Evadat din lagarul 14

Escaped from Camp 14by Alianta Familiilor din România

EVADAT DIN LAGARUL 14

 Acum un an am emis ultima editie 2012 a notei săptamânale AFR de joi cu un material intitulat “România, prețuiește-ți libertatea!

 Aminteam cetățenilor că in decembrie 1989 am scăpat de comunism si de ce e bine să nu ne întoarcem înapoi. Am dat si un exemplu: Corea de Nord, care cu toate ca e departe de Romania in sens geografic, ne aminteste că tendintele spre tiranie exista peste tot.

Am redat atunci traducerea romaneasca a unei parti de capitol din cartea Escaped from Camp 14 (“Evadat din lagarul 14”), o carte publicata anul trecut si care descrie viața inumană din lagarele de concentrare din Corea de Nord. (O recenzie a cartii poate fi citita aici in engleza: ttp://townhall.com/columnists/jeffjacoby/2012/05/09/the_ghastly_hellhole_of_camp_14)

Publicăm astăzi partea a doua a capitolului. Pentru a da continuitate textului, însă, vom reda si prima parte a materialului prezentat acum un an, urmând ca cei interesati să citeasca materialul in intregime. Traducerea, excelenta, a fost făcută pentru noi de un voluntar AFR, Octavia Nastase din Timisoara. Ii multumim. Vă dorim o lectură placută.

EVADAT DIN LAGARUL 14 (PARTEA I)

Prima executie: Prima sa amintire este o executie. Mergea cu mama sa catre un camp de grau aflat langa raul Taedong, unde garzile adunasera mai multe mii de prizonieri. Agitat de multime, baiatul s-a tarat printre picioarele adultilor catre primul rand, unde a vazut garzile legand un om de un stalp de lemn. Shin In Geun avea patru ani, prea tanar pentru a intelege discursul rostit inaintea acelei executii. La numeroasele executii din anii urmatori, auzea gardianul care supraveghea spunand multimii cum ca prizonierului care urma sa moara i s-a oferit eliberarea in schimbul muncilor grele, dar acesta refuzase generozitatea guvernului Nord Coreean. Pentru a preveni ca prizonierul sa blesteme statul care urma sa-i ia viata, gardienii ii indesasera pietre in gura si ii acoperisera capul cu o gluga.

La prima executie, Shin a privit trei gardieni tintind. Fiecare a tras de trei ori. Zgomotul pustilor lor l-a inspaimantat pe baiat care a cazut pe spate. Dar s-a ridicat pe picioare la timp ca sa vada gardienii dezlegand corpul moale, plin de sange al prizonierului, infasurandu-l intr-o patura si urcandu-l intr-un carucior.

In Lagarul 14, o inchisoare pentru inamicii politici ai Coreei de Nord, adunarile a mai mult de doi prizonieri, erau interzise, cu exceptia executiilor unde toata lumea trebuia sa asiste. Lagarul de munca folosea executiile publice – si teama pe care o genera – ca pe un moment educativ. Gardienii lui Shin din lagar i-au fost profesori – si educatori. Ei ii erau mama si tata. Ei l-au invatat ca prizonierii care incalca regulile lagarului merita omorati. Pe un deal de langa scoala sa, a fost afisat un slogan: “Totul conform regulilor si regulamentelor.” Baiatul a memorat cele zece reguli ale lagarului, “Cele zece porunci” asa cum le-a numit mai tarziu, pe care le poate inca recita. Prima spunea: “Oricine este prins incercand sa evadeze va fi impuscat imediat.”

După zece ani

La zece ani dupa acea prima executie, Shin s-a intors pe acelasi camp. Din nou, gardienii au adunat o multime mare de oameni. Din nou, un stalp de lemn a fost infipt in pamant. O spanzuratoare provizorie a fost de asemenea construita. Shin a sosit de aceasta data pe bancheta din spate a unei masini condusa de un gardian. Avea catuse la maini si era legat la ochi cu o carpa. Tatal sau, de asemenea incatusat si legat la ochi, sedea alaturi de el in masina. Fusesera eliberati dupa ce au stat opt luni intr-o inchisoare subterana din Lagarul 14. Ca o conditie a eliberarii, au semnat documente promitand sa nu discute niciodata despre ceea ce li s-a intamplat in subteran.

