Tag: suferinta

METANOIA FORMELOR LITERATURII SI A OMULUI NOU

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Stefan Lucian MURESANU

(Universitatea Hyperion Bucuresti,  Facultatea de Litere si Limbi Straine)


 

Moto: Le mot dévore, et rien ne résiste à sa dent. (Victor Hugo)

 

Cuvinte cheie: crepuscul, poet, poezie, metanoia1 , univers, geniu, creatie, suferinta, taina.

Rezumat:

Scriitorul nou, poet sau prozator, a fost creat din planuri specifice pentru a fi inimitabil, într-o existenta unica. Partea imaginara are o putere de expunere reala a inexistentului, fraternizat cu universul a dus la detasarea lui de povestea adevarata a vietii. De fapt, el este biologic om însa mintea lui este coplesita cu continuele proiectii a aberatiilor profane.

 

1. Crepuscul poetic

 

Literatul adevarat sadeste slovele, care înfloresc când cititorul se simte luminat de profunzimea adâncului respirat al ideilor ce emana culturalismul incandescent. O lumina puternica se înalta în Univers spre matricea scriitorului harazit scânteierii. Undele imaginarului împresoara Pamântul si tainele creatiei sale desprind energii din energiile celor care stiu sa se prinda în jocul luminii. Cei luminati patrund adevarul scrisului sau, cei profani ramân, undeva, în cercul lor strâmt.

Cutez sa ma aplec peste înscrisuri dictate de geniul creatiei, strâng mâinile la piept si multumesc Cerului ca ochii mei îmi mai dau posibilitatea sa ma regasesc într-o lume uitata de abjectiile neinitiatilor lumii pseudointelectualilor. Pornesc, împreuna cu alti iubitori ai scrisului românesc, pe un drum maracinos si întortocheat al initiatilor lumii secolului XXI. Ne oprim, deseori, si încercam cu puterile noastre modeste sa scoatem din întuneric alti doritori de lumina pura, nu obscuristi, ci clarvazatori ai ideilor literaturii libere.

Cineva m-a întrebat ce este literatura libera? I-am raspuns încercând sa o definesc cât mai succint: care transmite noul prin idei ce au luminat cândva întunericul evolutiei noastre. Raspunsul a fost ca durerea unei rani deschise pe suferinta dureroasa a unui popor lipsit vreme îndelungata de puterea de a respira singur.

Azi, poeziile sunt scrise cu pricini, cu tânguiri ale lungilor suferinte ale poetului lipsit de puterea de a se vaita…Poetul nu se vaita, nu geme, el se tânguieste, emana lumina si cine are lumina primeste razele lui încalzindu-se cu sufletul la ele, simtind cum sângele îi umple corpul si îl hraneste cu sanatate spirituala. Poeta Elena Armenescu ne spune cu nostalgie: Azi am fost din nou / La nucul de argint / Asa cum sta, în plina lumina, / în mijlocul câmpiei, / acoperita de zapada / sralucitoare,orbitoare / singur / cu crengile proiectate pe cer…Unde s-ar fi putut îndrepta acele crengi decât spre lumina cereasca, de unde poetei i-au venit în minte sa îmbrace într-o podoaba atât de stralucitoare nucul, pom sacru si traitor în mijlocul câmpiei, o libertate pe care numai poeta si-o doreste în taina. Mi-am lasat gândurile într-o mare uitare de sine, se alatura idolatriei noastre Cezarina Adamescu, continuând: De pe ruinele lor, pamatufuri de fum alb se înalta / la fel ca pe acoperisul lumii când un cardinal elector…, nu voi continua cu versurile poetei, ci doar voi încerca sa parafrazez, cu o deschidere voita a frumusetii, care înnobileaza versul cu dorinta de a plasmui tot ceea ce este mai patrunzator. În sfârsit, Calin Derzelea tine sa ne aminteasca de sufletul nemuritor si de geneza: Acasa e în nor, / strain e lutul mesterit / de mâna focului si ca poetul ramâne singur oriunde ar fi, pentru ca numai în lumea lui el creeaza fara vibratii, care sa-i întrerupa legatura cu inspiratia.

Dupa toate chinurile si ispitele pamântesti, dupa ce cuvântul lui s-a înaltat spre adevarata lumina a Celui de Sus, poetii mai au suflul de a anunta sfârsitul: E drumul limpezit sa vada mântuirea, / El bate-n ziua sacra, s-a despartit plângând. / Strabate timpul mitic, cu el e nemurirea, / Se uita-n urma, pleca, si-a terminat râzând sfârsitul genial, cum maiestuos descrie drumul spre nemurire Elisabeta Iosif, în poezia Cântec pentru Grigore Vieru sau sa ne inundam interiorul mintii cu nonconformismul lui Cristian Neagu, râzând de sfidatoarea figura a existentei dure: Caci inima, peste cerebrala ratiune, / Descopera tardiv superlative consistente.

Câta tarie poate sa aiba un biet trecator faurit din lutul genezei si daruit lumii, spre nemurire, sa poata încapea în sufletul lui diferit de al tuturor acelora ce nu îl înteleg. Câta fortare a mimicii întelepte a acceptarii poetului fata de grosolaniile încremenite în teluric a profanului râgâitor de jalnice bunatati culinare. Câta persistenta în puterea de a sta alaturi de infami si câta nostalgie dupa o liniste a fosnetului primavaratec al frunzelor din codru.

Lumina lina coboara peste el si mângâie-i trupul obosit de acceptari.

Viziunea poetului nu este clara pentru cel care nu întelege existenta ca mijloc de creatie si de iubire, nu întotdeauna de frumos sau de real, ci mai mult de increat. Poetul vede lumea prin versurile lui si o aureolizeaza cântându-i imn si slava îi ridica întru nemurire, pentru ca el va fi cel ce va dainui în Univers ca o fantasma siderala. El nu proslaveste talentul ca procreare umana, ci ca pe un dar divin al unicitatii sale si nu poate avea în grija alt destin, pentru ca acesta îi este indiferent. Poetul îsi spune ca singuratatea îl deosebeste de lumea profana, care îi ia în derâdere talentul deusian de profund versificator: Semeni au rascolit Cerul, / destramând, în stiintificele lor concluzii, / constelatii…2 În lumea pe care si-o doreste sunt putini dintre cei ce stiu sa-i ureze bun venit sau drum bun atunci când se detaseaza de ei contemplând Universul ca studiu al viitorului sau centru de creatie: eu ramân geometric si ce daca / ma resemnez / în aceeasi masura suntem împreuna simpli / cu anemonele noastre / pe o faleza sau pe un deal…3

Nu putem spune ca în existenta sa poetul are tihna, el este un malaxor în care fara oprire ideile se zbat în mintea lui sa-i dea profitul fericirii creatiei sale, pe care niciodata nu o vede perfecta. El este cel ce mântuieste slova spre o noua înaltare, o închina duhului, care îi este martor fluxului sau de rabufniri, de neajunsuri ce le face fata meditând. Meditatia îi este singura forma de evadare din lumea ce îl înconjoara: îmi era frica dar nu reuseam / sa ma desprind din patul în care asteptam / dimineata / si în jurul caruia tiptil pasea o pisica de munte / în cu lori de alb si gri…4 Cele doua culori sunt ale confuziei, ale incapacitatii poetului de a se sti când fiinteaza teluric si când sideral; în lumea lui, prin ceea ce creeaza, de fapt el este un produs al Universului, unic si debusolat. Stabilitatea poetului nu este definita pentru ca nici timpul lui nu este marginit si, ca atare, locul sau existential este o lume pe care nimeni nu o poate întâlni, decât numai el: nu e raiul meu asta / de aceea nu judec pe nimeni îmi permit / sa fiu trist / când dau pe gât alcoolul cu ambitia oarba / ca înainte de coma voi ajunge / pe dealul cu soare / îmi astept sfârsitul / momentul acela de scrum dar nu lipsit / de coeziune…5 Poetul are un destin al viciului, un viciu elevat al coexistentei cu lumea si a curiozitatii acestuia de a trai cu oameni viciati, de care profita încântându-i cu talentul lui înnascut si cu usurinta mestecarii ideilor si a rostirii acestora în maiestre cuvinte. El îi îndeamna sa bea alcoolul pentru ca îi stie efectele, sa procreeze, pentru ca din placerea acestora îsi completeaza dorinta de a se desfata si a-si usura pofta desfrâului. El creeaza versuri si desface taine, rupe inimi si subjuga pentru sinea lui viciatii: la naiba cu punga de medicamente / sexul meu functioneaza si cu bonuri / de masa / sau pot sa-ti rad o metafora / peste / urechi de sa…ca o Sura a Vacii / crede-ma / frumusetea ta pute de la o posta / a var si tetraciclina / DANSEZI?6

