Profesori de la Universitatea Bucuresti refuză cei 700 lei de la Ministerul Educației: Ar fi o umilință să acceptam acești bani

Univ. BucurestiGuvernul: Atitudine de mită electorală

Profesorii: Lecție practică de morală și decență

Profesori de la Universitatea din Bucuresti au anuntat astazi ca refuza suma de 700 de lei pe care Ministerul Educatiei le-a trimis-o profesorilor cu o saptamana inainte de turul doi al alegerilor prezidentiale. “Consideram ca ar fi o umilinta sa acceptam acesti bani”, arata cele 13 cadre didactice de la Universitatea din Bucuresti, intr-o scrisoare deschisa adresata premierului Victor Ponta, care este si candidat in alegeri, si ministrilor Remus Pricopie, de la Educatie, si Mihnea Costoiu, de la Invatamant Superior.
Continue reading “Profesori de la Universitatea Bucuresti refuză cei 700 lei de la Ministerul Educației: Ar fi o umilință să acceptam acești bani”

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

Carmen MUSAT-COMAN

.

CUM S-A FACUT DE NU MI-AM BATUT COPILUL

.

Editura CUNUNI DE STELE, Bucuresti – 2011

www.edituracununidestele.ro

 .

Uite înca o desteapta care s-a apucat sa ne învete cum sa ne crestem copiii”, veti spune, iar eu o sa va contrazic. Unu: nu sunt deloc desteapta, ba as putea spune ca din contra (câteodata). Doi: de învatat nu va învat nimic si nici nu mi-am propus. Pentru ca tot ce gasiti în cartea aceasta stiti deja. Ati mai uitat, pe ici, pe colo, prin partile esentiale, si atunci sa-mi permiteti sa va reamintesc. O voi face însa cu blândete – sa întelegeti aici „ironie” – caci subiectul e delicat. N-o sa va dau sfaturi – nici nu sunt în masura –, caci iata, eu nici acum nu stiu prea bine cum sa procedez în cutare sau cutare situatie, n-o sa afirm, batându-ma cu pumnul în piept, ca sunt mama perfecta si ca am copilul perfect. Dumnezeu mi-e martor ca sunt imperfecta si daca adjectivul ar suporta grade de comparatie as folosi unul, dar nu vreau sa mi se reproseze mai târziu ca am scris o carte si nici pe aia corect gramatical. Macar reprosul acesta sa nu mi se faca, fiindca se vor gasi destui sa spuna ca uite, nici macar nu e specialista în psihologie si ne da noua sfaturi, învata oul gaina etc.

Ce pun eu aici pe hârtie sunt gânduri. Despre relatiile parinte-copil, parinte-sistem educational (gradinita, scoala), parinte-parinte, copil-copil. Unele au fost asternute pe hârtie mai demult, prin anii 2000-2002, si au fost gazduite de revista „Femeia”, la rubrica „Meseria de parinte”, altele mai încoace, prin anii de glorie ai blogului personal ce viseaza toiagul de maresal… Am scris cuvântul „toiag”? Cumva din aceeasi familie cu bâta, ciomag, ciocan, palma, nuia?

Protectia Copilului sa nu intre în panica, nu, nu e un titlu ascuns despre violenta, nu mi-am batut si nici n-o sa-mi bat copilul – nu sunt dintre cei ce gândesc ca „bataia e rupta din rai”. Deci sa nu fiu acuzata de vreo organizatie ca aplic proverbul pe ascuns, cu ciocanul din dotarea pentru sedinta foto care, fie vorba între noi, a fost imortalizata de însusi copilul cu pricina, cel din titlu, copil caruia nu i-a tremurat deloc mâna când a fotografiat, deci nimeni, niciodata, nu va putea afirma ca se afla într-o stare de teroare.

Cum spuneam, cartea aceasta e formata din gânduri. Nu afirm ca sunt întelepte dar va garantez ca sunt de bun simt. Le-am reunit aici când mi-am dat seama ca uneori reactionam atunci când altcineva ne spune ceea ce noi stim dar, din varii motive, am uitat, ignoram. La un moment dat am asistat la o scena între o mama si fiica ei de vreo opt ani. Mama îi reprosa o multime de lucruri, o tot certa. A luat un biletel din cosuletul cu proverbe bengaleze pe care i-l întindeam, l-a deschis, a citit cu voce tare, s-a uitat la mine cu o privirea rea si mirata totodata, si-a luat copilul de mâna si a plecat. Pe bilet scria: „Parintii nemultumiti cred ca numai copiii altora sunt buni”.

Acela a fost momentul în care m-am decis sa pun laolalta gândurile mele despre parinti si copii. Poate ca o vorba, o situatie va vor da de gândit asa cum mi-au dat si mie, la vremea respectiva. Nu cred ca acum sunt o mama mai buna, mai desteapta, mai înteleapta, însa ma straduiesc. Si îi dedic fiicei mele Ana aceasta carte, nu pentru ca datorita ei am batut toate parcurile din Bucuresti, am trecut pragul gradinitelor si scolilor, dând nas în nas cu toate situatiile descrise, ci pentru ca datorita ei învat, în fiecare zi, sa fiu un parinte multumit.