In inchisoarea lagarului, gardienii au incercat sa obtina prin tortura marturii din partea lui Shin si a tatalui sau. Voiau sa stie despre evadarea esuata a mamei si unicului frate al lui Shin. Gardienii l-au dezbracat, i-au legat carpe la incheieturile mainilor si la glezne si l-au agatat de un carlig din tavan. Apoi l-au atirnat peste foc. Shin a lesinat cand carnea sa a inceput sa arda. Dar nu a marturisit nimic. Nu avea ce sa marturiseasca. El nu conspirase cu mama si cu fratele ca sa evadeze. El credea ceea ce gardienii il invatasera inca de la nastere in lagar: ca nu va scapa niciodata si ca trebuie sa declare pe oricine care vorbeste despre evadare. Nici macar in visele sale Shin nu se gandea la evadare.

Gardienii l-au invatat ceea ce orice scolar nord coreean invata: ca americanii sunt niste ticalosi care planuiesc sa-i invadeze si sa le devasteze tara. Coreea de Sud este panarama sefului american. Coreea de Nord este o tara mareata ai carei conducatori curajosi si geniali starnesc invidia intregii lumi. Intr-adevar, Shin nu cunostea nimic despre existenta Coreei de Sud, a Chinei sau a SUA. Spre deosebire de conationalii sai, el nu a crescut cu fotografia omniprezenta a Dragului Conducator, cum era numit Kim Jong Il. Nici nu a vazut fotografii sau statui ale tatalui lui Kim, Kim Il Sung, Marele Conducator care a fondat Coreea Nord si care ramane presedintele etern al tarii, in ciuda mortii sale din 1994.

Informator

Desi nu a fost destul de important pentru spalarea pe creier, Shin a fost invatat sa-si toarne familia si colegii de scoala. Primea mancare ca recompensa si se alatura gardienilor batandu-i pe copiii pe care-i trada. Colegii sai, la randul lor, radeau de el si il bateau. Cand gardianul i-a scos legatura de la ochi si a vazut multimea, stalpul de lemn si spanzuratoarea, Shin a crezut ca urmeaza sa fie el executat. Totusi, nu i se bagasera pietre in gura. Catusele i-au fost scoase. Un gardian l-a condus in fata multimii. El si tatal sau urmau sa fie spectatori. Gardienii au tarat o femeie de varsta medie la spanzuratoare si au legat un tanar de stalpul de lemn. Acestia erau mama si fratele mai mare al lui Shin.

Un gardian a strans un lat in jurul gatului mamei sale. Aceasta a incercat sa-l priveasca pe Shin insa acesta a evitat privirea ei. Dupa ce aceasta a incetat sa se mai zbata agatata in franghie, fratele lui Shin a fost impuscat de trei gardieni. Fiecare a tras de trei ori. Privindu-i murind, Shin era usurat ca nu era el cel omorat. Era manios ca mama si fratele sau planuisera sa evadeze. Si desi nu a spus-o nimanui timp de cinsprezece ani, el era responsabil pentru executiile lor.

Dupa noua ani

Noua ani mai tarziu dupa executia mamei sale, Shin s-a strecurat printr-un gard electric si a fugit prin zapada. Era 2 ianuarie 2005. Inainte de acest moment, nimeni nascut intr-un lagar nord correan nu mai evadase. Si dupa cate se pare, Shin este singurul. Avea douazeci si trei de ani si nu cunostea pe nimeni in afara lagarului. Intr-o luna a ajuns in China. In doi ani, traia in Coreea de Sud. Patru ani mai tarziu, traia in California de Sud si era ambasador senior la organizsatia Libertate pentru Coreea de Nord (LiNK), un grup american pentru drepturile omului.

Numele sau acum este Shin Dong-hyuk. L-a schimbat dupa ce a ajuns in Coreea de Sud, o incercare de a se reinventa ca om liber. Este aratos, cu ochi repezi si precauti. Un stomatolog din Los Angeles i-a lucrat dantura, pe care nu putuse s-o perieze in lagar. Starea generala de sanatate este excelenta. Corpul sau, totusi, este o harta a greutatilor cresterii intr-un lagar de munca despre care guvernul nord coreean sustine ca nu exista.

