O AUTENTICĂ JERTFITOARE, PENTRU PĂSTRAREA CANDORII COPILĂRIEI UMANITĂŢII:
OLIMPIA SAVA

by prof. dr. Adrian Botez

Literatura pentru copii, la românii contemporani, ca şi industria valahă, vorba lui Caţavencu: „e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”.

Ne referim, fireşte, la acea literatură (pentru copii) de calitate superioară şi cu eficienţă spiritual-constructivă – iar nu la toate imbecilităţile impostoriale şi la toate nocivităţile anti-spirituale, impuse de secăturismul cronicizat, care domneşte, de ani buni (?!) de zile, în Ministerul Educaţiei (care EDUCAŢIE?!) – secăturism grav intoxicant spiritual, care îşi arată roadele otrăvite, în refuzul, CATEGORIC, al tot mai multor familii (din păcate, numai dintre cele cu standarde economico-financiare înalte, care-şi permit acest lucru!) de a-şi mai încredinţa propriii copii, învăţământului de stat! Lucru care, azi, se întâmplă, tot mai des, în ţările aşa-zis „civilizate” – din Europa, dar şi din SUA!

Iată, însă, că, dintr-o întâmplare fericită, am putut constata că mai există şi insule de normalitate şi graţie divină, în lumea plină de aburi infernali, a literaturii pentru copii. Excepţia descoperită de noi (e drept, cu sectoare care se pretează, în timp, la ameliorări substanţiale!) se află în zona de creaţie a OLIMPIEI SAVA, o doamnă respectabilă, actualmente pensionară, dar care a fost cadru didactic atât la sat-comună, cât şi în şcolile generale ale municipiului Galaţi. Deci, este o persoană care nu-şi „suge din deget” scrierile, ci una care cunoaşte, de o viaţă, adevăratul mediu şcolăresc, în care cresc şi ar trebui să-şi dezvolte sufletul, intelectul, capacităţile imaginative etc. copiii valaho-românilor. O persoană care s-a confruntat cu nevoile reale ale acestor copii, care nevoi nu sunt legate, exclusiv, de televizor şi de Internet – ci, cu osebire, de Sfânta Carte!

Multe zeci de cărţi a tipărit această stimabilă doamnă – de la cele „eco-logice” (cf. Poezii eco-logice/Poèmes écho-logiques, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2002, Eco-logice, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2007 ), sau militând pentru „drepturile copilului”, pentru buna cunoaştere a organismului uman (cf. Corpul omenesc, Editura Bons Offices SRL, Chişinău, 2006), ori profilactice – cf. Despre SIDA să învăţăm, Editura Bons Offices SRL, Chişinău, 2002, sau Despre droguri, Editura Şcoala gălăţeană, Galaţi, 2005 (o parte dintre ele fiind bilingve… – …dar nu acestea reprezintă culmea gloriei sale creatoare şi formatoare de cugete şi inimi sănătoase de copii ai valaho-românilor!), până la cele de colorat, implicând, simultan, şi latura cognitivă a şcolarilor (cf. Desenăm şi colorăm, mamiferele-nvăţăm, Editura Olimpias, 2013, sau Hai la fructe de vânzare…, Editura Olimpias, Galaţi, 2009), un ingenios Alfabet jucăuş (Editura Olimpias, Galaţi, 2008), poezii pentru copii (cf. Şi căţeii…tot copii, Editura Olimpias, Galaţi, 2012, Este iarnă, Editura Olimpias, Galaţi, 2013, Pisicuţe răsfăţate, Editura Olimpias, Galaţi, 2012, Poezii foarte uşoare, pentru cei din grupa mare, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2007, E toamnă iar, Editura Olimpias, Galaţi, 2012 etc. etc.), ba chiar şi teatru pentru copii (cf. O scenetă pentru fiecare, vol. I, II – Editura Olimpias, Galaţi, 2013).

