MAI ESTE NEVOIE DE MISCARE SINDICALA, ÎN ROMÂNIA ANULUI 2012?

prof. dr. Adrian Botez

..Auzim, nu de azi, nu de ieri, ci de câtiva ani încoace: „Si sindicatele astea…Ce dracu’ fac ele, pentru bietul om? NIMIC! Ar trebui desfiintate – n-are rost sa platim cotizatie, DEGEABA!!!”

…Stim de ce si de unde vin aceste fraze. Stim si cât de mult adevar (aparent/instigat sau nu) contin ele.

Aceste fraze provin:

1-pe de o parte, dintr-o realitate si dintr-o experienta adevarata si teribil de amara: sindicatele (mai ales cele din învatamânt!) TRADEAZA (în majoritatea lor!), pe toti cei care nu doar ca „platesc cotizatie”, ci investesc, în sindicat, ÎNCREDERE ! Încrederea ca liderul de sindicat va lua apararea bietului angajat, în fata vulpilor si vulturilor din patronat – dar si a dictatorilor violent-abuzivi, din zona bugetarilor /sectorul „de stat”. Multi lideri sindicali s-au îmbogatit malonest, peste orice masura si rusine (prin frauda clara, fizica si morala!), au intrat în politica, s-au aliat cu dusmanul, ajungând prim-ministri si uitând (ca de moarte!) de „originea” lor sindicala etc. – pe spinarea si împotriva înselatului om al muncii. Încrederea este foarte greu de capatat…daramite de…re-capatat, când omul, bietul om care munceste cinstit si vrea, NUMAI, sa nu fie pacalit si batjocorit si distrus („pentru un om mort, asteapta, la poarta uzinei, 300 de oamenii care vor sa traiasca”!), ajunge sa „sufle si-n iaurt” si nu mai vrea sa auda de „lupta sindicala”: ori cade la „mica întelegere” cu patronul sau cu „seful” de la „stat” (mituind, lingusind, tradând… – …si el, dupa modelul liderului, nu?…), ori începe o lupta surda si periculoasa, anarhica, de „vigilantes” sau de „franctiror” – ceea ce poate duce pâna la crima si anarhie sociala. Si nici macar „serviciile” (secrete, se-ntelege!) nu sunt în stare sa monitorizeze astfel de nemultumiri aleatorii, dispersive, browniene…

Sindicatele, cu tot cu liderii lor compromisi, parca au cazut „în adormire”, ca masonii… – numai ca masonii „adormiti” sunt ca agentii secreti: când se trezesc, au capatat puteri proaspete, pentru misiuni letale!;

2-pe de alta parte, dintr-o dorinta diabolica a presedintelui Basescu, de a compromite si, deci, distruge – definitiv si irevocabil! – influenta sindicala, prin care se realizeaza cea mai temuta arma, pentru capitalistii „cimpanzeici” (de fapt, niste mârlani cu mamaliga-ntre dinti, acum ajunsi, prin jaf naucitor, „stapâni” de vile, elicoptere si de pipite si de …„jakuzzi”, niste ciocoi ordinari, cu aere de…”internationalisti” mafioti!) si pentru conducatorii (de institutii de stat) cu apucaturi tiranic-totalitariste: SOLIDARITATEA UMANA!

…Dar nici patronii, nici directorii, nici presedintele (dublu!) ales, Traian Basescu – nu-si dau seama ca…”danseaza peste vulcani”: „lupta sindicala” este singura care ordoneaza fortele nemultumirii umane muncitor-profesionale, singura care poate produce previzibilitate, în desfasurarea luptei! Deci, se evita atât anarhia, cât si, chiar, instabilitatea politica (loviturile de stat…a se vedea, în acest sens, cazul Armatei – iar cazul locotenentului Alexandru Gheorghe este simptomatic, pentru ceea ce dezvoltam noi, aici: daca nu se vor „democratiza”, nu „stil C.A.D.A.”, neaparat – dar, macar, cât de cât, structurile întepenite ale Armatei – se risca intrarea „în vrie” periculoasa: tot mai multi militari, nemultumiti de taierea pensiilor, dar si de ramânerea în tiparele „executiei oarbe” a actului militar, se vor razvrati împotriva acestei situatii de tolerare, vetusta, a statutului de „faptura decerebrata”, de marioneta, de „unealta distructiva”/”terminator”/zombi”, al militarului…ceea ce produce efecte negative grave, cu reverberatii chiar la „vârf”: a se vedea multiplele cazuri de implicare a Armatei, în diversele lovituri de stat, din lumea a treia, respectiv aparitia formelor de conducere statala prin „junta militara”…dar si cazuri multiple de tentative de preluare a puterii de stat, în SUA…aliante contra firii, între Armata si Mafie, precum în cazurile J.F.K. sau George Bush junior, din 11 septembrie 2001… – …si nu numai!).

…Astazi, situatia miscarii sindicale, ca necesitate de SOLIDARITATE si de SECURITATE (colectiva si personala!), s-a complicat infinit, fata de veacul trecut, ba chiar si fata de timpul ante-1989: fiinta umana nu doar ca se dovedeste mult mai vulnerabila si mai friabila (teribil de nesigura pe sansa continuitatii existentei terestre, nu doar din punct de vedere religios, ci si…biologic, prin generatii ulterioare!), dar si mai…isterica/isterizata! De „rezonanta Schumann”, de zvonistica apocaliptica (cu „dovezi”/”argumente irefutabile”, în cutremure, inundatii, radiatii solare etc. etc.! – …evident, si Biserica Crestina – în primul rând EA! – are partea ei de vina, pentru acest proces accelerat de „parasire de sinespre vidarea de sine”, de „uscaciune” întru egoism si degenerescenta spirituala, de „deraiere” de pe traiectul existentialo-spiritual corect, a umanitatii terestre!), de alimentatia tot mai periculoasa, de boli tot mai multe, diverse si ciudate (se arata, cu degetul – deocamdata! – …tot mai mult, spre laboratoarele „savantilor dementi”, dar si la/spre „complotul planetar”, de reducere a populatiei terestre, de la 7 miliarde la …260 de milioane!), de somaj (razboiul economic!), dar si de amenintarile, tot mai brutale, ale razboiului clasic-conventional (a se vedea cazurile Iraq, Afghanistan, acum si Iranul blocheaza strâmtoarea Ormuz, exasperat de embargou si de pretentiile hegemonice ale Israelului, cu „lacheu”-SUA!)…Ba, acum s-a creat si alta situatie aberanta, mult mai alarmant-isterizanta chiar decât…A.C.T.A.: „terorismul la domiciliu” – dreptul SUA de a declara (si aresta, PE LOC!), drept „terorist”, în orice punct de pe glob, pe…”ORICE SUSPECT”!!! Deci, se întrevede cea mai severa (din istoria moderna!) restrângere a intimitatii umane, a „drepturilor omului”, atât de clamate, în timpul revolutiilor „illuminati”, din veacul al XVIII-lea…!!!

Cum raspunde societatea, omului acestuia ajuns în faza ultima a isteriei/isterizarii, aproape…”cu clabuci la gura”? În niciun fel, deocamdata – sau, mai rau: prin desfiintarea miscarii sindicale – ultimul refugiu (laic!) al omului singur si isterizat de socio-existenta.

Cu toate ca, azi ca si ieri, pericolele disparitiei, prin „comploturile dementei terestre”, sunt nu doar uriase, neschimbate – ci si mult mai evidente si probabile.

În 1989 s-a prabusit nu doar statul redistributiv al „bunastarii“ – ocarît sub numele de „socialism de stat“, dar fiind de fapt capitalism de stat –, ci si sta­tul social-democrat occidental al „bunastarii“, bazat pe capitalul privat-corporatist. S-a prabusit atît dictatura „bunastarii“, cît si democratia „bunastarii“. S-a terminat cu lumea calduta a pacii de clasa obtinute prin forta si compro­mis. S-a terminat si cu lumea revoltei domesticite prin tinerea în frîu a inegalitatii si prin cooptarea graduala. Miscarea grevista înabusita a muncitori­lor polonezi a împins Solidaritatea spre compromis, iar reprimarea miscarii grevis­te a minerilor britanici a facut acelasi lucru cu Partidul Laburist. O data cu neoconservatorismul/neoliberalismul a fost suprimata pîna si alternativa reformista, iar moartea politica a blocului sovietic a deschis posibilitatea ca, prin slabirea statului, marele capital sa preia nemijlocit puterea. S-a înfaptuit astfel globalizarea capitalista, care – trecînd pe deasupra granitelor sta­telor-natiune social-democrate ale bunastarii – a raspîndit, de data asta fara interventia de trupe colonizatoare, capitalismul liberal si, de asemenea, revo­lutia telecomunicarii, a industriei spectacolului si a informaticii ultramoderne (…).

Se pare însa ca altceva arata indexul nivelului de dezvoltare (human deve­lop­ment index) întocmit de Programul de Dezvoltare al ONU (PNUD), care, în afara de încasarile în bani gheata, mai masoara si lucruri precum mortalitatea infantila, alfabetizarea, egalitatea dintre sexe etc. (La asta se adauga ca, între 1989 si 2000, în fostul bloc estic a scazut chiar si nivelul de trai ma­surat în mod traditional, iar salariul real al muncitorilor din industrie, transporturi si comerts-a diminuat pîna si în Statele Unite.) Centre For Economic and Policy Research [Centrul de Cercetari Economice si Strategice] de la Wa­shing­­ton a demonstrat pe baza indexului PNUD ca dezvoltarea a sca­zut în perioada 1980–2000 a globalizarii. Se pare ca, înainte de 1980, sca­de­­rea mortalitatii infantile si raspîndirea scolarizarii în tarile mediu dezvoltate si în cele sarace au fost mai rapide (Jonathan Steele, The Guardian, 3 au­gust 2001). Ast­fel de date pot fi citate si pentru alte periodizari, vasazica nu e de gasit ni­caieri utopia care, cica, ar face inutile organizatiile muncitoresti bazate pe lupta de clasa. În acelasi timp însa, nu sînt de gasit nici instrumentele institutionale care sa echilibreze, macar în cadrul sistemului însusi, pendularile si crizele ciclice ale economiei mondiale.

Prabusirea „socialismului real si existent“ (a capitalismului de stat însotit de dictatura) („the collapse of communism“) si constituirea hegemoniei neolibe­rale au avut consecinte neprevazute a caror analiza, în esenta, se lasa înca asteptata (desi exista exceptii)”- cf. G. M. Tamas, Chestiunea sindicala în secolul al XXI-lea, în CRITICATAC, din 2 mai 2011 – traducere de Al. Polgár.

Cei care, printr-o obtuzitate si mancurtizare cu „indice crescut”, mai dondanesc, si azi, despre pericolul „comunismului”, prin lecturarea batrânului evreu Karl Marx (confundând „izvorul” socialist, cu monstrul/”mutantul genetic” bolsevic!) – nu sunt decât niste sfertodocti, care n-au vazut, în viata lor, „Das Kapital” – ori traiesc…în nori! Pericolele „brutarilor undersellers”, care „vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare” – se traduc, azi, prin e-urile cancerigene si modificarile genetice ale alimentelor (de origine vegetala si animala) „generalizate”! Pentru ca noi, cei lipsiti de aparare, „turma umana”, suntem, azi, nu doar ¾ din populatia afectata negativ…ci 99% !!! – iar „ei”, adica „stapânii dementi ai Terrei”, sunt mai putin de 1%, sunt singurii care-si rezerva dreptul la o hrana „hranitoare si de sanatoasa”! …sa zicem: pentru ca, în definitiv, într-o lume unde crima s-a mondializat/generalizat, si hrana a fost otravita înca „de la surse/izvoare”! Nu poate disparea Terra, iar „stapânii” sa „pluteasca”, lejer si fara griji, în spatiul interstelar…!!!

La Londra (n.n.: secol al XIX-lea!) exista doua feluri de brutari, anume <<full princed>>, cei care vând pâinea la valoarea ei integrala, si <<undersellers>>, cei care o vând sub aceasta valoare. Ultima categorie formeaza mai mult de ¾ din numarul total al brutarilor (…). Acesti <<undersellers>> vând, fara exceptie, o pâine falsificata cu un amestec de piatra acra, sapun, cenusa, var, ipsos de Derbyshire si alte ingrediente asemanatoare, tot atât de placute, de hranitoare si de sanatoase (…). Este notoriu ca pâinea fabricata cu aceste amestecuri SE FACE SPECIAL PENTRU ACEST SOI DE CLIENTI!” – cf. Karl Marx, Das Kapital, Ed. pentru Literatura Politica, 1953, vol. I, p. 203.

Da, „soiul” fraieritilor si batjocoritilor (de catre pseudo-elitele terestro-luciferice!), pentru ca sunt…SINGURII NE-PARAZITI, SINGURII CREATORI DE VALOARE AUTENTICA, AI TERREI!!!

…În definitiv, nu avem dreptul la uitare si incorectitudine: SOCIALISMUL (iar nu …”comunismo-bolsevismul”!) are, si el, martirii sai, care ne-au adus, prin lupta si sângele lor jertfelnic, drepturi de care azi ne bucuram, dar uitam (premeditat ori ba!) cui suntem datori, moral! De pilda, lupta lor/socialistilor, pentru a înlocui abrutizantele 16 ore de munca pe zi – cu cele 8 ore de munca productiva (rezonabile!)! – …iar în învatamânt, trebuie sa ne strângem, umar lânga umar, cu înversunare, pentru a ne apara norma de 16 ore (pe saptamâna), în fata atacului turbat al „mossadistului” premier…”raz(va)nit” – care vrea sa-i tina pe profesori, în scoala, ca pe câmp, 8 ore… – …ori ca au ce munci (ca ore cu elevii), ori ca nu au!!!

În anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat 1 maiZiua Internationala a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorata prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 mai a devenit sarbatoarea muncii în majoritatea tarilor lumii, diversele manifestari capatând amploare pe masura ce autoritatile au convenit cu sindicatele ca aceasta zi sa fie libera (…). Reducerea normei orare zilnice de lucru sta la originea semnificatiei zilei de 1 mai, de sarbatoare internationala a lucratorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucratori din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima data, în legatura cu întrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tâmplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore sa constituie ziua legala de munca de la, si dupa 1 mai 1886”, sugerându-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însa, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au marsaluit 90 de mii de demonstranti, din care aproximativ 40 de mii se aflau în greva. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câstigat dreptul la ziua de munca de 8 ore, fara reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscuta pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piata Heymarket din Chicago. Numarul grevistilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstratii, o coloana de muncitori a plecat sa se alature unui protest al angajatilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost împuscati si multi altii au fost raniti” – cf. wikipedia.

Cu siguranta, SOCIALISMUL NU ESTE SIGURA CALE DE A NEUTRALIZA BRUTALITATEA TROGLODITA A CAPITALISMULUI!!!

SOCIALISMUL NU ESTE “A TREIA CALE” (DE DEPARTE, NU ESTE NIMIC IDEAL, SOTERIOLOGIC SI MESIANIC, ÎN MISCAREA SOCIALISTA!) – SI NU POATE DEVENI, NICICÂND, O RELIGIE CU POTENTE SOTERIOLOGICE!!!

DAR, CEL PUTIN, SOCIALISMUL OFERA, PRIN MISCAREA SINDICALA, CAI PRACTICE DE EVADARE DIN “MENGHINA” MANCURTIZANTA, EXTREM DE PERNICIOASA SI DISTRUCTIV-ANEANTIZATOARE (MORAL-SPIRITUAL SI FIZIC!), A CAPITALIMULUI CELUI “SUFOCANT DE DUH” AL VIETII – BIOLOGICE SI SPIRITUALE!!!

Evident ca, daca ne vom complacea în stadiul de azi al miscarii sindicale (din învatamânt sau din oricare alt sector de activitate, de stat sau privat!), daca nu vom sti sa ne alegem liderii care sa fie alaturi de noi, iar nu alaturi de inamicii nostri sociali (crestinismul nu a reusit, deocamdata, sa amelioreze prea multe, în ce priveste realitatea “luptei de clasa”, între cei ce au prea mult si cei ce n-au de nici unele, între cei care huzuresc, nu pentru ca au merite de exceptie si produc ceva deosebit de folositor oamenilor, ci pentru ca stiu sa ne manevreze iluziile si buna-credinta ori naivitatea…) – atunci, însasi planeta Terra este în pericol!

Iata ce zic (si nu sunt decât doua dintre cele mai cunoscute voci masonice mondiale!) aceste pseudo-elite luciferice (de care vorbeam mai sus): În scopul de a stabiliza populatia lumii, TREBUIE SA ELIMINAM 350.000 DE OAMENI PE ZI. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie sa îl spun, dar este la fel de rau sa nu-l spun– cf. J. Y. Cousteau, 1991 –  explorator si reprezentant UNESCO. Sau: -“Astazi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste pâna la aproximativ noua miliarde. Acum, daca am face o treaba foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenta medicala, cu serviciile de sanatate si control al reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta!” – zice însusi … BILL GATES !).

…Si sunt sute de astfel de voci „elitisto-terestro-luciferice”!

…Solutii pentru apararea noastra, în fata dementei „stiintifice”, din „Balamucul Mamonei”?!

Tot sociologul si politologul G. M. Tamas pare ca încearca a ne lumina ( fireste ca…relativ, pentru ca…”criza-i mare, Marine!”) – trecând prin „istoria tradarilor si esecurilor socio-democratiei” si…depasind-o, într-un registru extrem de lucid si de realist (pastrându-si, însa, scepticismul de rigoare!):

Oricum ar sta lucrurile, social-democratia a esuat, iar partidele sale de odini­oara (mai ales în Germania si Anglia) impun obligativitatea capitalista a muncii prin mijloacele statului politienesc, prin suprimarea alocatiilor, prin programele de munca publica recompensate cu salarii ale foamei ce nu asigu­ra nici macar minimul de trai si prin celelalte tehnici deja binecunoscute. Idolul lor, Clinton, cu balivernele lui „social-democrate“, a fost executorul, mai necrutator chiar decît Reagan sau Mrs. Thatcher, al contrarevolutiei neoconservatoare/neoliberale silentioase a „demantelarii“. Dupa cum stim din cer­cetarile lui Loren Goldner, din 1973 nivelul de trai al clasei muncitoare americane a scazut cu 20%, iar saptamîna de munca s-a prelungit cu 10–20%. Între 1989 si 1993, venitul mediu pe familie a scazut cu 2.737 de dolari pe an (The Guardian, 20 februarie 1995). Cînd Clinton si-a preluat mandatul, 14,1 milioane de oameni beneficiau de alocatii; spre finele presedintiei sale au ramas doar 7,3 milioane (The Times, 4 august 1999). Cresterea productivitatii nu se datoreaza inovatiilor tehnologice, ci prelungirii zilei de munca, concediilor mai scurte si sarcinilor de munca din ce în ce mai dificile. (Despre întreaga problematica vezi: „The Retreat of Social De­mocracy: Re-imposition of Work…“ [Reculul democratiei sociale: reimpunerea muncii], Aufheben, nr. 8, toamna 1999.) În tot acest timp, doua mi­lioane de americani stau la racoare (vezi Loic Wacquant: Les prisons de la misère [Închisorile mizeriei], Paris, Ed. Raisons d’Agir, 1999). Iar în Anglia si alte locuri, salariul minim functioneaza ca prag de salarizare indirect. (…) Partidele odinioara social-democrate, devenite ale celei de „a treia cai“ si ale „noului centru“, atîta la sovinism, rasism si xenofobie împotriva imigrantilor si a refugiatilor (mai ales în Anglia lui „Tory“ Blair). Ele concediaza – în perfecta armonie cu colegii lor de dreapta – garantiile statului de drept (ha­beas corpus fiind deja ceva de domeniul trecutului), mîndria burgheziei liberale (inviolabilitatea vietii si a afacerilor private, toleranta, pluralismul, rezerva fata de cruzime; fara a mai vorbi de vir­tu­tile de odinioara ale burgheziei liberale, ironia si autoironia).