Pipernicit de malnutritie, este scund si subtire – 168cm si aproximativ 55 kg. Mainile ii sunt garbovite de la munca din copilarie. Mijlocul si fundul ii sunt pline de cicatrici arse de la torturi. Pielea din zona pubiana are o cicatrice ca o strapungere de la carligul folosit sa-l tina deasupra focului. Gleznele au cicatrici de la catusele cu care era agatat cu capul in jos la carcera. Degetul mijlociu de la mana dreapta este taiat pana la prima articulatie, pedeapsa primita de la un gardian pentru ca a scapat masina de cusut dintr-o fabrica de imbracaminte din lagar. Fluierele picioarelor, de la glezne la genunchi, sunt mutilate si cu cicatrici arse de la gardul electric care n-a reusit sa-l tina in lagar.

Lagărul de concentrare

Shin este cam de aceeasi varsta cu Kim Jong Eun, al treilea fiu al lui Kim Jong Il care a preluat conducerea in urma mortii tatalui sau din 2011. Ca si contemporani, Shin si Kim Jong Eun intruchipeaza antipozii privilegiilor si ai privatiunii in Coreea de Nord, o societate fara clase in care, de fapt, nepotismele decid totul. Shin s-a nascut ca un sclav si a fost crescut in spatele unui gard electric de inalt voltaj. A fost invatat sa numere si sa citeasca intr-o scoala din lagar la un nivel elementar. Deoarece sangele sau era considerat contaminat de faptele criminale ale fratilor tatalui sau, traia in afara legii. Pentru el, nimic nu era posibil. Traiectoria vietii lui planificata de catre stat era munca grea si o moarte timpurie provocata de infometarea cronica – totul fara o acuzatie sau un proces, totul in secret.

In povestirile despre supravietuirea in lagarele de concentrare, exista un arc narativ conventional. Fortele de securitate fura protagonistul de langa familia iubitoare si casa confortabila. Pentru a supravietui, acesta abandoneaza principiile morale, isi inhiba sentimentele fata de ceilalti si inceteaza sa mai fie o fiinta umana civilizata. In una din cele mai cunoscute astfel de povestiri, “Noaptea”, scrisa de castigatorul premiului Nobel, Elie Wiesel, povestitorul in varsta de treizeci de ani explica chinul cu viata normala pe care a avut-o inainte ca el si familia sa sa fie bagati in trenuri destinate lagarelor naziste. Wiesel a studiat zilnic Talmudul. Tatal sau era proprietarul unui magazin si avea grija de un sat din Romania. Bunicul sau celebra intotdeauna sarbatorile evreiesti. Insa dupa ce intreaga sa familie a pierit in lagare, Wiesel a ramas “singur, ingrozitor de singur intr-o lume fara Dumnezeu, fara oameni. Fara dragoste sau mila. “

Relatii de familie

Povestea de supravietuire a lui Shin este diferita. Mama sa il batea si el o privea ca pe un concurent la mancare. Tatal sau, care avea permisiunea sa petreaca numai cinci nopti pe an cu mama sa, il ignora. Fratele ii era ca un strain. Copiii din lagar nu erau de incredere si il abuzau. Inainte sa invete orice, Shin a invatat sa supravietuiasca prin ai turna pe toti.

Dragostea, mila, familia erau cuvinte fara inseamnatate. Dumnezeu nu disparuse, nici nu murise. Shin nu auzise niciodata de El. In Lagarul 14 Shin nu stia ca exista literatura. El a vazut o singura carte in lagar, o gramatica Coreeana, in mainile unui profesor care purta uniforma de gardian, purta un revolver la sold si care a batut pe unul din colegii lui Shin pana la moarte cu un bat de indicat la tabla.

