Pe Marin Rotaru, Didi pentru familie, prieteni, cunoștințe, pentru un sat întreg și dincolo de el, l-am cunoscut bine, mi-era unchi.
Era tatăl verișorilor mei, Larisa și Dragoș, cu care am bătut dealurile și râpele Moldovei.
Era soțul pe care îl trimiteai în fundul curții după un lemn de foc și venea ore bune mai târziu cu sculptura nepremeditată sub braț. Văzuse el o bucată de lemn care-i spunea ceva. Continue reading “Marin ROTARU: Portretul unui visător incurabil”
George ROCA
.
In dialog Tatiana Stefan.
CETATEAN AL REPUBLICII MOLDOVA
ELEVA LA LICEUL TEORETIC „MIHAI EMINESCU” – BÂRLAD
PARTICIPANTA LA CONCURSUL DE ESEURI
CU TEMA „ROMÂNIA MEA” – VASLUI 2011
.
George ROCA: Draga Tatiana, esti autoarea unuia dintre cele mai valoroase eseuri paticipante la concursul cu tema „România mea” de la Vaslui. Asa l-am judecat eu… Mi-a placut mult sinceritatea ta, usurinta de a scrie, de a te exprima, apoi stilul si desigur combinatia dintre proza si poezie. De aceea m-am gândit ca ar fi bine sa îti iau acest interviu. Sunt convins ca voi afla multe informatii interesante despre tine, despre locurile natale si despre scoala ta din Bârlad.
Tatiana STEFAN: Ma simt uluita în primul rând ca mi-ati raspuns la e-mail. Apoi, propunerea referitoare la interviu îmi produce o mare bucurie. Pot sa va spun ca am oarecare emotii…
George ROCA: Hai sa scurtam introducerea si sa trecem direct la subiect. De unde îti tragi radacinile?
Tatiana STEFAN: Locuiesc cu familia într-o comuna din vestul Republicii Moldovei, la doar câtiva kilometri de vama Albita si de râul Prut. Parintii mei sunt oameni simpli, mama educator la o gradinita/cresa, tata de meserie tâmplar. Am un frate de 30 de ani, casatorit, stramutat cu familie cu tot la Moscova si o sora 27 ani care acum îsi finiseaza teza de doctor în stiinte fizico-matematice. În curând urmeaza sa plec la nunta ei în Bucuresti. Acum câte ceva si despre mine.
Sunt nascuta la 14 februarie 1993, de ziua îndragostitilor! Am avut o viata mai zbuciumata, mai plina de amintiri pestrite, ca orice satean… Fiind ultimul copil din familie am fost totusi cea mai rasfatata si iubita din familie. Mereu mi s-a zis Taniusa, chiar si la scoala. Înaintând în vârsta, deja, mult mai oficial mi se spune Tatiana! La 7 ani am mers la scoala din satul Bujor, apoi am facut gimnanziu.
George ROCA: Taniusa, da-mi mai multe detalii despre tine ca eleva, despre scoala de la voi, despre tristetile si bucuriile copilariei…
Tatiana STEFAN: Primele zile de scoala sunt de nesters. As da orice sa mai pot vedea sau învata, primul sunet, prima poezie pe care am recitat-o în fata publicului, prima zi în banca mare la scoala… Ah ce amintiri ma inunda! Am avut cea mai compententa învatatoare în clasele primare din scoala natala, am avut rezulatele cele mai înalte. De mica am remarcat ca posed abilitati de a munci si studia. Mereu mi s-a cerut sa am note maxime… Nu am avut „teroristi” acasa, dar totusi, ai mei erau vesnic interesati de ce merge sau ce nu merge la scoala. Desigur pentru a-mi oferi ajutorul…
În prima zi la scoala, evident ca am mers de mâna cu surioara! Ea era clasa a XI-a (ultima din Scoala Medie Generala din sat). Apoi, ea a plecat la Chisinau în urmatorul an. Daca era ceva neînteles din materia scolara, surioara îmi explica încet, detaliat, cu exemple ample. Îmi era meditator particular… pe gratis. Daca se întâmpla sa am vreo adunare scolara, ori vreo sarbatoare, ma duceam în hainute noi si desigur, foarte frumos coafata! Înca din primul an de scoala am fost în vizorul colegilor… cu atentie maxima! Foarte multe fetite si colege ma invidiau… În general eu eram cea care ma ocupam de „imaginea” mea! De ati fi vazut cu ce par „aranjat” mergeam la serbare. Ma iubeau de mica cu totii – familie, vecini, cumetri, nasi, colegi, profesori, etc.
Deseori, lavizita apropiatilor, primeam cadouri, sa nu mai vorbesc de bani. Ma placea lumea pentru modestia mea. Nu vroiam sa iau nimic de la nimeni, deoarece îmi era jena ca nu aveam bani sa ofer si eu la rândul meu… Când aveam vreo cinci ani, în sat a venit o ploaie mare. Atunci am avut un eveniment trist. Bunica, mama mamicai mele, traind în zona de ses, a fost inundata. Parintii s-au hotarât sa îi construiasca o alta casa în apropiere de-a noastra, mamica mea fiind unica fiica a bunicii. Casa au facut-o mult mai spatioasa decât cea în care traiam noi, în cazul ca va ramâne vreunui mostenitor… Datorita constructiilor care au durat vreo cinci ani, si apoi, altii opt, amenajarea, va dati seama ca s-au investit sume considerabile din bugetul familiei mele. Plus, ca ai mei aveau o fata la universitate si una mica (eu!) la scoala.
Îmi amintesc ca în perioada când casa era în constructie – pentru prima data am pregatit prânzul pentru bunica, mamica si sora – o salata de varza si rosii… Pentru mine a fost ca un examen! Mi-am dat toata silinta!!! Doamne ce timpuri! Nu o facusem pentru ca mamica nu gatea, ci pentru faptul ca erau vesnic ocupate cu munca. Ele au lipit (uns) singure toata casa pâna la tencuiala, sobe, cuptor… cu toate ca tatal meu era constructor. Dânsul însa, lucra pe la altii pentru a câstiga bani, asa ca „fetele” noastre faceau totul… singurele. Am vrut si eu sa le ajut cu ceva… De obicei, eu ramâneam acasa cu puisorii si boboceii si m-am gândit ca le-ar prinde bine ceva de mâncare! De le-ati fi vazut cu ce drag îmi zâmbeau când au vazut ce „bunatati” le pregatisem! Eram asa de multumita ca îmi venea sa chiui de placere.
Retin foarte bine si momentul când am spalat pentru prima data niste hainute. Erau murdare de lut (argila)… deoarece au fost folosite la munca de constructii… Nici nu le puteam stoarce atât erau de grele… Aveam aproape sase ani si eram cam plapanjoara. Toti din familia mea munceau atât de mult încât mi se strângea inima numai gândindu-ma cât de obositi se vor întoarce seara acasa. Cam asta e viata de sat… Faci de toate! Surorii mele si acum îi place sa mestereasca ceva, sa taie sticla, gresie sau faianta, sa sculpteze, sa croiasca, sa coasa, sa ma coafeze… Nu prea sta locului, iar daca are timp citeste carti. A citit sute! Poate sta în casa si trei zile nemâncata… numai sa termine ce si-a pus în gând! E o fire aparte.
În prima zi de „colegialitate” la scoala, aproape toti baietii au facut coada sa ma cunoasca si sa ma salute. Va dati seama de ce? Eram prea bine „menajata” si îngrijita… cred! Cu fostii colegi (baieti) am ramas buni prieteni pâna în zile de azi, cu fetele însa – fiind mai invidioase – am cam pastrat distanta. Tin minte multe sotii si „nebunele” pe care le faceam împreuna cu ceilalti copii, dar oricum acasa ma simteam cel mai perfect. La examenele de capacitate, am avut rezultate, nu extraordinar de bune, dar a trebuit sa ma împac cu situatia pentru a merge mai departe. Sugestia surioarei mele, ca ar fi bine ca la finele clasei a IX-a sa îmi contiunui studiile în România, a fost bine-venita. Asa ca m-am decis si am început demersurile.
George ROCA: Si cum au decurs acestea? Stiu ca nu este prea usor.
Tatiana STEFAN: Asa este! Nici eu nu îmi dadeam prea multe sanse, mai ales ca erau foarte multi copii basarabeni care doreau sa studieze în România. Concurenta era foarte mare! Nu am crezut pâna în clipa când m-au sunat cei de la Ambasada României din Chisinau. Ziua aceea, de 18 iulie 2009, nu o mai pot uita! Era o caldura mare. 35 de grade Celsius!
Eram asa de multi la coada, în asteptare… vreo 2000 de persoane, elevi, viitori studenti, unii cu parintii sau alte rude… Multi au lesinat, unii si-au rupt mâinile sau picioarele ca sa intre. Nu exista o programare si toti vroiam sa intram din prima zi de admitere pentru a scapa de griji. Politia a venit pe acolo si ne tinea la distanta fortat. Au aparut si câteva ambulante. Am reusit pe la orele 23 sa depunem si noi dosarul la ghiseul „românilor”…
Peste doua saptamâni am aflat raspunsul pe internet. Am fost acceptata la studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orasul Bârlad, judetul Vaslui. Nu îmi venea a crede… numele meu afisat electronic într-o baza de date! În ziua de 12 septembrie 2009, orele 22:00, am urcat cu sora mea în autocarul Chisinau-Bucuresti si… duse am fost. Din clipa aceea nu am mai regretat nimic. Eram asa de fericita. Nu pot relata prin cuvinte. Pacat ca unele lucruri le poti doar simti si din pacate nu le poti scrie… Astea sunt sentimentele!
Am ajuns la frontiera. La vama am vrut sa schimbam lei moldovenesti în lei romanesti, dar nu am reusit, asa ca am mers fara bani în tara vecina, România. De fapt, vechea noastra tara… a basarabenilor, a românilor. La ora 3 dimineata am ajuns în centrul orasului Bârlad cu niste genti de „voiaj” enorme. Am urcat într-un taxi si i-am dat soferului niste bani moldovenesti, cu mult mai mult fata de pretul necesar… Ne simteam asa de prost ca am nimerit într-o asa situatie degradanta.
Am coborât… Era în plina noapte. Cam racoare! Ambele fete, în fustite scurte… Sora mea a sarit poarta liceului. Niste câini mari, de n-ati mai vazut, se foiau pe lânga picioarele noastre. Dar nu ne-a fost frica! Intra sora mea pe teritoriul Liceului si cineva o fluiera intens… Va dati seama era ora 3! Ea s-a oprit din drum si s-a îndreptat spre silueta din întuneric, care de fapt era paznicul. În incinta cladirii se afla si caminul de elevi unde urma sa-mi traiesc anii de liceu.
Foarte amabil, paznicul ne-a deschis, ne-a întrebat cum a ajuns acolo si spre cel mai mare soc al nostru nu ne-a cerut nici macar un act de identitate! Sa fi fost în Republica Moldova a noastra… câte documente si dovezi ne-ar fi trebuit, of Doamne! La 3 dimineata, aici, nimeni nu îti deschide nimic! Ne-a ajutat sa urcam la etajul întâi toate bagajele si ne-a rugat sa ne uitam unde figureaza pe usa numele si prenumele meu. Apoi ne-a deschis camera… Doamne ce frumoasa era! Cu mobila noua! Am mers sa vedem baia si dusurile. Era totul impecabil! În camera de dus, pe doi pereti, niste oglinzi super mari. Am ramas placut impresionate. Sora mea traise sase ani în Chisinau, la camin, si stia ce înseamna camine cu mizerie si saracie… Si astfel am ajuns sa îmi fac studiile în una din cele mai frumoase tari ale lumii! România!
A doua zi urma sa vedem împrejurimile orasului la lumina zilei. Totul era calm, pâna si cerul, aerul, drumurile… Uniunea Europeana, ce sa mai vorbim! Nimeni nu se grabea! Si acum tin minte ce melodie m-a trezit în dimineata aceea! În incinta caminului se afla o sala de dans dotata cu „toata tehnica”. Unul din DJ nu vroia sa stea cu mâinile în sân în ultima zi de vacanta – asa ca ne-a gâdilat placut auzul cu ceva specific si la moda din sezonului de vara care trecuse…
În ziua când s-a facut adunarea principala (careul) doar eu cu sora mea eram în rochite scurte. Toti… în pantaloni si ghetute! Eram supravegheate, privite… Aveam amândoua par foarte lung. Mi l-am împletit în vreo o suta de cosite. Eu si Angelica, sora mea, nu „am primit” niciodata atâta admiratie de la cei din jur. Si în ziua de azi am ramas cu denumirea de „Fetita cu cosite”.
Noi „moldovenii”, adica doi numar, am mers la directiune unde ne-am ales diriginta si clasa în care vom urma studiul. Erau 22 de clase a noua. Evident ca eu am ales stiintele reale. Directorul când ne-a vazut (eu eram cu sora, iar colegul cu mama lui), ne-a zis:
– Vad ca sunteti trei elevi, mai avem de asteptat doar unul.
– Eeeeu nu sunt eleva, sare ca arsa Angelica. Am terminat facultatea si mi-am facut si doctoratul… Noi toti, ha ha ha!
– Ma scuzati domnisoara, zise dom’ director! Sarut mâna! Nu am stiut! Aratati foarte tânara, asa ca am fi fost onorati sa ne fi devenit eleva!
George ROCA: Excelenta povestire. Si apoi, cum a decurs scoala. Te-ai descurcat printre „straini”. Ai avut rezultate bune la învatatura?
Tatiana STEFAN: Desigur! Am învatat bine si iata ca în primul an am luat media 9.5! Cea mai mare din toate clasele a noua. Am luat diploma de merit ca cea mai buna eleva a promotiei 2009-2010 si înca vreo 5 diplome la diferite olimpiade.
Exact la fel s-a întâmplat si în anul doi de studii. Am obtinut media 9.83! Din nou am avut cea mai mare medie generala dintre toti elevii de clasa a zecea si… am participat si la mai multe olimpiade fata de anul precedent. La limba rusa anul acesta am fost la nationala. Am luat locul IV si mi s-a oferit o mentiune. Am participat si la alte concursuri unde am luat de la locul III pâna la locul I. Spre deosebire, anul scolar 2010-2011 mi-a adus în dar vreo 10 diplome… si o groaza de experienta si cunostinte noi. Sper sa-mi continui ascensiunea la învatatura în anii ce vin, daca se poate… de luat „zece liniar” la toate disciplinele! Vom vedea ce ne rezerva viitorul!