Viata poetului nu este si nu poate fi controlata de nimeni, este imprevizibil dar mult introvertit. Vorbeste de toti si de toate, dar nimic despre el. Ochiul lui e ochiul mintii, care rascoleste nevazutul: dezordinea obiectelor din privirile tale / îmi poate stârni Furia / îmi poate atâta Frica / însa, vai, nu Mirarea!7Oare de care dezordine vorbeste ascutisul slovelor sale lansate ca niste lame subtiri si taioase de cutit? Este viata pe care el ti-o vede în lumina ochilor, si patimile, si urile tale, si tot neadevarul pe care îl ascunzi sub valtrapurile vietii materiale dar, furia si frica lui nu sunt decât semne, pentru ca mirarea de mult l-a întarit în lumea aceasta în care a trait atât de agitat si neînteles. Idealul lui este initierea si detasarea completa de partea materiala, el creeaza, nu cred ca pentru tine, ci pentru eternitate, pentru ca cei din lumea prezenta lui este o adunatura amorfa, citita la festanii si la pierdere de timp. Timpul pentru poet este sacru, el îi acorda, atât cât exista teluric, o importanta deosebita: Ca timpul trece si aspreste / Cel must ce curge-n ceas serpeste / Si-urcusul întru vânatoare / Se face pe-un covor de floare / Vremelnic ceas, de neuitare / Iubire tu, cu blânde fiare…8 El nu iubeste ca un pamântean iar femeia în el este un simbol, o inspiratie si o dorinta a linistirii instinctelor. Muza este iubirea lui suprema, cea care îl inspira si îl face nemuritor, este datatoarea lui de fericire si de împlinire pe toate planurile sale existentiale. E mult sau putin, nu stie nici chiar el daca veritabilitatea sanatatii sale emana luciditate sau obscurantismul defavorabil îi macina fiinta însa nu si egoul,care se fortifica prin initiere: E viata labirint care nu are / Nici usi si nici ferestre si nici chei. / În fiecare colt e o-ntrebare / Ce-astepta-o cât de mica dezlegare.9

Scriitorii valorosi sunt unici, stilul lor particularizeaza prin trairi si mesaje, elevati si initiati, departe de a fi calea de acces a cuiva, care nu cunoaste codul înaintarii spre lumina.

Când am început acest eseu, cu o îndrazneala voita, mi-am spus ca nu voi cita nimic din tot ceea ce au spus despre poeti criticii timpului, eruditia lor am cochetat-o si am lansat-o în Univers odata cu dorinta mea de a vorbi, în general, despre scriitor, si în particular, despre fauritorul de stihuri, de mângâietorul nocturn al formelor maiestre ale literaturii în versuri.

As putea face o comparatie între poetul-om si omul-poet. Sunt doua structuri cu totul diferite chiar daca au în comun esenta luminii eterne poet, un concept ce a terorizat si mai terorizeaza lumea criticilor de literatura versificata. Poetul-om este înca din pântece plamadit fauritor etern de ideal, de eruditie profunda dar si de vaiete si neîmpliniri sentimentale. El este unic prin gândire, prin mod si detasare de profani. Omul-poet se naste ca oricare, aduna sentimente si le asterne în unde, le vântura dar miscarile lor ramân nesesizate de cei din lumea luminata. Cutreiera si cer, li se da si traiesc pe masura dorintei de îndestulare. Poezia lor nu spune nimic decât sughita sau rumega ca unele necuvântatoare…

 

2. Dimensiunea eruptiva a romanului

Nu cream pentru inexistenta, ci pentru timpul în care altii nu vor mai sti ceea ce sa faca cu acest concept a crea. Romancierului i s-a dat puterea de a fauri idealuri si de a le purta în Univers pe gândirea lui, zbuciumând fiinta umana cu mofturile lor. Se înalta în timpul eclipsei si rasfira valtrapurile pline de ura ale nevolniciei. Zguduie pâna în temelii temerile si le asterne apoi pe imaculata pagina de hârtie, înnegrind-o, dupa care traieste la un loc cu personajele, care, în sfârsit, au început sa puna stapânire pe creatia lui.

Gândeste, la un moment dat, ce este mai bine sa faca, sa dea frâu nebunesc inspiratiei si libertate nestavilita dorintelor sau sa cugete si sa îsi tina în frâu pornirile, atunci când profanii, luându-I, din snobism cartea i-o închid dupa ce au deschis-o.

Cuvintele sunt grele încercari ale mintii, cei care le cunosc codul ofteaza, cei care ridica colbul când ele sunt rostite se inspira iar cei care le marsaluiesc prin cavitatea bucala, golind-o prin sunete neîntelese, traiesc. Acesti traitori, multi, foarte multi, nu duc lipsa de imaginatie funebra; ei sunt cei care se înghesuie în magazinele ticsite cu fel de fel de marfuri si le testeaza cu mâna sau salivând. În astfel de împrejurari, la astfel de oameni, creierul se odihneste; de altfel, a rezistat printre noi o sintagma: fereste-te de omul cu mintea odihnita. Profanul râde dar nu întelege nimic din toate aceste magnifice cuvinte, pornite din adâncul unei gândiri laminate; lucidul se retrage si încearca modest sa schimbe vorba, intelectualul zâmbeste cu amar si îsi înalta privirea spre cerul inspiratiei sale cu care s-a unit pentru eternitate.

Am tot urcat si din ce urcam drumul mi se parea si mai anevoios dar, deodata, totul s-a transformat în licarire, apoi în lumina si, mai târziu, în crepuscul solar, care m-a facut sa înteleg ca am început sa stapânesc destine. În acest drum nu uitasem deloc ca sunt un strângator de ani, cu fericire si suspine si un stapân pe ceea ce voiam sa fac cu cei pe care îi alegeam sa-mi dureze creatiile mele în proza. ]

Romanul s-a nascut strabatând încetosat prin ere, prin ani, prin zile si prin clipe. La un moment dat, în eseul intitulat sugestiv Marginalii la o istorie a romanului modern, Nicolae Balota spunea despre romane ca sunt: (…scrieri în care romancierul se înfatiseaza pe sine scriindu-si opera, înfaptuirea acesteia petrecându-se oarecum sub ochii nostri), se întelege de la sine ca, personajul principal al unei astfel de lucrari fiind mai putin romancierul si mai degraba însusi. Romancierul testeaza în laboratorul imaginatiei sale acuratetea personajului sau ca si cercetatorul din laboratoarele de chimie sau de fizica, urmarind taria energiilor fictive care sparg la un moment dat Universul, defrisându-l în taine de destine. Personajele lui traiesc odata cu el, starile romancierului creeaza situatii si cuvintele redau aceste simtiri interioare ale scriitorului. Unui roman îi rumegi structura, îi cauti si îi compari actiunea, asezând la locul lui fiecare personaj în timp si, întotdeauna, ca doritor al perfectiunii cauti diversul si unicul. Îl gasesti, îl pui alaturi si gândul tese fictiunea creând un timp rod al puterii noastre imaginative dar, câta energie urcata si coborâta în altarul dorintei de a crea.

Romanul contemporan traieste iluzii, forme de viata superioare la care, în lumea aceasta a nesimtului nu mai poti ajunge decât prin visare. În Istoria romanului modern, exegetul francez R-M. Albérès sustine ca Atractia „profunzimilor” constiintei, atractia exercitata de acel vid pe care fiecare om îl descopera în strafundurile sale, intuindu-l la ceilalti, nu este doar un apetit al indiscretiei.Scriitorul timpurilor noi – un Kafka, un Faulkner, un Beckett – cautând (ca si poetii de la Rimbaud siMichaux) sa comunice incomunicabilul, încearca o explorare a Fiintei, pe care mai demult romancierii oîntelegeau ca o entitate psihologic-sociala, pentru ca azi din ce în ce mai multi romancieri occidentali saintuiasca într-însa o entitate ontologica. Esentialitatea Fiintei, realizarea ei sub o forma plenara, iataobiectul obsedant al romancierului contemporan. Pentru ca realitatea a întors de multe ori spatele produsului imaginar, romancierul, zdruncinat de nevoia comunicarii cu omul, nu prin forma vazut-placut, ci prin dialogul mintii cu cartea lui, a început sa se retraga în spatii tacute, intuind un timp al prefacerilor. Ca vechii crestini, fugariti de mintile bolnave ale viciului religios antic, romancierii se întâlnesc în biblioteci, în mici cafenele si poarta cu ei dorurile vremurilor, când lumea era mai putin interesata de stresul darului luciferic, banul, asteptând ca odata, spre sfârsitul lumii, vor începe sa se întrevada si luminile cerului, sclipirii a ceea ce el, intelectualul, a urcat în marile oceane ale Universului. Abia atunci profanii vor cadea cu fruntea la pamânt, dar nu pentru a vedea lumina, ci pentru a I se face mila Celui de Sus de partea materiala pe care sfârsitul le-o va distruge.

