Istoriile lui Alex Ştefănescu: O oră în plus cu Monica Lovinescu

646x404Autobuzul, vechi şi inconfortabil, zdrăngănind din toate încheieturile, transporta elevi români înscrişi la un concurs de ortografie franceză organizat de Primăria din Paris. Pe autostrada Strasbourg–Paris i-a sărit o roată din spate şi, ca să nu plătească remorcarea lui până la un service,  şoferul a recurs la o metodă arhaică (folosită de ţăranii noştri când li se desprinde o roată de la căruţă):  a tăiat creanga unui copac de pe marginea drumului şi a fixat-o sub osie, ca să se târască în timpul mersului şi să ţină loc de roată. Ceilalţi şoferi de pe stradă rămâneau uimiţi  văzând frunzişul bogat care mătura asfaltul. Nu mult a lipsit ca unii dintre ei, tot întorcând capul după noi, să facă un accident. Continue reading “Istoriile lui Alex Ştefănescu: O oră în plus cu Monica Lovinescu”

Ce a găsit Gabriela, studentă la Sorbona, la coada românilor care voiau să voteze în Paris

10752530-882116605139701-749550075-oVoi merge la vot indiferent de condiţii şi voi lupta cu tot ce îmi stă în putere pentru democratizarea alegerilor româneşti

Gabriela Costache

de Alina Matis

Gândul continuă seria articolelor cu mărturiile românilor din străinătate care au îndurat batjocura dezorganizării din primul tur al alegerilor prezidenţiale. Redăm şi astăzi un astfel de mesaj, în speranţa că bulgărele nemulţumirii acestor români se va rostogoli suficient de mult până la turul al doilea pentru ca problemele reclamate de ei să fie soluţionate. Printre aceste probleme: nevoia de secţii sumplimentare, de ştampile suficiente şi, la fel de important, de toalete în secţiile de votare (lipsa accesului la baie a fost reclamată de mulţi români, din diverse state europene). Continue reading “Ce a găsit Gabriela, studentă la Sorbona, la coada românilor care voiau să voteze în Paris”

Politicul și Justiția la braț, la shopping la Paris!

image-2014-10-30-18410171-0-49O mică vacanţă la Paris, între prietene, într-un hotel de lux iată ultima “ofertă” electorală a Elenei Udrea. Candidatul cel mai onest, plasat acum, potrivit dezvăluirilor din presa germană în intersecţia şpăgilor, în afacerile Microsoft şi EADS, apare într-o suită de fotografii în compania Alinei Mihaela Bica, şeful DIICOT.

Bica Alina Mihaela se afla la Paris nu pentru a lua vreun interogatoriu prietenei Udrea. De dosarele fostei ministrese se ocupă, cică, alţi procurori de la DNA. Bica, mama Codului Penal, era în “misiune” la Paris pentru cumpărături. Fotografiile arată un grup de fete vesele, reunite sub deviza “Să ne simtem bine!”. Continue reading “Politicul și Justiția la braț, la shopping la Paris!”

Parisul – piatră de temelie la edificiul succesului!

ParisSpre deosebire de Adrian Păunescu, domnul Dumitru Sinu (din Phoenix), ajunsese “devreme” la Paris. Iugoslavia – şedere scurtă la Panciova şi Kovacica, un an şi câteva luni la Banovici, la Zrenianin pentru o vreme mai scurtă, apoi Italia – la Trieste, la Cinecitta pentru două luni şi în final la Torino, de unde a plecat în Franţa, la Paris. Această traiectorie a urmat-o viaţa din exil a lui Dumitru Sinu, de la trecerea graniţelor României şi până la popasul ceva mai lung, pe care l-a făcut în Franţa; traseul anterior ajungerii în ţara lui Voltaire îl creionase într-un mod absolut original pe parcursul întâlnirilor noastre anterioare. De data aceasta mi-a vorbit nenumărate ore despre Franţa, despre Paris şi despre oamenii pe care i-a întâlnit acolo. Continue reading “Parisul – piatră de temelie la edificiul succesului!”