Logica ocnei e cea care domneste. În tara-model a lui „Tory“ Blair – care a pastrat toate legile, ordinele si masurile antisindicale, antimuncitoresti si antisociale ale Mrs. Thatcher – exigenta „înrolarii tuturor în cîmpul muncii“ înseamna ca nu se mai doreste ca din impozitele cetatenilor sau din veni­turile suplimentare sa se finanteze supravietuirea supusilor ce se afla în imposibilitatea de a-si purta singuri de grija, ca nu se vrea asigurarea libertatii si dem­nitatii întretinutilor, ca nu se tolereaza revoltele somerilor, ca toti sînt ferecati în obada muncii de sclav de rangul cel mai inferior, iar alocatiile se acorda doar cu conditia supravegherii permanente si a hartuirii neînce­tate. Iar cei împinsi astfel în bratele razvratirii fara forma si tinta (delincventa, drog, huliganism, distrugeri fara sens, societatea bandelor si razboirea dintre acestea, neonazism si integrism/fundamentalism ascetic) sînt asteptati de pus­carii – din ce în ce mai multe, din ce în ce mai mari, din ce în ce mai mo­der­ne si din ce în ce mai ucigatoare. Se desfiinteaza pîna si pomana aruncata din cînd în cînd radicalismului de stînga si apararii drepturilor minoritatilor, pîna acum tolerate undeva la marginea social-democratiei. O data cu in­dustrializarea învatamîntului superior s-a terminat si cu sansele subcultu­rilor, care, de bine, de rau, mai scoteau capul din cusca logicii muncii salariate. Integrarea peste tot în lume a sindicatelor în programele de îmbunatatire a calitatii produselor si de intensificare a productiei de marfuri transforma asociatiile înfiintate pentru a apara interesele muncitorilor în complicii spo­ririi intensitatii muncii (a se întelege: ai intensificarii exploatarii). Extinderea ideo­logica asupra proletariatului a asa-numitei etici „protestante“ a muncii (vezi Orbán: „ordine, munca, învatatura“ sau maresalul Pétain: „familie, mun­ca, patrie“, famille, travail, patrie) demonstreaza, chiar lasînd la o parte folosul imediat si evident al burgheziei si stabilitatea statului burghez bazat pe clase, dominatia crescînda a muncii alienate asupra vietii vii a oamenilor. Constatarea elementara conform careia cresterea intensitatii si a timpului muncii executate în folosul capitalului nu e spre folosul poporului pare ca e din ce în ce mai uitata de asa-numita „stînga moderata“ – de fostele partide social-democrate sau „comuniste“. În treacat fie spus, cultul bezme­tic al muncii goleste de continut pîna si privilegiile existente ale burgheziei. ?i sa nu uitam ca, într-o societate bazata pe clase, timpul liber al clasei domi­nante este temeiul si primul garant al culturii” – dupa care tot el, G. M. Tamas, afirma, cu ochii strâns mijiti, într-o privire deosebit de îngrijorata:

Pîna acum, o viata demna de om era posibila numai în bresele capitalismului (sau, folosind expresia epicureilor, în intermundiile sale). Aceste brese se îngusteaza însa din ce în ce mai mult. Lichidarea contraputerii si a contraculturii miscarii muncitoresti social-democrate, desfiintarea statului social redistributiv-planificator („al bunastarii“) astupa bresele. Dispare si umanismul cetatenesc ce viza întreaga societate, iar locul lui e luat de îngrozitul egoism de clasa burghez, agresiv si regresiv. Cuvîntul de ordine al burgheziei nu mai este „unificarea intereselor“, „extinderea dreptului“ si „purtarea în comun a poverilor publice“, cum se întîmpla înca în cazul precursorilor lor liberali din secolul al XIX-lea, si nici „razboiul împotriva saraciei“ (war on want), cum se spunea în penultimul sfert al secolului XX, ci lupta împotriva „de­pendentei de alocatii“ (benefit dependency), împotriva „traiului pe degeaba“, deci nu împotriva saraciei, ci împotriva saracilor. Control institutional (politienesc, graniceresc, militar, fiscal, ministerial, epidemiologic, de igiena mentala sau tinînd de serviciile secrete) al noului proletariat în loc de eman­cipare cetateneasca. De la institutiile de plasare a copiilor, semanînd mai degraba cu niste centre de reeducare, si pîna la televiziunea comerciala si industria divertismentului, de la superstitiile de epoca de piatra si xenofobia raspîndite de revistele de senzatii (tabloids) subuman de primitive si pîna la sutele de mii de portaluri-internet manipulate si muzica pop de proasta calitate revarsîndu-se de peste tot, imbecilizarea josnica a poporului este deja un atentat la viata personala suverana si la bucuria de a trai”.

Iar dupa aceste constatari ale “fascizarii societatii terestre” – G.M. Tamas trece la analiza, cu ambii ochi deschisi spre lumea REALA, nu spre cea a propagandei, infinit de gretoase (…mai ales pentru noi, cei mai în vârsta, care ascultam, paralizati, în anii ’80, Europa libera si Vocea Americii, la radiouri puse pe calorifer…!), a statului capitalist vampiric, prin permanenta trimitere la dimensiunile valabile si functionale ale “vechii contraculturi socialiste”:

Vechea contraputere si vechea contracultura socialiste au protejat, întrucîtva, muncitorimea organizata, de potopul de gunoaie de doi bani, pe care aface­ristii culturii de masa le produceau, déjà, din secolul al XVIII-lea, pentru plebe. (Evident, ele n-au putut s-o protejeze de propriile tradari si compromisuri. De altfel, extinderea culturii înalte la scara întregii societati – desi neorganica si temporara, dar totusi reala – este una dintre putinele reali­zari efectiv emancipatoare ale „socialismului real si existent“, pe lînga acce­lerarea mobilitatii verticale si pe lînga egalizarea antifeudala, îndreptata împotriva spiritului de casta.)”.

(…)Miscarea sindicala occidentala, împletita cu fosta social-democratie si cu fostele partide „comuniste“, precum si cea est-europeana, renascuta dupa 1989, fiind însa imediat atacata si marginalizata, divizata si atomizata, se afla astazi în fata unor sarcini gigantice, abia realizabile – dilemele seculare sînt înca nerezolvate, iar numarul celor noi este în crestere. A scrie despre aceste dile­me e greu si pentru ca – desi în Occident stînga intelectuala si politica e pe cale de a renaste întru totul independent de partidele muncitoresti de odini­oara, dar nu si de miscarea generala a noului proletariat (asta ar fi numit Marx „socialism“) – în Est însa, din motive istorice de înteles, aceasta turnura se mai lasa asteptata, aici fiind numite „de stînga“ formatiuni de diverse nuante si caziere, dar în primul rînd acelea care, ca personal, tineau de regimul de dinainte de 1989, formatiuni ce, la fel ca social-democratia occidentala, re­prezinta versiuni cu constiinta încarcata ale liberalismului burghez. În Est, teoria sociala si vocabularul conceptual de stînga au fost uitate, desi primele semne ale iesirii din aceasta situatie sînt deja vizibile, asta însemnînd inclusiv o noua receptare a marxismului. În Europa de Est, unde „marxism-leni­nismul“ se preda la zeci de milioane de oameni, despre învataturile lui Marx se pot spune – fara contradictie – lucruri ce chiar si în 1860 ar fi dat do­vada de o incultura rusinoasa. Proasta întelegere este deci inevitabila.

Asa cum demonstreaza clar întreaga istorie a miscarii muncitoresti, iar în ce priveste Occidentul, mai ales ultimele patru decenii, existenta alternativei politice la capitalism e o conditie necesara, desi nu suficienta pîna si a luptei ce se da aparent numai pentru protejarea intereselor [muncitoresti]. Continuarea luptei sisifice a clasei muncitoare împotriva economiei capitaliste care o nenoroceste si împotriva statului burghez bazat pe clase si înarmat pîna în dinti tocmai pentru a se apara de clasa muncitoare, continuarea acestei lupte numai pentru a obtine avantaje provizorii si temporare (sau mai precis pentru a contrabalansa niste handicapuri) pentru care va trebui sa se lupte apoi din nou, fara a se putea spera succese de durata, ar fi o pu­ra imposibilitate psihologica”.

Ce-i de facut, în aceasta situatie exasperant de complicata (prin însasi natura relatiilor sociale tot mai slab definite, hibridate si versatile-“grizonate”, de propaganda capitalist-masonica!) si fara iesire…decât spre un …NEO-FASCISM (“Partide si guverne ce-au fost cîndva social-democrate/„eurocomuniste“ conduc – chiar cu elan militant si lipsa de scrupule – ultimul asalt împotriva noului proletariat, împotriva minoritatilor rasiale si etnice, împotriva inutili­zabililor, împotriva celor ce nu pot fi angajati si împotriva celor ce se afla în imposibilitatea de a se integra. Pseudo-stînga „social-liberala“ edifica sta­tul-politienesc digital al versiunii postmoderne a Marelui Frate, în timp ce dreapta traditio­nala ramasa fara sponsori, program si alegatori se fascizeaza în tacere”) …?!

Navigând printre ruine, falii, “ravene” si “morene” socio-economice de tot felul, lasate în urma de succesivele esecuri ale diverselor ideologii experimentate pe spinarea omenirii, de trei veacuri încoace, G.M. Tamas concluzioneaza:

Sindicatele vor trebui sa decida daca vor accepta sa conlucreze cu grupurile de stînga ce încearca sa scape din ruina definitiva a social-democratiei si a „eurocomunismului“, daca vor accepta si daca vor fi în stare sa se asocieze cu curentele antiglobaliste-anticapitaliste, cu miscarile feministe, cu ecologistii care s-au rupt de coruptia partidelor verzi, cu reprezentantii apararii mi­no­ritatilor, ai drepturilor omului, ai consumatorului si ai antirasismului/antifascismului, sau daca vor încerca, dimpotriva, sa ajunga la o pace separata cu capitalul. (…) Întrebarea cea mai dificila este însa de natura politica. De un secol si jumatate, sindicatele au ramas pentru prima oara fara reprezentare si protectie politica (nemaivorbind de raspîndita ideologie media, care neaga chiar si simpla existenta a claselor si a luptei de clasa, vorbindu-ne numai de „culturi de grup“, de „lumi de valori“ etc.). Miscarea sindicala va deveni fie subdirectoratul capitalului în ce priveste organizarea muncii si dezvoltarea sa­larizarii, un „politist bun“ al pacii de clasa, al cooperarii, al stabilitatii, al resemnarii si al lipsei de speranta (unde „politistul rau“ este aparatul birocratic si represiv al statului), fie noul punct în care se focalizeaza politica anticapitalista, de data aceasta definitiv si fara iluzii în afara parlamentului.

În Europa de Est, rezistenta are pe alocuri o traditie vie (ca în Polonia, Ro­mânia, Serbia, Bulgaria, Albania, Grecia), în alte parti (ca în Ungaria) ea nu dispune de asa ceva, lucru ce influenteaza ceea ce se gîndeste în mod rational despre politica populara sau, exprimat în mod traditional, despre politica de clasa a proletariatului. Din partea politicii burgheze „oficiale“, ocupîndu-se mai degraba de statisticile de popularitate, de scandalurile mediatice si de clientelism, nu putem spera nimic, desi împotriva pericolului dictaturii – cu o farîma de colaborare între clase, dar, iarasi, fara iluzii – va trebui sa apa­ram ramasitele lamentabile ale democratiei burgheze. Autoapararea gene­rala democratica, politica defensiva a frontului popular nu poate înlocui însa stînga ce exista în Europa de Est doar prin cîteva urme ale sale. În perioada ce vine, stînga fie va consta în sindicate, fie va disparea”.

În prezent, nu exista o categorie sociala mai singura/însingurata, mai expusa la iluzionari de tot felul si mai predispusa la cedari infinite, ale moralitatii si ale profesionalismului, decât profesoratul…! Nu ne referim la “belferii” din mediul universitar, care si-au aranjat, prin intermediari parlamentari ori ministeriali (tip Ecaterina Andronescu!), “apele” – ci, evident, la profesorii din liceele României/învatamântul preuniversitar. Daca acestia nu vor întelege ca singura scapare (atât în plan existential, moral, economic – cât, mai cu seama, în planul demnitatii profesionale!) este SOLIDARITATEA (iar SOLIDARITATEA nu poate dainui si reconstrui bazele sanatoase ale învatamântului românesc, prin acte dezlânate, sovaielnice si tranzitorii/tranzactioniste – ci NUMAI prin structuri ferme, rezistente fata de factorul timp – nu…37 de “reforme” ale învatamântului, în 22 de ani!!! – …înalt-profesionalizate si, mai ales, coerente, responsabilizate – LA SUPERLATIV! – …si chiar vizionare!) , în fata celor care doresc, din tot sufletul, imbecilizarea populatiei terestre (în primul rând, a celei tinere, pentru ca este mai usor de manipulat si fanatizat sinucigas!), spre a dobândi mâna de lucru nu doar foarte ieftina, ci chiar…gratuita (ceea ce va produce, în timp, dar peste generatii, nu peste câtiva ani…! – efecte dezastruos-apocaliptice si ireversibil-entropice, în toata biosfera si noosfera terestra!) – atunci scoala, ca forma spiritual-superioara de initiere umano-divina, în mediul terestru…pur si simplu, VA DISPAREA!!!

Si nu va fi înlocuita CU NIMIC! Teoriile imbecile, legate de “Internetul-Dascal”, ramân niste deliruri periculoase, ale unui capitalism nazist si agonic…si atât! Niciodata SCOALA – de la Academia Platoniciana(circa 387î.e.n. – într-o gradina din apropierea Atenei, care ar fi apartinut eroului mitologic Akademos) – si pâna la învatamântul veacului XX – n-a însemnat nici roboti, nici robotizare – CI INVESTITIE MAJORA DE SUFLET/AFECTE!!! Nu poti cere unei masinarii (fie ea si Internetul!) sa-ti explice notiuni precum Sublimul, Maretia, Eroismul, Altruismul, Autosacrificiul pentru o Cauza Nobila — Onoarea, DemnitateaPatria-Patriotismul, Neamul, Duhul si DUMNEZEIREA!!!

Cel mult, sa te învete, prin imagini “movie”, cum sa manânci fara sa clefaiesti…dar si asta s-ar putea dovedi ca este o cerinta maximala (sau chiar…o proba de netrecut!), pentru o masina, oricât ar fi ea de…”siliconata”!

Omul nu poate ramâne om decât prin dialog, nu prin autoreflectare narcisiaca autofaga sau dispersie a personalitatii, în mediul virtual….pâna la vidarea deplina a personalitatii!

Astfel, filosofia sindicala, pentru a deveni utila/functionala, trebuie sa recapituleze experimentele sufletului si intelectului uman, de-a lungul întregii lor manifestari terestre. Într-o istorie care, daca este studiata cu buna-credinta, se va dovedi vital de utila!

Se va vedea, atunci, ca nu poate exista “ruptura între generatii”, decât prin comploturi criminale (…cu “izvoare” în schizofrenia/paranoia îmbatrânitei rase umane) ori/si sinucigase!

Omul este o fiinta sociala. Ca sa ramâna astfel, trebuie sa nu-si paraseasca altruismul si vizionarismul. …Deci, SOLIDARITATEA altruista si… vizionara –…pentru ca nu-ti foloseste tie, om singur/”fiara însingurata”, sa afli ce te asteapta, ca individ egotist/egocentrist/plezirist/narcisiac – ci NUMAI ca Teleologie Cosmica – de Neam, sau de Specie Adamica!


COMENTARII DESPRE NOUA LEGE A IMIGRARII ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

Simona BOTEZAN

 

În acest moment, un subiect de mare actualitate si interes în SUA este noua lege a imigrarii, care va intra în dezbaterea Senatului American dupa vacanta (23 ianuarie 2012). Pe de o parte, administratia Obama vorbeste despre intrarea în legalitate a sotiilor ilegale ale cetatenilor americani. În dezbaterea Senatului vor intra HR 3012, varianta de lege sustinuta de comunitatea Indiana, privind acordarea vizelor de munca si a green cardurilor pentru specialistii straini din SUA. Legea HR 3012 este cea mai proasta varianta posibila pentru români si pentru specialistii din toate tarile lumii, cu exceptia Indiei si Chinei. Iata câteva date:

HR 3012 and its companion S-1857 “Fairness for High-Skilled Immigrants” Act

This bill passed in the House on November 29, 2011 and goes to the US Senate next for consideration (after Jan, 23). This Act is being pushed by lobbyists from China and India (immigrationvoice.org). Indian and Chinese are not entitled to the DV Lottery because that already in millions in US. So, now they try to monopolize all EB (employment based) visas and green cards.

HR 3012 not only prevent Americans getting any… higher pay, lower pay, job in IT industry, but also helps Indian take over IT industry soon! HR 3012 does not solve the illegal immigration problem, not create new jobs for Americans and not simplify the immigration law to attract scientists or innovators from other countries, which may contribute to the progress of US economy.

Development of a country in one field and one direction (IT in this cause) is completely wrong in economic terms. This will adversely affect the U.S. economy and highly educated Americans can’t work because of cheaper labor from India and China.

***

HR 3012 and its companion S-1857 “Fairness for High-Skilled Immigrants” Act

http://www.washingtonpost.com/local/dispute-over-proposed-green-card-law-pits-brightest-immigrants-against-each-other/2012/01/03/gIQANdSKpP_story.html?hpid=z5

IEEE SUA

http://www.todaysengineer.org/2012/Jan/immigration.asp

Indian opinion

http://www.livemint.com/2012/01/10234222/US-Bill-to-hasten-green-cards.html

Irish Reform

http://www.irishcentral.com/news/Immigration-reform-for-Irish-American-community—current-bill-must-be-passed-137101578.html#ixzz1jNttD8Ll

Dezbaterile din ultima perioada privind noua lege a imigratiei arata ca interesele actuale ale Statelor Unite sunt îndreptate mai degraba spre India si China, decât spre partenerii lor traditionali, aliatii NATO sau tarile Europei – majoritatea tari fondatoare ale SUA.

Prioritati… India si China!?

Legea HR 3012 prevede de asemenea anularea limitei de 7% pentru fiecare tara (limita care anterior nu a fost atinsa de catre majoritatea celor 200 de tari din categoria EB ROW Rest of The World) si marirea pâna la 15% a procentului anual de green card-uri acordate pentru reîntregirea familiei, la categoria EB India.

De asemenea, legea prevede ca în urmatorii 3 ani 75%; 80% si respectiv 85% dintre vizele de rezidenta permanenta EB sa fie acordate celor doua tari mari din Asia, India si China. HR3012, în aceasta forma, a trecut de Camera Reprezentantilor la 29 noiembrie 2011 cu sprijin bipartizan si o majoritate covârsitoare. Ea va intra în dezbaterea Senatului în curând si, daca va întruni minimul necesar de 60 de voturi, va aduce prejudicii grave specialistilor straini din celelalte tari ale lumii, cu excepetia Indiei si Chinei. HR 3012 a fost blocata în luna decembrie, înainte de vacanta, de catre Senatorul Grassley, care doreste adaugarea unor elemente suplimentare de protectie a locurilor de munca pentru cetatenii americani si o verificare si mai riguroasa a aplicantilor la acest tip de vize.

Daca aceasta lege va trece de Senat, în cel mai bun caz i se vor adauga niste amendamente, dar posibilitatile de emigrare în SUA pentru specialistii din Rest of The World vor scadea, iar perioada de asteptare pentru obtinerea rezidentei permanente se va mari considerabil pentru toate tarile (12 -15 ani), cu exceptia Indiei si Chinei.

Varianta Indiana, promovata de organizatia Immigration Voice si sustinuta de marile corporatii americane din IT, se bucura de sprijinul majoritatii Republicane, desi promoveaza drepturi speciale exclusiv pentru Indieni si Chinezi, în detrimentul celorlalte tari ale lumii si va avea efecte negative retroactiv, asupra aplicantilor din EB ROW, începând cu dosarele depuse în anul 2006.

Amendamentul Irlandez

O alta propunere, care va fi supusa dezbaterilor Senatului American, este amendamentul Schummer sau amendamentul Irish, care presupune acordarea unui numar de 10.000 de vize speciale de munca annual, numite E3, pentru muncitorii irlandezi.

Varianta Irlandeza se bucura de sprijinul a 53 de Senatori Democrati. Amendamentul are sanse de reusita doar daca vor reusi sa atraga de partea lor si un numar minim de 7 senatori republicani.

Discutiile care se poarta în aceste zile în SUA referitor la noua lege a imigratiei, daca vor da câstig de cauza variantei sustinute de Immigration Voice, HR 3012, vor afecta relatiile economice ale SUA cu tarile Europei, Canada, Noua Zeelanda si Australia, partenerii traditionali si aliatii NATO. Printre cei afectati sunt specialistii români, care se afla pe teritoriul SUA cu vize de munca si au dosare de green card în procesare la categoria EB ROW Rest of The World.

Unele comentarii aparute în presa americana

Articolul lui Russell T. Harrison, IEEE-USA’s Senior Legislative Representative for Grassroots Affairs, face o prezentare succinta a propunerilor legislative:

http://www.todaysengineer.org/2012/Jan/immigration.asp

Studiile organizatiei IEEE si ale Centrului de Studii privind Imigratia, arata ca noua lege propusa Senatului, fara amendamentele pentru specialistii STEM, va determina migratia inversa a specialistilor înalt calificati din Europa de Est, spre tari cu legislatie mult mai permisiva – Europa de Vest, Canada, Australia si Noua Zeelanda, iar aceasta migratie inversa va avea efecte negative asupra economiei SUA.

Sursa: http://www.migrationpolicy.org/pubs/lmi_recessionJan09.pdf

Domnul Senator Jim Rosapepe, Decmocrat, reprezentând 21 District, MD; fost Ambasador al Statelor Unite în tara noastra în perioada 1998 – 2001, si-a dat acceptul de a sprijini comunitatea româneasca si de a sustine în Senat acea varianta de lege care este în avantajul economiei americane si a specialistilor din Rest of The World, respectiv propunerile IEEE sau amendamentul STEM. Au fost contactate Ambasada României la Washington DC si domnul Deputat Mircea Lubanovici, care si-au dat acceptul de a sprijini românii din SUA în demersurile lor.

Propunerile IEEE

Amendamentele propuse de organizatia IEEE sunt, în acest moment, singurele care avantajeaza specialistii din Rest of The World (http://www.ieee.org/index.html) Propunerile IEEE se refera la drepturi suplimentare pentru specialistii din STEM – Stiinta, Tehnologie, Matematica, Economie, care obtin diplome postuniversitare în SUA si doresc sa se stabileasca definitiv în Statele Unite.

IEEE – (pronuntat „Eye-triple-E”), acronim al Institute of Electrical and Electronics Engineers si identificat sub expresia „The world’s largest professional association for the advancement of science and technology”, are urmatoarele propuneri:

A) acordarea de green card-uri pentru studentii straini din Rest of The World (categorie în care intra si România) pentru studenti care obtin diplome postuniversitare – master degree, MBA sau PhD în SUA în una dintre ramurile STEM (Stiinte, Tehnologie, Economie, Matematica) si vor sa înceapa o afacere proprie în SUA, fara a mai fi nevoiti sa treaca prin viza problematica de munca H1B;

B) pentru specialistii straini (inclusiv români) care se aflâ în SUA cu vize de munca H1B si L1, varianta propusa de IEEE prevede provizioane (un numar de vize cuprins între 45.000 -55.000) pentru specialistii înalt calificati, care au diplome universitare straine si americane, pentru deblocarea dosarelor aflate în procesare la USCIS înca din anii 2006, 2007.