George ROCA: Si scrierile literare…? Eseul cu care ai participat la concurs?
Tatiana STEFAN: Daca ati sti cum a fost scrisa lucrarea mea pe care ati publicat-o! E o întreaga „poveste” cu eseul… Nu am computer… Sa nu mai vorbesc de felul cum am reusit sa-l expediez prin posta electronica la concurs. Dar pâna la urma am avut bucuria sa ajunga acolo unde trebuie… Ba a si fost publicat în câteva reviste electronice românesti din jurul lumii!
Îmi aduc aminte cu placere de perioada când am încercat sa scriu primele litere, primele cârligele, betisoare… cuvinte. Nu va închipuiti ce bucurie am avut când mi-a reusit sa scriu cele doua silabe unite repetat „MA-MA”! Ceva sensibil, de neredat! Zeci de istorii am „facut” pâna când am scris impecabil, caligrafic, asa cum au dorit cei din jur, parintii, învatatoarea din clasele primare… si într-un final SORA! Ea scrie superb si foarte îngrijit, cu culori! O admir! De ati vedea ce notite a avut pe vremea când era studenta la facultatea de fizica… Au fost alese timp de cinci ani repetat „notitele anului”!
George ROCA: În curând va trebui sa te gândesti la facultate… Ai ales ceva ?
Tatiana STEFAN: Eu înca din anul asta încep sa ma gândesc unde sa dau la facultate si ce specialitate sa aleg. Disciplinele mele favorite sunt biologia si limba romana! Sora mea ma ajuta, dar acum e si ea ocupata, deoarece vrea sa se mute definitiv în Bucuresti cu logodnicul ei. Ea m-a ajutat sa depun actele pentru a obtine cetatenie romana. Sper ca în maxim un an si jumatate sa o obtin buletinul românesc.
As vrea sa-mi încerc puterile cu o universitate din Uniunea Europeana precum cele din Suedia, Finlanda, Olanda… Desigur ca nu as refuza nici Boston sau Sydney, ba chiar una Coreea de Sud sau Japonia! Sper sa am medie foarte buna pentru a obtine o bursa de studii peste hotare. Ma gândesc ca pâna în primavara sa si dau TOEFL-ul (Test of English as Foreign Language).
George ROCA: Îti doresc mult succes. Sa ti se îndeplineasca dorintele. Îti multumesc mult pentru „coloratele” tale relatari. Ai un farmec aparte la scris…
——————————
A consemnat,
George ROCA
Sydney – O comuna din Republca Moldova
august 2011
***
Pe domnisoara Tatiana Stefan am cunoscut-o prin intermediul concursului de eseuri „România mea” organizat de Filiala PNL Vaslui în luna mai 2011. Mi-a placut mult materialul sau trimis spre jurizare. Alert, sincer, scris din suflet, combinând proza cu poezia… Am considerat ca este un eseu deosebit. Personal, l-am notat cu „zece”!
Am avut, mai apoi, o corespondenta electronica destul de bogata cu tânara autoare, aflând astfel multe informatii despre conditia si modul de gândire a tinerilor români din zilele noastre. Mi-a mai destainuit ca este cetatean al Republicii Moldova, locuieste intr-o localitate nu departe de „granita” cu România, si faptul ca a venit la studii la Bârlad… cu scopul de a cunoaste mai bine patria stramosilor ei, de a se apropia cât mai mult de matca nationala.
Toate acestea m-au determinat sa îi solicit un interviu… Mi-a rapuns la întrebari timid, cu buna-cuviinta. Consider ca este bine-venit pentru cititori deoarece descopera o latura delicata a sufletelor tinerei generatii, dorinte si sperante de la viitor, de la viata… Totul pentru o mai buna întelegere si armonie între generatii!
Voi prezenta in paginile ce urmeaza evolutia evenimentelor pâna la finalizarea concursului, diferite informatii din presa locala vasluiana, eseul concurentei Tatiana Stefan, eleva în clasa a zecea la Liceul teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad si desigur dialogul prin e-mail care s-a materializat an interviu.
Nota:
Voi prezenta mai întâi câteva materiale din presa locala vasluiana pentru a scoate la lumina elementele concursului de eseuri „România Mea”.
George ROCA
Sydney, Australia
august 2011
***
Concurs de eseuri „România mea”
La sfârsitul lunii mai, Organizatia Municipala a PNL Vaslui organizeaza concursul de eseuri „România mea”, ce se adreseaza tinerilor care doresc sa se afirme în domeniul jurnalismului si comunicarii.
Elevii cu vârste cuprinse între 16 si 19 ani îsi vor putea prezenta lucrarile în format electronic unei comisii de jurizare formata din scriitori si jurnalisti români stabiliti în SUA si Australia.
„PNL are un program de actiuni care tin strict de doctrina formatiunii noastre politice. Dorim sa încurajam performanta si competenta, de aceea, pentru a marca împlinirea a 136 de ani de la înfiintarea PNL organizam un concurs de eseuri «România mea» pentru tinerii care doresc sa devina jurnalisti. Mi se pare o sansa extraordinara ca un elev care face cel mai bun eseu sa fie sponsorizat de jurnalistii din Diaspora”, a precizat Simona Polak, presedinta Organizatiei municipale a PNL Vaslui.
Lucrarile care vor obtine locurile I, II si III vor fi publicate în ziare romanesti din SUA, iar pe lânga cele 10 premii va exista un premiu special al jurnalistilor romani din diaspora. Lucrarile vor fi depuse pâna pe data de 15 mai 2011 la sediile PNL din orasele judetului Vaslui.
Cristina POPOVICI
marti, 10 mai 2011
***
Concursul de eseuri „România mea” al elevilor vasluieni
Orice actiune care vine din sfera politica, oricât de dezinteresata ar parea, are si un scop electoral, acela de a atrage voturi si simpatia electoratului. Privita sub acest aspect, s-ar putea spune aceasta si despre initiativa PNL Vaslui de a organiza un concurs de ESEURI, adresat elevilor vasluieni. Dincolo însa, de aspectul „politic” nu pot sa nu salut o astfel de initiativa si mi-as dori ca toate partidele din România sa initieze asemenea actiuni. Pâna la urma, mi se pare mult mai civilizat ca partidele sa promoveze tinerii decât sa împarta mici si bere în preajma alegerilor, un obicei încetatenit în România ultimilor 20 de ani. Concursul de esuri „România mea” se adreseaza elevilor. Punctul forte al acestei actiuni, îl constituie juriul care va analiza eseurile elevilor vasluieni, constituit din jurnalisti din SUA, Australia si România. Apreciez de pe acum ca domnii/doamnele, care vor citi aceste lucrari vor avea mari surprize vazând, cât de maturi sunt acesti elevi si cât de clar si concis pot analiza o societate pentru care, deja, resimt frustrari. Sa nu va mirati daca multi dintre acestia îsi vor exprima regretul pentru faptul ca nu-si prea vad un viitor clar în tara lor. Exemplele din jurul lor îi conduc spre dezamagire. În judetul Vaslui sunt peste 5 mii de elevi ai caror parinti lucreaza în strainatate. Multi dintre ei, sunt persoane cu studii superioare care prefera un loc de munca mult sub pregatirea lor, dar mult mai bine platit decât cel din tara pentru care au facu ani de studiu. Toate acestea si multe alte aspect, sunt premise de la care „România mea”, tema concursului de eseuri, poate deveni foarte usor pentru elevii participanti „România de unde vreau sa plec”. As vrea sa exagerez si, sper ca mai sunt tineri care cred ca tara lor le poate oferi un viitor decent. Ramâne de vazut. Creatiile elevilor vasluieni care vor intra în competie ne va da dovada! Succes tinerilor creatorilor de limba româneasca!
Gelu IRIMIA
Revista „Vremea Noua” – Vaslui
18 mai 2011
***
Au fost primite 52 de eseuri la “România mea”
Zeci de elevi din judetul Vaslui, au trimis eseuri la concursul „România mea”, actiune interactiva organizata de filiala municipala PNL Vaslui. Organizatorii se declara multumiti de numarul de eseuri primite, însa sustin ca, anul viitor, spera ca vor fi mult mai multi tineri care vor avea curajul sa spuna ce gândesc despre tara în care traiesc. Toate materialele vor fi trimise în SUA, unde un grup de jurnalisti români vor face jurizarea si vor decide care sunt cele mai bune lucrari. Festivitatea de premiere va avea loc pe 24 mai, la Centrul de Afaceri, iar elevul care va primi Premiul special al juriului va pleca pentru zece zile în SUA, unde va lua cunostinta cu modul de viata american si se va întâlni cu gazetari români.
Proiectul s-a adresat elevilor din judetul Vaslui cu vârste cuprinse între 16 si 19 ani, iar cele 52 de lucrari vor fi trimise în format electronic unei comisii de jurizare formata din scriitori si jurnalisti români stabiliti în SUA si Australia.
Comisia va fi prezidata de Lia Lungu, renumit interpret de folclor, jurnalist la ziarul „Ziua USA”, din New York, si corespondent al ziarului „Meridianul Românesc”, din Santa Clarita, California. Din juriu fac parte: George Roca, ziarist, (fost n.a.) redactor sef la revista „Spirit Românesc” din Sydney; Sorin Olariu, ziarist, poet si publicist, la „Curentul International”, Detroit; Lucian Oprea, scriitor, jurnalist, fondator al ziarului „Gândacul de Colorado”, Denver; Theodor Damian – poet, editor, ziarul „Lumina lina” – New York; Viorel Nicula – manager editor la ziarul „Miorita”, din Sacramento, California si Tatiana Solomon, jurnalista la ziarul „Libertatea”, România.
Organizatia municipala PNL, prin vocea Simonei Polak, presedinta filialei, a anuntat ca vor fi acordate diplome si premii pentru toti participantii, cu sprijinul Asociatiei „Tineri Liberi Europeni 2012” si prin bunavointa editurii CD Press SRL si a SC Playcom Entertaniment SRL.
Lucrarile care vor obtine locurile I, II si III vor fi publicate în ziare românesti din SUA, iar câstigatorul premiului special al juriului se va bucura de o excursie de zece zile în SUA, anunta organizatorii.
„Un numar de 52 de tineri elevi ne-au trimis eseuri, în care critica sau lauda tara în care traiesc. Tinerii vasluieni au un potential enorm, iar juriului îi va fi foarte greu sa aleaga dintre cei care au trimis lucrari pe adresa filialei municipale”, sustine Sorin Radu, viitorul viceprimar al Vasluiului, candidatul PNL pentru aceasta functie.
S-a muncit mult pentru ca toti tinerii care au trimis lucrari sa fie identificati, pentru a le putea înmâna premiile, în caz ca vor câstiga. „Am discutat în scoli, la licee, si am primit 52 de lucrari, foarte bune. Este un început. Anul viitor, sunt convinsa, vor fi mult mai multi alaturi de noi”, a spus Simona Polak, presedinta organizatiei municipale PNL.
Festivitatea de premiere se va petrece pe 24 mai, la ora 18:00, la Centrul de Afaceri Vaslui, în prezenta tuturor participantilor la concurs. Actiunea va beneficia de prezenta unor realizatori de la Radio România Actualitati, care vor înregistra evenimentul si-l vor difuza a doua zi, pe 25 mai, la postul national.
Revista „Vremea Noua” – Vaslui
sâmbata, 21 mai 2011
***
Premierea
(…) Marti, începând cu ora 18.00, în sala de conferinte a Centrului de Afaceri Vaslui a avut loc festivitatea de premiere a concursului de eseuri „România mea”, eveni-mentul prin care liberalii din municipiul resedinta de judet au marcat împlinirea a 136 de ani de la înfiintarea PNL. Foarte multi tineri, doar câtiva lideri politici (si nu numai de la PNL!), muzica de pian, flori, carti si… de fapt, ce-ar mai fi trebuit pentru o seara reusita?! Dupa vizionarea unui film despre istoria PNL, au urmat scurte momente artistice si, în finalul actiunii, festivitatea de premiere a concursului de eseuri. Simona Polak, presedintele Organizatiei Municipale PNL Vaslui, a precizat ca jurizarea a fost facuta exclusiv de jurnalisti din diaspora. De altfel, si miza concursului a fost pe masura, premiul special constând într-o excursie de doua saptamâni în Statele Unite ale Americii. 52 de participanti, 52 de eseuri, 52 de posibile traduceri ale sintagmei „România mea”, 52 de românii si, probabil, tot atâtea mici sau mari dezamagiri. Cuvintele câstigatoarei sunt cea mai buna demonstratie a nivelului concursului. Ca o ironie, doua saptamâni în State sunt o rasplata prea mica pentru 16 ani petrecuti în România…
—————————–
Ziarul “Monitorul de Vaslui”
26 mai 2011
***
(…) La festivitatea de premiere desfasurata recent la Vaslui, a fost prezent si Madalin Voicu junior, care a sustinut un microrecital la pian. Au fost acordate 14 mentiuni si 3 premii. În plus, a existat si un premiu special, Marele premiu, pentru cel mai talentat eseist: o vacanta de doua saptamâni la New York. Acesta a fost câstigat de Gina Camelia Roman, eleva în clasa a X-a la liceul teoretic Emil Racovita din Vaslui. Initiatoarea acestui concurs a fost doamna profesoara Svetlana Preoteasa, fost secretar de stat în Ministerul educatiei. Toate eseurile liceenilor care au participat la acest concurs vor fi publicate , din initiativa jurnalistului George Roca, din Sydney, Australia, într-un volum care va fi lansat la toamna.
—————————–
Cristina Iliescu
1 iunie 2011
***
Eseul Tatianei Stefan:
România mea: „Purgatoriu si paradis, plamada de tarâna si vesnicie…”
Îmi iubesc patria si o port mereu în inima. Mi s-a implantat adânc în suflet de când întâia data am vazut lumina mângâietoare, când am respirat lacom prima gura de aer miraculos si datator de viata. O port în inima ca pe o floare ce o îngrijesc; în culorile sfinte de tricolor, ca sa nu uit ca traiesc „ACASA” cu ai mei. Ce n-are frumos tara mea, România?
