Un act imperativ (1)

by George Danciu

“Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.  De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

        Efeseni, 5.15-18

Poruncile Domnului sunt imperative!

 

E de pomină  și binecunoscută povestea cu paznicul de noapte dintr-un sat de munte. Acesta trebuia să trezească sătenii  atunci când veneau lupii la oi sau dacă era vreun incendiu în sat. Însă s-a întâmplat că paznicul   striga în miez de noapte, când somnul oamenilor le era cel mai dulce:  “Treziți-vă, lupii atacă oile!“, dar când sătetenii erau în picioare, în stare de alertă, el le spunea candid “Am glumit. Culcați-vă, oameni buni!” Dar a venit și vremea când lupii  flămânzi au atacat satul și oile lor, iar paznicul striga din tot sufletul “Treziți-vă, lupii atacă oile!“, dar oamenii dormeau liniștiți pe mai departe, credeau că paznicul face glume cu ei, ca și altădată, plictisit și  invidios pe somnul lor. Și paguba produsă a fost mare!

Însă, nu este așa cu Cuvântul Domnului. Ceea ce spune El este Da și Amin. Vorbele și atenționările Lui Dumnezeu sunt demne de toată încrederea și ne sunt absolut necesare pentru o viață normală și duhovnicească.

*

În Evanghelia care îi poartă numele, apostolul Marcu folosește cu pricepere un cuvânt imperativ: “îndată”. El a înțeles că e nevoie să transmită adevărul întocmai cum este spus de Domnul nostru Isus Hristos și  că trebuie să reacționăm îndată la cuvântul Domnului. Nu e deloc productivă amânarea sau tratarea cu ușurătate a poruncilor lăsate de Mântuitorul Isus.

La fel și apostolul Pavel transmite din partea Domnului porunci care trebuiesc acceptate de noi ca acte imperative.

Dacă privim la verbele din textul de mai sus din Epistola către  Efeseni, observăm câteva la imperativ: “Luaţi seama”, “umblaţi cu băgare de seamă”, “Răscumpăraţi vremea”, “nu fiţi nepricepuţi”, “înţelegeţi care este voia Domnului”, “Nu vă îmbătaţi de vin “,  “fiţi plini de Duh”.

Toate îndemnurile Domnului sunt esențiale pentru viața omului, pentru cel care dorește să aibă  viață din belșug.

Acum să ne oprim doar la îndemnul:

Fiți plini de Duh!

Din capul locului se ridică două întrebări legitime: Cine?  și De ce?

(1) Cine trebuie să fie plin de Duh?

Dintr-o ochire și o simplă analiză pe text,  înțelegem că imperativul umplerii cu Duh este pentru toți creștinii, pentru toți oamenii. “ Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus” – apostolul se adresează către credincioșii în Hristos Isus (Efeseni, 1.1).

Dacă ești o persoană care are credință în Isus Hristos, și pentru dta e porunca de a fi plin de Duh.

Pe de altă parte, numai creștinii primesc Duhul:

Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” (Efeseni, 1.13).

Pentru a înțelege mai bine imperativul poruncii, Pavel prezintă starea naturală a omului care n-are Duhul, acela are adesea plăcerea de se și îmbăta de vin, dar “aceasta e destrăbălare” – spune apostolul. Dar un creștin trebuie să fie cumpătat, plin de roduri bune.

Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Cei cărora le place vinul, le e ușor, ba chiar le place să se îmbete de vin. Ce învățăm de aici? Trebuie să ne placă să fim plini de Duh, altfel nu avem nici o șansă în a ne umple de Duh.

Pit Popovici spune că omul nu scapă de unele păcate deoarece le iubește. Omului  îi plac viciile sale, de aceea ele nu-l părăsesc, toate, și pentru totdeauna. Omul ar  vrea,  dorește, teoretic, să scape de vicii  și de păcate, dar practic, nu.

Azi m-am trezit că gândul îmi zboară la un păcat de dinainte de-a mă întoarce la Domnul. Plăcerea ideii îmi dădea ghes să-mi sondez memoria, care, practic,  refuza să mă ajute… Mi-am amintit versetul din 2 Corinteni 10.5:  “Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.“. Amin!

Mai e și un alt verset, la fel de bun,  din Coloseni, 3.2:

Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.” Amin.

Am spus de fiecare dată Amin, adică  “Așa să fie”, “Așa să-mi ajute Dumnzeu”, deoarece știu și văd că firea se opune Duhului.

Gustați și vedeți că bun e Domnul cu cei care îl caută din toată inima: “Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalm, 42.1)

Fără pasiune nu poți avea acea părtășie dorită de Dumnezeu pentru copiii Săi, când  El să-i  umple de Duhul pentru a putea să “umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti”.

O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale. O iau înaintea străjilor de noapte şi deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la cuvântul Tău.” (Psalm, 119.147-148)

(Text inspirat din predica pastorului Nelu URS)

2 thoughts on “Un act imperativ (1)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s