C) vize pentru investitorii straini (inclusiv români) care doresc sa vina în SUA pentru afaceri, daca vor crea locuri de munca pentru cetatenii americani.

Cu toate acestea, amendamentele IEEE privind STEM nu au sanse sa treaca singure de votul Senatului, cel mult pot fi adaugate ca amendamente la legea indiana sau cea irlandeza.

***

O mare parte dintre specialistii români din SUA afectati de noua lege a imigratiei sunt implicati în proiecte guvernamentale în beneficiul armatei SUA. Un numar semnificativ de români cu acest statut se afla în zona Washington DC, în statul Texas, în zona Marilor Lacuri si în Silicon Valley.

Un vot în favoarea variantei de lege propuse de Irlandezi, va determina întoarcerea legii în Camera Reprezentantilor, iar sansele de finalizare scad considerabil, deoarece anul 2012 este an electoral în SUA. Un vot în favoarea variantei Indiene, fara amendamentele STEM, va conduce la aplicarea unor masuri restrictive privind vizele de munca si rezidenta permanenta EB, cu efecte asupra a sute de mii de familii ale specialistilor straini din SUA, cu exceptia celor din India si China.

Se va elimina Loteria Vizelor?

De asemenea, se discuta varianta eliminarii Loteriei Vizelor (temporar sau definitiv), ca urmare a blocajelor din sistemul de acordare a rezidentei permanente pentru specialisti straini si pe fondul crizei si cresterii somajului în SUA. Exista propuneri ca aceste vize sa fie folosite pentru specialistii straini înalt calificati, în loc sa fie acordate prin tragere la sorti unor persoane cu studii liceale, care ajung în SUA fara a cunoaste limba engleza si cerintele sistemului American. Studiile de specialitate arata ca o parte dintre câstigatorii loteriei se întorc în tarile lor de origine deoarece nu se pot adapta noii culturi si cerintelor de pe piata muncii din SUA.

Eliminarea temporara a loteriei vizelor este o varianta agreata de mediul de afaceri american, dar nu are sanse sa treaca singura de votul Senat, ci doar însotita de una dintre cele doua legi propuse de Irlandezi sau Indieni.

Românii nu beneficiaza de niciun avantaj

?ara noastra este un partener activ în NATO si în alte proiecte ale SUA, dar nu beneficiaza de niciun avantaj, cum ar fi programul visa waiver. Daca noua lege a imigratiei va elimina cota de 7% pentru acordarea vizelor de munca în SUA, pentru specialistii români, SUA nu va mai reprezenta prima prioritate pentru a profesa si a obtine rezidenta permanenta.

Comunitatea româneasca din SUA ocupa locul 20 ca marime dintre cele 200 de tari care au rezidenti temporari, permanenti si cetateni naturalizati în Statele Unite. În calitate de parteneri activi în toate actiunile NATO demarate de SUA; în calitate de furnizori de produse, servicii, inventii si inovatii în SUA în ultimii 200 de ani, românii considera ca au dreptul sa fie luati în calcul atunci când legea imigratiei va trece prin Senat.

Mai multe detalii aici:

http://www.ziarulmiorita.com/article.php?story=20111211203342961

Simona BOTEZAN

Washington, DC, SUA

23 ianuarie 2011

 

 

 

 

CAROLINA BALLET

Seara de toamna frumoasa, calda, linistita, aici în Carolina de Nord. Sfârsit de octombrie. Cu-adevarat grait-a poetul:„Octombrie-a lasat pe dealuri/ Covoare galbene si rosii”…Masina alearga spre Centrul Artelor Performante din orasul Raleigh. Câte o frunza ratacita prin vazduh cade, se rostogoleste pe sosea, maronie si moarta, confirmându-ne efemeritatea vietii. Eternitatea ne-o daruie doar cerul, cu luna – globul mare, auriu, împreuna cu astrele din jurul sau.

Astazi, 29 octombrie 2011, vom vedea spectacolul corpului de Balet din Carolina de Nord – „Carolina Ballet” -, sub egida directorului artistic Robert Weiss si al directorului executiv Lisa Jones, cu dansatori din diferite state ale Americii, multi nascuti în alte tari.

Programul este alcatuit din doua parti: Masca Mortii Rosii si Dracula. Am asociat imediat aceste titluri cu sarbatoarea din data de 31 octombrie – Halloween -, sarbatoare de origine celtica, pagâna, preluata de multe popoare din lumea occidentala, raspândita în secolul al XIX-lea, prin intermediul imigrantilor irlandezi din Statele Unite ale Americii.Celtii considerau ca toate legile spatiului si timpului sunt suspendate în aceasta zi, permitându-le spiritelor sa interactioneze cu cei vii.Se decoreaza casele, se îmbraca copiii si tinerii în spiritul Halloween-ului. Este, aici în Statele Unite,o sarbatoare cu mare succes comercial.Sa speram ca tinerii si copiii nu-si vor forma gustul pentru macabru, ocult, sadism si violenta, în urma acestei sarbatori necrestinesti.

Prima parte a spectacolului de balet Masca Mortii Rosii este inspirata dupa poemul lui Edgar Allan Poe. În imaginatia poetului, Moartea Rosie este cea care „matura” orasele si satele Europei, în mod similar Mortii Negre (ciuma bubonica) a Evului Mediu.

Spectacolul începe cu Balul mascat în care Printul Prospero împreuna cu consoarta sa primesc invitati din rândul nobilimii, într-o provincie izolata a statului, sperând sa evite contagiunea. Printul are provizii pentru sase luni, timp în care pot scapa de plaga respectiva. Invitatii se simt bine, manânca, consuma bauturi, se plimba prin salile castelului, danseaza, muzica cânta, iar pe timpul desfasurarii dansului, ceasul bate ultimele ore, de la sase pâna la miezul noptii. Înainte de ultima bataie a ceasului apare o figura misterioasa, o masca pe care invitatii n-o recunosc; ei cred totusi ca este unul dintre invitati care pur si simplu practica un fel de joc cu ei. Timpul trece, mascatul nu-si dezvaluie identitatea, Printul se enerveaza si ordona ca nobilii sa-l captureze si sa termine cu acest joc. Este prins, i se da masca la o parte, ceasul bate ora miezului noptii, Moartea Rosie este demascata, contagiunea este facuta si în final toti invitatii mor.

Balul mascat, cu design-ul scenic, costumatia si luminile, creeaza senzatia unei lumi de basm, dansatorii executa diferite dansuri elegante. Distinctia, gratia si splendoarea baletului clasic se dezvaluie în executia acestor minunati dansatori ai acestei trupe de balet, cu piruete, salturi, mâini care vorbesc fara încetare…

Dupa pauza ne pregatim sa vedem cea de a doua parte a spectacolului – Dracula. Legenda care sta în spatele acestui dans este foarte interesanta, numele de Dracula amintind de Domnitorul Vlad Tepes (n.1431 la Sighisoara, loc aflat în zona dintre Câmpulung si Bran, considerat a fi inima zonei istorice a României), fost mare voievod cu grija de neam si de tara, dar pe care, vremurile de acum îl amintesc cu groaza si spaima. El nu a fost nici vampir, nici creatura supranaturala, dar povestile despre cruzimea sa sunt aproape de adevar. Castelul Bran, ridicat pe la 1300 de un cavaler teuton, cu atmosfera sumbra a coridoarelor întunecate si a numeroaselor curti interioare, cu fortificatii pe mai multe niveluri, cu urcusul întunecat, strâmt al scarilor, evoca mai mult decât orice castel din România mostenirea veacului lui Dracula.

Pentru a asigura ordinea în tara si a organiza cu succes apararea ei de primejdiile externe, Contele Dracula – Vlad Tepes – a recurs la o domnie autoritara, a impus supusilor sai virtutile de baza, cinstea si harnicia; necinstea (hotia), lenevia si viclenia fiind pedepsite cu asprime prin tragerea în teapa, o pedeapsa cruda, dar care poate fi înteleasa astazi doar în raport cu epoca în care a trait, o epoca de mare cruzime, care a cunoscut si alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spânzuratoarea. A fost un conducator cunoscut pentru sadismul sau, dar si venerat de români pentru ca a tinut piept Imperiului Otoman, fiind unul dintre cei mai crânceni dusmani ai turcilor. A fost respectat atât ca luptator cât si ca voievod ce nu tolera nedreptatea; el a început organizarea statului si a impus legi prin aplicarea pedepsei cu moartea si prin tragerea în teapa a tuturor celor ce erau considerati inamici: hotii, viclenii, lenesii, tradatorii, uzurpatorii saxoni. De aceea, si în zilele noastre, când se revolta românul, caruia îi place si poezia (doar românii s-au nascuti poeti!), când îsi da seama ca unii oameni au nevoie de un „tratament” special pentru a li se imprima celorlalti un comportament corect, pomenesc versurile lui Eminescu din Scrisoarea III: „Cum nu vii tu, Tepes Doamne, ca punând mâna pe ei,/ Sa-i împarti în doua cete: în smintiti si în misei,/ Si în doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,/ Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni! ”

Victor Hugo în „Legende de Siecles”, reda felul în care Vlad Tepes a întâmpinat armata sultanului Mahomed al II-lea venita sa cucereasca Tara Româneasca. Înaintând spre Târgoviste, ostenii armatei turcesti au fost îngroziti de privelistea oferita de Tepes: case arse, câmpii pârjolite, fântâni cu apa otravita si o imensa padure de cadavre. Îngroziti de mirosul cadavrelor prizonierilor turci înfipti în tepe, ofiterii lui Mahomed s-au retras recunoscând victoria voievodului.

Pentru noi românii însa, Vlad Tepes a ramas voievodul „în timpul caruia se putea bea apa din fântâna Cetatii Târgoviste, cu un pocal din aur masiv fara ca cineva sa-l fure”.Filozoful, economistul românPetre Tutea l-a caracterizat în modul urmator: „Vlad Tepes are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Stefan cel Mare. Cu armele! Are meritul ca a coborât morala absoluta prin tepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap si ti-era frica sa n-o furi tu de la tine. Asta-i voievod absolut, Vlad Tepes. Pai fara asta istoria românilor e o pajiste cu miei!”

Viata lui este învaluita de mister si legenda, fara a se cunoaste prea bine unde se termina legenda pentru a lasa loc istoriei. De aceea a si fost ales de scriitorul Bram Stoker (1847-1912) ca erou principal al povestirii sale Dracula, aparuta în anul 1897 si care a facut ca multi oameni sa creada în ea si acum. Se banuieste ca scriitorul ar fi consultat la Biblioteca Regala din Londra o parte din gravurile sasesti din secolul al XV-lea, poate si cronicile medievale din colectiile de la British Museum, unde Vlad Tepes era prezentat ca un domnitor monstruos, sângeros, un vampir ce bea sânge de om, un mare amator de cruzimi. De asemenea, se mai crede ca ar fi avut acces si la volumul „History of Moldavia and Wallachia”, scris de un istoric austriac de origine germana, unde printul Valahiei este descris drept un tiran sângeros. De atunci, Transilvania adaposteste misteriosul castel plin cu fantome si vampiri, devenit subiect a sute de filme, documentare sau nuvele inspirate fiind de romanul scriitorului irlandez.

Bram Stoker povesteste cum Dracula, înfrânt de nenumarate ori de turci, a considerat ca bând sângele persoanei venite în vizita, un popor poate sa devina mai puternic. Autorul deapana povestea printre scrisori si jurnale a sase personaje principale, preocupat fiind de întelegerea întunericului, forta misterioasa care schimba viata.

Am divagat destul, asa ca voi prezenta sumar desfasurarea spectacolului de balet, inspirat dupa romanul lui Stoker, în spatele mitului vampirului ascunzându-se sentimente etern umane. Actiunea pe scena începe cu citirea povestii din jurnale si scrisori… John Seward este un medic stralucit avându-i prieteni pe Mina Harder si Lucy care prefera un frumos oras de pe coasta Angliei. Aici primesc vizita inopinata a lui Arthur Holmwood, logodnicul lui Lucy care calatoreste din Londra în Rusia cu vaporul, trecând si prin Varna, oras bulgaresc la malul Marii Negre. Apoi alearga de-a lungul coastei Whitby, ajungând la logodnica sa. În dimineata urmatoare Lucy se simte rau, doctorul Seward o examineaza, constata o mica întepatura la gât si decide s-o trimita profesorului sau dr. Van Helsing care studiaza ocultismul (ansamblu de conceptii si practici care proclama existenta în natura a unor forte supranaturale misterioase cu care ar putea comunica pretinsii initiati). Pe de alta parte, sotul Minei, avocatul Jonathan Harker pleaca în Transilvania sa vânda o proprietate din Londra lui Dracula. La scurt timp dupa începerea tranzactiei, Dracula realizeaza ca acesta nu mai sta mult timp, Harker cade sub vraja a trei surori „serpuitoare” (dans splendid cu nuanta erotica!) care îl ataca; scapa printr-un miracol cu viata, dar devine dement. La scurt timp dupa aceasta, dr. Seward începe sa faca fisa medicala a unui pacient bolnav mintal – Renfield -, care devine din ce în ce mai agitat (executa un dans extrem de interesant!), sugerând profetic ca este forta neagra a mâinii: „Stapânul este alaturi.” Dr. Van Helsing soseste s-o îngrijeasca pe Lucy. Banuieste prezenta unei creaturi a noptii, un vampir care face acest lucru si îi atârna un snur cu usturoi în jurul gâtului (ca mijloc de protectie contra vampirilor), gest vadit ocult. Puterea ei scade si Lucy moare. Arthur are inima zdrobita, Van Helsing convinge barbatul ca ei trebuie s-o urmeze pe Lucy în mormânt, pentru a-i elibera sufletul.

Johanes Herker întors din Londra dupa încercarea grea, se muta cu Mina la azilul doctorului Seward, în scopul însanatosirii ei. Încep amândoi sa analizeze problema, citesc scrisorile si compun un document pe masina ei de scris. Ea crede ca ceea ce a vândut barbatul ei lui Dracula este o alta proprietate chiar apropiata de azil. Barbatii o parasesc în cautarea demonului care i-a putut distruge pe toti. Pentru siguranta o lasa pe Mina acasa si… rezultatul e dezastruos.

Imaginatia scriitorilor, regizorilor, coregrafilor nu are limita. Ei gasesc noi modalitati de a folosi vampiri în povesti, având ca teme: iubirea, spaima dar si sexualitatea (din nefericire atât de abordata în aceste vremi!), curiozitatea continua fata de nemurire. Sfârsitul aici este lupta clasica dintre bine si rau, lupta omului vis-a vis de necunoastere, teme perpetue, profund umane, daca stam sa ne gândim. Si totul este bine… când se termina cu bine!

Solistii principali sunt dupa cum am spus din diferite tari, precum Timour Bourtasenkov (Printul Prospero) din Moldova. Rolul lui Van Helsing este interpretat de Marin Boieriu – maestru de balet cu studiile facute în România, tara sa de nastere, continuate apoi în Rusia, în cadrul baletului din Kirov. El a fost prezentat de The New York Time ca dansator principal al câtorva state ale Americii – Baletului din Miami, Baletului din Pennsylvania – si a Operei din Bucuresti (România).

Dansatorii au executat cu maiestrie miscarile plastice, ritmice, cu schimbul continuu si legat al pozitiilor artistice ale corpului uman, plutind pe valurile muzicii compozitorului american J. Mark Scearce (n.1960). Imaginile realizate în compozitia coregrafica ne-au emotionat prin figurile si miscarile executate: minunate piruete, sarituri. Ne-a impresionat tehnica desavârsita, gratia balerinilor si expresivitatea acestora.

La plecare priveam luna de pe cer si-mi spuneam: Da, omul are o nastere, o viata, un destin si o moarte, putina cunoastere si atât de multa necunoastere… Omul este creator de povesti… si mai sunt acesti artisti creatori, dansatori si interpreti ai personajelor de poveste, aducatori de umanism, de iluminari ale mintii, într-un spectacol, pe o scena, într-o societate materialista, consumista, individualista

Afara, bolta cereasca ne daruia farmecul si dimensiunea ei magica… Dansul frunzelor în lumina rece a lunii si a farurilor masinii, umanizau si ele singuratatea noptii.

Vavila Popovici, Carolina de Nord


Cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX”

Despre cartea „Exilul românesc la mijloc de secol XX; Un alt fel de pasoptisti români în Franta, Canada si Statele Unite” de Octavian Curpas, editura „Anthem”, Arizona, SUA, octombrie 2011

de Anca Negru

Aceasta carte se încadreaza undeva la confluenta a trei mari domenii: documentul istoric, memorialistica si beletristica surprinzând cu nonsalanta si dezinvoltura într-un stil jurnalistic aparte elemente din toate cele trei arii de cunoastere mai sus-mentionate.

Este document istoric prin faptul ca noteaza acte istorice si vine cu date, evenimente, situatii ale exilului românesc si diasporei respective, este memorialistica pentru ca amintirile lui nea Mitica (Dumitru Sinu) sunt liantul, motorul, pretextul si conglomerantul întregului excursus, este beletristica pentru darul de a povesti, adica pentru povestirile cu sarmul lor implicit prezentate în aceasta opera.

Cartea debuteaza prin întâlnirea cu personajul-liant si a celor secundare (exilul, prietenii de exil, satul românesc, traditiile, România si românii) subîntelese mai întâi, abia apoi redate, descrise în amanuntime atât în privinta vietii, cât si a carierei lor (p. 5 „Nea Mitica, pe numele sau Dumitru Sinu, parasise România în 1948. avea sa îmi povesteasca însa, mai târziu, despre plecarea sa din tara. Daca tot trebuia sa vorbeasca despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care vazuse lumina zilei, într-un sfârsit de toamna târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie?”).

Cartea este structurata dupa personajele ce sunt descrise (personaje-capitol) sau teme-capitol (satul, traditiile) sau presarate pe parcursul întregii carti memoriile personajului principal, Dumitru Sinu.

Fiecare capitol este o suma de povestiri din care se desprind lectii de viata, cogitouri asupra existentei.

Povestirile se înlantuie unele de altele, iar autorul omniscient le „prevesteste”, urmând fiecare ita de poveste, stiind-o, încadrând-o în sirul nuvelistic al cartii.

Trecutul devine astfel ca un fluviu evenimential, factic si uman, iar revenirile în prezent nostalgice.

Povestirile sunt punctuale, factice, spuse, culese si alese cu talent de povestitor, cititorul trecând dintr-una într-alta ca într-un labirint de povestiri.

Povestirile vin cu detalii istorice relevante, dar si cu umor ceea ce adauga o anume savoare lucrarii (e.g. „o stampila nemteasca facuta dintr-un cartof si cerneala”, „Da, domnule, Pierre Rosetti este francez” etc).

Totusi, apar unele explicatii redundante sau facile („alfabetul Braille (sistem de scriere pentru orbi, inventat de Louis Braille)”), repetari de informatii uneori binevenite pentru reîmprospatarea memorie, alteori agasante, venite la prea scurt timp (e.g. Capitolul XV Titi Filip, iar în capitolul XVI, p. 100 „Unul dintre ei, Titi Filip, stia si greaca si cu o grecoaica s-a casatorit”), expresii repetitive („orasul luminilor”, „tara frunzei de artar”, „ortaci de pribegie”, „limba lui Voltaire”).

Personajul si personalitatea lui nea Mitica prinde contur cu fiecare povestire: autodidact, încapatânat, insistent în a-si urmari visele, loial, devotat, iubitor de carte si cultura, plin de umor, hotarât etc, întreaga lucrare debordeaza de spiritul lui atât de frumos.

Cartea „Exilul românesc…”de Octavian Curpas este o lucrare în care realitatea, memoria si documentul istoric se integreaza în armonia cuvântului, ca pentru a da o mai mare frumusete povestirilor, ca pretext de a face literatura.

 

DIALOG CU SIMONA BOTEZAN

 O DEZBATERE DESPRE „ROMÂNIA NOASTRA”

George ROCA în dialog cu Simona BOTEZAN

(JURNALIST DE LIMBA ROMÂNA DIN WASHINGTON DC, DIRECTOR ADJUNCT AL REVISTEI „ MIORITA”, SACRAMENTO, CALIFORNIA, SUA)

 

Simona BOTEZAN: Draga Geo, eu am o nedumerire vis à vis de concursul copiilor din Vaslui. Pâna la urma câti elevi au participat la concursul „România Mea”? Cred ca am primit de la tine vreo 30 de materiale pe tema asta (daca nu cumva mai multe!), dar înca tot n-am aflat cine a câstigat concursul, cine a facut parte din juriu s.a.m.d. Viorel Nicula, directorul revistei „Miorita”, a pus în luna mai trei articole din aceasta gama pe o pagina a revistei tiparite. Eu sunt de parere ca era mai bine sa faca cineva un articol de sinteza pe acest subiect si dupa aceea sa se publice articolele câstigatoare. Mersi pentru informatii, înca mai citesc la ele. A zis Viorel sa selectez ceva din ce mi-ai trimis luna asta tot pentru ziarul tiparit. Sa ai o zi minunata!