Mi-i tara
Ca un cuib de ciocârlie,
Undeva lânga o apa,
Undeva în câmpie.
Undeva într-o doina,
Undeva într-un vis,
Undeva printre holde
Ca pe palma întins.
Undeva în Europa…
Tara straveche de plugari,
Radacina a pamântului,
Pom din pomi seculari.
Undeva, unde cerul
Curge-n vii si livezi,
Unde-si deapana basmul
Capra cea cu trei iezi.
Unde vine din lupte
Si acum Fat-Frumos,
Undeva, unde-i vrednic
Al stramosilor os.
Undeva la rascruce
Si sub cerul deschis,
Undeva într-o doina
Tara mea s-a întins.
Natura vie e minunea cea mai miraculoasa din spatiul nostru. Nu exista un tablou mai frumos decât lanul înverzit ce se leagana în bataia vântului jucaus si neastâmparat, decât freamatul tainic al cetatilor verzi – padurile, decât o livada în floare ce-ti moleseste sufletul prin maretia mirosurilor patrunzatoare, zumzetul melodios al harnicelor albinute si grandoarea vesmântului floral.
Pamântul României mele captiveaza cu mirosurile enigmatice si originale, prin culorile mirifice si neobisnuite ale vesmintelor vegetatiei. Minunea aceasta extraordinar de magnifica si irepetabila cladeste temeinic spiritul unui popor înzestrat cu calitati deosebite: omenia, bunatatea asemeni pâinii calde scoase din cuptor, miros de busuioc verde, sinceritatea si una din cele mai reprezentative fiind… ospitalitatea, marca care deosebeste poporul nostru de celelalte „piese” ale mozaicului numit „LUME”.
Pline de clorofila sunt dealurile înalte, frumoase padurile si dumbravile tale, viile spânzurate pe coastele dealurilor batrâne, limpede si senin e cerul nemarginit. Puternicii munti se înalta trufasi în tacerea de piatra adânca, râurile ce-si îngâna melodios dulcea existenta, ele ca brâie pestrite ocolesc câmpurile nesfârsite. Noptile deosebit de speciale prin abundenta farmecelor pe care le descopera încânta auzul si cele mai adânci simtaminte încoltesc în inima mai vii ca oricând; ziua dezvaluind ochilor cele mai atragatoare tablouri, realizate cu o desavârsita iscusinta de mama-natura.
Teritoriul României, desi are o suprafata destul de mica comparativ cu a altor state, spre exemplu Federatia Rusa, se caracterizeaza prin elemente de paradis: o diversitate impresionanta de peisaje unice, cu monumente ale naturii deosebit de frumoase si originale de valoare europeana si mondiala. Împaratia verde de Zeita Frumusetii ne îndeamna sa credem vorbei întelepte: „Mai bine sa vezi acest pamânt o data, decât sa auzi despre el de o suta de ori”. De aceea de multe ori tara noastra este numita: „muzeu sub cerul liber”. România mea este tara la rascruce de vânturi, spre soare-rasare dincolo de imensul ocean.
Pamântul strabun – codrii milenari‚ fântânile cu apa dulce potolind setea aprinsa a calatorului; holdele nemarginite de grâu galben si copt, încarcat de povara bunatatii noastre, îngâna o doina în mângâierea vântului nelinistit. Asta-i una din comorile, aurul nostru! Râurile cu apa limpede si înceata ca vorba moldoveanului, brazdeaza fata dogorita de arsita valorilor a batrânei patrii; gorunii ce strajuiesc vitejeste cu un adânc devotament la marginea periilor dese – padurile; lacurile – ochii albastrii ai tarii si helesteiele cu mult peste valoros si gustos, fiind unul din cele mai apreciate produse din gastronomia fara egal al locurilor; movilele si dealurile au nume semnificative alese cu multa pricepere si dibacie de strabuni, vaile si luncile manoase îngrasate de untura pamântului, humusul; florile de câmp gingase în culori de curcubeu si ametitor de parfumate, strabat cele mai adânci strafunduri ale sufletului uman, nesemanate de nimeni, doar iubite de toti; podgoriile renumite cu soiuri alese; memorabile prisaci cu stupi si roiurile de albine înzestrate cu darul de a munci cu un neistovit avânt, calitate care a preluat-o cu mult succes si poporul nostru român.
Natura este cea mai indispensabila, valoroasa si grandioasa comoara prin care omul a fost desavârsit de Dumnezeu. Iubita patrie – România, este asemeni unui imens palat ce cuprinde minunate taine stropite cu vraja magiei în necuprinsul infinit al farmecului, sfâsietor de suflete flamânde de noutatea si gradul de intrigare al aventurii în lumea frumosului reunite cu puritatea, candoarea clipelor de neuitat, a extazului la nivel maxim. Tot ceea ce ne înconjoara ascunde în sine o simbioza dintre mistic si euforie, rafinament si inocenta, originalitate si dorinta de a explora. Aceste locuri plamadite din roci originale sunt în stare sa trezeasca o alta latura a calatorului, cea de a afla istoria locala si de a se delecta cu subtilitatea împrejurimilor uluitor de încântatoare.
România mea este o gradina imensa îngrijita si pastrata frumos prin munca covârsitoare a milioanelor de frati si surori ale mele. O tara se mândreste cu poporul ei. Unul deosebit, care stie sa munceasca cu mult sârg si ardoare, dar sa învârteasca si horele. Înca din primele timpuri ale existentei sale, poporul român a dat la iveala un întreg tezaur artistic în care îsi exprima în forme vii si originale, bucuria de a trai si setea de libertate.
Limba noastra fiind numai cântec, face ca verbul sa strabata spatiile eterului pur, transfigurându-se în eterna doina a dorurilor unei natiuni.
Doina întruchipeaza icoana de aur a graiului matern, picatura de argint în auz, înfiorare de tremur, salba de margaritare, cântare a cântarilor. Cuvântul de diamant al limbii române se rasfrânge în nesfârsitele-i oglinzi a acelui suflet al divinitatii. Tara dispune de biblioteci mari, cu un numar impresionant de carti cu literatura autohtona, cât si universala, ele mai sunt numite de locuitori, cititori fideli „farmacia sufletului”. Cel mai magulitor refugiu este lectura, caci românul se naste poet — asemeni luceafarului vesnic luminând cu raze de creatie: Eminescu!
Cultura neamului meu este una vasta si cu origini stravechi. Impresioneaza prin originalitate, vechime si ingeniozitate. Anume cultura este elementul care face sa se deosebeasca tarile si popoarele între ele. Totodata constituie si factorul forte care atrage un numar cât mai mare de turisti. România la acest capitol are cu ce se mândri. Urme ale vechii civilizatii sunt îmbinate armonios cu elemente de modern, stimulând atentia printr-o combinatie extrem de reusita. Orasele atrag multimile ca un magnet prin elemente la prima vedere simple, dar atât de necesare: gastronomie, ireprosabila, constructii ce stârnesc interesul, bunavointa si ospitalitatea oamenilor, caldura sufleteasca pe care o emana. „La sat s-a nascut vesnicia” spunea marele Alecsandri! Eu însa spun:
Si ploaia parca-i alta
Prin vie si livada,
Si peste casa noastra
Cu-n geam deschis la strada!
Aceasta atmosfera e una din basmele lui Creanga, strapungând inima cu acul sensibilitatii în cele mai nebanuite locuri. Totul e atât de spectaculos, încât nu poate fi redat în întregime cu ajutorul nici uneia dintre arte. Fiecare secunda traita în asa ambianta se înscrie în memorie ca cele mai frumoase si pline de splendoarea amintirii, senzatii de nedescris. Portul national, cântece care ating cele mai susceptibile corzi ale personalitatii, jocuri care emana în jurul lor buna-dispozitie si veselie, imaginile sunt de-a dreptul coplesitoare.
Bisericile si manastirile sunt capodopere ale unor oameni extraordinar de iscusiti. Ele sunt o marturie istorica, dar si actuala a talentului pe care îl poseda oamenii din aceasta tara. Credinta în cel de sus ne face sa fim asa cum suntem: buni, cinstiti, primitori, cu sufletele deschise si dornici de a lua tot ce e bun si curat în inimele noastre de la cei din preajma. Bunatatea este o stea ce rasare în sufletele proprii înca de la nastere, raspândeste în jurul nostru o aura pozitiva, transmisibila de la om la om. Dupa ce ai fost pe acest plai natal, vocea lui te striga sa vii ca sa-l revezi…
România este una din cele mai pretioase „perle” ale Europei pentru ca e A MEA, a neamului nostru. Arsenalul imens de valori, traditii captivante; imagini si privelisti cutremurator de candid; oameni speciali, cu sufletele încarcate de generozitate; frunzele de dor, îngâna de sute de ani doina ce îti cheama vocea interna la purificare; orientare spre valori ale neamului omenesc; gastronomie de o raritate exceptionala. Cultura seculara îsi pastreaza vitalitatea necesara; limba dulce, mult aduce, si factorul cel din urma, dar cel mai important – „NATURA”. Este una deosebita, transformând aceste locuri special într-un „Picior de plai… O gura de rai”… Este nu numai frumoasa, dar si bogata Patria mea… Toate, toate sunt ale tale Românie! Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii, de ne-a dat o tara plina de gratie, care sa fie unicul loc de pe lume unde sufletul si trupul sa se simta Acasa.
România visurilor mele esti locul unde muntii îsi înalta Templu de tacere, vaile rasuna armonios în murmurul stropilor gingasi de ploaie si râurile domolite duc sperantele românului în lumea larga în neant. În zbuciumul continuu al Marii Negre unde s-au varsat lacrimile strabunilor mei ce au trait pe plaiurile Mioritei, asa sadindu-si în suflet admirabila samânta a sentimentelor de dragoste pentru România…
————————————–
Eseu participant la concurs.
Tatiana Stefan
Bârlad, mai 2011
(ESEU UMORISTIC IMAGINAR)
Gabriela CENUSA
Paris,Hôtel de la Paix Tour Eiffel, camera 173, locul în care îmi astern acum memoriile. Tânara jurnalista de succes, cunoscuta în toata lumea, un nume notoriu, o viata perfecta. Asa suna un titlu banal dintr-o revista glossy, înaintea interviului acordat de mine, unei jurnaliste cu totul fastidioase. Desi buletinul îmi arata onorabila vârsta de 48 de ani, cred ca existenta mea încetase sa mai înainteze dupa prabusirea regimului comunist din România. Ramasesem blocata în acea perioada atât de noroasa a vietii mele. Am venerat comunismul, am fost dependenta de el, am trai cu el zi de zi, în casa, în redactie, pe platoul de filmare… Era ca o a doua natura a mea. Cum exista sute, mii, milioane de clinici pentru dezintoxicarea dependentilor de droguri, alcool si altele, asa ar trebui sa existe si pentru cei dependenti de comunism, cei care nu îsi imagineaza evolutia într-un regim ce se vrea a fi democrat.
Bine, recunosc, tânjesc dupa acele vremuri, sunt o dependenta, o comunista, închideti-ma! Îmi spuneam toate acestea într-un zâmbet ce parea a nu se mai termina. Am aruncat valorosul stilou primit cadou de la nimeni altul decât prim-ministrul Frantei, Dominique de Villepin, sau pe numele întreg, si pe care sunt mândra ca am reusit sa îl retin… Dominique Marie François René Galouzeau de Villepin! Mi-am aprins o tigara, iar primul meu gând a fost… întrebare. Oare tatal domnului prim-ministru a avut ceva în comun cu tatal lui Nicolae Ceausescu. Eram chiar cinica, îmi aminteam de acea povestioara absolut savuroasa, în care se relata cum tatal marelui conducator se prezentase în perfecta stare de ebrietate la legitimarea fiului. Pasiunea pentru numele românesti, îmbinata cu fericirea momentului. l-au facut pe tatal dictatorului sa uite ca acasa mai vietuieste un copil Nicolae!
Zâmbetul meu devenea din ce în ce mai persiflant, iar legatura pe care am reusit sa o stabilesc este de-a dreptul impresionanta. Mi-am spus în gând ca tatal domnului prim-ministru nu s-a putut opri asupra unui singur nume, sau a unui singur copil, l-a numit pe acesta si pentru viitorii nenascuti. În fine, îmi ocupam memoria degeaba. Poate pare impresionanta prezenta mea la Paris, fiind o maniaca a regimurilor totalitare, dar nu. Ma aflam aici pentru o importanta gala de decernare a celor mai buni jurnalisti si oameni de televiziune ai epocii comuniste. Speram sa îmi revina acel mare premiu, îl meritam din plin. Am fost un sprijin al regimului, un adevarat om de nadejde. Nu exista în mintea mea la vremea aceea ideea de tradare. De ce as fi tradat regimul?! Când tot ceea ce îmi oferea era în favoarea mea, a familiei mele, a cunostintelor, a tot ceea ce ma înconjura. L-am adorat pe tovarasul Ceausescu pentru tot ce mi-a oferit, dar l-am si urât în multe momente pentru ce mi-a luat. Mi-a luat inocenta vârstei fragede în care am început sa lucrez în favoarea regimului, si marea mea dragoste.
