MATHILDE BONAPARTE SI ANATOL DEMIDOV – O casatorie sub semnul diamantelor

 

PAGINI DE ISTORIE

de Corina Diamanta LUPU


Pe 7 decembrie 1840, ramasitele pamântesti ale lui Napoleon Bonaparte sunt aduse în Franta, de pe insula Sf. Elena. În aceeasi zi, guvernul lui Louis Philippe, rege al Frantei, îi acorda lui Mathilde-Letizia Bonaparte, nepoata de frate a împaratului, permisiunea de a reveni în aceasta tara. Decizia este luata ca urmare a casatoriei lui Mathilde, pe 3 noiembrie 1840, cu Anatol Nikolaevici Demidov, Print de San Donato. Acesta intervine el însusi direct la Louis Philippe, pentru a pune capat exilului de douazeci de ani al familiei Bonaparte.

 

Pe urmele printului de San Donato

Anatol Nikolaevici Demidov (1813-1870), primul print de San Donato, fiul lui Nikolai Nikitici (1773-1828) si al Elisavetei Alexandrovna, nascuta baroana Stroganov (1779-1818), apartinea unei bogate si influente familii ruse. De la stramosii sai, acesta mosteneste o fabuloasa avere: Demidovii detin mine de fier, dar si bogate mine de pietre pretioase si semi-pretioase în Urali si Siberia de Sud. Anatol a crescut si a studiat în Europa, în principal la Paris. De îndata ce tatal sau moare, Anatol, care este un mare admirator al lui Napoleon Bonaparte, decide sa nu mai revina niciodata pe pamântul natal, stabilindu-se în capitala Frantei. Acest lucru îi atrage antipatia tarului Nicolae I, care conducea în acea vreme Rusia. Cu toate ca nu se mai întoarce în Rusia, Anatol Nikolaevici Demidov, colectionar de arta si filantrop, cheltuieste sume mari de bani pentru acte de caritate – în special pentru construirea de spitale – ajutându-si patria. De exemplu, în 1837, printul de San Donato organizeaza si sustine financiar o expeditie stiintifica în Crimeea si sudul Rusiei. Aceasta initiativa îi displace tarului, care este deranjat de faptul ca toti membrii grupului (22 de artisti, ziaristi, oameni de stiinta si arheologi) sunt francezi.

În paralel, la Curtea din Sankt Petersburg sosesc rapoarte secrete, descriind fascinatia lui Anatol Nikolaevici Demidov fata de Napoleon, dusmanul tarii sale si al tarului, dar si diverse articole aparute în presa din Franta, cu privire la sistemul feudal rus si la stilul de viata extravagant de la Curte. Firesc, tarul Nicolae I si Curtea nu puteau raspunde decât cu nemultumire si mânie la continutul acestor informari.

 

Mathilde Bonaparte, o printesa în alb si trandafiriu

În 1839, Anatol Nikolaevici Demidov se afla în Italia, la vila din San Donato. Aici, Demidov are numerosi prieteni, printre care se numara si Jules Janin, scriitor, jurnalist si participant la expeditia din sudul Rusiei. Acesta aranjeaza ca împreuna, el si Demidov, sa fie invitati la resedinta lui Jérôme Bonaparte, Print de Montfort si fost rege al Westfaliei, fratele lui Napoleon, care traieste în exil la Villa di Quarto din Florenta. Anatol, a carui admiratie pentru Napoleon era bine cunoscuta, se simte coplesit de o asemenea onoare. La Villa di Quarto, Demidov face cunostinta nu doar cu Jérôme Bonaparte, ci si cu fiica acestuia si a lui Catherine de Wurtemberg, fosta regina a Westfaliei, printesa Mathilde Bonaparte (1820-1904), pe atunci în vârsta de optsprezece ani. Despre aceasta, Jules spune ca era îmbracata “în alb si trandafiriu, o fiinta fermecatoare, inofensiva, frumoasa si gratioasa, care i-a primit ca o tânara parizianca. Dupa ce s-a servit prânzul, ea a dansat ca o femeie italianca din popor, fiind naiva si fermecatoare în acelasi timp”. Prin urmare, Jules si Anatol ajung la concluzia ca Mathilde nu este doar o printesa atragatoare, ci si o fiinta inocenta, nevinovata si timida. Din pacate, perceptia lor se dovedeste incompleta si doar în parte corecta, pentru ca în realitate, Mathilde Bonaparte este o tânara doamna “emancipata” si independenta, care stie foarte bine ce îsi doreste de la viata.

Din acest moment, Janin îi vorbeste tot mai des lui Anatol despre Mathilde, reusind sa îl convinga sa se gândeasca serios la casatoria cu aceasta. De altfel, Anatol Nikolaevici însusi este constient ca o asemenea alianta i-ar consolida statutul aristocratic, deoarece Jérôme fusese sotul printesei de Würtemberg, verisoara a tarului Nicolae I. În acelasi timp, prin mariajul cu Mathilde, Anatol ar fi devenit membru al familiei Bonaparte. Totusi, pentru a-i putea cere mâna lui Mathilde, Demidov avea de rezolvat mai întâi o serie de probleme, dintre care cea mai importanta era aceea de a obtine permisiunea tarului.

