Vavila Popovici

 

 

Cu fruntea plecata-n dantela verde a pamântului,

ascult taina tarânei si-al stramosilor plâns.

Un clopot cu sunet solemn rupe tacerea

chemând credinciosii la slujba.

Ma ridic brusc, îmi fac semnul crucii,

aminte-mi aduc de clipa si de Dumnezeu:

„Îngerul Iubirii este prezent

în delicatele fire de iarba,

caci iubireaeste în a da…”

Si mare e iubirea Ta, Doamne!

O lumina diafana scalda totul din jur,

privirea-mi cauta-n zadar

orizontul dincolo de hotar;

sarut cerul, padurile verzi,

pamântului îi cer iertare, pentru neputinta

si pentru multele semne de întrebare.

Caci ne-iubirea este în a se lua!

Ma apropii de lespedea mormântului lui Stefan,

privesc vrejurile meandrice – funii ale cerului…

Ma-nchin maretiei lui, spun o rugaciune

si-ntreb cerul:

Unde esti Stefane Mare? Unde e Moldova ta?