Suedia a anunțat închiderea frontierelor!

sweden_borders

REAL RUSSIA TODAY 

Suedia “a avut suficient”: Regatul nu mai dorește să găzduiască migranți, creând prea multe probleme localnicilor. Începând de la 20 iulie, legile de imigrare se schimbă.

Regatul suedez  a anunțat închiderea frontierelor. Cazurile frecvente de agresiune din partea migranților de est, inclusiv un masacru sângeros la un tren german de un etnic afgan, absolvenți ai Universității daneze timorați de musulmani cu pietre și stropire cu acid  – toate acestea au determinat guvernul să se gândească la necesitatea de a scăpa de conceptul de uși prea larg deschise.

Acum dreptul de a emigra poate fi obținut doar în cazul de reunificare a familiei. Statutul de refugiat, după ani de ședere ilegală, e fără cetățenie . Refugiații vor fi în măsură să rămână în Suedia pentru nu mai mult de 3 ani, pentru alte categorii de migranți perioada de ședere în țară a fost redusă la 1 an.

Cu toate acestea, în cazul în care un refugiat  poate dovedi că e de folos țării, are locuință și a găsit un loc de muncă, pentru a fi asimilat în societate, și să nu participe la activități discutabile, are o șansă pentru o naturalizare excepțională. De asemenea, este stipulat că, în scopul de a aduce membri familiei, un refugiat trebuie să furnizeze documente privind viabilitatea financiară – să fie în măsură să susțină fiecare dintre ei.

Sursa: https://barzilaiendan.com

 ruletka.se

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.