BĂTRÂN OVIDIU

străin – barbar şi

singur – exilat dintre limbile-nţelese cu

mine : un ovidiu al

lumii – fără pace – fără veşti – cu

lacrimi secate

am decăzut dintr-o împărăţie – căreia

numele i-am uitat – şi

adresa

în această limpezime alburie – incertă

între gheţuri sloită – nu

sunt demult: ieri

culegeam flori de foc – şi

făceam salturi mortale – în divine

alcooluri

acum – locul e

spaimă de loc: când – silit de vânturi

marine – mă smulg dintr-un ghioc de

nimic – ştiu că

niciodată nu-i voi revedea şi-nţelege scobitura

spiralei – şi plâng

moartea nepreţuitului cefalopod

anonim – care sunt : orice loc ulterior

disperat bocet devine – pentru tot ce

o clipă-nainte – n-am fost

schelet – sevă – contur – ori

trăire atroce

pretutindeni – se conspiră la

prelucrarea adevărului

undeva – într-o mistică ceaţă

se-ascund – se-nghesuie

pedepsite obscur – sumedenii de nume şi lucruri – pe care

când le voi regăsi – voi şti

denumire – dinastie şi rost – ce rezerve de

inimaginabile zboruri – aveam

cândva – undeva

eu – imperator

dar veşti nu mai vin – şi speranţa

a-mbătrânit – s-a decolorat

odată cu mine

*

ÎNDEMN CĂTRE CAVALERI

nici o şansă – cavaleri – în oglinzile posace

nu se poate năvăli – nu se pot planta panaşe:

când argintu-n plumb schimbat lumile spre-adânc le trage

nici pe Lancelot du Lac nu-l acuzi de gânduri laşe

aţi venit de din departe – aducând parfum de sânge

rug purtaţi pe-armuri şi-n inimi : nu vă încleiaţi în carte…

nu se scrie epopee – orice aripă se frânge

însuşi Dumnezeu Preabunul priveşte în altă parte

trâmbiţe spre nori sunaţi – şi retragerea vă fie

înţeleaptă renunţare la cenuşile din vie:

când din balele de melci lire se întind pe zare

cavaleri – c-un fulger mat – luminaţi culmi trădătoare

când domniţele de ieri – azi pierdut-au inorogul

când incendiul de apostol – de toţi e numit “milogul”

înţelegeţi: doar în ceruri nu miroase a bordel

doar în ceruri rugăciunea nu e luată drept hotel

ştiu – pe coif se zvârcoleşte scrumu-a mii de cruciade

mutaţi muntele-mplinirii – brânci daţi jocului de spade:

nu-ncercaţi să-ntoarceţi brazda otrăvitelor paragini

altfel cerul dezlipi-va spre zadar a voastre pagini

nu vă cheme altă slovă decât – sacru – El-Graalul

pentru luntre – Empireul fie valul – fie malul –

din melancolii de raze învăţaţi iar alfabetul

de la îngeri de lumină cuceriţi din nou secretul

daţi semnalul – cei valizi – îndemnaţi cu pinteni visul:

în galopu-i disperat să vă şteargă din sorţi scrisul

nici o şansă – cavaleri – în oglinzile posace

nu se poate năvăli – nu se pot planta panaşe…

în luciri de vămi pustii – peste-adâncul care tace

sufocaţi de riduri crinii – cad – apele să le-ngraşe…

*

DEMOCRAŢIE…

democraţia lui “să iubeşti că-ţi spun eu” – mai bine hrăneşti

balene ucigaşe – ori faci bancuri printre

rechini: oricum – ar fi mai vesel

decât “yesmen-itul” – izmenit cotidian – “zâmbeşte liber

până nu-ţi crăp capul!”

