O ANTOLOGIE, CÂT O BINECUVÂNTARE DE NEAM

AntologieAntologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume / “Anthologie der rumanischen gegenwartsautoren aus der ganzen welt”, Starpress 2013 – ctitorită de

LIGYA DIACONESCU

După apariţiile, unanim salutate, de către mediile culturale, din România, Canada şi de pretutindeni unde există români (cărturari şi patrioţi): “Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume”, STARPRESS, 2011 – ediţie bilingvă, română-engleză, 2011, “Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume”, STARPRESS 2012, ediţie bilingvă, română-franceză, 2012 – iată că, în 2013, a apărut şi “Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume”, Starpress 2013 – “Anthologie der rumanischen gegenwartsautoren aus der ganzen welt”, Starpress 20131. Toate trei, puse în operă de acelaşi om, de aceeaşi neobosită scriitoare, eseistă, jurnalistă etc. – Ligya DIACONESCU (printre multe alte merite, este ctitor, proprietar şi director general al revistei româno-canadiano-americaneSTARPRESS RÂMNICU VÂLCEA”). Care elaborează, în Canada, ceea ce febra visului proiectiv îi şopteşte, în România – Românie pe care n-a uitat-o o clipă şi pe care o revede, de câte ori vrea să-şi reîmprospăteze inspiraţia şi imaginaţia! Continue reading “O ANTOLOGIE, CÂT O BINECUVÂNTARE DE NEAM”

“Cuvintele” de Victorita Dutu – Poem pe un drum infinit

Tot astfel dupa cum la inceput a existat Cuvantul si nu doar un cuvant oarecare, iar Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, in viziunea Victoritei Dutu, nu exista simple cuvinte, ci “Cuvintele”. Iar acestea sunt “Liniste”, “Linie”, “Frumusete”, “Drum” si “Gradina”. “Cuvintele” nu au nimic material, pentru ca ele vietuiesc in “inchipuirea” poetei, in imaginatie, despre care autoarea afirma ca “numai ea/este prezenta/in realitatea ce o/traiesc fara sa o/pot atinge cu mana.”

Poeta si prozatoarea Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile “Spatii”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, etc. Volumul de versuri „Cuvintele” a aparut la Editura Muzeului Literaturii Romane in noiembrie 2005. Detinatoare a Premiului International de poezie “NAJI NAAMAN”, obtinut in anul 2009, Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Poeta este absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si are un masterat in logica si hermeneutica. In prezent, Victorita Dutu este profesor titluar de matematica la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM cultural si educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”.

“Linistea ce nu se lasa cuprinsa de zgomot»

Pentru ca dimensiunea principala a realitatii in care evolueaza autoarea este imaginatia, Victorita Dutu, spre deosebire de alti poeti, nu este interesata sa evadeze din aceasta realitate. La fel ca si cuvintele, realitatea despre care vorbeste poeta se defineste prin imaterialitate. Intr-o asemenea realitate, linistea devine un autentic loc de refugiu din fata cotidianului. “Linistea/ce nu se lasa cuprinsa/de zgomot se manifesta ca o varianta la “gandul celuilalt”, gand ce capata forma, de aceea, continua poeta, atunci cand “o mana din afara mea/m-a luat de mana/mea stanga,/nu m-am speriat/ca nu am putut/sa o vad!” Mana simbolizeaza actul creator, identificarea autorului cu creatia sa. Victorita Dutu ne asigura ca intreaga ei creatie reflecta deschidere, sinceritate, curatie a gandului, atunci cand afirma – “da, arat mana,/palma mi-o arat.”

