“Am fost prieteni o viata, dar n-am stiut ca e tigan!”

 „Draga nene Mitica,
 
Ca as dori sa ne mai vedem odata e foarte adevarat, dar nu se poate – nu stiu câte zile mai am ca sa mai vin eu la dumneata, desi distanta de la Las Vegas la Phoenix e un fleac. Sa vii dumneata la mine – Doamne fereste! Vreau sa va aduceti aminte de mine si de cei ce veneau cu mine la dumneavoastra la hotel, la Long Beach si puneam pe foc sticlele de coniac, asa cum eram atunci: eu cu acordeonul si vagabonzii care cântau : Asa beu oamenii buni”.
   Asa începe scrisoarea adresata lui Dumitru Sinu (nea Mitica) de catre Mike Florian, prietenul sau, scrisa pe un pat de spital din Reno (Nevada), doar cu câteva zile înainte de a închide ochii pentru totdeauna.

   Pe multi îi mai cunoscuse de-a lungul timpului nea Mitica si despre cei mai multi dintre ei mi-a povestit câte ceva; fiecare avusese rolul lui în viata sa plina de inedit, de întâmplari si de oameni de toate felurile si categoriile sociale; de la fiecare dintre ei îi ramasesera amintiri… Si ce amintiri! Nu o data mi-a spus: „În viata mea am cunoscut 460 de oameni de care îmi amintesc”. Când îl auzeam, chiar ma întrebam, oare câte zile vom rasfoi împreuna acea nepretuita carte a amintirilor lui? Stiam ca întotdeauna voi mai descoperi ceva din viata acestui om, o viata unica, în felul ei.

   Din nou ma întâlnisem cu nea Mitica si cu siguranta urma sa aflu ceva palpitant. Intuitia îmi functionase perfect pentru ca de data aceasta îmi vorbise despre un om care i-a fost prieten o lunga perioada de timp si despre care n-a stiut ca este tigan, pâna în momentul în care a primit de la el scrisoarea pe care se straduise s-o scrie în ultimele sale zile de viata. Nu voia cu niciun pret sa-si duca secretul cu el în lumea dreptilor.

   Si Nea Mitica începu sa-mi citeasca scrisoarea lui Florian: Când am fost la dumneata, în câteva zile am rasfoit cartea sau cartile pe care o sa le publici. Nu ne-ai întrebat niciodata cine suntem, stiai doar ca suntem bucuresteni. Nenea Mitica, înainte de a muri vreau sa-ti scriu câteva rânduri… Ce m-a surprins, ca în desaga dumitale de însemnari ai scris asa de putin despre tigani. N-am avut în viata mea secrete în afara de asta… regretam ca o sa mor si ca nu i-am spus lui nenea Mitica ca sunt tigan, pentru ca eram tigan din mama si tata.

   Mai spunea în rândurile acelea, scrise poate în timp ce-l copleseau durerile bolii necrutatoare ce l-a rapus, ca îi ramasesera întiparite în minte, pentru toata viata, amintirile lui nea Mitica despre bunicul sau: Din toate povestile dumitale, bunicu’ dumitale, Dumnezeu sa-l ierte, spuneai ca zicea:« Sa nu iasa omul cu mâna goala de la noi din curte. Sa dati buna ziua la toata lumea!» Când fratele dumneavoastra l-a întrebat:« Si la tigani?» Nenea Niculita, bunicul, raspunsese: «Tot Dumnezeu i-a facut si pe ei!» Când toti ai nostri, din Long Beach, spuneau ca, Cocuta e o c….a, dumneata ne explicai ca bunicu’, nenea Niculita n-a utilizat acest cuvânt niciodata si zicea: «saraca, umbla pustiu…»

   Citându-l pe nea Niculita, Mike Florian facuse doar o introducere la ceea ce urma de fapt sa marturiseasca: Doamne, si ce bunici am avut, Dumnezeu sa le ierte pacatele! Ei mi-au cumparat prima data o muzicuta, pe urma chitara, pe urma acordeon… Plâng mereu – de ce n-am pomenit niciodata la nimeni numele lor? Aceasta era marea durere a lui Mike, el nu povestise nimanui, niciodata despre bunicii lui pentru ca erau tigani!