omule falusocrat – socrate nu

ţi-e frate : democraţie – isterie de

lesbiene

*

DESCÂNTEC DE TOAMNĂ

hialin – lin pe

lin – şi dogoare şi

venin

craiul Mască – scorburi

cască – pentru corbi şi

pentru iască

foc şi vin – crin

divin – salamandra să

trăiască

fraţi uitaţi – cruciaţi

voi luminile cruţaţi

le-nălţaţi – până unde

nu le-ajunge – vreo

jivină omenească

dănţuiţi – desluşiţi

la ospeţe să poftiţi

pe-ascunşi regi să

miluiţi

numai zâne – maici

albine – să trimiteţi după

mine : drepţi în grai

magii crai – de pe lună

în alai – ne-aduc aurul

mălai

băsmuiţi – şi citiţi

soarta-n stele o

pitiţi

*

OTRAVA RAIULUI

şi-a semănat chiar Dumnezeu grădina

cu vii havuze de amărăciune

din care – însetaţi – sorb îngerii lumina

crezând că-i un nou foc de rugăciune

dar aripile li se zbat agonic

şi-şi uită firea vastă – dumnezeie:

cucuta frângerii îşi face-ncet lucrarea

şi îngerii simt miros de femeie

*

JOACĂ DE ÎNGERI

la cină – Dumnezeu zahăr le-a-mpărţit

îngerilor : în zvăpăiată

joacă – ei alb zahărul l-au împrăştiat – dulce viscolire

a iernat – peste pomii pământului

stau în mijlocul lumii – ca-n

mijlocul unui tort de nuntă – în care

urmează lumânările să se-aprindă

mirii să intre-n colindă

somnoroşi – îngerii s-au dus

la culcare: să strângă – de pe mese

Sărbătoarea – nu se ştie cine va avea grija

rigoarea

fierbinte – afundat cu genunchii-n visul zăpezii

mă rog să nu apară

de nicăieri – servitorii – nici

zorii

e-atâta parfum cald – în plin frigul

minunii : alaiuri – crai şi crăiese de abur – zăbovesc

sporovăiesc – prin somn şi haruri – la fântâna

sticlindelor daruri

*

MADRIGAL NEBUN

cu madrigale zemuri ticluite

am descântat timpane biciuite

şi din şederi de zâne la pârleazuri

am născocit cuvintele cu nazuri

livide vinuri din cerneluri rare

le-am petrecut alaiuri funerare

până la bazilìca din bordeluri

unde vă-mpărtăşeaţi cu fel de feluri

acolo-n raiuri vă-arătaţi burtica

de-am tot crezut-o noi că-i bazilìca:

v-aţi tot jucat albina şi potirul

până ieşitu-v-a pe nară mirul

tremurături de coarde afectate

le-am pus în leacurile-amestecate

şi-am dat pe gât vecia – o cinzeacă

pe când Sfinţia-Voastră se dezbracă

nu vreau să iau vecia drept găoazdă

să trag pe limba Slutei hat şi brazdă:

un crin voi să-mi înfig drept în buric

să scap de hazul vostru şi de frig

n-aveţi decât să vă crăpaţi la noadă

să-mi năpustiţi ispite şi iscoadă –

eu iscălesc tot cum am apucat :

Nebunul Vesel – cu nimic spurcat

*

LINŞAŢI AMĂRĂCIUNEA

linşaţi amărăciunea – în lanţuri cu năierul

iubirii dezlânate i-a tot crescut deverul

hrăniţi cu arabescuri reptilele tăcerii

incendiu izbucni-va – şi iată Cavalerii

nu puneţi preţ pe vorbe – şi nici pe legănare

în danţul fără preget săltaţi şi stea – şi zare

prin iarba de pe limbă vânaţi doar inorogul

vădiţi în piaţa Lunii pe zâmbăreţ ologul

dispreţuiţi leşia distanţelor de-oceane

şi prindeţi cârdăşie cu iederi şi liane:

