VAVILA POPOVICI: ÎN CE LUME TRĂIM?

„Ceva în lume s-a schimbat. / Cineva a trădat. / Privighetorile tac, / primăverile întârzie, / trupurile-şi pierd frăgezimea, / ploile-s meschine, / verile-s prea calde, / florile se ofilesc / prea repede, / gândurile-și pierd trăinicia. / Cineva a trădat, / Ceva în lume s-a schimbat.//

     Din vol. „Nopți albe” editat în 1995

   Trăim într-o lume bizară, agitată, obositoare, cu un sistem de valori răsturnat, și rămânem perplecși, încremeniți în fața unor întâmplări cu oameni care ne surprind cu comportamentul lor. De fapt, se disting trei categorii de oameni: Unii care sunt lucizi, își dau seama de această situație și încearcă să facă o schimbare, alții cărora li se potrivește expresia „gură cască”, care privesc și nu iau nici o atitudine fiindcă nu le pasă, și alții care se împotrivesc, se agită ca râmele și fac ce fac și destabilizează societatea. Inconștient sau conștient. Cei indiferenți ar trebui să știe că dacă vor o viață liniștită, trebuie să-i intereseze și politica. Viața fiecărui om este politică, fiindcă este o luptă în vederea atingerii unui scop, cel al binelui. Continue reading “VAVILA POPOVICI: ÎN CE LUME TRĂIM?”

VAVILA POPOVICI: NEVOIA DE PRIETENIE

„Nu poți strânge mâna cu cineva, dacă ții pumnii încleștați.”

 – Indira Gandhi

   Astăzi, în Noul An câștigat pentru viață, mă gândesc la prietenii pe care i-am pierdut, la cei care au mai rămas din vechii mei prieteni, și la cei puțini pe care i-am dobândit recent. La prietenie mă gândesc, la iubirea sufletelor, la cei care luptăm în această viață. În luptă oamenii se asociază, leagă prietenii care au specificul celor care alcătuiesc acest nucleu al prieteniei. Prietenia trebuie să aibă un caracter de sfințenie, să fie curată, sinceră și ideal ar fi să rămână veșnică. Continue reading “VAVILA POPOVICI: NEVOIA DE PRIETENIE”

Vavila POPOVICI: Speranța se construiește!

„Speranța este visul omului treaz.”– Aristotel

 

   Miturile grecești, acele povestiri despre zei, sunt adevărate învățăminte morale, deoarece ele conțin adevăruri umane fundamentale. Unul dintre ele este mitul Pandorei care a încercat să explice originea răului. Povestea spune că atunci când Prometeu l-a imitat pe Zeus creând oameni perfecți din lut și dându-le apoi viață, Zeus s-a simțit jignit și a dorit să se răzbune. Astfel, l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au pus toate relele din lume. Singura care s-a deosebit de ceilalți zei a fost Atena – zeița înțelepciunii – care a pus în cutie Speranța. Continue reading “Vavila POPOVICI: Speranța se construiește!”

Un portret – mai mulți autori

 Vasile Filip –  Cronică de carte la

 ANTOLOGIE selectivă a referințelor

selecție realizată de Vavila Popovici

Destinul scriitorului din destinul omului izvorăşte, se împlineşte şi rămâne în memoria timpului. Iar timpul le tezaurizează pe toate cele necesare dăinuirii. Timpul fiind, de fapt şi de drept, omul; adică beneficiarul. Cel care nu doar pentru sine lucrează, ci şi pentru cei care vor veni după el. Acesta este sensul existenţei umane şi aceasta este ţinta supremă. Continue reading “Un portret – mai mulți autori”

Împlinirea unei vârste respectabile – Doru Popovici la 83 ani!

Floare-de-coltCine este generos nu poate fi singur.” – Don Miguel Ruiz

   Când suntem tineri ne trăim viața, când anii se adună în desaga vieții, suntem bogați   în amintiri și începem să le derulăm în fața ochilor, să gândim asupra lor, sau să le așternem pe hârtie. Vine un timp când ne amintim cu drag de oamenii care au trecut prin viața noastră, care au însemnat și înseamnă imens pentru noi și dorim să le putem fi recunoscători cu gândul sau cu fapta, fiindcă ei au fost cei care ne-au dăruit câte ceva de care a avut nevoie sufletul nostru. Iar modul în care îți este dăruit ceva, poate însemna mai mult decât darul însuși, spunea un poet.

