OCTAVIAN LUPU: Globuri Multicolore de Zăpadă dăruite Unui Suflet de Copil

Globuri Multicolore de Zapada daruite Unui Suflet de Copil3ZĂPADA CĂDEA DIN CER și se așternea bogată pe pământ. Cu fiecare pas făcut simțeam că mă afund tot mai mult în nisipul alb ce scrâșnea sub călcătura pașilor mei. Totul în jur reflecta poleiala albă a cerului de decembrie în prag de an nou. Îmi venea să alerg și să înfrunt  fulgii de zăpadă ce îmi bciuiau cu obrăznicie fața.  Așa am și făcut în cele din urmă, când decis să nu mă mai las dominat de plăsmuirea argintie a iernii, am repetat cadența pașilor grăbiți peste gheața depusă în timpul nopții făcând eforturi de acrobat ce se menține pe sârma îngustă ce leagă cele două tărâmuri sigure ale pilonilor de rezistență.

Continue reading “OCTAVIAN LUPU: Globuri Multicolore de Zăpadă dăruite Unui Suflet de Copil”

Mașina de dializă

ScoalaNea Iani este portar. Portarul scolii mele generale. Să tot fi având 400 de pâini, salariu. Intr-o vreme, nici nu mai pleca de la școală. Avea la subsol, sub scara comandamentului de pioneri, de odinioară, o cămăruță, cu un pat de fier.

Om bun. In putere. Cărunt, oleacă. Săritor. Priceput la toate. Ajutat de toate, pe nimica toată.

Și cum vă descurcați, nea Iani, cu viața? Cu banii? Din 400 de pâini? Continue reading “Mașina de dializă”

SIMFONII DE PRIMĂVARĂ

Primavara
.
Iarna, cristaline unde pe sub gheaţă se strecoară
şi-n noapte argintul lunii îl transformă-n poleială.
Ajunge o zi-nsorită să se subţieze gheaţa
şi prin margini dantelate să pătrundă-n apă viaţa.
.
Sălciile arcuite, spre oglinda de cleştar,
lasă gheţa ce le-mbracă să prelingă stropi de apă.
Cade acum o picătură şi alta se pregăteşte,
gheaţa râului în raze şi cristale-ncet plesneşte. Continue reading “SIMFONII DE PRIMĂVARĂ”

Furtuna de zăpadă şi ninsorile din nord-estul Statele Unite

USA - Furtuna de zapadaUneori , destinul nostru se aseamănă cu cel al unui pom în iarnă. Cine ar putea să creadă că acele ramuri golașe vor înverzi și vor purta din nou flori?
Noi speram însă și știm cu siguranță că așa va fi”                                                                         Johann Wolfgang von Goethe

.

  Vineri 8 februarie a.c., prognoza făcută de către meteorologi cu câteva zile înainte de această dată, potrivit căreia o ninsoarea abundentă însoţită de rafale de vânt de până la 65 km/h şi de o scădere semnificativă a temperaturii aerului se va abate asupra New York-ului, statelor Connecticut și Massachusetts, cu precădere în orașele Boston și Chicago, s-a adeverit. Continue reading “Furtuna de zăpadă şi ninsorile din nord-estul Statele Unite”

Primaveri

Cu toate primaverile odata te-ncing în rosu-purpuriu
Si pe zapada tricotata din parul tau molitve scriu.
Cu toata bucuria laolalta alerg spre dealul ostenit
Pe care florile tresalta si pragu-mi spune bun venit.

Din fiecare sâmbure de roua acasa ma pricestuiesc
Tinuta-n bratele-amândoua de leaganul moldovenesc.
Din fiecare fresca matinala adun culorile ceresti
În carnavalul de cerneala al primaverilor cu masti.