Cum îmi creez romanul?

Fara a-mi curata de nelinisti sufletul si a-mi lasa în tihna meditatiei creierul nu ma pot lasa prada imaginarului, auzind parca si acum, în gând, dupa atâta timp de vreme, soapta vorbelor scrise ale lui Petru Popescu, în romanul sau Copii Domnului, fantastic de sugestive: Masa morarului era bogata în pâini mari si rumene, cât roata carului, si acum nuanta: Doar socrul era morar. Era plina de peste. Doar ginerele era pescar. Abundenta o asezam în lumina ideilor ce urmau sa-mi vina în linistea în care ma cufundasem, asteptând cu sufletul la gura licarirea. Muza a venit si s-a apropiat de mine dar nu mi-a dat ragazul sa gust dintr-o structura a unei actiuni finite. I-am asezat pe toti cei daruiti de inspiratie la locurile lor si i-am rugat sa astepte pâna ce, pe rând, vor intra, cum voi decide eu, în marea scena a vietii unui roman. S-ar putea spune ca romancierul este un dictator al miscarii în scena a destinelor; eu cred ca este mai de graba un autocrat întelept, care tresalta si sovaie pentru fiecare gest al personajelor lui. O fiinta dindaratul subiectiv al faptelor, care îl face sa gândeasca precum Radu Petrescu, în jurnalul sau A treia dimensiune: Cioplesc toata ziua la o scurta si modesta povestire scrisa (pâna în finalul pe care îl fac astazi) nu mai stiu daca acum un an sau doi. Timpul este nesigur, poate fi si infinit marginit de o unda a receptarii involuntare a irealului. Ma ridic si creez miscarile personajului: un tip, cam de vârsta mea, traversa un prezent zbuciumat. Nelinisti interioare îi defrisau inima si i-o aruncau într-un spital. Se lupta si voia sa traiasca, sau nici el numai stia, pentru ca trupul lui era strabatut de dureri chinuitoare, în spate, în piept, coborâtoare pe umeri si mâini înghetate. La un moment dat s-a întreabat daca rostul lui s-a sfârsit. S-a privit în oglinda si a zâmbit. Mai am atâtea de facut…

Viata are doua dimensiuni pe care ne amagim cu speranta ca le putem strabate. Una este cea a iluziilor, colorata în roz si verde, a momentului înaltarii acestora si a constatarii, dupa un lung drum de neîmplinirii, ca desertaciunile sunt mai presus de fiinta noastra, mult mai apropiate constatarilor. O alta dimensiune este cea a negarii nadejdii, a neputintei de a trece obstacolele ce se interpun existentei noastre materiale, la care predomina cenusiul închis al beatitudinii mistice. Fata de toti actorii telurici, care traiesc într-una dintre aceste dimensiuni, romancierul trece prin amândoua extensiunile cu puterea mintii ca fauritor de libertati mentale.

Personajul romanului se rupe si se tese apoi cu pânza puternic urzita a actiunii, îsi înfige brazdele destinului sau în destinele celorlalte personaje si agonizeaza în masura timpului, în care scriitorul îi acorda spatiul de desfasurare. Apleaca capul, îsi pune apoi o palarie, se aseaza pe un scaun sau pe un fotoliu din piele, daca conditia sociala îi permite si vorbeste când romancierul îi acorda dreptul. Un drept care de fapt se pare ca îi apartine pentru ca dialogul, cu voia sau fara voia creatorului, trebuie sa fie legat de spatiul actiunii.

Dar ce sunt personajele? Nu eu ca scriitor ma întreb, ci acela care rasfoieste intro-ul cartii pe care si-a propus sa îl cunoasca. Personajele sunt elemente din natura, esentiale, fiinte decupate din realitatea înconjuratoare, produs al imaginarului scriitorului, constructii, artefacte, alegorii. Vom observa ca între personaj si persoana exista o norma a distantei, astazi, generalizata, în acelasi sens în care exista un sensibil ecart între autor si naratorul homodiegetic.

Pentru romancier viata personajelor poate reflecta, într-un mod distorsionat, dar nu mai putin lipsit de substanta, viata autorului si, implicit, a contemporanilor acestuia. Ne deplasam, astfel, dinspre zona naratologiei, spre cea a unei sociologii a operei literare. În aceasta directie, putem vorbi despre o istorie a mentalitatilor personajelor care se confunda, la limita, cu istoria mentalitatilor unei epoci pentru ca, în mod evident, personajele realiste au preocupari si îndeletniciri comune cu fiintele reale. Ce alt argument al prozei realiste poate fi la fel de puternic ca aceasta predilectie a personajelor de a-si organiza existenta lor livresca dupa aceleasi reguli de conduita, general valabile, ale umanitatii din vremurile care au trecut sau din timpul pe care îl traim.

Ceea ce este uimitor si nu foarte greu de îndeplinit pentru romancier poate fi întâlnirea pe care, într-un ceas al existentei lui, si-o poate da cu personajele sale. Neschimbate, acestea ar umple camerele unui hotel destul de mare si ar tovarasii atâta timp cât placerea de a le revedea s-ar mentine în imaginarul realitatii fiintei sale. Dar ma întreb: se va simti oare pregatit sufleteste sa-i revada pe toti cei despre care a scris, asa cum a gândit si a vrut sa-i intre în paginile cartilor lui?

În sfârsit, romancierul va decide singur, ca un creator luminat si autocrat, ordinea intrarii spiritelor personajelor sale pentru discutii si modul cum va avea loc întrevederea…

 

BIBLIOGRAFIE:

 

ALEXANDRESCU, Sorin, Privind înapoi, modernitatea, Editura Univers, Bucuresti, 1999;

AVRAMESCU, Lucian, Buna seara, iubito, Editura Eminescu, Bucuresti, 1989;

BAUM, Zygmunt, Etica postmoderna, Editura Amarcord, Bucuresti, 2000;

COATU, Nicoleta, Eros, magie, speranta, Editura Rosetti Educational, Bucuresti, 2004;

CORDOS, Sanda, O criza etalon: modernismul occidental, în Literatura între revolutie si reactiune, Apostrof, 2002;

CRIHANA, Marcel, Povara rautatii noastre – triolete –, Editura Perpessicius, Bucuresti, 2002;

LYOTARD, Jean-François, Postmodernul pe întelesul copiilor, Editura Apostrof, Bucuresti, 1997;

MANOLESCU, Nicolae, Despre poezie, Editura Cartea Româneasca, Bucuresti, 1987;

MARINO, Adrian, Comparatism si teoria literaturii, Editura Polirom, Bucuresti, 1998;

MAVRODIN, Irina, Poietica si poetica, Editura Univers, Bucuresti, 1982;

MURESANU, Stefan-Lucian, Disectie în rostul de idei al poeziei postmoderniste, pp.141-148, Analele Universitatii Hyperion – Filologie, Editura Victor, 2010;

MUSAT, Carmen, Perspective asupra romanului românesc postmodern si alte fictiuni critice, Editura Paralela 45, Bucuresti, 1998

NICOLAU, Felix, Salonul de inventii, Editura Multimedia, Bucuresti, 2002;

NICOLAU, Felix, Bach, manele si Kostel, Editura Perpessicius, Bucuresti, 2006;

NICOLAU, Felix-Narcis, Homo Imprudens, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucuresti, 2006;

STANESCU, Nichita, Amintiri din prezent, Editura Sport Turism, Bucuresti, 1985;

URSA, Mihaela, Optzecismul si promisiunile postmodernismului, Editura Paralela 45, Bucuresti, 1999;

VATTIMO, Gianni, Sfârsitul modernitatii, Nihilism si hermeneutica în cultura postmoderna, Traducere de Stefania Mincu, Postfata de Marin Mincu, Editura Pontica, Bucuresti, 1993.

NOTE:

1.metanoia, etimologic, cuvântul este format din doi termeni distincti: meta = dincolo, deasupra si nous = minte; ambele notiuni deriva din greaca veche, cuvântul reprezentând o modalitate spirituala de schimbare a modului de gândire, o privire dincolo de lucruri. Nu întâmplator, metanoia a fost asociata cu educatia, mai precis cu forma sa elevata: educatia morala.