“Un drum din inchipuire”

Dincolo de aceasta identificare cu propria creatie, poeta incearca sa traiasca si ca spectator, nu doar in calitate de creator, emotia estetica autentica. Iar o asemenea emotie nu poate fi experiementata decat prin detasarea totala de opera creata. Pigmalion, pamanteanul indragostit de propria opera de arta, exista in fiecare creator, de aceea, Victorita Dutu considera ca trebuie sa precizeze, la un moment dat: “am facut o distinctie/intre mine si/un drum din inchipuire.” Prin aceste versuri, ea ne asigura ca isi priveste propria creatie cu ochii consumatorului de arta si nu ai celui ce compune. Fiind o poeta cu vocatie, aceasta stie ca paseste “pe un drum/ce se largeste la/infinit», ceea ce denota convingerea ca arta ei va supravietui, ca va avea puterea sa infrunte timpul si circumstantele, ca destinul ei literar este bine trasat. Drumul de la intuneric la lumina, spre infinit, semnifica iesirea din profan, biruinta elementului spiritual asupra celui profan.

Tristetea si calmul versurilor Victoritei Dutu se manifesta in redarea propriilor trairi interioare. “O unda de soc/face ca totul/sa se inverseze/si in loc sa/privesc inainte/privesc inapoi”, spune poeta, cu o usoara autoironie. Un element distinctiv in poezia sa este si alternanta rasarit-apus, care ne trimite cu gandul la actul inchinarii. Soarele, astrul zilei, este simbolul binelui, al vietii, al puterii creatoare, al mantuirii, al spiritualitatii. Noaptea, cu tenebrele ei, evoca raul, spaimele, bucuriile desarte, absenta fortei morale. Victorita Dutu constientizeaza lupta care se da chiar in sufletul ei intre bine si rau, atunci cand afirma : « apare gandul/cuprins intr-o umbra/ce se pune/intre soarele rasarit/si noaptea ce/vrea sa apuna/si sa rasara /la plus infinit.”

“Obiectul… ce si-a pierdut forma”

Ar mai trebui remarcat in “Cuvintele”, motivul golului, care se regaseste si in poezia lui George Bacovia, “Plumb”. Golul, la fel ca si umbra din versurile anterior mentionate, sugereaza ceva misterios, indefinit, o stare de neliniste, de asteptare, de tensiune. De fapt, “umbra” si “golul” evoca intensitatea trairilor sufletesti ale poetei si sporesc sentimentul de tristete. “Golul acesta/cuprinde/doar obiectul/ce nu mai este./obiectul acesta/si-a pierdut forma,/se striveste acum/pe el insusi/in doua goluri/ce se intersecteaza/in ochiul meu/ce vrea sa /tasneasca prin spatii.”

In contrast cu “obiectul… ce si-a pierdut forma”, cartea ramane la Victorita Dutu o imagine concreta, legata de realitate, pe care autoarea are puterea sa o transforme “intr-un gand/plutitor pe o linie/paralela cu lumea”. In simbol, cartea marcheaza initierea, cunoasterea, descifrarea enigmelor. In carte salasuieste spiritualitatea cea mai profunda, frumusetea care “se ascunde mereu.” Acest estetic in cautarea caruia se afla poeta semnifica in cele din urma, aceeasi intoarcere la sine. Iata ce spune Victorita Dutu: “nu stiu pe unde/sa merg,/pentru ca ea (frumusetea),/fiind a lumii,/vreau sa o/pot cunoaste.” Frumusetea inseamna vitalitate si este opusa umbrei si golului.

“Stiu ca pot sa vad”

Interesant este si faptul ca autoarea isi propune sa inteleaga “nesfarsitul…, in aceasta calatorie” in lumea cuvintelor, in care a pornit. Ea talmaceste “imagini iluzorii”, iar concluzia la care ajunge este ca “nu se intampla/mare lucru”, pentru ca “doar gandul neputincios/se mai framanta,/sa poata scapa,/de ceva nestiut.” Experienta de pana aici a poetei releva absenta emotiei, pentru ca asa cum ne anunta chiar ea, spre deosebire de drumul infinit, calea pe care merge acum “e un drum inutil”, marcat de “un inghet/al normalului”, avand ca ultim rezultat scufundarea “in vartejul uitarii.”

Singura certitudine incontestabila pe care poeta ne-o impartaseste este aceasta: “stiu/ca pot sa vad./deschid ochii,/chiar daca nu vãd/decat imagini iluzorii.” Starea de bine este inexistenta, intrucat “gandul neputincios/se mai framanta,/sa poata scapa,/de ceva nestiut.” Mai mult, Victorita Dutu este urmarita “de frica unei noi caderi,/de spaima unei indepartari/in prapastii”, iar “cuvintele sunt,/poate nici nu mai stiu,/o simpla miscare de aer ,/un zbor de pasare,/cu o viteza uluitoare /ce se ascunde/de zborul rapitor.” Acest “zbor rapitor” nu este altceva decat “lacrima mortii/ce ploua pretutindeni”, o realitate de cosmar care are tangenta cu lumea muritoare. Intr-o asemenea realitate, creatorul devine “cea mai aleasa prada”.

De obicei, pasarea, zborul sunt simboluri ale timpului care trece repede si ireversibil si ale mortii. Prin zbor, pasarea are rolul de curier, de vestitor, unind soarele si luna, cele patru vanturi, dar si “cele patru drumuri” despre care poeta marturiseste – “nu le pot vedea”. Zborul face legatura intre lumea reala si cea iluzorie, oferind acces la “nesfarsitul” pe care autoarea se straduieste sa il descifreze.

“Intr-o oglinda”

Un alt simbol important in “Cuvintele” este oglinda, stravechi obiect al civilizatiei umane, care aduce vindecare de spaime si alunga “umbra”. In istoria culturii oglinda este simbolul cunoasterii, metafora a literaturii si artei. Oglinda nu semnifica o cunoastere directa, ci una refractata. Oglinda curata este un simbol al puritatii, iar cea murdara este simbolul minciunii si al pacatului. “Intr-o oglinda/se vedea pe/el insusi/in aceasta /strafulgerare/si nu-i mai era frica./da, da, nu-i mai era frica,/pentru ca/obiectul acesta/a devenit un gand/ce nu mai facea/nici o umbra.” Oglinda este si un element fantastic, care face trecerea de la planul real la cel imaginar. In oglinda se reflecta ca intr-o strafulgerare, eul initiat prin intermediul unei cunoasteri indirecte, caruia frica ii este straina. (Sa ne amintim de personajul lui Mircea Eliade, din nuvela fantastica “La tiganci”. Profesorul Gavrilescu se trezeste la un moment dat, intr-un labirint, printre paravane si oglinzi. Ajunge aici tocmai pentru ca ii este frica, iar frica face imposibila initierea.)

“Mi-a adus copacul in palma”

Iata de ce, pentru a iesi din labirintul celor patru drumuri pe care nu le poate vedea, poeta spune ca singura sansa este de a fi « cu el/cu cel care ma impinge de la spate/sa merg.” Iar acest lucru devine posibil numai datorita faptului ca “gradina/a facut un ocol/si mi-a adus copacul in palma”. In crestinism, acest copac simbolizeaza arborele cosmic, pomul vietii, iar gradina este Edenul sadit de Dumnezeu la facerea lumii. Acest copac ofera vesnica regenerare. Cu radacina infipta in pamant si ramurile inaltate spre inalt, pomul vietii face legatura intre uman si divin si are caracterul unui centru, al unui punct de echilibru. De fapt, pentru crestini, Isus este Pomul Vietii, Sursa binelui absolut, Sustinatorul.

“Cuvintele” Victoritei Dutu se incheie in mod semnificativ cu imaginea ferestrei, a “ochiului” casei sufletului: “din fereastra apoi/sticla se topeste/intr-o raza,/venita de nicaieri./raza lumineaza/intr-un alt intuneric/ce nu poate cuprinde/angoasa gandului.” Fereastra este simbolul receptivitatii si al deschiderii catre lume, ea marcheaza legatura dintre interior si exterior. De altfel, in vis comunicarea se realizeaza prin intermediul ferestrei si al oglinzii. Daca initial, poeta declara ca “oboseala inchide o/fereastra,/inchide doua ferestre,/inchide mai multe/ferestre,/apoi ferestrele /ma inchid pe mine/in oboseala gandului”, acum sticla ferestrelor din “Cuvintele” Victoritei Dutu se topeste la aparitia unei raze. Raza aceasta aduce cu sine speranta, lumina, bucurie, cunoastere. Raza este atributul divinitatii si astfel, frumusetea, in a carei cautare se afla poeta, devine o realitate tangibila. De data aceasta,“frica/si oboseala” nu se mai imbratiseaza, iar drumul infinit al cuvintelor Victoritei Dutu abia incepe – “eu merg pana departe,/fac un pas.”

„Puterea cuvântului”

interviu cu scriitorul Florin Caragiu,
(de Victorita Dutu, realizator de emisiuni la TVRM)

– Care este rolul dumneavoastra în cetate, în comunitate?
– Într-un interviu publicat la începutul anilor ’90 în revista 22, Adam Michnik, cunoscutul dizident polonez, afirma categoric: „Eu consider ca obligatia mea este sa spun adevarul”. Nu comentez aici ce întelegem unii sau altii prin adevar, esential este sa marturisesti adevarul în care crezi si sa nu faci din acesta, cum spunea Octavian Paler, o oportunitate de care sa te servesti. Pe de alta parte, cred ca este o greseala sa teoretizam, în linii foarte principiale, care este rolul intelectualului în societate. Kant îi atribuia geniului puterea de a se limita. Bine este sa ne constientizam propriile limite si aptitudini. Nu orice intelectual este dotat pentru o anume angajare sociala sau politica. Si totusi, cu totii trebuie sa constientizam faptul ca facem parte dintr-o societate civila si, atunci când e cazul, se cuvine si e salutar sa ne exprimam atitudinea în fata tendintelor agresive, agresive chiar la adresa constiintei morale.

– Va rog sa ne spuneti o întâmplare, un exemplu din care sa tragem învataminte, cum ne raportam la noi însine când ne întâlnim cu o situatie fara limite, fara iesire…
– O întâmplare semnificativa petrecuta în viata mea este, as spune, întâlnirea cu marele parinte si duhovnic Ghelasie Gheorghe, pe care am descris-o în cartea „Cuviosul Ghelasie Isihastul”. Aceasta întâlnire providentiala, as spune, pe lânga faptul ca mi-a oferit chei la situatii aparent fara iesire, nu a ramas importanta doar pentru mine. Acest fapt a reprezentat un punct de pornire în dialogul cu ceilalti, facându-ma sa constientizez mai adânc rolul omului, acela de a fi o fiinta a dialogului, mai ales a dialogului extins, prin participare liturgica si manifestari creatoare. O situatie fara iesire este caracterizata tocmai prin faptul ca nu se întrevede o rezolvare în urma tuturor încercarilor noastre de rationalizare a situatiei. Atunci o solutie fericita ar putea veni în urma încredintarii de sine în voia lui Dumnezeu, pentru ca o situatie fara iesire poate fi, pe lânga aspectul ei dramatic, si o oportunitate a unei depasiri a limitarilor proprii, prilejul unei schimbari sau înnoiri a mintii, a unei înaintari în credinta, a transcenderii ratiunii prin taina. Iar câstigul rezultat, în pofida aspectelor dramatice ale situatiei în sine, nu este deloc minor. De aceea, personal cred ca totul e cumva învaluit în iconomia divina si situatiile fara iesire sunt si ele în acelasi registru dialogic, un dat ce ne întâmpina cu un sens, mai mult sau mai putin ascuns, un dat care ni se adreseaza si cere un raspuns, o atitudine, un salt spiritual, o schimbare în ordinea prioritatilor. Este, cred, important, ca persoane precum cea a Parintelui Ghelasie sa fie mai mult cunoscute. De altfel, de curând am participat la organizarea, în cadrul Centrului de Documentare Europeana din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, a Primului Colocviu National dedicat operei si personalitatii sale. Exista, dupa cum se poate vedea, în spatiul românesc, o deschidere si un potential semnificativ în ce priveste întâlnirea celor mai diverse valori.