suiţi-vă pe scripeţi – voi arlechini de varuri

şi veţi visa beţia cu raze şi cu jaruri

aprinde carnavaluri – concediază valuri

întreabă-te-n înalturi ce sunt acele maluri

vei ridica mamuţii pe umărul tău drept –

dar nu-ntreba de nimeni – nebunule-nţelept

*

CABARET DE TOAMNĂ

nu-mi mai vorbiţi de rostul serii

când îşi plâng toamnei soarta merii

când crengile imploră vidul

şi cerul îşi vârstează ridul

trec prin lumini comedianţii

paiaţe se contorsionează

şi între bezne hibernează

de-a valma – silfi şi elefanţii

iubita-mi verde şi solzoasă

s-a încâlcit în apa groasă

spre mine s-a târât – sfioasă

despică-şi limba – somnoroasă

trec prin lumini comedianţii

ne-a înecat valul cortinii

îşi scuipă-n gură vechi amanţii

şi cad prin trapă arlechinii

nu-mi mai vorbiţi de rostul serii

când măştile se dedau cerii

şi se închide cabaretul

strivind în uşă tot libretul

*

VISCOL DE GÂND

când viscoleşte prin imperii

şi la fereastra mea stingheră –

e semn că-n stelele puzderii

te odihneşti – de-acum – o eră

e-atâta de departe stolul

de lebede ce te-au răpit:

suspină – ne-ncetat – bemolul

a ce-am crezut şi-am risipit

din chipul tău croit pe ceruri

eterne-atârnă constelaţii :

trecutul a-mpietrit în geruri

şi viitorul – în ovaţii

orfan – prezentul nu-ndrăzneşte

să-şi plângă plânsul disperării :

când toată lumea te slăveşte

mă sinucid pe crucea-uitării

*

DOINA CIOCÂRLIEI

Ilonei

-“cântă – ciocârlie – cântă!

mi-e inima tare strâmtă!”

-“nu-mi miroase-a primăvară

lumina-i aşa de rară…

gunoierii mă descântă

gunoaielor să mă vândă…”

-“cântă – ciocârlie – cântă!

Moartea-acuş vine la trântă…”

-“prea pustiu îţi este-n soartă:

nu-ţi bate nimeni la poartă…”

-“hai – încearcă – ciocârlie

dunga cerului mi-o scrie…”

-“ţi s-a născut viaţa moartă –

te-au născut din viaţă-afară

mătrăguni şi iarbă-amară…”

-“te-aş ruga – hai – ciocârlie :

pentru mine arzi făclie…”

-“nu merită nici cercatul

verdele când naşte-uscatul :

când usucă începutul

totu-i verde cât şi lutul…”

-“ciocârlie – un murmur…”

-“nu vezi? – iarnă-i jur-prejur

pipăie un vânt obscur

şi-i cheamă pe toţi din ape

în uitare să se-ngroape…”

-“ciocârlie – ciocârlie

dacă şi tu-mi boceşti mie

toate iernile-o să-mi vie –

m-ai secat de bucurie…

pentru mine – ciocârlie

lumină n-o să mai fie –

doar dor de călătorie

pe meleag de colilie…

ciocârlie…ciocârlie…”

*

GLORII BIZANTINE

în pulberi vei afla soarta măririi

de mlaştini e cuprins Augusteonul :

toţi împăraţii prefăcut-au tronul

în cuib de-odihnă unde-şi petrec somnul

negrele scorpii şi cameleonul

durerea strânsă-n dungi de diademe

plânge-ntre mirţi – pe malul Propontidei –

viscol de oşti – ce frământat-au theme

azi doar luciri de val sunt – şi trireme

trec peste ele gustul aguridei

a fost odată ca-n poveşti trufaşe

au fost nebune visuri dumnezee :

au mai rămas doar albe stânci golaşe

strigătu-n noapte-al Păsării Vrăjmaşe –

pe fund de ape – tainice camee

*

CÂND VINE MOARTEA SĂ MĂ IA

când vine moartea să mă ia

ruşine mi-e că n-am ce-i da:

trupul a divorţat de mine

sufletul mi-e răpit la zâne

când vine moartea să mă ia

o simt de parcă-i sora mea :

o-apucă plânsul şi suspină :

“vai – oame singur – fără vină”

când vine moartea să mă ia

vine – dar inima i-e grea…

ce-o să le zică-acolo – sus :

din mine – câte-ar fire – nu-s…

grea slujbă să fii moartea mea :

amuşinezi o urmă rea…

stârv de poet : e-o ironie…

metaforă – cel mult – să fie

de pus pe flori şi năsălie…

*

TRECUTE VREMURI

trecute vremuri cu voievozi

cămaşa morţii îmbrăcând

la masă toţi cu moartea stând

stârpind ai timpului răi plozi

trecute vremuri voievodale

cu hori de paloşe şi sânge –

căci Lancea Cristului se frânge

când rănile curg în pocale

trecute vremi de Domni jertfiţi

pe cruci de stele şi luceferi

visându-ne pe noi cei teferi

ca pe un neam de izbăviţi

trecute vremi – de tot trecute

vă bem acum ca pe cucute :

pigmei şi fameni adunând

trăim mereu asasinând

orbecăind spre Cel Flămând

*

DON JUAN DE STYX

trubaduresca moarte-mi toarnă în urechi

veninuri noi şi rare – bârfe vechi

şi semne-mi face să păşesc prin ierburi

să fac înrourate băi de herburi

şi sora moarte mâna îmi sărută

precum smeritul Iuda pe Hristos

căci mă va vinde scump şi merituos

la nori – la păsări – neguri şi cucută

cât de râvnit voi fi de seve şi metale

cât eros nevricos îi va costa pe gnomi

cât se vor gelozi şi silfii gentilomi

şi zânele cât se vor dedulci la jale

când mă voi arăta – Don Juan de Styx

în giulgiul violet pe post de frac

şi voi semna cu sângele din pix

dovezi că nu mă fraiereşte-un drac

*

SINGURĂTATEA VIZITATORULUI

grăbit vizitator în trecere prin mine :

nimic din ce-i prin jur nu-mi aparţine

străin şi singur – astăzi n-am cui spune

că-mi este rău – nici despre cele bune

oricât aş suferi de monştri şi jivine

tac şi greşesc – şi somnul nu mai vine :

pe marea blestemată – blestem iar

căci doar uitarea nu e în zadar

şi trece azi – şi vine iarăşi mâine

cât de străine-s zilele străine :

trec printr-o viaţă ce nu-mi aparţine

tot întrebându-mă de unde vina vine

şi e apus de patru ori pe zi

până şi demonii-ncetează a râvni :

ce-nseamnă eu şi mine – nu voi şti

oricând să mor – un altul va muri

*

SIHĂSTRIA VORONEŢULUI

unde stelele-şi coboară – lin – lumina din Cuvânt

între munţi – păduri şi vânt

atingând pământ c-un gând:

îngere de colilie

răsărit-a sihăstrie!

cât o iesle – cât un prunc

cât pe vale – cât pe runc

stă-ntre apele cereşti – rugăciuni dumnezeieşti

luminând pustia:

sihăstria

păpădie – primăvară

cu urgia se măsoară

dintre ierni răzbate-n vară –

lacrimi – zâmbet de fecioară

slăvind zării măiestria:

sihăstria

miez de noapte ce rodeşte

când Hristos spre ea priveşte:

nu sufla prea tare – Doamne

n-o clinti nici dintre toamne –

vei învârteji-o-n vânt

şi pe-o pală de lumină

iar în raiuri o să vină!

vis de floare de sulfină

sfios arde veşnicia –

sihăstria

e atât amar pe lume –

o – Iisuse împărate!

doar nădejdea sihăstriei

doar icoana Sân’ Măriei

dulce rugăciune-n strune

zăboveşte de păcate!

*

Dumnezeul de lumină – preoţilor stâncii mute

printre cetine le ţese

fir de patrafir:

dinspre-amiază către munte

întristând poieni de aer

se clădesc altar şi frunte

cetelor de îngeri

ce-ţi rămâne – suflet singur?

să culegi lanul de frângeri

să te rogi

să sângeri

*

ars de stele – scris de fluturi

mă desprind din luturi

şi spre Tine vin – Iisuse

de gând să mă scuturi!