Când ajungi la o vârstă înaintată, înțelegi mult mai bine cât de importantă este dăruirea, dar și recunoștința, și cât de necesare sunt ele sufletelor oamenilor, câtă bucurie pot aduce. Și atunci revezi ca într-un film, chipurile oamenilor care ți-au făcut daruri, descoperi că ei au fost mulți și te miri cum au putut încăpea în inima ta, pe care, poate, o considerai cândva mică, dar dintr-o dată îți dai seama cât de extensibilă a fost ea de-a lungul vieții tale și începi să te rogi ca „Dumnezeu să-i răsplătească mai mult decât o poți face tu”. Continue reading “Împlinirea unei vârste respectabile – Doru Popovici la 83 ani!”

Concurs de debut pentru poezie, proza, eseu, banda desenata si miniatura grafica

Editura Adenium din Iaşi

a lansat recent un concurs de debut pentru poezie, proză, eseu, bandă desenată & miniatură grafică.

Lucrările vor fi trimise până pe data de 31 mai, data poştei

Concursul, care este deschis tuturor autorilor de limbă română, indiferent dacă au domiciliul în ţară sau în străinătate, se va desfăşura anual şi face parte din strategia editurii de a sprijini autorii nedebutaţi (care încă nu au debutat în volum, indiferent de domeniu).

Concurenţii sunt invitaţi să expedieze prin poştă, pe adresa editurii (Aleea Copou, nr. 3, Iaşi), manuscrisele pe care doresc să le înscrie în concurs.

Coletul va conţine două plicuri: unul cu manuscrisul în format print şi electronic (CD, stick), celălalt cu datele de identificare ale concurentului (nume, prenume, adresă, număr de telefon, e-mail). Continue reading “Concurs de debut pentru poezie, proza, eseu, banda desenata si miniatura grafica”

Concursul literar “Lirismograf” Sibiu – (5 aprilie 2013 )

SibiuCasa de Cultură a Studenţilor Sibiu

.

găzduieşte cea de-a 13-a ediţie a concursului de creaţie literară “Lirismograf”. Concursul este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 – 30 ani, a căror lucrări înscrise în concurs nu au mai fost publicate.

E-mail: sibiuccs@gmail.com

Concursul este organizat pe patru secţiuni Continue reading “Concursul literar “Lirismograf” Sibiu – (5 aprilie 2013 )”

Concursul de creație literară “Literatur@. Lasă-ne să te citim”

OLYMPUS DIGITAL CAMERAConcurs literar pentru Elevi

.

– termen limită: 10 mai 2013

– cu ce participi:

  • pentru secțiunea POEZIE 5-10 texte
  • pentru secțiunea PROZĂ: minimum 2 texte (8-15 pag)
  • pentru secțiunea ESEU: 3-5 texte (max 15 pag)
  • pentru secțiunea EPIGRAMA/TEXT SATIRIC (5-10 texte)

– se poate participa la mai multe secțiuni

– fără taxă de participare

cine poate participa? Elevi din Continue reading “Concursul de creație literară “Literatur@. Lasă-ne să te citim””

Concurs de debut pentru poezie, proza, eseu, banda desenata si miniatura grafica

Parcul Copou Iasi Editura Adenium din Iaşi a lansat recent un concurs de debut pentru poezie, proză, eseu, bandă desenată & miniatură grafică

.

Lucrările vor fi trimise până pe data de 31 mai, data poştei

Concursul, care este deschis tuturor autorilor de limbă română, indiferent dacă au domiciliul în ţară sau în străinătate, se va desfăşura anual şi face parte din strategia editurii de a sprijini autorii nedebutaţi (care încă nu au debutat în volum, indiferent de domeniu).

Concurenţii sunt invitaţi să expedieze prin poştă, pe adresa editurii (Aleea Copou, nr. 3, Iaşi), manuscrisele pe care doresc să le înscrie în concurs. Continue reading “Concurs de debut pentru poezie, proza, eseu, banda desenata si miniatura grafica”

Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII”

Tescani-Bacau

.

Regulamentul concursului

.

.

.

  Ediţia a XII – a, 26 – 28 septembrie, Bacău-Tescani, 2013

.

Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov” organizează cea de-a XII – a ediţie Festivalul-Concurs de Creaţie Literară „Avangarda XXII”, manifestare care îşi propune descoperirea şi promovarea creatorilor de poezie, proză scurtă, teatru scurt, critică literară şi eseu în limba română – tineri şi adulţi, începători şi profesionişti -, a celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeţi consacraţi, precum şi a celei mai bune antologii de autor, identificarea şi promovarea celor mai valoroase reviste literare şi de cultură de limbă română din ţară şi străinătate. De asemenea, iniţiativa îşi mai propune descoperirea şi promovarea valorilor autentice băcăuane prin acordarea Premiilor Anuale ale Fundaţiei „Georgeta şi Mircea Cancicov” pentru Literatură, Cultură, Arte, Jurnalism, Ştiinţe şi Învăţământ. Continue reading “Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară „Avangarda XXII””

VERTIGO

                  Alta pagina a Festivalului de Dans American – 2012

.

Respiratia este începutul si sfârsitul vietii”.

                                                                                                              Noa Wertheim

.
Fondata în Ierusalim de catre Director artistic si coregraf Noa Wertheim împreuna cu partenerul ei, Adi Sha’al, în 1992, trupa israeliana Vertigo Dance Company si-a facut debutul în cadrul Festivalului de Dans American (ADF), cu frumosul si dinamicul dans, Mana. De-a lungul anilor, Compania a primit numeroase premii, inclusiv cel al Ministerul Educatiei din 1998 acordat pentru Coregrafie, iar în 2003 – Premiul Landau pentru Arte Performante (Performing Arts)..

Cuvântul Mana este tradus din aramaica ca nava de lumina. „Corpul omului este ca o nava care poseda o lumina interioara”, a spus Noa Wertheim. În acest dans creat cu trei ani în urma, ea exploreaza dualitati: masculin / feminin, lumina / întuneric, interior / exterior, unghiular / circular. Mai explicit, Mana urmareste lupta individului de a restabili echilibrul, în primul rând cu el însusi. „Adevaratul învingator este acela care se învinge pe sine însusi”, a spus-o Confucius. Voltaire avea convingerea ca lupta cu noi însine este cea mai înversunata lupta, fiindca: „te afli în ambele tabere”.

Cu alte cuvinte, este necesar a afla adevarul din noi ca sa putem ajunge a întelege pe semenii nostri si a putea trai în armonie.
În acest dans se urmareste transformarea interioara a fiintei, nava de lumina existând în fiecare suflet, ea salvând în final omul de întunericul amenintator.

Spectacolul din data de 14 iulie 2012, sustinut în sala Centrului Artelor performante din Durham (Durham Performing Arts Center) din Carolina de Nord, a fost o surpriza placuta; interesant si provocator, având o simbolistica care te pune pe gânduri. Fiecare a fost liber sa-si dezvolte imaginatia dupa fantezia trezita de simturi. Se cunoaste ca pe lânga omul zilelor noastre ramas religios, mai exista si acel om modern, care se simte si se pretinde în general areligios, dar care dispune înca de o întreaga mitologie ascunsa, care lucreaza în sufletul sau.

O ora de dans continuu, în care miscarile dansatorilor sunt pline de energie, impuls si fluiditate. Individul – dansatorul – lupta în primul rând pentru propriul sau echilibru, fizic si existential. O continua zbatere în scopul deslusirii liniei de cerc, construirii apoi a unei spirale de energie si intensificarii ei. Ritualul fizic evolueaza de la partea osaturii aflata la baza trunchiului – pelvisul -, spre centrul corpului – axul în jurul caruia, simbolic vorbind, se învârteste întreaga lume. Gândul te poate duce si la Arborele simbolizând viata, tineretea, nemurirea, întelepciunea. De exemplu, Arborele Nemuririi din Vechiul Testament, al întelepciunii tot din Vechiul Testament, arborele putând exprima tot ceea ce omul religios socoteste real si sacru prin excelenta si care leaga pamântul de cer. Dansul exprima libertatea si echilibrul dorit de catre trup cu bratele sale în lupta cu contrariile acestei lumi si existenta piciorului puternic fixat în pamânt (pardoseala scenei). Exista continua iluzie ca dansatorii pot zbura în aer.

Costumele dansatorilor lungi, de culoare neagra, cu volane ca niste aripi par a avea rolul de a ajuta – usura zborul dar si de a îngreuna aterizarea care se face totusi, precum ai apasa surdina unui pian. Par niste lilieci – mamifere zburatoare ale caror aripi sunt de fapt niste mâini. Este o lupta între libertate si lantul cu care este omul pironit. Am avut, pentru o clipa, senzatia ca vad barci ancorate la mal, pe care le misca valurile, dar ele nu se pot avânta în larg, fiindca sunt ancorate de tarm; si altele plecând în larg, luptându-se cu valurile… Si mi-au venit în minte versurile poetului Mihail Eminescu: „Dintre sute de catarge/ Care lasa malurile,/ Câte oare le vor sparge/ Vânturile, valurile…” Vânturile, valurile fiind metafora destinului iar catargele – lupta omului în viata-i trecatoare; vesnice ramânând doar: vânturile, valurile… Gând schopenhauerian care m-a parasit repede!

