O „familie model” de homosexuali a introdus copilul adoptat în retelele de pedofili

Copil abuzatPoliția din Australia a făcut publică situația de „depravare” în care a ajuns un băiat de șase ani, care a fost abuzat sexual de către „părinții” adoptivi homosexuali și de alți bărbați care fac parte dintr-o rețea internațională de pornografie infantilă cunoscută sub numele de Lovers Boy.

Autoritățile din Australia și SUA au lucrat împreună pentru a aresta și pune sub acuzare aceste persoane după ce a ieșit la iveală faptul că băiatul a fost oferit pentru exploatare sexuală și producția de materiale pornografice cu copii de la o vârstă foarte frageda, în Australia, SUA, Franța și Germania.

Săptămâna trecută, unul dintre cei doi „tați” adoptivi, un american pe nume Mark J. Newton, de 42 de ani, a fost condamnat la închisoare în SUA pentru 40 de ani și trebuie să plătească despăgubiri de 400.000 de dolari copilului, în timp ce celălalt, Peter Truong, de 36 de ani, din Noua Zeelandă, așteaptă condamnarea în țara sa de origine.

Detectivul Jon Rouse, inspectorul care conduce Departamentul Argos al Poliției din Queensland, Australia, care investighează exploatarea și abuzul online al copiilor, a explicat pentru agenția de știri AFP cum s-a ajuns în această situație.

„Ceea ce e destul de trist în acest caz este modul în care acest copil a intrat în viața lor. Este exact ceea ce se numește tragedie.”

Potrivit rapoartelor, Newton și Truong, care locuiesc în Cairns, Australia, au început să caute o mamă surogat pentru a da naștere unui copil în 2002.

Cuplul de același sex a găsit în sfârșit o femeie din Rusia, care a dat naștere copilului pentru o taxă de 8.000 dolari. Mark Newton este considerat a fi tatăl biologic al băiatului, numit „Adam”, cu scopul de a-i proteja identitatea.

Adam a fost predat lui Newton și Truong la cinci zile după nașterea sa, în 2005.

Media australiană a făcut reportaje despre sosirea în casa celor doi bărbați a lui Adam, prezentându-i pe cei doi bărbați ca părinții fericiți și iubitori.

Ca o ironie amară, într-un articol Mark a declarat unui reporter că autoritățile i-au interogat îndelung pe el și pe Peter atunci când l-au adus pe Adam în Australia și că el era sigur că aceasta s-a datorat suspiciunii de pedofilie. Dar, a spus el, „suntem o familie la fel ca orice altă familie.”

Pe 14 iulie 2010, atunci când Adam avea 5 ani, postul de televiziune ABC din Far North Queensland a difuzat un documentar cu titlul „Doi tați sunt mai buni decât unul”, în care se spune că „pentru cuplul gay Pete și Mark a fost greu să devină părinții, dar ei ar lua-o din nou de la capăt dacă ar fi nevoie”.

„Am decis că vom avea un copil, că era timpul pentru noi să avem o familie” au spus Newton și Truong în reportajul de la ABC. „Ne-am dorit să experimentăm bucuriile paternității.”

„Este o familie fericită, relaxată”, a comentat realizatorul de la ABC, „dar nu a fost un drum ușor pentru a ajunge aici. După mai multe obstacole, [Adam] a fost născut de către mama-surogat în Rusia.”

Agenția Rusă de știri RT Novosti a raportat că Adam a început să fie abuzat sexual de către „tații” săi de același sex de la vârsta de 22 de luni.

„Ulterior”, a informat RT Novosti, „l-au pus pe Adam la dispoziția altor membri ai rețelei de pedofili din Australia, Franța, Germania și SUA, așa că Newton și Truong au trebuit să călătorească pe scară largă.Anchetatorii poliției au descoperit dovezi în cazurile a cel puțin opt bărbați din aceste țări care l-au abuzat pe Adam în perioada în care acesta avea între doi și șase ani.”

Alți doi bărbați, rezidenți americani, John R. Powell, 41 de ani, un avocat din Florida, și Jason Bettuo, de 36 de ani, antrenor de tenis din Michigan, au fost de asemenea acuzați, conform Canalul 7 de știri din Australia.

Continuarea Citiți AICI

Sursa: http://stiripentruviata.ro/o-familie-model-de-homosexuali-a-introdus-copilul-adoptat-in-retelele-de-pedofili/

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.