Vladimir Pustan: Moş Nicolae, sfântul buzelor umflate

N-am ştiut nimic despre el înainte de revoluţie. Probabil din cauză că avea acelaşi prenume cu „împuşcatul”, iar apelativul de „moş” nu convenea bâlbâitului din Scorniceşti.

Nici tata nu s-a căznit să-mi facă lipeala cu el. Tata n-avea timp de fleacuri.

De aceea n-am înţeles de ce într-o seară, venind de la o evanghelizare, m-am împiedicat în prag de bocancii copiilor şi nu mi-am pus nici o întrebare de ce i-au lăsat afară. Dimineaţa copiii s-au trezit înaintea mea. Nu şi-au mai găsit nici măcar pantofii, pentru că bernardul nostru, Barry, îi cărase în cuşcă. Au venit la mine cu buza umflată şi cu ochii-n soarele de iarnă.

Am vrut să fiu fariseu şi să le explic faptul că noi suntem împotriva tradiţiilor, să fie atenţi că diavolul nu doarme şi el foloseşte ba o zi, ba alta, ba un sfânt, ba un Valentine’s Day. N-am avut cui ţine o predică motivatoare pentru că plecaseră să-şi recupereze bocancii. Continue reading “Vladimir Pustan: Moş Nicolae, sfântul buzelor umflate”

Advertisement

CAII…PICTORILOR

By dr. Dorel Schor

Calul a fost din totdeauna unul din animalele preferate ale pictorilor. Poate pentru ca e gratios, intelligent, poate din cauza ca a însotit omul în toate activitatile sale pasnice sau nu… In scenele de lupta, apare ca un personaj principal. E nelipsit din tablourile consacrate eroilor victoriosi, dar e frecvent si îin scenele rurale sau de întreceri pe hipodrom.

Expresionistii  germani  au vazut calul în culori  nefiresti, nenaturale.  Pâna si Paul Gauguin si-a intitulat unul din tablouri “Calul alb”, dar i-a dat în final o nuanta verzuie, ceea ce l-a facut pe cel care comanadase lucrarea s-o refuze…

Franz Marc a pictat  un cal albastru,  plasându-l  într-un peisaj  galben rosu, cea ce confera profunzime imaginii. De Chirico a pictat niste armasari semeti, pe care i-a botezat antici, conferindu-le  prestanta metafizica si mister.

La Nahum Gutman  calul apare adesea încalecat de om sau înhamat la o trasura. De fiecare data, animalul e tratat cu respect si se scoate în evidenta nobletea sa, într-un  timp când  nu bolidul mecanic  ocupa primul loc. La cursele de cai, pe hipodrom sau în zilele de sarbatoare, vedem calul  din nou ca prieten si tovaras al omului, facând parca  corp comun în încercarea de a ocupa un loc fruntas în întrecere. Stefan Luchian are frumoase tablouri cu calareti,  cu nimic mai prejos  decit numeroasele scene ale lui Degas conscrate echitatiei.

Pegasus, calul senator al imparatului Caligula, calul lui Fat Frumos din basmele romanesti, caii lui Jonathan Swift în aventurile lui Gulliver, Rosinanta lui Don Quichotte in opera lui Cervantes si atâtia altii sint tot atâtea ipostaze  în care imaginatia oamenilor a fost  stimulate de acest animal fabulous.

 

NOTA: Picturile afisate aici, in ordinea lor, au ca autori pe faimosii pictori Edgar Degas, Franz Marc, Giorgio de Chirico, Nahum Gutman, Paul Gauguin si  Stefan Luchian.

 

Franz Marc

 

 

 

 

 

 

Giorgio de Chirico

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nahum Gutman

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Paul Gauguin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Stefan Luchian

 

 

 

 

 

 

 

Femeia Samariteanca!

 George Danciu

.

LECTIA DE LA FÂNTÂNA

.

Drept raspuns, Isus i-a zis: „Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: „Da-Mi sa beau!”, tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie.” „Doamne”, I-a zis femeia, „n-ai cu ce sa scoti apa, si fântâna este adânca; de unde ai putea sa ai, dar, aceasta apa vie? Esti Tu oare mai mare decât parintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta si a baut din ea el însusi si feciorii lui si vitele lui?” „Isus i-a raspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarasi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba înca, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apa care va tâsni în viata vesnica.”

                                                                                                                                                                                  Ioan, 4.10-14

.

Isus a stat în picioare si a strigat: „Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.”

                                                                                                                                                                               Ioan, 7.37-38

.

Când oamenii – dupa potopul din vremea lui Noe – ,  când au început sa se înmulteasca la numar si au dorit sa-si faca o cetate si un turn al carui vârf sa atinga cerul, Creatorul i-a împrastiat atunci pe toata fata pamântului. Dar omul s-a asezat în locurile care i-au placut mai mult, la câmpie, la deal, la munte, dupa cum dorea, si asa, au ajuns sa formeze cu timpul diferite popoare si asezari peste tot în lume, de diferite rase si culoare a pielii lor…

***

Isus, Fiul lui Dumnezeu, a parasit slava Sa din Cer,  venind pe pamânt în lumea noastra sa faca lucrarea de rascumparare a omului (coroana creatiunii lui Dumnezeu), din pacat.

Istoria consemneaza, în Evanghelia lui Ioan, cum într-o zi Isus mergea din Iudea în Galileea. Cuvântul spune ca El trebuia sa treaca prin Samaria. Asta din doua motive: unul e acela ca drumul trecea prin Samaria, altul ca El stia ca avea de facut o lucrare si acolo. Mergând între Est si Vest, între Sud si Nord trebuia sa treci prin Samaria. ?inutul Samariei era unul de ocolit pentru iudei, un popor  care se considera sfânt si separat de lume, pentru Dumnezeu si sa-l onoreze pe Dumnezeu. Prin poporul Israel,  Dumnezeu s-a  facut de cunoscut altor popoare. Însa, de-a lungul secolelor,  Israel a fost împrastiat printre popoare în întreaga lume, sa-L poata face de cunoscut pe Creatorul lor, caci lor li se descoperise înca din vremuri stravechi…

Oamenii îsi au planurile lor de a ajunge la cer si metodele lor, credintele lor. Dumnezeu însa are si El planurile Sale si metodele Sale de a lucra si a-l ajuta pe om. Ei  doreau sa construiasca un turn înalt pâna la cer, dar Dumnezeu i-a oprit, caci alta e calea de-a ajunge sus, la Dumnezeu.

Isus este calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.(Ioan, 14.6)

Într-o zi un automobilist din America a ramas în pana cu motorul (mort) pe vremea lui Ford. Masina era un Ford din primele tipuri si în timp ce omul tot mesterea sa repare motorul, sa-l faca sa porneasca, pe acolo întâmplatrea a facut ca trecea tomai inventatorul aceli masini, Henri Ford (1863-1947). Henri Ford i-a spus: – Încearca sa faci asa si asa, probabil acolo e defectiunea!

– Cum, dta un orasean îmbracat la costum îmi dai mie lectii?, caci el nu stia cu cine sta de vorba.

Isus ori pe unde trecea aducea o vorba de mângâiere, de iertare, de mila, de vindecare. Acum El întâlneste o femeie care în naduful zilei a umblat peste 4…5 km sa gaseasca apa aceea buna sa-si potoleasca setea. Domnul Isus – Creatorul a facut ca apa care e atât de necesara omului sa existe pe pamânt din belsug, o treime. E adevarat ca apa buna trebuie adesea cautata.

Isus intra în dialo cu aceasta femeie care era marginalizata de oameni, avusese mai multi barbati, acum traia cu al cincilea. Si ea se mira foarte mult ca El, evreu, vorbeste cu ea, o femeie samariteanca, nefiind legaturi între cele doua natii. Dar Dumnezeu este al tuturor, avem un singur Dumnezeu si o singura credinta si un singur botez (Efeseni, 4.5).

Si între noi traiesc alti oameni care pot fi mai buni sau mai rai, dupa cum gândim si apreciem noi. Putem fi unii pentru altii unealta prin care Dumnezeu poate da adevarata apa, buna.

Întâlnirea acelei femei cu Isus – cum va fi cu oricare dintre noi – a fost una istorica. Asa cum inventatorul si constructorul Ford stia mia bine decât oricine ce nevoi avea masina creata de el, tot asa Creatorul nostru stie mai bine de ce avem noi nevoie ca sa functionam bine. Si El a lasat scris pentru noi Scriptura (Biblia) ca un îndrumator necesar.

Adevarata Lumina a trecut si prin Sihar si i-a luminat pe multi, nu doar pe aceasta femeie Samariteanca.

Fântâna lui Iacov

Patriarhul Iacov a sapat aceasta fântâna cu apa buna din care se adapau atât ei, familia sa, cât si animalele lor. Dar unde este asezata acea fântâna, de unde îi vine acea apa racoritoare?

Fântânii lui Iacov era asezata între doi munti, Garizim si Ebal. Dar, prin Moise, Dumnezeu a dat binecuvânatrea de pe muntele Garizim si blestemul de pe muntele Ebal. (Deuteronom, 27.11-68). Apa vine la fântâna lui Iacov din subsolul acestor munti de unde a vorbit Moise poporului evreu.

Primim o apa care ne racoreste si ne satisface un timp setea, dar ea e amestecata, atât cu binecuvântare cât si cu blestem. Ori omului îi este necesara doar apa curata si binecuvântata…

Internetul de azi – e pacat sau binecuvânare? Si una si alta. Trebuie sa luam doar ce ni se pare a fi bun. Dar omul nu are filtrele necesare si frâna de care e nevoie pentru a pune capat la ceea ce nu zideste, ci, dimpotriva, darâma.

Lucrurile spirituale din lumea de azi le primim amestecate ca si în fântâna lui Iacov.

Stiinta- ne da lucruri amestecate, care se schimba odata cu trecerea timpului când apar noi puncte de vedere, când evolueaza, când descoperirile omului înainteaza sau regreseaza…

De aceea,  solutia nu e alta decât aceea ca trebuie sa schimbi fântâna din care bei!

Simturile noastre nu sunt aparate de masura, ele ne pot însela atât de usor.

Inima omului – este nespus de rea si necredincioasa.

Pocait- nu e acela cre nu mai bea si nu mai fumeaza.

Apa curata, unde o gasim?

Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu si Cine este Cel ce-ti zice: „Da-Mi sa beau!”, tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie.”

Omul s-a saturat de fântâna lui Iacov, el doreste o apa care sa-l sature sa-i satisfaca dorintele însetate. De aceea el lasa adesea acele fântâni ale lui Iacov, ale oamenilor, carti si teatre, si intra în Biserica vie a lui Dumnezeu, însetat, satul pâna peste cap de apa lumii acesteia.

Odata un tâna inginer fusese inviatat înainte de ’89 în biroul uni sef. Acesta a tras perdelele a încuiat usa si i-a zis:

– De mult am dorit sa-ti ofer ceva, ceva special, foarte bun. Doar pentru tine. Te-am urmarit de mult, îmi place cum lucrezi, ce faci.

– Oare ce ai putea sa-mi dai? Dintr-un loc ascuns, scoate o sticla!

– Am aici cel mai bun Whisky. Daca o scoteam pentru altii, ar fi baut-o toata, dar noi degustam câte o gura.

– Dar, stii, eu nu beau alcool!

– Cum? E asa de bun, nu-l gasesti la oricine, îti va placea, ai sa vezi.

– Daca bei, îti va fi iarasi sete; dar este o bautura care te va satura, nu-ti va mai fi iarasi sete!

– Cum asa?

– Este apa vie pe care ne-o ofera Isus Hristos Domnul! Glorie Lui!

Apa vie si apa moarta

Doar cei care sunt însetati dupa neprihanire, dupa dreptate, se vor astâmpara de la aceasta apa vie.

Apa vie este o apa care se misca, din râuri; iar aceea din lacuri e moarta, statica. Tot asa apa lumii emoarta, e fara viata, ba mai mult ea aduce moartea. Aici e nevoie de galeata, ne chinuim s-o luam de departe. În schimb apa vie o putem avea fara efort si ea tâsneste în viata vesnica. E Duhul Sfânt care misca tot e e în noi, El e viu, ne misca nu numai mintea, ci si sufletul nostru. De aceea se cuvine ca tot ce este în noi sa-L laude pe Domnul!

Omul nu poate selecta între bine si rau, nu are sita necesara care sa stabileasca limita…

Alimentati-va cu apa vie, sa lasam galeata lumii care ne aduce ba filosofia evolutionista, ba pe aceea materialista! Sa venim direct la apa vie, la Creatorul nostru care El singue are si stie de ce anume avem noi nevoie ca sa functionam normal.

Femeia Samariteanca a înteles lectia de la fântâna, ea plecând de acolo fara galeata, fara apa lumii acesteia, luând însa din duhul Datatorului Vietii. Femeia plecase de acasa cu rusine, acum se întoarcea cu demnitate, iertata de pacate, cu o noua perspectiva asupra vietii.

Ea marturiseste cu bucurie despre Isus: L-am vazut pe Mesia. Mi-a spus tot ce am facut!

Dumnezeu e Acela care stie tot ce am facut, El ne cunoaste umbletele noastre, toate pacatele noastre.

Odata o tânara a participat la serviciile biseriii evanghelice. Si avea foarte multe îmntrebari. Dintr-data, dupa ccca 3 luni, a zis, acum nu mai am întrebari, Duhul Sfânt mi-a lamurit toate întrebarile.

Tânara a primit apa vie a Cuvântului si a Duhului Sfânt! Slavit sa fie Domnul! Amin.

OVIDIU LITEANU- Daca înseteaza cineva sa vina la Mine si sa bea apa vie!

FLORILE, MOTIV DE INSPIRATIE PENTRU ARTISTII ROMÂNI

de Dr. Cristina OPREA

În aceasta luna, în care sarbatorim sosirea primaverii, m-am gândit ca cel mai potrivit articol pentru revista ar fi acela în care sa va vorbesc despre efemerele flori si ceea ce au reprezentat ele în viata artistilor români.

 

Facând o plimbare prin istoria artei românesti am ramas impresionata de maiestria si muzicalitatea anumitor tablouri, în care tema florala se oglindeste. Si pentru a nu ma bucura numai eu de frumusetea acestor lucrari am considerat ca trebuie sa împartasesc aceasta stare cu cititorii revistei.

 

Cel mai impresionant artist este Stefan Luchian. Este artistul ce a descoperit în motivul floral echilibrul compozitional, dar si pe cel sufletesc. Pentru a realiza o lucrare cu aceasta tema, în primul rând, sufletul artistului trebuia sa rezoneze cu modelul. Aceasta vibratie interioara ne-a fost transmisa si noua, iubitorii de frumos. Florile au reprezentat un reper în discursul sau plastic. M-am oprit asupra lucrarilor ,,Albastrele”, ,,Anemone” si ,,Crizanteme”, pentru ca ofera trei modalitati de a interpreta si picta aceste flori.

 

Albatrelele pictate pe un fundal încalzit prin tonalitatile de galben-ocru, înconjoara practic vasul în care artistul le-a asezat. Daca am desena ipotetic o linie de contur, am observa ca se formeaza un cerc, iar vasul este asezat chiar în mijloc. Pentru a nu crea o monotonie vizuala, folosind doar doua culori, una calda si cealalta rece, a adaugat cateva fire de margarete, în partea stânga a tabloului, ce contrasteaza cromatic si ofera spatialitate întregului buchet. O singura margareta, în partea dreapta a lucrarii, prezenta subtila, confera o proportie justa. Artistul a încercat sa redea prin tuse largi si spontane fragilitatea florilor, în opozitie asezând tusele scurte ale fundalului.

 

Un alt discurs plastic sustine Luchian în tabloul ,,Anemone”. Brunul fondului, coborât parca din tablourile lui Rembrandt, ocupa spatiul într-o proportie mare. Folosind complementarele rosu – verde, pictorul Stefan Luchian dozeaza foarte bine culorile, creeând armonie. Daca privim cu atentie fiecare tablou în parte, observam ca artistul a ales vase deosebite ca forma si materialitate, tocmai pentru a oferi alternante vizuale si coloristice, evitând monotonia. Ulcica aceasta de lut contrasteaza cromatic cu florile, ce par a se grupa în jurul sau. Petele de rosu, alb, negru ce redau corolele florilor creeaza un ritm si o muzicalitate prin dialogul sustinut cu verdele crud al vasului de lut.

 

La Stefan Luchian fiecare tablou surprinde o stare, un gând, o traire. De la albastrele vivace trece catre cumintenia anemonelor, ca apoi sa se întoarca spre dansul petalelor de crizanteme. Fiecare artist si-a ales din multitudinea plantelor decorative numai pe acelea ce au facut parte, într-un mod sau altul, din arealul lor existential.

 

Crizantemele, florile – prag între toamna si iarna reprezinta practic ultimele cuvinte ale naturii înainte de a intra într-un somn de trei luni, pâna la sosirea primaverii. În cromatica lor calda, par a fi ,,vorbe” blânde adresate noua de mama-natura. Aceste ,,ziceri” a încercat sa le surprinda pe pânza si Stefan Luchian în tabloul sau. Pastrându-si modalitatea de a compune spatiul prin distribuirea florilor atât în vas cât si lânga el, artistul a redat cu maiestrie materialitatea crizantemelor.

 

Theodor Pallady este artistul care a pictat florile asa cum sunt ele, parti componente ale existentei umane. Le-a integrat cu maiestrie în naturi statice oferind privitorilor ritmuri si contraste. În ,,Vaza cu flori” alege doua tipuri de plante ornamentale în jurul carora compune cu grija alte obiecte, redând prin culoare o atmosfera calda. Fiecare tablou ne povesteste parca despre o clipa din viata, stocata în imagine, la care autorul a vibrat si pe care a dorit sa o materializeze. Mergând pe complementaritatea orage-albastru, asaza în fundal o alta imagine, tot cu flori, creând un dialog, dar si o oglindire.

 

Un alt element prezent în opera lui Theodor Pallady este fereastra. În tabloul ,,Flori la ferestra” exista o fereastra deschisa catre lume. Se creeaza un dialog între creatia umana – arhitectura si creatia mamei natura – florile. Acest buchetel asezat într-o glastra ofera prin culoare, o nuanta vietii, destul de grizata. Pictorul a amplasat vasul in imediata apropiere a pervazului, conferind acestuia un statul de prag vizual, între doua trairi, cea interioara si cea exterioara. Cromatica interiorului este mult mai vie spre deosebire de cea a exteriorului, unde griurile elegante si putin misterioase creeaza o atmosfera meditativ-contemplativa.

 

Nicolae Tonitza, un pictor de o mare sensibilitate care a surprins pe pânza, cu mare daruire, chipuri de copii, a fost impresionat de atmosfera degajata de flori si bineînteles a pictat câteva tablori cu tematica florala. Unul dintre ele este ,,Bujori”. Aici se remarca dorinta artistului în redarea acestor plante ornamentale, prin tuse scurte si ritmice, ce pornesc de la alb pâna la un roz pastelat, fara a oferi însa foarte mare atentie vasului în care acestea sunt asezate. Buchetul se proiecteaza pe un fundal pictat în tonalitati calde, de ocru si brun. Partea superioara a vasului este înconjurat de câteva pete de rosu ce sugereaza o draperie.

 

Daca la bujori o parte a vasul a fost eliminat, în tabloul ,,Trandafiri” Nicolae Tonitza construieste o compozitie clasica, cu vasul din lut asezat pe axul vertical al lucrarii, în care îsi duc viata efemera câtiva trandafiri galbeni si crem. Cum se poate observa, pictorul a remarcat rafinamentul acestor nobile flori. A tratat fiecare trandafir în tonalitatile calde, dar si ca pe niste trepte de evolutie, plecând de la boboc pâna la floarea matura. Pentru a evidentia vasul cu flori Tonitza plaseaza în fundal un joc decorativ al unei draperii, tratând-o tot în tonalitati calde, dar mult mai închise.

 

Dumitru Ghiata este artistul care a oglindit în opera sa viata taranului român. Dupa cum se cunoaste foarte bine, taranca noastra a stiut cu maiestrie sa îmbine în tesaturile si cusaturile sale, ornamentele geometrice, fito-morfe si zoomorfe. În studiile facute asupra taranului român, Dumitru Ghiata a descoperit acest lucru si l-a adaptat propriilor compozitii. Asa ca, descoperim astazi cum pictorul creeeaza un dialog între plantele ornamentale asezate în vase de lut si tesaturile traditionale.

 

Lucrarea ,,Cârciumarese” ilustreaza o natura statica formata din doua vase de pamânt, o carte si un mar, plasate la marginea unei mese. Simpla dar atât de bogata cromatic este lucrarea. Tratata într-o armonie de tonuri calde, impresioneaza prin mesajul sau vizual.

 

Îmbinarea între floarea stilizata si planta naturala este foarte bine surprinsa în lucrarea ,,Garoafe”. Un simplu vas de lut, frumos decorat a fost asezat cu grija pe o scoarta olteneasca, ce curge, asemeni timpului, în fundalul lucrarii. Garoafe galbene, albe, roz tâsnesc din vas, ca un foc de artificii, creând o stare de bucurie celor ce le privesc. Cromatica este echilibrata si pastelata, oglindind parca sufletul frumos al românului. Forma rotunda a buchetului este dublata compozitional de catre farfuria pe care sta vasul.

 

O alta farâma de viata a fost surprinsa pe pânza în ,,Natura statica cu mere”, lucrare în care pictorul Dumitru Ghiata reflecta prin cromatica savuroasa si bogat nuantata – de la brun la albastru – caldura sufleteasca si emotia sa în fata subiectului. Flori specifice toamnei, în vase de lut, carora le-a alaturat mere rosii, stralucesc prin jocul de lumini si umbre. Totul este înconjurat de frumusetea cromatica a unor tesaturi populare. Este practic un lait motiv ce apare în opera lui Dumitru Ghiata. Tesatura traditionala apare la acest artist ca un vesmânt de sarbatoare, în care ambaleaza clipe de viata. Stefan Luchian, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza si Dumitru Ghiata sunt doar câtiva artisti români preocupati si de tematica florala.

 

Închei articolul dorindu-va, tuturor cititorilor, o primavara frumoasa, lumina în suflete si nu mai treceti indiferenti pe lânga flori. Ele au fost si vor fi mult timp muzele artistilor. Putem sa învatam foarte multe lucruri din viata unei flori.

 

Craiova, 2011