ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”


Image source: http://romanianjournalist.wordpress.com/2013/05/28/romania-worlds-biggest-flag/

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

CÂSTIGATOAREA LOCULUI ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANTI:

Gina Camelia ROMAN – Liceul Teoretic „Emil Racovita” din Vaslui


ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”

Mi se spune ca sunt un copil îndraznet aflat pe treptele maturizarii… Frumoasa caracterizare… Ma simt cuprinsa de un vârtej analitic si ma gândesc ca as putea sa decupez scurte fragmente de viata autentic româneasca, într-o dimineata frumoasa de vara. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odata binoclul si privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceasta tara teribil de simpla si frumoasa, trecuta adesea prin focurile unor razboaie, despre care am învatat la istorie ca nu au fost întotdeauna ale ei, aclamata si blamata, si oachesa, cu oameni care viseaza sa traiasca în alta tara. Iluzoriu? Nu stiu ce sa zic de la înaltimea celor 17 ani ai mei… Este tara mea, tara scapata din mâna ce se îndreapta spre un declin sadic creat de propriile mentalitati? Ar fi absurd sa pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în masura sa învinuiesc tara pentru nimic ci doar sa atrag atentia catre „umilul” megies român.

Este cert faptul ca într-o zi voi putea parasi aceasta tara… Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în fata propriei usi fara cheie… Cutez a-mi parasi tara si a începe viata într-o tara perfecta? Este România o tara perfecta? Cum ar arata o tara perfecta, cu oameni perfecti? România este locul unde am crescut, am împartit bucurie, tristete, am învatat sa iubesc, sa dau frâu liber imaginatiei, sa cred în fortele proprii, sa ma exprim, sa ajut, sa caut raspunsuri, sa ignor, sa sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o tara ierarhic magnifica, iar spectacolul proastei imagini va înceta.

 

 Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt.. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?

Gina Camelia ROMAN

 

Ma simt prinsa în mrejele tarii care, cu o ultima sfortare, încearca sa ma ademeneasca prin masivele ei înzapezite iarna, prin adierea florilor de primavara, cu aerul ei de fecioara adormita de bogatia verii si dezmierdata de o batrâna toamna târzie, traversata dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivata cu sapa si cu calul, de oameni care s-au chinuit sa-si dea un rost propriei vieti. Purtam cu noi veacul frumusetii, a dorului de drumetii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parca prin vene desi glasul biroului si ora 7 pândeste perfid… De undeva, din inima tarii se aude tulburator imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uita sa traiasca, având un cult al acumularii de traume. Probleme sau pareri tardive, puse fata în fata cu românul, se aud ca dintr-o crevasa: avem facilitati insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de pitipoance cu sex appeal, faptul ca pentru clasa politica suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, daca indecenta înseamna echivalenta vot – peste congelat, ca noi desi nu avem suficiente case… construim monumente, ca bunele maniere par a se gasi la intelectuali sau în aparenta la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni ca la capatul saraciei se afla viata, clubul, luxul. Cumplit este faptul ca fiecare dintre noi avem idealuri si sentimente, suntem o întreaga natiune ce ne cautam valori si înca îndraznim sa speram ca vom trai o viata care sa nu se transforme în tipul de hrana fara condiment.

As vrea sa cred ca, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul tine de noi, redresarea tine de noi, ca le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palma de pamânt. As vrea sa se trezeasca în noi spiritul civic si sa ne gândim ca nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învatati sa vorbeasca româneste, sunt educati si purtati de mâna în gradinite, apoi la scoala.

Daca m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranta as sti sa raspund: din Vaslui, de pe o strada anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fara nicio noima, colt cu maneaua vecinului de la parter si cu bormasina celui de la 3 care sparge si mestereste de cel putin un an. Ma uit în oglinda analitic, cred ca arat bine, parul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seama. Cobor scarile prudent, mi-e teama sa nu alunec, a spalat proaspat femeia noastra de serviciu. La capatul culoarului deja zaresc aceleasi siluete, vecinii mei care asculta muzica pusa în casa de afara. Încerc sa-i ignor, asa cum ignor si replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abtine sa nu exclame „Ce dracu or face astia toata ziua în fata blocului? Altii de vârsta lor au si copii. Mai târziu îti dau în cap pentru o bucata de pâine!” În naivitatea ei, spera… sa nu ajung si eu ca ei.