DRUMUL SPRE LIBERTATE – În Iugoslavia și de la Trieste la Paris

CinecittaDumitru Sinu (Nea Mitică) îşi continuă povestea în sala de recepţie a hotelului său din centrul oraşului Phoenix. Cuvintele lui sunt încărcate de amintiri. Îl privesc în timp ce vorbeşte şi îmi dau seama că trecutul l-a însoţit mereu, că n-a uitat nimic din ceea ce a trăit cândva. Numele localităţilor pe care le menţionează au pentru el o puternică încărcătură sentimentală: Kovacica, Zrenianin, Trieste, Cinecitta, Torino. Îl ascult cu atenţie. Înţeleg drama pe care a trăit-o acest om, în urmă cu nişte ani buni. Continue reading “DRUMUL SPRE LIBERTATE – În Iugoslavia și de la Trieste la Paris”

CANDIDATURA DLUI COSTEA LA EUROPARLAMENTARE – (UPDATE)

Petre Costea.(UPDATE) Candidatura dlui Petre Costea la Europarlamentare

Nota AFR din 4 ianuarie privind candidatura la alegerile europarlamentare din mai 2014 a dlui Petre Costea, Presedinte AFR, a fost mult apreciata. Continuam, deci, sa va informam despre progresul facut de campania de informare a publicului privind candidatura dinsului cu nadajdea ca inca citeva sute de cititori se vor alatura campaniei ca voluntari.

Pe parcursul saptaminii trecute, dl Costea si colegii lui de campanie, s-au intilnit si au vorbit la aproape 2.000 de cetateni romani din Romania si Belgia. Printre ei au fost peste 200 de lideri civici, religiosi, si lideri ai multor organizatii pro-familie si pro-viata din Romania. Intruniri deosebit de pozitive au avut loc la Arad, Salaj, Cluj, Timisoara, Oradea, Lugoj, Hunedoara, Valea Jiului si Bruxelles. Continue reading “CANDIDATURA DLUI COSTEA LA EUROPARLAMENTARE – (UPDATE)”

Ultimile zile ale lui George Enescu

2402_1305139074GEORGE ENESCU

a fost singurul muzician român căruia i se poate aplica fără nici o exagerare eticheta de geniu

Violonist, pianist, compozitor si un exceptional profesor de muzica, Enescu e azi pentru lumea intreaga o personalitate uriasa. Numele lui rostit cu veneratie in Occident ne-a redat mandria de a fi romani. Din pacate, Enescu a parasit Romania in 1946, pentru a locui la Paris. Ultimii ani ai vietii sale, marcati de boala si de un dureros exil sufletesc, raman, astazi, pentru cei mai multi romani, un mister. Unde, cum, cand si de ce a murit Enescu?

Un dialog cu muzicologul Viorel Cosma, cel mai mare specialist, in viata si opera marelui compozitor, autor a 14 volume dedicate acestuia… (Observator 9/26/2013)

Cu vaporul, la Paris

De ce a plecat Enescu din tara? Stia ca nu se va mai intoarce?

– Enescu a părăsit România în toamna anului 1946. Pentru el n-a fost o bucurie să plece, era foarte legat de locurile lui. Dacă a făcut-o, a făcut-o pentru că se instaurase regimul comunist Continue reading “Ultimile zile ale lui George Enescu”

Visuri şi amintiri, aşternute cu dibăcie într-un testament de suflet

ExilulRomanescRecenzie la

<EXILUL ROMÂNESC LA SFÂRŞIT DE SECOL XX – “Paşoptişti” români în Franţa Canada şi Statele Unite>

de Octavian Curpaş

Dibăcia unui scriitor se “simte” din primele pagini ale unei cărţi. Nu-i vezi “sudoarea frunţii”, dar îi simţi dăruirea. Pătrunzi în adâncul ei, asemenea unui ocean de cuvinte şi citeşti cu nesaţ frumoasele buchii aşternute acolo. Lumea lor se află în faţa ta, a scriitorului şi a personajelor. Trăieşti odată cu ele evenimentele din perioada parcursă, “vizitezi”  locurile bătute de paşii lui Dumitru Sinu (30 noiembrie 1926 – 2 ianuarie, 2013), în cazul nostru, şi respiri aerul american. Da, ai pătruns pe “Pământul făgăduinţei”, aşa cum a făcut odinioară personajul. Dar, înainte de a-l cunoaşte pe veritabilul personaj Dumitru Sinu, trebuie sa-ţi îndrepţi atenţia asupra scriitorului. Distinsul domn Octavian D. Curpaş este autorul acestui  “testament de amintiri “. Aşa cum spuneam la început, numai dăruirea, pasiunea, dorul de locul natal şi binenţeles oportunitatea cunoaşterii lui Dumitru Sinu, l-a făcut să scrie această minunată carte. Profesionalismul si-a spus cuvântul şi astfel, într-un timp Continue reading “Visuri şi amintiri, aşternute cu dibăcie într-un testament de suflet”

