Donald Trump, mesaj către Congresul SUA: „Toți copiii, născuți și nenăscuți, sunt chipul lui Dumnezeu”

by Alexandra Nadane

Președintele Donald Trump a participat ieri la The State of the Union Adress și a transmis un mesaj ferm pro-viață către Congresul SUA. A criticat guvernatorii din New York și Virginia pentru promovarea avortului până la naștere și a infanticidului și a cerut Congresului 8să interzică avortul copiilor care sunt capabili să simtă durerea.

Nu ar putea exista un contrast mai mare între imaginea frumoasă a unei mame care își ține în brațe copilul și ceea ce a văzut națiunea noastră în ultimele zile. 
Parlamentarii din New York au salutat cu bucurie legea care permite unui copil să fie rupt din pântecele mamei înainte de naștere. Bebelușii aceșia trăiesc, simt și nu vor avea niciodată șansa de a împărtăși dragostea și visele lor cu ceilalți. Continue reading “Donald Trump, mesaj către Congresul SUA: „Toți copiii, născuți și nenăscuți, sunt chipul lui Dumnezeu””

Advertisements

Copiii – Ai noștri ori ai Statului?

Secularizarea s-a instituit majoritar în Occident

 “Somnul rațunii naște monștri…”  (Descartes)

DILEMĂ:  “Cinsteste Statul secular si valorile lui”
                     “Cinstește pe mama ta și pe tatăl tău”

Astfel că Statul ne vrea copiii cu gelozie pentru el. Vrea să-i transforme în instrumente docile pentru instituirea  secularismului și a agendei lui și destrămarea familiei. La majoritatea dintre noi nu ne trece prin minte această posibilitate și ni s-ar părea imposibil de realizat, mai ales în România. Dar o astfel de strategie de separare a copiilor de părinți există și este aplicată în diferite țări occidentale într-o măsură mai mult sau mai puțin agresivă. Continue reading “Copiii – Ai noștri ori ai Statului?”

VIAȚA MORALĂ A COPIILOR MICI

The Moral Life of BabiesViața morală a bebelușilor

Sâmbătă 22 Martie sunt organizate marșuri pentru viață în 35 de orase ale Romaniei. Prin aceste marșuri celebrăm viața, proclamăm cu entuziasm dreptul la viață al copiilor nenăscuți și cerem, cu insistență, ca Romania și Europa să recunoască acest drept. E înspăimântător, însă, știind că gândirea generației contemporane merge într-o direcție opusă tot mai radicală. Anul trecut a fost lansată noțiunea șsi ideea de avort post-natal, iar anul acesta Belgia a legalizat eutanasierea copiilor. Mai îngrijoratoare, însă, este promovarea acestor idei în contenxtul în care dovezile devin tot mai clare că micuțele ființe umane sunt ființe morale, și se nasc cu un simțământ rudimentar al moralității, al cunoștintei binelui și răului. Despre asta scriem astăzi –  Viața morală a bebelușilor.

Continue reading “VIAȚA MORALĂ A COPIILOR MICI”

Pericolul de dincolo de sticlă

Pericol pe internet62% din cei care navigheaza pe Internet primesc mesaje cu conținut sexual

Întrebarea firească este aceasta:

Câți sunt minori?

Internetul ne poate fi prieten, dar si dusman. Rezultatele unui studiu arata ca peste 85% dintre minorii din Romania stau zilnic in fata calculatorului.

Prefera retelele de socializare, unde au acces la imagini cu continut sexual, potrivit stirileprotv.ro.

Tocmai de aceea, intr-raport, Comisia Europeana vorbeste despre programele prin care parintii isi pot controla copiii, ca sa nu fie agresati pe internet.

Simona si Cristina sunt colege de clasa. Au 14 ani si pentru ele internetul nu mai are niciun secret.

Recunosc insa ca in mediul virtual pericolele sunt la tot pasul. Fetele povestesc experiente infricosatoare. Continue reading “Pericolul de dincolo de sticlă”

1 IUNIE 2011

INVITATIE / COMUNICAT:


Ce facem de 1 IUNIE?