Spre deorebire de cei care au supravietuit unui lagar de concentrare, Shin nu a fost luat dintr-o viata civilizata si fortat sa intre in iad. El s-a nascut si a crescut in iad. I-a acceptat valorile. Si l-a numit “acasa”. Lagarele de munca din Coreea de Nord exista de doua ori mai mult timp decat Gulagul sovietic si de douasprezece ori mai mult decat lagarele de concentrare naziste. Nu exista nicio discutie despre locatia acestora. Fotografii de inalta rezolutie din satelit, accesibile prin Google Earth oricarui om cu conexiune la internet, arata vaste structuri imprejmuite intinzandu-se prin muntii colturosi ai Coreei de Nord.

Guvernul Sud Coreean estimeaza ca exista un numar de o suta cinzeci si patru de mii de prizonieri in lagare, in timp ce Departamentul de Stat American si mai multe grupuri pentru drepturile omului estimeaza doua sute de mii.

Exista sase lagare, conform agentiei de spionaj sud coreeana si grupurilor pentru drepturile omului. Cel mai mare are treizeci si unul de mile in lungime si douazeci si cinci de mile in latime, o suprafata mai mare decat Los Angeles-ul. Garduri electrificate – punctate de turnuri de supraveghere si patrulate de oameni inarmati – inconjoara majoritatea lagarelor. Doua dintre acestea, numerele 15 si 18, au zone de reeducare unde cei mai norocosi intre detinuti primesc instructiuni corective din invataturile lui Kim Jong Il si Kim Il Sung. Daca prizonierii memoreaza destul din aceste invataturi si conving gardienii ca sunt loiali, pot fi eliberati, insa sunt supravegheati pentru tot restul vietii lor de catre serviciile de securitate.

Restul lagarelor sunt “districte de control complet” in care prizonierii, numiti “irecuperabili”, sunt munciti pana la moarte. Lagarul lui Shin, numarul 14, este un district de control complet. Prin reputatie, este cel mai dur din toate din cauza conditiilor dure de munca, a vigilentei paznicilor si a modului in care statul considera de neiertat crimele comise de detinuti, dintre care multi sunt oficiali indepartati impreuna cu familiile lor. Fondat in 1959 in centrul Coreei de Nord – Kaechon, in sudul provinciei Pyongan – lagarul 14 gazduieste un numar estimat de cinsprezece mii de detinuti. Avand treizeci de mile in lungime si cinsprezece mile in latime, are ferme, mine si fabrici imprastiate prin vaile muntoase abrupte.

Majoritatea nord coreenilor sunt trimisi in lagare fara niciun proces si majoritatea mor fara sa afle ce acuze li se aduc. Sunt luati de la casele lor, de obicei noaptea, de catre Bowibu, Agentia Nationala de Securitate. Vina prin asociere este legala in Coreea de Nord. Un delicvent este adesea intemnitat cu parintii si copiii sai. Kim Il Sung a stabilit legea in 1972: “Dusmanilor de clasa, oricare ar fi acestia, trebuie sa le fie distrusa semintia din societate pana la trei generatii.”

EVADAT DIN LAGARUL 14 (PARTEA II)

Nu cunostea dragostea: In anii petrecuti in lagar, Shin nu a auzit niciodata cuvantul “dragoste”, cu siguranta nici de la mama sa, o femeie pe care a continuat sa o dispretuiasca, chiar si moarta. A auzit despre conceptul de iertare, intr-o biserica sud coreeana. Insa l-a derutat. A cere iertare in Lagarul 14 insemna, a spus el, “sa te rogi sa nu fii pedepsit”.

Shin si mama lui au locuit in camerele cele mai bune ale Lagarului 14: in “satul model” langa o livada si peste drum de campul unde mai tarziu mama sa a fost spanzurata. Fiecare din cele patruzeci de case ale satului adapostea patru familii. Shin si mama sa aveau propria camera unde dormeau unul langa celalalt pe pardoseala de beton. Cele patru familii foloseau aceeasi bucatarie care avea un singur bec neizolat. Electricitate exista numai doua ore pe zi, de la ora patru la cinci dimineata si de la ora zece la unsprezece noaptea. Ferestrele erau facute din vinil gri, prea opace pentru a putea vedea afara. Camerele erau incalzite – in stil coreean – cu carbuni in bucatarie avand hornuri pe sub pardoseala din dormitoare. Lagarul avea propriile mine de carbuni asadar carbunii pentru incalzit erau disponibili.

