Alta pagina a Festivalului de Dans American – 2012

.

„Respiratia este începutul si sfârsitul vietii”.

                                                                                                              Noa Wertheim

.
Fondata în Ierusalim de catre Director artistic si coregraf Noa Wertheim împreuna cu partenerul ei, Adi Sha’al, în 1992, trupa israeliana Vertigo Dance Company si-a facut debutul în cadrul Festivalului de Dans American (ADF), cu frumosul si dinamicul dans, Mana. De-a lungul anilor, Compania a primit numeroase premii, inclusiv cel al Ministerul Educatiei din 1998 acordat pentru Coregrafie, iar în 2003 – Premiul Landau pentru Arte Performante (Performing Arts)..

Cuvântul Mana este tradus din aramaica ca nava de lumina. „Corpul omului este ca o nava care poseda o lumina interioara”, a spus Noa Wertheim. În acest dans creat cu trei ani în urma, ea exploreaza dualitati: masculin / feminin, lumina / întuneric, interior / exterior, unghiular / circular. Mai explicit, Mana urmareste lupta individului de a restabili echilibrul, în primul rând cu el însusi. „Adevaratul învingator este acela care se învinge pe sine însusi”, a spus-o Confucius. Voltaire avea convingerea ca lupta cu noi însine este cea mai înversunata lupta, fiindca: „te afli în ambele tabere”.

Cu alte cuvinte, este necesar a afla adevarul din noi ca sa putem ajunge a întelege pe semenii nostri si a putea trai în armonie.
În acest dans se urmareste transformarea interioara a fiintei, nava de lumina existând în fiecare suflet, ea salvând în final omul de întunericul amenintator.

Spectacolul din data de 14 iulie 2012, sustinut în sala Centrului Artelor performante din Durham (Durham Performing Arts Center) din Carolina de Nord, a fost o surpriza placuta; interesant si provocator, având o simbolistica care te pune pe gânduri. Fiecare a fost liber sa-si dezvolte imaginatia dupa fantezia trezita de simturi. Se cunoaste ca pe lânga omul zilelor noastre ramas religios, mai exista si acel om modern, care se simte si se pretinde în general areligios, dar care dispune înca de o întreaga mitologie ascunsa, care lucreaza în sufletul sau.

O ora de dans continuu, în care miscarile dansatorilor sunt pline de energie, impuls si fluiditate. Individul – dansatorul – lupta în primul rând pentru propriul sau echilibru, fizic si existential. O continua zbatere în scopul deslusirii liniei de cerc, construirii apoi a unei spirale de energie si intensificarii ei. Ritualul fizic evolueaza de la partea osaturii aflata la baza trunchiului – pelvisul -, spre centrul corpului – axul în jurul caruia, simbolic vorbind, se învârteste întreaga lume. Gândul te poate duce si la Arborele simbolizând viata, tineretea, nemurirea, întelepciunea. De exemplu, Arborele Nemuririi din Vechiul Testament, al întelepciunii tot din Vechiul Testament, arborele putând exprima tot ceea ce omul religios socoteste real si sacru prin excelenta si care leaga pamântul de cer. Dansul exprima libertatea si echilibrul dorit de catre trup cu bratele sale în lupta cu contrariile acestei lumi si existenta piciorului puternic fixat în pamânt (pardoseala scenei). Exista continua iluzie ca dansatorii pot zbura în aer.

Costumele dansatorilor lungi, de culoare neagra, cu volane ca niste aripi par a avea rolul de a ajuta – usura zborul dar si de a îngreuna aterizarea care se face totusi, precum ai apasa surdina unui pian. Par niste lilieci – mamifere zburatoare ale caror aripi sunt de fapt niste mâini. Este o lupta între libertate si lantul cu care este omul pironit. Am avut, pentru o clipa, senzatia ca vad barci ancorate la mal, pe care le misca valurile, dar ele nu se pot avânta în larg, fiindca sunt ancorate de tarm; si altele plecând în larg, luptându-se cu valurile… Si mi-au venit în minte versurile poetului Mihail Eminescu: „Dintre sute de catarge/ Care lasa malurile,/ Câte oare le vor sparge/ Vânturile, valurile…” Vânturile, valurile fiind metafora destinului iar catargele – lupta omului în viata-i trecatoare; vesnice ramânând doar: vânturile, valurile… Gând schopenhauerian care m-a parasit repede!