Copiii, parintii si bunicii sunt invitati la:


CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI


Este pregatit un mare dar de suflet pentru toti copiii cuminti.

Tuturor prichindeilor li se ureaza:

“LA MULTI ANI!”

Va invitam sa faceti parte din spectacolul nostru muzical-umoristic:

“DE ZIUA TA, COPILE!”, ed.II, 2011

PARTY TIME

Copii! Parinti! Bunici! veniti fuguta miercuri 1 iunie, orele 17.00

la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” sa vedeti ce vi s-a pregatit.

Va asteapta multe surprize:

* povesti si poezii cu talc,

* muzica – vor canta toti solistii C.C.Sind.Gl

* dansuri moderne, tematice, hip-hop – formatiile: Black Dance, Ritmic, Piticot, Dolls, Angelli, Kristal

* balet clasic

* momente instrumentale

* personaje de poveste

* scenete de teatru

* clovni, s.a.

– programul de dans & muzica si scenete este realizat de instructor Andreea IGNAT

– program pian: instructor Mariana ONOFREI

– program balet: instructor Lidia GHENEA

Prezentator/moderator: Angela BACIU – scriitor, consilier cultural/PR

Organizatorii evenimentului:

 

– CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI- dir.ec.Ovidiu Ioan MANOLE

in colaborare cu Teatrul Dramatic “FANI TARDINI” GALATI – dir.Vlad VASILIU

Multumirile noastre:

Viata Libera, Monitorul de Galati, Adevarul de Seara, Ziarul Realitatea, Blogul De Poveste, Portalul de stiri Feldefel, Revista Femeiastie, Vox Tv, Rtv, Express Tv.

Fotografi invitati: Simona Andrei si Cristian Nastase

* ASOCIATIA  NATIONALA A CASELOR DE CULTURA ALE SINDICATELOR  DIN ROMANIA

Sponsori: “Cuky’s” & “Adquest image”

NU UITATI:

INTRAREA ESTE LIBERA!!!!

PRIMII VENITI VOR PRIMI SURPRIZEEEEEEE!!!

(concept afis: “adquest image”)

va asteptam cu drag,

echipa C.C.Sind.Gl

http://casasindgalati.blogspot.com/

http://estradacopiilor..blogspot.com/

 

ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”


Image source: http://romanianjournalist.wordpress.com/2013/05/28/romania-worlds-biggest-flag/

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

CÂSTIGATOAREA LOCULUI ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANTI:

Gina Camelia ROMAN – Liceul Teoretic „Emil Racovita” din Vaslui


ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”

Mi se spune ca sunt un copil îndraznet aflat pe treptele maturizarii… Frumoasa caracterizare… Ma simt cuprinsa de un vârtej analitic si ma gândesc ca as putea sa decupez scurte fragmente de viata autentic româneasca, într-o dimineata frumoasa de vara. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odata binoclul si privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceasta tara teribil de simpla si frumoasa, trecuta adesea prin focurile unor razboaie, despre care am învatat la istorie ca nu au fost întotdeauna ale ei, aclamata si blamata, si oachesa, cu oameni care viseaza sa traiasca în alta tara. Iluzoriu? Nu stiu ce sa zic de la înaltimea celor 17 ani ai mei… Este tara mea, tara scapata din mâna ce se îndreapta spre un declin sadic creat de propriile mentalitati? Ar fi absurd sa pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în masura sa învinuiesc tara pentru nimic ci doar sa atrag atentia catre „umilul” megies român.

Este cert faptul ca într-o zi voi putea parasi aceasta tara… Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în fata propriei usi fara cheie… Cutez a-mi parasi tara si a începe viata într-o tara perfecta? Este România o tara perfecta? Cum ar arata o tara perfecta, cu oameni perfecti? România este locul unde am crescut, am împartit bucurie, tristete, am învatat sa iubesc, sa dau frâu liber imaginatiei, sa cred în fortele proprii, sa ma exprim, sa ajut, sa caut raspunsuri, sa ignor, sa sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o tara ierarhic magnifica, iar spectacolul proastei imagini va înceta.