   Câta putere avusese atâtia ani de când era prieten cu nea Mitica sa-si ascunda cu atâta grija originea! Nu si-a dat seama nici nea Mitica, niciodata, ca Mike ar fi altceva decât bucurestean, mai ales ca Florian facea glume despre tigani – asa ca orice asociere între tigani si Mike Florian era exclusa.

   „Hai la nea Mitica si la Nicole!”

   Nea Mitica îsi continua povestirea si retraia amintirile acelor vremuri tinând în mâna scrisoarea din care spicuise câteva pasaje pentru a ma familiariza cu tema discutiei: „Locuiam pe vremea aceea în California, aveam hotelul meu la Long Beach. Mike Florian era un bucurestean cu care ma împrietenisem si-mi era tare drag, cânta minunat la acordeon. Venea la mine des, uneori ma vizita chiar zilnic. Îsi aducea si amicii cu el când li se facea de chefuri – sa tot fi fost vreo zece -; mâncam cu totii ce ne gatea Nicole, sotia mea. Ne simteam tare bine împreuna. Hotelul meu avea si apartamente, cu fire place în living room, iar când venea Mike cu prietenii sai, vagabonzii – cum îi placea lui sa-i numeasca, – ne retrageam într-un apartament, faceam focul în camin si se-ncingea distractia atât cât ne tineau balamalele!”

   Chefurile de la Long Beach ramasesera amintiri frumoase în sufletele lor. Mergeau multi amici de-ai lui Mike la nea Mitica, toti erau bucuresteni si locuiau în California. Mike Florian si prietenii lui stateau pe unde puteau. Dadusera adresa hotelului din Long Beach celor cu care corespondau si nea Mitica primea o multime de scrisori destinate lor. Când se întâlneau între ei, era suficient sa se uite unul spre celalalt si îsi citeau gândurile spunându-si apoi : Hai la nea Mitica si la Nicole!

   „Doamne, ce le mai placea coniacul si dupa ce se încingeau bine, aruncau în focul din camin câte o sticla; si nu era ieftin, cam 30 de dolari plateau pe sticla, însa nu conta, acesta devenise deja un ritual si ei îl respectau.”

                  „Nea Mitica vrea sa faca colhoz cu noi!”

   În Long Beach, întâlnirile cu Mike si prietenii lui îl apropiasera pe nea Mitica din ce în ce mai mult de ei; începuse sa-i cunoasca si de multe ori îsi spunea în sinea lui: „Cine e bun de munca, e bun si de distractie si invers!” Asa i-a încoltit în minte o idee pe care le-a împartasit-o pentru ca le dorea doar binele, îl fascinasera cu modul lor de a-si pastra si cimenta prietenia, cu felul unic de a se distra, de parca nu ar fi avut nici o grija. Le propusese sa faca împreuna o corporatie, unde sa fie toti asociati, sa contribuie fiecare cu partea sa de bani si nea Mitica sa caute case si apartamente de ocazie pe care ei sa le cumpere, cu alte cuvinte voia sa-i initieze în afacerile imobiliare si sa-i consilieze pâna se rutineaza. Le spunea: „Mie nu-mi trebuie nici un ban de la voi, atâta pretentie am, sa cumparati apartamentele pe care le gasesc eu si sa ma lasati pe mine sa gasesc deal-uri pentru voi”,  altruismul îl stimulase sa se implice direct în viata lor, cautând si identificând oportunitati pentru ca afacerea lor sa se dezvolte.

   Degeaba le sugerase de nenumarate ori: „Faceti o corporatie si casier îl puneti pe Mihai Colceru”, unul dintre ei care se dovedise a fi mai econom, mai zgârcit, cum le placea lor sa-i zica, ei însa nu se lasau înduplecati. Pe deasupra mai si glumeau pe seama acestei propuneri: Nea Mitica vrea sa faca colhoz cu noi!

   Odata cu trecerea anilor au regretat ignoranta de-atunci; când au venit sa-l viziteze pe Dumitru Sinu la Phoenix, în Arizona, i-au spus cu parere de rau: Daca te-am fi ascultat atunci… câte apartamente am fi avut acum!

                                Ultima scrisoare

   Am citit împreuna scrisoarea aceea plina de emotie fireasca traita de un muribund care-si negase originile, de teama implicatiilor sociale ce le-ar fi avut în viata lui – statutul de tigan -, un om care nu dorea sa moara cu taina aceasta neîmpartasita celui pe care-l respectase atât de mult, lasând sa curga din sufletul sau tot ce pastrase cu sfintenie o viata.
 