28 februarie 1987. An nebisect! Bucuresti. Ziua ce urma sa devina cea mai importanta din viata mea. Noaptea de dinainte îmi paruse cea mai lunga din toata existenta mea, nu izbutisem sa închid un ochi, eram plina de emotii. Reusisem sa primesc un post în TVR. Era o imensa realizare în acele vremuri. În special pentru o tânara de douazeci si patru de ani, proaspat iesita de pe bancile facultatii si fara un minim de experienta. Desi cu mintea de acum, adica la dublul vârstei de atunci, pot sa realizez alegerea lor si de ce au pus atât de multa baza pe mine… Atunci credeam înca în norocul începatorului! Toata familia era contra alegerii mele, nimeni nu ma întelegea nici pe mine, nici alegerea în sine. Ai mei erau frapati de spiritul meu atât de conservator,de viziunea mea comunista. Am uitat sa mentionez ca familia mea era liberala, desi eram foarte saraci, ai mei au încercat sa ma creasca într-un alt fel de spirit. Facând parte din clasa muncitoare, fiind plini de lipsuri, nu reprezentam un pericol pentru sistem, si sa nu uitam ca pe cei asemeni mie îi dorea regimul în fata. Deh! Asa zisa origine sanatoasa! La universitate nu îmi amintesc sa fi excelat într-un anumit domeniu, eram însa o împatimita a literaturii proletcultiste, elogiam comunismul la fiecare pas, cântam doar cântece dedicate marilor dictatori, si eram prototipul perfect pentru a fi o mâna dreapta în sistem. Am sa mentionez cel mai important aspect si cel care a determinat alegerea celor mari din TVR. Eram un bun denuntatot! Poate printre cei mai buni! Spiritul meu de observatie era excelent, tot ceea ce îmi parea mie ca ar iesi din dogmele comunismului, ajungea în scurt timp pe mâna securitatii. Aveam aproape o placere malefica în a face aceste lucruri, atât de placute mie. Toti cei din jurul meu care se încumetau în a-l jigni pe „marele tovaras” sau pe sotia sa, ma înfuriau teribil si nu aveam nevoie de foarte multe minute pentru a-i anunta pe militieni, care în timp ma doreau a fi o sageata a lor, a securitatii. Spiritul meu totalitar a fost rapid remarcat de anumiti profesori, care îmi citeau lucrarile proletcultiste si le trimiteau apoi mai departe la diferite redactii. Toate acestea pâna într-o zi, când am stârnit interesul producatorilor postului national. Nu detineam un CV, dar detineam lucruri mult mai importante, ca de exemplu o buna recomandare din partea „baietilor cu ochi albastri”, frapati si ei de caracterul meu impasibil, de cinismul cu care reuseam sa denunt pe toata lumea, de la vecini, prieteni, pâna la rude.
Le-am câstigat simpatia întrutotul, când mi-am denuntat verisoara pentru vorbe jignitoare aduse tovarasei Elena Ceausescu. Sunt convinsa ca acel denunt a fost cheia care mi-a deschis apoi toate usile. Aveam ceea ce ei cautau, si anume mult sânge rece, nu tineam cont de familie de prieteni, în prim plan era ceea ce stabilea regimul, apoi restul. Obtinerea acelui scurt interviu cu producatorii a fost doar o problema de timp. Eram convinsa ca voi avea o ascensiune de succes, eram constienta de armele pe care le detineam pentru a-mi obtine viitorul mult visat. Nu îmi doream altceva decât un nume notoriu si sa îmi pot scoate parintii din saracia în care am copilarit.
Stiam foarte bine ce mi-ar fi oferit un post de crainic TV. O locuinta frumoasa, scutirea statului zeci de ore la cozi interminabile, deschiderea multor usi… fara ca macar sa apas pe clanta si multe altele. Tocmai de aceea, desi aveam multe emotii în acea dimineata, am reusit sa le canalizez într-un scop cu totul constructiv. Mi-am deschis larg fereastra, mi-am savurat cafeaua si trei tigari poloneze procurate cu mare greutate, apoi am îmbracat rochia împrumutata de la o vecina ce facea munca de cercetare în Germania. Mi-am permis chiar pentru prima data sa ma si fardez cu câteva cosmetice aduse tot de vecina mea, care îmi repeta sâcâitor ca voi ajunge sus, atât de sus, poate chiar o umbra a lui Ceausescu.
Recunosc ca îmbratisam aceasta posibilitate cu mare drag, ba mai mult decât atât,am transformat-o într-un scop. Dupa doua ore eram gata, nu exista În mintea mea posibilitatea de a auzi un refuz. Stiam, aveam certitudinea faptului ca voi primi postul fara niciun efort. Nu aveam ce sa fortez, totul era în mine, în natura mea. Când mi-am parasit locuinta, în poarta ma astepta mama cu ochii în lacrimi, dar cu o binecuvântare pe buze. I-am raspuns ca nu am nevoie de binecuvântare, ca ma am pe mine… iar asta mi-e suficient! Îmi amintesc chiar ca am avut timp si de o scurta teorie, i-am impuns sa scoata icoanele ascunse prin casa si sa le arda cât mai repede, iar mersul la biserica pe furis sa îi ramâna în vise. Nu îmi doream sa îmi stea ceva în calea ascensiunii mele, i-am impus de asemenea sa nu îndrazneasca sa scoata un cuvânt jignitor la adresa regimului, pentru ca de altfel voi uita de faptul ca îmi este mama si va plati ca toti ceilalti cu detentia. Am sarutat-o pe frunte dupa care, pasind apasat spre masina ce urma sa ma duca la redactie, am auzit-o tipând ca nu mai sunt copilul sau si ca nu a crescut un urmas ci o… monstruozitate! Reactia sa mi s-a parut inutila. Ma lasa la fel de rece. Am si uitat-o într-o fractiune de secunda. Eram mult prea ocupata în a ma gândi ce voi spune la redactie, îmi faceam un plan cu ceea ce stiam deja ca vor sa auda. Totul era perfect, eram la un pas de îndeplinirea visului meu, a unuia dintre ele. Urmatorul ar fi fost sa intru în familia Ceausescu cu orice pret.
Eram captiva în visele mele, atât de captiva încât nu l-am auzit pe sofer când mi-a adresat o întrebare cu totul denigratoare pentru sistem. Ma întrebase cu o detasare completa, cum o femeie atât de frumoasa poate sa îsi doreasca sa ajunga sa ia parte la acel bal grotesc care ne vroia pe toti sclavi. Enervata de întrebarea lui si hotarâta sa ma folosesc de toate resursele pe care le aveam pentru a-l trimite undeva „la racoare”, sub motivul devierii de la drumul impus de comunism, i-am oferit un raspuns pe masura întrebarii. I-am spus ca cele mai frumoase lucruri în viata sunt si cele mai înselatoare, ca suntem singurii care hotarâm daca vrem o viata anosta în sclavie si ca scopul scuza întotdeauna mijloacele. Cred ca l-am dezgustat atât de tare încât nu a mai pastrat nici o ramasita din remarca facuta initial. Acest lucru nu putea decât sa ma încânte teribil, desi cu siguranta, avea în posesie mai multi bani decât aveam eu în poseta crosetata de mama. Aveam orgoliul de a nu reprezenta idealul de frumusete al unui sofer, sau al unui fost sofer, îmi spuneam în gând, zâmbind ironic, pentru ca urma sa îl trimit la o scurta sezatoare cu cei de la „secu”.
În cele din urma am ajuns la redactie. Ma astepta o întreaga echipa acolo! Nici macar nu am mai fost supusa scurtului interviu pe care îl asteptam atât de nerabdatoare si la care ma gândisem cu atâtea zile înainte, din cauza caruia nu dormisem atâtea nopti. Am dat mâna cu producatorul jurnalului. M-a complimentat pentru munca prestata în folosul regimului, dar a dat dovada de lipsa de profesionalism printr-o remarca adusa fizicului meu, cu un usor caracter cuceritor. Faptul ma multumea nespus! Îl vedeam ca pe o treapta în ascensiunea mea… Auzisem de relatia sa strânsa cu familia Ceausescu, asa ca nu avea de ce sa ma surprinda un compliment neoriginal. Am fost asezata pe un scaun incomod si am simtit pe pielea mea rezultatul unei cantitati semnificative de pudra pe fata. Mi-au fost conturate buzele într-o nuanta de maro-roscat, iar ochii reliefati perfect de un dermatograf negru. Mi s-a pus în mâna microfonul alaturi de texte, mi s-a dat jumatate de ora sa le învat si mi s-a spus ca este proba eliminatorie. Stiau foarte bine ca acea proba nu reprezenta nimic pentru mine. Erau constienti ca voi face fata fara un minim efort. Am memorat rapid textele. Erau banale! Aceleasi subiecte se repetau pâna la saturatie. Ce era putin mai obositor, era atunci când eram silita sa învat pe de rost numele celor ce ajungeau la militie pentru denigrarea familiei Ceausescu, pentru jignirea sistemului, pentru ponegrirea celor cu functii înalte. Mi se pareau atât de stupizi acesti oameni, stiau consecintele vorbelor lor si cu toate astea riscau pâna în ultima clipa… Nu reuseam sa îi înteleg. Oare nu auzisera de vorba: „Pune-te bine cu necuratul pâna treci puntea”? Sau poate vroiau sa arate cât de curajosi sunt! Oricum acest curaj se pierdea dupa primele zile de detentie. Din temerarii care intrau acolo se transformau în cei mai mari sclavi ai sistemului.
Rupsesem legatura cu familia mea, ai mei nevrând sa beneficieze de câstigul meu. Am încercat în nenumarate rânduri sa le trimit bani, sa îi scot din infernul în care traiau, sa încerc sa îi aduc în oras alaturi de mine, dar mereu îmi primeam banii înapoi fara raspuns. De fapt primisem un ultim bilet în care îmi transmiteau ca nu au nevoie de bani patati, murdari, din partea unei sageti a comunismului. Ma conformasem relativ usor cu ideea de a fi orfana si stiam ca trairile mele nu trebuiau sa se reflecte in fata sticlei, de aceea le lasam cu succes la machiaj.
Profesional,eram fericita, împlinita. Faceam ceea ce îmi placea, asistam la o serie de reuniuni, evenimente, aveam o viata la care putini aveau acces. Elogiam comunismul, iar pentru asta eram rasplatita!
Toate acestea le scriu privind din balconul hotelului, ce îmi ofera o panorama superba asupra turnului Eiffel. Îmi pare grandios. Mi-ar fi placut sa stiu toate dedesubturile acelei constructii, dar nu îl puteam compara cu creatia lui Ceausescu, cu „Casa noastra a poporului”,si îi spun creatie ceausista pentru ca asta a fost. Acea arhitecta tânara ce câstigase proiectul era acolo doar cu numele. Ce construia ea într-o zi darâma Ceausescu a doua zi. Acea perioada m-a marcat profund prin faptul ca puterea cuvântului era mai mare decât orice altceva. Nu aveau nevoie de mari dovezi, simple cuvinte aruncate la suparare, la nervi, te înfundau în detentie, sau în cazurile fericite erai anuntat de un om cu suflet mai mare sa parasesti tara cât mai poti. Eram profund impresionata de puterea de manipulare pe care o aveam si eu. Ceea ce transmiteam din spatele micului ecran era subiect national, lege nescrisa, stabilita doar prin vorbe, prin cuvinte.
Nu as fi crezut vreodata ca toate acestea aveau sa se sfârseasca, tot din cauza unor cuvinte, a unui moment de neatentie, de slabiciune. Eram tânara aveam o cariera de succes, reprezentam un model pentru multe tinere aspirante la postul de crainic TV. Toate acestea pâna în ziua în care m-am îndragostit de un membru al familiei Ceausescu, iar într-un moment inconstient i-am marturisit acest lucru unei colege de redactie. A doua zi vuia tot institutul! De la poarta am fost dusa de militie la director, pentru a da o scurta declaratie si pentru a ma forta sa îmi prezint demisia. As fi putut dezminti acuzatia cu succes, dar nu am facut-o! Deja îmi provoca repulsie ceea ce faceam! Consientizasem ca minteam oamenii cu stiri jenante, ca îmi pierdusem familia… Nu vroiam sa îmi pierd cu totul constiinta. Am recunoscut ceea ce vuia în toate birourile. Am fost data afara si sfatuita sa parasesc tara!
Asta am si facut! M-am mutat în Franta, unde am continuat sa scriu cu succes, pe multi bani, articole din cealalta parte a „cortinei de fier”. Am reluat legaturile cu familia, care de aceasta data era mândra de realizarile mele. În 1996, în timp ce ma aflam în Café Atelier Montmartre, am aflat de moartea lui Nicu Ceausescu, subiect care m-a bulversat multe zile, saptamâni si luni întregi. Multe episoade de dinaintea plecarii mele din tara vor ramâne un mister al sufletului meu. Ceea ce ar fi vrut sa fie… ceea ce ar fi trebuit sa fie… ceea ce ar fi putut sa fie!
Gabriela CENUSA
Vaslui
28 mai 2011
Laura DORNEANU – Liceul Teoretic „Mihail Kogalniceanu” Vaslui
CONCURSUL DE ESEURI
„ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011
Într-o epoca a egoismului, putem avea pretentia de a detine ceva doar al nostru? Nu! Nu acele bunuri materiale, ci ceva spiritual, ca apartenenta la un popor. Uitam sa privim partile bune ale tarii noastre, preferând sa ne axam doar pe aspectele negative, cele care ne fac sa ne dorim sa modelam aceasta tara dupa bunul nostru plac, corectând toate greselile. Putem însa face singuri asta?
[pullquote] Vreau o Românie zâmbitoare, plina de viata, o Românie în care valorile cresc odata cu noi… vreau o Românie cu parfum de liliac!
Laura Dorneanu [/pullquote]
„Be the change you wanna see în the world!” Asa ne încuraja Mahatma Ghandi. Iar conceptul este unul cât de poate de corect. Fiecare dintre noi poate deveni cineva mai bun, un model pentru sine, iar apoi pentru ceilalti. România mea nu are nevoie de progres tehnologic atâta timp cât atitudinea si comportamentul nu sunt la nivelul care sa îi permita o evolutie. Primul pas ar fi depasirea deziluziei cotidiene pe care ne-o induce saracia, coruptia, proasta crestere sau prostul gust. Vreau o tara cu care sa ma pot mândri oriunde! O tara ai carei locuitori nu se tem sa recunoasca de unde au plecat! O tara în care meritele sunt criteriul pe baza caruia majoritatea deciziilor sunt luate!
Putem asemana tara noastra cu un copac. Un mar! Noi, oamenii ce îi apartinem, suntem asemeni fructelor. Iar codita este legatura pe care o avem cu acel copac. E dezamagitor sa vezi tot mai des cum aceasta codita se rupe, iar multi din oamenii capabili ale acestei tari aleg sa-si desfasoare întreaga activitate pe alte meleaguri. Sa fie asta o dovada de lasitate? Luptam împotriva curentului? Nici gând! E doar nevoia fiecaruia de a i se recunoaste meritele, nevoia de a fi tratati corect, cinstit.
O societate nu trebuie judecata doar dupa o singura persoana, un reprezentant. E un întreg ansamblu în care fiecare parte îsi are rolul ei bine determinat si care poate schimba ciclul întregului mecanism. Din aceasta cauza vreau sa cred ca fiecare din noi poate aduce o schimbare prin propria persoana si prin comportamentul ei. Exemplele pozitive, modelele de buna practica pot schimba atitudini (si nu e valabil doar în cazul Popii Tanda!).