 

 Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt.. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?

Gina Camelia ROMAN

 

Ma simt prinsa în mrejele tarii care, cu o ultima sfortare, încearca sa ma ademeneasca prin masivele ei înzapezite iarna, prin adierea florilor de primavara, cu aerul ei de fecioara adormita de bogatia verii si dezmierdata de o batrâna toamna târzie, traversata dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivata cu sapa si cu calul, de oameni care s-au chinuit sa-si dea un rost propriei vieti. Purtam cu noi veacul frumusetii, a dorului de drumetii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parca prin vene desi glasul biroului si ora 7 pândeste perfid… De undeva, din inima tarii se aude tulburator imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uita sa traiasca, având un cult al acumularii de traume. Probleme sau pareri tardive, puse fata în fata cu românul, se aud ca dintr-o crevasa: avem facilitati insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de pitipoance cu sex appeal, faptul ca pentru clasa politica suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, daca indecenta înseamna echivalenta vot – peste congelat, ca noi desi nu avem suficiente case… construim monumente, ca bunele maniere par a se gasi la intelectuali sau în aparenta la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni ca la capatul saraciei se afla viata, clubul, luxul. Cumplit este faptul ca fiecare dintre noi avem idealuri si sentimente, suntem o întreaga natiune ce ne cautam valori si înca îndraznim sa speram ca vom trai o viata care sa nu se transforme în tipul de hrana fara condiment.

As vrea sa cred ca, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul tine de noi, redresarea tine de noi, ca le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palma de pamânt. As vrea sa se trezeasca în noi spiritul civic si sa ne gândim ca nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învatati sa vorbeasca româneste, sunt educati si purtati de mâna în gradinite, apoi la scoala.

Daca m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranta as sti sa raspund: din Vaslui, de pe o strada anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fara nicio noima, colt cu maneaua vecinului de la parter si cu bormasina celui de la 3 care sparge si mestereste de cel putin un an. Ma uit în oglinda analitic, cred ca arat bine, parul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seama. Cobor scarile prudent, mi-e teama sa nu alunec, a spalat proaspat femeia noastra de serviciu. La capatul culoarului deja zaresc aceleasi siluete, vecinii mei care asculta muzica pusa în casa de afara. Încerc sa-i ignor, asa cum ignor si replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abtine sa nu exclame „Ce dracu or face astia toata ziua în fata blocului? Altii de vârsta lor au si copii. Mai târziu îti dau în cap pentru o bucata de pâine!” În naivitatea ei, spera… sa nu ajung si eu ca ei.

Înaintez spre iesirea din scara. Vali, un urecheat ciudat, ma saluta zâmbind cu gura plina de seminte. Schitez un zâmbet, ma mai întreaba ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sa aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, ma întreb daca vreunul o fi avut în viata lui emotii la româna, sau s-o fi straduit la matematica. Îmi vine un gând si mai ciudat în minte. Cum or fi aratat când erau bebelusi, moi si pufosi. Ce asteptari o fi având de la ei niste mamici nedormite? Unde, pe ce scara a societatii ar trebui sa-i asez? Sunt scursuri, sunt plevusca? Or fi, dar sunt români, la fel ca si mine! Asta nu pot ignora. Ce sanse primesc ei si de la cine? Ce sanse primesc eu si de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obisnuita, ei – din familii la fel de obisnuite, ca si mine! Lasati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca si ei, eu din Vaslui, ca si ei, eu din România ca si ei… Din România mea si din România lor…

Mergând spre scoala, ma gândesc brusc la ce as vrea sa ma fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel putin bulversante: „Scoala româneasca scoate tâmpiti”! Oi fi si eu unul dintre ei? Cu siguranta! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, si e la moda sa te tratezi în strainatate”… Toate fetele de vârsta mea vor sa se faca modele sau… nu stiu… Ceva care sa le aduca multi bani si faima.

Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?

Drumul catre scoala e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sa vad ceva, o particica din tara asta. In acest moment vad o femeie carând o sacosa, însotita de sotul care fumeaza o tigara… si simt brusc ca nu mai vreau sa ma gândesc la nimic…

Gina Camelia ROMAN

Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui

Georgeta RESTEMAN

Revolta?

 

Noapte de mai cu stele reci pe bolta

Si flori de mar pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retorta

În care disperate, durerile-nfratite

De-atâta chin în mine se revolta.

 

 

 

 

Parinti plângând neputinciosi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grauntele de dor de bine

Atunci când bat timid la usi închise

Si-s nevoiti s-apuce cai straine.


O tara-n care-i rege-acum minciuna

Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –

Un colt de pâine… si doar matraguna

Cu-amar le umple cupele-alamite

Din care sorb când îi mângâie luna…


Indiferenti, în jilturi aurite

Sfideaza un popor si vând iluzii

N-au teama de nimic, caci sunt elite

Ce nu mai vad si care fac pe surzii

La disperarea tarii de puteri sleite…


Frici razletite-n suflet, disperare

Cozi la sperante spulberate-n vânt

Biserici întesate si strigate-n altare

Cât mai rabda-vom pe acest pamânt

Atâta umilinta si-a lor nerusinare?


 

Sacuieu, 7 Mai 201

 

 

 

GÂNDURI ÎN PRAG DE PRIMAVARA

Primavara canadiana este o mofturoasa. Sta cam mult în prag pâna sa paseasca mai hotarât spre noi. Ne lasa prea mult sa tânjim dupa frumoasele primaveri din tara noastra de bastina. Se pregatesc Sfintele Sarbatori ale Pastelor sa ne aduca bucuria reînvierii naturii si sa ne reaminteasca  despre jertfa Fiului Domnului pentru pregatirea învierii celei mari a fiecaruia dintre noi, dar uite ca natura parca sta în adormire.

Nu pot sa pun frâu gândurilor si trairilor care ma duc spre frumuseti în prag de primavara care mi-au luminat viata. Când ma asez la masa de scris, aud mai tare vâjâitul unor cuvinte care cad pe capul meu în mod pedepsitor pentru felul cum vad eu lumea. „Esti prea nostalgica, vezi lumea prea în roz, nu stii sa musti, sa fii dura. Calci prea mult pe taramurile romantismului care a devenit desuet”, cine mai are nevoie de ele?

Oricum încerc sa aranjez în mintea mea ideile despre lume si viata, ajung sa raspund categoric: “nu pot altfel, de felul meu sunt o optimista si-mi place sa scot la iveala mai mult lumina decât umbra, mai mult culoarea blânda, luminoasa sau plina de viata, ori de promisiuni decât cenusiul întunecat si tulbure. Îmi sare mai repede în ochi binele decât raul. înclin mai usor spre intelegerea limitelor si neputintelor umane, decat spre judecarea aspra. Cum sa scriu altfel decât asa cum sunt? Îmi plac cuvintele care mângaie si ma feresc de cele care biciuie neindurator. Unii numesc aceasta atitudine drept slabiciune, dar mie mi se pare ca tocmai aici sta puterea omului, în faptul ca nu cedeaza în fata neajunsurilor umane sau ale împrejurarilor nefavorabile, ca aspira spre ce este frumos, drept si plin de optimism.

Nu de putine ori, în momente grele, sâcâitoare sau posomorâte, eu aud un clopotel care mi-amintette de ideea datatoare de încredere în viata îmbracata într-o mare diversitate de forme: dupa nori se ascunde soarele, dupa ploaie vine seninul, dupa noapte vine ziua, nufarul creste din mâl, sub pietre se afla apa limpedelui izvor, etc.

Ca sa fac si eu un pas spre cei ce ma îndeamna sa ma scutur de nostalgie, acum am optat pentru descrierea unor zile mohorâte sau momente mai sâcâitoare din aceasta primavara canadiana care difera de cea timpurie româneasca, dar stiu de la bun început ca si dintre aceste rânduri se vor ivi mugurii încrederii în viata, se va întrezari culoarea trandafirie si promisiunea unor frumuseti viitoare.