Piesele muzicale ale compozitorului Ran Bagno au corespuns perfect liniei narative a spectacolului.   Coregrafia mai exploreaza casa si vecinatatea ei, lumea interioara si cea din afara, o usa care desparte cele doua lumi, cea a libertatii si cea a înlantuirii, aceeasi dorinta si aici, de a zbura si obstacolul de a fi tintuit. Dansatorii intra si ies pe usa casei.

Mircea Eliade vorbea despre pragul din locuintele omenesti: „Trecerea pragului casei este însotita de numeroase rituri: oamenii se închina ori îngenuncheaza dinaintea lui, îl ating smerit cu mâna… Pragul are „paznici”: zei si spirite care apara intrarea atât de rautatea oamenilor, cât si de puterile diavolesti ori de boli. Jertfele catre „paznici” erau facute pe prag, si tot aici se faceau si judecatile, în unele culturi paleo-orientale (Babilon, Egipt, Israel). Pragul, usa arata în chip nemijlocit si concret continuitatea spatiului; de aici decurge marea lor importanta religioasa, care se explica prin faptul ca reprezinta simboluri si vehicule ale trecerii… Nu se poate trai fara o „deschidere” spre transcendent; altfel spus, nu se poate trai în „Haos”. În clipa în care contactul cu transcendentul s-a întrerupt, existenta în lume nu mai este posibila…” De aceea, poate, exista acel simtamânt sfânt al proprietatii, „nimeni nu–si schimba locuinta fara o strângere de inima, pentru ca nu este usor sa–ti parasesti lumea…” Nici cea interioara, nici cea exterioara!

Casa dispusa pe fundalul scenei sub forma de pentagon, cu o usa mare în mijlocul ei, se deplaseaza înainte – înapoi si pe lateral, sunt efecte cinematografice care te fac sa poti privi din diferite unghiuri, dansul celor opt dansatori. Un balon mare, negru lucios, umplut cu heliu se ridica de pe umerii unei dansatoare îmbracata în costum negru, tragându-i usor bratele, genunchii, în sus. Miscarile ei gratioase, usor robotizate, atrag un dansator. Tragerea în sus  a trupului dansatoarei de catre balon se produce din când în când, ea nu este suficient de puternica si, dansatoarea se prabuseste pe pamânt, semn al chemarii partenerului. Timid la început, el se apropie ezitant. Ea danseaza, el se clatina, nu stie înca sa raspunda chemarii ei. Acest duet constituie tema centrala a compozitiei. Dansatoarea se afla în bratele barbatului pentru putin timp si din nou miscarea se repeta ca un leit motiv. Eliberati de balon, acesta pluteste peste acoperisul casei ca un astru prevestitor, sugerând o calatorie mistica prin lumina si întuneric, între cer si pamânt, între libertate si constrângere, în asteptarea acelei navei de lumina – Mana… Nava de lumina nu poate fi altceva decât iubirea care prin imensa ei putere face acceptabila dualitatea, transforma, creeaza echilibrul si armonia pentru care lupta fiintele în viata. Lupta contrariilor, între Yin si Yang, atractia dintre ele, echilibrul perfect obtinut, iata semnificatia acestui dans! Yin fiind reprezentat prin elementul feminin asociat noptii, apei si pamântului, Yang reprezentând elementul masculin asociat luminozitatii, focului si vântului – exprimarea fortei ceresti. Energia este în continua curgere si transformare, iar în decursul acestui proces ea îmbraca aspectul Yin sau Yang, în functie de conditiile în care se manifesta. Yin si Yang pot fi recunoscute, dar nu pot fi întru totul separate, nimic nu este în întregime Yin sau Yang. Chiar în fiecare fiinta exista si opusul sau. În general, cunoasterea principiului Yin-Yang si recunoasterea lui în natura si în interactiunile dintre oameni ne aduce o mai buna întelegere a vietii si a posibilitatilor pe care le avem în crearea unei atmosfere armonioase atât în exteriorul, cât si în interiorul nostru. Pe de alta parte, în Univers, echilibrul este mentinut prin aceasta lege a contrariilor, legea actiunii si reactiunii. Se spune ca daca lupta dintre ele s-ar încheia, nu ar mai fi posibila existenta Universului.

Alternanta dintre lumina si întuneric, miscarile precise ale unor dansatori executate pe lateral, în acelasi timp ce alti dansatori se misca pe vertical, miscari lente si rapide, sariturile, aruncarile, prinderile, rasucirile trupurilor dansatorilor, creeaza un joc coregrafic fascinant.

Un dans cu adevarat ametitor! Un Vertij! O ora fermecatoare de dans! Si nava de lumina mult asteptata, care va salva sufletele!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord.