Marturia fiului lui Richard Wurmbrand

Scrisoarea lui Mihai Wurmbrand, fiul pastorului luteran R.WURMBRAND

– 30.01.2009 -Articol preluat de pe http://www.richard-wurmbrand.ro/

Unul dintre subiectele fierbinti legate de persoana pastorului Richard Wurmbrand este acela legat de zvonul prezentat drept “certitudine” în anumite medii, cum ca spre sfârsitul vietii acesta s-ar fi convertit la ortodoxie.

Acest zvon a aparut imediat dupa clasarea lui pe locul cinci în cadrul concursului MARI ROMANI, situatie care imediat a trezit se pare dorinta multora de a si-l revendica pe surprinzatorul evreu crestin.

Am primit din partea domnului MIHAI WURMBRAND un material prin care acesta aduce lumina asupra multor “mituri” false referitoare la tatal sau, raspândite de altii cu buna stiinta.

Va prezentam mai jos acest material, nu fara a-i multumi domnului Mihai Wurmbrand pentru eforturile domniei sale in cunoasterea adevarului de catre români.

(1) In poza de sus, alaturi de familia Regala (Regele Mihai si regina Ana), e Richard Wurmbrand

(2) In poza de mai jos e Mihai Wurmbrand, fiul celebrului pastor R.W.

Despre o presupusa convertire la ortodoxie a Pastorului Luteran Richard Wurmbrand

Fiind singurul fiu al lui Richard Wurmbrand si, ajungând prin bunavointa Providentei la vârsta de 70 de ani, desi parintii mei si cu mine am trecut prin multe peripetii unice, ramân totusi înca uimit de zvonurile despre o presupusa convertire sau trecere la ortodoxie a lui Richard Wurmbrand, care înca apar pe tot felul de publicatii din Romania, dupa alegerea sa printre primele zece personalitati ale istoriei României, în cadrul concursului Mari Români din 2006. Exista persoane în România care nu se pot împaca cu gândul ca un evreu-crestin, nascut în România, a putut deveni o personalitate marcanta a acestei tari.

Richard Wurmbrand, decedat în 2001 a locuit în ultimii 10+ ani ai vietii în casa mea proprietate personala si a zacut la pat sub îngrijirea mea si a unor ajutoare 24 de ore din 24 în ultimii patru ani din viata. Motivul pentru care i-am pus casa la dispozitie si m-am mutat în alt apartament cu chirie a fost ca sa fiu cu parintii mei o buna parte din zi, casa oferind nu numai conditii pentru multii vizitatori pe care parintii mei îi primeau înainte de a cadea bolnavi dar si facilitati de birou pentru mine. Am colaborat zilnic cu tatal meu în aceeasi organizatie, numita în prezent Voice of the Martyrs (Vocea Martirilor) initiata de familia noastra, fara întrerupere de la venirea sa în America si pâna la îmbolnavirea care l-a rapus la pat, deci vreme de peste 30 de ani. Richard Wurmbrand care a fost un om animat de o profunda întelegere si dragoste crestina interconfesionala, nici în acesti ani si nici înainte nu s-a declarat vreodata interesat sa devina ortodox. El a fost initial hirotonisit în confesiunea Anglicana si mai târziu în confesiunea Luterana, ramânând un pastor luteran pâna la sfârsitul vietii.

Zvonul despre o presupusa convertire la ortodoxie, petrecându-si ultimile zile într-o manastire ortodoxa din America, a aparut mai întâi întrun forum al publicatiei Formula AS. În ultimii 6 ani de viata, tatal meu nu a calatorit nicaieri în alta parte decât cu ambulanta la un spital din apropiere. Când am dovedit imposibilitatea acestei gogorite, iata ca o alta publicatie notorie, anume Academia Catavencu, a schimbat circumstantele si a “plasat” convertirea la închisoarea Târgu Ocna prin anii 1951-52. Nici aceasta nu a avut loc.

Am raspuns publicatiei Academia Catavencu precum urmeaza:

În Rezistenta din Minti, A.C., nr. 822, ziaristul Alexandru Cautis face afirmatii, obtinute din auzite, eronate sau nedocumentate judicios despre pastorul luteran Richard Wurmbrand, un evreu-crestin închis timp de 14 ani în închisorile comuniste române si decedat în anul 2001. Neavând dreptul la replica, fiind singurul sau fiu, am cumparat acest spatiu limitat. Conform autorului, Richard Wurmbrand s-ar fi clasat pe locul 3 la concursul “Mari Români.” E o alta eroare. De fapt s-a clasat pe locul 5! Autorul descrie ca ar fi iesit din închisorile comuniste “crestin ortodox” cerând, pe când se afla într-o celula din închisoarea comunista Târgu Ocna, conform unui “martor” înca în viata, doctorul Lefa, care era închis ca legionar, sa fie botezat, “dupa religia ortodoxa.” Ortodoxia nu este o religie ci numai o confesiune din cadrul religiei crestine.

Richard Wurmbrand, o persoana publica în România pre-comunista, dupa ce a ajuns în Vest în 1965 si pâna la moartea sa, timp de 36 de ani, a predicat Evanghelia, fiind o personalitate cunoscuta pe 5 continente, publicând carti care au fost traduse în 85 de limbi.

Multi “colegi” de puscarie au publicat în strainatate sau chiar în România amanunte despre el.

Înaintea acestui concurs din 2006 nu a aparut nimic în scris despre o asemenea presupusa convertire si botez la ortodoxie.

Lamuriri vis a vis de dr.Aristide Lefa

Cea mai buna dovada totusi de cât de neverosimila este aceasta “noutate” provenita conform autorului de la dr.Lefa, este chiar cartea autobiografica a dr.Aristide Lefa, tiparita în 1998: Fericiti Cei Ce Plâng, aparuta la Editura Eminescu, unde îsi descrie activitatea ca doctor-puscarias la Târgu Ocna. Desi Richard Wurmbrand este mentionat pe larg si nu necesar pozitiv, absolut nimic despre o presupusa convertire la ortodoxie. Mihai Wurmbrand

Din pacate Academia Catavencu a refuzat sa-mi permita cumpararea unui spatiu sa public acest raspuns. De aceea, textul de mai sus l-am publicat într-un spatiu publicitar din Evenimentul Zilei. Nu-l învinuiesc pe dr.Lefa pentru primitivismul din frageda tinerete când credea în gogoritele miscarii legionare, cea care urma sa faca România “precum soarele sfânt de pe cer” prin eliminarea “jidanilor.” Îmi pare bine ca în mod consecvent si curajos a supravietuit torturilor comuniste si ca este sanatos. Dar iata ca are 84 de ani si scrie articole pe web din care reproduc mai jos.

Iata doar câteva afirmatii ale dr.Aristide Lefa, preluate de pe pagina de internet http://www.miscarea.net/1-cine-au-fost-victimele.htm:

Citându-l pe Mota: “Declaram în fata lui Dumnezeu si a Istoriei ca violentele noastre au fost totdeauna de aparare si legitim raspuns împotriva ilegalitatilor si a violentelor ce revin în întregime inamicilor nostri”

Iar la http://pages.prodigy.net/nnita/permanente.html gasim:

Cea mai mare parte a evreilor de astazi nu au sânge semit, cu exceptia evreilor sefarzi, foarte redusi numeric. Restul sunt chazarii aschenazi, un trib turco-mongol din regiunea dintre Marea Neagra si Marea Caspica.”

Nationalismul autentic în România a fost cel al Miscarii Legionare. Înca de la aparitia ei în anul 1927, s-a pus de bunavoie sub ascultarea si trairea credintei în Iisus Hristos si sub ocrotirea Sfantului Arhanghel Mihail, conducatorul ostilor ceresti si învingatorul asupra lui Lucifer. Doctrina legionara si-a propus sa creeze un nou tip de om care sa traiasca în spiritul crestin si sa jertfeasca pentru neamul sau tot ce are mai de pret.”

La vârsta de 84 de ani dr.Lefa a ramas la aceleasi convingeri ca atunci când era un pusti, fara cel mai mic simt critic în fata criminalitatii dovedita de istorie a acestei doctrine si miscari antisemite. Las cititorul sa judece logic daca este cazul sa dea crezare cuiva care crede în originea turco-mongola a evreilor si în relatia sa directa cu Arhanghelul Mihail, înger despre care scrie Biblia, spre nefericirea tuturor antisemitilor, s-a aratat evreului Daniel.

În plus, eu nu am fost si nu sunt ortodox, ci timp de 40 de ani locuind în America, am fost membru în diverse biserici luterane. Sotia sau copii mei nu au fost si nu sunt ortodocsi. Pe preotul Calciu l-am cunoscut bine, am corespondat si am fost prezent la fiecare vizita facuta tatalui meu. Preotul Calciu, în timpul vietii sale, nu a facut niciodata vreo afirmatie despre o posibila convertire a tatalui meu.

Lamuriri vis a vis de legionarul Gafencu si streptomicina

O alta anecdota falsa despre tatal meu, aparuta prin presa româna, are ca subiect o presupusa daruire de streptomicina, în închisoarea din Târgu Ocna, din partea legionarului Gafencu catre tatal meu, cadou care i-ar fi salvat viata. Adevarul îl cunosc înedeaproape si este exact contrariu, cele scrise mai jos fiind probate gratie documentelor din fosta securitate comunista, recent facute publice.

Asa se întâmpla ca în mod neasteptat cunosc din prima mâna si foarte personal circumstantele primirii de catre tatal meu a 4-5 flacoane de streptomicina, dar nicidecum din partea lui Gafencu sau oricarei alte persoane dinlauntrul închisorii Târgu Ocna. Acest medicament tatal meu l-a primit direct de la mine. Iata cum stau faptele: În anul 1951 pe când mama mea era închisa la canal iar tatal meu la Târgu Ocna eu aveam 12 ani. Locuiam în casa care înca nu fusese confiscata si câteva persoane se organizasera si aveau oarecum grija de mine în timp ce eram la o scoala elementara. Aceste persoane erau fosti colaboratori intimi ai parintilor mei în lucrarea misionara facuta cu sprijin din Norvegia si Elvetia între 1945-1947. În foametea din 1946, de exemplu, tatal meu organizase o cantina unde primeau macar o masa pe zi un numar de 1000 de persoane. Doua dintre aceste persoane din jurul meu ramasesera pastori în biserica luterana fondata de tatal meu pe strada Olteni, în prezent strada este aproape în întregime demolata. De la doi detinuti care au fost cu el într-o duba cu care fusese luat la proces în 1950 stiam ca este în ultimul stadiu de tuberculoza si nu va avea mult de trait. Persoanele din jurul meu, bineînteles în numele meu au facut cerere catre Ministerul de Interne ca sa-i pot trimite tatalui meu medicamente precum streptomicina si Pas.

Neasteptat, prin iarna, la sfârsitul lui 1953 sau începutul lui 1954, tatalui meu i s-a permis singurul vorbitor pe care l-a avut în 14 ani de puscarie comunista. Aceste vorbitoare, am aflat mai târziu, au fost permise se pare numai pentru ca sotia fostului presedinte Roosevelt a vizitat România. Ea era o socialista activa în cauza drepturilor omului din închisori si cine stie ce le-o fi spus autoritatilor. Tatal meu a avut permisiunea sa scrie o carte postala de 10 rânduri familiei, în care, profitând de anafalbetismul gardienilor a semnat “Richard Wurmbrand Acrostih.” Noi, adica si eu, dar si persoanele mature din jurul meu, când am primit cartea postala ne-am prins ca în acrostih se putea citi “medicament.”

Mama mea, având domiciliu obligatoriu în Bucuresti dupa ce fusese închisa la Canal, nu avea cum sa mearga ea, asa ca eu am calatorit noaptea, cred ca prin gara Adjud, pâna la Târgu Ocna, împreuna cu o prietena de-a mamei mele, aducând câteva sticlute cu streptomicina, poate si cu pilule Pas, obtinute cu greu sacrificiu prin cunostinte, cât si un pachet cu marmelada, unt, pâine. Am intrat singur în incinta închisorii, o curte cu un caldarâm cu pietre mari, între doua porti enorme, precum la un castel medieval, unde erau cam 10 gardieni-militieni. Între aceste doua porti si doua rânduri de mese, de la distanta am vazut capul tatei prin vizeta. Tata a întrebat unde este mama, cum de n-a venit? Înainte de a putea da vreun raspuns, gardianul a strigat, “n-ai voie sa întrebi de familie!” Chiar daca as fi putut raspunde fusesem instruit bineînteles sa nu spun ca mama a fost arestata sau ca are domiciliu obligatoriu. Am îngânat ca mama te iubeste sau asa ceva. Tata m-a întrebat daca stiu daca a fost condamnat si la cât? Din nou gardianul a strigat, “nu poti întreba despre caz!” Tatal meu a început sa-mi spuna, “sa stii Mihai ca avem în cer un Dumnezeu care ne iubeste, sa crezi în El” la care din nou gardianul a strigat: “n-ai voie sa vorbesti religie aici” si a închis vizeta. Tot “vorbitorul” a durat mai putin de 2-3 minute. Bineînteles, eu fiind un copil prost îmbracat, fiind si iarna, dârdâiam incontrolabil. Apoi au luat tot continutul pachetului si l-au varsat într-o hârtie de ambalaj, au amestecat marmelada, untul, pâinea, brânza, nucile, sticlutele de streptomicina, pilulele de Pas sau aspirina si au facut un fel de terci si l-au luat. Streptomicina a ajuns la tatal meu dar nu a folosit-o, ci, asa cum am aflat ulterior (nu dela tatal meu ci mai întâi dela un legionar care ne-a vizitat dupa eliberare, al carui nume daca-mi amintesc corect era Samoila), a dat-o altora. Nu lui Gafencu ci unui tânar legionar. În aceeasi zi am luat trenul si m-am întors la Bucuresti. Deci aceasta streptomicina eu personal am dus-o la Târgu Ocna, eu am fost sursa imediata a acestui medicament, considerat pe vremea aceea un medicament miraculos, bun la orisice.

Pâna de curând pentru povestea de mai sus în afara de mine a mai existat o alta persoana martora care a descris oarecum aceste întâmplari. Doamna care m-a însotit la Târgu Ocna, dupa ce a plecat din România a scris o carte în Franta în care, putin înainte de moartea ei prin 1979, descrie într-o pagina eforturile depuse de catre prietenii parintilor mei de a obtine aceasta streptomicina. Ceilalti care au participat la aceasta sunt decedati. Totusi mirabile mirabilis, datorita kilometrilor de dosare ale fostei securitati care au fost mai mult sau mai putin deschise, fara ca eu sa cer macar, am obtinut copia unui document pe care l-am primit dela cineva care a studiat dosarele din Ministerul Afacerilor Interne care arata cum în 1951, oamenii din jurul meu, bineînteles în numele meu, într-adevar facusera cerere sa parvina medicamentul acesta tatalui meu.

Exista o alta poveste despre un cadou din partea lui Gafencu catre tatal meu, constând în doua cuburi de zahar, povestire care apare în cartea tatalui meu, Cu Dumnezeu in Subterana, o carte pe care a scris-o si publicat-o în Anglia, în primul an dupa ce a iesit din România. Nu este vorba de nici o streptomicina.

Apelez la logica cititorilor. Majoritatea legionarilor erau în puscarii înca dinainte de 1941. Când au venit comunistii în 1948 au mai arestat toate rudele lor pâna la al treilea grad.

Tatal meu datorita activitatii sale, cunoasterii atâtor limbi straine, a avut incredibil de multe conectii solide în tara si strainatate, conectii care au rezistat la toate intemperiile sociale pâna la moartea sa si aceasta dovedeste ca nu a dezamagit oamenii cu schimbari bruste de caracter sau reprezentari neadevarate. Cei din jurul sau chiar si dupa câtiva ani de comunism înca aveau conectii cu crestini din tarile scandinave mai ales, cât si acces la surse de bani. De unde ar fi avut bietul Gafencu sau vreun alt legionar pe careva sa-i poarte înca de grija? Din povestile mamei mele stiu ca a stat închisa la canal cu o doamna Gafencu dar nu stiu daca si ce fel de rude erau. Deci este extrem de îndoielnic ca legionarul Gafencu sa fi avut o sursa independenta de streptomicina.

Lamuriri vis a vis de legionarul Ianolide

Un alt legionar, Ianolide, în scrieri care au aparut postmortem de origine nedocumentabila, de asemeni publicate de un grup cu un program ultranationalist, dupa concursul Mari Români, descrie pe larg presupuse discutii teologice între Gafencu si tatal meu, discutii care l-ar fi facut pe Richard Wurmbrand sa recunoasca superioritatea doctrinei ortodoxe si mai mult chiar sa se dezica de originea sa evreiasca. Din nou las cititorul sa judece logic asupra posibilitatii ca un tânar legionar, ajuns în puscarie la o vârsta frageda, fara sa fi avut acces la vreo educatie teologica, sa mentina o discutie pe teme doctrinare cu pastorul Richard Wurmbrand, cunoscator fluent al unui numar de 14 limbi straine, cu cunostinte teologice recunoscute ca fiind uimitoare de catre multi autori care l-au descris in multe carti.

Fiind de mic copil si ramânând de-a lungul vietii, volens nolens o persoana publica, adresa mea nu este un secret, PO Box 5161, Torrance, Ca. 90510, USA pentru orisicine are nevoie de informatii serioase si credibile despre tatal meu, pastorul decedat Richard Wurmbrand.

Pe internet exista multe pagini dedicate personalitatii Pastorului Richard Wurmbrand. Aproape fara exceptie mai niciuna nu m-a contactat înainte de a publica diverse materiale chiar în numele meu.

Exista în Biblie, în Cartea Geneza, o povestire despre Avraam, stramosul poporului evreu, aducând un sacrificiu lui Dumnezeu si petrecându-si o zi întreaga, alungând pasarile rapitoare care doreau sa se înfrupte din carnea jertfita. Chiar si acest om primitiv a înteles ca sacrificiul facut a fost pentru Dumnezeu si nu de dragul unor pasari, ce gaseau oportun sa se hraneasca cu ce era la îndemâna pe altar. Acesta este felul în care simte cineva care a trait alaturi de o personalitate care s-a sacrificat nu numai pe el dar si întreaga sa familie. Acest sacrificiu, un exemplu demn de urmat, a fost facut pentru Dumnezeu si nu pentru a servi o cauza oportunista, politica sau culturala.

Mihai Wurmbrand

Advertisements

2 thoughts on “Marturia fiului lui Richard Wurmbrand

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s