George ROCA: Draga Simona, în legatura cu concursul „România mea” am sa încerc sa fac lumina… Acesta a fost organizat de catre Partidul National Liberal, filiala Vaslui, cu scopul de a monitoriza si promova patriotismul si notiunea de „tara de care apartinem” în conceptia elevilor de liceu din judet. Au participat la concurs 62 de eseuri scrise de tot atâtia elevi de la diferite scoli. Implicarea politicienilor nu a fost decât pe latura promovarii si sponsorizarii. A fost instituit un juriu international, compus din jurnalisti, scriitori si oameni de arta din mai multe tari. Presedinta juriului a fost doamna Lia Lungu, muzician si jurnalist american. Din juriu au facut parte: Dr. Theodor Damian, teolog, poet si jurnalist newyorkez; Viorel Nicula, directorul revistei „Miorita” din Sacramento, California; Lucian Oprea, director al ziarului „Gândacul de Colorado”, din Estes Park, Colorado; Sorin Olariu, poet, jurnalist, la revista „Curentul International”, Detroit; Tatiana Solomon, jurnalista la ziarul „Libertatea”, România si eu, George Roca, din Sydney, Australia.

Simona BOTEZAN: Asa o fi!  N-am citit cu atentie toata povestea. Am recitit trimiterile tale si mi-am amintit motivele care m-au determinat sa ignor subiectul. Tin minte ca mi-a spus si Viorel Nicula la telefon despre concurs (când s-a lansat) si despre faptul ca face parte si el din juriu, împreuna cu tine, cu Lucian Oprea si Lia Lungu.

Nu-mi plac concursurile cu teme patriotice! Îmi repugna activitatile si evenimentele organizate de partide si politicieni (de-aia evit sa particip si la cele organizate de Ambasada Româna din Washington DC). Îti marturisesc asta, cu riscul ca te superi sau ma vei cataloga drept cinica, frustrata sau ingrata. Din pacate este parerea mea si nu mi-o schimb. Sunt satula de subiectul „România mea” pâna în gât! Nu ma refer strict la eseuri, ci în general. Concursul de eseuri mi-a reamintit motivele pentru care am plecat de acasa. Am scris si eu despre România asa cum o vad eu, de mai multe ori. Dar oricum n-are importanta…  nimeni nu convinge pe nimeni si nici nu mi-am propus asta când am scris despre „România mea”. Recunosc cinstit ca nu dau pe dinafara de patriotism si nationalism, ci dimpotriva… Îmi place mai mult ideea de cosmopolitanism, de cetatean european sau cetatean al planetei.

Mie nu îmi este dor de România, desi n-am mai fost pe acolo de ani de zile. Toata lumea vorbeste despre „dor” un sentiment pur românesc, pe care-l resimti acut când pleci din România. O fi ceva defect la mine, dar mie nu mi-e dor de România! Pentru mine „acasa” este aici unde pot trai decent si sunt cu familia mea.

Nu am amintiri placute din tara mea natala. Am trait acolo, fara perspective, anii care ar fi trebuit sa fie cei mai frumosi. Pastrez doar amintirea unui lung sir de greutati, privatiuni, nedreptati si probleme fara solutie. Pastrez amintirea jertfei zadarnice a tinerilor din generatia mea la Revolutia din ’89, bâlciul politic post-decembrist centrat exclusiv în jurul luptei pentru ciolan; clientela politica si grupurile de interese care au distrus totul, au vândut totul s.a.m.d. Nu-mi amintesc cine a spus asta, dar sunt de acord ca „fiecare popor îsi merita conducatorii”, iar noi „avem o tara frumoasa si bogata, pacat ca e locuita!”.

George ROCA: Interesanta descarcarea ta sufleteasca referitoare la „România noastra”! M-ai provocat la o conversatie pe aceasta tema, cu toate ca ma feresc sa discut acest subiect cu altcineva! De ce? Pentru ca se pot ajunge la polemici, la controverse… De multe ori gândim (poate! sic!) cam la fel… chiar daca  nu în acelasi timp… ci poate în perioade diferite de viata. La o vârsta „x” am gândit si eu poate (iar zic „poate”!) la fel ca tine. Deci o fi ceva ciclic si poate chiar specific neamului nostru. Ceva asemanator cu faptul  ca tinerii nu se prea se duc la biserica si deseori se declara chiar atei, iar batrânii se duc si mai abitir decât în restul vietii vroind parca sa demonstreze ca Dumnezeul seniorilor e mai puternic decât cel al juniorilor.

Ti-am scris cele de mai sus referindu-ma la prelegerea ta despre patriotism si despre „România Mea”! Fara sa vrei, vei vedea cu timpul, vei deveni si mai patrioata… dar nu una de linie dura, ci una gânditoare, analitica! Sau o patrioata-visatoare! Utopica! Si îti mai spun ceva! Sa fii sigura ca pentru tine (mine!) si majoritatea emigrantilor români patria stramosilor va ramâne puternic în memorie. Cu timpul se vor dilua „relele” si motivul pentru care am fost nevoiti sa parasim România. Vom pastra în gând doar amintirile placute… si vom uita de cele rele! Asa este facut omul! Sa uite de rele si sa îsi aduca aminte de perioadele frumoase ale vietii! Poate si pentru faptul ca „trecutul” reprezinta pentru individ „tineretea”! Tineretea cu griji mai putine, tineretea în care erai „aparat” de parintii, tineretea când erai foarte sanatos…

Simona BOTEZAN:Asta înseamna ca multi dintre noi ar trebui sa faca o cale întoarsa?

George ROCA: Îti spun… dupa mai bine de treizeci de ani de „plecare de-acasa”, ca nu prea exista cale de reîntoarcere! Degeaba fac unii eforturi (guvern, opozitie, societati civile, etc) sa demonstreze ca „va veni soarele si pe strada noastra” (a se citi „tara noastra”) caci chiar daca ar fi asa… de întors ar fi foarte greu… Stii de ce? Deoarece frigiderul, catelul si purcelul pentru care ai transpirat sa ti-l oferi (procuri, obtii…) în strainatate este foarte greu de stramutat spre tara de bastina! Dupa cum vezi nu am pus niciun „avantaj” spiritual precum … liniste, democratie, nebalcanism, strazi curate, relatia cu autoritatile, moralitatea si mentalitatea celor care te înconjoara, plata muncii tale, etc…

Când am plecat din tara am zis în sinea noastra ca va veni vremea reîntoarcerii. Sunt convins ca toti s-au gândit sa revina si sa moara pe pamântul natal! Dar nu se poate! E greu tare la o vârsta „x” sa îti iei hangaralele, boccelele, frigiderul, catelul si purcelul si sa te reîntorci la matca! De ce? Pentru ca nu stii ce te asteapta acolo? Poate „acolo” a devenit un loc „mai strain” decât cel de unde pleci. Si n-am pus în balanta reîntoarcerii faptul ca urmasii tai nu vor voi sa te însoteasca la „repatriere”, ramânând în continuare raspânditi pe mapamond, în tara lor natala!!! (sic!). Deci nu-i poti lua cu tine si astfel ramâi fara „stâlp la batrânete”! Plus ca esti (mai) batrân, prietenii ti-au murit, oamenii s-au schimbat, mentalitatile asijderea, locurile s-au transformat si astfel tu „sentimentalule” vei avea o senzatie de înstrainare!

Vor avea un aport important si cei „de-acasa” sa te faca sa te simti strain! Deseori vei fi palmuit cu remarci de alde: „Americanule/australianule… tu n-ai mâncat salam cu soia!” sau „La banii tai…”, „Ba… australianule… shush! Tu nu stii prin ce am trecut noi acilea! Tu stateai la caldurica si te bucurai de dolari!”. Spun toate astea tot din experienta! Multi de aici, din îndepartata Tara a Cangurului, au dorit sa se reîntoarca la matca. Unii au facut eforturi enorme sa se poata repatria! Totul, pentru a-si îndeplini dorinta (de reîntoarcere!) pe care au planuit-o înca din momentul dezradacinarii. Si… s-au reîntors la matca, la strabuni! Ajunsi acolo, si-au dat seama ca „nu merge”, ca nu se pot reacomoda! Nu as vrea sa fiu critic si sa enumar  neajunsurile… dar ti-o spun ca, din zece repatriati, sapte ar dori sa se reîntoarca din nou în strainatate… în tara exilului lor. De fapt chestia asta este o boala pe care eu am numit-o „emigritis”!

Cât despre ipocritii neamului nostru stabiliti în strainatate… ce sa zic? Nimic! Ma feresc de comentarii… Îi vor judeca semenii lor pacaliti… si viata! Asa ca eu m-am consolat… Iubesc România aceea pe care mi-am construit-o în sufletul meu, îi ajut cum pot pe cei de-acasa, promovez pe cât pot limba, literatura si cultura româna… dar sunt un ambiguu notoriu româno-australian! Omul cu doua patrii! Punct!

Simona BOTEZAN:Interesanta prelegere, interesant punct de vedere! Hai sa mai pun putin gaz pe foc, sa te mai provoc! Consider ca cel mai mare handicap din viata mea este faptul ca m-am nascut în România si cel mai mare cosmar ar fi sa trebuiasca sa ma întorc definitiv acolo. Sunt convinsa ca as fi avut alte sanse, alte oportunitati si un alt viitor daca ma nasteam într-o tara civilizata. Nu stiu cum simti tu, dar pentru mine este dureros sa ma simt respectata si apreciata printre straini mai mult decât am fost vreodata în tara mea. Vreau sa-i ofer copilului meu o sansa reala de a scapa de „handicapul românesc”. Am plecat din România pentru ca ma saturasem de balcanisme si de atâta „bine”!

Niciodata n-am fost „pro” emigrare si nici atunci când am plecat nu eram convinsa ca va fi definitiv. Am plecat dupa zece ani de gândire si analiza; am plecat dupa ce am încercat de toate si m-am convins ca „acolo” nu exista solutii pentru oamenii obisnuiti, fara pile, cunostinte si relatii. Abia dupa ce am facut pasul acesta am înteles de ce insista unii ca „Viata e frumoasa!”. Pentru prima generatie de emigranti este foarte greu, dar pentru copiii nostri, merita sacrificiul! Abia dupa ce am plecat din România am realizat cât de „strâmt” este cercul în care am trait (si în care continua sa traiasca românii) si cât de penibili sunt când încearca sa-si demonstreze unii altora (si mai ales strainilor) ca România este buricul pamântului… iar apoi cersesc dolari, cadouri si favoruri occidentului si încep sa se plânga cât de rau le este. Cei din România îsi imagineaza ca daca locuiesti în SUA „te-ai scos”, automat esti miliardar, o tii tot într-o vacanta si încep sa-ti ceara o multime de favoruri, de te si miri ce ar tot vrea din America! Probabil ca asa e si la voi în Australia! Am scris un articol odata pe aceasta tema: http://www.mondonews.ro/Fite-si-snobisme-romanesti-in-comunitatile-virtuale+id-12734.html

George ROCA: Si ai nostri românasi din Aussieland sunt la fel! Au culoare… Se pupa, se invidiaza, se bârfesc, se cearta… apoi reiau legaturile de prietenie… Cât despre trimisii MAE ca sa zic? Ei ar trebui sa fie fie un catalizator între cei de acasa si cei din emigratie. Acolo la MAE, de fapt, lipseste sectorul IMAGINE! Acesta ar trebui sa fie unul dintre cele mai importante departamente! Departamentul de imagine din MAE! Acolo sa studieze tehnica comunicarii, a bunelor maniere, a întelegerii… Sa fie atenti cum se îmbraca, cum vorbesc, cum merg, cum se prezinta… cum promoveaza si cum lupta pentru IMAGINEA ROMÂNIEI! Mai avem de învatat de la straini! Bata-ne norocul… sa ne bata! Pe vremea lui Ceausescu era si mai rau…

Cel mai mult ma deranjeaza ca nu se ia atitudine atunci când ni se denigreaza poporul si tara! Parca n-ar vrea domniile lor sa îi supere pe denigratori! Îti spun ca au existat, si mai exista înca, multi rauvoitori din strainatate ne-au facut reclama proasta prin propaganda lor tendentioasa… Ma refer aici la anumite grupuri de interese, la mass-media aservita si chiar doritori de a reîntoarce istoria asa cum a fost acum o suta de ani… Poate si asta te face sa stai de-o parte… acolo unde te-a aruncat soarta!

Simona BOTEZAN:Posibil! Desi m-am enervat cumplit când am vazut emisiunea aceea de la francezi, a carei tema centrala era ca românii sunt niste cersetori. Paradoxal, dar într-un fel le dau dreptate – prima impresie pe care ti-o lasa românii este exact asta – chiar si în calitate de român care traieste altundeva… Îmi imaginez ce impact are asupra strainilor când încep si se plâng întruna, cersesc atentii, favoruri, bani, bunuri materiale si considera ca simplul fapt ca locuiesti în alta tara înseamna ca esti miliardar. „România mea” este o tara în care clasa politica e o adunatura de trogloditi, iar ineptiile politice se tin lant. „Vin ai nostri/ Pleaca ai nostri/ Noi ramânem tot ca prostii!” În ce tara civilizata ai mai vazut o conducere de stânga-centru-dreapta? În România nu exista doctrine politice clare, nici politicieni adevarati, ci o adunatura de parveniti de mâna a patra, de cameleoni care se schimba de la un partid la altul, bisnitari care s-au apucat de politica… si se pricep la aceasta precum vaca la balet! Se fac niste aliante politice de-ti sta mintea în loc! Ungurii ni s-au urcat în cap. Avem partide politice pe criterii etnice, care fac aliante cu oricine e la putere, numai ca sa nu intre în opozitie. Cameleoni! Minoritatile cer niste drepturi pentru care, în SUA ar lua cel mult un sut în dos si o palma peste cap. Cel mai mult mi-a placut eseul fetei de 17 ani care a scris ca în România votul echivaleaza cu un litru de ulei. Nici nu stii daca sa râzi sau sa plângi…

George ROCA: Vad ca esti suparata foc si pe guvernantii „de-acasa”…

Simona BOTEZAN:Stai asa… ca mai am ceva de spus! Mai tii minte sloganul: „Mândra corabia, mester cârmaciul!”? Presedintele ICR (H.R. Patapievici, pe care personal nu-l agreez) într-un material intitulat „România Medievala”  (un material pregatitor adresat ambasadelor, în perspectiva unei viitoare carti despre istoria românilor), sustine elucubratiile lui Laurent Chrzanovski: „Aceasta pentru ca România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, nascut din Unirea de la 1859 (a Moldovei si Tarii Românesti) si din Marea Unire de la 1918 (realizata prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodata pâna atunci o Natiune, ci mai degraba un mozaic de civilizatii, de populatii, de culturi si de etnii care au învatat sa traiasca împreuna, sa dialogheze, sa faca comert, si, mai presus de toate, sa îsi construiasca o limba si o constiinta comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominantei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine” !?

Liga Studentilor Români din Strainatate, cu sprijinul ambasadei României la Washington, sustine sus si tare (în rândul studentilor români din SUA)  ca e mai bine pentru ei sa se întoarca în tara la finalizarea studiilor. Practica arata ca nici cei care au fost sponsorizati de statul român (si aveau contract cu statul) n-au fost angajati când s-au întors în România. Ce sanse au ei acolo? Niciuna! Statul român îi încurajeaza sa-si rateze viitorul, sa se întoarca în tara, unde vor îngrosa rândurile somerilor de lux (sau vor lucra munci prost platite si sub pregatirea lor). Vor face parte cu succes  din rândurile muritorilor de foame cu diplome universitare etc. etc.

George ROCA: Dar conationalii tai români stabiliti în SUA cum sunt? Câteva exemple te rog!

Simona BOTEZAN:Subiectul e vast! Greu de descris… Românii mei din America sunt colorati, la fel ca cei de-acasa! Multa vreme am avut impresia ca în occident (în speta în SUA, caci pe acestia-i cunosc mai bine) n-a ajuns oricine. Cu timpul, am constatat ca sunt aceiasi oameni ca si acasa… animati de invidie, de ambitii si vanitati, de egoism si mândrie prosteasca. Cei care au fost OAMENI (cu majuscule!) în tara, sunt si printre straini la fel, ceilalti… balast…  nu te ajuta niciunul… numai daca au vreun interes… sau daca te pot îngenunchia, pentru a parea ei înalti si mareti!

Chiar m-am gândit serios ce s-ar întâmpla daca eu as avea nevoie si as apela la ajutorul românilor. Nu s-ar opri niciunul din drumul lui; nu si-ar lua liber de la job ca sa ma rezolve pe mine; nu mi-ar oferi din timpul si cunostintele lor ca sa ma ajute. Sincer, am început sa-i înteleg pe românii din diaspora care prefera sa stea departe de comunitatea româneasca si prefera sa-si vada strict de viata lor.

Ca urmare, eu încerc sa pastrez distanta fata de majoritatea românilor, sa nu mai initiez contacte noi, iar dintre cele vechi sa fiu cât se poate de selectiva, pentru ca aceasta „iubire” profunda fata de conationali nu mi-a adus prea multe lucruri bune, ci doar probleme în plus, voluntariat, stres si batai de cap. Desigur ca as dori sa îmi fac prieteni de nadejde, dar sincera sa fiu… e foarte greu!

George ROCA: Observ ca ti-e sufletul tare necajit. Tu care esti o jurnalista excelenta… poate ar trebui sa fii un pic mai insensibila la necazuri. Cum e presa româneasca din America?

Simona BOTEZAN:Vorbind de presa româneasca de aici, hai sa îti dau un exemplu! A organizat si Marian Petruta, presedintele NARPA (North American Romanian Press Association) un concurs pentru jurnalistii români din SUA… Probabil ca ai auzit despre el. Premiile au fost niste statuete si diplome oferite de DRP (Directia Românilor de Pretutindeni) – sponsor oficial al festivalului de la Chicago. Am avut asa… un sentiment de neplacere când am vazut ca juriul va fi format din jurnalisti din România… Pâna la urma m-am mai linistit ca n-au fost de la ziarele de scandal, ceea ce m-a determinat sa selectez niste articole pentru concurs. Ulterior am avut a doua surpriza neplacuta – directorii ziarelor românesti din SUA (care trebuiau sa faca nominalizari de articole pentru concurs), s-au propus pe ei însisi, nu pe colaboratorii lor. Tipic românesc! Mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa ma propun… eu pe mine. Mi se pare de un prost gust iesit din comun. Consider ca asta spune multe despre calitatea presei românesti din diaspora… Am ramas cu impresia ca si premiile s-au dat tot asa – dupa prietenii, dupa criteriul cine face un efort si vine pâna aici sa-si ridice premiul?

Si cu colaboratorii din presa este la fel. Unii încearca sa se apropie de anumiti publisheri ca sa fie siguri ca vor fi publicati si bagati în seama de fiecare data când scriu ceva, indiferent de subiect, indiferent daca se potriveste sau nu cu politica editoriala a publicatiei respective, s.a.m.d.

George ROCA: În încheiere sa revenim la concursul de eseuri… organizat de PNL la Vaslui. Specific ca nu sunt si nu am fost membru al niciunui partid politic, atât din tara cât si din strainatate. Consider totusi, ca actiunea a fost de buna credinta! Eseistii si-au spus cuvântul! Tinerii, noua generatie… Copii sinceri! Mi-au placut mult! De aceea le-am editat materialele pentru a aparea într-o carte. Lansarea o vom face la Vaslui în luna octombrie a acestui an! Sper sa ajung acolo… taman de la Sydney… „pe drumul de costisa ce duce la Vaslui”! O sa depun tot efortul… „Promise is promise mate!”, dupa cum zice englezul.

Câstigatoarea concursului a fost o tânara din clasa a zecea, Gina Camelia Roman, de la Liceul Teoretic „Emil Racovita” din Vaslui! „Roman”, nume parca predestinat! Locul întâi din cei 52 de participanti! Titlul eseului: „România mea – Tara controverselor”. Eseu câstigator al premiului cel mare – o excursie de doua saptamâni în Statele Unite ale Americii!

Dar stai asa, tine-te bine… abia acum începe dandanaua, adica partea urâta a povestii! Pentru a putea ajunge „la voi” tânara eleva de 16 avea nevoie de viza de intrare în Statele Unite ale Americii! Asa ca… s-a urcat fata pe tren, împreuna cu mamica ei… (alti bani, alta distractie si desigur o gramada de oboseala, de asteptat la rând… la portile „raiului”). Când a ajuns în fata functionarului consular… bingo! Refuz total de viza! Fara explicatii… O fi prea tânara, sau ca… ar putea sa ramâna!

Mai, bata-ne noroku’ (scriu cu cu kapa… de suparare!). Pai Gina Camelia Roman a câstigat un concurs!!! Fapt demonstrabil! Ce o sa zica ceilalti copii-eseisti? Cum o sa priveasca „imaginea României” în impotenta guvernului de a face ceva pentru a deveni si noi egali cu alte popoare „alese”!? Ce sperante de viitor pot avea tinerii români! Cum se vor simti când vor vedea ca sunt considerati „cetateni ai lumii… de mâna a doua”. Cetateni ai Uniunii Europene… în care romanii nu sunt egali cu celelalte popoare!

Pun o întrebare! Oare si copiii americani patesc la fel când câstiga un concurs de eseuri unde premiul cel mare este o excursie în România? Ambasada Romana de la tine din Washigton le refuza „micilor elevi americani” viza? Îti dai seama în ce situatie sunt organizatorii! Disperati! Le afecteaza imaginea! Au vrut sa faca o fapta buna… dar a iesit prost… Îsi pot pierde credibilitatea! Sau o fi oare vreo lucratura… a concurentei politice? Cine stie? Poti tu sa dezlegi misterul, caci pe mine ma intriga si depaseste!