Mi-a venit în minte o calatorie care, pentru foarte multe persoane ar fi fost prototip de monotonie izvoditoare de enervari si sâcaieli de primavara. Eu si pe aceea am pretuit-o si ma întorc la ea cu gânduri senine si cu satisfactie.

Am calatorit pentru trei zile spre nordul provinciei Ontario, spre golful Georgian Bay, parte a lacului Huron, unul din marile lacuri în preajma carora traim în provincia Ontario. Am fost la „casa noastra de la munte”, cum îi spunem noi unui time share, asa cum se numeste aici. Desi apucasem sa ne desfatam putin în razele caldute ale începutului de primavara, de-a lungul drumului de mai bine de doua ore, ne-a însotit o vreme cum poate sa fie mai urâta, cu vânt, frig, ploaie, cu un cer întunecat, parca statea gata sa se prabuseasca pe noi. Si… interesant, o astfel de vreme posomorâta nu ne-a tulburat starea de bine si de confort sufletesc cu care plecasem de acasa. Ma întrebam, care era explicatia si unde se afla suportul stîrii de bine de care eram stapaniti. Si am deslusit-o ascunsa prin preajma, peste tot. Ploaia rapaia prelingându-se valurit pe masina. În spatiul nostru din interiorul masinii ne simteam ocrotiti, desi apa rece era atat de aproape de noi. Ascultând ropotul ploii, traiam o senzatie ca aceea din copilarie, stiindu-ne ocrotiti de parinti si ca atare, nimic rau nu ni se poate întâmpla. În masina era temperaturaa placuta, muzica plina de viata, discutii tesute din glume, voie-buna, comentarii spumoase.

De-o parte si de alta a drumului se însirau ochiuri de apa, lasate în urma de o iarna cu multa zapada care îmbibase pamaântul cu apa pâna la saturatie. A, dar baltoacele astea, mie îmi vorbeau într-un grai pe care îl întelegeam cu satisfactie. Fiecare avea o individualitate data de propriu-i contur formând diferit desenul cu care se înscria pe pamant si parca îsi vorbeau între ele sclipind din luciul suprafetelor si chiar si noua ni se adresau. Oglinda asta a lor, uneori vorbea cu bulbuci când ploaia se întetea. Copacii, conturandu-se într-un negru intens pe cenusiul cerului fara margini, completau „dialogul” mut al baltoacelor de pretutindeni. Din loc în loc apareau casele, parca facute ciuciulete si ele în fata ploii asteptând cu calm sa-si încheie ropotele. Unele aruncau pete de culoare încarcate de viata, semn ca monotonia poate fi învinsa. Cred ca ele mi-au sugerat raspunsul la întrebarea de ce nu ne simtim apasati suflesteste de atâta gri. Era interesant sa constati cum undeva sta pitit un graunte, care nu se vede, dar curând va înflori. Grauntele acela nevazut, era promisiunea zilelor frumoase care vor urma. Primavara îsi aruncase „buzduganul”, îl simteai în preajma, îi auzeai parca vâjâitul în aer, parca ne privea de undeva, dupa un colt, gata sa dea navala.