Piesele muzicale ale compozitorului Ran Bagno au corespuns perfect liniei narative a spectacolului.   Coregrafia mai exploreaza casa si vecinatatea ei, lumea interioara si cea din afara, o usa care desparte cele doua lumi, cea a libertatii si cea a înlantuirii, aceeasi dorinta si aici, de a zbura si obstacolul de a fi tintuit. Dansatorii intra si ies pe usa casei.

Mircea Eliade vorbea despre pragul din locuintele omenesti: „Trecerea pragului casei este însotita de numeroase rituri: oamenii se închina ori îngenuncheaza dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna… Pragul are „paznici”: zei si spirite care apara intrarea atât de rautatea oamenilor, cât si de puterile diavolesti ori de boli. Jertfele catre „paznici” erau facute pe prag, si tot aici se faceau si judecatile, în unele culturi paleo-orientale (Babilon, Egipt, Israel). Pragul, usa arata în chip nemijlocit si concret continuitatea spatiului; de aici decurge marea lor importanta religioasa, care se explica prin faptul ca reprezinta simboluri si vehicule ale trecerii… Nu se poate trai fara o „deschidere” spre transcendent; altfel spus, nu se poate trai în „Haos”. În clipa în care contactul cu transcendentul s-a întrerupt, existenta în lume nu mai este posibila…” De aceea, poate, exista acel simtamânt sfânt al proprietatii, „nimeni nu–si schimba locuinta fara o strângere de inima, pentru ca nu este usor sa–ti parasesti lumea…” Nici cea interioara, nici cea exterioara!

Casa dispusa pe fundalul scenei sub forma de pentagon, cu o usa mare în mijlocul ei, se deplaseaza înainte – înapoi si pe lateral, sunt efecte cinematografice care te fac sa poti privi din diferite unghiuri, dansul celor opt dansatori. Un balon mare, negru lucios, umplut cu heliu se ridica de pe umerii unei dansatoare îmbracata în costum negru, tragându-i usor bratele, genunchii, în sus. Miscarile ei gratioase, usor robotizate, atrag un dansator. Tragerea în sus  a trupului dansatoarei de catre balon se produce din când în când, ea nu este suficient de puternica si, dansatoarea se prabuseste pe pamânt, semn al chemarii partenerului. Timid la început, el se apropie ezitant. Ea danseaza, el se clatina, nu stie înca sa raspunda chemarii ei. Acest duet constituie tema centrala a compozitiei. Dansatoarea se afla în bratele barbatului pentru putin timp si din nou miscarea se repeta ca un leit motiv. Eliberati de balon, acesta pluteste peste acoperisul casei ca un astru prevestitor, sugerând o calatorie mistica prin lumina si întuneric, între cer si pamânt, între libertate si constrângere, în asteptarea acelei navei de lumina – Mana… Nava de lumina nu poate fi altceva decât iubirea care prin imensa ei putere face acceptabila dualitatea, transforma, creeaza echilibrul si armonia pentru care lupta fiintele în viata. Lupta contrariilor, între Yin si Yang, atractia dintre ele, echilibrul perfect obtinut, iata semnificatia acestui dans! Yin fiind reprezentat prin elementul feminin asociat noptii, apei si pamântului, Yang reprezentând elementul masculin asociat luminozitatii, focului si vântului – exprimarea fortei ceresti. Energia este în continua curgere si transformare, iar în decursul acestui proces ea îmbraca aspectul Yin sau Yang, în functie de conditiile în care se manifesta. Yin si Yang pot fi recunoscute, dar nu pot fi întru totul separate, nimic nu este în întregime Yin sau Yang. Chiar în fiecare fiinta exista si opusul sau. În general, cunoasterea principiului Yin-Yang si recunoasterea lui în natura si în interactiunile dintre oameni ne aduce o mai buna întelegere a vietii si a posibilitatilor pe care le avem în crearea unei atmosfere armonioase atât în exteriorul, cât si în interiorul nostru. Pe de alta parte, în Univers, echilibrul este mentinut prin aceasta lege a contrariilor, legea actiunii si reactiunii. Se spune ca daca lupta dintre ele s-ar încheia, nu ar mai fi posibila existenta Universului.