Ce-o fi în sufletul acele fetite… Pentru ce sa mai lupte, pentru ce sa mai scrie eseuri câstigatoare…? Poate considera ca locul ei este la gasca capsunarilor! Acolo nu are nevoie nici de viza, nici de scoala si nici de eseuri… Mâhnit! Asta sunt! Mâhnit tare!

Simona BOTEZAN:De data asta m-ai lasat fara replica… Recit în gând… un vers de Eminescu: „Ce-ti doresc eu tie… dulce Românie…!?”. Consider ca subiectul pe care l-am disecat este mult mai vast… Vom continua în alta runda daca vom avea forte…

——————————

Sydney – Washington DC 

august, 2011

 

SCHITA DE PORTRET – OCTAVIAN CURPAS, reporter în patria din suflet si cuvinte

Cautator de sine si de noi frumuseti prin lumea cea mare, mai tânarul meu prieten si coleg de breasla Octavian Curpas s-a nascut în România, în august 1972, la Oradea. Scriitor, publicist de vocatie si jurnalist (cu studii superioare în jurnalism, stiinte juridice si business international), a profesat o vreme la un cotidian din tara, apoi, în 1997, a ajuns în California, unde a ramas vreme de opt ani. Din martie 2005, casatorit cu Roxana, o frumoasa românca, asistent medical, s-a stabilit în orasul Surprise, din Arizona, SUA, unde familia – care, între timp, s-a marit, prin sosirea pe lume a micutei Janice – si-a deschis propriul bussines în domeniul imobiliar.
„Octavian Curpas este un nume important al presei zilelor noastre” – apreciaza scriitoarea Vavila Popovici, din Raleigh – North Carolina (o venerabila românca a carei biografie este legata inclusiv de Liceul de fete – actualmente „Unirea” – din Târgu-Mures). –  „Scrie cu har si daruire la multe publicatii din Statele Unite, dar si din România; este redactor la «Gândacul de Colorado» si «Phoenix Magazine». Întotdeauna mi-am imaginat jurnalistul ca un iubitor de literatura si oameni, cu un caracter frumos, cu dragoste de meserie, acea emulatie scriitoriceasca, chemare, talent, spirit de observatie si de dreptate, dragoste pentru tot ce este în jurul sau. Am crezut si cred ca jurnalistul nu trebuie sa se lase pacalit de aparente sau de interventii – continua doamna Vavila Popovici -,  sa aiba discernamânt în ceea ce vede, aude si scrie; sa fie cinstit fata de sine, adica fata de gândirea si judecata sa, cinstit si fata de cel care greseste, si caruia îi sare în ajutor cu deschiderea judecatii sale, expusa în cuvinte, pe pagina unui ziar; sa-i lipseasca îngâmfarea, aroganta, dar sa fie integru, transant; sa aiba demnitate, sa nu se lase ispitit de provocari, insulte; sa aiba umor, desigur numai în situatii posibile, acel umor specific spiritului românesc, cu care poate descreti fruntile cititorilor, încruntate din cauza provocarilor cotidiene ale vietii; sa nu fie ranchiunos, ci prietenos, si sa admita cu seninatate ca si el poate gresi; sa stie sa-si ceara, în aceasta situatie, scuzele necesare; sa fie îndraznet, curajos si cu iubire de Dumnezeu; articolul lui sa fie concis, adica sa aiba maximum de informatie cu minimum de cuvinte. Cam multe cerinte, si, totusi, pentru o atât de frumoasa cariera, merita sa cauti aceste calitati în sufletul tau si sa le scoti la suprafata, sa le cizelezi, pentru binele oamenilor, al societatii în care traim. Toate aceste calitati le-am descoperit la Octavian Curpas.”
Recent, Octavian Curpas – Tavi, cum îi spunem noi, prietenii, mi-a trimis online cea mai recenta carte a sa: „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX. Un altfel de «pasoptisti» români în Franta, Canada si Statele Unite”, Editura „Anthem”, Arizona, SUA, octombrie 2011.
O adevarata „saga”, tulburatoare, a exilului românesc, scrisa cu talent, forta, emotie, cu un condei viguros, de gazetar experimentat, care a vazut si a patimit multe, care a scris si scrie despre oameni, fapte, întâmplari cu acea atât de rara, exemplara, principialitate, cu fair-play fata de subiecti, dar mai ales, cu vizibila, infinita iubire fata de… aproapele sau. Cartea este prefatata de un om al literelor „pe masura” – nici nu se putea altfel! –  nimeni alta decât Cezarina Adamescu, exceptional cronicar literar, sensibila poeta, prozatoare si dramaturg. „Un mozaic de trairi autentice rasfrânte în amintiri” – îsi intituleaza prietena mea rândurile ce deschid cartea acestui reporter în patria din suflet si cuvinte.
„Când începi sa rasfoiesti o carte – scrie Cezarina -, o lume fascinanta ti se dezvaluie treptat si tu esti poftit sa patrunzi în ea, pe masura ce filele se întorc parca singure. Ochiul atent al scriitorului surprinde instantaneu fatetele realitatii. (…) Autorul este un documentarist de elita, furnizând cu minutie, amanunte spatio-temporale, despre locurile descrise si contextul istoric în care s-au dezvoltat. Intertextualitatea este o modalitate intrinseca acestui fel de scriere. Ineditul povestirilor este, de asemenea, specific acestui autor, necautat cu tot dinadinsul, dar care decurge firesc din arta si din crezul sau artistic. Cadrul este, desigur, lumea noua, unde viata este atât de trepidanta si unde primeaza aspectul material al existentei. Nu numai oameni si locuri descrie Octavian Curpas – având ca pretext amintirile lui Nea Mitica, – de fapt, Dumitru Sinu, octogenar stabilit în America,  dar si evenimente de exceptie de la mijlocul veacului trecut, petrecute în Orasul Luminilor si care au avut ca participanti figuri ilustre ale diasporei românesti, integrate perfect în atmosfera pariziana. Astfel a fost Festival românesc de ziua mamei – sala Odeon din Paris. Iata cum evoca, Octavian Curpas prin vocea personajului sau, nea Mitica, acest eveniment deosebit: „Comunitatea româneasca din Parisul anului 1950 a avut parte de un eveniment deosebit de emotionant: într-un cadru festiv, sala Odeon a reunit de Ziua Mamei un mare numar de emigranti români aflati la Paris: personalitati de marca ale diasporei române, ca Mircea Eliade, Neagu Djuvara si alti învatati si fosti oameni politici, români din toate sferele sociale, de toate categoriile si toate confesiunile religioase: „Dar cine n-a fost? – si-a reluat sirul amintirilor Dumitru Sinu -. Toti! Catolici, ortodocsi, taranisti, liberali, fosti legionari – o adunare impresionanta de români aflati în afara granitelor si care, în acea zi memorabila, au petrecut împreuna momente de neuitat”. Nea Mitica, „român hotarât si descurcaret”, este un personaj foarte interesant si convorbirile cu el iau aspectul unor calatorii de agrement .prin lume, cu lume pestrita si locuri pitoresti. (…) Personajul Nea Mitica este un pretext pentru prezentarea unor aspecte ale vietii economice, sociale si culturale ale vietii occidentale. Prozele sunt fragmentate în mici capitole, carora autorul le-a dat câte un subtitlu pentru a sublinia esentialul, mesajul transmis cititorului.  E un procedeu jurnalistic destul de raspândit. Simplele pretexte de conversatie, devin, sub pana  autorului, povesti de viata inedite, foarte interesante, aproape emblematice, despre viata si experienta celor care se hotarasc sa plece în exil si sa-si faureasca alt destin. Desprinderea de «gradina dulce»  în care a vazut lumina, este pentru fiecare, destul de dureroasa. Ca element comun pentru cei din diaspora (nici nu se putea altfel!) – este dorul macinator de suflet, care provoaca arsite mai usturatoare decât sulitele de pe cer. (…) Dar ranile launtrice nu se vad. Ele transpar însa, uneori, în chip neasteptat, de regula în fata unor necunoscuti, unor trecatori grabiti, care slujesc drept duhovnici, confesori sau prieteni ocazionali în fata carora, e mai lesne sa-ti radiografiezi sufletul. Cei care le primesc le iau cu ei ca pe un bagaj strain, ajuns niciodata la destinatie. Povesti în poveste. Povesti de viata. Frânturi, crâmpeie de soarta. Averi neimpozitabile, comori de suflet. Împartasite, înjumatatite, frânte precum pâinea la  Cina din urma,  neorânduite, nestivuite, întâmplari de-a valma, care-ti populeaza sufletul. Relatându-le, îti usurezi inima si trupul. Statura ti se îndreapta, umerii nu mai par încovoiati. (…) Rasfoind aceste file de trecut, observi ca ele, pe undeva se aseamana, au aproximativ,  aceleasi elemente: nasterea într-un sat, loc neaparat mioritic, zbaterea pentru a-si fauri un destin, hotarârea (grea) de a parasi locul, casa, oamenii (lucrul cel mai dureros!) – înstrainarea, dorul, închegarea unui alt destin si – de cele mai multe ori – reîntoarcerea – atunci când nu mai e chip de trait din pricina mrejelor dorului. (…) Cu toate inconvenientele unui regim auster de viata, cum s-ar mai reîntoarce, sa-si afle sfârsitul –  lânga oasele strabunilor! Nu sunt vorbe în vânt. Sunt marturii. Marturii zguduitoare, pilduitoare. Puse în gura personajelor reale, povestile, întâmplarile, subiective, desigur, capata o aura tragica, pentru ca protagonistii nu se pot detasa. Aici e nevoie de iscusinta autorului canalizata pe subiect, la care se mai adauga si travaliul fanteziei acestuia, ori al altor personaje care intervin în poveste, fie direct, fie prin însemnari scrise demult si oferite cu generozitate, pentru a ramâne în istorie ca pagini ale exilului românesc. Pe aceasta plaja uneori însorita, alteori mohorâta, dar niciodata pustie de oameni, Octavian Curpas nu face altceva decât radiografiaza destine pornind de la fapte reale în stil reportericesc, adaugând caratele talentului sau de neîntrecut povestitor si interlocutor iscusit care stie sa „smulga” extraordinarul din faptul banal, fantasticul din real si chintesenta din orice întâmplare, nu fara tâlc,  pentru cei care citesc ori asculta. Istorisirile sunt antrenante, bine întocmite, iar cadrul de desfasurare este narat cu tot dichisul marilor romancieri. Personajele sunt, de asemenea, bine creionate, din ele desprinzându-se prototipuri, caractere – cum ar zice americanul. (…) Un adevar despre mentalitatea emigrantilor este rostit de autor, fara a neglija realitatea imediata a României, în felul urmator: «Trecutul reprezinta pentru fiecare emigrant tineretea, o Românie pe care si-a construit-o în suflet – putin utopica, putin idilica…, specifica oamenilor cu doua patrii». Cartea constituie si o provocare spre cunoastere, spre asimilarea unor noi culturi, spre aventura, deschidere spre univers unde poti întâlni sansa pe urmele pasilor tai, ori pe dinaintea privirilor. Depinde doar de felul cum stii sa întinzi mâna sa o atingi, sa o prinzi din zbor, sau sa ramâi cu ochii tintiti spre ea, ca spre o Fata Morgana.”
*Cartea lui Octavian Curpas i-a atras atentia si conationalei noastre Aura Imbarus, nominalizata la Premiul Pulitzer pentru cartea autobiografica  „Out of the Transylvania Night”: „Uitati într-un apus de soare, rasfirati pe tot globul, românii tot îsi amintesc cu drag de obârsia lor, chiar daca le-a fost greu în tara natala.  Suspendat într-un tarâm al inocentei este Mitica, sau sub numele lui adevarat Dumitru Sinu, indiferent pe ce meleaguri s-a ratacit, pentru putin sau mai mult timp. Calatoria lui în timp si spatiu este a celor cutezatori si dornici de a încerca soarta pe toate fatetele si a-i smulge chinului un zâmbet timid. Autorul cartii „Exilul românesc la mijloc de secol XX – Un alt fel de pasoptisti români în Franta, Canada si Statele Unite” – Octavian Curpas – surprinde cu maiestrie în condeiul sau zbuciumul sufletesc al celor dezradacinati dar netematori de un viitor mai putin clar. Tragedia românilor  se transcrie în învingerea sinelui, oriunde s-ar afla.”
MARIANA CRISTESCU
Cotidianul „Cuvântul liber”, Târgu-Mures,  sâmbata, 15 octombrie, pag. 3 – „Cultura si Arta”

 

 

DIVORTUL EREDITAR – COPIII DIVORTATILOR

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti

Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082

http://www.alianta-familiilor.ro

contact@alianta-familiilor.ro

13 octombrie 2011

A trecut mai bine de un an de când nu am mai dedicat o editie speciala divortului. Revenim astazi, fiind determinati sa o facem de aparitia in vara a unui bestseller, The Divorce Generation (“Generatia Divortului”), a lui Susan Gregory Thomas, fosta jurnalista la US News & World Report. Carti despre divort si efectul lui asupra copiilor apar des. Neobisnuit despre aceasta carte insa este autoarea si perspectiva din care scrie. Susan a fost ea insasi victima divortului parintilor ei cind era mica iar cind s-a casatorit a jurat ca nu va divorta nici o data. Si totusi a facut-o. Cartea ei e vocea copiilor celor divortati dar care la rindul lor au divortat si ei. Este o carte despre parintii victimizati in copilarie de divortul parintilor lor si care la rindul lor isi victimizeaza proprii copii tot prin divort. E vorba de divortul in lant, divortul ereditar cum il numesc sociologii, divortul care trece de la o generatie la alta la fel ca o boala ereditara. Despre aceasta categorie sociala scrie Thomas in Generatia Divortului, o generatie a divortului ereditar.

In mare parte, cartea descrie experientele de care a avut parte autoarea ca victima a divortului, apoi intemeierea unei familii proprii, copiii proveniti din casatorie, divortul pe care nu si l-a putut imagina nici o data, si impactul lui asupra propriilor ei copii. Cum de a ajuns Thomas, o victima a divortului, sa-si victimizeze proprii copii printr-un divort al ei?

Thomas apartine Generatiei X, asa fiind numita de sociologi generatia nascuta intre 1965 si 1980 a carei parinti au divortat. Una din intrebarile inevitabile pentru cei nascuti in acea perioada e “cind au divortat parintii tai?”` Toti isi amintesc de parca ar fi fost ieri data exacta si circumstantele precise când parintii le-au spus “divortam.” Iar efectul a fost acelasi pentru toti – devastant. Thomas este imaginea perfecta a consecintelor divortulului asupra Generatiei X. Tatal ei plecase de acasa cu secretara, lasindu-si in urma sotia, pe Susan si pe fratele ei. Asta a fost in 1981 cind ea avea doar 12 ani. In urmatorii ani, fara un tata in casa, Susan a luat-o razna si s-a aventurat in tot felul de stiluri de viata alternative in Philadelphia unde isi traise anii adolescentei. S-a apucat de fumat, apoi de droguri, a fost exmatriculata din scoala, a fost chiar si internata intr-un spital de boli mintale vreme de aproape un an. Fratele ei nu s-a lasat nici el mai prejos luând-o si el razna.

Nomazi

Susan si fratele ei insa nu erau exceptia cartierului in care locuiau. Erau regula. O multime de copii de virsta lor traiau doar cu un singur parinte, fie mama sau tata, si se comportau la fel. Formau grupuri sa-si tina companie unii altora si se deplasau in grupuri pentru ca le lipsea confidenta de sine. Se incurajau unii pe altii la lucruri rele si isi aminteau unii altora despre ziua cind parintii le-au spus ca divorteaza si sentimentele care le simtisera cind au primit vestea. O zi care nu puteau s-o uite. Susan si copiii din cartierul ei erau mereu pe duca. O saptamina cu mama, una cu tata. O vacanta aici, alta la sute sau chiar mii de kilometri departare. Psihologic trebuiau sa se ajusteze si sa se reajusteze mereu. Sa se obisnuiasca cu tati sau mame noi, frati si surori noi, obiceiuri si reguli de familie noi, rudenii noi, prieteni noi. Constant formau sau se dezlipeau de ceea ce sociologii numesc “blended families”, adica familii amestecate. Traiau, spune Susan, o viata de “nomazi”. Un baiat pe care Susan il cunoscuse in cartierul ei a fost pus de parintii lui sa locuiasca, singur, intr-un apartament la mijlocul distantei dintre parintii lui divortati. Parintii veneau sa-l viziteze, nu invers, cind doreau ei sau cind le era lor convenient. Nu a rezistat mult. A devenit betiv, a falimentat moral, nu a ajuns sa se casatoreasca si a murit, invins de betie, fara sa ajunga varsta de 30 de ani.

Casatoria

La o vârsta mai târzie Susan s-a casatorit si ea. In cei 16 ani de casnicie a avut copii, insistând ca nu va divorta nici o data. Pe vremea aceea statistica divortului in America incepuse sa de-a semne incurajatoare. Dupa ce si-a atins apogeul in jurul anului 1980, rata divortului in America a inceput sa scada lent. In 1990, 77% dintre casatoritii americani trecusera cu succes de primii 10 ani de casnicie – un palmares namaintâlnit in America de zeci de ani. Statisticile astea o incurajau pe Susan si-i dadeau confidenta ca nimic nu s-ar fi putut intimpla in familia ei sa o faca sa divorteze si sa-si treaca copiii prin aceasi tortura a divortului prin care a trecut ea. Perspectiva ei insa inca apartinea anilor 60 când jumatate din femeile americane inca afirmau ca divortul nu se poate justifica sub nici o forma, oricât de rau ar merge lucrurile intre soti. Pina in 1980, insa, optica s-a schimbat radical, doar 20% dintre ele mai impartasind opinia asta.

Primul semn dupa casatorie care i-a amintit lui Susan cât de traumatizata a fost de divortul parintilor ei s-a ivit la 32 de ani când a nascut primul copil, o fetita. Dintr-o data a intrat intr-o depresie, fetita neaducându-i bucurie ci reamintindu-i de trauma suferita dupa divortul parintilor ei. Dupa câteva sesiuni de terapie doctorul i-a pronuntat sentinta. “Tu,” a spus el, “esti un orfan de razboi.” Al razboiul dintre parinti. Un orfan cu ambii parinti inca in viata. Un orfan al sufletului. Crescând fara ambii parinti in familie, spune Susan, ne face sa investim tot ce avem in copiii proprii, dorind sa le oferim, cu orice pret, un camin stabil si linistit. Curios, insa, relatiile cu propriile mame se deterioreaza. Mamele care provin din familii divortate nu-si privesc propriile mame ca modele de crescut copiii, ci ca pe niste femei falimentare. Ce ai de invatat de la ele, intreaba Susan?

Divortul

Cum a ajuns Susan sa divorteze? Invatase si ea de la altii ca o casatorie are mai multe sanse de reusita daca viitorii soti traiesc laolalta inainte de a-si spune reciproc “Da!” Dupa acest model a trait si ea cu viitorul ei sot opt ani inainte de casatorie. Nu au ascultat de parintii lui, amândoi crestini, care i-au sfatuit sa nu traiasca impreuna inainte de casatorie. Pentru o vreme lucrurile au mers bine. Amândoi câstigau bine. Susan devenise un jurnalist proeminent la o publicatie foarte importanta americana. Viitorii soti erau “cei mai buni prieteni” si se conformasera din plin noilor doctrine ale casatoriei in voga atunci care priveau normele traditionale ale casniciei ca “invechite”. Cei doi devenisera “parteneri” de viata, asa cum fusesera invatati pe bancile universitatii la cursurile moderne de sociologie si antropologie. Erau “egali”, lipsiti de “prejudecati” si viata era minutata. Viitorul sot era “perfect” si facea pe lânga casa si in bucatarie mai multa treaba decât generatia de barbati de dinaintea lui. Susan era fericita. Avea un “partener” de viata perfect.

Ceva insa a intervenit – adulterul, un virus cu care nici familia nici casatoria “moderna” nu se pot obisnui. Cum de au ajuns aici? Susan pune punctul pe “i”. Barbatii moderni sunt crescuti si invatati ca dragostea in relatii e secundara relatiilor sexuale. De aceea sunt in cautare de satisfactie sexuala iar infidelitatea si adulterul sunt consecinta acestei cautari. Infidelitatea si respingerea monogamiei devin cauzele tot mai des citate pentru divort. In timp, sotul Susanei si-a pierdut interesul pentru ea si a cautat sa-si satisfaca viata intima in alta parte. La rândul ei Susan si-a abandonat instinctele casnice, lasând pe altii sa spele rufele sau vasele, ori sa faca cumparaturi. Vreme de doi ani nu au mai dormit in aceasi camera, si au incetat sa mai vorbeasca. Comunicau doar când copiii erau la masa, si doar de dragul lor, nu de dragul unuia fata de altul. Asa, durerea prin care Susan a trecut când parintii ei au divortat a dat-o mai departe celor doi copii carora le-a dat viata. Asemenea unei boli ereditare.

Concluzia lui Susan e zdrobitoare. In cuvintele proprii “I have yet to meet the divorced mother or father who feels like a good parent, who professes to being happy with how their children are now being raised. Many of us have ended up inflicting pain on our children, which we did everything to avoid.” (“Inca nu am intilnit o mama sau un tata divortat care sa se simta ca fiind un parinte bun, sau sa spuna ca sunt multumiti de cresterea copiilor lor. Multi dintre noi am ajuns sa cauzam durere in copiii nostri, un lucru care ne-am spus ca nu-l vom face nici o data.”)

AFR Va Recomanda: Pe 9 iulie Wall Street Journal a publicat un capitol din cartea lui Thomas pe care-l puteti citi aici: http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fonline.wsj.com%2Farticle_email%2FSB10001424052702303544604576430341393583056-lMyQjAxMTAxMDEwNDExNDQyWj.html

Iar aici va recomandam un studiu publicat in mai 2004 de fundatia americana The Heritage Foundation si intitulat The Impact of Marriage and Divorce on Children (“Impactul Casatoriei si a Divortului asupra Copiilor) http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.heritage.org%2Fresearch%2Ftestimony%2Fthe-impact-of-marriage-and-divorce-on-children

Divortialitateaun fenomen demografic cu implicatii majore in viata societatii

Tot pe tema divortului va recomandam si blogul urmator postat de dna Niculina Ciuperca, psiholog, membru AFR Bucuresti. Blogul poate fi citit in intregime aici: http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fciupercaniculina.blogspot.com%2F2008%2F11%2Fdivortialitatea-un-fenomen-demografic.html iar mai jos redam o versiune abreviata.

In calitate de consilier si psihoterapeut de familie, aceasta tema mi s-a parut de o importanta majora. Si asta pentru faptul ca tot mai des vin cupluri la consiliere afirmand ca sunt la un pas de divort. Fie ca este un act unilateral sau bilateral, in ambele cazuri se produce un sindrom traumatic, care, in functie de robustetea psihica a persoanelor implicate, poate avea efecte majore. Divortul este o despartire de trecut, un fel de declaratie de razboi la adresa propriei memorii, este un moment de pierdere pentru fiecare din persoanele implicate.

Incepand cu secolul al XIX–lea s-a constatat o sporire a ratei de divortialitate, mai cu seama dupa cel de-al doilea razboi mondial, continuind sa creasca pana in zilele noastre. Astfel in S.U.A., la 1000 de casatorii numarul de divorturi era in 1890 de 55,6 , in 1910 de 87,4, in 1930 de 173,9, in 1950 de 231,7, in 1959 de 259. Daca in 1960 la 1.500.000 de casatorii s-a ajuns la 350.000 de divorturi, din 1998 , jumatate din casatoriile din SUA ajungeau la divort. Numarul divorturilor a crescut considerabil si in Franta, Anglia, ca si in toate tarile Europei. In Romania, rata divortialitatii era de 1,8% inainte de 1960 , in 1960 de 2%, in 1965 de 1,1% si dupa 1975 peste 1,5%, rata care cu mici fluctuatii s-a mentinut aceiasi. In explicarea acestor procente trebuie sa se tina cont de faptul ca romanii sunt implicati in migratie definitiva si pendulatorie ce duce la micsorarea numarului casatoriilor si in consecinta a divorturilor, apoi sa se faca o analiza a structurii populatiei din punct de vedere demografic.

Desi divortul are implicatii psihosociale semnificative, mai ales atunci cand exista copii, in ultimii ani exista o facilitate a divortului la nivelul intregii planete (mai ales in occident) motivele ajungerii la divort fiind multiple: de la cauze « obiective » (adulter, boala psihica, inchisoare pe viata, etc ), din vina unuia dintre soti («nu se ocupa de gospodarie», «lipseste mult de acasa», «nu aduce bani», etc), din vina ambilor soti (nu se mai inteleg ), culminand cu asa-numitul divort «fara vina», in care nu trebuie dovedita nici o vina de catre nici o parte.

Divortul «fara vina» adoptat in SUA incepand cu 1970 desi este obiectul multor dispute este sustinut de sociologi si psihologi sociali care argumenteaza ca liberalizarea divortului prin neculpabilizarea nici unuia dintre soti este un castig social si individual – uman datorita faptului ca scurteaza durata procesului, economisindu-se astfel timp si bani si se elimina stresul celor doua parti care nu mai sunt nevoite sa-si dovedeasca reciproc vinovatia. Dezavantajele acestui tip de divort constau in faptul ca femeile pierd practic economic, deoarece sunt dezavantajate ca posibilitati materiale (centrarea pe viata casnica, in loc de cea profesionala, inegalitati la salarizare, sanse mai mici la angajare dupa divort).

Cauzele generale ale divorturilor

Din materialele studiate si din sedintele de consiliere familiala, am ajuns la concluzia ca se ajunge la divort din urmatoarele cauze (le-am numit generale, pentru ca fiecare cuplu in parte poate avea si motivatii specifice, care tin numai de personalitatea lor, de nevoile lor, etc.):

* Pe cat ar parea de paradoxal, viata a dovedit ca in situatia in care cineva se casatoreste din dragoste, fara alte interese, convietuirea nu poate continua cand aceasta a disparut. Sistemul marital fundamentat pe nevoi expresive conduce la o mai mare libertate de dizolvare a cuplurilor decat cele bazate pe nevoi instrumentale (economico – productive, instruirea si profesionalizarea copiilor, etc). Schimbarile macro-sociale au dus la crearea independentei individului fata de familie, socializarea si educatia sunt asigurate acum de institutii publice, ca de altfel si sanatatea, iar functia de suport emotional si afectivitate este preluata de grupuri de similaritate, prieteni, colegi, cele necesare traiului nu se mai produc in gospodarie.

* Emanciparea economica a femeii constitue o cauza majora a ridicarii ratei divortialitatii. Femeile angajate in munca au venituri care le ofera mai mare independenta si drept urmare nu mai suporta orice de la sotii lor, iar atunci cand casnicia lor «nu mai merge», ea este cea care intenteaza divortul. Industrializarea, modernizarea si urbanizarea a oferit ambilor parteneri posibilitati de a cunoste si alti indivizi si a stabili legaturi de afectiune, iar in tarile avansate a rezolvat si problema locuintei, care era un impediment in divortialitate.

* Democratizarea si liberalizarea vietii sociale de ansamblu au dus la cresterea divortialitatii pentru ca in aceasta faza a avut loc scaderea influentei bisericii si a religiei, «indulcirea legislatiei», normele si obiceiurile traditionale nu mai preseaza ca alta data.

* Mecanismul contaminarii: cuplurile divortate fiind un exemplu pentru ceilalti prin faptul ca si-au rezolvat dificultatile maritale prin despartire legala. Modelul suferintei intr-o casnicie nefericita este inlocuit cu cel de incepere a unei noi vieti dupa dizolvarea mariajului. In zilele noastre s-a schimbat mentalitatea despre divort, care nu mai este vazut ca un esec ci ca o solutie la o situatie critica.

* Marirea considerabila a sperantei de viata face ca partenerii sa se intrebe daca merita sa mai duca multi ani povara unei casnicii cu probleme.

Factori explicativi specifici ai divortalitatii

Variabile de ordin premarital: Scolaritatea: cand scolaritatea sotilor este egala decreste disolutia maritala. In cazul femeilor exista o legatura nonliniara intre scolaritate si divort: femeile cu studii superioare divorteaza in mai mare masura decat celelalte, dar si cele care nu au reusit sa termine un anumit nivel scolar au o posibilitate mare de divort. Statutul socio-economic ( in particular venitul ) si rata divortialitatii sunt invers proportionale. G. Becker (1991) explica acest lucru prin faptul ca cei din clasele de mijloc si superioare se casatoresc mai tarziu, cand isi fac o cariera. Satutul social al parintilor si mediul de provenienta influenteaza chiar daca cei doi au instructie egala, distanta dintre medii sociale de provenienta producand instabilitate maritala. Varsta de casatorie: cu cat este mai mica, cu atat posibilitatea de divort este mai mare. Rasa si etnia: exista tendinta ca mariajele interetnice sa fie mai putin stabile. Religia: divortul in cadrul celor care frecventeaza aceste servicii, este diminuat.

Efectul variabilelor de investitie. S-a constatat ca locuinta, bunurile, copiii si investitiile de ordin psihologic au influenta supra ratei divorturilor. Investitiile psihologice (atasament, sentimente, grija fata de ceilalti membri ai familiei) au mecanisme si efecte asemenatoare investitiilor economice. Pe cei care sunt anagajati mai mult intelectual si emotional ii costa mai mult despartirea, de aceea atunci cand se percep neintelegeri grave si o eventuala ruptura, cuplurile nu se angajeaza psihic in prea mare masura. Atitudinea fata de divort: cei cu atitudine negativa vor divorta mai greu. Atitudinea fata de divort este corelata cu religia si socializarea: de exemplu la americani rata divortialitatii este mai scazuta la catolici decat la protestanti. Factorii pietii (fortei de munca si maritale) sunt reflectate in statutul socio -economic al sotilor. Daca sotia este angajata in munca apar determinatii multiple: independenta data de castig, schimbarea rolurilor traditionale in familie, orele de munca ale sotiei pot afecta nivelul de satisfactie al sotului. In ceea ce priveste statul socio-economic al sotului, studiile efectuate au relevat ca nu nivelul absolut al statutului afecteaza divortul, cat schimbarile lui rapide. Sunt predispuse la divort cuplurile in care sotul este somer sau castiga mai putin, castigurile mai mari ale acestuia consolidand familia. Integrarea sociala: vizeaza rezidenta, gradul de implicare in retelele de parentalitate (rude), de prieteni si colegi, in comunitate in general. Asupra indivizilor puternic integrati social se exercita presiuni sociale si morale in favoarea familiei integrate, franandu-se astfel divortialitatea.

Consecinte ale divortialitatii

Consecintele negative pot fi atat la nivelor celor doi parteneri, cat si asupra copiilor. La nivelul celor doi parteneri, acestea depind de mai multi factori: daca exista sau nu copii, de investitiile facute in casnicie, de cine si din ce motiv a fost intentat divortul, de valoarea partenerilor pe piata erotica si maritala, de densitatea retelei de rude si de prietenii celor doi soti. De obicei prin divort copii raman la mama, costurile materiale fiind mai mari pentru aceasta, in timp ce costurile psihologice fiind mai mari pentru tata (cei care au un simt moral ridicat). Femeile ramase singure cu copiii dupa divort decad economic. Mama se simte mai totdeauna incarcata de responsabilitati, pentru ca rolul sau prescris social este sa fie prima persoana care sa dea socoteala de educatia si buna purtare a copiilor. Interesant este ca in acelasi registru al mentalitatii colective, tatal pare a nu avea prea multe responsabilitati, atata vreme cat se admite ca pensia alimentara (atata cata este in raport cu salariul minim ) este suficienta pentru a-l suplini in responsabilitate. Am constatat cu durere comportamentul standard al parintilor: mama se sacrifica, tatal o tuleste spre urmatoarea halta a vietii sale. Mama nu are de ales, tatal alege mai totdeauna libertatea.

Consecintele asupra copilului: Cele mai importante consecinte s-ar putea sintetiza in tendinta de stigmatizare a copilului cu parinti divortati (mai mare in societatile traditionale); efecte psihologice in legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini fata de familie si munca; fenomenul de supraprotectie materna la baiatul ramas cu mama. Investigand efectele divortului asupra copilului s-a ajuns la urmatoarele concluzii: In cazul in care dupa divort copilul continua sistematic si pozitiv sa interactioneze cu celalalt parinte nu exista diferente pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un parinte si cel din familia biparentala. Stima de sine a copilului este afectata mai mult (negativ) la familiile cu conflicte decat la cele comportamentale. Ca familia monoparentala sa functioneze bine, intre parintii divortati nu mai trebuie sa existe conflicte. Comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt afectate radical de lipsa unui parinte, in particular a tatalui. Facand insa comparatie intre copii biparentali si monoparentali se observa ca ultimii au performante scolare mai slabe, in cazul lor existand si cazuri mai multe de devianta.

Factori ce favorizeza stabilitatea cuplului: Diferenta de varsta dintre soti in limite normale – 4 ani. Perioada de cunostinta dinainte de casatorie, minim 2 ani. Prezenta copiilor si un ajutor adecvat din partea statului ar duce la ameliorarea a doua probleme sociale: prabusirea natalitatii si cresterea divortialitatii. Interactiunea din cadrul cuplului, reprezinta un factor cheie al stabilitatii familiei. Abilitatea relationala permite sotilor sa gestioneze conflictele, fara a afecta stabilitatea familiei.

Urmatorii factori predispun la instabilitatea cuplului: Venituri mai mari obtinute de sotie, in comparatie cu sotul. Modelul familiei de origine -conflictual sau protector. Relatiile sexuale premaritale pot genera mai usor insatisfactie sexuala. Relatii tensionate cu familiile de origine. Primii doi ani de casatorie constituie o perioada de risc daca abilitatile relationale nu sunt consolidate. Recasatoririle au o probabilitate redusa de supravietuire. Standardul economic redus. Gelozia. Adulterul. Consumul exagerat de alcool. Distributia inechitabila a responsabilitatilor in gospodarie.

Niculina Ciuperca, psiholog consilier Familie -Cuplu

 

APARITIE EDITORIALA DESPRE DIVORT

 

Editura si libraria Sofia din Bucuresti ne informeaza despre aparitia unei carti despre divort in limba romana: Divortul – Cum il prevenim – cum il depasim, o carte din Colectia Psihoterapia Ortodoxa, si ne transmite urmatorul anunt. Aflându-ne în Anul Omagial al Sfântului Botez si Sfintei Cununii, continuam seria lansarilor cu o carte care trateaza un subiect despre care putini dintre noi îsi doresc sa vorbeasca si sa-l alature tainei sfintei cununii, ajuns, din pacate, deja obisnuit în societatea moderna: divortul. Cartea pe care v-o aducem în atentie cuprinde marturii ale unor persoane care au trecut prin experienta traumatizanta a divortului. Acestea, desi marcate mai mult sau mai putin de slabiciuni omenesti si subiectivisme, au însa în comun nazuinta sincera spre o în­­t­e­legere si traire ortodoxa a acestei experiente si a urmarilor ei. În cea de-a doua parte a ei, cartea reuneste pareri si sfaturi ale unor preoti si psihologi ortodocsi cu o bogata experienta în domeniu. Materialele incluse în aceasta lucrare au fost selectate în asa fel încât sa acopere un spectru cât mai larg de situatii, probleme si perspective, oferind solutii concrete la diversele probleme particulare de care se lovesc cei care se confrunta, sub o forma sau alta, cu tragedia divortului. Lansarea cartii a avut loc pe 6 octombrie, cu care prilej a vorbit parintele Tudor Ciocan, preot slujitor si duhovnic la capela Spitalului de Ortopedie “Foisorul de foc”, d-na dr. Livia Caciuloiu, consilier psihologic si psihoterapeut, specializat în consilierea adultilor, adolescentilor si familiilor cu diverse probleme. Adresa librariei Sophia este str. Bibescu Voda, nr. 19 (lânga Facultatea de Teologie Ortodoxa).Cartea poate fi comandata la pr.librariasophia.ro@gmail.com.

BAZA DE DATE PRIVIND CONSILIEREA DE FAMILIE

De mai mult timp AFR alcatuieste o baza de date a specialistilor in consilierea de familie si casatorie. Am fost motivati sa o facem de ocazionalele mesaje pe care le primim din partea d-tra dorind sa va conectam cu consilieri si specialisti crestini in probleme de familie. Va rugam deci pe toti care doriti sa fiti inclusi in aceasta baza de date sa ne contactati contact@alianta-familiilor.ro si sa ne dati datele de contact.

Rugaminte: Recent am primit o nota din partea unei cititoare care cauta un consilier ortodox in probleme de familie (divort) la Timisoara. Cine cunoaste un astfel de consilier, va rugm sa ne scrieti.

60.000 DE ROMANI MORTI IN CEHIA

Recent a fost comemorata in Cehia moartea celor peste 60.000 de romani care si-au jertfit viata in razboiul pentru eliberarea Cehoslovaciei de sub ocupatia nazista. http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.rgnpress.ro%2Fcategorii%2Freportaj%2F3429-memorialul-curajului-romanesc-in-cehia.html

Ce are acest eveniment de a face cu noi? Am scris de citeva ori pina acuma despre implicarea Ambasadei Cehiei de la Bucuresti in marsul homosexual de la Bucuresti din 2010 cit si sprijinul pe care Institutul Cultural Ceh il acorda miscarii homosexuale din Romania. Este un lucru murdar la care nu ne asteptam de la prietenii nostrii cehi. AFR a facut un demers de protest pe linga Ambasada Cehiei de la Bucuresti si pe linga Ministerul de Externe al Cehiei. Raspunsul oficial al autoritatilor cehe a for iresponsabil si l-am publicat acum un an. Ne amintim din nou astazi de acesti zeci de mii de tineri romani care au murit pentru eliberarea Cehiei. In contrast, nu stim de nici un soldat ceh care sa-si fi jertfit viata pentru Romania. Protestam din nou implicarea oficialilor cehi in promovarea antivalorilor in Romania si inca asteptam scuzele de rigoare.

DECLARATIA DE LA TIMISOARA

Din motive tehnice Declaratia de la Timisoara nu a fost disponibila sa fie semnata de duminica incoace. O data ce rezolvam malfunctionarea o relansam, nadajduim saptamina viotoare. Am ajuns la 7.400 de semnaturi dar dorim neaparat sa ajungem la cel putin 7.500. Va multumim.

O NOUA MISCARE PROVALORI IN ROMANIA?

In ultimele saptamani am luat nota de o initiativa pornita de la firul ierbii, intitulata Noua Republica, ce propune o noua modalitate de a face politica in Romania. Miscarea este initiata de domnul Mihail Neamtu, un intelectual tanar neconectat la actuala clasa politica, care spera sa devina un partid politic care sa le ofere romanilor „altceva” decat ce au vazut in ultimii 20 de ani. Desi nu este afiliata politic, AFR se implica in politica nationala si unionala in dorinta de influentare a actului legislativ dupa principii pro-valori. La fiecare campanie electorala, AFR emite Ghidul Alegatorului cu recomandari de vot pentru candidatii care au o pozitie (relativ) pro-valori. In acest sens, vom urmari activitatea Noii Republici, sperand ca vom regasi in programul si principiile acesteia valorile familiei si vietii. Am depistat mai multe articole in presa romana despre Noua Republica, dintre care vi-l recomandam pe acesta din Romania Libera: http://click.icptrack.com/icp/relay.php?r=19727470&msgid=1675393&act=F9ZM&c=585695&destination=http%3A%2F%2Fwww.romanialibera.ro%2Fopinii%2Fcomentarii%2Fnoua-republica-un-vis-implinit-240192.html Intelegem ca d-l Neamtu detine vederi pro-valori crestine si traditionale. Le dorim succes.

NOUL COD CIVIL

Pe 1 octombie a intrat in vigoare Noul Cod Civil al Romaniei. S-a lucrat mult la el in primavara lui 2009. AFR a facut atunci mult lobbying pentru inserarea in Noul Cod Civil a unor articole esentiale pentru protejarea casatoriei si a familie. Multumim parlamentarilor care ne-au acordat atentia cuvenita si au inserat in Noul Cod Civil articolele pe care le-am desemnat cât si modificarile pe care le-am propus la textul noului cod. La vremea potrivita vom scrie mai detaliat depre acest subiect.

Ca urmare a demersurilor noastre casatoria barbat-femeie e inscrisa in termeni clari in Noul Cod Civil, casatoriile intre persoane de acelasi sex sunt intersize, cele facute in strainatate nu sunt recunoscute in Romania, parteneriatele civile nu sunt recunoscute nici ele, adoptiile copiilor de cupluri homosexuale (romane sau straine) nu sunt ingaduie, experimentele ne-etice asupra fiitei umane sunt interzise, si alte prevederi similare care protejaza familia si casatoria. In pledoariile noastre ne-am bazat mult pe d-tra, cei care ne scrieti si cei care ati dat cele 650.000 de semnaturi in 2006 in sprijinul unui amendament constitutional de protejare a casatoriei in Romania. Nu, nu ne oprim aici. Mergem inainte cu si mai multa vigilenta pentru protejarea tezaurului nostru national – familia romana si casatoria crestina.

 

SIMPOZION DESPRE FAMILIE LA CLUJ

Va recomandam tuturor sa participati la simpozionul international “Familia ?i binele comun” care se va tine la Cluj pe 14 si 15 octombrie 2011 incepind de la ora 9. Locul de desfasurare este: Universitatea Babe?-Bolyai, Cluj – Aula Magna. La simpozion vor participa conferentiari prestigiosi din Romania, Italia, Ungaria, Franta, Austria. Printre ei vor fi si personalitati proeminente ale cultelor religioase din Romania, iar conferinta in sine se incadreaza in evenimentul “Casatoria si Botezul 2011” lansat de Biserica Ortodoxa Romana si a evenimentului “Familia 2011” lansat de Biserica Romana-Catolica din Romania. Cei interesati in mai multe detalii sunt rugati sa o contecteze pe d-na Oana Gotia la gotia@istitutogp2.it.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

Marturia fiului lui Richard Wurmbrand

Scrisoarea lui Mihai Wurmbrand, fiul pastorului luteran R.WURMBRAND

– 30.01.2009 -Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Unul dintre subiectele fierbinti legate de persoana pastorului Richard Wurmbrand este acela legat de zvonul prezentat drept “certitudine” în anumite medii, cum ca spre sfârsitul vietii acesta s-ar fi convertit la ortodoxie.

Acest zvon a aparut imediat dupa clasarea lui pe locul cinci în cadrul concursului MARI ROMANI, situatie care imediat a trezit se pare dorinta multora de a si-l revendica pe surprinzatorul evreu crestin.

Am primit din partea domnului MIHAI WURMBRAND un material prin care acesta aduce lumina asupra multor “mituri” false referitoare la tatal sau, raspândite de altii cu buna stiinta.

