărate, secretul meu este unul de stat, deoarece pot face să fie păstrate totdeauna în stare înfloritoare finanţele ţării printr-un mijloc, pe care vreau să vi-l descopăr înainte de a muri. Ştiu să fac să crească un pom, care să rodească un fel de fructe de aur adevărat, foarte curat şi chiar acum sunt gata să vă dovedesc lucrul acesta.
– Ei bine, să vedem! răspunse împăratul. Şi însoţit de câţiva slujbaşi, de câţiva demnitari şi de mai-marele religiei, coborî în grădina palatului. Hoţul alese cu multă grijă un loc potrivit în mijlocul unui tufiş, făcu câtva timp un fel de semne şi gesturi pentru a-şi da aere de vrăjitor, apoi săpă o groapă în pământul umed şi ceru să i se aducă o monedă nouă de aur, ceea ce se făcu îndată.

“Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.“Romani 3:9-10

– Acum începe lucrul cel mai greu, zise hoţul. Pentru ca pomul să rodească aur, este de neapărată trebuinţă, ca această monedă nouă de aur să fie pusă în groapa făcută de mine aici şi apoi acoperită cu pământ de către o mână curată. Mâna mea este necurată, deoarece am furat. Îngăduiţi-mi să dau maiestăţii voastre moneda de aur pentru a o pune în groapă.

Împăratul luă moneda de aur strălucitor din mâna hoţului osândit la moarte, o suci şi o răsuci în mână, se aplecă cu anevoie spre groapă, apoi se ridică tulburat, privi în gol purtat ca de nişte amintiri, după care întorcându-se spre primul demnitar îi spuse încetişor: “– Dragul meu, eu sunt fiul împăratului dinainte de mine şi în tinereţea mea… pentru a petrece şi eu… am pus mâna în visteria ţării şi am luat ce nu era al meu. Mai târziu mi-a părut rău de ceea ce am făcut şi nu aş mai face aşa ceva… Totuşi, un lucru este sigur: Mâna nu-mi este curată! Ia dumneata moneda de aur şi pune-o în groapa făcută de omul acesta!

“Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici … Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”Romani 3:12, 23

Primul demnitar, după ce luă moneda de aur şi rămase câteva minute gânditor, primul demnitar răspunse hotărât:

– Ar fi păcat să fac tocmai eu să nu dea rezultate bune această frumoasă încercare, pentru că, tot ocupându-mă de buna funcţionare a finanţelor împărăţiei, am fost câteodată supus ispitei…! Să spun că aş fi fost totdeauna cu desăvârşire cinstit, curat ca lumina, nu pot! Sau că aş avea mâna cu totul şi cu totul curată… Cred că numai mai-marele justiţiei ar putea să se socotească în stare să pună această preţioasă monedă de aur în groapa făcută de omul acesta aici în faţa noastră.

Grăbit, mai-marele justiţiei, la rândul său, zise:
– Să nu glumim faţă de un lucru atât de serios! Deşi mă pot lăuda că ţin foarte mult la dreptate şi la cinste…, vedeţi dumneavoastră… câteodată… aşa, cum face toată lumea… nu poţi să fii chiar cu totul neatins! Ni se mai dă câte ceva pentru o favoare…! De aceea n-aş putea să spun cu cugetul în totul curat că mâna mi-ar fi atât de curată şi fără pată ca luceafărul! Vă rog să-mi daţi voie să dau moneda mai-marelui războiului, ca dânsul să o sădească!

“Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul.” – Romani 2:2

– Ah, nu! strigă cu energie acesta din urmă. Eu sunt acela care am rânduit toate cumpărăturile trebuincioase oştirii şi apărării ţării şi poate că o greşeală, poate o slăbiciune a fost totdeauna cu putinţă. Mâna, ah, mâna mea! De! Ce să zic? Numai mai-marele religiei va putea, cu siguranţă, să sădească moneda de aur, pentru ca pomul, care va creşte aici, să poată da negreşit roade de aur!

– Vai! Oare aşa gândiţi dumneavoastră despre mine, domnilor? răspunse înspăimântat mai-marele religiei. Ştiţi bine că eu explic oamenilor religia şi încasez de la popor toate darurile… aşa că… vedeţi bine… să mă ierte Dumnezeu şi să mă iertaţi şi dumneavoastră, că nici mâna mea nu-i curată!

Atunci hoţul osândit la moarte pentru hoţiile sale zise:
– Împărate! Oare numai eu singur să fiu osândit sau, spre binele neamului, să fim omorâţi toţi şase?
Împăratul izbucni în hohote de râs, dându-şi seama de dibăcia hoţului, pe care îl osândise la moarte, după o vreme îl puse în libertate.

Învăţătura acestei vechi povestiri ne-a arătat că adevărul se află în Cuvântul lui Dumnezeu : toţi au păcătuit! Însă nu suntem obligaţi să rămânem în această stare. Există o posibilitate de eliberare.

***

Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul.

Psalmul 62:1

Într-un oraş din Franţa, un creştin încercase să primească de la autorităţi permisiunea de a împărţi broşuri creştine în piaţă. Toate încercările păreau să fie fără succes. Până la urmă, pentru a scăpa de el, biroul administrativ al oraşului i-a acordat un loc la marginea oraşului, în afara zonei pieţei, care se mărginea cu o pădure.

Acolo, creştinul şi-a instalat masa lui, deşi era conştient că nu va trece nimeni pe acolo. În această situaţie s-a rugat cu încredere Domnului său, ca El să preia totul în mâna Sa şi să găsească o soluţie. La scurt timp după aceasta, mai multe berze s-au aşezat într-un copac mare din apropiere, pentru a-şi face cuibul.

Un jurnalist a observat acest lucru şi a scris un articol în ziar: „Berze la marginea oraşului. Ele îşi fac cuiburile într-un copac mare“. A doua zi au venit mulţi oameni, pentru a observa berzele construindu-şi cuiburile. Au văzut masa cu cărţi şi au luat din ceea ce li s-a oferit. Au avut loc şi discuţii preţioase despre Dumnezeul-Creator, care le-a indicat berzelor locul pentru cuibul lor. Și astfel  a avut ocazia să le vorbească despre posibilitatea ca omul să se elibereze de vina sa (de păcat, de hoție etc): singura cale de iertare, prin Isus Hristos, prin care păcătoşii pot fi mântuiţi.

Bucuros şi mulţumitor, creştinul a recunoscut cum Dumnezeu i-a condus pe oameni la masa lui, pentru a face cunoştinţă cu evanghelia.

_________________________________________________

Din SĂMÂNȚA BUNĂ, primită prin Email

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s