2. Berceanu, Barbu, Poetul, vol. Pe hârtie de ziar, p.58, Editura Semnalul, Bucuresti, 1992.

3. Iordache, Dan, Cristian, Omisiune aproape, vol. Abel si eu, p.11, Editura Brumar, Timisoara, 2010.

4. Iordache, Dan, Cristian, Ai grija, vol. Abel si eu, p.130, Editura Brumar, Timisoara, 2010.

5. Iordache, Dan, Cristian, Peisaj scufundat, vol. Abel si eu, p.108, Editura Brumar, Timisoara, 2010.

6. Nicolau, Felix, Printesa de cartier, vol. Bach, manele si Kostel, p.14, Editura Perpessicius, Bucuresti, 2006.

7. Nicolau, Felix, Requiem, vol. Bach, manele si Kostel, p.66, Editura Perpessicius, Bucuresti, 2006.

8.Grigoriu, Florin, Iubeste-ma, cât înca-s tânar, vol. Clipe rascumparate, p.103, Editura Perpessicus, Bucuresti, 2008.

9.Crihana, Marcel, Obstescul labirint, p.64, vol. Povara rautatii noastre, triolete, Editura Perpessicius, Bucuresti, 2002.

O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

On By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez

O DUNGA – FIZIC – INEXPLICABILA

aud – undeva – ecoul degetelor

mele – batând un

ecou de mars – pe un

ecou de margine de masa

viata mea s-a jucat la

zaruri – si

toti câti au pariat pe ea – au

pierdut

stafiile degetelor mele au

înconjurat – în hora tacuta

jilava si rece – stiloul – si l-au silit sa se

miste – în sensul celor

scrise aici

…ferestrele s-au înfundat – negre – cu

liniste: pe sub pragul

inimii mele – se scurge

catre plamânii mei – învinsi

istoviti – care de mult s-au

predat – gazul otravitor (lingând

timpane – amintiri aeriene

de mult uitate priviri) – al

amaraciunii

…mestec proaspete flori de

salcâm – si mor: ramâne – din

toate – un surâs – excesiv

întins pâna sa plesneasca – de

rabdare

…elasticul surâsului rabdarii

s-a rupt – în toate partile

dintr-odata…

…de fapt – sora de salon care sta

aplecata peste patul unde scrie c-as fi

fost eu – se sterge de zor – pe obraz

de o dunga

rosie – fizic

inexplicabila

***

SOLUTIA

se întâmpla atâtea

lucruri – în lume – total

inutile – exasperant

inutilizabile

„- a iesit o carte

extraordinara!” – „-…toate

cartile care ies – sunt

extraordinare…” – „-se striga – de

undeva!” – „-…de peste tot

se striga – de

foame – de

moarte – de

sanki…”

„- a murit un

presedinte!” – „-…au murit atâtia

presedinti..unul dupa

altul…” – „-…si papa…” – „- …si

papi au murit

sodom…”

„- a înviat

unul…” – „- …mereu

învie câte

unul – asa

demonstrativ…”

…ce-i de facut – ca sa atragi atentia într-o

lume – în care – toate

faptele – devin lucruri:

lucruri mucegaite – de

dezinteresul general si

total – lucruri care

se rotesc în gol

inutil?

cum sa atragi atentia asupra

sângelui care

picura – gâlgâie – foarte

real – din cascate

rani – fara nicio intentie

ascunsa – ilicit filmata – de a se mai

întoarce la

inima – cum sa faci sa atragi

atentia – asupra

horcaitului – aspru ca

aripa diavolului… – …asupra

ultimului – …fara „va urma” – fara

„partea a doua – secondo tempo” …! –

strigat de suferinta zvârcolita – si

moarte – cu dintii înfipti – buldogeste – în

beregata?

…lasi bratele-n jos – a

neputinta – apoi – straluminat de-o

idee – te duci în piata – la

rachetii moldoveni – si cumperi un

AKM: te duci

cu pusca automata sub brat – agale – pe

rând – la fiecare acasa – la

toti cei care ti-au trântit – data trecuta

usa-n nas – plictisiti de

avertismente si

exasperari fara

„play back”

…rânjind – privindu-l – pe primul

drept în ochi – fara sa

ochesti – tragi în plin – tragi pâna-ti

frige-ntre degete teava – urlându-i celui

acum interesat – pe când se prabuseste – strângându-si

între palme – spasmodic – pieptul bolborosind de

sânge: „- ei – ai mai murit undeva

cândva?”

„- …asta

nu…” – va mai apuca sa

suspine

…si asa

la toti – tuturor – pe

rând… – pâna când

nu va mai exista credinta nimanui în

trucajul mortii – si

nu vor mai exista spasmuri

cumplite – ca

forme ale plictisului generalizat –

cu cascaturi trosnind

alene – molima

a virtualitatii

demente – decadentei

molatic funebre

…de aici – va

începe

iar – lumea

curata – lumea

ochi viu în viu ochi – nu ochi în

stricla – sticla-n ochi

…Craiasa Zapezilor

Otravit Aburite – va

sucomba – spre

Triumful Înrourati

Tradafirilor

***

NU FACI CONVERSATIE CU UN ASASIN

nu faci conversatie cu un

asasin: îl distrugi – si

atât

ce sa mai discut eu – spre exemplu – cu

Moartea – care a dansat

ca un dervis dement – prin

toata viata mea – adâncind – în

pamânt si în

ceruri – pâna la

nevedere – tot ce-am

iubit?

acum – am prins-o în

fundatura Poeziei: îi înfig

pumnalul Cuvântului în piept – prompt si cu

Majestuoasa Tacere – si

pâna când nu vad cum ochii ei devin

cer înstelat si

liniste a Gradinii – n-o slabesc

nu faci conversatie cu un

asasin: îi scoti

pumnalul Cuvântului din piept – si vezi

vezi cu ochii tai naboind (prin

monstruoasa – cosmica ei rana

deschisa) – florile în gradini

***

Cei ce nu vad sa vada

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Motto: „Deschide-mi ochii ca sa vad lucrurile minunate ale Legii Tale” Psalmul 119.18

 

MEDITATIA DE AZI – Evanghelia Ioan,  9:39

„Isus a zis: Eu am venit in lumea aceasta ca cei ce nu vad sa vada“

 

de Ana Tatar Andras

 

Cum stai cu vederea?

 

Cum stai cu vederea spirituala?

Domnul Isus se descopera orbilor spirituali ca sa le formeze si sa le creasca credinta.

Credinta creste prin practica.Credinta este auzire plus ascultare.

Cei ce refuza sa vada (creada) ramân sub judecata.

Fara Cristos orice om este orb spiritual.

Domnul Isus vrea sa ne faca sfinti, mai mult decât ne vrea fericiti si sanatosi.

Pentru ce te rogi tu mai mult? Pentru fericire si sanatate sau pentru sfintenie?

Sfintenia include suferinta. Suferinta este un mister.

Suferinta nu este întotdeauna rezultatul sau consecinta pacatului.

Dumnezeu poate folosi suferinta spre binele nostru.

Dumnezeu foloseste suferinta deseori pentru a ne trezi la veghere.

Nu lasa sa treaca suferinta fara a învata ceva din ea.

Raspunsul nostru la suferinta determina destinul nostru.

Care este suferinta ta? Te încrezi în Domnul cu ea? Cum o accepti?

Cum vezi sau cum întelegi tu suferinta?

 

Isaia 53:10 „Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…Dar dupa ce îsi va da viata ca jertfa pentru pacat, va vedea o samânta de urmasi, va trai multe zile si lucrarea Domnului va propasi în mâinile Lui.“

 

Domnul sa te mângâie în suferintele tale!

NICOLETA MILEA – Ecou

On By nelursIn poetryLeave a comment

POETA Nicoleta MILEA A OBTINUT PREMIUL  I

pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie

,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“

din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“,

editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

FELICITARI SI INSPIRATIE DIVINA !

Ecou este pentru ziua de azi prilejul reintalnirii cu poezia sa !

[pullquote]

„Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”

[/pullquote]

Ecou

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

Stari mai importante decât iubirea,

dar talpile n-au mai luat nicio forma, nicio culoare,

pamântul nu le-a mai descântat.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

Dureri mult mai clintite decât iubirea,

dar gleznele mele, în larma bataliei,

au banuit taisul spadei de argint.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

nelinisti mai pustiite decât visul,

dar coapsele cerului– dinastii înserate,

mocneau desarte rataciri în luna plina.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

inimi mult mai neînduplecate decât iubirea,

dar maruntaiele zarii murirea îmi urla,

nesatula de ratacirea fara sfârsit.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

Învrajbiri martirizate mai mult decât iubirea,

dar perechi de valuri izbesc fara crutare

oglinzile cerului durut în rugaciune.

As fi vrut sa-si spun ca sunt pe lume

înjunghieri mult mai închipuite

decât temnita fericirii poetului însingurat-

monstru zamislit în pântecul cerului.

As fi vrut sa-ti spun ca sunt pe lume

întâmplari mult mai importante

decât oul de prepelita nins în iulie,

amurg sovaielnic licornul sângelui vegheaza…

As fi vrut sa-ti spun…

Numai iubirea poate fagadui…

Nicolae Moldoveanu – A Saintly Hymn Writer Went to be with His Lord

On By nelursIn Bible, Christian Life, Devotional, Inspirational, Ministry, Persecution, Theology2 Comments

Almost three years have passed since the Romanian Evangelical composer Nicolae Moldoveanu went to be with the Lord and I still feel like it is breaking news. His songs are so present within our worship that it is hard to imagine he is no longer with us.
The titles “composer” and “saint”, do not go together very well nowadays. However, this is precisely what I have been reading about and hearing on Romanian internet blogs, Christian radio and TV stations, ever since July 12, 2007. On that date, 85-year-old Nicolae Moldoveanu, prolific hymn writer, died in Sibiu, Romania. For more than 62 years, God enhanced our faith through his music, lyric and especially his uncompromised Christian testimony during Romania’s dark communist era of forty-five years.

Named “the Bach of Romania” (1), Moldoveanu wrote more than 6,000 songs, with 361 of them written while being persecuted for the faith in prison. Although while he was alive he rarely ventured out of his city, or even his personal residence for that matter, he was so present in the lives of at least one million Romanians that, “we could not believe he could ever die”, said M. Cruceru, VP of Emanuel University, Oradea.(2)

Born on February 3, 1922 to a very poor family, this extraordinary man lost his father by the age of three and a half and his only opportunity for education involved enlisting in the military program called the “Army’s Children” at the age of twelve. These destitute children lived in garrisons with soldiers, but due to his love for music, Moldveanu was enrolled in the military’s brass ensemble. There, a conductor recognized his talents and helped him develop his musical ability. Later, he would write, “I am now seeing God’s hand in everything that has happened in my life, good or bad”.

When he would come home for short vacations, Moldoveanu would accompany his mother to a newly-founded church belonging to “The Lord’s Army”, a reforming arm of the Greco-Orthodox Church that emphasized the need for repentance and of being born-again. Shortly, Moldoveanu met his Savior and also fell in love with the Lord’s Army’s musical tradition, putting its words and music to paper and publishing them, as well as his own original music, in “Village’s Light”, The Lord’s Army’s publication. Music also likely saved his life during World War II, as his ensemble was stationed far from the war-ravaged front lines. Still young, Moldoveanu wrote very mature music and spiritually-deep lyrics during this time of conflict. In order to buy his first Bible, he sold half of his bread ration and his entire milk ration for an entire month; he would eventually keep this very same Bible until his death. During this and the short post-war period of freedom, before the communist regime’s ascent to power, Moldoveanu was able to publish hundreds of songs. (3)

In 1948, the Communists declared the Lord’s Army illegal and threw its leaders in prison. Nicolae continued to worship in secret and in 1959, after refusing to stop attending Christian gatherings and writing songs, he was arrested and sentenced to 12 years in prison for “conspiring to overthrow the communist regime”, in spite of his right hand’s infirmity due to an accident. Still, he praised the Lord and in return God “gave” him the optimistic song: Clear Skies. On the day of his arrest, Moldoveanu was able to whisper to his wife. “Lena, look at the skies”. It was “the only thing we could share while separated”, he later said. The comment was to prove prophetic as after months spent in an underground section of the prison, Moldoveanu was finally allowed above ground. The new cell he had been moved to had a broken window, and although it was a bitterly-cold day, at least he could share the same sky as his wife.

In prison, he met Traian Dorz, a prolific Christian poet from Lord’s Army, and many well-known Christian brothers, including Tortured for Christ’s author and The Voice of the Martyr’s founder Richard Wurmbrand. Moldoveanu and Wurmbrand praised each other for their testimonies during persecution. Both considered it an honor and a grace to suffer for the Lord. “Moldoveanu was one of the two greatest saints I have met in my 15 years of prison”, Wurmbrand said in a sermon. “He came smiling from the torture room. His approach was that of a lamb. While I was protesting the guards’ abuses against others or me, he never protested” continued R.W. (4)

Amnestied five years later, though still under the secret police’s surveillance, he continued to meet with his small church house whenever possible. Warrant-less home searches, abuses and threats continued for decades, but Moldoveanu always thanked the Lord for them, and also prayed for persecutors. In a time when the communist regime kept a tight grip on any publication, even owing a typewriter could put you in prison for a couple of years. However, the spread of his songs could not be stopped. Memorized, copied by hand, and later recorded, Moldoveanu’s songs were used by the Lord to nurture our faith for more than six decades. Because of the surveillance, poverty, and poor health, he could not work or travel too far. But he was visited daily by Christians from all of Romania who were welcome in the small apartment he was renting. And a visit to him was quite an experience! In a country of religious divisions, Moldoveanu mended all fences and never asked visitors for anything other than their first names. He was even aware that some “Christians” might be police agents, but “they needed to hear the good news too”!

There was one exception to his presence though: after waking up, for at least two hours, he used to sing songs of praise to the Lord, alone and without any audience. Most of the songs he would write were granted to him during this intimate time. After that, he shared freely with anybody what God “gave” him, whether a song or a meditation. Even in more recent years, when recording artists sold CDs or DVDs with recordings and performances that included his songs, he never asked for copyright royalties. On the contrary, he encouraged musicians to arrange his songs for choirs or orchestras as he always looked upon his hymns as “God’s copyright”.

At times, his lyrics move one to feel spiritual immaturity; “This is a curse”, said Jan Staneschi, former Bucharest Baptist Seminary Principal, when he heard the song Break my Will, Even with Heavy Blows. “It is not a curse”, Moldoveanu would reply. “It is my commitment to God’s will, as was the Virgin Mary’s”, recounted him, at a ’99 symposium, as saying and adding: “and His will is good and perfect” (Rom. 12:2). (5)

It has been God’s infinite wisdom to choose a hymn writer and not a preacher to enhance our faith. In a country where translated Evangelicals’ music was considered a means to westernize Romanians, Moldoveanu’s folk style met no resistance. Although many of his songs are more sophisticated and require elevated vocal capability, most of Moldoveanu’s songs came naturally for Christians, whether alone or in church, and they went directly to our souls. It is my prayer that these humble words would bring some well-deserved recognition to this miracle of God, Nicolae Moldoveanu. “May the Lord be praised”, was the Lord’s Army’s old greeting. And the answer was, “For Ever and Ever, Amen”.

www.desculti.wordpress.com

Dorin Radu, domn100@hotmail.com
Dan Cure, Consultant
Warren, Michigan, August 2007

(1) Doina Catana, Director – Ioan Vidu National College of Arts, Timisoara – remarks on a special presentation of Moldoveanu in “Viata Spirituala”, a weekly series on Romanian public television, broadcast on July 22, 2007
(2). Marius Cruceru’s blog: “lapatratosu” , July 12, 2007
(3). All biographic details come from “Hope’s Hostages”, “Strigatul de la miezul Noptii” Book House, November 2002, Arad, Romania (A book, printed in Romanian, and dedicated to Christians who spent years in communist prisons for their faith).
(4). Richard Wurmbrand, Audio Recordings of Sermons 1987- 1996
(5).Moldoveanu Symposium, 1999 Maranatha Baptist Church, Arad, Romania, Video Recordings.

SOTUL MEU

On By nelursIn Family, Inspirational, Life and Health, literatureLeave a comment

In clipa in care Isac a iesit din cabinetul medicului, a simtit ca sfirsitul vietii lui se apropia si doar o minune il va putea salva. Transplantul de ficat! A incercat sa-si reprime gandurile negre, constient ca trece printr-un colaps si ca daca nu va fi puternic, o poate lua razna. Stia ca moartea este individulala si ca intr-o zi va bate si la usa lui, dar inca nu era pregatit sa se retraga de pe scena vieti. Se gindea mai ales la cei doi copii ai lui, care aveau nevoie de el.

In urma cu un an se mutasera cu toti  intr-un apartament nou, in speranta ca aici nu vor mai fi urmariti de ghinion. Fata era la facultate iar baiatul deabia ii sarbatorise barmitva si el ii promisese ca vor face impreuna o calatorie in Europa. Copii stiau ca este bolnav din momentul cand isi intrerupsese munca de la Haifa Chimicale, unde lucrase aproape douazeci de ani. Sufereau alaturi de el cu toate ca tatal lor nu se plangea niciodata, incercand sa-i menajeze si parand foarte optimist. Acum cand primise vestea, inima lui de parinte plangea tacut in pieptul lui, gandindu-se ca poate destinul nemilos nu-l va ajuta sa supravetuiasca.