Avem nevoie de o primavara, iar cu putina bunavointa, ambitie si perseverenta vom vedea îmbobocind zâmbetele si pe fetele oamenilor din tara noastra! Vreau o Românie zâmbitoare, plina de viata, o Românie în care valorile cresc odata cu noi… vreau o Românie cu parfum de liliac!
Tatiana STEFAN Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad
CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011
[pullquote] „România este cea mai frumoasa tara, pentru ca e a mea, glia mea de dor, la care doar gândind în suflet ma-nfior…”
Tatiana STEFAN[/pullquote]
Îmi iubesc patria si o port mereu în inima.
S-a implantat adânc în suflet de când întâia data am vazut lumina mângâietoare, când am respirat lacom prima gura de aer miraculous si datator de viata. O port în inima ca pe o floare ce o îngrijesc; în culorile sfinte de tricolor, ca sa nu uit ca traiesc „ACASA” cu ai mei. Ce n-are frumos tara mea: România?
Mi-i tara
Ca un cuib de ciocârlie,
Undeva lânga o apa,
Undeva în câmpie.
Undeva într-o doina,
Undeva într-un vis,
Undeva printre holde
Ca pe palma întins.
Undeva în Europa…
Tara straveche de plugari,
Radacina a pamântului,
Pom din pomi seculari.
Undeva, unde cerul
Curge-n vii si livezi,
Unde-si deapana basmul
Capra cea cu trei iezi.
Unde vine din lupte
Si acum Fat–Frumos,
Undeva, unde-i vrednic
Al stramosilor os.
Undeva la rascruce
Si sub cerul deschis,
Undeva într-o doina
Tara mea s-a întins.
Natura vie e minunea cea mai miraculoasa din spatiul nostru. Nu exista un tablou mai frumos decât lanul înverzit ce se leagana în bataia vântului jucaus si neastâmparat, decât freamatul tainic al cetatilor verzi – padurile, decât o livada în floare ce-ti moleseste sufletul prin maretia mirosurilor patrunzatoare, zumzetul melodios al harnicelor albinute si grandoarea vesmântului floral. Pamântul României mele captiveaza cu mirosurile enigmatice si originale, prin culorile mirifice si neobisnuite ale vesmintelor vegetatiei. Minunea aceasta extraordinar de magnifica si irepetabila cladeste temeinic spiritul unui popor înzestrat cu calitati deosebite: omenia, bunatatea asemeni pâinii calde scoase din cuptor, miros de busuioc verde, sinceritatea si una din cele mai reprezentative fiind –ospitalitatea, marca care deosebeste poporul nostru de celelalte „piese” ale mozaicului numit „LUME”.
Pline de clorofila sunt dealurile înalte, frumoase padurile si dumbravile tale, viile spânzurate pe coastele dealurilor batrâne, limpede si senin e cerul nemarginit. Puternicii munti se înalta trufasi în tacerea de piatra adânca, râurile ce-si îngâna melodios dulcea existenta, ele ca brâie pestrite ocolesc câmpurile nesfârsite. Noptile deosebit de speciale prin abundenta farmecelor pe care le descopera încânta auzul si cele mai adânci simtaminte încoltesc în inima mai vii ca oricând; ziua dezvaluind ochilor cele mai atragatoare tablouri, realizate cu o desavârsita iscusinta de mama–natura.
Teritoriul României, desi are o suprafata destul de mica comparativ cu a altor state, spre exemplu Federatia Rusa, se caracterizeaza prin elemente de paradis: o diversitate impresionanta de peisaje unice, cu monumente ale naturii deosebit de frumoase si originale de valoare europeana si mondiala. Împaratia verde de Zeita Frumusetii ne îndeamna sa credem vorbei întelepte:„ Mai bine sa vezi acest pamânt o data, decât sa auzi despre el de o suta de ori”. De aceea de multe ori tara noastra este numita: „muzeu sub cerul liber”. România mea este tara la rascruce de vânturi, spre soare-rasare dincolo de imensul ocean.
Pamântul strabun – codrii milenari‚ fântânile cu apa dulce potolind setea aprinsa a calatorului; holdele nemarginite de grâu galblen si copt încarcat de povara bunatatii noastre, îngâna o doina în mângâierea vântului nelinistit, asta-i una din comorile, aurul nostru, râurile cu apa limpede si înceata ca vorba moldoveanului, brazdeaza fata dogorita de arsita valorilor a batrânei patrii; gorunii ce strajuiesc vitejeste cu un adânc devotament la marginea periilor dese — padurile, lacurile – ochi albastrii ai tarii si helesteiele cu mult peste valoros si gustos, fiind unul din cele mai apreciate produse din gastronomia fara egal al locurilor, movilele si dealurile au nume semnificative alese cu multa pricepere si dibacie de strabuni, vaile si luncile manoase îngrasate de untura pamântului — humusul, florile de câmp gingase în culori de curcubeu si ametitor de parfumate, strabat cele mai adânci strafunduri ale sufletului uman, nesemanate de nimeni, doar iubite de toti, podgoriile renumite cu soiuri alese, memorabilile prisaci cu stupurile si roiurile de albine înzestrate cu darul de a munci cu un neistovit avânt, calitate care a preluat-o cu mult succes poporul român.
Natura este cea mai indispensabila, valoroasa si grandioasa comoara prin care omul a fost desavârsit de Dumnezeu. Iubita patrie – România, este asemeni unui imens palat ce cuprinde minunate taine stropite cu vraja magiei în necuprinsul infinit al farmecului, sfâsietor de suflete flamânde de noutatea si gradul de intrigare al aventurii în lumea frumosului reunite cu puritatea, candoarea clipelor de neuitat, a extazului la nivel maxim. Tot ceea ce ne înconjoara ascunde în sine o simbioza dintre mistic si euforie, rafinament si inocenta, originalitate si dorinta de a explora. Aceste locuri plamadite din roci originale sunt în stare sa trezeasca o alta latura a calatorului, cea de a afla istoria locala si de a se delecta cu subtilitatea împrejurimilor uluitor de încântatoare.
România mea este o gradina imensa îngrijita si pastrata frumos prin munca covârsitoare a milioanelor de frati si surori ale mele. O tara se mândreste cu poporul ei. Unul deosebit, care stie sa munceasca cu mult sârg si ardoare, dar sa învârteasca si horele. Înca din primele timpuri ale existentei sale, poporul român a dat la iveala un întreg tezaur artistic în care îsi exprima în forme vii si originale, bucuria de a trai si setea de libertate.
Limba noastra fiind numai cântec, face ca verbul sa strabata spatiile eterului pur, transfigurându-se în eterna doina a dorurilor unei natiuni. Doina întruchipeaza icoana de aur a graiului matern, picatura de argint în auz, înfiorare de tremur, salba de margaritare, cântare a cântarilor. Cuvântul de diamant al limbii române se rasfrânge în nesfârsitele-i oglinzi a acelui suflet al divinitatii. Tara dispune de biblioteci mari, cu un numar impresionant de carti cu literatura autohtona, cât si universala, ele mai sunt numite de locuitori, cititori fideli „farmacia sufletului”. Cel mai magulitor refugiu este lectura, caci românul se naste poet — asemeni luceafarului vesnic luminând cu raze de creatie: Eminescu!
Cultura neamului meu este una vasta si cu origini stravechi. Impresioneaza prin originalitate, vechime si ingeniozitate. Anume cultura este elementul care face sa se deosebeasca tarile si popoarele între ele. Totodata constituie si factorul forte care atrage un numar cât mai mare de turisti. România la acest capitol are cu ce se mândri. Urme ale vechii civilizatii sunt îmbinate armonios cu elemente de modern, stimulând atentia printr-o combinatie extrem de reusita. Orasele atrag multimile ca un magnet prin elemente la prima vedere simple, dar atât de necesare: gastronomie, ireprosabila, constructii ce stârnesc interesul, bunavointa si ospitalitatea oamenilor, caldura sufleteasca pe care o emana.„La sat s-a nascut vesnicia” spunea marele Alecsandri eu însa spun:
„Si ploaia parca-i alta
Prin vie si livada,
Si peste casa noastra
Cu-n geam deschis la strada!”
Aceasta atmosfera e una din basmele lui Creanga, strapungând inima cu acul sensibilitatii în cele mai nebanuite locuri. Totul e atât de spectaculos, încât nu poate fi redat în întregime cu ajutorul nici uneia dintre arte. Fiecare secunda traita în asa ambianta se înscrie în memorie ca cele mai frumoase si pline de splendoarea amintirii, senzatii de nedescris. Portul national, cântece care ating cele mai susceptibile corzi ale personalitatii, jocuri care emana în jurul lor buna-dispozitie si veselie, imaginile sunt de-a dreptul coplesitoare.
Bisericile si manastirile sunt capodopere ale unor oameni extraordinar de iscusiti. Ele sunt o marturie istorica, dar si actuala a talentului pe care îl poseda oamenii din aceasta tara. Credinta în cel de sus ne face sa fim asa cum suntem: buni, cinstiti, primitori, cu sufletele deschise si dornici de a lua tot ce e bun si curat în inimele noastre de la cei din preajma. Bunatatea este o stea ce rasare în sufletele proprii înca de la nastere, raspâdeste în jurul nostru o aura pozitiva, transmisibila de la om la om. Dupa ce ai fost pe acest plai natal, vocea lui te striga sa vii ca sa-l revezi…
România este una din cele mai pretioase „perle” ale Europei pentru ca e A MEA, a neamului nostru. Arsenalul imens de valori, traditii captivante; imagini si privelisti cutremurator de candid; oameni speciali — cu sufletele încacate de generozitate; frunzele de dor, îngâna de sute de ani doina ce îti cheama vocea interna la purificare; orientare spre valori ale neamului omenesc; gastronomie de o raritate exceptionala. Cultura seculara îsi pastreaza vitalitatea necesara; limba dulce, mult aduce, si factorul cel din urma, dar cel mai important –„NATURA”. Este una deosebita, transformând aceste locuri special într-un “Picior de plai… O gura de rai”…Este nu numai frumoasa, dar si bogata Patria mea…Toate, toate sunt ale tale Românie!Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii, de ne-a dat o tara plina de gratie, care sa fie unicul loc de pe lume unde sufletul si trupul sa se simta Acasa.
România visurilor mele esti locul unde muntii îsi înalta Templu de tacere, vaile rasuna armonios în murmurul stropilor gingasi de ploaie si râurile domolite duc sperantele românului în lumea larga în neant. În zbuciumul continuu al Marii Negre unde s-au varsat lacrimile strabunilor mei ce au trait pe plaiurile Mioritei, asa sadindu-mi în suflet admirabila samânta a sentimentelor de dragoste pentru România…
CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011
Teodora Cristina CIOBANU: Colegiul National „Cuza Voda” – Husi
Eleva clasa a XI-a
ROMÂNIA MEA: „O TARA MINUNATA!”
România mea este o capodopera naturala: tara frumoasa si binecuvântata de Dumnezeu!
[pullquote]
“Ma gândesc acum ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea, România?” Teodora Ciobanu
[/pullquote]
Ma gândesc acum ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea: România? Gradini si livezi în culorile de curcucubeu, munti plesuvi în tacerea de piatra adânca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mâna maiastra si sfânta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mângâie privirea, cu livezile îmbracate în sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata în soarele mai luminos si mai calduros, cu râurile izvorâte de peste tot cuprinsul tarii, ca sa astâmpere setea românului cuprins de harnicie, când trudeste pamântul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci românul se naste poet, cântându-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…
România mea este locul meu de nastere; si toti românii îmi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cântec sau înlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta… Purtam toti, cu noi o casa, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba româna, primita ca dar de la strabunii ce au sadit în noi – ca zestre sfânta si buna – florile sacre de comunicare, în cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina.
România mea are însa, pe lânga prezentul complicat, un trecut glorios. Prezentul complicat? Pai… Da! Practicile politice si cele economice promovate în România sunt recunoscute peste tot în Occident... ca fiind penale. Sau hilare. Valorile culturale ii sunt recunoscute peste tot în lume (Vezi cazul Costel Busuioc. Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, este vorba de un zidar român care a câstigat un glorios concurs de lalait pentru emigrantii din Spania).
[pullquote]
„Mult e dulce si frumoasa,/ Limba ce-o vorbim!./ Alta limba-armonoasa/ ca ea nu gasim./ Salta inima-n placere,/ când o ascultam,/ Si pe buze-aduce miere,/ când o cuvântam./ Românul o iubeste cu sufletul sau…/ O, vorbiti, scrieti româneste,/ pentru Dumnezeu(…) De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?” George Sion
[/pullquote]
Natiunea romana este respectata si, în acelasi timp, temuta peste tot în Europa. Mai ales în Italia, unde romanii sunt ocoliti cu respect si teama în toate marile orase. Da, asta este povara pe care orice mândru român trebuie sa o duca din cauza apartenentei sale la Marea si Glorioasa Natiune Româna! Asta este singuratatea celui din frunte, a celui Ales.
Cu toate astea, eu vreau sa iau partea buna a lucrurilor si anume ca Roamânia mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, îngrijita si pastrata frumoasa, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sânge latin ce ni l-a dat Dumnezeu când ne-a daruit un suflet si o credinta si o limba frumoasa pentru comunicare, când am vazut întâia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci tara mea: Acasa…
Am cutreierat aceasta gradina sadita de Arhitectul Universului, în lung si în lat, imprimând pe pelicula creierului meu capodopere naturale ale patriei mele, ca sa le am mostenire si sa fiu fericit ca m-am nascut într-o tara asa de minunata, ce a fost, ce este si va fi o creatie binecuvântata a lui Dumnezeu… Muntii falnici, dealurile în culori de curcubeu, câmpii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvântate, marea cu valurile ei neastâmparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grâu „pe cel mai gras si bogat pamânt din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „în pântecele” tarii mele, gradini lânga gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii îmi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt român, afirmând plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Românie!