Nu existau paturi, scaune sau mese. Nu exista apa curenta. Nici baie sau dus. Detinutii care voiau sa-si faca baie, uneori se furisau la rau, vara. Aproximativ treizeci de familii imparteau o fantana pentru apa de baut. De asemenea imparteau toaleta, care era impartita jumatate pentru barbati si jumatate pentru femei. Defecarea si urinatul in acel loc era obligatoriu, deoarece resturile umane erau folosite pe camp ca fertilizator.

Daca mama lui Shin reusea sa-si termine norma de lucru zilnica, putea sa aduca acasa mancare pentru seara respectiva si pentru a doua zi. La patru dimineata ea pregatea micul dejun si pranzul pentru ea si pentru fiul ei. Fiecare masa era la fel: terci de porumb, varza murata si supa de varza. Shin a mancat aceasta masa aproape in fiecare zi timp de douazeci si trei de ani, daca nu ii era interzis sa manance ca pedeapsa.

Cand era prea tanar pentru a merge la scoala, mama sa deseori il lasa singur in casa dimineata si se intorcea la pranz de la camp pentru masa. Shin era mereu flamand asa ca isi manca pranzul imediat ce mama lui pleca dimineata. La fel manca si pranzul ei. Cand aceasta se intorcea de la camp si nu gasea nimic de mancare, devenea furioasa si il batea cu sapa, cu lopata, cu orice gasea la indemana. Unele batai erau la fel de rele ca cele pe care Shin le primise mai tarziu de la gardieni.

Si totusi Shin continua sa ia mancarea mamei sale de oricate ori putea si oricat de mult putea. Nu i-a venit in minte ca daca ii manca pranzul, aceasta ramanea flamanda. Multi ani mai tarziu, dupa ce ea murise si el traia in Statele Unite, mi-a marturisit ca-si iubea mama. Dar asta era in retrospectiva. Asta s-a intamplat dupa ce el a invatat ca un copil civilizat ar trebui sa-si iubeasca mama. Cand era in lagar – depinzand de ea cu mancarea, furandu-i mancarea, suportandu-i bataile – o vedea ca pe un concurent la supravietuire.

Mama condamnatului

Numele ei era Jang Hye Gyung. Shin si-o aminteste scunda si usor grasuta cu brate puternice. Isi purta parul tuns scurt, ca toate femeile din lagar, si era obligata sa isi acopere capul cu o panza alba impaturita intr-un triunghi, legata in spatele gatului. Shin a descoprit data ei de nastere – 1 octombrie 1950 – intr-un document pe care l-a vazut in timpul interogatoriilor din inchisoarea subterana. Ea nu i-a vorbit niciodata despre trecutul ei, familia ei sau de ce a fost adusa in lagar, si nici el nu a intrebat. Existenta lui ca fiu al ei fusese aranjata de gardieni. Acestia o alesesera pe ea si pe barbatul ce avea sa ii devina tata ca premii unul pentru celalalt intr-o casatorie ca recompensa.

Barbatii celibatari si femeile celibatare dormeau in dormitoare impartite pe sex. Regula a opta a Lagarului 14, asa cum memorase Shin, spunea: “Actele sexuale savarsite fara aprobare prealabila se pedepsesc cu impuscarea imediata.” Regulile erau aceleasi si in alte lagare de munca nord coreene. Daca sexul neautorizat se finaliza cu o sarcina sau nastere, femeia si copilul erau de obicei ucisi. Femeia care facea sex cu gardieni incercand sa obtina mai multa hrana sau o munca mai usoara risca foarte mult. Daca ramanea gravida, disparea.

O casatorie ca recompensa era singura cale sigura fata de regula. Casatoria era fluturata in fata detinutilor ca bonusul ultim penru munca depusa si turnatorie. Barbatii deveneau eligibili la douazeci si cinci de ani, femeile la douazeci si trei. Gardenii anuntau casatorii de trei sau patru ori pe an, de obicei la date favorabile, cum era Anul Nou sau ziua de nastere a lui Kim Jong Il. Nici mireasa nici mirele nu puteau alege cu cine sa se casatoreasca. Daca un partener isi gasea perechea neacceptabil de batran/batrana, rau/rea, urat/urata, gardienii renuntau la casatorie. Daca renuntau, nici barbatul, nici femeia nu mai aveau dreptul sa se casatoreasca din nou.