DELFT, orașul regal cu 600 de monumente istorice

Canal DelftOLANDA e o țară pe cât de mică pe atât de spectaculoasă, în care omul și-a ajutat și protejat mediul în care locuiește, i-a dat o formă și o cadență, iar istoria a trecut peste aceste ținuturi îmbogățindu-le cu arhitectură inedită și multă culoare.

.    Delft-ul este orașul în care principele Wilhelm de Orania, făuritorul Țărilor de Jos, și-a mutat reședința în 1572 și a fost înmormântat la scurt timp tot aici. Supranumit capitală a porțelanului olandez, Delftul este un orășel din sud-vestul Olandei, cu o pupulație de aproximativ 100.000 de locuitori, ce datează încă din secolul al XIII-lea și pare neschimbat, mărturie fiindu-i edificiile conservate atât de bine, în ciuda războaielor, a revoltelor și a incendiilor care au cuprins orașul de-a lungul istoriei.
.    Pe lângă celebrul său bleu al ceramicii și al porțelanului antic, clasic sau modern, Delftul cuprinde în paletă și alte culori, cum ar fi albul, verdele, galbenul, negrul, roșul-cărămiziu sau policromia farfuriilor, a zidurilor și a faianței.Biserica Noua 2 Delft Este un oraș pestriț cu multe canale și podețe, scuaruri și fațade frumoase, magazine de artizanat care îți iau ochii și îi învăluie în strălucire. Centrul cuprinde mai multe monumente impozante: Biserica Nouă, construită în 1381, cu un turn de aproape 109 metri și 16 ferestre cu vitralii, este și necropola casei regale. Vizavi, în Piața Makt, se află clădirea primăriei Continue reading “DELFT, orașul regal cu 600 de monumente istorice”

Laurence Lemoine : née pour être journaliste!

Par Octavian Curpas – Phoenix, Arizona

.

Elle est née à Paris, en France en 1969. A l’ âge de 12 ans elle rêve de devenir journaliste. À 16 ans, elle participe à New York au bicentenaire de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. Elle y représente la jeunesse française après avoir gagné un concours organisé par l’ambassade américaine à Paris. Quelques années plus tard son rêve de devenir journaliste s’est réalisé. Son nom est Laurence Lemoine. Elle a étudié sciences politiques à Paris VIII, parle quatre langues, et a un intérêt profond pour les grands problèmes mondiaux. Laurence a voyagé dans de nombreux pays où elle a vécu, travaillant aussi bien dans la presse écrite qu’à la radio ou à la télévision. Du Moyen-Orient à l’Afrique où elle a interviewé Yasser Arafat, aux Caraïbes où elle a travaillé pour une station de radio, Laurence Lemoine a couvert tous les domaines du journalisme et de la communication Continue reading “Laurence Lemoine : née pour être journaliste!”

Interview with Laurence Lemoine – The Journalist Who Represented France at the Bicentennial of the Statue of Liberty

 

Born to Be a Journalist

 .

She was born in Paris, France in 1969. When she was 12 years old she wanted to become a journalist. At the age of 16, she came to New York to the bicentennial of the Statue of Liberty with Nancy Reagan. She represented French youth at the event because she had won a contest organized by the American Embassy in Paris. Years later her dream of becoming a journalist came true. Her name is Laurence Lemoine. She studied Political Science in Paris, speaks 4 languages, and has a deep interest in major world issues. Laurence has traveled all over the globe, working at times for newspapers, radio, and TV stations. From the Middle East to Africa where she interviewed Yasser Arafat, to Central America where she worked for a radio station, Laurence Lemoine has coveredall areas of journalismand communications. Continue reading “Interview with Laurence Lemoine – The Journalist Who Represented France at the Bicentennial of the Statue of Liberty”

Laurence Lemoine of France

Octavian Curpas

 .

Laurence Lemoine of France:  Born to Be a Journalist

 .

 

She was born in Paris, France in 1969. When she was 12 years old she wanted to become a journalist. At the age of 16, she came to New York to the bicentennial of the Statue of Liberty with Nancy Reagan. She represented French youth at the event because she had won a contest organized by the American Embassy in Paris. Years later her dream of becoming a journalist came true. Her name is Laurence Lemoine. She studied Political Science in Paris, speaks 4 languages, and has a deep interest in major world issues. Laurence has traveled all over the globe, working at times for newspapers, radio, and TV stations. From the Middle East to Africa where she interviewed Yasser Arafat, to Central America where she worked for a radio station, Laurence Lemoine has coveredall areas of journalismand communications.

 Question: You were born in Paris. Can you tell me a little bit about your family?

Answer: I’ m the youngest (with a twin brother) of a Christian family of 6 kids. I received a very strict education, but my parents gave us the best to be happy in life: love, self confidence, the ability to adapt, and independence.

Q: What lead you to become interested in journalism? What sparked your interests in this profession? Was there someone in your life at the time that inspired you to become interested in journalism?

A: When I was a pre-teen in the 80’s, the news was all about the Middle East (Lebanon in ‘82 with the invasion of Israelis, the Palestinian conflict with hostages, hijacking and so on). It was then that I started to read newspapers and listen to the radio station. I was fascinated with all these issues and wanted to understand something that in fact was impossible to understand. I became interested in journalism to know and discover the world and to touch reality. I wanted to experience live what happens in the world. It was clear and natural that I would be a journalist. Then I started to prepare myself. For example, when I was 15 or 16, I recorded news broadcasts from the 24-hour radio station, France-Info, in my room. I would write it all down on a paper and say it with a professional tone. A few years later, I would wake up lots of people with this special tone of news and interview! Also, I was very interested in the politics and economy of France and the world.

Q: Do you consider yourself fortunate?

A: I have to say that, in general, I have been very lucky in my life, not only because I was born in a beautiful and peaceful country (France) and in a good family, but also because sometimes I was in the right place at the right moment (I use to say that “luck” is like tomatoes&; we need to cultivate it!). I wanted to be a journalist because, for me, it was a way to live many lives at the same time! Speaking about others and making reports about other countries or people, was a way for me to learn a lot! Also, it was a way to have a sort of power because what we say and report, and the manner we do it in, is important and can influence people. That is why it is also a big responsibility and a very serious profession.

Q:In 1986, you won a contest for the bicentennial of the Statue of Liberty in New York. Why did you win the contest? Was it your poem? Was it how you read your poem? Was it something else or a combination of these things?

A: One of the great moments of my life was in 1986 when I represented the French youth in New York for the re-opening of the Statue of Liberty with Nancy Reagan. I was there because I won a contest, thanks to my father. He helped me a lot with a poem about Liberty and I’m still very grateful. It was so exciting for me! I met numerous personalities in the US, and I was a VIP for 15 days. I was only 16 years old at that time. Reading the poem in front of many TV cameras and photographers was incredible! I was not shy. I could read the poem easily.

This event (a major event in my life) allowed me to meet journalists and to appear on TV and radio stations in both countries.

Q: How did that event further influence your decision to become a journalist?

A: One year later, I spent one week at the first French radio station, RTL, for training with all the journalists and editors. I saw everything about news and journalism during this week, and more than ever, it was evident to me I would be a journalist, but I was still too young to start.

Q: Tell me about the skills and natural abilities you had prior to pursuing journalism that helped you in your career as a journalist.

A: As far as skills, I would say CURIOSITY, in the broad sense of the word. In my case, my friends and family always say I have the “cancer of curiosity”! A journalist needs to be OPEN and KEEN on understanding and explaining anything and everything. One cannot be shy but must dare to ask questions that can embarrass people, especially politicians! I was famous for this kind of interview and people loved it. Often there were fights of words between me and the political representatives.

Q: When you were in Lebanon, were you planning to return to Paris for a Master’s in journalism?