Limba româna, este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite din lume, având o istorie vrednica de poporul a carui obârsie se adânceste în istorie pe o perioada de aproape doua milenii. Este o limba romanica, având la baza structurii gramaticale si a fondului principal de cuvinte vocabularul si gramatica limbii latine. Vorbita de peste 30 de milioane de vorbitori din actuala Românie si de românii aflati în diaspora, inclusiv în America si Canada, limba stramosilor nostri români se bucura de prestigiu pentru muzicalitatea si pentru strucutra ei gramaticala atât de bine închegata si atât de logica în redarea precisa a sensurilor exprimate în îngemanarea sunetelor în cuvinte, a acestora în propozitii si fraze, prin care vorbitorii se înteleg între ei, în vorbire sau în scris.
Frumusetea limbii române, ca muzicalitate, bogatie de vocabular si logica de organizare structurala i-a facut pe multi oameni de cultura români si straini, care au studiat limba noastra, s-o aprecieze, scriind cu entuziasm despre ea. Voi da exemplul de mai jos cu singura dorinta de a trezi interesul românilor aflati departe de tara: de Acasa, dar cu inima si vorba legati de izvorul acela lingvistic si sufletesc de la poalele Carpatilor nostri si al Dunarii strabune… si – de ce nu? – Pentru strainii care vor dori sa cunoasca o cultura si o tara minunata, sa fie una din tarile cele mai frumoase din lume, cu oameni deosebiti si cu o limba de comunicare dintre cele mai alese dintre limbile pamântului!
În secolul al 19-lea, un scriitor român, pe nume George Sion, scria poezia, cu sufletul plin de mândrie pentru limba si neamul românesc, intitulata „Limba româneasca”, în care ne contopim în admiratie, alaturi de autor, pentru neamul si limba noastra ce-o vorbim si printre straini; si cautam sa n-o stricam prin pocirea ei, introducând sintagme nedorite, din „amalganul” atâtor limbi vorbite pe aceste meleaguri. Dar iata cuvintele izvorâte din inima unui român ce si-a iubit limba si neamul, cum ar trebui sa facem si noi, memorând aceste versuri simple, dar izvorâte din inima sincera a unuia ce a gustat frumusetea acestui mijloc de comunicare lingvistica: Limba româna… „Mult e dulce si frumoasa,/ Limba ce-o vorbim!./ Alta limba-armonoasa/ ca ea nu gasim./ Salta inima-n placere,/ când o ascultam,/ Si pe buze-aduce miere,/ când o cuvântam./ Românul o iubeste cu sufletul sau…/ O, vorbiti, scrieti româneste,/ pentru Dumnezeu(…) De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?(…)”
România mea este o tara frumoasa, cu un popor temator de Dumnezeu, cu oameni ce gândesc si vorbesc româneste. România mea este un tablou unic în lumea de culori a globului nostru pamântesc, care se învârteste majestic de atât amar de vreme…
România visurilor mele, din copilarie si din prezent, este locul în care muntii cânta în bataia vânturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar pârâiasele zburda, ca apoi, râurile domolite sa duca sperantele românului în lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, în care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit în suflet mirabila samânta a sentimentului de dragoste pentru România mea si pentru limba ei frumoasa româna!
E România mea!
Teodora Cristina CIOBANU
Colegiul National „Cuza Voda” – Husi
CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011
Madalina Geta DIACONU: Colegiul Economic „Anghel Rugina” – Vaslui
Eleva clasa a XII-a
ROMÂNIA MEA: „A FI SAU A NU FI… ROMÂN”
România. Si iata cum sufletul este iarasi navalit de mii de sentimente contradictorii, ca de fiecare data când constiinta îndrazneste sa rosteasca acest cuvânt. Gânduri, idei, frânturi din propiile amintiri dar si mai multe din ale altora roiesc în jurul acestui substantiv propriu, împiedicându-ma sa îmi formez o imagine clara a propriei patrii. Prin ochii care dezvaluie un suflet înca imatur, România apare acoperita de un val de povesti si ipostaze pozitive si negative deopotriva care, din imposibilitatea de a fi ignorate, deformeaza adevaratul chip al tarii mele. Momentan pot descrie România doar din cele vazute si auzite de altii si prea putin din propria experienta care este departe de a fi vasta. Balanta judecatii mele este înca în echilibru si, desi talerele sale de abia au început sa cântareasca, mintea-mi frageda si-a format o parere despre societatea în care traiesc.
[pullquote]
“România apare acoperita de un val de povesti si ipostaze pozitive si negative deopotriva care, din imposibilitatea de a fi ignorate, deformeaza adevaratul chip al tarii mele.” Madalina Diaconu
[/pullquote]
„Tara tuturor posibilitatilor”. Cliseu care îl aud aproape zilnic. Societatea, de obicei, acapareaza individul, impunându-si propriile idei si conceptii. Insul este obligat sa se supuna, modelându-si gândirea în functie de mentalitatea colectivului. Cu timpul, aceasta etichetare a României a devenit pentru multi un adevar general valabil dar eu, în încapatânarea specifica vârstei, refuz sa accept aceasta prejudecata tipic româneasca.
Nu, România nu este tara în care orice urgie este posibila la fel cum nicaieri pe Glob nu vom gasi un loc plin de lapte si miere. Cred cu fermitate ca orice lucru, om, tara are parti bune si rele si sunt sigura ca tara mea nu face exceptie. Îmi iubesc tara si spun asta fara a fi coplesita de un sentiment de patriotism fanatic, astazi aproape inexistent în sufletele compatriotilor mei. O iubesc pentru bogatiile si frumusetea sa si pentru toate traditiile si obiceiurile care ne fac pe noi, românii, deosebiti printre celelalte popoare de pe Terra. Îi iubesc si pe români, sau, mai bine zis, o anumita categorie: aceia care pleaca de la locul de munca bucurosi ca si-au îndeplinit cu succes sarcinile, aceia care sunt onesti si generosi si care, cu umorul caracteristic, trec peste greutatile vietii având, în acelasi timp, crestinismul puternic înradacinat în suflete.
Desigur, nu obiectivismul este cel care îmi dicteaza sentimentele. Îmi iubesc tara pentru ca este a mea si a parintilor mei, pentru ca aici am crescut si aici mi-am format o lumea a mea. Cu toate acestea, nu ma pot preface ca partile rele nu exista si ca plaiul mioritic este unul de basm.
Se spune ca trebuie sa privim jumatatea plina a paharului, dar personalitatea ma împiedica sa ma complac si sa ma multumesc doar cu jumatate din potential. Nu pot sa bag capul în pamânt si sa cred ca o sa fiu în siguranta. Sunt multe lucruri pe care le-as schimba în România, mai exact la români, la mentalitatea lor caci cred cu tarie ca modul de gândire deosebeste fundamental un popor. Desi de-a lungul secolelor românii au trecut prin multe încercari dificile, se pare ca firea delasatoare si conformista s-a transmis din generatie în generatie. Nu poti progresa daca nu îti doresti acest lucru, daca nu îndraznesti sa ai vise si sa le urmezi. Românul se multumeste mereu cu ceea ce i se da si refuza sa spere la mai mult, desconsiderându-se continuu. Am avut ocazia sa cunosc tineri din alte tari si diferentele de caracter s-au facut imediat remarcate.
Refuz sa cred ca suntem mai prejos de celelalte popoare. Suntem cu totii oameni si nu îl poti judeca pe cel de lânga tine în functie de nationalitatea sa. Am dovedit de nenumarate ori ca suntem capabili de lucruri marete în diferite domenii. Totul este sa îndraznesti sa speri si sa fii pregatit sa risti. Din pacate pentru România, tinerii, singurii care au puterea de a schimba ceva, aleg sa îsi caute fericirea în afara granitelor. Noul, necunoscutul, misterul, au fascinat dintotdeauna fiinta umana care va tinde mereu sa creada ca un mediu nou în care neprevazutul este la fiecare pas are mult mai multe de oferit decât rutina, obisnuitul, viata cotidiana care nu ne mai poate surprinde cu nimic bun. Speriati de un sistem care, practic, nu le ofera nici o optiune demna de luat în seama, mii de studenti aleg calea usoara, plecarea, pentru ca este mult mai simplu sa lasi o problema nerezolvata decât sa cauti o solutie echitabila, mai ales în cazul de fata.
Acum, când mintea îmi face în continuu planuri pentru viitor, când deseneaza zeci de schite care vor sfârsi mototolite si aruncate într-un colt al subconstientului, pe biroul constiintei au ramas doua mari planuri de lucru cu abordari total diferite. Întrebarea fundamentala ramâne aceeasi: „Sa încerc sau nu? Am vreo sansa sa schimb ceva sau ar trebui sa dau frâu liber egoismului si sa urmez exemplul tinerilor plecati în Marea Britanie, Olanda sau Danemarca?”.
Gândul unei departari definitive de locurile natale ma îngrozeste, dar iau în calcul posibilitatea efectuarii studiilor în strainatate pentru ca, ulterior, sa ma pot întoarce pentru a schimba ceva. Neobosita constiinta, însa, lucreaza neîncetat si nu se stie când pe biroul ei vor trona alte planuri total diferite de cele care astazi si-au primit atributul de „principale”.
Gabriela CIORTAN – Liceul Teoretic” Emil Racovita” Vaslui
[pullquote]“Nu te lauda cu inaintasii tai, daca nu le calci pe urme” – Nicolea Iorga[/pullquote]
Adolescenta
Adolescenta, adolescenta, termenul acesta va suna cunoscut si voua, nu? Bineinteles majoritatea dintre voi se afla in aceasta etapa a vietii. Cu totii stim ca ea se desfasoara intre 12-17 ani si ca difera de la persoana la persoana. Adolescenta este perioada in care incepi sa te maturizezi atat fizic cat si psihic. Un adolescent este un minor care devine uneori o problema majora.
In aceasta perioada avem momente in care nu ne putem intelege nici pe noi insine:” Cum sa lupt cu himera mea? Cu acel dragon de focuri bengale care s-a ridicat si a tipat in viata mea de adolescent retras si sfios. Cu acel cutit irizat care, apasand usor, sadic, in structurile mezencefalului, mi-a despartit emisferele una de alta” afirma nimeni altul decat Mircea Cartarescu.
Ne plangem ca nu suntem intelesi, ca nu ni se ofera libertate, dar ne-am gandit vreodata la cei dinaintea noastra, care munceau cot la cot cu adultii pe pamanturile boierilor, care mureau de foame, erau biciuiti si li se puneau botnite la gura pentru a nu gusta din poamele stapanului. Ei nu aveau nimic din ce avem noi astazi, dar tot adolescenti erau, numai ca nu stiau acest lucru. Noi mergem in discoteci seara de seara, ei nu se duceau decat la hora. Un adolescent de atunci semana cu un adult, caci mainile lui erau muncite, era maturizat fortat, dar stia ce inseamna frica si rusinea.
Si cei de astazi cresc, isi gasesc de lucru, parasesc casa parinteasca, isi intemeiaza o familie. Marea diferenta este ca acum nu le mai fac in ordinea de altadata.
Adolescentii de azi sunt noncomformisti, rebeli, se imbraca care mai de care mai kitschos si mai extravagant pentru a iesi in evidenta si de multe ori cu scopul de a parea mai maturi. Adolescenta este o perioada de modelare, bunele maniere acum sunt vizibile, iar daca nu ai asa ceva greu mai poti fi slefuit, caci” nebuniile tineretii devin viciile de la maturitate si rusinea de la batranete”.
Exista un proverb” Ai carte ai parte!”. Multi liceeni, sarguinciosi, invata mult pentru a obtine medii mari si pentru a-si forma un viitor stabil. La aceasta varsta incep intrebari de genul: “Ce vreau sa fac in viata?”
[pullquote]Creati-va o adolescenta frumoasa sa va amintiti de ea mai tarziu cu nostalgie si placere, nu cu rusine. (Gabriela Ciortan) [/pullquote]
Cu parere de rau o spun, dar pe langa cei cuminti sunt si adolescenti de bani gata, neinteresati de scoala, care cred ca totul li se cuvine.
Parintii au un rol important in aceasta perioada, caci mentionez suntem adolescenti, nu majori, deci inca depindem de ei. Parintii trebuie sa ne ghideze pe drumul ce bun, sa ne faca sa deosebim binele de rau. Acestia trebuie sa fie prietenii nostri, nu dusmani ca in unele cazuri. Mai devreme sau mai tarziu, fiecare adolescent capata ceea ce merita- toti cresc si ajung si ei parinti-.
Un alt rol important il are anturajul. Adolescentii de astazi sunt foarte naivi si pot fi manevrati foarte usor de catre cei rai. De aceea este foarte bine sa-ti alegi prietenii nu dupa cat de populari sunt, ci dupa trecutul si caracterul lor. Se spune ca” iti poti face mult mai multi prieteni cu urechile decat cu glasul”.
Viciile sunt cele mai intalnite printre tinerii adolescenti, alcoolul si tutunul fiind cele mai frecvente atat la baieti cat si la fete. La adolescenta dam buzna peste necazuri, la batranete dau ele buzna peste noi.
Trecand peste acest lucru, adolescenta este si perioada frumoasa, cand incepi sa ai fluturi in stomac si sa fii cu capul in nori. Multi tineri isi creaza o lume a lor in care ori de cate ori au probleme sau vor sa fie singuri se refugiaza acolo, caci” Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate” afirma Emil Cioran.
Se spune ca adolescentii sunt temelia unei noi generatii, pe baza noastra sunt puse sansele evolutiei unei lumi mai bune si mai prospere, dar in unele cazuri stagnam. Putini mai citesc o carte, putini mai vad un film bun, majoritatea a ajuns dependenti de calculator, a preluat stilul emo, ajungem sa fim depresivi, impulsivi datorita lipsei de comunicare.
De ce ne este teama sa cerem ajutor? Nu e nimic rusinos sa vrei sa fii ajutat de catre cei din jur, multi tineri se izoleaza tocmai pentru ca nu au glas, curaj sa-si spuna punctul de vedere. Eu l-am spus, fie ca sunteti de acord sau nu cu mine, eu asta cred. Creati-va o adolescenta frumoasa sa va amintiti de ea mai tarziu cu nostalgie si placere, nu cu rusine.
Gabriela Ciortan
Eleva, clasa a XI-a
CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011
Denis ZLATAN – Grupul Industrial Scolar „Ion Mincu” – Vaslui
(elev in clasa a XI-a)
ROMÂNIA MEA: „TARÂMUL VISELOR NEÎMPLINITE”
România!… un pamânt care poarta un nume asa de frumos… Bineînteles ca de fiecare data când vine vorba de aceasta tara, se vor auzi numai vorbe si lucruri grele pe care românii le spun din cauza nemultumirii traiului de aici si, totodata, din placerea de a critica politica si guvernarea. Din pacate, aceste vorbe se aud si de dincolo de granite, acolo unde numele de român este urât multor popoare din cauza problemelor cu care se confrunta cu acesti români, plecati din tara din cauza lipsei locurilor de munca si a traiului scazut.
