DIN NOU DESPRE FESTIVALUL DE DANS AMERICAN (ADF) – 2011


Vavila Popovici

Dansul este limbajul ascuns al sufletului”                   Martha Graham

Pentru a fi dispus sa te duci la un spectacol de dans, trebuie sa ai o stare sufleteasca deosebita sau sa o induci, fiindca atunci când mergi la servici sau la cumparaturi nu-ti vine sa cânti, nici sa dansezi. Dar gândul ca te vei putea afla în alt mediu, detasat de treburile zilnice, ca-ti vei putea satisface pofta de frumos a sufletului, te face sa-ti rezervi niste locuri la un spectacol, sa-ti faci timp pentru el. Asa s-a întâmplat si la acest Festival de Dans Modern American, desfasurat în zilele lunilor iunie si iulie. Ne-am dus la câteva spectacole. Unele ne-au entuziasmat, altele ne-au satisfacut mai putin gusturile. Festivalul se apropia de final.

16 iulie 2011. În drum spre Centrul Artelor Performante din Durham (Performing Arts Center), în minutele deplasarii cu masina, priveam copacii înfloriti observându-le culorile diverse, pe care lumina calda a acestei veri le punea în evidenta si totul pe fondul albastru al cerului, pe care pluteau câtiva nori albi rataciti. De o parte si alta a soselei – padurile verzi, verdele matur al verii, sugerându-ne forta vietii, cu toate ca dinspre pamânt se putea auzi un strigat de sete al radacinilor! Nu plouase de multe zile.

Spectacolul programat în aceasta zi era SHEN WEI DANS ARTS, al carui director artistic este coregraful Shen Wei, despre care unii ziaristi au afirmat ca ar fi „Unul dintre marii artisti ai vremii”. El este chinezul care a fondat prima companie de dans modern în China, în 1991, iar în 2000 a format compania Shen Wei Dans Arts în New York, apoi a primit invitatii pentru participare la ADF. Importanti în realizarea acestui spectacol au fost si Daniel Burke – compozitor, muzician, fotograf, doi proiectanti video si un asistent; Directorul executiv si cei zece dansatori din diferite state ale Americii : Cecily Campbell, Sarah Lisette Chiesa, Evan Copeland, Andrew Cowan, Kathleen Jewett, Cyntia Koppe, Russell Stuart Lilie, Sara Procopio, Austin Selden, Brandon Whited.

Ne-am dus entuziasmati, cu amintirea dansului de anul trecut (Re – I, II, III) în care au fost abordate subiecte interesante, despre care am vorbit la timpul respectiv. Acum, saizeci si cinci de minute fara pauza, un spectacol fara ne sugera ceva deosebit, cu desfasurarea miscarilor în patru parti, intitulate : LIMITED STATES – spectacol în premiera; I. DIMENSIONS, II. 0-11 – spectacol creat special pentru celebrarea a unsprezece ani de dans a Sarei Procopio cu Shen Wei Dance Arts; III. IINTERNAL EXTERNAL#2. Titluri destul de excentrice ! Au fost folosite toate tehnicile de miscare : o miscare fluida si naturala care se bazeaza pe contactul dintre doua sau mai multe corpuri folosind legile fizicii si ajungându-se adesea la prize spectaculoase ; alta care armonizeaza miscarile folosind propria constitutie corporala, transferând greutatea în corp pentru a te misca cu minimum de efort ; si în sfârsit cea care elibereaza încheieturile si foloseste mai mult scheletul decât forta musculara, contribuind la stilul natural si extrem de fluid în miscare.

Am urmarit cu interes toate aceste miscari executate maiestuos de catre dansatori, miscari în care s-au executat: transferul de greutate, contra-balansul, distribuirea greutatii, rularea punctului de contact, caderi, ridicari bazate pe folosirea avântului, energiei în miscare ; dansatorii îsi ondulau bratele, dar si picioarele în ideea unui zbor frânt, (cel putin aceasta a fost impresia noastra a celor ce priveam), corpurile efectuau linii geometrice, momente în care-si pierdeau cu totul rigiditatea, deveneau flexibile, miscarile pareau uneori ca o apa curgatoare, alteori bruste, miscari robotizate. Vai! Scriam cândva despre roboti cum le împrumutam cu generozitate inteligenta noastra! Interesant as spune ! Interventia proiectiei video, excesiva, ne deruta uneori, neputând urmari cu fidelitate miscarile dansatorilor care mai aveau prea putin din gratia fostului balet clasic, muzica de asemeni departe de romantismul de altadata. ?i poate bine spunea un poet român contemporan încercând a da o definitie sugestiva muzicii moderne : „Când zgomotul capata ritm, muzica moderna e aproape”. Dansatorii priveau în gol, talpile picioarelor le vedeam uneori îndreptate spre plafon ca niste lumânari uitate a fi aprinse…

De acord cu afirmatia coregrafului, ca a urmarit concentrarea intensa a dansatorilor si a spectatorilor, deoarece momentele dansului te fac sa pierzi ideea granitei fiintei tale si te topesti undeva în afara existentei terestre, tinzi sa te integrezi cosmosului, dar pentru noi spectatorii impresia a fost rece, ca atingerea unui metal, pretios de altfel. Adevarat a afirmat cineva ca viata nu se masoara în numarul de respiratii, ci în numarul de momente când ni se taie respiratia. Astfel de momente, probabil, a intentionat coregraful sa ne ofere si nu au lipsit în totalitate.

Am iesit din sala de spectacole oarecum contrariati. Interesant în felul de abordare, poate a fost totusi o neconcordanta între ceea ce a vrut sa exprime coregraful prin acest dans si ceea ce s-a realizat? Pe cer luna plina semana cu soarele zilei: un glob mare, superb, galben si rece… O seara pe care meritam sa o consacram artei, frumusetii, dansului plin de daruire. O seara în care fluxul luminos al Lunii ajungea la maxim asupra planetei noastre, când sensibilitatea psihica si mentala a tuturor oamenilor, tuturor organismele vii se amplifica. Luna! Ea reprezinta întunericul necesar pentru a se putea remarca splendoarea Luminii. Plinatatea ei reprezenta exact acest moment: Întunericul reflecta Lumina; Luna îi aducea aminte Luminii ca are nevoie de Întuneric pentru a exista si a straluci. Un moment magic al anului, al acestei veri. Cel mai bun moment în care dansatorii au putut simti cum corpul lor este sustinut de energia Vietii, dovada ca ne-au si convins prin maiestria dansului lor; fizic si mintal trupurile lor au fost scaldate pe deplin în energia vietii.

Sa ne dorim sa simtim si din punct de vedere emotional tot atât de intens aceasta energie, pentru a trai împreuna, dansatorii si spectatorii, sentimente mai umane.

Parca mi-e dor de Swan Lake – recentul spectacol chinezesc, sa traiesc emotiile simtind cum tremura carnea trupului de pe oasele noastre si cum lacrimile tâsnesc cuminti… Sa vad superbul dans exprimând maretia dragostei dintre Odette si Siegfried, lumina dragostei învingând orice obstacol…

Dar acesta a fost Dansul Modern. Poate am fost spectatorii propriei noastre vieti?

Vavila Popovici – Carolina de Nord

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.