A: Lebanon was my first real experience as a journalist. I was very young then and a bit of a novice. It was during the war with Syria. The father of the actual dictator, Haffez Al Assad, was trying to kill Lebanese Christians. As a young French girl, the “show” was incredible, but I learned a lot about human beings and their capacity to be good or bad and to adapt to extreme situations.

It was better than having lessons at the university for me because it was real and concrete. I’ve been lucky because I met General Michel Naim Aoun, who was prime minister at that moment. I had an interview that made me famous because what he said was a bit embarrassing for France, and Francois Mitterrand (the French president at the time) had to answer. Journalists all over the world talked about this interview of mine! A few months later, I went to Tunis where the headquarters of the PLO were with Yasser Arafat.

Q: I would like to know more about your two hour interview with Yasser Arafat in Tunis. What year was that?

A: I was fascinated by this man and I wanted to conduct an interview. I spent two hours with him during one evening. For security purpose, the PLO did not tell me, “See you at this address at this time. ” I had to stay in my hotel. They came to pick me up, banded my eyes and took me to an undisclosed office location. Once inside, they removed the banding so I could see. It was quite exotic for me! This was an interesting time in 1990, when he started to leave terrorism for being a man of the state and having direct contacts with the Israelis. I asked him lots of question, and at the end, he joked and asked me if I wanted to marry him! In the French media, my interview was not very successful, but I enjoyed my trip in Tunis, the meeting with Arafat, the many hours I spent with his colleagues, and talking about that major conflict.

Q: In one of our conversations you mentioned that you worked for “Mont Blanc Radio”, near Geneva for six years. Also, during that time, you were working for a TV station called “Channel C” doing political interviews.

A: I met a very famous and brilliant journalist in Paris, Jean Pierre Elkabbach. He is in France like Larry King is in the U.S. I asked him how to plan my career as a journalist. He told me to first go outside of Paris to provinces to learn more about everything and get mature. He explained to me that it is the best school for a young journalist and it’s true! So I went to Haute Savoie (the high mountain “Mont Blanc” is near Chamonix and Geneva) and started journalism for a private radio station. I also had a monthly show on TV Channel “C” with interviews of politicians and famous people, but only about their private life. The show had high ratings. After that, I decided to leave France again. I love France (fantastic country), but living in different countries gave me the possibility to view things from different perspectives.

Q: You worked in Haiti at a radio station that needed a French journalist. Did you work in the field or in the studio?

A: “Radio Vision 2000” from Port Au Prince was looking for a French journalist to handle the news and information and train their journalists. When I arrived there, I realized how lucky we were to be born in a country having freedom and everything we need. I stayed working in the field and in the studio for one year. It was not easy but I learned a lot every day. The country is still in my heart. I am also grateful to Haiti because it is where I met my husband! He came to Port of Prince for a week during the holidays at the house of a Canadian diplomatic (the consul) and we met! He is now the father of my 11-year-old daughter, Anouck, and my son Alvaro, who is 8. He is a lawyer in business and we have been living in London, Paris, Valencia (he is from Valencia), Banjul (Gambia in West Africa) and Lisbon, Portugal. In Gambia (a wonderful small country, good for a first contact with Africa), I gave birth to my son in a public hospital! It was my choice because my follow up was done by a fantastic team of Cuban doctors present for the operation. It was funny because the delivery of my first child was in the best private and modern hospital of Valencia with lots of devices and technology. But, for my son I preferred the one in Banjul with my friends, the Cubans doctors, in a very poor hospital. The electricity went off just after they cut for the C-section. After my second child, I started to edit and publish tourist guides. The first was about the Gambia. Then I published a few in Spain and the last one about Saint Gervais, in France.

Q: What are some interesting facts about Saint Gervais? Why would someone want to visit this town?

A: Saint Gervais Mont Blanc is a beautiful site for holidays, skiing or walking. The high mountains give you fantastic views and pure air. This is where the

highest mountain in Europe is, Mont Blanc, with a peak of 40,807 meters! I knew this town because I went there many times when I was journalist in Radio Mont Blanc and Canal C.

Q: Where do you live right now and what are you currently doing?

