2013 – Un an de îndurare!

MULTUMESCOmul cunoaște  foarte multe lucruri, neimaginat de multe și  el  beneficiază de nenumarate binecuvântări în orice clipă a vieții sale. Dar nu oricine știe și vrea să și mulțumească Celui căruia i se cuvin aduse toate mulțumirile, dar și toată lauda, onoarea, mărirea și  recunoștința  noastră.

Dacă suntem  astazi înca în viață e numai prin harul și îndurarea lui Dumnezeu, creatorul si susținătorul tuturor lucrurilor.

Acum, dacă încercăm  să facem un bilanț,  vom vedem că am primit un număr  foarte mare de binecuvântări. Cu privire la sănătate, la viața însăși, la hrana din belșug, că am avut mai mult decât aveam nevoie, la îmbrăcăminte, la  casele noastre, confortabile, la job (joburi) sau pensie, la mașinile care ne-au servit, la familie și  prietenii, la numeroșii oameni care ne-au servit si ajutat și au contribuit la binele nostru și la  multele alte binecuvântări materiale, mai mari sau mai mici, dar deloc de neglijat; la  cele spirituale, duhovnicești, primite prin călăuzirea directă a Duhului Sfânt sau  prin oamenii duhovnicești și neduhovnicești, prin îngeri sau oameni, prin furtună, boală sau bucurii și mângâieri, cu privire la tot ce am trăit și  primit, fiecare, prin purtarea de grijă a Domnului Dumnezeu.

Fiecare își cunoaște bucuria, împlinirea,  nezazul, boala și furtuna prin care Dumnezeu a îngăduit să treacă în Anul 2013.  Dar de asemenea știm  prin Creație, mai întâi de toate, Dumnezeu S-a avut în vedere pe Sine, astfel că ne asociem sfântului apostol Pavel  și recunoaștem că “Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Epistola catre Romani, 11:36)

Pavel îi îndeamnă pe credincioșii din Tesalonic, Efes și Colose “Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Efeseni, 5:20)

Dar în Scrisoarea sa către Tesalonic, Pavel grupează mai multe îndemnuri pentru credincioși:

16. Bucuraţi-vă întotdeauna.

17. Rugaţi-vă neîncetat.

18. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.

19. Nu stingeţi Duhul.

20. Nu dispreţuiţi prorociile.

21. Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.

22. Feriţi-vă de orice se pare rău. (1 Tesaloniceni, 5: 16-22)

Să vedem și să înțelegem ce vrea Dumnezeu să ne transmită prin apostolul Său. Pentru creștini, Dumnezeu e Tatăl lor, și, pentru fiii Săi, ca orice Tată plin de iubire, El are anumite dorințe:  (1) Bucuraţi-vă întotdeauna – El dorește ca un creștin să aibă o stare de bucurie înaintea Lui, să fie cum vrea Tatăl, bucurându-se înaintea Lui că e copilul Său și că face voia Sa. (2). Rugaţi-vă neîncetat –   Dumnezeu vrea ca ai Lui copii să aibă o atitudine de rugăciune (de smerenie, umilire, evlavie), de recunoaștere a dependenței lor de Dumnezeu, de cinstire; rugăciunea e starea de comunicare evidentă dintre copil (creștin) cu Tatăl (Dumnezeu), o comunicare completă, cu credință și ascultare; bucuria și împlinirea va fi atunci când există această părtășie, permanentă, de ascultare cu credință și pocăință (solicitarea iertării pentru clipele  și faptele noastre care L-au ofensat). Nici o urmă de răzvrătire a copilului față de Tatăl Său care-i pune la dispoziție toate lucrurile, după voia Sa, și pentru binele său. (3) Mulţumiţi lui Dumnezeu   pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi – Prin mulțumire recunoaștem gloria lui Dumnezeu, Atotputernicia și iubirea Lui, bunătatea, mila și credincioșia Lui pentru noi. El e Acela care dă ploaia Sa binecuvântată, pașii Lui varsă belșugul peste tot. (4) …….etc; etc.

Domnului Dumnezeu i se cuvine toată gloria, cinstea  și mulțumirea.

Însă,  acum la sfârșitul acestui An de Îndurare, mulțumim tuturor celor cu care am venit în contact într-un fel sau altul,   pentru aportul lor (în transmiterea și primirea  binecuvântărilor), printr-o vorbă,  un gând, o rugăciune,  printr-o faptă sau o dorință de susținere, pentru orice manifestare materială sau spirituală, de orice natură, mulțumim cu recunoștință.

Pentru Anul 2014,

 tuturor cititorilor și simpatizanților noștri, le dorim să aibă parte de harul și binecuvântarea Domnului Dumnezeu!

Multă sănătate!  – în duh, în suflet și în trup.

Să ne apropiem tot mai mult de Domnul Isus, izvorul apelor vii, al înțelepciunii și neprihănirii de care avem atât de mult nevoie!

LA MULȚI ANI!

One thought on “2013 – Un an de îndurare!

Leave a reply to Editor Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.