– Care este importanta sacrului, raportarea la Dumnezeu în arta, în creatie, în ceea ce facem?
– Sacrul are multiple întelesuri. Teologul si filosoful Jean Yves Lacoste a opus chiar sacrul liturgicului, care reprezinta ceea ce ramâne din sacru atunci când toti idolii sau zeii înselatori cad. La Wagner, dupa sacrul din tetralogie, dupa Amurgul Zeilor, urmeaza ca încununare a sacrului Parsifal. Acest sacru fara fata înselatoare este în centrul unei conceptii prin excelenta crestina. Interpelat de un om de cultura cu cuvintele: „Sfintii Parinti spun despre om ca e nimic”, Parintele Ghelasie a dat un raspuns memorabil: „Într-adevar, omul e nimic, dar din nimic a creat Dumnezeu lumea”. Iata aici extraordinara perspectiva deschisa de revelatia divina! În arta, sacrul trebuie si poate fi cautat chiar cu mijloacele specifice artei. Cu versatilitatea ei specifica, în arta se arata cum totul poate fi sacralizat, de fapt pseudeosacralizat, printr-un proces enigmatic de iluzionare; si, de asemenea, cum ceea ce e menit sa se sfarâme, se sfarâma fara crutare. Ce este, în fapt, idolul? O falsa valoare, s-ar putea spune. Sau ceea ce pare ca-l poate înlocui pe Dumnezeu, cel putin în ordinea prioritatilor, printr-un proces de amagire, este un obiect sau o fiinta în care investim ca într-o valoare absoluta. Dialectica relatiei cu idolul este amagirea si deziluzia. Ca exemplificare, stiinta poate ajunge idol când avanseaza mitul cunoasterii absolute prin intermediul ei. De asemeni, atunci când dezvolta mitul comunicarii absolute prin mijlocirea ei, televiziunea poate deveni, de asemeni, un idol. Revenind, arta prezinta ridicarea si sfarâmarea idolilor, pune în discutie temeiurile ultime ale existentei, opozitia dintre sacru si pseudosacru, dintre realitate si amagire, dramatizând fenomenul de pseudorealitate. Arta autentica este un exercitiu de constiinta.

– Sunteti autorul volumului „Antropologia iconica – reflectata în opera Parintelui Staniloae”, aparuta în 2008 la editura Sophia. Pornind de la prima evidenta a titlului, va voi întreba care este legatura dintre om si icoana?
– Omul sta fata în fata cu icoana lui Dumnezeu, în care îsi regaseste chipul din adânc, personalitatea lui integrala, calitativa si nemuritoare, cu toate aspiratiile ei spre desavârsire. Pornind de la o definitie a Parintelui Staniloae, care vorbea despre „ratiunile plasticizate ale lumii”, am tinut sa arat ca în opera Parintelui Staniloae limbajul, el însusi, a devenit ca o ratiune plasticizata, o unitate între sensibil si inteligibil, ce poarta pecetea trairii, si astfel, a capatat puterea de a convinge, în masura în care a rezonat cu un întreg edificiu uman. Conceptul de icoana este unul complex, Sfântul Ioan Damaschin vorbind despre o întreaga scara de întelegere a sa, plecând de la Fiul lui Dumnezeu ca Icoana naturala a lui Dumnezeu Tatal, pâna la icoana ca obiect de cult. Referitor la aceasta din urma, este îmbucuratoare existenta unui valoros grup de pictori iconografi, în primul rând Monahul Ilie, apoi Georgeta Marioara, Alexandru Nicolau, Monahia Andreea, s.a., care au reusit sa reînvie, în lucrarile lor, spiritul traditiei iconografice din perioada ei de vârf… Temeiul icoanelor sta în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. As mai dori sa remarc faptul ca icoana Maicii Domnului cu Pruncul sintetizeaza taina creatiei si mântuirii lumii. Astfel, figura Maicii Domnului reprezinta, dupa cum arata Parintele Ghelasie, chipul creatiei care Îl întrupeaza pe (Fiul lui) Dumnezeu, iar figura pruncului Iisus, imaginea (Fiului) lui Dumnezeu care se întrupeaza în creatie. De aici, chipurile de barbat si femeie, ambele oglindind taina Întruparii divine, în cele doua orientari specifice. Cât despre icoanele sfintilor, ele certifica faptul ca parcurgerea celor trei trepte ale vietii crestine, anume purificarea de patimi, luminarea si îndumnezeirea omului, reliefate în mod constant de traditia patristica, nu constituie o utopie. „Dumnezeu s-a întrupat pentru ca omul sa se îndumnezeiasca”, afirma Sfântul Atanasie cel Mare. Icoana este, pe de o parte, o marturie despre originile omului, redescoperirea sau rememorarea chipului de rai, pe de alta, însa, anticipeaza si adevereste despre chipul omului rascumparat în Hristos si transfigurat în slava dumnezeiasca.