Tatiana Scurtu-Munteanu

8 MARTIE-SARBATOAREA DARULUI VIETII

FRUMOASA LUNA MARTIE

-poemul naturii-

A sosit luna martie si zapada care inca acopera pamantul luat in stapanire ca in plina iarna canadiana, nu poate acoperi si starea de spirit izvorata din tainitele firii, acolo unde se pregateste o noua viata a lumii vegetale.
Orice infatisare ar avea luna martie, cu zapada sau fara, ea ramane una dintre cele mai frumoase luni ale anului, in primul rand ca o luna a promisiunilor de mari frumuseti ale lumii inconjuratoare si ale trairilor noastre. Martie ne zambeste chiar din prima zi cu martisorul in care se impletesc prin simbolul snurului, albul puritatii, cu rosul, simbolul dragostei pana la jertfa. Batranii nostri au mai numit aceasta luna si Martisor. Urmeaza apoi zilele Babei prin care incercam sa intrezarim cum ni se vor implini dorintele in acest an. Dar, cea mai frumoasa zi a acestei luni, ramane 8 Martie. E ziua in care tumultul florilor se asociaza cu chipul femeii, al frumusetii si misterului feminin, al nesecatului sentiment matern, inchinat bunicilor sau surorilor care ne-au inflorit viata si care trezesc in noi ganduri si sentimente ce ne inalta intr-o alta ordine, cea a curateniei si frumusetii sufletesti.
Imaginea femeii se contopeste adesea cu cea a iubirii. Fiecare din noi avem nevoie de atingerea blanda si buna, plina de caldura a femeii inzestrata de Dumnezeu cu caldura iubirii. Ea este implinirea in viata prin iubire si daruire. Fiecare femeie poarta in ea visul de dragoste care nu se stinge niciodata. Daruind, femeia este si ea insetata de gesturi de tandrete si de mangaieri izvorate din dragoste care sunt esenta vietii de familie si fara de care viata nu ar mai avea nici un farmec.
Ca si celelalte surori cu care intruchipeaza primavara, aprilie si mai, martie este o luna inchinata iubirii si al altor multe frumuseti.
In martie, lumina soarelui mai limpede, mai blanda, mai calda nu se poate sa nu ne poarte prin lumea de frumuseti a copilariei ce-o purtam cu noi. Ne imbranceste in zona de viata cand ne sfaraiau calcaiele alergand dupa gandacei sa-i prindem si sa-i facem avioane, cand descantam gargaritele cu dar de a prevesti viitorul fetelor, cand ne jucam cu mieluseii si ascultam fascinati cucul din varful nucului, numarand anii pe care ii avem de trait. Lumina asta calda ne trimite cu gandul la casa parinteasca sau cea a bunicilor peste care se imprastia generoasa in oricare rasarit de soare in cantatul de ziua al cocosilor. Se strecoara ca prin vis ganduri si infiorari, fara sa stim cum, la imaginile din trecut, spre urzicile si stevia abia rasarite pe langa gardul din fundul gradinii, parca simtim iarasi mireasma vazduhului raspandita de horbota florilor, mirosul de curatenie al varului cu care se spoiau casele, gardurile, pomii, podetele, parca vedem curtea plina de miscare, de zumzet de albine, de cotcodacitul pasarilor,
Fiorii renasterii naturii ne amintesc si de primii fiori treziti de chipul indragit in taina in anii adolescentei, de surasul cald pe buze, de inganarea soaptelor nespuse, de freamatul respiratiei intretaiate, de lumina si caldura ochilor, de farmecul graitor al tacerilor si al stragerilor de mana.

