DINCOLO DE TACERE – METAFORA
EVANGHELIA INIMII, DE THEODOR RAPAN

 

de Prof. dr. Nicoleta Milea

<<Îti multumesc, Juan Ramon, pentru ca m-ai învatat sa merg prin viata: nici grabit, caci ,,timpul va zbura înaintea mea precum un fluture”, nici încet, caci ,,timpul va veni în spatele meu, ca un bou blând.” Asa stând lucrurile, am ales Calea mea!>>

THEODOR RAPAN

Adevarat este ca ,,aflam despre cineva ceva pentru prima data si atât. De cunoscut, însa, avem prilejul sa-l cunoastem daca o situatie identica se repeta a doua oara, a treia oara, când capacitatii noastre de cunoastere i se ofera sansa.”

Marturisirea cunoasterii este absolut valabila acum pentru diplomatul-poet, Theodor RAPAN, pe care l-am aflat adolescentul de acum mai bine de 40 de ani, în prima duminica de septembrie a anului 1970, la o întâlnire a cenaclului literar pe care îl organiza, lunar, ziarul ,,Teleormanul”. Se citea literatura buna, se prezentau creatii originale, se interpretau, se comentau.

Fac aceasta marturisire cel putin din doua considerente.
1. Pentru a reaminti ceea ce stiu de-o viata, ca ,,dintre numeroasele instrumente ale fiintei omenesti, cel mai uluitor este, fara putinta de tagada, cartea. Celelalte sunt prelungiri ale trupului. Cartea e altceva, cartea e o prelungire a memoriei, a imaginarului, a fiintei cosmice.”
2. Pe lânga ziarul ,,Teleormanul” functiona un Cenaclu Literar în care nu vârstele îi apropiau pe cenaclisti, ci trairea alesilor în fiorul cuvântului scris. De atunci am rams cu acest cult al cartii si al creatiei. O spun într-un mod care poate sa para patetic si nu as vrea sa îl simtiti asa. Receptati-l ca pe o marturisire de credinta a unuia care cel mai mult dintre noi toti de atunci s-a calauzit pâna la uitarea de sine în cuvântul scris.
Ca profesor de literatura, le-am spus elevilor mei, cu fiecare prilej ivit ca ,,o forma de fericire e lectura, o alta forma e creatia, în general, si creatia poetica, in special”. Într-o societate în care tehnicizarea îsi pune tot mai mult amprenta pe modul de existenta al omului si se vorbeste chiar despre disparitia cartii în format traditional, eu nu cred ca va fi posibil, atâta vreme cât creatorul autentic face arta nu numai din întruparea ideii în cuvânt, ci face arta si din fiintarea grafica a textului în carte. Chiar mai mult decât atât, creatorul îsi invita cititorul în modul cel mai elegant, asa ca împreuna sa strabata universul cartii întemeiat pe corespondenta viata-literatura, întelegând esentialul:,, creatia este o scriitura tainica, o criptografie pe care trebuie sa o descifram. Toate lucrurile sunt cu adevarat cuvinte, în afara de lucrurile pe care nu le putem întelege si pe care le luam cum sunt”.
Poetul Theodor Rapan ne invita într-un mod cu totul special la mântuirea prin exercitiul lecturii:,,- Vino, cititorule, vino, si ia-ma de mâna! Nu te înfricosa! Vino la umbra copacului Lumii, linistete-te si vino sa ne asezam în iarba cea deasa de umbra, în pridvorul unui vesnic amurg, sub aerul dulce al verii eterne!”…Nu mai ramâne decât sa ne eliberam gândul de angoasa existentiala si sa ne umplem sufletul cu bucuria lecturii.

Nu este o surpriza a 12-a carte a poetului Theodor Rapan. Dupa ce, la începuturi, cunoscându-l, poetul Nichita Stanescu marturisea:,,atentie, aici este uraniu”…sau ,,citind poeziile lui Theodor Rapan ma întorc si zic- poetul s-a nascut român!”, Theodor Rapan ne-a obisnuit cu o anume periodicitate a aparitiei cartilor sale. Între cele peste 3000 de pagini publicate, ,,Evanghelia inimii”(Editura SemnE ,Bucuresti, 2010) este o creatie speciala, în alcatuirea careia nu putem intra pâna a nu întelege ca titlul îi este cheie, cifru si, în consecinta, cititorul , amator sau exeget, în demersul interpretativ ajunge la el. Si ce altceva, mai presus de religia iubirii în care a trait si traieste poetul,poate însemna ,,Evanghelia inimii”? Crezului poetic al spaniolului Juan Ramon Jimenez, pe care îl adora si pe care îl ia partener alaturi de graficianul Damian Petrescu, traitor la Paris, i se alatura poetul Theodor Rapan care întelege ca ,,omul, înainte de a deveni Cuvânt, prin actul divin al creatiei sale este Constiinta”. ,,Poezia, precum Dumnezeu, nu este decât credinta!”
Ideea cartii, dupa ce a fost sugerata în titlu, strabate întregul univers ideatic si liric, actionând ca un fir al Ariadnei, subtextual.Cele patru parti ale cartii sunt structurate corespunzator celor patru anotimpuri. Fiecare anotimp este introdus în compozitia cartii printr-o selectie sugestiva din lirica lui Juan Ramon Jimenez.