– Anul trecut ati fost nominalizat cu volumul „catacombe. aici totul e viu” la premiul Mihai Eminescu si premiul revistei România Literara, pentru debut. Anul acesta ati publicat, tot la editura Vinea, un nou volum, „Sentic”. Ce reprezinta pentru dumneavoastra poezia?
– În viziunea mea, poezia nu poate fi rupta de un proces de meditatie, de filosofare si nici chiar de rugaciune. Însa, în principal, intuitia poetica pune în lumina circuitul investitiilor afective si spirituale, modul cum ne investim fiinta în anumite valori si lumi. Titlul celui de-al doilea volum al meu de poezie, SENTIC, recent aparut la editura Vinea, reliefeaza chiar aceasta idee. Notiunea de sentic, introdusa de dr. Manfred Clynes, s-a încercat sa fie tradusa ca „simtire întelegatoare”, ca sa folosesc un termen din traditia patristica, si totodata de „simtire creativa”. Asta spune, în fond, ca atmosfera lumii fiecaruia este creata dupa felul în care el simte. Din pacate, se pare ca adesea uitam sa simtim, si ca nu mai avem nici curaj sa simtim. Cu timpul am devenit imitatori si consumatori, si mai putin creatori si rugatori.

– Care este rolul cuvântului, cu trimitere la Logos si la sfântul Apostol Ioan?
– Dupa Evanghelia lui Ioan, în Logos este viata si lumina. Lumea este a Cuvântului, dar se poate ca fiind a Cuvântului sa nu-L primeasca pe acesta. Rolul Cuvântului întrupat este esential pentru om. El este temeiul, reperul si speranta, marturisite sau nu, pentru toate demersurile si încercarile omului, mai mult sau mai putin deviate de la telul împlinirii umane. Poezia însasi marturiseste apartenenta lumii la Cuvânt. Omul are de ales între Cuvânt si propria sa nimicire. Vorbea frumos Parintele Dumitru Staniloae despre om ca fiinta cuvântatoare, afirmând despre cuvântul cu substanta spirituala ca este, mai mult decât o simpla informatie, o comunicare de prezenta.