Toti cei implicati direct, Anatole, Mathilde si tatal ei, erau foarte interesati de aranjarea logodnei si a casatoriei. Anatol, pentru motivele amintite mai sus; Mathilde, întrucât maritisul însemna sansa de a scapa de viata plictisitoare si frustranta în exil, alaturi de numeroasele amante ale tatalui ei. În ceea ce îl priveste pe Jérôme, acesta spera sa îsi “vânda” fiica la un pret bun, iar miliardele cu care venea acest admirator rus al lui Napoleon, faceau din el pretendentul potrivit la mâna lui Mathilde.

 

Jérôme Bonaparte

Cel mai mic dintre cei patru frati Bonaparte, Jérôme (1784-1860), era cunoscut ca un om risipitor si întotdeauna insolvabil. Cu cincisprezece ani mai tânar decât Napoleon, el a fost singurul dintre fratii Bonaparte care nu a stiut niciodata ce înseamna vremurile grele. În copilarie, Jérôme se bucura de toate avantajele ce rezulta de pe urma ascensiunii fratelui sau, care ajunge cel mai puternic om din Europa. Când împlineste cincisprezece ani, în 1799, Jérôme, proaspat absolvent de colegiu, vine sa locuiasca la Tuileries, alaturi de Napoleon si de împarateasa Iosefina. De altfel, Napoleon a fost mereu frustrat si nemultumit de datoriile uriase pe care mezinul familiei reusise sa le acumuleze imediat dupa ce îl luase sub aripa sa protectoare.

În 1840, Jérôme Bonaparte era ca de obicei, falit. În eventualitatea în care Mathilde se marita cu Anatol Nikolaevici Demidov, el nu îi putea oferi acesteia niciun fel de zestre. Mai mult, Jérôme intentiona ca sub pretextul apropiatei casatorii a fiicei sale, sa strânga bani pentru el însusi si nu pentru a-i asigura acesteia zestrea promisa. Cu alte cuvinte, Jérôme era constient ca orice lucru are un pret, de aceea, daca un aristocrat cum era Anatol Nikolaevici Demidov dorea sa intre în familia lui Napoleon Bonaparte, trebuia sa scoata bani din buzunar, si înca nu putini.

 

Proprietarul de diamante

Dupa negocieri lungi si complicate, contractul prenuptial a fost semnat. În el se convenea ca Mathilde va primi o zestre de 290.000 de franci francezi, dintre care 50.000 de franci francezi erau în bijuterii, garderoba personala si instrumente muzicale. Soldul de 240.000 de franci francezi trebuia sa-i fie platit în numerar viitorului ei sot. În cazul în care Anatol s-ar fi stins din viata înaintea lui Mathilde, mostenitorul/mostenitorii lui ar fi primit 500.000 de franci francezi. La acea vreme, francul francez – moneda de aur – valora în jur de 75 de dolari americani, ceea ce facea ca zestrea lui Mathilde sa ajunga la o suma colosala.

 

Mai mult, pentru ca aranjamentul sa fie chiar mai ciudat, Anatol a fost declarat proprietarul diamantelor detinute de viitoarea sa sotie. Desi Jérôme fusese de acord sa îi ofere fiicei sale zestrea cuvenita, acesta a sustinut fata de Anatol ca momentan, din cauza datoriilor, nu avea banii necesari pentru a-si putea onora promisiunea. Deci, dorind sa se asigure ca viitorul sau socru se va tine de cuvânt în ceea ce privea zestrea lui Mathilde, Anatol Nikolaevici Demidov este de acord sa îi plateasca acestuia datoriile, achizitionând de la Jérôme diferite relicve ale Imperiului. Asa se face ca Anatol cumpara o statuie a împaratului la pretul de 11.000 de franci francezi si statui ale lui Jérôme Bonaparte si Madame Mère, cu 10.000 de franci francezi, fiecare. În cele din urma, Jérôme recurge la înca un siretlic – îi vinde lui Anatol bijuteriile lui Catherine de Wurtemberg, care valorau 1.000.000 de franci francezi, desi acestea faceau parte din zestrea lui Mathilde, ca mostenire de la mama sa.

 

La Sankt Petersburg si Paris

Casatoria lui Anatol cu Mathilde se oficiaza pe 3 noiembrie 1840, atât la biserica ortodoxa, cât si la cea catolica. În mijlocul invitatilor sai, Mathilde este stralucitoare, în rochia de matase alba, cumparata de la Londra, purtând perlele mamei sale si bijuterii noi, cu motive napoleoniene, comandate special pentru acea ocazie de Anatol la Chaumet. Dupa nunta, Demidov este rechemat la Sankt Petersburg, pentru a oferi explicatii asupra aranjamentelor neclare facute cu Vaticanul, cu privire la religia pe care o vor avea copiii ce ar fi rezultat din mariajul sau cu Mathilde.