A iesit in curtea spitalului Adassa din Ierusalim si s-a asezat pe o banca. Privirea lui pierduta s-a atintit spe pamintul pe care, pentru prima oara simtea ca il uraste, la gandul ca doar la numai patruzeci si sapte de ani acesta il poarte inghiti. Trist cu ochii in lacrimi a ridicat pentru o clipa privirea spre cerul luminos si a implorat ajutorul celor dragi, care disparusera lasand in inima lui multa durere. Parintii lui si sotia! Viata il pedepsise destul de mult si ii lasase sa duca in spatele o povara foarte grea, pe care scria cimitir. Gandul ca si el ar pleca cit de curand acolo il ingrozea si era hotarat sa faca totul ca sa traiasca, asa ca s-a incurajat si a plecat spre masina.

Drumul spre casa era destul de lung si in timp ce conducea imaginile si amintirile din viata lui au inceput sa se desfasoare in fata ochilor. Se vedea pe el la varsta de saisprezece ani, cand insotit de parinti si cele doua surori au sosit in Israel. Primi ani a invatat si a lucrat in Chibut, apoi a plecat in armata. Cand a izbucnit razboiul de sase zile, mama lui care era foarte bolnava s-a stins. Isac o iubea enorm si a fost o lovitura cumplita! Inainte de eliberare viata i-a scos in cale prima dragoste. Dupa cateva lui s-a casatorit, apoi a venit si ziua fericita cand a devenit tatal unei fetite. Era fericit, tanar si cu dorinta de munca! Anii care au urmat a reusit sa-si cumpere o casa si el cu sotia au fost binecuvantati din nou cu inca o fetita. Isac cu gandul la familia lui muncea zi si noapte facind ore suplimentare si nimic nu i-se parea greu. Cu sotia se intelegea foarte bine si se iubeau, dar peste fericirea lor a venit o zi in care nenorocirea s-a abatut brusc. El era la lucru, iar fetita cea mare la scola. Acasa se afla sotia lui cu fetita cea  mica care se juca in salon cu o papusa. Mama a plecat putin pana la baie, iar fata a mers la geamul deschis sa priveasca afara. Papusa i-a scapat din mana, iar ea s-a aplecat mult peste balustrada intinzand manutele si a cazut. Un militar care trecea pe trotuar s-a repezit sa prinda fetita, dar a aruncat mai intii arma de pe umar jos si a fost prea tarziu. Fetita i-a scapat printre degete si s-a zdrobit de pamant. Imi este greu sa descriu ce a urmat in sufletul mamei si al tatalui care a sosit disperat. Tot ce a urmat, moartea fetitei, ancheta, i-au distrus sufleteste pe cei doi ca si pe toata familia.

Ani care au venit spre ei, au fost foarte grei, dar o raza de soare a aparut din nou in viata lor. Sotia lui a adus pe lume un baiat! Isac nu traia decat pentru fericirea copiilor lui si a sotiei. Viata a devenit mai prietenoasa cu destinul lui si se credea un om implinit. Anturajul si prieteni din jur l-au c-am facut sa iubeasca bautura, dar nu intr-o masura foarte mare incat sa-i schimbe comportamentul. Ramasese acelasi sot si parinte foarte devotat familiei. A urmat moartea tatalui de care el era foarte legat si inca odata umbra mortii a venit peste sufletul lui, dar se obisnuise cu toate loviturile vietii. A luptat mai departe ca celor dragi sa nu le lipsesca nimic si cand boala l-a lovit, nu s-a lasat doborat si a continuat sa munceasca.

Cand toata familia era ingrijorata pentru el, sotia lui s-a imbolnavit si ea brusc. Doctorii au spus ca multa lume sufera de aceiasi boala si doar la aproximativ un milion exista o situatie ca a ei. O infectie care era foarte grava si spusele lor s-au dovedit adevarate. Nu dupa mult timp a fost nevoita sa stea numai in spital. Isac a facut totul pentru ea, ca sa aiba cele mai bune tratamente si conditii. A mers in toate locurile sfinte, la cei mai mari Rabini, dar speranta nu aparea. In tot acest timp el a continuat sa munceasca, sa aiba grije de copii. Fata era deja la facultate, dar baiatul abia implinise zece ani. Desi el era suferind, isi ducea viata intre fabrica, casa si spital.

Perioada care a urmat a fost groznica si durerea lui pentru sotia iubita, care s-a stins l-a doborat. In lunile care au venit el a incercat sa-se ridice sprijinit de dragostea celor doi copii. Cand a sosit anul in care trebuia sa faca barmitva baiatului, Isac  se afla in spital, dar a gasit puterea sa-i ofere acestuia o petrecere de vis, intr-un local superb. Toata familia lui si a sotiei au fost prezenti, desi cu totii purtau in inima spaima, ca el era macinat de boala. Multi dintre cunoscuti si prieteni nu au venit la petrecere, iar unii s-au prezentat fara sotii si Iasc a pierdut multi bani, deoarece comandase foarte multe locuri. Dezamagit de pierdere, nu s-a lasat si a scos din economiile pe care le avea, plecand cu baiatul intr-o excursie prin Europa.

Desi foarte slabit, cu fata palida, el a incecat sa faca totul ca fiul lui sa fie fericit. Au fost momente cand nu reusea sa-se tina pe picioare, dar a rezistat eroic pana la revenirea in tara, cand s-a internat din nou. Intr-o zi medicii l-au anuntat ca este pregatit pentru el un ficat, dar pe masa de operatie si-au dat seama ca era o problema si norocul lui a fost ca nu incepusera operatia, astfel totul se termina. Din nou ghinionul l-a lovit si el astepta o alta sansa!

Prin foarte multe interventii, a reusit sa plece in Oklahoma unde a fost ajutat sa isi gaseasca o locuinta langa spital si sa astepte. Renuntase la serviciul de la fabrica, unde l-au pus sa semneze ca accepta sa-l ajute cu o suma, dar sa renunte la pituimi*, la orice ajutor, daca va scapa cu bine de la operatie… Cum era disperat a fost de acord, dar mai tirziu a  regretat ca s-a lasat pacalit si s-a consolat la gandul ca poate viata il va ajuta sa-se salveze. Avea nevoie de multi bani si s-a apelat la prieteni, la oameni care l-au ajutat si pentru care el se roaga si acum. Dupa o jumatate de an copiii au venit si ei acolo deoarece, erau singuri donatori de sange in cazul unui transplant. Au trecut inca cateva luni si doctorii i-au spus, ca nu s-a ivit un ficat compatibil pentru el, iar al lui se petrificase. Acest fapt insemna ca isi traia ultima luna din viata si l-au indemnat sa-se intoarca in Israel dar el a refuzat.

Dupa inca doua saptamani, intr-o noapte a sunat telefonul si a fost dus la spital. Se ivise un donator, deoarece un tinar avusese un accident cu motocicleta. Problema era ca pentru acel ficat era inca un pacient, iar doctorii au facut din nou teste si Isac a trebuit sa treaca prin emotii cumplite. A primit vestea ca era cel ales si bucuria a rasarit din nou in sufletul lui! Si-a imbratisat copii cu inima stransa, de spaima ca poate sa nu-i mai vada, dar s-a gandit ca speranta moare ultima si el trebuie sa fie increzator. Operatia a reusit si dupa inca o luna se afla in avionul care il aducea acasa. Se simtea bine si ii multumea vietii ca nu il parasise.

Dupa operatie nu mai avea bani, decat pensia. Vanduse masina lui si a fetei, toti bani din banca se terminasera, asa ca i-a fost greu dar a rezistat. Fabrica nu l-a mai ajutat cu nimic, ratele pentru casa de la banca erau in urma si a trebuit sa faca sacrificii. Familia il sfatuia sa-se casatoreasca, asa ca el a incercat sa isi refaca viata. Fata plecase cu prietenul ei sa munceasca in America, iar baiatul era inca la scoala.

Intr-o zi cineva i-a facut cunostinta cu mine. Nu are importanta cum ne-am cunoscut, cert este ca in cateva luni ne-am casatorit. Am depasit impreuna greutatile si ne intelegem bine. Avem aproape paisprezece ani de casatorie si traim la fel ca ceilalti, intre bucurie si durere, intre bine si greu, dar amandoi multumim cerului ca ne-am cunoscut. Eu nu am copii, dar am reusit sa castig pe parcurs prietenia copiilor lui si acest fapt ma bucura. Fata lui s-a casatorit si a adus pe lume doua fete si un baietel minunat.