Dar martie este darnic cu toate etapele de varsta ale omului in care toarna limpezimi de soare ce ne fac mai tineri si ne aduc in atmosfera o stare de efervescenta si o dulce nebunie.
Tineretilor le canta imnuri inaltatoare in cadenta iubirii, le inspira poezii si le pune aripi viselor in zbor inalt, le toarna in vene clocot viu, gata sa dea pe rascoale.
In anii deplinei maturitati si mai apoi, in anii senectutii, martie aduce intelesuri noi faptelor simple de viata, pe langa care am trecut fara sa le bagam in seama. Descoperim cu bucurie ca totul pare nou in jurul nostru, asa cum nu le-am mai vazut niciodata, si spre mirarea noastra, chiar noi insine descoperim ca suntem altfel. Alte intelesuri capata urzeala vietii, altfel intelegem cum creste firul ierbii, cum se desface floarea, altfel simtim mirosul verdelui crud al ierbii, altul este intelesul glasului pasarelelor, iar noaptea parca ne este mai limpede muzica stelelor. Cu cat inaintam in varsta, cu atat mai mult se aduna, se incarca de semnificatii noi tainele naturii, se strecoara altfel in intreaga fiinta zvonul sosirii primaverii.
Pentru ca Marta nu lipseste din post, cum e o vorba din batrani, ea este cea care incepe pregatirile pentru intampinarea marii sarbatori a primaverii, Invierea Domnului nostru Isus Hristos. Ne pregateste pentru aceasta mare taina a lui Dumnezeu turnand in noi picuri de sfintenie. In postul mare ne da o dezlegare la peste de Blagovestenie cum se zice in popor, sau Buna Vestire cum e numita in calendarul ortodox, pe 25 ale lunii, iar in zilele urmatoare se pregateste sa dea stafeta lunii florilor, lasandu-ne amintirea unor tulburatoare trairi.
XXX
Scriind acum despre frumusetile lunii martie, m-am oprit vazand cum am reinviat icoane din trecut. Ma supara sacaitoarea intrebare: nu cumva starui prea mult, aflandu-ma in randul celor care de-a lungul timpului au tot spus: ehei, pe vremea mea ce frumos a fost, acum s-au stricat toate acele rosturi ale vietii si a apus farmecul de atunci. Oricum as lua-o, tot nu-mi vine la mana sa scriu in loc de cantecul cucului din nuc, despre zbieretele manelelor, in loc de zburdalnicia mieilor, despre zburdalnicia cailor putere ai masinilor de tot felul, oricat de frumoase si de scumpe ar fi, fiindca dau buzna peste linistea oamenilor. Stiu ca sunt foarte necesare si nu mai putem renunta la ele, dar nu apartin si sufletului. Mielutii, fie numai ca amintire, si tot imi mangaie inima mai mult decat vajaitul unei masini. Inghit cu greu mizeriile verbale aruncate in fata femeii care a ramas in mintea mea tot cea careia sa-i inchini inaltatoare cuvinte. Sunt unele mai aprige si mai rele de gura? Ele nu s-au nascut asa. Trebuie sa indreptam nedreptatile care le-au adus in pragul disperarii. In gand, eu tot le mangai obrajii pe care s-a scurs amarul lacrimilor. Sa ma fac ca nu simt inhalarea aerului poluat al marelor orase? Sa imi placa Balul Martisorului din Bucuresti in care cuvantul de ordine este luxul si extravaganta?
Si atunci sa nu mai scriu ca sa nu mai aud: “iar ai scris ca pe vremea lui Alecsandri?”
N-am alta cale si daca, descriind starile de euforie ce ne cuprind in zilele de primavara se strecoara si cate un “mielusel” mi-ar placea sa nu il goniti si sa-l luati in brate cu candoarea pe care ne-a daruit-o Creatorul cand ne-a adus pe lume. Sa ne lasam in voia firii, sa renastem o data cu primavara, sa inflorim o data cu florile, sa nu ratam sansa noastra de a spera la un nou inceput si sa nu uitam ca luna martie ne indeamna la trairea atator frumuseti.
ELENA BUICA,
3 MARTIE 2011