*

INIŢIERE

drumu-n munte cine-l ştie

la el îngeri o să vie

şi-i vor sta la cap făclie

drumu-n munte cine-l suie

dezlega-va-n cer căţuie

auzi-va aleluie

cine-n pisc nu se opreşte

spadă sub picioare-i creşte

de lumini se-ntuneceşte

nici în cer nu-l mai vesteşte

totu-n urmă-i se cumpleşte

dar păşeşte el regeşte

*

au coborât oştile brazilor – cu soarele pe umeri

şi-au ajuns – de partea astlaltă – la poale:

mă privesc – încoifaţii şi bărboşii

pe mine din poiană – senini

drept în ochi

au umplut văi – au ascuns ( sub mantii şi-armuri – verzi şi de aur)

ale neliniştii râpi – şi-au luat cu ei

– zăvozi şi cai de argint – pâraiele

alămuri ale marşului lor către mine – cel acum judecat în poiană

“-de ce crezi c-am venit – atâta zare şi căi – până la tine

omule?” – şi-a zuruit spre mine

un staroste-al luptei cu munţii

fumurii – conurile – medalii

îndelungi

“-nu ştiu – măriţilor voievozi” – mă sfiesc – văzând plecate

spre mine – atâtea cruci de catedrale

“-am brăzdat atâtea ceruri până la tine – să-ţi

amintim cine eşti” – a şopotit vânturi line şi cetini – răspunsul

“-oare nu ştiu eu cine sunt?” – m-am mirat în surdină

“-nu ştii – nu ştii!” – au împuns spre mine mustrare – zboruri de umbre şi

păsări

“-bine – să zicem – atunci cine voi fi fiind – lămuriţi

lucrul acesta cu mine” – mă-nvoii

cu oarecare necaz

“-rânduit ai fost ochiul

slăvirii să fii – trâmbiţă de

vestire: Întoarcerea

din războiul coclaurilor uitării – Întoarcerea

noastră – dimpreună cu stele – pâraie

ceruri şi munţi – în împărăţia măririi – s-o afli

biruitor să le-o spui tuturor” – plutiră

măreţ către mine silabele ritmice – precum

oceanul cel verde-al Cuvântului

“-trâmbiţă privirii – glorie Facerii Dumnezeieşti

Bună Vestire – Evanghelistul Munţilor

asta fii – şi rămâi…” – vuiră – din spatele soarelui – îngerii – umbre

sfioase-ale brazilor – pe pământ

şi lumea se făcu zâmbet: un greier se scărpină

cu spatele de aer – încuviinţând

*

frate bradule – doborâtule

nemiloşii te-au prăbuşit din falnica-ţi tinereţe

voinicule – fală poveştilor poienii

sângele din vine ţi s-a scurs – şi-a luat-o

pe urma pâraielor umbroase – tresăltând

spre asfinţit

a mai rămas spuza puterii tale arse

peste care cădelniţează răşinile

tâmpla jos – lângă tine – o pun – frate

să mă-ncununi cu raza

ultimelor tale şoapte – cetină legământ

*

peste vrajbe şi urgii

fierbând negre şi pustii

dinspre poale spre mijloc

biruie în flăcări Crist

vârf de brad – cruce de foc

blând şi trist

şi la nunta morţii lui

vin stârnite şi haihui

păsările vâlvătăi

de pe văi

lasă tainiţe de cuib

şi cu raze se îmbuib

până sună toacă-n cer

şi le-ngheaţă-n cununii

stele vii

*

scrobit bănuţ – ametist trifoi

lâncedă gălbenea – păienjeniş de constelaţii: traista

ciobanului

soacră mare – pătlagina – spin galant – crai lunatic

conte sălbatic

lumânărică – scântei

punte de cruci – ferigă – încotro duci

şi ce vrei?