A: Currently, I’m living in Spain, in Valencia again. It’s a very beautiful city on the

Mediterranean Sea. I’m working with an American company called Reliv (www.reliv.com). They produce and sell excellent food supplements made from a large range of natural ingredients and nutrients. I saw my mother taking them one day and became interested in their products. I have always been interested in nutrition and health. In Europe, a lot of people are taking supplements because they actually improve their health with these nutrients. We are facing a serious health crisis in Europe. Our food does not have enough vitamins and phytonutrients. By depriving our bodies of essential building blocks and replacing them with processed convenience foods, we leave ourselves vulnerable to illness, disease and nagging fatigue. We know now that supplementation can bridge the nutritional gap. These products provide optimal levels of essential nutrients, and Reliv is a high profile company. Last summer I attended the International Conference in St. Louis (Missouri), where I met the founder, Robert Montgomery. Thanks to these products, I have helped many of my friends and family with their health issues. Of course, I also take these nutrients even though I’ve always been healthy. But with these supplements, I feel much better. I have more energy, a greater ability of focusing, and better sleep. I’m fortunate to work for this company because this job gives me the possibility to help people and to be with my children.

Q: Have you ever considered moving to the United States?

A: I would love to live in the USA because I have visited a few times but never enough, and I have a special relationship with America. I consider that I know a country and its culture if I stay at least one year. Hopefully someday I will have this chance.

Q: What do you know about Romania? In your travels, have you encountered any Romanians?

A: My husband is working in Romania now on a wind turbine project in the mountains. He likes Romania. My only link with Romania was the

housekeeper I had in Portugal. She was from Romania and became a friend to me. She helped me tremendously. I wish I could go there with my husband next year. He keeps telling me that it will be worth it.

 

Q: What hobbies do you have?

A: I love totravel and share moments with my friends, and I enjoy being with my family. I also enjoy squash, tennis, skiing and mountain climbing. I have climbed Mount Blanc. It took me eight hours to reach the summit and six hours to go down skiing in a totally wild manner. It was fantastic!

Q: What are your plans in the near future?

A: I am developing the sales of Reliv here in Spain, and I just started a book about nutrition and health that will be published in France.

Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

 

DAN ISACESCU: Visul francez sub glasul rotilor de tren!