Înaintez spre iesirea din scara. Vali, un urecheat ciudat, ma saluta zâmbind cu gura plina de seminte. Schitez un zâmbet, ma mai întreaba ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sa aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, ma întreb daca vreunul o fi avut în viata lui emotii la româna, sau s-o fi straduit la matematica. Îmi vine un gând si mai ciudat în minte. Cum or fi aratat când erau bebelusi, moi si pufosi. Ce asteptari o fi având de la ei niste mamici nedormite? Unde, pe ce scara a societatii ar trebui sa-i asez? Sunt scursuri, sunt plevusca? Or fi, dar sunt români, la fel ca si mine! Asta nu pot ignora. Ce sanse primesc ei si de la cine? Ce sanse primesc eu si de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obisnuita, ei – din familii la fel de obisnuite, ca si mine! Lasati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca si ei, eu din Vaslui, ca si ei, eu din România ca si ei… Din România mea si din România lor…

Mergând spre scoala, ma gândesc brusc la ce as vrea sa ma fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel putin bulversante: „Scoala româneasca scoate tâmpiti”! Oi fi si eu unul dintre ei? Cu siguranta! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, si e la moda sa te tratezi în strainatate”… Toate fetele de vârsta mea vor sa se faca modele sau… nu stiu… Ceva care sa le aduca multi bani si faima.

Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?

Drumul catre scoala e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sa vad ceva, o particica din tara asta. In acest moment vad o femeie carând o sacosa, însotita de sotul care fumeaza o tigara… si simt brusc ca nu mai vreau sa ma gândesc la nimic…

Gina Camelia ROMAN

Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui

Advertisements

7 thoughts on “ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”

  1. Geo

    Draga Gina,

    Sincere FELICITARI !

    Eseul scris de tine, mi-a placut foarte mul!

    Denota cunostinte, spirit de observatie, discernamant, dar nu in ultimul rand, un real talent, pe care va trebui sa-l tii mereu treaz si sa ti-l imbunatatesti (fie-mi permisa aceasta zicere) prin lecturarea constanta si a operelor clasice!

    ASTEPT sa-ti citesc eventualele exercitii literare, de ce nu, tot pe Revista ARMONIA!

    Mult succes la scoala si in viata.
    Domnul Dumnezeu sa te calauzreasca El insusi pe drumul bun si drept!

  2. Pingback: ROMÂNIA MEA | Revista ARMONIA

  3. Stelian Parpalea

    Salut!
    Am fost impresionat de piesa citita! As dori sa spun mai multe dar nu are rost. Locuiesc in strainatate si as dori sa te sponsorizez cu o suma modesta pe luna chiar daca nu imediat cu singura cnditie ca tu sa continuii sa ne exprimi in mod cinstit si curat pe noi cei care am dat inaoi si am plecat! Astept un rasruns de la tine! O sa-ti dau mai multe relatii intr-un e-mail viitor.
    Stelian

  4. Laly

    Camy felicitari pt ce ai scris te rog sa nu te opresti . Tu esti licuriciul care stralucesti in noaptea in care nu am vrut noi sa ne crestem copii. Un grup considerabil din Canada te saluta si te sustine (asa cum vei crede tu de cuviinta)

  5. je

    da, frumos ca gandeste, ca isi foloseste creierul si scrie.
    dar e trist ca o tara intreaga se extaziaza in fata unei compuneri a carei autoare e o liceana. Nu ar trebui sa fie ceva obisnuit?
    oricum, am vazut ca nimeni nu s-a obosit sa ii fac o minora corectura: o sacosa, doua sacose. Pe strada mea, de ne-eseist premiat

  6. ..tu ,inger ce mi calci pragul..tu copila cu inima de cristale si minte cu sclipiri de “dincolo”…Camelia…tu poti face ce altii nu au facut!Am ramas singura cautand printre randuri anii mei printre cei ai copiilor mei(tu i stii!).Am plans , am plans si mi pare rau ca nu am avut curajul sa te intreb niciodata mai mult(sa nu supar ,sa nu deranjez).Esti asa cum nu am stiut si ma bucur sa te am si eu aproape.As intreba si nu pot …doar retoric ..’DE CE’?Iti doresc sa iei cu tine tot frumosul oriunde vei ajunge…Acolo unde nu i in regula si daca se merita ,fa tu ceva ,ori cere ajutorul.Ramai in sufletul meu,iar din iubire ..sa cazi in ceva mai presus!
    mama lui R – Felicia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s