*

te uiţi prin cetini – spre soare

ca-ntr-o fântână-a comorii

*

câtă bunătate are copacul şi-n toată mă-nvăluieşte – când

stau – adânc – la umbra lui – precum în uterul lumii

cuminte

pe deasupra naşterii mele

nevăzut – doar înalt vuitor

trece – imperial – vulturul

cascadele vremii se sparg înafară-mi

în valuri de cetini – în

valuri de valuri:

eu sunt corabia – eu sunt refuzul

prorei – de a părăsi ţărmul

de a spinteca placenta timpului

*

VINĂ OBSCURĂ

schilodită lume

schilodit popor

vina ta începe

de la vânt şi nor

de ţi-e rău în lună

de ţi-e bine-n soare

vin pe urmă-ţi îngeri

umbra să-ţi măsoare

pasărea nu-ţi cântă

soarta-ţi sângerează:

nu ştie nici sfinxul

care parte-i trează

inorog din lună

salamandră-n soare

ascultaţi din lacrimi

cum se scurge sare

*

PEISAJ

crucea turlei bradului binecuvântează

întinsă peste sângele cerului

glas de pasăre cade-n fărâme

munţii s-au spălat pe ochii orbi: tot

nu văd – nimic

afară de rai

*

zeii din brazi au ieşit pe pajişte – să se

sorească şi să ofteze – de dorul

tăcerilor – pline de miez –

de-altădată

câte-o căruţă – trosnind din încheieturi

trece pe lângă plaurii brazilor : căruţaşul îi vede – şi zice

către tovarăşul său de pe loitre:”lasă-i – săracii

vai de capul lor – mai au puţin

şi…”

dar păsările – care toată ziua au strâns

cu ciocurile – raze de soare – acum

spre seară – aştern – printre crengi

împărătesc culcuş – ţesut cu fir de

păianjen – Luminaţilor

căruţele trec – toate – pierzându-se în

propriul praf : pe jos

rămâne un con – dizident al pădurii

cu zgomot sec – cad şi alţii

în cuibul ierbii

*

AMURG

brazii – căţăraţi pe vârfurile picioarelor – disperaţi de-atâta

verticală – sunt gata să cadă cu

nasul în soare: dictatura

fastidioasă a

oblicului

mă doare spinarea de această nefirească

încordare a copacilor – prea

demonstrativi

în definitiv – lumina e o femeie la

îndemâna tuturor: nu ştiu de ce ne-am

frânge amurg – pentru ea

uite – spre exemplu – cum se întinde

ea – lumina – prin iarbă – precum conţinutul

vomat vinovat – al

Potirului

*

calea laptelui se înşiră

seara – în praful spre

sat

umbra apelor se-aşterne

peste străbuni

deşertul vădeşte

smintiţii păuni

*

încurcat în strune – lirele brazilor

vântul adoarme amurg : nu înainte de a transmite

furiş – cuţitul de rază – sfântului înălţat

doar cu-aureola – peste piscuri

*

crima împotriva vântului: lipsa de

tăcere smerită

trăsneşte-i – Doamne – pe gureşii

deşertului – iar nu pe – umili – muncitorii

soarelui – apelor – pământului – adânc

răstignitului

*

TERŢINE

vânt de soare – brazi de rouă

păsări egiptene – două

slujesc la Potir

din poienele viclene

doldora de Cosânzene

cade-un fir de mir

*

PASTEL

peste coastele şi suferinţele dulci ale

pământului verde(gânditoare văioage – severe

ponoare) – trec obosite căruţe

trec şi se-odihnesc – turmă cuminte

clipe – în faţa mustrării din deal:

sihăstria

apoi îşi urmează – smerite – blestemul

de praf şi

galben zadar

*

CLASICĂ

în poiana dintre brazi – şi-a părăsit

la apus – Helios

caii: graţioase

vise – păscând

valuri de verde

*

E NOAPTE ŞI E VISCOL…

e noapte şi e viscol şi cutremur

stau în odaie ca în fund de peşteri

prin aer zboară aşchiile lumii :

s-au pus pe desfăcut nebunii meşteri

de frig – nici o fiinţă nu-ndrăzneşte

să spargă porţile încremenirii

sub pleoapă-o lacrimă îmboboceşte :

între pustiuri – seacă şi martirii

*

Adrian Botez