Odiseea lui Dan Isacescu si aventura lui franceza este imposibil sa nu te captiveze, mai ales, daca relatarea o face Mitica Sinu. Povestea lui nu este una obisnuita. Modul în care reuseste sa paraseasca România este unul iesit din tiparele acelor timpuri: Dan Isacescu trece granita între rotile unui tren de marfa!
   Isacescu va respira aerul libertatii într-o lume noua  în care continua aventura începuta pe un vechi peron de gara si traieste din plin fiecare clipa a vietii sale, ca si cum ar fi ultima.
   Compartiment de lux spre Occident – curaj si inventivitate!   
  Anul de gratie 1948 se evidentiaza, printre altele, prin cel mai puternic exod de refugiati spre Occident, care se manifesta ca un adevarat curent, pe care nea Mitica îl numise pasoptismul secolului XX. Prigoana comunista nu avea limite si parasirea României parea singura cale de supravietuire pentru multi dintre ei. Pretul pe care unii au fost nevoiti sa-l plateasca nu poate fi echivalat în bani, niciodata. Si-au riscat propria viata pentru a se bucura de gustul libertatii, dar uzând de inteligenta si mult curaj. Cazul lui Dan Isacescu, românul care a ajuns în Franta sub un tren, a fost mediatizat multa vreme si s-a aflat pe prima pagina a gazetelor din Paris. 
   Speriat de ceea ce se întâmpla în tara, tânar, inteligent, cu o minte inventiva si ispitit mereu de lumea libera, occidentala, lui Dan Isacescu i-a venit o idee: ce-ar fi sa vada daca trenul n-ar fi mijlocul  prin care ar putea parasi tara?  A studiat cu atentie potentialul  mijloc de fuga, si ochiul lui ager a identificat un loc în care se putea amplasa o cutie din lemn, numai buna pentru a-i servi drept compartiment. „Daca cutia se afla tot acolo când trenul se întoarce în România, înseamna ca nu verifica nimeni sub tren, asa ca pot sa stau acolo, în conditii sigure” – a gândit românul nostru. Experimentul facut s-a dovedit a fi decisiv pentru punerea în aplicare a planului. În acest fel, în cutia pe care si-a confectionat-o pâna în cele mai mici detalii, cu mare atentie, Dan Isacescu reuseste sa ajunga la Paris.
   „Eu am venit din Franta, dar sa nu spui la nimeni!”
   Nea Mitica l-a întâlnit pe Dan Isacescu în Italia, la Torino.  Plecase din Franta, unde ajunsese ilegal, pentru ca auzise el ca la Torino era un grup de români, într-o tabara de refugiati. Intentiona sa se întoarca din nou în Franta, dar pe cale legala. Si cum de-abia se învatase cu compartimentul sau atât de original, ajunge în Italia, tot sub tren.
   Câti ani ai?– au fost cuvintele pe care Isacescu i le-a adresat lui Mitica la prima lor întâlnire – Tu îi cunosti pe astia pe toti?  Si-a studiat atent partenerul de dialog. Parca ceva din interiorul sau îi soptea sa-i acorde încredere lui Mitica, spunându-i pe un ton deschis: Eu am venit din Franta dar sa nu spui la nimeni! Le voi spune eu odata la toti, sa auda direct de la mine. S-au împrietenit imediat. Era genul de om care stia sa se apropie de ceilalti si sa se faca placut, dar numai dupa ce-l studia atent, pe fiecare.
   Paris – orasul luminilor si-al libertatii!
   La scurta vreme, pâna si refugiatii de alte nationalitati au aflat ca printre ei se afla un refugiat român, ce tocmai sosise de la Paris. Toti lagaristii se interesau despre viata si posibilitatile din Franta. Pentru multi, urma sa fie destinatia finala. 
 Isacescu îsi depusese cerere de azil politic ca si refugiat român, cu optiunea Franta. Italienii au fost expeditivi, asa ca, în scurta vreme, grupul largit de prieteni ai lui nea Mitica s-a reînchegat la Paris, orasul luminilor.
 Perioada care a urmat a stat sub semnul aventurii, aventura franceza, care prin ineditul si farmecul ei a unit sufletele românilor aflati la Paris. Greutatile au fost mai usor de trecut iar bucuriile erau savurate la maxim. 
   De la closar – la inginer!
   Începuturile vietii în Occident n-au fost usoare, pentru niciunul dintre refugiatii români. Conditia emigrantului într-o societate occidentala era limitata, iar barierele ce trebuiau trecute pâna la a ajunge la integrare nu erau simplu de depasit. Intelectual sau pauper, emigrantul, si nu numai, trecea prin furcile caudine pâna la desavârsirea lui în calitate de cetatean al unei tari din Vest.
   „Cum în America e bine cunoscut termenul homeless sau în România, oamenii strazii, closarii traiau în Parisul anilor ’50 – îmi spune nea Mitica – însa spre deosebire de homeless, closarii detineau un fel de permis de sedere pe malul Senei. Apartineau tuturor categoriilor sociale, dar multi erau din rândul intelectualilor. Dan Isacescu statea pe cheiul Senei, împreuna cu closarii. Stive de carti tronau printre locasurile improprii, construite dupa priceperea si posibilitatile lor. Dan citea foarte mult, îi placea sa învete, îsi dorea foarte tare sa ajunga inginer”.