I. Primavara: Floralia
,,Rataceste prin ploaie sufletul florilor”.

II.Vara: Iubitor
,,Iubire, daca pleci, ramân ruina.”

III.Toamna: Melanholia
,,Pe un drum de aur se duc mierle. Incotro?
Pe un drum de aur se duc trandafirii: Incotro?
Pe un drum de aur ma duc si eu. Încotro, toamna? Încotro pasari si flori?”

IV.Iarna:Ultima Thule
,,Nu-ti arunca, moarte, piatra în oglinda mea”.

Poetul nu are numai cultul cuvintelor, ci si cultul cifrelor. Viata este una, trece fara întoarcere prin cele patru anotimpuri, care nu sunt altceva decât vârstele iubirii ( cifra 4 corespunde zilei ivirii pruncului-poet în lume si în lumina), fiecare anotimp are 33 de poeme (cifra 33 corespunde vârstei hristice). Dincolo de calea destinului care impune rolurile jucate, poetul ramâne sufletul pur si etern, de o candoare inefabila.
Rotundul cartii este evident. Incipitul exprima spiritul creatorului pregatit de jertfa:,,Plâng în limba româna si tac: e primavara în cuvinte!”. E gata oricând sa raspunda solicitarilor circumstantei sau CLIPEI, cu o replica uneori efemera ( martori infideli ai clipei), alteori, menita sa sfideze timpul cu o desavârsire intransigenta (,,Din supunere oarba, sfinteasca-mi-se Cilpa!”).Câta emotie înfiorata fulgera interogatiile care primesc si raspuns din nevoia de aflare a cunoasterii!,,Poet? Nicidecum! Sunt testamentul dintâi al iubirii. Prima silaba din ultimul sopot? Nu stiu!Moarte, acordeaza clavirul tacerii din mine si, ajuta- ma, Doamne, sa trec!”
Rostirea harica dar si mestesugita aduce în prim plan bogate încarcaturi emotionale,,Poetul este mut, s-a dus tarotul! Sa vina primavara din- nainte! Îti sarut dreapta. Viata: Sunt Mortul din Cuvinte”. La primul impuls, exegetul- carturar este tentat sa caute asocieri ale poetului cu cele mai proeminente personalitati lirice.

Pregatiti cu argumentele pe care ni le pune la dispozitie chiar ,,Evanghelia inimii”, suntem gata sa contrazicem si sa rostim cu fermitate ca poetului Theodor Rapan i se pot alatura truditorii cu har întru credinta poeziei.Estetica speciala a cartii se sincronizeaza cu vocea lirica a poetului. Cuvântul, silaba, clipa, melanholia, tacerea, profunzimea, metafora, nelinistea, profunzimea,  metafizica, dorul, cerul, flacarile Gheenei, umbra, norii, oglinda, pasarile, apa, aerul, licornul, firul de iarba, focul, tacerea- sunt elemente specifice universului poetic rapanian. Pe tot parcursul cartii descoperim lirismul profund, rafinat al poetului Theodor Rapan care intelectualizeaza expresia poetica în limba româna.
Sa nu credeti ca ajungeti asa usor la întelegerea textului daca nu stapâniti cunostinte ce tin de identificarea unicitatii stilului poetului prin bogatia lexicala, prin intuirea celor mai subtile asociatii contrastante, prin frazarea ampla, uneori interogativa, alteori exclamativa, prin elemente ce tin de cultura tuturor timpurilor si popoarelor, si toate trecute prin inima reginei- POEZIA! Poetul crede cu toata fiinta în CUVÂNT, îl simte cum simti o fiinta cu toate ale vietii, crede în forta lui demiurgica, de aceea îsi asuma cu toata sinceritatea trairii esentialul, micile si marile sensuri ale existentei.,,La echinoctiu smirna se preface în mucenita Nimfodora, sfânta, pe cumpene de vânt slavesc ghindarul, din muritor sunt raspopit Cuvânt! Nu am murit! Nu am murit?”. Versetele freamata de fiorul spunerii, ca si cum ar fi ultimul timp al ofrandei.

Numai lectura ,,Evangheliei inimii” va poate convinge de un fapt cert: implinirea nevoii de reper si model literar prin opera Poetului Theodor Rapan.