In ziua in care Isac alaturi de celalalt bunic, si-a tinut primul nepot in brate ca sa i-se faca brit**, a fost cel mai fericit om! Nici nu visase la acel moment! Am vazut lacrimi in ochii sotului meu si am inteles ca in sufletul lui se impletea bucuria cu dragostea de viata. Iubeste viata chiar si acum cand a implinit virsta de saizeci de ani, iar eu sunt fericita ca l-am cunoscut. Este un barbat de aur si il iubesc foarte mult! Sper ca dragostea noastra sa mearga inainte si sa ne bucuram de multi ani de acum incolo, deoarece eu stiu ca dragostea este tot ce ramine intre noi si dupa noi…
Doar dragostea!
—————————–
*Pituim (ivr) – Indemnizatie oferita de patron unui salariat atunci cand acesta paraseste voluntar locul de munca. Plata de separare.
**Brit (ivr) – Eveniment ritual care marcheaza descendenta patrilineara.

Silvia KATZ
Israel
septembrie 2010

A ridica pe cel cazut…

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, Life and Health, literature, Ministry, poetryLeave a comment

Atunci Te-ai pravalit sub bici,

Sfârsit, cu crucea Ta, cu tot,

Si n-ai putut sa Te ridici,

Ca de pe cruce sa spui: “Pot!”

Cadeau sudalmele suvoi,

Si bicele pe carnuri goale,

Dar Dumnezeul de Apoi,

N-avea putere sa se scoale –

Si-ai fi ramas acolo-n drum,

Un Hrist ce nu putea sa urce,

De n-ar fi fost un om de fum,

Sa-Ti duca crucea, catre cruce –

Pesemne-avem un rost mereu –

Noi, oameni, care vesnic cer –

Sa-L ajutam pe Dumnezeu

Sa-si duca crucea pâna-n cer –

27 ianuarie 2010

Jianu Liviu-Florian

PASTILA SAPTAMÂNII – FERICIT SAU NEFERICIT? ASTA-I ÎNTREBAREA!

On By nelursIn Life and Health, literatureLeave a comment

by Zoltan TERNER

Fericirea e un dar de la nastere. Dat (aproape) fiecaruia. E în tine dar trebuie s-o aduci la lumina. Sa înveti sa fii fericit.

În fiecare om exista fericirea în stare de somnolenta. Trebuie doar s-o trezesti. Ea te asteapta. Trebuie doar s-o recunosti.

Fericirea nu vine din afara, ea este o comoara buna, bine ascunsa în tine însuti. E o tainica lumina interioara. Trebuie numai s-o faci sa cânte. Dar vei sti oare pe ce buton sa apesi? Aici e greutatea. Si atunci ? Începe cu ce e mai simplu. Opreste-te din goana, din plâns, din îngrijorare si vaicareala. Repeta-ti de câteva ori, în gând: Exist! Traiesc! Ce grozav ca sunt pe lume si ca nu ma doare nimic! Ca nu mi-e frig, nu mi-e foame, nu mi-e sete. Nu-mi lipsea pâna acum decât acest gând bun care sa ma faca fericit.

Fericirea e atunci când simpla ta existenta în lume îti da destula lumina sa te fericeasca.
Esti fericit când zbori, când te inunda visele cu ochii deschisi. Esti fericit când îti simti gândirea curgând prin tine ca o miere sau ca un foc. Esti fericit când asezi cuvintele în versuri, când potrivesti culorile pe pânza, când pritocesti idei despre lucrurile lumii.

Fericirea nu se poate cumpara cu bani. Nu depinde de numarul obiectelor pe care le posezi.

Si iar întrebam, nedumeriti: Fericit? Adica cum? Asa: multumit si încrezator în tine, în cei din jurul tau, în lume. Poti? Nu te vor socoti infatuat, prost, naiv?
Pentru unii fericirea e pacea, pentru altii e lupta. Fericirea nu poate fi suprema seninatate cum au spus unii. Creatia nu e (aproape) niciodata senina. Nu putini cunosc nasterea în chinuri a fericirii. Se si spune: Suferinta e o cale catre fericire..

De foarte multe ori fericirea însasi e o suferinta. Dar o suferinta fericita.

Pentru unii alesi, chiar prin suferinta se dobândeste fericirea. Beatitudinea. Extazul. Marile fericiri. E greu de înteles.

Medicii si psihologii ne asigura ca fericirea e un medicament pe care ni-l preparam noi însine. Cum? Învatând sa chemam asupra noastra câte un gând bun, o decizie buna, o ideie frumoasa, o certitudine de bine. Chiar si o speranta. Sau un tel superior. Drumul spre acesta va putea fi fericirea.

Când suntem fericiti, si corpul si sufletul se simt bine împreuna.

Când fericirea te va lumina cu lumina ei, vor lucra mai bine si sufletul si corpul tau. Nu numai gândirea, memoria, imaginatia sau intuitia, ci si inima, stomacul, plamânii, ficatul. Toate cele ale tale. Sângele îti va circula mai liber. Te vei simti mai usor, mai senin. Mai plin de plinatatea vietii. Mai sanatos.

Folosim metafore, de parca,totusi, fericirea s-ar naste înafara noastra si ar veni de undeva, de sus, de departe, de aproape, din pamânt, din iarba verde.

Când nu e fericire, e , deobicei, nefericire. Sau nimic. Moarte vie. Nefericirea e fericirea negativa. Ea nu e numai rea si urâta si chinuitoare, e si oarecum imorala. Îi superi pe cei din jur, le stânjenesti fericirea sau le amplifici nefericirea. Daca nu te gândesti la asta e rau. Daca te gândesti e si mai rau. Ai înca o grija care te roade. Multe, poate cele mai multe din grijile pe care le avem, ni le creem noi însine. Din ceva mic, o grija mare. Din nimic, o suspiciune, o banuiala, o parelnica parere. Primul pas spre fericire este a învata sa te dezveti de grijile inutile, de prisos, de fandacsii.

„?i s-a parut ca…”, „Ai impresia ca…”, „?i-e teama ca…” Fiecare e câte un prim pas spre nefericire. Sunt însa multi primi pasi si spre fericire.

Un prim pas spre fericire : Multumeste-te cu ce ai. Nu te uita la ce au altii.

Iata înca un prim pas spre fericire: îmbuna-te! Când esti bun, se apuca sa cânte si lumina fericirii tale. E un cerc nu vicios, ci profund virtuos : esti bun, trezesti muzica fericirii din tine. Fiind fericit, devii apt sa fii bun, întelegator, fara ranchiuna, fara mormaieli, fara mohoreala. Asta-i cercul: Bunatatea sufleteasca aduce fericire, iar fericirea aduce bunatate sufleteasca.

Înca un prim pas spre fericire: minunatul gând ca poti sa fericesti alti oameni. Gândul ca le esti folositor, ca ai ce sa le daruiesti, ca le darui si li te darui.

Fericirea nu este ceva pe care-l meriti, ca o rasplata. Nici ceva câstigat ca la loterie. E ceva realizat de tine însuti, cu propriile tale gânduri si energii sufletesti. Muzica fericirii tale este creatia ta si numai a ta.

Cine râde de mine ca spun toate astea, râde de el însusi. Poate si eu râzând de ceea ce spun. Pentru ca nu e usor sa fac ce spun. Nu e simplu. Si nu e totul. Nu exista un buton al sufletului pe care sa apesi, nici un punct anume pe care sa faci click. Sunt cu milioanele punctele luminoase si întunecate ale sufletului.

Nu-ti pasa de ce spun ceilalti despre tine? E rau. Esti socotit orgolios. Plin de tine. Iar daca îti pasa prea tare de ce zice lumea, daca ti-e teama de ce spun altii, îti pierzi încrederea în tine. Te socoti un neispravit, un nimeni. Devii nefericit. Totul e îngrozitor de complicat.

Dar trebuie încercat. Merita. Dar, fi atent: Când vine prea târziu fericirea seamana cu moartea.

Când vine prea devreme, fericirea seamana leit cu joaca.

Când nu stii ca a venit, tânjesti dupa ea. Câti oameni nu sunt fericiti fara sa stie?! Pentru ca fericirea are nenumarate chipuri. Ea poate fi mirabila Pasare Albastra a poetului, poate fi o femeie, un prieten, o lumina, o chemare, o nestemata, un har, o caldura izbucnind dinauntru, ca o muzica sau ca o furtuna eliberatoare. Poate fi un gând simplu si bun.

Dar fi atent: o fericire prea înflacarata te poate pârjoli.

Fi atent: exista si nefericirea de a te sufoca de fericire.

Gândurile bune, am spus, induc fericirea. La fel, o hotarâre buna de care sa ai credinta ca e buna. În schimb, îndoiala, invidia si ura aduc asupra ta nefericirea. Hamlet e profund nefericit. Iago la fel. Lady Macbeth la fel.