 De câte ori îmi telefonezi ma întrebi mereu daca n-am ceva pentru cartea dumitale… Uite câteva rânduri: despre tigani s-au scris câteva sute de carti. Despre evrei, sute de biblioteci. Despre români, aproape nimic. Italienii au o cântare foarte interesanta: «De unde vii tu frumoaso? Eu vin din Italii. Dar tu barbat mândru, de unde vii? Din Andaluzia» – scria Florian, atingând mai departe subiecte sensibile din istoria a trei popoare pe care încerca, în felul lui, sa le puna în antiteza: tiganii, evreii si românii. Redau în cele ce urmeaza un fragment din scrisoarea lui Florian, în care face referire la aceasta tema:

   Doua popoare vechi de când e lumea: tiganii si jidanii – câta diferenta între aceste doua popoare si câta similitudine! Tiganul oriunde se duce, el ramâne tigan. Jidanul în orice tara se duce, el ramâne jidan. Cum de nimeni nu s-a îndurat sa scrie doua rânduri, despre cine sunt românii? Sigur ca, de câte ori am auzit ceva de tigani, jidani, români, am tras cu urechea, sigur ca, toate în lume se schimba, nimic nu sta pe loc. Care sunt si au acelasi sânge ca tine? Doua popoare vechi: jidanii si tiganii: unii se plimba cu banii si cu frica – jidanii; tiganii nu au nimic: nici frica, nici bani. Acum: Cine sunt românii? Te întrebi de ce francezii de la Ludovic al XIV-lea i-au dat afara si pe jidani si pe tigani de 3-4 ori? Românii, nu! S-au strâns peste 950.000 de evrei si 3-4 milioane de tigani. Sa nu uitam ca si tiganii si jidanii au învatat româneste (ungurii, secuii, sa stii, prea putin!). Nu numa’ ca au învatat dar au si scris poezii si cântari, colinde etc.
 
   Desi Florian nu era un om cu studii înalte, pe nea Mitica l-a uluit bagajul de cunostinte pe care-l detinea, date si informatii despre istoria tiganilor, puterea de analiza a istoriei popoarelor, diferente si similitudini între acestea precum si umorul inegalabil al celor veseli mereu, tiganii!

   În scrisoarea catre nea Mitica, Mike Florian facea referire si la miscarea legionara, redând pasaje întregi din cântecele legionarilor si polemizând pe baza lor. Abordase subiecte sensibile si diverse, ceea ce dovedea, din nou, ca în jurul lui Dumitru Sinu n-au poposit orice fel de oameni, el a stiu cum sa-si aleaga si mai ales cum sa-si pastreze prietenii.
 
                      Din istoria Bohemienilor (tiganilor)

  Fascinat de ceea ce aflase din scrisoarea lui Mike Florian, nea Mitica devenise foarte interesat în a afla cât mai multe lucruri despre acest popor. A citit carti, a cautat informatii si le-a coroborat cu cele reliefate de catre Mike în scrisoare, pentru ca tiganii, istoria  si toata viata lor devenisera pentru el un subiect provocator:

   „M-am interesat de Dumnezeul tiganilor – si-a început relatarea nea Mitica. Maurkmoulé, asa se numeste Dumnezeul tiganilor, «Leur petit Bon Dieu» (Micul lor Dumnezeu). Maurice Féaudierre, scriitor francez (1909-1992), în «Marea istorie a Bohemianilor« (La grande histoire des Bohémiens”) vorbeste despre sosirea tiganilor în Europa si modul în care s-au raspândit pe continent si în lumea întreaga de-a  lungul vremurilor.”

   Dar ce este acela un bohémien, bohemian în limba româna? – l-am întrebat. Ar însemna locuitor din Boemia, sinonim cu tigan, romani, gypsy etc. „Bohémien? Cu alte cuvinte ar însemna ca oriunde te duci, te joci cu destinul: daca tu încerci sa cunosti misterul… el fuge. Daca încerci sa eviti destinul, el vine la tine. Continua drumul acesta miraculos sub acoperisul carutei tale! Tu ti-ai ales aceasta libertate! Tu ti-ai ales necunoscutul! Viata pentru tine e un vis! Tu traiesti si iubesti! Da, daca te stapânesc toate aceste virtuti, atunci cu siguranta esti bohémien.” Povestirea lui nea Mitica parca se transformase dintr-o data într-o piesa de teatru, avându-l ca protagonist pe bohémien.