REVELATIE DE SUFLET PERECHE

„Lacrima iubirii” a poetului Gheorghe Andrei Neagu mi-a picurat pe suflet incalzindu-mi sensibilitatea, amintindu-mi de propriile vise, tacute dureri si nelinisti, cu versuri pline de un coplesitor dor de intinerire a propriei fiinte, prin retrairea iubirii vesnic mustind de miresme, ispite si licori, ce inca ne mai imbata si hraneste lastarul verde – chiar cu frunze aramii de toamna – inmugurind inca in noi. Poemele sunt incarcate de un lirism si o tandrete dureros de naturale, cand isi declama inrobirea de catre femeia iubita, cu o sinceritate debordanta, ce ar face din oricare Eva, o binecuvantata Zeita, perceptandu-l:”/De cate ori ma vei privi / te vei umple de mine / asa cum gandul se umple de soare…/Cand dorul de lumina/ va inflori pe gura ta,/ apleaca-te sa sorbi in taina/ gura mea./ Cu pasii tai de flori/ coboara spre mine./Roua ochilor s-aprinzi/ cu murmur de vant/ si cu cant./ Sau, cu cata patima o indeamna:”/ Femeie iubita…/ revarsa-ti pletele-n holda,/In graul presarat/ cu maci rubinii, aidoma buzelor tale;/ …. Nu-mi vezi in pleoape ploaia alergand/ sa-mi racoreasca sarutarile tale fierbinti?/ Femeie iubita…/Aduna in tine rodul adus de furtuna,/de grau zapacit si hai-hui!../Cand macii sarutarilor tale/isi vor pierde petalele/ cui ii vor folosi toate spicele risipite?/ Femeie…/Mai adu-mi un pumn de pamant/ Sa rodim/ In zari necuprinse…/”Femei…Superbe metafore! Ingemanare de sensibilitate si senzualitate, talazuind ca valuri de saruturi-petale de maci, adunand cu sufletul spicele sa nu se risipeasca, pentru ca ar fi pacat sa nu rodeasca si-n „pumnul de pamant si-n zari necuprinse”…
 Dar viata nu are doar placeri si vise dulci, nostalgia pierderii, neimplinirii face cugetul amar si-l incarca de semnificatii care dor, constientizand inutilitatea atator energii scurse in uitare si regrete: „/Cu cine-mi infloreste timpul/ cand universul moare trist in mine?/ Cu cine sa-mi usuc de ploi/ durerea gandului in doi?/ Din care parte marea ce ma minte/ va naste valuri de cuvinte?/……..
Mi-s albe visele in suflet/ si tampla rade-n frig insingurat./”
 Cand sperantele fug si ingheata sub gerul deziluziei, poetul simte: „Ce trista-i coala neagra sub zapada./ S-a zgribulit de gol sub pulberi reci…Poeme lungi pictate/ cu aur si cerneala/ aduna-n mine teama/ din alba, trista coala./” Neant.
 Irezistibil indemn, ce poate aprinde faclia uitatei iubiri in Ruga de toamna: „Te rog mai vino sa vezi/ Cum isi adoarme toamna copacii,/ Cimpiile verzi/ Si buzele rosii ca macii/ Si lasa-mi o frunza sa sper/ Plutirea de vant./” Asemenea imagini incarcate de adanci semnificatii poate crea doar un talent autentic si o slefuire de mester bijutier, precum poetul Gheorghe Andrei Neagu! Si cum sa rezisti – ca iubita – sa nu-i alergi in imbratisarea crengilor „copacului cu verdele-n berna” !
 Si atunci cand poetul isi asigura iubita : „Pun flori de mar/Pe trupul tau de noapte/Prefac in cer/ secundele uitate,/Sub lacrima fierbinte/ Zapada din priviri,/Acopera cuvinte. Iti caut ochii/Ce ma priveau deschisi/Au obosit?/Priveste cerul!”- cu siguranta florile de mar  vor darui speranta regasirilor romantice, pentru ca eternul iubirii poarta vesmintele candorii.
 Chiar si atunci cand toamna ne arameste frunzele, clocotul viu al iubirii brodeaza in noi ghioceii care ne imprimavareaza, fenomen pictat de penelul fermecat al poetului Gheorghe Andrei Neagu in poemul Primavara: „A inflorit parfumul gurii tale/ sub razele din ochii mei./Prin trup, cu freamat de petale,/ se plimba ochii tai/…….din cand in cand, pe gura parfumata/ ca o albina vin sa fur/ o sarutare-nrourata./ Tu razi, si-n jur,/ a inflorit campia toata./”
 Nostalgic, etern visator poetul isi constientizeaza singuratatea prin care-si „desira” trairile, viata”- „/ Ca o salcie ce-si frange/ umbra crengilor in lac/ umbra mea si-acum mai plange/ intr-un ochi de geam uitat/ In lumina care urca/ pe trotuarul inghetat,/trupul meu cazut usuca,/ timpul destramat”./ …N-am o tinta n-am o ora/ pentru care sa respir./ Alungat acum din hora/ merg si ma desir.”Desirare.
  In Respiratii, poetul intreaba iubita:”Ti-a respirat vreodata ceru-n brate?/ Pe tample luna te-a mai sarutat?/ Calcam prea des pe sentimente…./Uitand atatea primaveri./Si-apoi cu cerul mut in brate/ Ne pierdem, reci si solidari,/ Cu stele picurand pe fata/ Cand suntem micii oameni mari./
 Poemele din „Lacrima iubirii” infioara ca un spectru sideral prin maretia trairilor si redarea lor geniala,ca doar vin dintr-un izvor nesecat de distinsa spiritualitate, cu nume de balada –  Gheorghe Andrei Neagu. Si pentru ca :/”Au inrosit copacii/de rodul infloririi./……Iubeste-ma, livada visarilor mele./ – Rod .Ii urez sa fie cum isi doreste! Sa fie iubit si binecuvantat. Lectura versurilor este pentru mine revelatie de suflet pereche, pentru care ii multumesc cu sincere felicitari si ma aplec spre sine – ochi magic de lumina, carte deschisa, cuib de zari aprinse…