   Nu de putine ori, când nea Mitica ajungea pe malul Senei, între ei, era întrebat despre Panait Istrati sau despre Cioran, pe care îi citisera majoritatea celor cu care vorbea.
   „Tu citesti mult, mai Dane, dar n-ai facut nimic în viata!” – i-a spus prietenul meu într-o zi lui Isacescu. Era vorba de realizarea lui pe plan profesional. Într-o zi, când nea Mitica repetase aceasta fraza pe care Dan o ura, de-a dreptul, i-a spus pe un ton confidential: Mai, tu zici ca eu n-am facut nimic! Du-te la Grenoble si vei vedea ca apar si eu pe lista celor care s-au remarcat. Au scris ca sunt inginer, desi nu am o diploma în mâna!
  Trei curtezani, un curier… si-o domnisoara greu de cucerit!
   Una dintre cele mai interesante întâmplari legate de Dan Isacescu, petrecute la Paris, de care nea Mitica si-a amintit cu lux de amanunte, a fost cea legata de o tânara frantuzoaica de origine româna, pe nume Nadine.
   Aceasta tânara lucra împreuna cu mama ei la un hotel si locuiau tot acolo.  Nadine era o fata frumoasa si era privita cu admiratie de catre românii emigranti din Paris. În grupul de prieteni în care se învârtea si nea Mitica, existau trei pretendenti care îi faceau curte lui Nadine, cu gândul chiar la casatorie: capitanul Epuran, ajuns inginer, doctorul Miclea si doctorul Aerichide – un grec nascut în România.
   Însa tânara Nadine nu discuta cu cei trei curtezani, pentru ca se pare ca niciunul nu-i era pe plac, asa ca acestia au gasit o modalitate ingenioasa de a-i transmite mesajele lor. Stiind ca Dan Isacescu e un tip descurcaret si deschide cu usurinta orice usa, au convenit sa-l foloseasca curier, urmând ca el sa le duca scrisorile si sa le predea tinerei Nadine. Dar n-o facea pe gratis, bineînteles, întrucât cei  trei feti-frumosi îl plateau chiar bine, pentru serviciul prestat. 
              „Hercule- Savinien” – varianta româneasca!
   Când Dan îi ducea corespondenta Nadinei dialogul cu fata decurgea cam în felul urmator: Ai o scrisoare de la Aerichide, o anunta Isacescu calm. Pai deschide-o si citeste-o! – spunea fata zâmbind strengareste. Esti neserioasa, riposta el, cum sa citesc eu corespondenta ta? Era un smecheras înnascut si mai mult decât atât, foarte simpatic în societate”.
   Uneori, când curierul neoficial intra la ea în camera, Nadine se afla în pat, într-o tinuta lejera… Pune ceva pe tine – striga el înfuriat – cum poti sa stai asa în fata unui barbat?  Stilul acesta confident a început sa-i placa Nadinei… Alteori, Dan îi citea scrisorile si tonul lui era ferm, dar totodata cuceritor. Era la fel ca în piesa „Hercule – Savinien”, de Cyrano de Bergerac, unde o tânara se îndragosteste de cel care-i citea scrisorile…
   Încet, încet, domnisoara Nadine se îndragosteste de vocea lui Dan, bataile inimii i se accelereaza tot mai mult în prezenta lui, iar sentimentele frumoase prind contur. Nu peste mult timp, spre dezamagirea mamei sale care ar fi dorit sa o marite cu un intelectual, Nadine se casatoreste într-o buna zi cu Dan Isacescu. Omul care a ajuns la Paris, sub tren, care apoi a locuit cu closarii pe malul Senei, ajunge sa aiba o familie!
   Tatal Nadinei era român – capitan de vas -, iar mama ei era frantuzoaica. Fata vorbea bine româneste; desi era nascuta în Franta; locuise pentru o perioada în România. Dupa ce si-a adunat niste bani, Dan a trimis-o pe Nadine în vizita în România sa o cunoasca  si mama lui. 
                      Familia ca o aventura
    Însurat cu o femeie deosebita, frumoasa si serioasa si cu care avea doi copii, Dan Isacescu nu a putut renunta însa la stilul de aventurier în care se obisnuise sa traiasca si care i se potrivea ca o manusa. Si astfel, la un moment dat, inevitabilul s-a produs. Neîntelegerile tinându-se lant în familia lor, dupa o perioada de încercari de reconciliere, cuplul s-a destramat. Nadine a intentat divortul si s-au despartit, fiecare dintre ei urmându-si calea. Nadine, totusi, nu l-a putut uita. Când a prins de veste ca Dan s-a mutat aproape de granita dintre Franta si Elvetia, s-a mutat si ea într-o zona adiacenta; dorea ca Dani sa fie mereu aproape de ea, caci îl iubise enorm…
Viata întreaga a lui Dan Isacescu a fost o continua aventura. N-avea astâmpar, era fascinat de nou si-i placea riscul, era mereu pe fuga, mereu grabit, de parca s-ar fi nascut cu un dor de duca, la fel de nestavilit precum cel al rotilor de tren…

Octavian Curpas