Va prezentam mai jos acest material, nu fara a-i multumi domnului Mihai Wurmbrand pentru eforturile domniei sale in cunoasterea adevarului de catre români.

(1) In poza de sus, alaturi de familia Regala (Regele Mihai si regina Ana), e Richard Wurmbrand

Continue reading “Marturia fiului lui Richard Wurmbrand”

Karl Marx, un demon in istorie

Karl Marx, geniu si demon

 

Irina Manea, sub titlul generic Karl Marx, geniu si demon, in Revista online historia.ro, ni-l reprezinta pe celebrul filozof german al secolului XIX!

Nu-i cunosc varsta scriitoarei de care vorbim, dar, folosind in documnetare  materiale importante  care-i sustin ideile, folosindu-le, ne mira faptul ca nu a inteles ceea ce e esential si ne parvine ca “rezultat” al tezelor marxiste.

Nu vom  analiza in intregime  textul amintit, fiind doar un pretext si  baza a discutiei, fara sa cautam sa aducem intr-un fel sau altul atingere personalitatii autoarei Irina Manea, dimpotriva.

De ce? Pentru ca eseul e bine incondeiat, desi nu prea reiese clar opinia domniei sale sau n-am reusit s-o identific.

[pullquote]

Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Evanghelia lui Matei, 22.29

[/pullquote]

Oricine cu bun simt poate  vedea unde a dus omenirea teoria materialista despre lume si viata, a lui  Marx, cu tezele sale care nu-L pun in centrul creatiei pe Dumnezeu. Le-a folosit ambele societati, atat comunismul, cat si capitalismul. Si, dupa cum vedem, amandoua au falimentat. E drept, mai sunt pe picioare (proptele) unele tari, ca China sau SUA, de care vom afla cat de curand ca s-au prabusit si ele!

De ce? Pentru ca urmeaza teze ale “evolutiei” care te duc un timp si, mai repede sau mai tarziu, ajungi la capatul drumului, in  fata prapastiei si a deznadejdii,  fara solutii!

Sa ne referim totusi la cateva pasaje:

Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. Realitatea concreta trebuie sa primeze si pornind de aici trebuie sa se elaboreze o filosofie a existentei umane care recunoaste radacina omului în om. Departe de idealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îsi demonstreaza puterea si realitatea în convietuirea cu altii. Existenta sociala determina constiinta umana si nu invers. Societatea nu înseamna în primul rand constiinta colectiva, ci munca colectiva, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îsi dezvolta gândirea pe baza fortelor de productie si relatiilor economice. Exista desigur si o suprastructura ideologica ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economica, o baza în care functioneaza dialectica relatiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului.

Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.

Si acum iau doar aceste idei si fac acele sublinieri:

….Pentru Marx însa subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divina care pentru el este un misticism. (… ) Se întrevede aici si marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, lupta pentru supravietuire, supravietuieste cel mai adaptabil, progresul se realizeaza doar pe calea conflictului. (…) Teoria lui Marx nu ramâne doar în stadiul de teorie, pentru ca Marx aspira sa schimbe lumea. El observa ca omul s-a îndepartat de sine, s-a alienat, dar motiveaza devalorizarea sa doar prin prisma economica: omul este separat de produsul muncii sale, care devine marfa în capitalism si îl face pe om dependent de sistem.”

Deci pentru Marx realitatea divina e misticism!

Marx a fost coplesit de darwinism!

Marx aspira sa schimbe lumea!

De fapt de ce sa ne miram, ca, fara sa dorim, am extras  esentiaul  tezelor marxiste, binecunoscute:

a) ateu-materialist;

b) darwinist-evolutionist, se trage din maimuta;

c) dorinta expresa de a schimba lumea.

Apoi, totusi, se pare ca distinsa autoare doreste sa nu ne lasa fara nimic, si ne da unle mici concluzii (sublinierile ne apartin):

Marx a vrut sa-l elibereze pe om de conditia sa, dorind fericirea pentru cei multi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revolutionara a dorit nu sa schimbe o stare sociala sau un regim , ci politica însasi, sa schimbe temeliile lumii din care trebuie sa dispara religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însusi si de legile sociale pe care le va constientiza. Paradoxal, partidele si statele socialiste care se revendica de la doctrina marxista au produs un stat omnipotent care a urmarit totala absorbtie a societatii civile. Dupa cum îl descrie si Orwell, este sistemul capabil sa transforme oamenii în roboti lipsiti de doza minimala de constiinta. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorator numit comunism? În aceeasi masura în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. (…) Prin faptul ca sistemul sau a fost izvor de argumentare si credinta oarba pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a ramas un om al ideii. A cautat un adevar în onestitate intelectuala, dupa cum opineaza Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitatile occidentale este vazut ca unul dintre marii cugetatori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din mostenirea noastra culturala. Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Vedeti dumneavoastra ca dupa ce l-a numit pe Marx, in titlu, “geniu”, fara sa comentam, admitem ca posibil faptul in sine, insa foloseste sintagma “geniu si demon”, ceea ce nu demonstreaza prin argumentatia prin care ea insasi ne da raspunsul la intrebare (e demon?), bazandu-se pe ideile lui Karl Popper , citindu-le, le percep ca fara nici o greutate si valoare comunicativa. Si, pentru ca neclaritatea sa fie fara dubii isi incheie pasajul asa: “Poate chiar si-a dorit fericirea semenilor, doar ca utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reusit decât sa transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

De fapt articolul de care vorbim incepe cu aceasta scurta disertatie:

Astazi este greu sa te pronunti în privinta lui Marx fara sa cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiratia si furia tuturor, fiind în acelasi timp eliberatorul celor asupriti si profetul mincinos.

Ca unul care am trait si am cunoscut bine societatea comunista, am tras concluzia care se impune, aceea ca Marx are tezele bazate pe o doctrina nesanatoasa, egoista, materialista-darwinista; nu-si extrage seva din invatatura divina a lui Dumnezeu; lumea nu e creatia lui Dumnezeu;

Insa, orice om cu bun simt isi da seama de contrariul afirmatiilor expuse de Karl Marx, mai ales ca au fost indelung experimentate!

Sa trecem acum si la alte idei care incep sa  lamureasca problema mai bine, citind din cartea MARX si SATAN, de Richard Wurmbrand:

Marx scrie:

 Pentru o reala fericire a maselor, este necesara nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului. Chemarea adresata maselor de a nu-si mai face iluzii cu privire la conditiile lor este o chemare la abandonarea conditiei care necesita iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei vai a plângerii a carei aureola este religia.” 1

 Se spune ca Marx s-ar fi pronuntat împotriva religiei din pricina ca aceasta ar impiedica realizarea idealului comunist, pe care el îl considera ca singura solutie viabila pentru problemele acestei lumi.

Cine a fost Marx? La începutul tineretii sale, Karl Marx îsi facuse o profesiune de credinta din a fi si a trai ca un crestin.

Prima sa lucrare se numeste “Unirea credinciosului cu Hristos“.

În aceasta carte citim urmatoarele cuvinte frumoase:

 „Prin dragostea lui Hristos ne întoarcem inimile totodata catre fratii nostri care sunt legati de noi în chip launtric si pentru care El S-a dat pe Sine însusi ca jertfa.

Asadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmata pentru ca oamenii sa poata fraterniza si sa se iubeasca unii pe altii – si anume crestinismul.

El continua:

Unirea cu Hristos confera înaltare spirituala, mângâiere în necazuri, pace sufleteasca si o inima capabila de dragoste pentru aproapele tau, capabila de orice fapta buna si nobila – nu de dragul ambitiei si al gloriei, ci numai de dragul lui Hristos.3

Cam în aceeasi vreme, Marx scrie în dizertatia sa intitulata “Gândurile unui tânar la alegerea carierei sale”:

Religia însasi ne învata ca Idealul catre Care nazuim cu totii, S-a jertfit pe Sine însusi pentru omenire. Cine ar îndrazni sa tagaduiasca aceasta învatatura? Daca am ales postura în care putem înfaptui maximum pentru El nu vom fi niciodata coplesiti de greutatea poverilor, deoarece acestea nu sunt decât sacrificii facute pentru binele tuturor.4

La început, Marx a avut convingeri crestine. Când a terminat liceul, în certificatul sau de absolvent, în dreptul rubricii „Cunostinte de religie” erau scrise urmatoarele cuvinte:

Cunostintele sale despre credinta si morala crestina sunt destul de clare si bine asimilate. El cunoaste într-o oarecare masura si istoria Bisericii crestine5

Cu toate acestea, într-o teza scrisa în aceeasi perioada, Marx repeta de sase ori cuvântul „a distruge”, cuvânt pe care colegii sai nu l-au folosit nici macar o singura data în decursul acestui examen.

De aceea, el a si fost poreclit „Distruge“.

Era normal ca el sa vrea sa distruga, de vreme ce numea omenirea „gunoi omenesc”, afirmând: „Pe mine nu ma viziteaza nimeni – ceea ce îmi convine – pentru ca oamenii de astazi pot sa ma… (expresie obscena). Toti sunt niste ticalosi.6

Primele scrieri contra lui Dumnezeu

La putin timp dupa ce Marx a obtinut acest certificat, ceva misterios s-a petrecut în viata lui: a devenit un spirit fervent antireligios. Un cu totul alt Marx a început sa se contureze.

El scrie într-una din poeziile sale:

Vreau sa ma razbun pe Acela Care domneste deasupra tuturor.6

Asadar, el era convins ca exista Unul care domneste deasupra tuturor, dar îl dusmanea, desi Cel de Sus nu-i facuse nici un rau.

Marx apartinea unei familii relativ bogate. Nu suferise de foame în timpul copilariei sale. Era mult mai înstarit decât multi dintre colegii sai.

Ce anume a facut sa se nasca în el aceasta ura îngrozitoare fata de Dumnezeu? Nu se cunoaste nici un motiv personal. Sau sa nu fi rostit oare altcineva aceste cuvinte prin gura lui Marx?

La vârsta la care majoritatea tinerilor sunt însufletiti de idealuri altruiste, pregatindu-se pentru viitoarea lor cariera, tânarul Marx scrie urmatoarele versuri (poemul Strigatul unui deznadajduit):

“Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul,

în blestemul si tortura destinului.

Toate lumile Lui s-au dus fara întoarcere!

Nimic altceva nu mi-a mai ramas decât razbunarea.

Imi voi cladi tronul în inaltul cerului,

vârful lui va fi rece si înspaimântator.

Groaza superstitioasa – îi va fi fortareata.

Agonia cea mai neagra – îi va fi capatâi.

Cel ce-l va privi cu un ochi sanatos,

se va întoarce palid ca moartea si mut,

cuprins de morbul mortii oarbe si înghetate.

Fie ca fericirea lui sa-i pregateasca moartea”.7

 

Marx visa sa distruga lumea creata de Dumnezeu, într-un alt poem, el a spus:

“Atunci voi fi în stare sa merg triumfator,

ca un zeu, printre ruinele împaratiilor.

Fiecare din cuvintele mele este foc si actiune.

Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului…” 8

Cuvintele „imi voi cladi tronul în înaltul cerului” precum si marturisirea ca cel ce sta pe acest tron va emana numai groaza si agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: „Ma voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14: 43).

Poate ca nu este o simpla coincidenta faptul ca Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Marx, scria:

Trebuie sa-l adori pe Marx ca sa fii iubit de el. Trebuie cel putin sa-ti fie frica de el ca sa te tolereze în preajma lui… Marx este atât de mândru, pâna la ticalosie si nebunie9

Am inteles nu numai din aceasta opera exceptionala, ca Marx nu iubea oamenii. Sotia sa il „alinta” folsind ca diminutiv, o expresie bine meritata: „Micul meu diavol”.

Cercetati si vedeti ca satanistii se intalnesc anual la mormantul lui Marx din Londra!

Savantul adulat de multi, il adora pe Satan, si este adorat la randu-i de satanistii timpului nostru!

Doamne apara si pazeste!

Toata inchinarea si toata adorarea fie-I adusa Singurului Dumnezeu, Atotputernic Creator si Mantuitor!

GLORIE!  ALELUIA!  Amin!

(George Danciu, 12.x.2011)

Trei instantanee cu copii, parinti si bunici din România, la început de secol XX

Arizona. Veri fierbinti, cu fruntile noptilor mângâiate de adieri pale de vânt si lumina diminetilor, limpede si clara, inundând fiecare coltisor al orasului molesit de caldura… Într-una din aceste dimineti stralucitoare si calde, îmi amintesc ca l-am cunoscut pe nea Mitica. Ajunsesem ceva mai devreme decât stabilisem, la unul dintre hotelurile din centrul orasului Phoenix, unde trebuia sa ma întâlnesc cu un om de afaceri din New Jersey. Am hotarât sa astept în fata receptiei, pâna la aparitia sa. În timp ce rasfoiam nerabdator niste pliante care se aflau la dispozitia vizitatorilor, atentia mi-a fost atrasa de o conversatie în limba franceza, între un domn si o doamna prezentabila, amândoi mai în vârsta. Pareau de-ai casei, asa ca m-am apropiat de ei, cu gândul sa le cer câteva informatii. Foarte amabil, barbatul a început sa-mi prezinte facilitatile pe care le oferea hotelul. Îl ascultam cu atentie. Mike, asa îl chema, vorbea cu o intonatie afectiva, un accent oarecum strain. Când l-am întrebat de unde este, mi-a raspuns: „Din România”. „Ce mica e lumea”, mi-am  spus, si din acel moment, nea Mitica – asa cum m-a rugat sa-i spun – mi-a devenit prieten. Am fi vrut sa mai vorbim, dar întrevederea mea de business urma sa dureze destul de mult. Dar am convenit sa luam masa împreuna, ceea ce s-a si întâmplat dupa vreo doua ore.
Un prânz cu nea Mitica
La ora stabilita am sosit la locul de întâlnire, unde nea Mitica ma astepta deja. Ne-am asezat la o masa si am comandat câte ceva. Ne-am antrenat într-un dialog placut, deschis, care parca prevestea ca vor mai urma multe astfel de întâlniri între noi. Asa a si fost! Din vorba în vorba, am ajuns la vremurile de demult. Observasem înca de la început, ca-i place sa vorbeasca mai putin despre sine, preferând sa aduca în discutie oameni, locuri si evenimente din alte vremuri. Intuiam ca ceea ce voi afla va fi interesant si pentru mine, dezvaluirile sale vor fi inedite. Eram sigur ca pe parcurs, îmi va vorbi, câte putin, si despre el.
Dupa ce locuise ani buni în Canada s-a decis sa vina în SUA. El si sotia sunt patronii hotelului în care ne-am cunoscut,  si au doi copii:  Nicolae si Sandra. Pe Nicolae îl si întâlnisem, de altfel, la receptie, unde îmi spusese ca vorbeste putin româna. Nicolae e pictor si am avut ocazia sa admir în holul hotelului câteva tablouri de-ale sale. Sandra este casatorita cu un francez si locuieste de peste 25 de ani în Franta. Aveam în fata mea un român, care vietuia de multi ani dincolo de granitele României, si caruia îi simteam dorinta sincera de a-mi dezvalui lucruri, poate nestiute de nimeni, despre viata si experienta sa din exil.
„Satul meu, gradina dulce”
Nea Mitica, pe numele sau Dumitru Sinu, parasise România în 1948. Avea sa îmi povesteasca însa, mai târziu, despre plecarea sa din tara. Daca tot trebuia sa vorbeasca despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care vazuse lumina zilei, într-un sfârsit de toamna târzie, chiar de ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie 1926.
Lui nea Mitica îi este dor de locul unde s-a nascut si a crescut. Îi place mult sa recite, iar versurile pe care mi le-a spus, mi-au patruns si mi-au ramas în inima pentru tot restul vietii: „Satul meu, gradina dulce,/ Din tine nu m-as mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la sezatoare”.
Gradina dulce în care venise pe lume Dumitru Sinu, se afla la poalele muntelui Suru, la 6 kilometri de Avrig, în Sebesul de Sus, judetul Sibiu. Dar sufletul lui e legat nu doar de vatra natala, ci si de toate locurile din apropierea Sebesului de Sus, a caror frumusete mioritica nu a putut-o uita, nici pâna acum: Avrig, Talmaciu, Racovita. Cu toata fascinatia plaiurilor natale, din amintirile lui Dumitru Sinu razbate o umbra de tristete, atunci când îmi spune:  „La noi în sat au fost trei nenorociri…”
     „Ce-i omul…”
Mai întâi, îsi aminteste de un consatean care s-a stins din viata si a carui poveste îsi lasase amprenta asupra sa, nenea Dumitru a lui Mateias (Dumitru Stanila). Tetea Dumitru îi fusese vecin, locuia peste drum de casa lui nea Mitica. Plecase sa faca bani în America si s-a întors de acolo bolnav. Cu banii agonisiti si-a cumparat pamânturi si acareturi, dar averea i s-a risipit curând pe doctori si pe leacuri. „Ce-i omul…”, îmi spune, amintindu-si cum au suspinat, ani de-a rândul, batrânele din sat. Au ramas în urma sa-l plânga, sotia si trei copii: Mitica (Dumitru), Ion si Nicolae. Unul dintre baieti, Mitica, a ajuns secretar principal la Facultatea de Medicina din Cluj, iar fata acestuia, Luciana Stanila, a devenit profesor universitar, în cadrul aceleiasi facultati. Prin ceea ce a dovedit a fi, ea a recuperat, în spirit si în duh, averea irosita a bunicului. Dar necazurile nu au ocolit nici familia Sinu…
Familia lui nea Mitica
Ancorat de amintirile unui timp demult trecut, astazi, Dumitru Sinu rasfoieste cu amaraciune câteva file din viata familiei sale. Din negura vremurilor, o alta amintire dureroasa prinde contur. Când i-a murit mama, la numai 27 de ani, nea Mitica avea doar trei ani, sora sa, Ana, avea  sase luni, Iosif – sase ani, Nicolae – opt si Ion – unsprezece ani. Nu peste mult timp, si micuta Ana a plecat sa-si întâlneasca mama în ceruri. „Napoleon avea o vorba: Moare o persoana – o tragedie. Mor 100 – o statistica”…
Cu un tata mai mult plecat la lucru, copiii au ramas în grija bunicilor. Si vietile lor sunt de luat în seama: bunicul din partea mamei, Ion Stanila, a cazut prizonier la rusi. Acolo a învatat sa faca tigla si caramida. Dupa aceea, si-a construit el însusi, propria fabrica de tigla si caramida. Era un barbat frumos, înalt, însa foarte dur. „Mila te ucide!” – zicea el. Copiii îi spuneau comunistu’, iar altii – nebunu’, ori  Tiglaru’, dar nu pentru ca era prost, caci mai degraba, el era un fel de filosof al satului. Adesea, venea dupa bani la tatal lui nea Mitica, nenea Niculita… În schimb, bunica din partea mamei, Ana, era o femeie cu suflet ales. Nea Mitica si fratii sai îi treceau zilnic pragul, iar ea îi tinea în poala si le dadea de mâncare. „Bunica era ca o sfânta”, adauga el.
Bunicul dupa tata, era un om blajin, caruia toti îi spuneau nenea Niculita. El îsi lua în brate nepotii si le cânta. Nenea Niculita a stat lânga patul de moarte al mamei lui nea Mitica, nora sa, si a vazut-o cât s-a zbatut înainte sa-si dea sufletul. Nu vroia sa moara! La vremea aceea, bunicul a scris în ceaslovul sau: „Da, Doamne, la toti si la toate / Cinci minute de liniste înainte de moarte”. „Mama e totul, spune nea Mitica. Daca îti moare mama, orice si oricâte ti se vor întâmpla în viata, nu le mai simti. Ce altceva ar putea sa ti se întâmple mai rau de atât?” Apoi Mitica Sinu îsi continua sirul amintirilor care-l ravasisera vizibil.
„O frumoasa floare vine”
Însa raul nu întreaba pe nimeni, atunci când vine… A treia nenorocire, pe care nea Mitica n-o poate uita, s-a petrecut în casa lui tetea (badea) Ion Vulc, fostul primar. Acesta avea trei copii (Ana, Maria si Ion). Maria a trecut în lumea dreptilor tânara, pe când împlinise 21 de ani. A murit de tuberculoza. La înmormântarea ei a fost si nea Mitica, care îsi mai aminteste si acum versurile-bocet compuse si cântate atunci de baietii si fetele din sat. Asa se obisnuia, când murea de tânar cineva din sat, fetele si baietii cântau despre viata mortului: „Veniti, feciori, de la foc / Caci am fost toti la un loc/ Si voi, fetelor, veniti / La nunta mea de priviti. // Ma marit tânara floare / Cu moartea cea rapitoare / Bucura-te, cimitire / Ca o frumoasa floare vine, / Dar nu vine sa înfloreasca, / Ci vine sa putrezeasca”. Cumplita durere lovise familia Vulc…
Copilul orb
Dupa câteva luni, lui Ion Vulc îi moare si sotia, iar apoi, la scurta vreme, baiatul, Ion. Mai ramasese doar Ana dintre cei trei copii. Ana îsi pune pirostriile cu Gheorghe Bobanga, dar nu are parte de fericire. La o vânatoare de mistreti, acesta pleaca dintre cei vii, într-un accident, împuscat fiind din greseala, de catre un coleg. Sotia lui, Ana, era pe-atunci însarcinata. Când îi naste fiica, batrânul Vulc se duce sa o vada la spital, bucuros ca are un urmas, care-i va duce mai departe numele. Aici însa, doctorul îl întâmpina cu vesti rele: „Bucuria-i mica, omule, caci copilul s-a nascut orb!”. Nepotul lui Ion Vulc a învatat, totusi, o bruma de carte, stie sa scrie în alfabetul Braille (sistem de scriere pentru orbi, inventat de Louis Braille), si mai stie sa cânte la acordeon.
Drama lui Ion Vulc încheie întâlnirea noastra. Timpul parca statuse în loc si eu nu ma mai saturam ascultându-l pe Dumitru Sinu, noul meu prieten, care-mi povestise atâtea, despre cele de demult. Si era doar începutul! O lume cu farmecul ei, o lume patriarhala, cu totul noua pentru mine, mi se dezvaluia acum, prin spusele lui. O lume care îmi rascolea, într-un fel, trecutul, amintindu-mi de basmele copilariei, care mereu începeau cu acel nemuritor „A fost odata ca niciodata”…

Octavian Curpas

101 ani de viata!