Alternanta dintre lumina si întuneric, miscarile precise ale unor dansatori executate pe lateral, în acelasi timp ce alti dansatori se misca pe vertical, miscari lente si rapide, sariturile, aruncarile, prinderile, rasucirile trupurilor dansatorilor, creeaza un joc coregrafic fascinant.

Un dans cu adevarat ametitor! Un Vertij! O ora fermecatoare de dans! Si nava de lumina mult asteptata, care va salva sufletele!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord.

CRIZA UMANITATII

 Gabriela CENUSA

Am spus în nenumarate rânduri ca omenirea se confrunta atât cu o criza economica cât si cu o criza de ordin moral care pare sa ne arunce din ce în ce mai mult într-o groapa cascata a dezumanizarii. Spun toate acestea cu un imens regret ca cetatean al României, ca tânara studenta, ca o simpla tânara de douazeci de ani. Situatia actuala ma întristeaza profund si sunt ferm convinsa ca nu sunt singurul individ care traieste zilnic o dezamagire continua, înca de când te hotarasti sa pasesti pragul casei si pâna te reîntorci in singura oaza de liniste pe care o poti avea si anume locuinta proprie, te confrunti cu nenumarate situatii care mai de care mai intrigante, provocate bineînteles de oameni, o notiune care pare sa devina din ce în ce mai abstracta.

În acceptiunea mea o fiinta umana este alcatuita din trairi, sentimente, în fapt, fiinta umana nu este altceva decât produsul societatii. Ne nastem neslefuiti, straini de intrigi si rautate, straini de mocirla în care se scalda parca din ce în ce mai multi indivizi si care par a fi fericiti de acest fapt… Ne nastem zâmbind, zâmbet care de asemenea dispare cu timpul sau pe care odata cu trecerea anilor îl afisam tot mai rar sau mai fortat. Uitam de sentimentele sincere, uitam sa fim noi, ajungem sa fim mereu constrânsi de societate, uitam de unele valori si ne formam altele pentru „a supravietui” într-o societate care pare sa ne înstraineze tot mai mult de notiunea de fiinta umana.

Observ ca toate par sa se piarda, se pierde notiunea de iubire, prietenie, sau mai nou chiar si cea de familie, aud zilnic de nenumarate despartiri, de oameni care nu mai pot convietui împreuna, fapt datorat desigur de asemenea tot societatii care ne face tot mai inaccesibili tot mai dificili, mai dornici de singuratate, tot mai suferinzi de mizantropie. Ne e frica sa ne încredem în oameni, sa ne destainuim, ajungem sa ne pastram în suflet toate lucrurile care ne macina, sa formam un zid de autoaparare, este tot mai greu sa lasam pe cineva sa ne deschida sufletul, fapt de altfel destul de usor de înteles intr-o societate care pare sa fie dispusa sa dea din coate indiferent de cât de tare ar lovi pe ceilalti. Ajungem sa fim tot mai interesati doar de propria noastra viata uitând ca ne-am nascut sa traim in armonie si ca indirect modul de viata al celorlalti ne afecteaza, uitam ca trebuie sa existe echilibru si ca fiecare fiinta umana are dreptul la un trai frumos, ca fiecare are dreptul sa zâmbeasca când se trezeste în loc sa îsi plânga soarta si sa traiasca mereu cu grija zilei de mâine.

Este nedreapta inegalitatea si un ideal egalitatea… îmi este incredibil de greu sa vad batrâni si copii abandonati pe trotuare iar pe strazi masini de lux conduse de oameni cu mentalitate de lumea a treia în mare parte- Îmi e greu sa înteleg mentalitatea celor nascuti inconjurati de bani si care nu stiu sa ofere, sa se inconjoare de multumiri sincere si gânduri frumoase, care prefera sa se inconjoare de prietenii fortate, de o lume creata de bani, în lipsa carora multi ar fi doar oameni mediocri dupa care nu ai putea nici macar sa întorci capul sau care nu ar merita nici macar un gând.

Traim în era superficialitatii, traim vremurile în care nu mai stim sa ascultam oamenii pentru ceea ce sunt, vremuri în care privim mai întâi imaginea, ceea ce ne compune fiind pe ultimul plan, uitam ca o conversatie frumoasa de câteva minute ne poate schimba viziunea si poate chiar întreaga mentalitate, imaginea este componenta cea mai trecatoare din viata unui om, în final nu ramânem decât cu ceea ce ne-am cladit în interior, restul… se pastreaza poate doar in fotografii.