Tatal lui Shin, Shin Gyung Sub, i-a spus lui Shin ca gardienii i-au dat-o pe Jang ca sotie ca plata pentru indemanarea lui de a manevra un strung metalic. Mama lui Shin nu i-a povestiti niciodata de ce a primit onoarea de a se casatori. Insa pentru ea, ca si pentru multe mirese din lagar, casatoria era un fel de promovare. Venea cu o munca un pic mai usoara si o casa mai buna – in satul model, unde exista o scoala si o clinica. La scurt timp dupa casatorie, a fost transferata acolo dintr-un dormitor pentru femei aglomerat. Jang de asemenea a primit o slujba ravnita intr-o ferma din apropiere, unde existau oportunitati de a fura porumb, orez si legume verzi.

Dupa casatorie, cuplului i s-a dat permisiunea de a dormi impreuna timp de cinci nopti consecutive. Din acel moment tatalui lui Shin, care in continuare dormea intr-un loc apropiat de munca, i s-a permis sa o viziteze pe Jang de cateva ori pe an. Legatura dintre cei doi a rodit doi fii. Cel mai mare, He Geun, s-a nascut in 1974. Shin s-a nascut opt ani mai tarziu.

Relatii de familie

Fratii abia se cunosteau. Cand Shin s-a nascut, fratele sau mai mare mergea la scoala timp de zece ore pe zi. Cand Shin avea patru ani, fratele sau s-a mutat din casa (la varsta obligatorie de doisprezece ani) intr-un dormitor comun. Cat despre tatal sau, Shin isi aminteste ca aparea uneori noaptea si pleca foarte devreme de dimineata. Ii dadea foarte putina atentie baietelului iar Shin a crescut indiferent la prezenta acestuia.

In anii care au urmat evadarii din lagar, Shin a aflat ca multi oameni asociaza caldura, siguranta, si afactiunea cu cuvintele “mama”, “tata” si “frate”. Insa acest lucru nu a fost la fel si pentru el. Gardienii l-au invatat pe el si pe ceilalti copii din lagar faptul ca erau prizonieri din cauza “pacatelor” parintilor lor. Copiilor li s-a spus ca desi ar trebui sa le fie intotdeauna rusine de originea lor de tradatori, se pot “curata” de mostenirea pacatoasa muncind mult, ascultand de gardieni si turnandu-si parintii. A zecea regula a Lagarului 14 spunea ca un prizonier trebuie sa considere pe fiecare gardian ca invatatorul lui. Acest lucru avea sens pentru Shin. Ca si copil si ca adolescent, parintii sai erau obositi, distanti si necomunicativi.

Shin era un copil slab, necurios si in cea mai mare parte fara prieteni avand ca unica baza de siguranta invataturile gardienilor despre salvarea prin turnare. Intelegerea lui despre bine si rau, totusi, era deseori murdarita de intalnirile la care a asistat dintre mama lui si gardieni. Cand avea zece ani, Shin a plecat de acasa intr-o seara si s-a dus sa o caute pe mama sa. II era foame si venise ceasul ca ea sa-i pregateasca cina. A mers pe un camp de orez din apropiere unde lucra mama sa si a intrebat o femeie daca o vazuse. “Face curat in camera bowijidowon-ului”, ii spuse femeia, referindu-se la biroul gardianului responsabil cu crescatoria de orez. Shin a mers la biroul acestuia si a gasit usa din fata incuiata. A tras cu ochiul printr-o fereastra din lateralul cladirii. Mama sa se afla in genunchi curatand podeaua. Cand Shin privea, bowijidowon-ul a aparut in cadru. S-a apropiat de mama sa din spate si a inceput s-o pipaie. Aceasta nu a opus rezistenta. Amandoi si-au scos hainele. Shin i-a privit cum faceau sex. N-a intrebat-o niciodata nimic despre ceea ce vazuse si niciodata nu i-a povestit tatalui sau.