ANA HANCU

Cantec la marginea Satului…

“Se gata oamenii”, imi spune Mama
Stergandu-si gandurile cu naframa,
Gandurile ei ostenite de-acum
Tot mai rar urca din Vale pe drum…

Nu mai sta “nime” acolo pe cranguri
Si vulturii parca sunt tot mai sanguri,
De sub zapada si ea putrezita
Iarba m-asteapta demult necosita…

Linistea roade flamanda din stele,
Fantanile ard suparate si ele,
De la marginea vietii pana la margina Satului,
Mama simte toate durerile lui…

„Macar tu din cand in cand sa te duci
Acolo in Satul ramas langa cruci-
Se gata oamenii, carari nu mai sunt
Intre casele lor locuite de vant…”

Nicolae Nicoara Horia

Doruri sub zapada

Totul e alb si copacii golasi
neaua pe ramuri astern
Seve-nghetate de viscol
isi dorm mugurasii in somnul etern.

Plapuma alba si rece
pe campuri rasfira miresme de pur
Sub ea, crampeie de viata in cercuri
sclipiri radiaza in jur.

Zapezi batucite de sanii
lucesc in raze pale de luna
Iar caii albastri din vise,
herghelii de sperante in taina aduna.

Lacrimi de cer pironite-n priviri
pe strazi amortite de ger
In suflete calde se-nfig iatagane
si suliti de gheata vin din eter.

Iar focuri ce ard neclintite
in inimi pastreaza nestinsa Iubirea
Pravalite in jaruri toride
zapada topesc, limpezind omenirea

In pure zvacniri fulguite
si doruri lasate la porti ferecate
Se sting nebune porniri,
rautati si sminteli ce sucomba-nnecate.

Colinde se ’nalta spre Ceruri,
in case deodata lumina patrunde
Ingerasii se-arata la geamuri
bunatate-aducand pe eterice unde

Si dorul de viata renaste,
bucuria invinge in sufletul bun
Cu pace si dragoste, linisti sub brad
si nadejde-n Ajun de Craciun.

Georgeta Resteman

Ninge-ma!

By Carmen Marin 

Ninge-mi pe frunte, frumoasa zapada,
Ninge-mi, pe umarul meu.
Acopera-ma craiasa, cu dorul de gheata,
Si da-mi bucuria sarutului tau.

Ninge-mi pe suflet, cu solzii de platina,
Hai ninge-mi si ochii ce dor,
Zambeste-mi tu, doamna si nu fi sfioasa,
Da-mi bucuria trupului tau.