   I-am însiruit câteva date stiute, cum ca prima atestare a romilor în Imperiul Bizantin apare într-un text hagiografic georgian, în jurul anului 1068. Doua secole au fost prezenti pe teritoriul Imperiului Bizantin, dupa care au migrat spre Occident, ca urmare a ocuparii zonei de catre turci si a cuceririi Constantinopolului (sec. XV). Astfel, din Grecia, romii au trecut în tarile de limba slava din Balcani: Serbia, Bulgaria si în Tarile Române: în Tara Româneasca (1385), Moldova (1400). În Ungaria si Polonia cercetatorii presupun prezenta romilor înca din secolul XIII. În Germania, cronica bavareza a lui Andreas mentioneaza romii în 1417, în aceeasi perioada ei fiind atestati si în alte tari ca: Elvetia, Franta, Tarile de Jos, Italia, Anglia, Rusia, Lituania, Suedia, Spania, Scandinavia, iar în XVII romii sunt atestati pe continentul american, în sec. XIX si în Australia.

   „Cum au ajuns tiganii în Europa? – intervine Dumitru Sinu -. Iata ce am gasit eu în cautarile mele: în 1419 – a aparut un cortegiu fabulos de tigani în Boemia, de unde li se trage numele pomenit, apoi în Ungaria si unii dintre ei au continuat drumul spre orasele din nordul Germaniei; aveau niste cai foarte frumosi, dresati; în 1422 – coboara caravane în Italia; italienii i-au botezat zingaris; în 1422 – apar si în Paris, dansau si aveau si o maimuta dupa ei; dupa ce terminau spectacolul  faceau cheta. De-acolo a ramas expresia si astazi: Payer en monnaie le singe (platim banii pentru maimuta); în 1539 – Regele Francois I (1494-1547) interzice intrarea în Franta a acestor bohémiens si îi expulzeaza pe cei pe care-i gaseste; în 1560- Regele Carol (Charles) al IX-lea (1550-1574) le da ragaz de doua luni pentru plecare; cei care nu plecau faceau puscarie 3 ani, iar femeilor si copiilor li se taia parul imediat, erau rasi pe cap; în anii 1612-1666 – se da o noua lege contra acestor vagabonzi; la 11 iulie 1682 – Louis al XIV-lea da o alta lege contra  satanicilor, cum erau numiti de catre francezi. Germanii, englezii si spaniolii – începusera si ei sa-i bage în puscarii, sa le dea foc la carute. Îi numeau  copii de diavoli, parias intouchables – paraziti murdari, banditi, etc. «De unde veniti? Din Egipt? Din India?» -erau întrebati de toata lumea din jurul lor -. În 1829  prin declaratia regelui Louis, toti acesti bohémieni erau trimisi la închisoare iar nevestele si copiii în prizonierat. Regele Ludovic (Louis) al XIV-lea (1638-1715) da ordin sa fie arestati în Franta toti bohemieni sau egipteni, cum li se mai spunea. La închisoare erau duse si femeile si copiii. Fac o paranteza : se estimeaza ca sunt la ora actuala peste 8 milioane în toata lumea. Nu ma intereseaza de unde vin si nu ma intereseaza ce doresc, ca vin de pe malul Gangelui, Siria, Persia… – acesta era sloganul bohemienilor care nu aveau nimic decât dorinta de aventura. Îi gasesti în China, Mexic, Peru, Brazilia. Prezentul sau trecutul nu-i mai intereseaza – viitorul, vor vedea ei! Omul o sa fie salvat de poeti, de mistici si de dansatori.”

   Dumitru Sinu facuse aceasta trecere în revista  a istoriei tiganilor, fiind bine documentat, pentru ca scrisoarea lui Florian îl incitase din nou la cunoastere.

                                 „Eu sunt fericit, Ioane, fara sa stiu de ce!”

   Întrerupsesem citirea scrisorii lui Mike, cu interventia lui nea Mitica despre istoria bohemienilor, obtinusem multe informatii interesante despre tigani si parca tot mai asteptam sa descopar si alte lucruri captivante despre ei.