Cu toate astea nu mi-am pierdut pe deplin încrederea în oameni, înca cred ca mai stim sa traim frumos, înca mai cred ca nu ne nastem pentru a fi patati de rautate, înca mai cred ca rautatea nu face altceva decât sa ne distruga noua echilibrul interior. Poate sunt si voi ramâne o visatoare dar continui sa cred în iubire, reciprocitate si sentimente pe care trebuie sa le împartasim… altfel… vom ramâne doar masinarii cu denumirea de oameni!

Gabriela CENUSA

Bucuresti

27 martie 2012

MAI SUNT CERSETORI IN LUMEA ASTA!

Un cersetor sanatos este mai fericit

decât un rege bolnav.”

Arthur Schopenhauer

.

Zilele acestea am primit o revista cu câteva imagini ale unor oameni care cersesc. Una dintre ele mi-a atras atentia: Era o femeie în vârsta, slaba, cu parul alb îngrijit tuns, îmbracata decent, stând cu mâinile întinse în fata unui bol în care astepta sa-i cada niste bani. M-am întrebat de îndata ce a putut-o determina sa ajunga sa se umileasca? Foamea desigur! Si imediat m-am gândit la structura noastra sufleteasca, cât de diferiti suntem unii de altii, cum unii rezista cu riscul mortii si altii se umilesc pentru a-si salva viata. Asa au fost si cei din temnitele comuniste: Cei care nu au rezistat batailor, au cedat… Altii au preferat sa moara, nu si-au patat demnitatea. Dar nici unul dintre noi nu-si cunoaste limitele pâna când nu ajunge într-o situatie similara, deci este greu a judeca. Si cum sa nu vibram la urmatoarele cuvinte? Deschide-ti gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor parasiti! Deschide-ti gura, judeca cu dreptate, si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit.”

A CERSI, conform dictionarului explicativ al limbii române înseamna a cere de pomana; a cersetori; a cere ceva cu staruinta; a se înjosi cerând ceva; a umbla cu cerutul; a se milogi; a cere cu umilinta.

A RUGA înseamna tot a cere, dar în mod staruitor, îndeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. Înseamna a cere foarte insistent un lucru de la cineva; a pofti, a invita. Verbul reflexiv – a face o rugaciune, a invoca divinitatea; a cere cuiva voia sau îngaduinta de a face ceva.

A REVENDICA înseamna tot a cere, a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla în posesiunea altcuiva.

Un om care cere vrea sa i se dea si cere fiindca are nevoie de ceva. Dar cum cere? Am putea întelege ca cererile noastre se pot face nuantat: cu umilinta, cu revolta, cu fatarnicie sau cu demnitate.

Cersetorul este un om cu multe nevoi, sarac, calic, milog. Saracia, uneori si lenea, îi împinge pe oameni la acest act degradant al cersetoriei. Una este sa ceri cuiva rugându-l, invocând formule de politete, de dragoste, care sa ridice persoana ta la rangul demnitatii si alta este sa cersesti înjosindu-te, ori sa recurgi la acte de violenta. Se mai poate vorbi de demnitate în rândul cersetorilor?

Suntem întâmpinati de cersetori în diferite locuri: pe strazi, la intrarea în magazine, pe lânga biserici, în metrouri, trenuri, lânga poduri etc. Nu sunt violenti. Resemnarea o poti vedea pe chipurile lor, în gesturile lor. Avem doua alternative: Ori trecem nepasatori pe lânga ei, ori bagam mâna în buzunar si scoatem niste bani pe care-i aruncam, nedorind atingerea… Un sentiment de respingere din partea noastra, totusi exista. Nu poti sa-i sfatuiesti sa munceasca, sa câstige în mod cinstit, onorabil banii, fiindca nu toti sunt în stare, sau nu au unde munci si apoi nimeni nu i-a învatat. Ei au alta scoala a vietii! Unii îti cauta privirea, întind mâinile cersind cu îndrazneala, dar… mai poti vedea printre ei si câte unul cu capul plecat, sa auzi un suspin sau sa vezi câteva lacrimi prelingându-se pe obraji, fiindca exista printre cei care mimeaza neputinta si oameni cu adevarat sarmani, ologi, batrâni.