Vreau totusi, atât cât pot, sa scot în evidenta câte ceva bun din aceasta tara, care ma poate face cândva „foarte mare”. Dar, mai intâi de toate, cred ca e mai bine sa vorbesc despre ceea ce e gresit în tara mea, pentru ca din greseli se învata. Bineînteles ca cei care critica viata din România, aduc si argumente clare, deoarece s-au saturat sa fie „furati” de stat. De aceea, nemultumirile ajung la un nivel în care individul iese în strada pentru a protesta. Cred, totusi, ca aceste „greve” nu îsi au rostul si ca tara aceasta nu se va schimba. Trecând prin atâtea clase si terminând într-un final ceea ce numim noi „viata de elev”, realizez ca, de fapt, muncesti degeaba pentru a-ti intretine copilul la scoala si ca, acum, el nu are nici un viitor în aceasta tara, chiar daca sunt si alte idei controversate care afirma ca „daca ai cu ce”, ajungi departe si aici. Nu zic niciodata ca nu-i asa. Totusi, vreau sa afirm ca, odata cu terminarea anilor de liceu, devin un om liber sa fac ceea ce vreau atât cât îmi permite legea. Ajungând pe bancile unei mari facultati si de mare renume în toata tara, reusesc sa o termin, dar ramân cu o diploma de care nu ma pot folosi de ea decât la „cules capsuni… în Spania si la constructii în Italia”, pentru ca aici nu îmi sunt oferite sansele sa îmi cladesc un viitor stralucit si sa fiu mândru ca sunt român si ca fac parte din acest neam mare.
Daca este sa luam România ca un singur om, cred ca as putea-o compara cu o persoana care a plecat din aceasta tara draga, sa munceasca într-o tara îndepartata. Ajuns în tara respectiva, reuseste pentru câteva saptamâni sa lucreze, câstigând câtiva bani, dupa care ajunge într-o stare critica. Pe zi ce trece, tot mai mult ajungea într-o stare de disperare, neavând nici macar un acoperis deasupra capului. Într-una din zile, este înstiintat ca la o Gradina Zoologica din zona sunt posturi libere…pentru noi angajati. Ajungând la interviu, cu un mare regret este respins, pe motiv ca toate locurile au fost ocupate. Dând sa plece, este strigat si rugat totodata, daca ar fi interesat de singurul loc disponibil pe care îl mai aveau, si anume, sa tina locul unei maimute din cauza ca respectiva maimuta a gradinii tocmai decedase… si acum erau în plina sarbatoare, la care toti îsi aduceau copii pentru a se bucura de minunatia animalelor. În prima zi, fiind costumat in gorila, mai timid si nestiind cum sa salute copiii, s-a retras într-un colt al custii in care statea. A doua zi, însa, fu surprins sa vada copiii aruncându-i mâncare si, fiindca se mai învatase un pic cu mediul de acolo, a început sa faca din mâna si sa ia din mâna copiilor tot ce primea. Venind si a treia zi, „maimuta” se obisnuise cu acea cusca… gasise si o liana, si un leagan pe care începuse sa le foloseasca pentru a face spectacol. Dar s-a întâmplat ca, într-una din zile, facându-si volta prea tare pe liana de acolo, a sarit în cusca unui leu. Vazându-l asa de fioros si îndreptându-se spre el, s-a retras cât a putut în coltul custii dând sa tipe, dar fu oprit de leul care îi spuse pe un tot mai rastit ca, daca deschide gura, ei vor fi terminati si riscau sa îsi piarda locul de munca.
Ceea ce vreau sa scot în evidenta din aceasta parabola este ca România este ca un trup fara suflet, doar „carcasa”, existând în lumea aceasta doar numele de România, fara a se sti ceva prin care aceasta tara este renumita pe plan mondial. Ea este tara careia îi place sa fie depedenta de cineva din afara granitelor, nefiind capabila sa îsi coordoneze în asa fel economia tarii încât sa ofere locuri de munca si un trai ridicat pentru cetatenii ei, ci ea mereu trebuie sa faca împrumuturi pentru a investi în infrastrusctura, ca apoi, desi „banii tot nu ajung”, sa nu-i mai poata restitui usor. Cei care guverneaza sunt interesati de propriile lor vieti, caci pentru ei este ca si cu un munte, pe oricare parte din munte urca, ajung numai în vârf. Asa este si în tara mea, unde cei mai cu vaza si cei cu un buget foarte mare aspira de cele mai multe ori spre locul cel mai ridicat în societate si, cu regret o spun, ca ei chiar reusesc, dar ajungând la acest apogeu nu mai sunt interesati de cetateni decât atunci când se fac campaniile electorale, când stiu sa promita lucruri care sunt aproape imposibil de efectuat. Nu degeaba spune proverbul „Usor de zis, greu de facut!” Acest sistem politic este unul din cele mai criticate din ultimile timpuri de la regimul comunist si pâna în zilele noastre. De ce ajungem la un moment dat sa avem trei facultati si sa nu avem niciun job? Cred ca ceva este „putred la mijloc”, iar cei din conducere sunt responsabili cu aceste lucruri. Suntem un popor care s-ar zice ca este cel mai bine învatat, ca aici, în tara mea draga, se învata cel mai mult, dar viitorul este întotdeauna invizibil si fiecare se descurca dupa norocul pe care îl are.
Lasând aceste defecte la o parte, cred ca România are un potential foarte ridicat de a fi o mare putere economica în Europa, daca stam si ne gândim la turismul care s-ar putea practica în aceasta tara splendida. Nu zic ca nu se face turism, dar nu este sustinut si locurile amenajate în asa fel încât sa fie chiar un loc cel mai bine vazut în UE sau în lume si toti sa îsi doreasca sa ajunga în tara aceasta. Însa, aici intervine din nou ceea ce numim lipsa de experienta si dorinta de a strânge cât mai multi bani de pe urma cetatenilor a celor din fruntea statului. Avem, fata de multe state din Europa, cum ar fi ?arile de Jos, un avantaj pentru practicarea turismului, deoarece exista lantul Muntilor Carpati pentru care cei din „Benelux”, ar da orice sa vada minunatia unui vârf de munte. Dar noi lasam, cum am mentionat mai sus, sa patrunda în tara strainii pentru a învesti în asa ceva, iar banii proveniti din acestea ajungând în alte “visterii” ale altor tari.
Desi încerc sa aduc argumente cum ca aceasta tara este minunata, cu regret spun ca nu gasesc prea multe cu care sa ma pot mândri dincolo de granite. Multi vor sa plece undeva asa cum am mentionat în exemplul de mai sus, si sa uite de tot, de trecut, de tara asta, si sa încerce sa îsi construiasca un viitor pe care, aici sunt siguri ca nu l-ar fi putut niciodata avea. Chiar daca sunt unii care nu reusesc sa aiba un viitor stralucit, ei tot încearca acolo unde sunt sa treaca peste greutati, dar în aceasta tara, cu nici un chip nu-si doresc sa se mai reîntoarca. De ce?…Niciodata nu am sa reusesc sa-mi raspund la aceasta întrebare, pentru ca în România nu vad deocamdata nici un potential de redresare economica în urmatorii cinci ani si culmea este ca noi, tinerii de azi, suntem generatia care ar putea schimba ceva. Dar, facilitatile de care dispunem si tehnologia care ne da peste cap si care totodata ne împiedica sa mai gândim corect ne face ca mereu sa fim stresati de gândul ca vom trai o viata fara succese si fara viitor, o viata plina de nevoi, care niciodata nu vor fi îndeajuns satisfacute.
Concluzionând, ramân la ideea ca România, desi prin splendorile pe care le are ar putea crea un sistem economic bazat pe turism si, nu în ultimul rând, as vrea sa spun ca este foarte posibil si pe agricultura, deoarce în loc sa importe atât de multe produse, ar putea deopotriva sa exporte, ceea ce ar ridica economia la un nivel mai mare decât în situatia de fata, pentru a nu se mai baza pe marile împrumuturi care altminteri nu rezolva nimic si noi tinerii tot nemultumiti vom ramâne pâna ce ne vom muta cu totii în SUA, România mea…
Denis ZLATAN
Grupul Industrial Scolar „Ion Mincu” – Vaslui
iunie 2011
CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011
Mihai ILIE – Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”- Bârlad
(elev in clasa a XI-a)
ROMÂNIA MEA: „PATRIA MEA!”
Sunt nascut si crescut pe aceste meleaguri reprezentate de câmpiile verzi pline de grâne, de muntii semeti acoperiti de paduri dese si de dealurile bogate în rod. Râuri repezi cu apa cristalina scalda aceste plaiuri si poarta pe valurile lor povestea acestor pamânturi. Apoi povestea este soptita Dunarii, care duce mai departe taina acestui popor si o împartaseste Marii Negre, sora buna a acestei tari, numita România. Aceasta este tara mea, aici s-a format natiunea mea. Dar mai presus de orice asta este patria mea, România.
Patria mea înseamna mai mult decât cadrul pitoresc si binecuvântat în care s-a nascut poporul român, mai mult decât râul, ramul, codru si marea. Înseamna locul în care au trait si au creat parintii mei, dar si parintii bunicilor mei. Pe lânga dragostea pe care le-o port parintilor mei, o dragoste speciala le-o port si bunicilor mei români. Ca orice român care îsi iubeste patria, am ca bunici nume ilustre ale acestor pamânturi: Mihai Viteazu, Stefan cel Mare, Avram Iancu, Mihai Eminescu, Aurel Vlaicu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Constantin Brâncusi si multi, multi altii. Fara ei, cuvântul patrie ar fi gol de continut. Fara sacrificiul lor pe altarul istoriei, al culturii si al stiintelor, România ar fi doar o eticheta agatata de un anumit contur pe harta lumii.
Frumusetea gândurilor despre patria mea România sunt doar vorbe daca respectul si iubirea fata de ea nu sunt dovedite. Iar dovada se aduce nu prin vorbe, ci prin fapte. Iar daca este cazul prin sacrificiu, asa cum au facut întemeietorii si stramosii României. În viata de zi cu zi, iubirea fata de tara se traduce printr-o munca cinstita, prin îndeplinirea îndatoririlor cetatenesti, prin respectul fata de semeni, indiferent de nationalitate sau etnicitatea lor. Sa iubesti libertatea ta si a celorlalti, sa lupti pentru dreptatea ta si a celorlalti este datoria oricarui om care-si iubeste patria. Toate acestea sunt actiuni prin care bunastarea locuitorilor acestor tinuturi creste, devin mai bogati, iar patria progreseaza spre un viitor pozitiv.
Dar patrie nu înseamna doar privirea îndreptata spre trecut si prezent. Patrie înseamna si viitor, viitorul acestor locuri, precum si al locuitorilor acestor pamânturi: copiii si nepotii nostri. Fata de ei trebuie sa nutrim aceleasi sentimente ca si fata de stramosii nostri. Trebuie sa ne asiguram ca le lasam o României curata, nepoluata, o tara echilibrata social si economic, precum si un mediu înconjurator propice unei vieti linistite si sanatoase.
România mea este o capodopera naturala: o tara frumoasa si binecuvântata!
Ma gândesc acum, ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvântata: o gradina frumoasa pe pamântul, unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur, ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi: românii mai mult, de ne-a dat o tara atât de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit în sentimente de dor, caci este Acasa! Ce n-are frumos tara mea România? Gradini si livezi în culorile de curcucubeu, munti plesuvi în tacerea de piatra adânca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mâna maiastra si sfânta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mângâie privirea, cu livezile îmbracate în sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata în soarele mai luminos si mai calduros, cu râurile izvorâte de peste tot cuprinsul tarii, ca sa stâmpere setea românului cuprins de harnicie, când trudeste pamântul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci românul se naste poet, cântându-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…
România mea este locul meu de nastere; si toti românii îmi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cântec sau înlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta… Purtam toti, cu noi o casa, în sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba româna, primita ca dar de la strabunii ce au sadit în noi – ca zestre sfânta si buna – florile sacre de comunicare, în cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina, oriunde ne-am trai viata pe acest pamânt si nu ne-am lasat inima sa ni se pagâneasca si nici sufletul sa ni se faca iasca, caci ne-am pastrat credinta în Dumnezeu.
Roamânia mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, îngrijita si pastrata frumoasa, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sânge latin, ce ni l-a dat Dumnezeu, când ne-a daruit un suflet si o credinta, si o limba frumoasa pentru comunicare, când am vazut întâia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci tara mea: Acasa!
Muntii falnici, dealurile în culori de curcubeu, câmpii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvântate, marea cu valurile ei neastâmparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grâu „pe cel mai gras si bogat pamânt din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „în pântecele” tarii mele, gradini lânga gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii îmi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt român, afirmând plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Românie!
România visurilor mele, din copilarie si de mai târziu, este locul în care muntii cânta în bataia vânturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar pârâiasele zburda, ca apoi, râurile domolite sa duca sperantele românului în lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, în care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit în suflet mirabila samânta a sentimentului de dragoste pentru România mea si pentru limba ei frumoasa româna! Am în suflet un camin ce-l port oriunde si oricand cu mine in suflet : E România mea!
În opinia mea, un bun român care-si iubeste patria, România, respecta si se îngrijeste sa puna în practica testamentul lasat noua de catre marele nostru domnitor, Stefan cel Mare: „aceste pamânturi n-au fost ale stramosilor mei, n-au fost ale noastre, ci ale urmasilor urmasilor nostri în veacul vecilor…”
Mihai ILIE
Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad
2 iunie 2011
CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011
Manuela BURGHELEA – Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu”, Vaslui
(eleva in clasa a XI-a)
ROMÂNIA MEA: „CUM ESTE TARA MEA…”
Nu este prima data când ti se pune aceasta întrebare – cum este tara ta? Ai mai citit un Noica, un Cioran, un Draghicescu, ba poate si ceva Ovidiu, te-au câstigat si ti-au format convingeri sau, alteori, ti-au provocat dezaprobari profunde. Dar niciodata nimeni nu te-a întrebat, atât de direct, ce este cu tara ta, si iata ca ramâi geniu pustiu în fata foii goale.
