La aniversarea celor 6 decenii de viata

Dan Brudascu s-a nascut pe 26 martie  1951 la Ciucea, jud. Cluj. Are o cariera, o familie si realizari impresionante. Unii oameni sunt nascuti sub o stea norocoasa, iar Dumnezeu le-a daruit din toate darurile sale. Este si cazul domnului Dr. Dan Brudascu, un om deosebit si un român remarcabil.
Absolvent al facultatii de Filologie a Universitatii “Babes- Bolyai” din Cluj Napoca si doctor în studii filologice, a fost profesor la Universitatea Avram Iancu din Cluj Napoca, om de cultura, politician, publicist, scriitor, muzeograf si traducator, actualmente director general al Casei de Cultura a municipiului Cluj-Napoca, patron al editurii Sedan, redactor sef al revistei “Cetatea Culturala”, fost sef al Serviciului Cultura, Culte, Sport, Turism, Mass-Media si Relatii Internationale al Primariei clujene (1997-2000) si deputat PRM între (2000 si 2004).  A absolvit doua cursuri postuniversitare la Academia de Studii Economice din Bucuresti, specializarile marketing-management si comert exterior. A urmat cursuri postuniversitare de marketing si management în Marea Britanie (1975) si cursuri de specializare în presa si administratie publica locala (1996, 2001 si 2002) în Danemarca, numeroase alte cursuri, acreditate de ministerul de profil si de cel al Muncii, în unitati de învatamânt din tara.
Are o activitate stiintifica si culturala foarte bogata. Este un scriitor prolific, a publicat peste 2500 de articole, eseuri, studii, traduceri din poezia si proza universala, recenzii, note, interviuri si 96 de carti. Este un jurnalist fecund, un excelent organizator si un realizator de  talk show-uri televizate cu mare impact în orasul de la poalele Feleacului. Editor-fondator al revistei Cetatea Culturala, publica într-un numar impresionant de alte ziare si reviste din tara si din strainatate. Colaboreaza de-a lungul anilor cu: Steaua, Tribuna, Napoca Universitara, Echinox, Amfiteatru, Vatra, Astra, România literara, Luceafarul, Cronica, Ramuri, Convorbiri literare, Orizont, Familia, Urzica, Flacara, Femeia, Pro Saeculum, Poesis, Excelsior, Sud, Miscarea literara, precum si cu reviste din Marea Britanie, SUA, Canada, Croatia, Ungaria, Moldova, Iran, Israel, Coreea de Sud, Australia, Noua Zeelanda, Africa de Sud.
A avut si are colaborari cu studiourile de radio si televiziune din Cluj-Napoca, Târgu Mures, Bucuresti si cu posturi private de radio si televiziune din Cluj-Napoca, Bucuresti, Alba Iulia, Târgu Mures, Brasov, Sibiu, Baia Mare, Satu Mare si Zalau. Este fondatorul primului post privat de televiziune din Cluj-Napoca (CBN-ARDAF), în 1997.
A fost distins cu numeraose diplome si premii, atât în tara cât si în strainatate. A primit titlul de profesor onorific adjunct (si diploma de excelenta) din partea District of Colombia University; Diploma si medalia de aur ale Academiei Braziliei; Diplome de excelenta în Coreea de Sud, India, Iran si numeroase alte premii pentru traduceri din literatura universala. În anul 2010 a fost ales membru de onoare al Asociatiei Scriitorilor Români din Canada .
Familia lui Dan Brudascu  este la fel de stralucitoare si impresionanta ca si cariera sa. Este casatorit cu o mare doamna a cântecului popular transilvan, Sava Negrean Brudascu, o doamna care încânta milioane de români de pretutindeni, cu timbrul ei vocal special si repertoriul de o înalta tinuta artistica. Doamna Sava Negrean Brudascu este o prezenta placuta si se bucura de un succes fulminant pe scenele tarii si peste hotare . Apare aproape saptamânal pe ecranele televizoarelor si la posturile de radio nationale, particiupa frecvent la spectacole si concerte muzical folclorice pe întreg cuprinsul României, dar si la românii din tarile vecine.. Dan Brudascu si Sava Negrean sunt parintii lui Eileen Sava, avocat în Baroul Cluj, de la care au un nepotel, Petru – Sabin.
De amintit si faptul ca este ruda cu celebrul pictor Corneliu Brudascu si cu nu mai putin celebrul frate al acestuia, sculptorul Valer Brudascu (care, în prezent, locuieste, cu familia, în Germania, dupa o îndelunga si bogata cariera artistica si didactica la Arad).
Personalitate marcanta a Transilvaniei, Dr. Dan Brudascu poarta în piept o inima tricolora, iar întreaga sa fiinta emana esenta românismului. În fiecare zi, de-a lungul vietii, ne-a demonstrat ca “omul sfinteste locul.” S-a remarcat în toate domeniile în care a activat, pe scena politica si culturala; în mass-media locala, nationala si internationala; ca jurnalist, traducator si scriitor. A fost unul dintre putinii parlamentari români, care si-au dedicat întreaga activitate, putere de munca si energie comunitatii, care au stat de vorba cu oamenii si le-au înteles cu adevarat dorintele si problemele, rezolvând ce mai mare parte a celor ce depindeau de el. Dan Brudascu a mers pâna la capat, a cautat si a gasit solutii eficiente pentru oamenii care l-au ales deputat. A încercat sa-si continue cariera politica si a candidat ca independent, pentru ca a crezut cu tarie ca nefiind înregimentat politic poate servi mai bine interesele alegatorilor.

Este un excelent analist politic si economic, are opinii ferme si bine argumentate si darul special al comunicarii eficiente. Datorita acestui cumul de calitati speciale, Dr. Dan Brudascu este apreciat de clujeni, pe care i-a reprezentat cu cinste în Parlamentul României, de mediul academic si cultural din capitala Ardealului si de colegii din mass-media româno-americana.

Calitatile sale native, îmbogatite printr-o educatie solida, o experienta bogata si diversa, completeaza caracterul lui puternic, viziunea si charisma domnului Dan Brudascu. Dotat cu un spirit de observatie fin si o pasiune arzatoare pentru literatura, el a câstigat respectul  semenilor si s-a impus ca nume de referinta în viata culturala contemporana.

Astazi, la frumoasa aniversare a 6 decenii de viata, redactia noastra îi ureaza domnului Dr. Dan Brudascu sanatate, putere de munca si succes în întreaga activitate. La Multi Ani, în  numele jurnalistilor din mass-media româno-americana, care va respecta si va apreciaza munca si realizarile. Cele mai bune gânduri si urari se îndreapta catre dumneavoastra la ceas aniversar. Sa ne traiesti multi ani fericiti, maestre Dan Brudascu!

Octavian Curpas

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.