Rasfoiesc ziarele din ultimele saptamâni: Patru copii, suspectati ca ar fi dati la cersit de parinti, au disparut”; „Copilul care a murit la cersit facea parte dintr-o familie de rromi nomazi”; „Românii au fost luati peste picior în Franta, la un show televizat. Protagonistii emisiunii, niste marionete, interpretate bineînteles de comici, spun ca sportul national în tara noastra este cersitul.”Guvernul francez vrea sa extinda programul de expulzari. Autoritatile franceze pregatesc o lege care îi va trimite acasa pe toti imigrantii care fura si cersesc”; „O românca a fost gasita înjunghiata pe o strada din Dublin. Se pare ca femeia cersea pentru a-i trimite la scoala pe cei doi copii ai sai, care ramasesera în România, în judetul Timis”; „Prefectul de politie al Parisului a interzis, începând de marti, cersetoria pe bulevardul Champs Élysées, o masura ce vizeaza în primul rând grupurile de cersetori originari din România, multi dintre ei minori, organizati de retelele mafiote care au pus stapânire pe anumite sectoare si pe transportul public din capitala Frantei, a semnalat cotidianul Le Figaro”; „A cersi pe Champs Élysées în numele României nu ne face cinste, afirma Ministru de Externe al tarii noastre. Trebuie sa conlucram cu francezii pentru ca aceste retele de cersetorie sa fie dezmembrate.”

Probabil ca multi dintre acesti cersetori care cersesc zilnic pe strazile oraselor din multe alte tari, aplica proverbul: „C-o picatura ce cura, butia se umple pâna-n gura.”

Într-o carte a inginerului Florea Dudita, fost rector al Universitatii din Brasov, intitulata „Magister ex cathedra” – carte cu replici memorabile, unele de inspiratie personala, altele culese din carturaria universala, scrie: „De ce credeti ca oamenii dau de pomana cersetorilor, orbilor si ologilor, dar nu dau poetilor si filozofilor?“ „Probabil, se gândesc ca ar putea deveni si ei cersetori, orbi, dar niciodata poeti sau filozofi.” M-a amuzat!

Am sa vorbesc despre cersetori, despre acei oameni care se umilesc pentru a obtine putinul care li se poate da, oameni carora noi le oferim, asa zisa milostenie.

Începând cu Noul Testament, cersetorul a devenit personajul unei saracii care nu poate fi condamnata; pe vremea crestinismului medieval el a fost privit ca un potential Hristos revenit printre oameni pentru a-i încerca. Avem si noi românii povesti cu acest subiect care reflecta viziunea poporului fata de acest personaj. Scriitorul Ion Creanga, recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor, imaginatiei sale bogate, povesteste cum Dumnezeu si Sfântul Petru s-au pus fiecare la câte un cap de pod, iar Ivan având asupra lui numai „doua carboave”, a dat câte una fiecaruia, zicând: „Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau si Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde!” Iar Dumnezeu îi spune: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu…” Scriitorul a fost inspirat desigur de cuvintele lui Iov rostite la aflarea vestilor tragice a pierderii averii si a fiilor si fiicelor sale: Dumnezeu a dat si Dumnezeu a luat. Binecuvântat sa fie numele lui Dumnezeu (Iov 1:21) si de proverbul românesc: Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu.

Unii i-au dispretuit si îi dispretuiesc pe cersetori, îi considera paraziti, lenesi. De-a lungul secolelor problema a preocupat statele si au fost priviti diferit, în diferite perioade: când cu mila, când cu ostilitate. Multi si-au spus parerile, reclamând ca sunt „Vampiri ai statului, ca vagabondajul este pepiniera hotilor si asasinilor”. Stând si judecând drept, unii dintre ei sunt handicapati, ologi, neavând alta posibilitate de supravietuire decât cersitul, apelând la bunavointa si mila celorlalti. Oricum ar fi priviti, este cert ca cei mai multi nu iubesc munca, iar a patra porunca biblica cere omului sa munceasca sase din cele sapte zile ale saptamânii. Deci, cei apti de munca ar trebui sa munceasca. Dar unde? Cum si cine sa faca selectia? În zilele noastre numarul saracilor de acest fel a crescut si aceasta crestere se atribuie de catre unii relaxarii moravurilor si depravarii oamenilor (iata ca s-au organizat în retele mafiote!). Unii care detesta haosul si doresc a se institui ordinea, au propus munca obligatorie, o politie riguroasa si chiar însemne vizibile pe care cersetorii trebuie sa le poarte. Dar acest scenariu este diametral opus spiritului libertatii! Si-atunci? Cineva si-ar fi exprimat parerea ca „în gura lor este necontenit Paradisul, iar în inima lor este Infernul.” Unii spun ca cei care dau de pomana cersetorilor de pe strazi sau de la portile bisericilor ar fi vinovati, pentru ca acestia, cersind, ar întretine o adevarata „scoala a cersetoriei”.