Nu confunda fericirea cu o ora de delicii, cu o aschie de fericire. Cu un licar semanând cu o armonie muzicala. Ea poate sa te minta. Ea poate sa te fulgere, sa te sageteze. Sa te rataceasca. Sa te piarda.

Când simti ca-ti da târcoale fericirea, e semn ca esti pe drumul cel bun, nu-l schimba. Fericirea se va tine scai de tine. Vei auzi în suflet, mereu, muzica ei. Cu timpul, vei deveni tu însuti, în întregimea ta, instrumentul pe care se cânta aria fericirii.

Toate acestea mi le-am spus, înainte de toate, (poate chiar numai) mie însumi. Ca sa ma ajut sa le învat. Pentru ca si eu de multe ori ma trezesc facând din neantentie sau din repezeala, ori împins de demonii din mine, câte un prim pas catre gândurile rele, catre nefericire.

Fiecare dintre cititori le va putea alege pe acelea care i se potrivesc. Toate, unele, sau niciuna.

Persecutia crestinilor: realitati si intrebari

On By nelursIn Christian Life, History, Life and Health, News, PersecutionLeave a comment

de Dragos Paul Aligica HotNews.ro
Luni, 11 ianuarie 2010

Alte doua biserici din Malaysia au fost tinte ale unor atacuri ca urmare a unei decizii judecatoresti care le permite non-musulmanilor sa utilizeze cuvantul “Allah” pentru a-l desemna pe Dumnezeu, scrie CNN preluat de Hotnews. Iata ca in pofida blocajului mediatic si placiditatii opiniei publice occidentale, o tema izbucneste regulat in prim-planul dezbaterii publice. Exista in acest moment in lume sute de milioane de oameni asupra carora planeaza continuu abuzul sau violenta, pentru simplul fapt ca au o anumita credinta religioasa: mai precis, pentru ca sunt crestini.Altfel spus, crestinii reprezinta grupul cel mai persecutat din lume. Supusi discriminarii legalizate, violentei, inchisorii, deportarii si convertirii fortate, soarta acestor oameni ramane un secret bine ferit de atentia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagina niciodata. Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritatile par insa altele. In ultimele sase luni s-a scris mai mult despre soarta ursilor polari decat despre soarta acestor semeni.La varful piramidei, in marile trusturi media occidentale, unde se da tonul si acolo unde se afla principala sursa a acestui blocaj informational, tema este considerata ca prea incorecta politic si prea subversiva pentru noua ideologie a stangii liberale promovata de aceste institutii.

Click aici si citeste articolul integral pe www.hotnews.ro

De Ziua Holocaustului in Romania, 9 octombrie 2009

On By nelursIn History, Inspirational, PersecutionLeave a comment

by Lucretia Berzintu
Israel, 7 octombrie 2009

BERZINTU-Lucretia-wbNumai un om bolnav psihic poate sa nege existenta  Holocaustului. Inafara de  milioane de documente doveditoare, exista inca supravietuitori care vorbesc, ale caror marturii nu pot fi anihilate.

Doamna Mizzi Locker (muzician), originara din Romania, este supravietuitoare a lagarului mortii de la Mihailovka, de dincolo de Transnistria, din Transbug (Ucraina). Am cunoscut-o in Israel si mi-a marturisit multe din tragediile de atunci, fara ca rana din suflet sa se vindece… Este mentionata si in cartea – jurnal, ”Groapa este in livada de visini”, scrisa de pictorul Arnold Dagani, care, impreuna cu sotia sa Anisoara, au fost deportati in acelasi lagar.

Este un privilegiu pentru mine, de a avea onoarea sa cunosc indeaproape un supravietuitor al Holocaustului romanesc, si astfel, voi duce mai departe adevarul despre acele grozavii.

Sotii Bernhard si Mizzi Locker, impreuna cu multi alti evrei, au fost deportati din Cernauti in ziua de 14 iunie 1942. Deportari se faceau in zilele de 7, 14 si 21 ale lunii. Ei au fost transportati cu trenul de animale pana in localitatea Ladajin, pe malul de vest al raului Bug, in ghetou. Dupa circa o luna de zile, i-au trecut raul Bug cu bacul si apoi au fost transportati in camioane pana in lagarul mortii de la Mihailovka, care era sub administratie germana. Acolo au lucrat la construirea unei sosele si la cariera de piatra. Barbatii scoteau piatra din cariera iar femeile trebuiau sa incarce, fiecare, cate 21 de carute cu piatra pe zi.

Continue reading “De Ziua Holocaustului in Romania, 9 octombrie 2009” →

In memoriam Ioana Dumitriu, Phoenix Symphony Orchestra ii dedica fostei violoniste romance, trei concerte

On By nelursIn Family, Life and Health, Media, NewsLeave a comment

In dimineata zilei de vineri, 17 iulie, in Phoenix, Arizona, soarele nu a mai rasarit pentru violonista Ioana Dumitriu. Dupa o lupta cu cancerul care a durat 18 luni, aceasta a trecut in nefiinta, la ora 3:50AM, la Sherman House Hospice. I-au fost alaturi in ultimele clipe de viata, membri familei si cativa prieteni apropiati. Ioana Dumitriu a parasit Arizona, Phoenix Symphony Orchestra, unde era membra de aproximativ trei decenii, dar si pe cei dragi, plecand spre o alta lume.

La inceputul anului trecut, Ioana Dumitriu este diagnosticata cu cancer metastatic. Boala debuteaza, insa in 2001, cand in urma unei mamografii, violonista afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei, iar verdictul medicilor este nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Fire optimista, aceasta nu se lasa intimidata de suferinta si de aceea, in 2008, refuza chimoterapia. Mai mult, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament. O data pe saptamana, merge in Mexic, pentru a urma terapii alternative. Are incredere in viitor si din acest moment, nu mai lupta pentru drumul ei in viata, ci pentru viata insasi.

Ioana Dumitriu, in persoana careia am pierdut o prietena, nu a abandonat nici o clipa, speranta. Am cunoscut-o pe violonista romanca la un concert al orchestrei “Phoenix Symphony“. I-am propus atunci, un interviu si ne-am intalnit apoi, la restaurantul Mimi’s Cafe, din Glendale. Aici mi-a depanat istoria vietii ei. Fara a fi urmarita de obsesia bolii, a zambit, a ras, a vorbit intr-un ton pozitiv, timp de trei ore, cat am stat cu ea la taifas. Marturisesc ca ma asteptam sa aud clasica poveste de succes, despre un om cu o evolutie normala, intr-o ascensiune programata inca din copilarie. Am fost surprins sa descopar ca lucrurile erau diferite, ca se dezvoltase in conditii neobisnuite. Nascuta pe 20 iunie 1950, intr-o familie saraca din Darmanesti, Ioana Dumitriu cunoaste neajunsurile materiale de la o varsta frageda. Cand implineste sase ani este adoptata de o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti. In paralel cu scoala normala, frecventeaza si scoala elementara de muzica, unde studiaza vioara. Unei copilarii nefericite i se adauga traumele din timpul adolescentei. Odata ce afla cine ii sunt parintii naturali, le face o vizita. Contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum, o determina sa se gandeasca la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul. Se apuca serios de studiu. Dupa multa munca, in 1973, Ioana Dumitriu este proaspat absolventa a Conservatorului de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Se casatoreste in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care il cunoaste in timpul studentiei, in 1969. impreuna, au trei copii – Monica (1975), Roger John (1983) si Robert Daniel (1988). in 1979, Dan isi indeplineste visul si reuseste sa paraseasca Romania, pentru Statele Unite. Sotia si fiica il urmeaza in 1980. in 1981, avand deja un masterat in vioara, Ioana Dumitriu se angajeaza la Phoenix Symphony Orchestra. in 1986, membri familiei Dumitriu primesc cetatenia americana.

Ioana Dumitriu va ramane la Phoenix Symphony Orchestra pana in ianuarie anul acesta. Printre pasiunile ei se numarau gatitul, counseling-ul, tricotatul si ingrijirea celor doua animale de companie ? o catelusa, Lala si Noah Bird. Dupa momentul interviului, am revazut-o pe Ioana Dumitriu la o intrunire romaneasca crestin-culturala, in Surprise. De asemenea, am mai discutat cu ea, din cand in cand, la telefon. La fel de prietenoasa cum o stiam, ma invita de fiecare data, la concerte.

Din nefericire, cancerul a curmat acest destin frumos implinit. Ioanei Dumitriu ii supravietuiesc sotul, Dan, membru la aceeasi Phoenix Symphony Orchestra, cei trei copii si singurul nepot, Zion Noah Henderson. Serviciul divin de inmormantare va avea loc vineri, 24 iulie 2009, ora 1:00pm, la Desert Hills Mortuary, 6500 E. Bell Rd., Scottsdale, AZ.