   Crede-ma, sunt fericit ca îti scriu – am uitat si de cancer,  îl tratez cu indiferenta, ma simt tigan, cum nu m-am simtit niciodata. Sa pleci fara sa stii ce te asteapta si tot ce ai cu tine ca bagaj, sa fie inima de lup! Glorie tie, soare! Tu ai creat viata! Da, Doamne, doua veri si-o vara! Îi bine si vara si vara! Când ai plecat te joci cu destinu’, daca cauti care-i misteru’, el se ascunde, iar daca-l eviti, el vine la tine. Navigheaza fara sa te întrebi care-i sfârsitu’!-, spunea Mike în rândurile pe care nea Mitica le citea; nici el nu se mai întreba în momentul în care scrisese, care-i va fi sfârsitul, stia doar ca este foarte aproape si se grabise sa scrie cât mai multe lucruri despre etnia careia îi apartinea si de care acum era mândru, nu-si mai ascundea originile, nu mai conta nimic în afara faptului de a marturisi prietenului sau tot ce mai putea marturisi, despre neamul lui.

   Desi pe fondul unei întâmplari triste, pentru ca citeam scrisoarea unui muribund, momentele care au urmat parcurgerii celor asezate cu migala si cu multa daruire si sinceritate de catre Mike Florian pe foile învechite, ne-au facut sa zâmbim: într-adevar, dupa cum bine spunea si Florian, ei, tiganii, au spirit, tiganii stiu sa traiasca clipa, stiu sa se distreze, se lasa mereu în bratele hazardului fara sa aiba griji, inhibitii sau frici si-ntotdeauna sunt plini de dragoste.
 
   Tiganii n-au nimic, dar au spirit de aventura: «Ma, tigane, ’ti arde satu’! Nu-mi duce grija, ma mut în altu’!» Tiganii – la «pomeana»! El e singur când ajunge la cel ce da colaci, dar zice asa: «Dati-ne si noua!». Nimeni nu-ti multumeste mai frumos la pomana, dar sa te fereasca Dumnezeu sa aiba un tigan pica pe dumneata, nu te mai poti spala nici cu apa din Iordan! 

    Când erau întrebati: Ce mâncati voi pe drum? – Ce gasim!- era raspunsul lor sincer si dezinvolt. Au tiganii Dumnezeul lor! – este expresia pe care o auzim de multe ori în jurul nostru, atunci când se face referire la ei. Tiganii sunt mereu fericiti, au în ei ceva ce nu se poate defini în vreun fel, ceva ce le creeaza o stare de bine interior permanent – Cred ca e un fel de dragoste pentru tot ce-i în jur, spunea Mike Florian.
   Eu sunt fericit, Ioane, fara sa stiu de ce! Câteodata ne facem castele de zapada… Tot ce aveau în jur era efemerul, tot ce-aveau în suflet, eternitatea! Si câte alte vorbe de duh, plasmuite de mintea tiganilor n-au devenit celebre!

   Ascultându-l pe nea Mitica, zâmbesc, amintindu-mi niste butade tiganesti de pe la noi pe care acum le regaseam în misterioasa scrisoare: Fie frigu’ cât de mare, numa’ vântu’ sa nu bata! – tiganilor nu le place vântul pentru ca le spulbera pofta de viata! Da, Doamne, doua veri si-o vara! – iarna nu este un anotimp preferat, cred si eu, nu este placut sa-ti petreci iarna într-o caruta cu coviltir! Tiganul spune întotdeauna: Am, da’ nu prea am! – lesne de înteles ca nu i-ar strica un pic de pomeana, si subtil, nu? Si multe alte expresii care poarta pecetea spiritului autentic al tiganilor, care se mai aud si azi, peste tot acolo unde poposesc!

           „Ai vazut ca n-a vazut?”

   Nea Mitica ajunsese la un pasaj din scrisoarea lui Florian, care se pare ca îi placuse tare mult!
   Spunea Mike un banc  cu doi  tigani în tren:
   «Ai vazut ca n-a vazut?», a fost exclamatia facuta de unul dintre cei doi tigani ce tocmai urcasera într-un tren si conductorul le verificase biletele de calatorie. Auzindu-le afirmatia, conductorul se întoarce înapoi si mai verifica o data biletele; dupa ce pleaca, ei iar exclama: «Ei, ai vazut ca n-a vazut?» Înfuriat, când trenul ajunge în prima gara, conductorul trimite un coleg sa le verifice biletele din nou; la fel, tiganul a tinut-o pe-a lui: «Ai vazut ca n-a vazut?»- «Mai, daca nu ne spuneti ce n-am vazut va batem cum nu v-a batut nime’!» – spusese conductorul suparat -, la care tiganul raspunse vesel: «Domnule conductor, noi am schimbat biletele: Emil mi-a dat biletul lui iar eu i l-am dat pe-al meu».