 

Printul de San Donato si Mathilde sosesc la Sankt Petersburg, orasul natal al lui Anatol, în martie 1841. ?arul, care se opusese din rasputeri casatoriei lor, la fel ca si Papa, avea acum nevoie de un pretext pentru a o destrama. Inteligent, el se declara “încântat” de verisoara sa Mathilde, în timp ce sotul ei este umilit în public. Tânara Mathilde cade imediat în capcana întinsa de tar. Prezenta la mai toate receptiile de la Curte, la care Anatol nu este invitat, aceasta este în ascensiune si se bucura de atentia suveranului. Suparat, neputincios si gelos, Demidov nu are de ales. El asista din umbra la succesul sotiei sale si cauta consolare în bratele altor femei.

 

Pe 17 august 1841, Mathilde si Anatol intra în Paris, iar a doua zi, viziteaza împreuna, mormântul lui Napoleon, la Domul Invalizilor. În momentul când cei doi primesc permisiunea tarului de a parasi Rusia, casatoria lor era deja la ananghie. La început, amândoi au încercat sa pastreze aparentele în public, însa dupa un timp, scandalul nu a mai putut fi oprit. Atât Mathilde, cât si Anatol erau vinovati de adulter.

 

Diamantele furate

Lucrurile iau o întorsatura dramatica în septembrie 1846, când Mathilde îl paraseste pe Anatol, fugind împreuna cu amantul ei, contele Emilien de Nieuwerkerke. Înainte sa plece însa, printesa ia si bijuteriile de familie pe care Jérôme Bonaparte i le vânduse sotului ei, inclusiv diamantele al caror proprietar, conform contractului prenuptial, era tot acesta. Constienta ca trece printr-un moment de criza, Mathilde îi scrie tarului Nicolae I si îi explica motivele care au stat la baza unei astfel de decizii fara întoarcere, cerându-i totodata, ajutorul. ?arul îi raspunde lui Mathilde, spunându-i ca este încântat sa intervina pentru verisoara sa.

În ceea ce îl priveste pe Anatol, acesta face si el tot posibilul sa îsi aduca sotia înapoi. Demidov declara în corespondenta cu Mathilde, ca instructiunile tarului “sunt cea mai ridicola combinatie de decizii a vremurilor noastre”. De asemenea, el îi reaminteste printesei ca are o datorie, cu atât mai mult cu cât ea este fiica unei regine “ce lasase lumii o mostenire viabila, dupa pierderea tronului”. El mai adauga ca daca Mathilde va ramâne “ferm legata de destinul sotului ei … îsi va câstiga astfel, cea mai mare stima si onoare ca sotie.”

În acelasi timp, tarul stabileste termenii separarii celor doi. Demidov este chemat înapoi la Sankt Petersburg, iar printesei Mathilde îi este acordata o pensie foarte substantiala, ce îi permite acesteia sa se stabileasca la Paris, cu iubitul ei.

 

Bonaparte revine la putere datorita lui Mathilde

Diamantele furate vor juca un rol important în revenirea celui de-al Doilea Imperiu. În noiembrie 1848, Mathilde plaseaza diamantele lui Anatol ca garantie pentru un împrumut bancar de 500.000 franci francezi, bani pe care i-i da varului ei, Louis-Napoleon, fiul reginei Hortense, pentru a putea veni la conducerea Frantei. Familia Bonaparte este din nou la putere, iar Mathilde devine a doua doamna în imperiu, sub conducerea lui Napoleon al III-lea. La rândul sau, Anatol nu va mai vedea niciodata diamantele, care au fost ulterior vândute la o licitatie în 1904, si nici zestrea promisa de socrul sau.

 

Povestea printesei Mathilde Bonaparte si a printului de San Donato începe asemenea unui basm frumos, dar se încheie trist. Este demn de remarcat ca în scrisorile ei, Mathilde marturiseste ca “s-a casatorit cu Anatol din dragoste”. Amândoi erau tineri si pasionati de arta si de frumos. Cu toate acestea, incapacitatea lui Jérôme Bonaparte de a-si onora obligatia de plata a zestrei, l-a afectat profund pe Anatol. Dupa separarea de Mathilde, acesta începe o actiune în justitie împotriva ei, pentru restituirea bunurilor sale si a zestrei. Mathilde, sustinuta de cercul sau de prieteni literari, îi raspunde fostului sot cu o serie de atacuri crude si personale în mass-media. Consecvent crezului sau, în ciuda celor întâmplate, Anatol Nikolaevici Demidov, print de San Donato, ramâne pâna la sfârsitul vietii, un înfocat admirator al lui Napoleon Bonaparte.

 

Bucuresti

10 mai 2011


 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.