– Ca editor al revistei „Sinapsa”, în raport cu intentiile dvs., ce loc si ce rol îi rezervati acestei publicatii în peisajul cultural românesc?
– Suntem la al patrulea numar al acestei reviste interdisciplinare cu participare internationala (între autori se numara Parintele Andrew Louth, Tristram Engelhardt Jr., Alexei Nesteruk, s. a.), pe care am initiat-o împreuna cu Parintele Neofit Linte si maestrul Dan Puric, revista care abordeaza teme de teologie, filosofie, stiinta si arta, gândite dintr-o perspectiva crestina. O mare parte din cultura contemporana este, dupa cum se stie, rodul unor determinari extra-culturale. Ma gândesc la masiva influenta economica si chiar politica asupra culturii, din care rezulta un caracter comercial si propagandistic antireligios, ostil chiar valorilor spirituale clasice, pe care îl manifesta un anumit tip de cultura la moda. As zice ca revista „Sinapsa” îsi propune, în peisajul spiritualitatii noastre, sa resuscite acea spiritualitate crestina de tip organic, care aspira sa refaca legatura cu omul integral a cunoasterii, a diferitelor moduri de cunoastere partiala. Ca urmare, stilul abordarii unei probleme aspira sa fie situat între simplu si academic, furnizând informatie complexa, riguroasa si la zi într-un mod atractiv, menit sa intereseze tot omul.

– Ce ne puteti spune despre Serile Sinapsa pe care le-ati organizat la sediul Uniunii Scriitorilor?
– Cu plecare de la revista Sinapsa au fost organizate la Uniunea Scriitorilor serile Sinapsa de poezie si muzica religioasa, cu participarea unor scriitori si poeti de renume. Sensul acestei actiuni tine tot de idea de întâlnire si dialog între multiplele zone de activitate spirituala.

– Sunteti directorul editurii Platytera din Bucuresti. Ne puteti spune câteva cuvinte despre activitatea editurii dvs.?
– La editura Platytera au fost publicate din pâna în prezent un numar de aproximativ 70 de titluri. Publicarea integrala a scrierilor parintelui Ghelasie Gheorghe este unul dintre deziderate. De asemeni, mentionez ca au aparut numeroase traduceri din greaca si rusa tratând despre viata si învataturile unor sfinti si stareti din diverse perioade, precum si lucrari ale unor teologi contemporani de seama, cum ar fi Pr. George Florovsky, sau Pr. Philotheos Pharos, s. A. De asemeni volume precum „Cine suntem” de Dan Puric, sau „Puterea dragostei” de Pr. Teofil Brasoveanu, dar si carti de poezie.

– Sunteti co-autor al cartii „Repere patristice în dialogul dintre stiinta si teologie”, aparuta recent la editura „Basilica” a Patriarhiei Române, editie prefatata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Care este importanta acestui dialog, cine beneficiaza de el mai mult, teologii sau oamenii de stiinta?
– Si unii, si ceilalti, daca vor consimti sa priveasca lucrurile cu onestitate. De dragul coerentei si consistentei gândirii însesi, nu putem lepada temeiurile transcendente, dumnezeiesti, ale imaginii lumii. Sorin Vieru, în „Riscul gândirii”, afirma ca gândirea incolora, fara sentiment, are o singura pasiune, aceea pentru uitare. Ea pare ca functioneaza bine, ca un joc artificial, cu reguli inventate, tocmai pentru ca a dat la o parte problemele grave si reale. Pe aceste presupozitii amnezice îsi întemeiaza o mare parte din stiinta autoritarista concluziile ei de tip scientist. Aceasta este una dintre concluziile majore ale volumului în discutie.

"Vreau o alta lume" – poezia zilei

Golgotaby Victorita Dutu

Doamne, ziua de astazi a fost buna
Pentru ca eu acum
Am putut vedea pentru o clipa
Painea si vinul din altar,
Cum Te aduc pe Tine prezent
In mijlocul oamenilor ce Te cauta.
Putini dintre multi s-au gandit
Acum la Tine si Tu ai venit,
Dar ai stat in taina, ca nimeni
Nu Te-a vazut, dar unii
Ti-au simtit prezenta :
O frumusete teribila i-a inconjurat!!
Aceasta e Iisuse, dragostea Ta,
Prezenta Ta in mijlocul celor care
Te canta, Te cauta !!!!!