Hrana: sobolani, serpi si broaste

In noptile de vara, Shin si alti baietei din sat se furisau in livada din nordul zonei locuintelor de beton unde traiau. Culegeau pere necoapte si castraveti si le mancau cat puteau de repede. Cand au fost prinsi, gardienii i-au batut cu bastoane si le-a interzis sa mai ia pranzul de la scoala mai multe zile.

Gardienilor totusi nu le pasa daca Shin si prietenii lui mancau sobolani, broaste, serpi si insecte. Acestea erau din abundenta in lagarul incapator, unde se foloseau putine pesticide, unde se foloseau de deseuri umane ca fertilizant si nu foloseau apa pentru a curata toaletele sau pentru a face baie. Mancand sobolani, nu numai ca isi umpleau stomacurile goale dar era esential pentru supravietuire. Carnea lor ajuta sa previna pelagra, o boala uneori fatala care bantuia prin lagar, in special iarna. Prizonierii cu pelagra, rezultatul lipsei de proteine si niacina (vit B12), sufereau de slabiciune, leziuni ale pielii, diaree si dementa. Era o cauza frecventa de moarte.

Prinderea si prajirea sobolanilor a devenit o pasiune pentru Shin. Ii prindea in casa, pe camp si la toaleta. Se intalnea seara cu prietenii la scoala primara unde exista un gratar cu carbuni, pentru a-i praji. Shin le dadea jos pielea, ii curata de intestine, sara ceea ce ramanea si mesteca restul – carnea, oasele si micile picioruse.

In padurile montane, unde grupuri de studenti erau deseori trimisi sa adune lemne, Shin manca struguri salbatici, agrise si zmeura coreeana pana se umfla. Iarna, primavara si vara devreme, nu prea se gasea de mancare. Foamea il facea pe el si pe prietenii sai sa incerce strategii pe care cei mai vechi in lagar considerau ca le-ar putea usura disconfortul unui stomac gol. Mancau fara apa, nu mancau supe, conform teoriei ca lichidele accelereaza digestia si grabeste chinurile foamei. De asemenea incercau sa se abtina de la defecatie, crezand ca acest lucru ii va face sa se simta plini si mai putin obsedati de mancare. O tehnica alternativa de lupta cu foamea era sa imite vacile, regurgitand o masa recenta si mancand-o din nou. Shin a incercat acest lucru de cateva ori, dar nu i-a ameliorat foamea.

Vara, cand copiii erau trimisi pe camp sa ajute la plantat si plivit, era sezonul de varf la sobolani si soareci de camp. Shin isi aminteste ca manca in fiecare zi. Momentele cele mai fericite din copilarie, cele mai implinite, erau cand avea burta plina. “Problema mancarii”, asa cum este deseori numita in Coreea de Nord, nu este restransa la lagarele de munca. A oprit din crestere corpurile a milioane de oameni din toata tara. Tinerii care au plecat din Coreea de Nord in ultimii zece ani sunt in medie cu cinci inci mai mici si cantaresc cu 11 kilograme mai putin decat cei care au crestut in Coreea de Sud.

Prizonierii isi cresteau propriul porumb si varza. Ca si sclavi, produceau fructe si legume cu costuri reduse, peste in pescarii si carne de porc, faceau uniforme, ciment, ceramica si sticlarie pentru economia in scadere din afara gardurilor. Shin si mama sa erau mizerabili si infometati in timpul foametei, dar nu mai mult decat erau obisnuiti sa fie. Baiatul a continuat sa faca ceea ce facea si inainte, vana sobolani, fura mancarea mamei si ca intotdeauna ii indura bataile.

ANUNT AFR DE SFARSIT DE AN

Grupul editorial si de voluntari AFR care scoate editiile de marti si joi AFR va face o mica pauza pina dupa Anul Nou. Toti merita o pauza bine venita si multa odihna. Le uram tuturor sarbatori fericite si odihna placuta. Ne auzim din nou, cu voia lui Dumnezeu, dupa Anul Nou. Va dorim tuturor un Craciun Fericit si un An Nou Fericit! La Multi Ani! Doamne ajuta!

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania
____________________________
Advertisements

One thought on “Evadat din lagarul 14

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s