de Liviu-Florian JIANU
Recenzie de Vlăduţescu Ştefan
Liviu Florian Jianu este un prozator atent la realitate şi sensibil la nuanțe. Scrie cu conştiința valorilor lumii în care trăim. Pentru a selecta general umanul scrutează comportamentul congenerilor. Sinceritatea şi adevărul sunt magistralele conduitei sale cotidiene. Când realul alunecă spre comic şi umoristic, nu se poate izola de acesta. Astfel, uneori proza sa se impregnează de un umor franc, onest și veridic, umorul vieții trăite pe cont propriu și nemediat. Acesta este cazul volumului de față: o admirabilă carte de proză umoristică pe teme reale.