Cu adevarat, saracia este degradanta si nu poate fi o conditie sociala buna. Este îngrozitor sa te umilesti continuu, o viata, cersind! Chiar si numai o perioada a vietii! Mihai Eminescu spunea ca „saracia e un izvor de rele fizice si morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadentei economice”. Ideal ar fi ca statul sa asigure tuturor cetatenilor hrana, îmbracamintea si un mod de viata sanatos. Este un vis, o utopie? Ceva irealizabil? Are statul de unde sa le dea? Si-atunci?

Românul, cu imaginatia si istetimea sa, a completat cugetarea lui Schopenhauer: „Un cersetor sanatos este mai fericit decât un rege bolnav, însa mai bine bogat si sanatos, decât sarac si rapciugos.” Trebuie totusi sa admitem ca sunt niste nenorociti ai sortii. Ar fi usor sa-i aruncam peste bord”, cum s-au exprimat în mod cinic unii, dar aceasta atitudine ne-ar scoate din rândul oamenilor si am putea fi numiti animale, fara ratiune si fara sentimentul compasiunii fata de semeni. Sunt tari care pastreaza evidenta cersetorilor, le da sansa de a cersi un timp limitat într-un oras, dupa care îi forteaza sa plece si astfel, unii se plictisesc de vagabondaj si se apuca de munca. Ar fi o solutie?

Am amintit în alt eseu, de vremea când Episcopul Râmnicului si Argesului ne-a povestit cum o cersetoare a donat Episcopiei o suma mare de bani pentru refacerea acoperisului unei manastiri. „Toata truda cersetoriei a daruit-o lui Dumnezeu“, ne spunea. Si astfel, chiar daca noi nu am avut intentia sa daruim bani vreunei manastiri si nu am cunoscut destinatia banilor pe care i-am daruit cersetoarei respective, ei au ajuns acolo unde trebuia, acolo unde nici nu gândeam, acolo unde ne-a ajutat Îngerul sa daruim, dând un ban acelei cersetoare… Iata ca exceptiile exista si multe sunt „caile Domnului”! De curând am auzit stirea ca alta cersetoare si-a strâns bani sa vada manastirile din Grecia. Poate ca acolo, închinându-se în fata unei icoane, în filmul derulat al amintirii ei, sa fi fost si chipurile noastre – ale persoanelor care i-au daruit bani – si gândurile ei, imaginile, sa fi urmat drumul cosmic… Nimic nu e întâmplator în lumea asta! Cred ca datoram iubire si acestor oameni sarmani, sufocati de atâta suferinta.

Îmi amintesc cât de mult m-a impresionat cartea lui Mark Twain „Print si cersetor” citita în copilarie! Si astazi visul oricarui cersetor este, probabil, de a ajunge print, iar… cei mai multi printi (ma refer la oameni dotati, merituosi) ajung astazi sa traiasca ca niste cersetori!

Sa nu uitam ca în Deuteronomul 15:11 (cea de a cincea carte a lui Moise din cele cinci carti, numite de evrei si Tora, care alcatuiesc o Biblie în miniatura si în care sunt redate succesiv ruina, rascumpararea si readucerea omului în partasie cu Dumnezeu, apoi calauzirea divina si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sa ne scoata la capat, etimologic – din limba greaca: deuteros – a doua si nomos – lege) se specifica: Întotdeauna vor fi saraci în tara; de aceea îti dau porunca aceasta: Sa-ti deschizi mâna fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta”.

Trecând pe strazile orasului, într-o zi umeda si friguroasa de toamna, si vazând atât de multi cersetori, am scris:

Mai sunt cersetori în lumea asta,/ mai sunt cersetori în orasul meu!/ Cu trupuri despuiate,/ lipite de asfaltul rece,/ cu mâini întinse,/ cântând «Aria cersetorului»… / Trista le e cântarea,/ trist e sa-i privesti cersind!/ Se-ntuneca strada cu trecatori,/ se-ntuneca sufletul meu… / Luati acesti tristi oameni,/ încalziti-le trupurile, sufletele!/ Ce falsa-i fericirea/ cât timp mai sunt cersetori/ în lumea aceasta,/ cât timp mai sunt cersetori/ în orasul meu!

 Vavila Popovici, SUA