Florica Nicolescu, specialist în domeniul psihopedagogiei copilului

 

Articol scris deProfesor Dr. Ileana Costea (CSU, Northridge, SUA) si

                        Doina Tetcu, Diplomat în Fizica (Bucuresti, România)

Foto: Doina Tetcu si Ileana Costea

 

La Râmnicu Vâlcea, pe 7 octombrie 2011, Florica Nicolescu (nascuta Stafiescu), prietena de o viata si colaboratoarea Dr. Florica Bagdasar în domeniul psihologiei copilului cu dizabilitati, împlinieste 101 ani.

Ca si anul trecut, ziua ei de nastere va fi sarbatorita într-un mod specific secolului 21, prin video si internet, pe Skype (La Vâlcea rude apropiate, printre care si nepoata ei, Doina Tetcu, biografa ei principala. De departe, fiul Floricai, Radu Nicolescu, doctor in matematica si profesor universitar de informatica la Auckland, Noua Zeelanda, cu sotia lui, Letitia, si Ileana Costea, din Los Angeles, California, co-autoare a articolului.)

Multi dintre cei care lucreaza în domeniul psihologiei copilului îi poarta admiratie si recunostinta doamnei Florica Nicolescu, desi nu a fost cunoscuta public.

Motivul: doi ani de închisoare fara mandat de arestare, fara judecata, fara condamnare si 10 ani de interzicere de a-si practica profesia.

Doamna Nicolescu si-a sustinut diploma în Litere si Filozofie, cu specializare în psihopedagogie. În 1939 este detasata la Inspectoratul Scolar al Capitalei. În 1940 cunoaste familia Dr. Florica si Dr. Dimitrie Bagdasar, care tocmai se întorsese în tara dupa niste ani de desavârsirea studiilor în America, desi ar fi putut ramâne acolo. Erau apreciati în lumea medicala. Doctorul Bagdasar este cunoscut azi ca fondatorul scolii romanesti de neurochirugie. In 1946 Dr. Florica Bagdasar devine Ministrul Sanatatii dupa moartea sotului ei si înfiinteaza Centrul de Igiena Mintala. In 1941 Dr. Florica Bagdasar publicase în Analele de Psihologie, volumul VIII, Bucuresti, articolul intitulat “Problema scolara a copiilor anormali ca inteligenta si comportament” în care se analizeaza metodele celorlalti mari cercetatori din domeniul educatiei si igienei mintale ale copilului.

Un examen complet al copilului cu probleme nu se poate face decât în cadrul unei organizatii, o clinica scolara medico-pedagogica.”

Florica Bagdasar îsi cauta colaboratori, persoane cu experienta care sa cunoasca copilul, care sa fi lucrat efectiv în scoala si ii propune o colaborare Floricai Nicolescu care pe atunci avea sapte ani de munca la scoala primara si la gradinita. Colaborarea intre cele doua Florici incepe in mai 1942 si va dura ani de zile. Impreuna cu Alexandrina Demetrescu, profesoara la Scoala de Educatoare “Pia Bratianu”, care vizitase scolile din occident si initiase o experienta la gradinta cu metodele noi (Decroly, Montesori) cele doua Florici aplica teste colective neverbale si, pentru cazurile necesre, Scara metrica a lui Binet-Simon în adaptarea lui Stefanescu-Goanga, împreuna cu specialisti veniti la Bucuresti din Cluj. Ideea Floricai Bagdasar era ca trebuie stimulat interesul copiilor care nu au tragere de inima pentru învatatura, si ca învatatul scrisului si cititului trebuie facut în asa fel ca pentru copil sa fie ca un joc.

Florica Bagdasar si Florica Nicolescu elaboreaza un Abecedar si o Aritmetica bazate pe o intensa documentare, cercetînd abecedarele românesti si straine, vizitand multe clase. Abecedarul era usor de urmarit, intuitiv, scrierea era conforma noii metode de scriere elaborata tot de cele doua autoare – scrierea verticala simplificata, iar Aritmetica folosea “metoda grupata” adica concretizarea numerelor prin desene. Când Abecedarul a ajuns în mâna copilului si a început a fi apreciat de catre învatatori dând rezultate uimitoare la copii, celor de la conducere nu le-a fost pe plac: “Nu corespunde noii ideologii comuniste!”

In 1946 Ministerul Educatiei le atrage atentia autoatrelor ca în Abecedar exista o rugaciune si ca în el apare o poezie despre Mos Craciun (nu Mos Gerila!). Autoarele au scos rugaciunea. Totusi la a treia editare, Abecedarul a fost interzis. In ordinul de interzicere a Abecedarului nu se pomeneste nimic despre Centrul de Igiena Mintala, asa ca Abecedarul continua sa fie utilizat la Centru, unde se desfasoara o activitate deosebit de sustinuta între anii 1948-1951. Centrul se reorganizeaza, angajeaza noi specialisti, fara ca acestora sa li se pretinda sa fie membri de partid, pedagogi care întelegeu ce este debilul mintal si importanta diagnosticului care, stabilit într-o singura sedinta ar constitui o mare eroare. Fiecare copil lua parte la activitate frontal, dar se bucura si de activitate individuala. Dupa multe sedinte, dupa tratament psiho-pedagogic se obtineau surprize placute, unii copii putând fi recuperati.  Pedagogii de la Centru nu se ocupau numai de debilii mintali: veneau din capitala si din provincie, copii care ramasesera în urma la scoala, si care erau ajutati sa se încadreze în clasa. Abecedarul era “O carte pentru toti copiii.”

La 8 septembrie 1951 Florica Nicolescu este arestata. La 10 octombrie 1953 este eliberata. La cererea ei de încadrare în învatamânt i se raspunde : “Nu avem posturi pentru dumneavoastra”. Interdictia de a lucra în scoli a durat aproape 10 ani … Abia în martie 1960 este în fine încadrata. Era însa mereu controlata “cum examineaza copiii”. A fost tinuta de comunistii de la putere departe de scoala în anii cei mai buni pentru activitate, între 1951-1960, când avea 40-50 ani. Întrebata ce îsi doreste cel mai mult la cei 101 de ani, Doamna  Florica Nicolescu raspunde: “Sa înteleg de ce am fost arestata. De ce dupa ce am fost eliberata mi s-a interzis sa îmi practic profesia  pe care o stapâneam atât de bine. ”

Florica Nicolescu ramâne în mintea si sufletul celor care au cunoscut-o ca un deosebit dascal care a stiut sa lucreze cu copiii. Impresionant este faptul ca acei copii de care s-a ocupat, pas cu pas, si pe care i-a învatat sa se poarte cu normalitate în viata de zi cu zi, recunosc ca ea i-a facut „om”. 

Cateva marturisiri ale Floricai Nicolescu

Comunistii nu mi-au taiat capul, dar m-au aruncat in puscarie pentru doi ani fara mandat de arestare si fara judecata si fara condamnare si m-au împiedicat 10 ani sa-mi practic profesia.

 

Activitatea la materialul educativ si munca cu copilul în colaborare cu Dr. Florica Bagdasar dureaza pâna la 6 septembrie 1951 când sunt arestata. Arestarea s-a facut fara ordin de arestare. Eram cu fiul meu, copil mic în brate, când trei barbati au venit dupa mine în casa si m-au luat cu ei. Cei de la puscarie nu au vrut sa ma primeasca. I-am auzit spunând ca nu au ordin de arestare. O noapte si o zi m-au tinut pe o banca într-un hol, ca pe o borfasa prinsa asupra faptului. A doua zi a început ancheta. Nici anchetatorul nu era lamurit asupra motivului arestarii. Am fost dusa într-o celula întunecoasa si friguroasa. Ancheta a durat un an si jumatate. Florica Bagdasar face interventiile necesare, dar nu primeste nici un raspuns.  Aproape în fiecare zi eram mutata dintr-o celula în alta. De ce? Eram împinsa, îmbrâncita. Mi se puneau ochelari negri la ochi. Nu-mi permiteau sa stau pe scaun prea mult, nici sa ma asez în pat ziua. Umilinte, insulte au urmat în tot timpul închisorii. La prânz mi se aducea mâncare. Mi-o împingeau cu piciorul prin usa întredeschisa, o scuipau, trageau o înjuratura, limbajul obisnuit. Nu eram lasata sa stau pe pat, eram singura în întuneric si frig; nu aveam sapun, nici prosop. Abia dupa 8 luni mi s-a permis sa primesc un pachet de îmbracaminte de acasa.

Ca Ministru al Sanatatii, Florica Bagdasar a avut o activitate prodigioasa de eradicarea malariei, de ajutorarea celor înfometati în Moldova, a adus multe ajutoare din strainatate … si rezultatul: comunistii au îndepartat-o. Au obligat-o sa demisioneze de la Minister si au acuzat-o de a fi reactionara, vânduta vestului. Comunistii au înlaturat-o tocmai pentru ca nu vroiau astfel de caractere pozitive. In perioada în care lucram cu Florica Bagdasar am fost solicitata sa colaborez cu Aslan, Chisinevschi, Ana Pauker. Nu am raspuns acestor invitatii. Nu mi-am dat seama atunci ca adevaratul motiv era de a ma face sa ma despart de Florica Bagdasar. S-a ales atunci alt mijloc: arestarea mea, dar nu se gasea un motiv pentru arestare, si abia dupa câtva timp s-a scris în documentele mele “omisiune de denunt”. Complet fals. Nu este ceea ce apare în documentul de eliberare. 

În ziarul “Scânteia” din 18 ianuarie 1953 apare un articol intitulat “Pentru lichidarea deformarilor antistiintifice în domeniul pedagogiei.” Centrul de Igiena Mintala se desfiinteaza. Se tin sedinte la scoli, se citeste articolul din ziar, dupa care se fac comentarii: „Centrul este condus de tradatori, dusmani ai clasei muncitoare”.

Articolul din Scânteia este reprodus în întregime în toate ziarele de specialitate din capitala si din tara. Articolul este prelucrat si discutat în toate scolile si în spitale. Aceasta campanie furibunda dureaza aproape 10 ani. Dupa aparitia articolului din Scânteia, în închisoare fiind, am fost trecuta la munca de la fermele de lânga Bucuresti: Bragadiru, Domnesti. Acolo a fost mai bine. Eram macar în aer liber. Mai puteam mânca un morcov, o ceapa. De la Domnesti am fost eliberata la 8 octombrie 1953. In biletul de eliberare nu s-a stabilit nici o culpa. Abecedarul nu era o dovada legala. Parintii mei batrâni si bolnavi au fost nevoiti sa arda toate cartile din casa. Se zvonise în sat ca am fost arestata din cauza cartilor”.  

Nota: Articolul este bazat pe mateirale publicate de Doina Tetcu si Ileana Costea în revista on line Omnigraphies:

http://www.omnigraphies.com/modules/smartsection/item.php?itemid=708 si in Revista 22 din 21 decembrie 2010 , editie scrisa si online: http://www.revista22.ro/secretul-longevit259355ii-9588.html si http://www.revista22.ro/articol-9589.html si http://www.revista22.ro/articol-9589.html .

Un reportaj despre Florica Nicolescu a fost publicat si de de Petre Badica, în Romania Libera din 26 noiembrie 2010, editie scrisa si online, pe baza materialelor primite de la Doina Tetcu si a interviului luat Doamnei Florica Nicolescu: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/inchisa-de-comunisti-pentru-un-abecedar-capitalist-207388.html

LIRICA NEWYORKEZA

Stelian PLATON

 

 

 

 

 

DIN SÂNII TAI CRESTEA MIROS DE CRINI

(respectuos, minunatei d-ne Ligya)

 

Din sânii tai crestea miros de crini,  

Luna se-ascundea în lacuri solitara.

Si azi ecoul blândelor lumini          

Suna cu miresme de odinioara.        

 

Vin zari sortite sa ma încline,   

Trupul îmi va fi parcursul ce ma doare, 

Iar chipul tau asezat în mine,  

Râul sopotind e, reîntors în mare. 

 

În mine striga vremi afunde, 

Între pagini mi-ai ramas un semn de carte. 

Nu stiu nici umbra ce te ascunde,

Cu ani sfiosi cu tot ai ramas departe.

 

 

A TE IUBI

Hai învata-ma sa te strig pe nume,  

Acum învat sa te iubesc ca într-un basm,    

Fiecare lacrima ce-a fi sa se consume,  

Va repeta caderea  în dulce pleonasm.    

 

As vrea sa cer lui Dumnezeu iertare,

Din însingurarea mea blajina,    

Iar din adânc refren în abdicare, 

Sorb seva mea din scoarta de chinina. 

 

A te iubi pe tine este un ultim basm! 

Halouri argintii plesnesc în vârf de raze,   

Când rascolind în pieptu-mi cu sarcasm,  

Ca serpii se-mpletesc nesabuite fraze.    

 

Cu lacrimi doara am venit pe lume     

Si nici atât nu voi lua unde ma duc.      

Lui Dumnezeu nu am sa-i cer iertare,   

Ca te-am iubit eteric si caduc.                

 

 

LÂNGA POETI

 

Motto:

Cu sufletul ravasit de durere
Inegalabilului si Nemuritorului
nostru poet nationalm Adrian Paunescu”

 

Azi-noapte te-am visat dezamagit,
Si lacrimi picurau din stele,
Se tînguia în bezna un cîine adormit,
Se pregateau de nunta ursitoare rele.

 

Acum te desfrunzesti în plina toamna,
Nu stie nimeni cînd te vei trezi.
Te asezi cu cei plecati deodata,
Si vei dormi de-acum în fiecare zi.

 

Ruga ta s-a înaltat pe jumatate,
În ramuris îngheata vîntul blînd,
Pamîntul straveziu se deschidea spre moarte,
Cum printre lacrimi ultimu-ti cuvînt:

 

Eu vin din viata sa va întreb de morti
Si de suspinele trimise ca simbrie,
De programarea învierii pentru toti
Si promisiuni ramase în sicrie.

 

Sa-mi spuneti daca o gara aveti,
Unde cobor uscat si trist din viata;
La noi se cere taxa cînd astepti
Si fiecare zi sa plîngi te-nvata.

 

Înfrigurat va fi transferul meu în toate,
Însingurat ma vor dezice toti,
Dar eu voi fi mai împacat în moarte,
Lînga poeti în satul meu de morti.

ULTIMUL ACTOR 

 

Greoi batrânul clopot croieste muta zare,

Cupola lui de floare  brodeaza si împarte

Culori de sunet blânde si mistificatoare, 

Pe drumul fara taxe si fara pasapoarte.

 

Privesc în urma ta cum ai plecat deodata,

Pe nameti de simtaminte ti-ai croit un drum;

Cum ai taiat în lacrima argintie poarta   

Si-n urma ta suspinul e un râu domol de fum.

 

Macar de-ai fi mintit ca te întorci vreodata

În casa bântuita de-amintirile ce dor…        

Pe scena noastra absurda si abandonata   

Cu-o crizantema-n mâna plâng eu – ultimul actor.

 

 

ACUM 


Acum este acasa primavara,
Printre uluci e stir si iarba grasa,
În sol minor, fac semne pe chitara
Si în refren e ruga de acasa.

Acum se-aprind în ramurele larme,
Mieii înmuguresc în jurul stânii,
Icoana înlacrimata adoarme,
Cum soarele în cumpana fântânii. 

 

Acum se-ntoarce mama în gradina;
Cu degete triste rasfira pamânt,
Uita durerea ce trupu-i înclina,
Si uita de mine pe unde mai sunt. 

 

Acum e primavara Învierii,
Cu soare ce rascoace prispa iara,
O lacrima e-n vestea tamâierii,
Si mama-n rugaciunile de seara.

 

PERPETUUM MOBILE

 

Ati venit,

v-ati crescut pe voi si copiii,

ati muncit, ati râs, ati plâns.

Ati facut casa, cu gradina si vecini,

ati cântat si-ati blestemat,

v-ati privit în oglinda

din adâncul racoros

al fântânii:

ati strigat si Nimeni v-a raspuns.

V-ati rugat la Nimeni

si Nimic s-a-mplinit.

Apoi ati plecat însingurati

cum ati venit.

Iar noua cine sa ne numere

îndepartarile, frustarile

si mult prea mult

însingurarile?

Caci plecând,

cu voi ati luat

Nimicul!

 

AM FUGIT STRAIN DE VISE

 

Am fugit strain de vise   

Cu umbre albastre si moroi,  

Zâmbetul mi se acrise  

În tara mea cu bieti eroi.   

 

Si ma decupez din mine,  

De crucea mea cu vechi raspuns,  

Spalând cu vremi  eleusine    

Vanitati ce m-au strapuns. 

 

M-am detasat din timpul static, 

Si de paduri de falsi poeti       

Cântând laudativ si hemoragic, 

Trai de malaieti si precupeti. 

 

Sirul lung de generatii,    

Iluzii moarte si destine      

S-au retras cuminti în spatii, 

Cu obiceiuri bizantine.       

 

Pentru tot stiau sa lupte   

Cu murmur scos molâu pe gura, 

Cu sabiile lor corupte      

Fara otel, numai din zgura. 

 

De-acum pare hotarât:        

Spre noi alt înger va zbura, 

Iar eu va spun numai atât:   

Cred doar în tineretea mea.   

 

 

ILUZII

Orbise Homer de atâtea iluzii
Din taine pierdute prin secole arse;
Atâtea cuvinte-n vârtej de confuzii
Si-atâtea mistere din fulgere stoarse.

 

Vuieste vremea siroaie în clepsidre,
Pascându-si nisipul din faguri de stele;
Aluneca idei ca blândele vidre
În apa galbuie cu unde rebele.

Prin scorburi de ploi îsi ascunde fluenta
Blânde suspine în uitatele vesti,
Orasul carunt îsi vegheaza cadenta
Cu ramuri stinghere în aceleasi feresti.

Destinul anemic scânceste-n amurg,
Stau roata stejarii-n luminile certe.
Din lacrimi neplânse blânzi îngerii curg
Si cine pe cine ar putea sa mai ierte?

 

 

MITUL FEMEII ÎN 2011 

(pamflet)

 

Ce rasfatata-i azi femeia   

si cât de multe poate duce…

Asteapta-n ea

si rugul, si scânteia,

si n-o putem urca pe cruce.

 

Astazi are drept la drepturi

Si sa respire ca barbatul;

E inima în doua piepturi  

Si-un vis ce rascoleste patul. 

 

N-avem nici pregatite cuie,

Când din  mândrie ca paunul,

S-ar schingiui biata duduie    

Cu-n singur cui, numai cu unul,

 

Atunci când i-aratam greseala

Ce-ar bântui din vechi sabloane.

Si o cuprinde ameteala                 

Auzind vreo crunta veste,

Ca  pentru  prelevare de organe

S-au rapit si tinere  neveste.

 

Dura e rapirea de femei,

Stirea le arunca în marasm

C-aproape zilnic  pe alei,

Auzi ca s-a furat o doamna

Pentru prelevare de orgasm.

 

Stelian PLATON

New York, SUA

11 august 2011 

 

Statul Arizona are cel mai mic pret la benzina din SUA !

Potrivit American Automobile Association, soferii din statul Marelui Canion platesc cel mai putin pentru un galon de benzina

Raportul a fost facut pentru luna iulie, a.c. În timp ce la nivel national, pretul mediu al carburantilor se situeaza la 3,60, în Arizona pretul mediu al benzinei este de doar de 3,25 pe galon (aproximativ 95,500 barilul).

Cu toate ca cei din Arizona se pot lauda cu cel mai scazut pret la benzina, acestia considera ca platesc prea mult pentru un galon de combustibil. Multi dintre automobilisti îsi alimenteaza rezervoarele la supermarketurile de la care îsi fac cumparaturile, acestea oferind discount de pâna la 15 centi pe galon pentru clientii fideli.

Conform statisticilor AAA, orasul universitar Tucson a înregistrat cel mai scazut pret la benzina ($3,15) în timp ce Scottsdale, cel mai mare oras cu case de lux din Arizona, a batut recordul si la pretul combustibilului, acesta ajungând la un moment dat la $3,40.

Potrivit aceleasi surse, dintre localitatile din zona metropolei Phoenix, cea mai ieftina benzina ($3,20) putea fi gasita în orasul Peoria. Cu toate acestea, în unele localitati pretul este unul si mai scazut. De exemplu, în cursul zilei de sâmbata, 16 iulie, a.c., la benzinariile “Shell” din orasul Surprise, un galon de benzina costa doar $3,10.

 La nivel national, la polul opus se afla statul Alaska care contrasteaza cu Arizona nu doar în ce priveste clima, dar si pretul benzinei, acest stat având cele mai “dezghetate” preturi la combustibili, luna aceasta pretul mediu al unui galon de benzina ajungând pâna la $4.09. Dintre statele de pe continent însa, costul benzinei a ajuns cel mai ridicat în Connecticut ($3,97).

Octavian Curpas

Surprise, Arizona