Apoi Domnul a închis uşa după el!
Geneza 7:16
Ceea ce Dumnezeu apreciază în mod deosebit la omul muritor este ÎNCREDEREA. Din păcate, deşi ne numim copiii Lui, nouă ne vine foarte greu să avem încredere în planul Lui MINUNAT şi BUN pentru vieţile noastre atunci când ne confruntăm cu anumite probleme, neajunsuri sau încercări. Ce paradox, nu? Avem pretenţia nespusă dar scrisă în inimile noastre ca Dumnezeu să ne poarte din binecuvântare în binecuvântare în această viaţă, tocmai pentru că suntem copiii Lui. Dar aceasta nu se întâmplă şi ne plângem, cădem în depresii şi spunem că Dumnezeu ne-a uitat.
În cartea Geneza, Dumnezeu se revelează omului pe care L-a creat. Cunoaşterea pe care omul a primit-o despre Dumnezeu este exprimată în anumite “nume” cu care oamenii L-au identificat. Primele trei numiri au fost: Elohim (Dumnezeu întreit în fiinţă dar unic în natură şi persoană), Iehova (Eu sunt…
View original post 336 more words