Carmen MUSAT-COMAN

 

Editura Cununi de stele, Bucuresti – 2011

noiembrie 2011, 144 pagini

www.edituracununidestele.ro

——————————————————

 

Carmen MUSAT-COMAN, s-a nascut în 1964 si locuieste în Bucuresti de la 20 de ani, lasând linistea padurii pentru agitatia citadina. Spera ca într-o zi sa refaca traseul în sens invers. A absolvit în 1989 Facultatea de limbi straine, sectia franceza-româna, din cadrul Universitatii Bucuresti, si a predat franceza câteva luni într-o comuna din tara, experienta care i-a inspirat povestirea care da si titlul primei ei carti. Din 1990 lucreaza în presa, perioada cea mai frumoasa considerând-o a fi între anii 1997-2004, de redactor la revista „Femeia”. A colaborat cu diferite publicatii cu profil feminin, psihologic sau cultural si din 2006 este jurnalist independent. În 2005 obtine, cu articolul „Emanciparea post-cratite”, publicat în „Psihologia azi”, Marele Premiu al UNDP al competitiei media cu tema „Esti partenera la decizie”. În acelasi an primeste Premiul ambasadei Indiei pentru promovarea culturii indiene în România. Face traduceri din franceza, în special carti de psihologie, si traduceri din bengali. În 2008, la editura Polirom a publicat „Cele mai frumoase basme bengaleze”, traduceri realizate din bengali, având onoarea de a fi cotraducatoare a cartii, alaturi de reputata scriitoare, traducatoare si cercetatoare Amita Bhose, a carei discipola este.

În 2009 a înfiintat editura „Cununi de stele”, pentru a edita opera profesoarei sale, Amita Bhose, reusind sa aduca la lumina tiparului 13 titluri ale primei traducatoare a lui Eminescu în Asia. Tot în 2009 a publicat prima sa carte, „Cum s-a facut de-am ramas fata batrâna”, care contine povestiri, unele cu final neasteptat. Trei dintre ele fusesera publicate pe site-ul liternet – „Cum s-a facut… Mujdeiul, Cartoful” – fiind traduse apoi în maghiara de Bige Szabolcs si postate pe site-uri culturale din Ungaria. La vremea respectiva, autoarea s-a amuzat: „Sunt un scriitor fara volum publicat dar tradus în alta limba”. „Cum s-a facut de-am ramas la cratita”, aparuta în 2010, reuneste eseurile publicate între anii 2000-2003 în revista „Femeia” si în „Almanahul omonim” din 2002, în cadrul rubricii „Picatura de venin”. Egalitatea de sanse este tema predilecta a acestor eseuri, scrise într-un ton ironic, uneori chiar sarcastic.

Cartea de fata, „Cum s-a facut de nu mi-am batut copilul”, abordeaza relatiile dintre parinti si copii, parinti si sistemul educational. O carte din gânduri. Autoarea nu da lectii, nu da sfaturi, ci va reaminteste; descrie, traieste situatiile în care se afla, la un moment dat, un parinte. Învata, în fiecare zi, sa fie un parinte multumit. – vezi si În loc de prefata, postfata si alte note.

“INVENTEZ FORME PE CARE LE ÎMBRAC ÎN CULOARE”

De vorba cu Lucica Andreicut despre rostul picturii ca exprimare a bucuriei de a trai

 

Lucica Andreicut este o femeie careia îi plac noutatea si provocarile. De altfel, o provocare a fost pentru ea si pictura, pe care aceasta a ales-o ca o întruchipare a dragostei de frumos de care se simte neîncetat calauzita. Lucica Andreicut picteaza cu usurinta, firesc, acordând atentie detaliului, transpunând pe pânza cu minutiozitate idei ample. Nascuta dintr-o nevoie interioara, pasiunea ei pentru pictura a devenit treptat un mod de a fi, o oda închinata miracolului vietii.

M-am întors la prima dragoste, la meseria de profesor”

– Cine este Lucica Andreicut? Te rog sa te prezinti cititorilor.

– M-am nascut pe 10 aprilie 1967 la Galati. Am terminat prima facultate la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Filologie, specialitatea Rusa-Ceha, 1985-1989. A doua facultate am facut-o la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Litere, specialitatea Româna-Franceza, 2006-2009. În perioada 2009-2011 am terminat un masterat la Facultatea de Litere a Universitatii de Nord, specialitatea Limba franceza în texte specializate. Din 2003 lucrez ca traducator autorizat pentru limba rusa si ceha, iar din 2010 am devenit traducator autorizat si pe limba franceza. În iulie 2009 – martie 2010 am obtinut Certificatul de absolvire a cursului de management în afaceri la Universitatea de Nord Baia Mare, Facultatea de Stiinte si Universitatea din Oradea, Facultatea de Stiinte Economice. Vorbesc 7 limbi si acum studiez limba germana. În prezent locuiesc la Baia Mare. Am doi fii, Filu si Mihai, de 23 si 24 de ani, amândoi studenti in Bucuresti.