Dupa amar de vreme de chibzuinta si lectura, îti vine în minte ca România ta este o cutie neagra. Nu ca asa i-ar fi sufletul, negru si gaunos, si nici c-ar fi ca în povestea aceea a Pandorei, de s-au îngramadit în ea toate pacatele lumii; ar putea fi, mai curând, cutia neagra a unui avion, în care s-ar gasi informatia esentiala ce te-ar ajuta sa întelegi cum de a razbit atâta vreme prin furtuni tara ta. Cert este ca înca nu ai cheia si, poate, nici n-o vei avea vreodata. Poate esti prea tânar, poate nu ti-ai luat ragazul sa o privesti în fata sau poate ca, pâna acum, ai încercat sa crezi ca îti este indiferenta.
Mai mult, sa-ti definesti tara înseamna sa o limitezi, sa o închizi în niste tipare, pe care ea le refuza si peste care sare ca o caprioara, râzând de nesocotinta ta. Nu încerca s-o întelegi; România nu poate fi înteleasa, ea trebuie doar simtita si traita, asa, ca o poezie. Nu este loc sa te complici sa îi cauti o filozofie, cât timp sufletul românesc este atât de simplu si atât de putin predispus la problematizare. Ia totul cu seninatate si vezi în tot ce te înconjoara simple aparitii ale firii; sa faci altfel ar fi curata blasfemie.
Când spui ca îti este imposibil sa îti limitezi tara, te gândesti, cumva, ca România este în tine, oricât de în afara granitelor ei te-ai duce. Te ascunzi tu în vreo gaura de sarpe, îti mai cauti adapost în bârlog, cu ursul, dar sa nu crezi ca sentimentul acela românesc al fiintei nu vadetecum!
Nu stii altii cum sunt – (ba poate ca stii, dar nu despre ei este vorba aici), dar tu chiar te complaci în românire. Tu îti duci zilele aici de când cei doi batrâni buni înca mai umblau prin lume… Ar fi trebuit ca pâna acum sa românesti la fel cu toti ai tai, dar unii sunt mai români decât altii si, acum sincer, n-ai putea spune ca toti românii românesc în acelasi chip. Tu, de exemplu, moldovenesti în tihna, fiindca te-ai nascut pe meleaguri vasluiene. Tu nu accepti sa-ti spuna nimeni ca tinutul acesta al Vasluiului, care nu este nici la munte, nici la ses si care se împartaseste de o neasemuita frumusete, nu este barem un picior de Paris.
Românul este, fara îndoiala, mioritic pâna-n maduva oaselor. Dimensiunea aceasta mioritica este ampla, ea înglobeaza fatalismul existentei, resemnarea, împacarea, fiind sintetizata de expresii precum? „lasa ca merge asa”, „se putea si mai rau”, „înca e bine”, „ce-o fi, o fi”. Românismul este patrimoniul tau stilistic, un ansamblu conturat mai mult din latente decât din realizari. Poporul românesc este ancorat în posibil, în latenta; el nu traieste plenitudinea în istorie, a carei framântare o considera irosire si pierdere oarba de energii. Aceleiasi fibre românesti îi datorezi dragostea de pitoresc, simtul masurii si al întregului, simtul nuantei si al discretiei, cumpaneala gândului si un necesar scepticism. Te afli aici într-un câmp nuantat, aproape inefabil, calator sub zodii dulci-amare, refacând în tine o infinita pendulare între ursita si har divin. Nu te lasi coplesit nici de fatalism iremediabil, dar nici nu te încrezi definitiv sortii, pentru ca stii ca poate sa îti fie si potrivnica.
Situati pe un pamânt de cumpana, românii au stat aninati de munti si au demonstrat o extraordinara forta de rezistenta la mereu „aceste cumplite vremi de amu’ ’’, cum ar fi spus Costin. Geografia a orientat istoria. Consideratia este agravata extrem de Cioran, care afirma ca România este geografie, nu este istorie, ca mai mult a îndurat istoria, decât a facut-o. Totusi, tu nu poti sa te dezici de unele rabufniri ale trecutului si, în apostazia ta, sa te consideri curat ca un ghiocel, pentru ca stii ca, din dulapul tau de acasa, te-ar privi mustrator scheletele stramosilor. Tu porti în tine ecoul faptelor de arme glorioase ale unui Fane Babanu sau ale unui Mihai Viteazul si ale Pestilor Buzati, pe care, pentru posteritate, ar fi bine sa nu le renegi.
Câteodata, constati si tu, cu bucurie, gând la gând cu Noica, faptul ca poporul acesta, care, într-un document din trecut, în „Unio Trium Nationum”, Universitatea ungurilor, sasilor si secuilor din Transilvania, cu câteva sute de ani în urma lor fata de cele câteva milenii de dainuire româneasca, aproape ca nu era mentionat si nu avea niciun drept, el, poporul acesta, anonim în istorie, se va ruga la Judecata de Apoi pentru mântuirea celor trei natiuni care l-au nesocotit – unguri, sasi, secui -, asa cum, la fel de bine, se va ruga pentru mântuirea pâna si a turcilor, care l-au stapânit, jefuit si abatut de la viata în veac, sau cum se va ruga, deopotriva, pentru mântuirea slavilor, care au amenintat sa-l înghita, cu valul lor urias. Poporul român a rabdat toate acestea în istorie, ca o simpla maicuta de mânastire, si a ramas pe aceste plaiuri, ca popor cu obiceiuri slave si cu constiinta de romani.
– Cu bucurie, spuneai, îti gândesti tara.
– Cu bucurie, pentru ca ce alta zabava poate fi mai de folos românului si mai cumplita razbunare decât iertarea dusmanilor?…?!
– Arrêtez-vous, Belle Infidèle, vous faites dire à Noica des choses qu’il n’a jamais dites!!!
Alteori, te uiti la voi, cât sunteti de mici, si simti enorm si vezi monstruos, si mai ca-ti vine sa-l întelegi pe Caragiale, de ce va uraste. Alta data, citesti, ca si Cioran, în formula costiniana „nu este vremea sub om, ci bietul om sub vremi’’ (preferata de Xenopol ca motto la „Istoria Românilor’’), formula fatalismului national si, într-un glas cu cronicarul moldovean, îti deplângi tara-ti înlacrimata si pe bietii locuitori. Îti dai seama ca poporul tau este bun facator de planuri, admirator de straini si suspinator dupa caractere, dispretuitor al urmarilor faptelor sale (ce-o fi o fi!).
În asemenea conditii, ar fi de mirare sa-i ajunga cuiva o viata de om sa înteleaga de ce esti multumit, de ce nu te revolti si de ce nu darâmi România aceasta din temelii, ca pe ruinele ei sa recladesti una nou-nouta. Tu chiar te încapatânezi sa simti pentru aceasta tara si pentru biocenoza ei, dincolo de un interes stiintific bine justificat, tandrete, chiar duiosie, asemenea unui naturalist fascinat de o colonie de bacterii pulsând în ritm si în contraritm pe lama de microscop.
Filozofând si poetizând, observi în tara aceasta a ta un „spiritus loci”, un ce indicibil, criteriu intuitiv de recunoastere a spiritului românesc. Matricea pamântului de aici este indefinit ondulata, ti-ar spune Blaga, si ea te determina sa te consumi într-o simpatie masiva fata de alternanta ritmica deal-vale, în solidaritate cu orizontul tau spatial.
România este ombilicul lumii, punctul de sprijin în jurul caruia se învârte universul tau si la care raportezi orice alt spatiu, iar pentru tine oamenii se împart în români si în non-români. Ia, însa, aminte, sa nu-i vorbesti unui non-român despre aceasta, ca nu te-ar întelege, si pastreza-ti convingerea, chiar daca s-ar putea ca desteptii sa încerce sa-ti contracareze acest adevar cu argumente care se topesc la prima raza de luna. Nimeni nu poate spune mai autentic decât tine cât este dulceata si cât este amar în conditia de român.
Tu ai constiinta ca memoria colectiva uita ce ai scris, dar retine tâlcul. Înca mai cauti neodihnit cuvântul sa exprime România ta si îl gasesti, dupa o furtuna feroce în creier? oh! oh! oh! si vai! vai! vai! di tara. Si trec anii cu roata si tu vezi, prin spuma marii si prin fum, matca neamului si plaiul verde cel neadormit, si nu mai este dulce afara si nici în bârlog, pentru ca cineva a uitat cutia deschisa si te-a razbit dorul…
Manuela BURGHELEA
Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu”, Vaslui
30 mai 2011
CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011
CÂSTIGATOAREA LOCULUI ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANTI:
Gina Camelia ROMAN – Liceul Teoretic „Emil Racovita” din Vaslui
ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”
Mi se spune ca sunt un copil îndraznet aflat pe treptele maturizarii… Frumoasa caracterizare… Ma simt cuprinsa de un vârtej analitic si ma gândesc ca as putea sa decupez scurte fragmente de viata autentic româneasca, într-o dimineata frumoasa de vara. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odata binoclul si privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceasta tara teribil de simpla si frumoasa, trecuta adesea prin focurile unor razboaie, despre care am învatat la istorie ca nu au fost întotdeauna ale ei, aclamata si blamata, si oachesa, cu oameni care viseaza sa traiasca în alta tara. Iluzoriu? Nu stiu ce sa zic de la înaltimea celor 17 ani ai mei… Este tara mea, tara scapata din mâna ce se îndreapta spre un declin sadic creat de propriile mentalitati? Ar fi absurd sa pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în masura sa învinuiesc tara pentru nimic ci doar sa atrag atentia catre „umilul” megies român.
Este cert faptul ca într-o zi voi putea parasi aceasta tara… Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în fata propriei usi fara cheie… Cutez a-mi parasi tara si a începe viata într-o tara perfecta? Este România o tara perfecta? Cum ar arata o tara perfecta, cu oameni perfecti? România este locul unde am crescut, am împartit bucurie, tristete, am învatat sa iubesc, sa dau frâu liber imaginatiei, sa cred în fortele proprii, sa ma exprim, sa ajut, sa caut raspunsuri, sa ignor, sa sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o tara ierarhic magnifica, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt.. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?
Gina Camelia ROMAN
Ma simt prinsa în mrejele tarii care, cu o ultima sfortare, încearca sa ma ademeneasca prin masivele ei înzapezite iarna, prin adierea florilor de primavara, cu aerul ei de fecioara adormita de bogatia verii si dezmierdata de o batrâna toamna târzie, traversata dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivata cu sapa si cu calul, de oameni care s-au chinuit sa-si dea un rost propriei vieti. Purtam cu noi veacul frumusetii, a dorului de drumetii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parca prin vene desi glasul biroului si ora 7 pândeste perfid… De undeva, din inima tarii se aude tulburator imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uita sa traiasca, având un cult al acumularii de traume. Probleme sau pareri tardive, puse fata în fata cu românul, se aud ca dintr-o crevasa: avem facilitati insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de pitipoance cu sex appeal, faptul ca pentru clasa politica suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, daca indecenta înseamna echivalenta vot – peste congelat, ca noi desi nu avem suficiente case… construim monumente, ca bunele maniere par a se gasi la intelectuali sau în aparenta la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni ca la capatul saraciei se afla viata, clubul, luxul. Cumplit este faptul ca fiecare dintre noi avem idealuri si sentimente, suntem o întreaga natiune ce ne cautam valori si înca îndraznim sa speram ca vom trai o viata care sa nu se transforme în tipul de hrana fara condiment.
As vrea sa cred ca, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul tine de noi, redresarea tine de noi, ca le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palma de pamânt. As vrea sa se trezeasca în noi spiritul civic si sa ne gândim ca nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învatati sa vorbeasca româneste, sunt educati si purtati de mâna în gradinite, apoi la scoala.
Daca m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranta as sti sa raspund: din Vaslui, de pe o strada anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fara nicio noima, colt cu maneaua vecinului de la parter si cu bormasina celui de la 3 care sparge si mestereste de cel putin un an. Ma uit în oglinda analitic, cred ca arat bine, parul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seama. Cobor scarile prudent, mi-e teama sa nu alunec, a spalat proaspat femeia noastra de serviciu. La capatul culoarului deja zaresc aceleasi siluete, vecinii mei care asculta muzica pusa în casa de afara. Încerc sa-i ignor, asa cum ignor si replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abtine sa nu exclame „Ce dracu or face astia toata ziua în fata blocului? Altii de vârsta lor au si copii. Mai târziu îti dau în cap pentru o bucata de pâine!” În naivitatea ei, spera… sa nu ajung si eu ca ei.
Înaintez spre iesirea din scara. Vali, un urecheat ciudat, ma saluta zâmbind cu gura plina de seminte. Schitez un zâmbet, ma mai întreaba ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sa aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, ma întreb daca vreunul o fi avut în viata lui emotii la româna, sau s-o fi straduit la matematica. Îmi vine un gând si mai ciudat în minte. Cum or fi aratat când erau bebelusi, moi si pufosi. Ce asteptari o fi având de la ei niste mamici nedormite? Unde, pe ce scara a societatii ar trebui sa-i asez? Sunt scursuri, sunt plevusca? Or fi, dar sunt români, la fel ca si mine! Asta nu pot ignora. Ce sanse primesc ei si de la cine? Ce sanse primesc eu si de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obisnuita, ei – din familii la fel de obisnuite, ca si mine! Lasati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca si ei, eu din Vaslui, ca si ei, eu din România ca si ei… Din România mea si din România lor…
Mergând spre scoala, ma gândesc brusc la ce as vrea sa ma fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel putin bulversante: „Scoala româneasca scoate tâmpiti”! Oi fi si eu unul dintre ei? Cu siguranta! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, si e la moda sa te tratezi în strainatate”… Toate fetele de vârsta mea vor sa se faca modele sau… nu stiu… Ceva care sa le aduca multi bani si faima.
Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?
Drumul catre scoala e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sa vad ceva, o particica din tara asta. In acest moment vad o femeie carând o sacosa, însotita de sotul care fumeaza o tigara… si simt brusc ca nu mai vreau sa ma gândesc la nimic…
Gina Camelia ROMAN
Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui
Revista ARMONIA - Saltmin Media 