Fireşte, fiecare carte are meritul şi rostul ei (dacă le are! – şi, în cazul OLIMPIEI SAVA, da, cu siguranţă le are!) – dar atenţia noastră a fost atrasă de trei cărţi oarecum deosebite (prin modul de abordare stilistică şi tematică), de cele menţionate mai sus. E vorba de 1-volumul de proză pentru copii Numai faptele vorbesc, Editura Olimpias, Galaţi, 2013 – de 2-volumul de poezii inspirate, e adevărat şi normal (pentru o autoare de literatură pentru copii!) de universul (totodată amuzant şi dramatic!) al copilăriei, dar exprimate nu doar pentru înţelesul copiilor, ci şi, mai cu seamă, al celor mari sau/şi foarte/mult prea mari, pentru a mai înţelege, în profunzimile ei abisale, ingenuitatea: Curcubee de vânzare, Editura Olimpias, Galaţi, 2009 – şi, mai cu seamă, 3-de un fel de sinaxar în versuri, impresionant de ingenuu (adică, chiar pe gustul sfinţilor noştri creştin-ortodocşi!): Sfinţi care au vieţuit pe Muntele Athos, Editura Olimpias, Galaţi, 2012.

Volumul de proză pentru copii, având ca motto un adagiu, de mare înţelepciune, al scriitorului armean Hacob Paronian (1843-1891): „Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe, de vorbe: judecaţi după fapte şi veţi fi siguri că, de veţi căuta un sculptor, nu veţi da peste un tăietor de lemne” – conţine 46 de parabole/povestiri cu morală, despre importanţa existenţială a făptuirii. Animalele (ca-n fabulă!) sunt

a-„împovărate” cu racilele strict umane (e drept, valabile, axiologic, în toată istoria umanităţii! – dar, vai, mai cu seamă, în contemporaneitatea noastră, cea de tot degradată moral şi supusă, diabolic, lui Lucifer şi lui Pluto-Mamona!): „Căci distractivii ţapi bogaţi au încetat să o mai cheme la-ntâlniri, de la o vreme – dar mai apoi a înţeles că nu prea are de ales şi s-a întors la ied îndată. Dar iedul, ţap era acum – şi îşi luase de soţie o iadă, ce-a dorit să-i fie tovarăşă pe-al vieţii drum. Ieduţi şi iezi mai mulţi avea, o vilă mare şi-a făcut, cu toţi în ea de-au încăput; cu drag la capra lui privea” – cf. Iada cea fiţoasă, p. 13 –
b-dar şi aureolate de soluţii fiinţiale : „Cu penaju-i colorat, Pupăza s-a afişat şi, în faţă aşezată, premiul mare-a vrut să scoată[…]. O modestă păsărea, în concurs fiind şi ea, Ciocârlia se temea că penajul ce avea nu era deloc frumos. Dar cu glas melodios, ca de szus, din cer venit, repede a cucerit juriul şi pe spectatori. Parcă ar fi fost surori, şi Privighetoarea, cea prea modestă, le plăcea. Premiul mare au luat, mândre nefiind la stat. […] Întâmplarea dovedeşte că ne îmbrăcăm, fireşte, într-un strai cât mai frumos, dar aceasta-I mai prejos ca talentul înnăscut şi de tot ce am făcut” – cf. Nu haina este importantă, p. 31.

De observat că „meteahna” versificării nu dispare, la OLIMPIA SAVA, nici măcar în textele acestor sus-zise „proze”!