– Vorbeste-ne despre cariera ta.

– De-a lungul celor 20 de ani de munca, am schimbat de câteva ori domeniul de activitate. Dupa 9 ani de profesorat, am avut curajul sa ma angajez într-un domeniu nou, în vânzari, marketing, în Cehia si Polonia, unde am lucrat ca director adjunct si ca administrator de firma timp de 7 ani. M-am întors la prima dragoste, la meseria de profesor, dar de data aceasta în învatamântul special, iar de un an lucrez într-un domeniu si mai nou, contabilitate pentru un fond de pensii. În toti acesti ani am fost si traducator si interpret pentru limba ceha, rusa si franceza.

Pictez pe sticla, sfinti, figurine abstracte, animale, flori”

– Impresionant. De aici si pâna la pictura este un drum lung. Deci, când ai început sa pictezi?

– Din 2005 pictez pe pânza în ulei, tin minte ca în trei luni de zile am pictat vreo 5 tablouri, de dimensiuni mari chiar. Primul meu tablou se numeste “Tornada”, o lucrare abstracta, care este preferata mea. Din 2009 pictez pe sticla, sfinti, figurine abstracte, animale, flori.

– Cum ti-ai descoperit aceasta pasiune?

– Înca de cand eram la scoala generala profesorul meu de desen îmi ducea lucrarile la concursuri de pictura si desen si ma trezeam cu tot felul de carti premiu, pe care mi le aducea la scoala.

Îmi place abstractul”

– Ce îti place sa pictezi?

– Îmi place mult jocul de culoare si pictez forme care îmi vin în minte. Pictez si icoane pe sticla, pe panza în ulei.

 

– Care este stilul care consideri ca te reprezinta?

– Îmi place sa cred ca nu am un stil anume, dar lucrarea “Sarutul” aminteste de Chagal, chiar daca la acea ora nu îl studiasem pe ilustrul pictor.

– Ce teme preferi sa alegi în picturile tale?

– Îmi place abstractul, nu sunt un bun desenator sau un copiator al naturii, prefer sa inventez forme pe care sa le îmbrac în culoare.

 

– Ce surse de inspiratie ai pentru tablourile pe care le realizezi?

– Depinde de momentele mele, de obicei pictez când simt ca trebuie sa exprim ceva, când sunt trista sau melancolica.

– Ceea ce pictezi oglindeste experienta ta de viata?

– Da, în momentele tumultuoase ale vietii mele pictura m-a ajutat sa îmi exprim sentimentele si sa privesc cu seninatate înainte, prin culoare am redat bucuria de a trai, dar si furia sau dragostea pentru cei de lânga mine.

Mereu am cautat o provocare”

 

– În afara de pictura, ce alte pasiuni mai ai?

– Imi place sa calatoresc în alte tari pentru a interactiona cu alte culturi. Îmi plac limbile straine, am învatat limba polona în doua luni, iar italiana o vorbeam dupa doua saptamâni. Îmi place sa fotografiez, sa îmi confectionez singura haine, îmi place sa gradinaresc si sa îmi privesc florile în fiecare zi.

– Ce iti propui pentru viitor în privinta picturii?

– Multe dintre lucrarile mele le-am daruit cu drag prietenilor, rudelor. Poate într-o zi voi organiza o expozitie cu aceste lucrari, desi fiii mei uneori glumeau pe seama mea, spunând ca trebuie sa pictez si ceva concret, nu numai lucrari abstracte.

Mi-as dori ca în viitor sa pot lucra cu copii autisti”

– Alte planuri de perspectiva?

– Pot spune ca mereu am cautat o provocare pentru a învata lucruri complet noi. Mi-as dori ca în viitor sa pot lucra cu copii autisti, sa pot înfiinta un centru specializat în care sa se desfasoare activitati adecvate cu acestia.

– Ce iti doresti ca mama, pentru fiii tai?

– Mihai a absolvit Facultatea de Urbanism din cadrul Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, acum este masterand în primul an la Urbanism. Filu este în ultimul an la Politehnica, specializarea Inginerie economica. Amandoi sunt persoane ambitioase si stiu ce vor de la viata. Înca din timpul facultatii au avut job, au mers la scoala, au avut burse in strainatate si pot spune ca sunt mândra de ei. Le doresc sa fie în primul rand sanatosi, sa aiba o viata frumoasa, plina de realizari, o familie, bineînteles, si sa ma bucur de ei ca si pâna acum.

Invitatie la pictura

– La final, te rugam sa le transmiti un mesaj cititorilor nostri care la fel ca si tine, doresc sa picteze în timpul liber.

– Îi încurajez pe toti cei care simt nevoia sa se elibereze de frustrari , de gânduri, sa picteze daca simt asta, chiar daca nu au studii de specialitate. Eu la 38 de ani am simtit nevoia sa pictez si, fara sa traiesc vreun sentiment de vina sau rusine, am continuat si, chiar i-am învatat si pe elevii mei sa picteze cu drag.

 

Corina Diamanta Lupu

Bucuresti

16 iunie 2011