   Aveau darul de a face tot felul de sotii si de glume care imprimau buna dispozitie în jurul lor si nu se dezminteau niciodata, indiferent de împrejurare.

   Snoavele cu tiganii si nasu’sunt proverbiale, se regasesc în multe ipostaze din viata acestor temerari ai aventurii permanente si a vorbelor de duh. Îi scria Florian lui nea Mitica: Spunea un  tigan din Cugir, Cornel Popescu îl chema: «Daca ar fi slanina, precum nu-i faina, apa de mamaliga ne da nasu’», stii mata nea Mitica unde se ducea omu’ cu o foame de lup si cu o speranta, ce numai tiganii o au – la nasu’!

  Sunt o multime de colinde specifice, ale tiganilor, care au miezul lor si care am înteles ca sunt cântate si în vremurile noastre, în unele zone din România. Mike Florian redase una dintre ele în aceasta scrisoare a lui catre nea Mitica:
«De Craciun cu Colindu’»
Coborât-a Dumnezeu la curtea Bogatului / În mijlocul satului, la curtea Bogatului:/ Gata-i prânzu’ sa prânzâm / Prânzu-i gata, nu-i de voi / Ca-i de boieri ca si noi./ Dumnezeu s-a suparat / Si de-acolo a plecat / La marginea satului, / Într-o casuta a intrat / Si din nou a întrebat:/ Gata-i prânzu’ sa prânzâm? / Ar fi gata, da’ n-avem, / Dar mergem si-mprumutam /
Si de prânz noi tot va dam! Tiganul totdeauna spunea: Am, da’ nu prea am!, însa sufletul lui a fost mare si a stiut sa-si trateze oaspetii asa cum se cuvine.

   Scrisoarea mai continea si altfel de glume si snoave de-ale tiganilor, de care Mike îsi amintise si le lasase sa curga fluviu catre prietenul sau, unele dintre ele, mai mult sau mai putin deocheate, dar pline de haz; si nu uitase în final sa accentueze: Românu’ e mereu cu poezia pe buza! Cine a spus ca românul e nascut poet? – si asta pentru ca ei erau mândri ca sunt tigani-români!

           Plecat cu sufletu-mpacat la cele vesnice…

   Scrisoarea  lui Florian se încheia brusc, iar mesajul frazei de final avea parca ecoul unui testament pentru eternitate: Nenea Mitica! Din ce ti-am scris as dori sa gasesti o pagina în cartea dumitale pentru aceste trei popoare…, era vorba despre tigani, evrei si români. Poate ca ar mai fi avut multe de spus Mike Florian, numai Dumnezeu stie ce, însa nu a mai apucat s-o faca pentru ca s-a stins…

  „Nea Florian a murit dupa ce mi-a scris… Telefonam… Tot vocea lui la telefon… Nea Florian, te rog sa ma chemi! La hotel, acelasi telefon. Niciun telefon…madame Bira, va rog sa-mi telefonati la hotel, sunt îngrijorat….” – îmi povestea nea Mitica. Însa telefonul primit de la madame Bira i-a confirmat temerile: Mike murise si-o rugase pe sotia lui sa nu-i spuna lui nea Mitica despre plecarea sa la cele vesnice. Nea Mitica, Mike Florian a murit dupa ce ti-a scris… A  mai trait patru zile…el a fost pentru mine o adevarata bijuterie, diamantul meu… am avut o viata fericita timp de 12 ani. Înainte de a muri l-am întrebat: cui sa dau bijuteriile pe care tu mi le-ai facut cadou?  Nu ma pot uita la ele, plâng…«Da-le la niste tigance, mi-a spus…»

   Acestea au fost cuvintele lui Mike, spuse femeii ce-i fusese aproape pâna în ultima clipa de viata. El plecase cu sufletu-mpacat pentru ca se eliberase, nu dusese cu el în mormânt, taina unei vieti.

Octavian Curpas

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s