Volumul de versuri Curcubee de vânzare, Editura Olimpias, Galaţi, 2009, va fi având, ca fundal al dramei intime a scriitoarei, paradisul candid al copilăriei unui fost (şi etern!) copil – dar ceea ce etalează, cu mare sfiiciune/delicateţe sfioasă, scriitoarea sunt mici tragedii personale, transpărând extrem de discret, de sub voalurile extatice, ale descripţionismului ingenuu al Paradisului Copilăriei. Spre deosebire de cărţile anterioare, unde autoarea se predase total mentalităţii infantil-candide, acum, în acest volum, îşi permite un lucru (şi lux…!) nemaiîncercat: devoalarea propriilor trăiri, a propriilor nelinişti, angoase şi dezamăgiri existenţiale, pe care, spre a nu o podidi plânsul, le drapează, în continuare, fără niciun răgaz (cât de supra-uman este acest efort, acest maraton al discreţiei!) în recuzita teatrului copilăriei, îmbogăţit cu ritmurile transcendente ale poeziei populare şi cu o anume mistică populară, asemănătoare unui halou tainic, extatic: „Trăiesc…Şi simt că mă-nfior,/Că mă cufund în drag şi dor./Aş vrea să ştiu că mă iubeşti,/Să sorb iubirea ta din ceşti” (cf. De dor şi drag, p. 28); sau mesajul, ca-ntr-o transă de spiritism, transmis unei Mame Cosmicizate („Mama nu mai e, să vină,/Cu privirea ei blajină/[…]/Caiere nenumărate/De-amintiri, ce i-au fost date/De pe vremuri, să le pună/Cu străbunii dimpreună” – p. 44): „Mi-e dor,/Măicuţă iubită,/Să te ating,/Fericită” (cf. Mi-e dor, p. 29). Sau (de data aceasta, în metrică de-a dreptul clasic-cultă!) adevărate elegii destinale, de felul celor conţinute de poemele „stelare” ale autoarei: Steluţă tristă (p. 30), Steaua mea (p. 31), Pe unde umbli, steaua mea? (p. 32): „Dar steaua mea nu o zăresc (…)/S-o fi ascuns pe undeva/Şi plânge, oare, supărată,/Să nu o vadă cineva?/Sau poate şade furişată//Într-un cotlon, să întâlnească,/Mai pe ascuns, o altă stea,/Ori, poate, numai s-o privească?…/Pe unde umbli, steaua mea?” (p. 32).

Numai scriitor de cărţi de copii să nu fii! Câtă refulare dramatică a propriei personalităţi, pentru a nu-i tulbura pe cei mici şi inocenţi, din visările lor post-paradisiace – dar şi cât dramatism ori chiar cvasi-tragism pâlpâie, martiric, sub cenuşa răstignirii propriilor sentimente, în favoarea Crucii Scrisului Vesel-Ludic, pentru cei prea mici, pentru sentimente atât de puternice şi pentru angoase atât de mari… Afirmăm, cu amărăciune (sporită de cunoaşterea, pe parcursul unei vieţi întregi, a sufletului uman!), din nou: Numai scriitor de cărţi de copii să nu fii!

OLIMPIA SAVA a renunţat (din motive numai de către domnia sa ştiute!) la o carieră de Poetă Autentică, „pentru cei mari” (carieră care se dovedeşte a fi fost – prin talentul nativ-magmatic, revelat în volumul Curcubee de vânzare! – MAI MULT DECÂT O PROBABILITATE!) – în favoarea scrierilor, pline de miez şi uriaş folos moral, pentru sănătoasa dezvoltare a sufletelor celor mici. Probabil, s-a dedicat/jerfit acestui martiraj, de o generozitate maximă (ale cărei riscuri interioare nici domnia sa nu le bănuia, probabil, la început!), spre a nu-şi pierde, ori chiar compromite, ingenuitatea şi calităţile luminoase ale copilului (pe care-l simţea zbătându-se să supravieţuiască!), din Duhul domniei sale. Pentru că va fi simţit-intuit că, în definitiv, o viaţă are preţ şi luminare numai în cazul în care se păstrează în zona nevinovăţiei şi purităţii originare!