Când am ajuns la destinatie era noapte. Ploaia, asternuta pe treaba, îsi vedea de ale ei, fara sa tina seama de noi, pâna la un timp oarecare. Îi reprosam totusi prezenta si ne gândeam ca mai bine am fi întâmpinat zapada decât sa ne învaluie atâtea valuri de ape cenusii. Pâna la urma, dorinta ne-a fost îndeplinita. Asezati în fata semineului, am privit pe ferestrele mari, aproape cât doi pereti frumusetea ninsorii. Am uitat ca ne declarasem satui de atâta iarna cu nametii de zapada în unele locuri mai mari decât un stat de om. Am mâncat cu pofta si am baut si un paharut de coniac si m-a cuprins o dulce toropeala. Dupa un timp, m-am dus la baie cu o strângere de inima, deoarece la întoarcere trebuia sa îmi pregatesc patul pentru culcare si starea asta de toropeala dulce pe care o traiam acum ar fi risipit. Am iesit din baie cu ochii inchisi pe jumatate, dar am putut sa vad ca ma astepta patul gata pregatit de culcare si iarasi am mai trait un moment când m-am simtit ocrotita, dar acum, la celalalt capat al vietii, nu de parintii aflati în deplinatatea puterilor lor, ci de copiii mei aflati în floarea vârstei. M-am culcat fara sa comentez momentul ca sa nu îi tulbur vraja, iar ei stiau ce le spuneam în gând. Momente simple ca acestea ne pot încarca sufletul cu o bucurie care, mai târziu, ne ajuta sa trecem mai usor peste situatiile în care tot ei, copiii nostri, pot veni si cu nori peste capul nostru.

Gândind în felul acesta, sunt tentata sa înfrumusetez lumea pentru a mi-o face mai accesibila. Nu cu toti cei care ma citesc ma pot întâlni în spatiul dintre rânduri, dar ramân totusi destui cei cu care pot da mâna si care se bucura cu mine de frumusetile daruite de Pronia Cereasca. Ramân multi optimisti ca mine care se bucura cu suflet ca de copil de aceasta sarbatoare, poate cea mai potrivita pentru optimisti, sarbatoarea Invierii.

Indiferent cum vor fi primite rândurile mele, eu tuturor le spun cu mare bucurie urarea traditionala:
Hristos a Înviat !


Elena BUICA
Toronto, Canada
22 aprilie 2011

PRIVIND FLORIILE (POEME)

LASATI COPIII SA SURÂDA A FLOARE! Iubind Cuvântul, cuvintele mi-s muze, lumina lor balsam, mir si cântare. Doamne, lasa-ma în aceasta ruga de floare! Alunga-mi din par frunzele vestejite! E atâta primavara în bulbul de floare, ca rodul lui da binecuvântare si pace. In cuibul Nadejdii, Credinta e Floarea românului, ce nu-si scutura niciodata petalele, ci numai mireasma. Cu zavoare de crin. ferestrele inimii îmi sunt închise… Ce Floare mi le va deschide? Cine mi-a luat mugurii Copilariei si-a pus în loc rasad de abanos? Lasati Copiii sa creasca prin flori! Lasatii sa puna rasad cu mânutele lor de petale! Lasatii sa-nmiresmeze tarâna, ca pâinea scoasa din tast! Lasati Copiii sa surâda a floare!   AS VREA Sufletul Copilariei, sa creasca ca un Copac cu flori… Sa-l altoiasca albinele cu credinta lor… Din fructele adolescentei sa dea tuturor… Din crengile mature sa-mpleteasca cosuri de flori… Trunchiul secular, miresme de carti sa rodeasca… BINECUVÂNTARE DE CRIN Floarea… Între cer si pamânt, Pamântu-i e pâine si Ceru-i este vin. Din iia florilor Inima lui Hristos e tesuta de mânute de prunci… Lumina… Floare de taina. În candela ei, arde copilaria noastra. Mireasma florii e o chemare. Sau o amintire dintru-nceput? Atât de aproape îmi sunt Florile… Le simt rasuflarea. În Tainele lor ma descopar pe mine. Gândurile albe mi se aprind din polenul lor… Lumina florilor ma filtreaza, ca pe o Camase de mire, pe care se arunca sortii lui Christ. Sa fie o binecuvântare de crin?   MILA FLORILOR Florile, primesc lumina de la îngeri… Mladiindu-ne bucuria, o zamislesc în noi . Ne cheama din noi, dorul de Dorul nemarginirii. Cor de albine, plâng idilele lor, zugravite pe aripi-curcubee. Fluturasii, pierd din soare ascunzându-se în mila florilor. Gheorghe Constantin NISTOROIU Florii 2011