…Probabil acesta va fi fost gândul (şi concluzia existenţială!) a OLIMPIEI SAVA şi în cazul cărţii de excepţie, care este Sfinţii care au vieţuit pe Muntele Athos, Editura Olimpias, Galaţi, 2012. Sunt 43 de sfinţi ale căror vieţi sunt rezumate, prin stih ferm şi profund adecvat temei hagiografice (dar într-un stil perfect potrivit cu înţelegerea receptorilor-copii!), de către autoarea cărţii. Îi regăsim, cu vieţi şi cu sfinte merite terestro-celeste, pe câţiva dintre acei imenşi, eroici sfinţi athoniţi, care au marcat şi viaţa monahala valahă – cum sunt: GRIGORIE PALAMA – 1296-1359 („Vorbesc /Scrierile că păstor/Demn a fost şi iubitor”), SILUAN ATONITUL – 1866-1938 („Chiar de Sfânta Născătoare,/A simţit dorinţă mare/Înspre Athos să pornească/Şi să se călugărească”), SFÂNTUL PAISIE VELICICOVSKI DE LA NEAMŢ – 1722-1794 („Mânăstirea a-nceput,/În al Neamţului ţinut.//Alte noi aşezăminte/Pe pământul Ţării Sfinte/Şi ceahlău-a-nconjurat/Tot cu obşti ce-a-nfiinţat”), SFÂNTUL CUVIOS IOAN CÂNTĂREŢUL, numit CUCUZEL – 1280-1360 (despre care vorbeşte şi Ion Creangă, oarecum persiflator, în Amintiri…: „Într-o zi, când a cântat/Acatistul dedicat/Născătoarei, a venit/Însăşi ea şi i-a vorbit”) etc. etc.

Versificarea OLIMPIEI SAVA, din acest volum, nu are pretenţii de Poezie (deşi există, în text, şi câteva briliante ale Duhului inspiraţiei stihuitoare!) – ci are ca scop unic înştiinţarea copiilor de valahi, în legătură cu sfinţenia pământului acestei mult hulite şi răstignite Europe ORTODOXE!  Cartea începe chiar cu enumerarea „celor douăzeci de mânăstiri atonite”, pe care nici cei mari (d-apoi pruncii născuţi în aceste vremuri ale victoriei temporare, pe Terra, a Anti-Hristului!) nu le ştiu: 1-Mânăstirea Marea Lavră; 2-Mânăstirea Vatopedi (unde se zice că a-nvăţat carte însuşi Sfântul Voievod al Moldaviei, ŞTEFAN CEL MARE!); 3-Mânăstirea Iviron; 4-Mânăstrirea Hilandar; 5-Mânăstirea Dionisiu; 6-Mânăstirea Cutlumus; 7-Mânăstirea Pantocrator (unde mari mununi se arată, azi, în aceste zile zbuciumate!); 8-Mânăstirea Xiropotamu; 9-Mânăstirea Zografu (unde hramul SFÂNTULUI GHEORGHE a fost decis prin minune dumnezeiască, iar, pe de altă parte, mânăstirea însăşi a fost dăruită, cu mare şi sfântă zestre, de mari voievozi valahi: de Ştefan cel Mare, de Radu cel Mare, de Petru Rareş, de Neagoe Basarab, de Alexandru Lăpuşneanul…!); 10– Mânăstirea Dochiariu;11-Mânăstirea Caracalu ; 12-Mânăstirea Filoteu; 13-Mânăstirea Simon Petras; 14-Mânăstirea Sfântul Pavel; 15-Mânăstirea Stavronikita; 16-Mânăstirea Xenofont; 17-Mânăstirea Grigoriu; 18–greu-încercata Mânăstire Esfigmenu/”Simane” [“a tocat”, pentru că Însuşi Dumnezeu i-a fixat, prin bătaie de toacă din ceruri, locul de zidire!!] (numele de azi înseamnă „Strâmtorata” de munţii din jur – dar şi „strâmtorată” , cu mare prigonire, de către ierarhii cei blestemat-ecumenici, de la Constantinopolul de azi, pentru că are şi păstrează tâlcul întreg al zicerii celei vechi: „Ortodoxie sau moarte!” – şi pentru că interzice accesul femeilor, în incinta mânăstirii, ca şi la Sfântul Mormânt, din Ierusalim: “Conflictul dintre Manastirea Esfigmenu, care se afla pe teritoriul republicii autonome de pe Muntele Athos din nordul Greciei, si Patriarhul de la Constantinopol, autoritatea caruia este recunoscuta de Muntele Athos, a inceput in anul 1965, motivul fiind intalnirea dintre Patriarhul Atenagoras cu Papa Ioan Paul al VI-lea, pe care calugarii au interpretat-o ca o indepartare de Ortodoxie. Ca urmare, monahii de la Esfigmenu refuza sa-l pomeneasca la Sfanta Liturghie pe Patriarhul ecumenic si nu-i mai recunosc autoritatea, ceea ce a dus la excomunicarea lor de catre patriarh. Pe zidul manastirii, calugarii au scos un steag, pe care sta scris: ORTODOXIE SAU MOARTE“! În anul 1972, călugării de la Mânăstirea Esfigmenu au arborat drapele negre, în semn de protest faţă de întâlnirea patriarhului Atenagoras I al Constantinopolului, cu papa Paul al VI-lea, din anul 1965, ocazie cu care cei doi au retras excomunicarea reciprocă, pronunţată cu ocazia Marii Schisme, din anul 1054. În decembrie 2002, Patriarhia de Constantinopol a dispus evacuarea călugărilor recalcitranţi, decizie contestată în faţa instanţelor elene, de călugării de la Esfigmenu. În noiembrie 2005, o curte de apel a constatat legalitatea deciziei Patriarhiei de Constantinopol. Evacuarea călugărilor excomunicaţi este în curs.Şeful procuror al Tribunalului din Tesalonic a trimis o scrisoare Ministrului de Externe al Greciei, în care informează că, PF Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, este jignit zilnic de călugării de la Esfigmenu, fiind numit “ecumenist şi căzut din dreapta credinţă”. De asemenea, procurorul avertizează că acest fenomen se poate extinde şi în zone mai sensibile ale Sfântului Munte Athos. Procurorul îşi continuă scrisoarea, spunând că Statul trebuie să intervină în forţă, rapid şi eficient, pentru a rezolva această situaţie, expulzându-i pe cei care tulbură pacea. Aproximativ 600 de poliţişti au izolat Mânăstirea Esfigmenu, cu scopul de a îndepărta frăţia alcătuită aici din 90 de călugări. Călugării de la Mânăstirea Esfigmenu spun că Statul grec a dat undă verde pentru evacuarea lor forţată. Statul răspunde acestor acuzaţii, precizând că nu doreşte decât să urmeze hotărârile Sfintei Chinotite a Sfântului Munte, care spune că trebuie îndepărtaţi călugării neascultători, dar nu cu forţa.

Stareţul Metodie spune: <<Călugării noştri nu se mai pot ruga în pace dacă nu acceptă vederile politice şi religioase ale patriarhului, care le tulbură conştiinţa. Patriarhul nu va admite niciun dialog. Alegem să devenim călugări ca să ne izolăm de căile lumii şi de politica zilelor noastre; să ne dedicăm viaţa rugăciunii pentru mântuirea noastră şi a umanităţii. Ce se întâmplă aici este înfiorător. Este o privire necenzurată în mecanismele interioare ale ierarhiei bisericii moderne şi în tacticile inconştiente, care violează însăşi esenţa creştinismului>>. […]Mânăstirea Esfigmenu se află într-o stare tulbure de mai bine de 30 de ani. Astfel, în octombrie 2005, le-au fost tăiate liniile telefonice, iar vaporul cu care ieşeau în larg, să pescuiască, a primit interdicţie pe termen nedefinit” – cf. Teodor Danalache, Manastirea Esfigmenu, în revista online CrestinOrtodox.ro);19-Mânăstirea Sfântul Pantelimon; 20-Mânăstirea Constamonitu.

…În concluzie: scriitoarea OLIMPIA SAVA este nu doar unul dintre duhurile valahe, cu talent şi cu misiune luptătoare şi jertfitoare, pentru păstrarea candoarei COPILĂRIEI – dar este şi un Duh Valah Ortodox, activ şi eficient, prin simplitatea şi sinceritatea liminară a stilului său – în lupta care se duce-n prezent, în lume, pentru Adevărata Lumină Creştină a Duhului Uman.

Să-i dea Dumnezeu multă sănătate şi putere spirituală multă, pentru ca să-şi poată duce Crucea şi Misiunea, până la Bunul lor Sfârşit!

prof. dr. Adrian Botez