POEZII DE VASILE FILIP – Iasi, Romania

Privirea blanda, calda mangaierea,
Imi sunt mai pretioase dintre toate

Nu m-a vrajit niciodata puterea,
Nici bogatia nu m-a dat pe spate.
Am insotit cuvantul cu tacerea,
M-am cercetat cu mainile curate.

Cuvantul e mai dulce decat mierea,
Albinele sunt victime-narmate;
Nu m-a vrajit niciodata puterea,
Nici bogatia nu m-a dat pe spate.

Cu truda grea mi-am adunat averea,
Strangand belsugul risipit prin sate
Alaturi cu speranta si durerea.
Doar ele inca nu mi-au fost furate.

Nu m-a vrajit niciodata puterea …
M-aseman tot mai mult cu un butuc,
Pe care, iata, nu mai poti sa-l misti

A fost un timp cand ma credeam haiduc,
Cu pusti de soc trageam inspre vardisti.
Spre-acele vremuri daca ma mai duc,
Ma-ntorc cu ochii umeziti si tristi. 

Ma vad si-acuma cum dadeam buluc
Peste boierii cocotati prin bristi;
A fost un timp cand ma credeam haiduc,
Cu pusti de soc trageam inspre vardisti.

Ma culc adese sub batranul nuc,
Le-nvart pe toate cum ar fi moristi.
E tot mai greu stravechiul meu surtuc,
Ma misc mai anevoie prin restristi.

A fost un timp cand ma credeam haiduc …

Ca pe-o apa in uluce
Gandurile imi aduc

Duce – m-as si nu m-as duce,
N-am motive sa ma duc.
De-ar fi dorul sa m-apuce,
Eu nu vreau sa-l mai apuc.

De-ar fi mandra-n deal la cruce,
Eu nu vreau sa ma usuc;
Duce – m-as si nu m-as duce,
N-am motive sa ma duc.

Vant de seara imi aduce
Proaspat mirosul de nuc,
O ispita ma seduce
Sa-mi fac mas in cuib de cuc.

Duce – m-as si nu m-as duce …

Curand

Dintre toate relele, am ales-o pe cea mai buna:
Ma las rastignit pentru ce n-am facut,
Chiar si pentru clarul de luna
Sub care candva, mai demult, m-am nascut.

Sunt fericit daca pot sa plang si sa sufar
Cand mi se imputa lumina din soare
Sau albul risipit in floarea de nufar.
Toate acestea, pentru ce oare?

Poate se vrea stapanire pe sufletul meu
Si pe creier. Si aceasta se poate.
Ori poate de vina nu-i nimeni, ci eu,
Caci prea le primesc si le-ngadui pe toate.

Curand se vor sfarsi toate aceste.
Insingurat, in adancul meu ma voi duce,
Ma voi rasadi intr-o foarte trista poveste
Si ma voi rastigni pe veci pe propria-mi cruce.

De Craciun, cu tine, mama!

De Craciun
vreau sa fiu cu tine, MAMA
din parul tau nins
sa ma-mbat cu arome de fulgi
ca-ntr-un vis de copil
de taceri amutit
care-ncet se destrama,
vreau sa fiu leganata
de bratu-ti puternic
precum vara faceai,
cand prin flori rataceam
si-adormeam ametita de doruri
in iarba din lunci.

De Craciun
vreau sa  fiu cu tine, MAMA
in satucul din munti
unde cetini de ger amortite
imi canta colindul sublim
si cete de ingeri
cu surle de-argint
si trompete de-alama
coboara-n casuta-ti modesta
si-aduc bucurie
vreau sa-ti mangai privirea
iar zambetul drag
sa-mi deschida ferestre
ce fost-au deunazi cernite
vreau sa-mi scald ravasirea
in ochii tai tandri, adanci.

De Craciun
vreau sa-ti simt mangaierea, MAMA
si din doruri sa facem cununi
impletite cu lacrimi din stele…
aburind de miresme alese
sa gustam cozonacu-amandoua
numarand fulgi de nea
sa ne spunem povesti
iar cand lemnul in soba trosneste
scanteind in amurgu-nghetat
sa imi tii capu-n poala
cum stii doar dumneata
si-n noaptea Craciunului lina
sub bradu-mbracat cu beteala
s-asternem dorinte si vise
sa ne cernem in suflet lumina
si sa fim mai curati si mai buni
in speranta iubirii promise.

De Craciun, vreau sa fiu cu tine, MAMA!

Georgeta Resteman

Isus te cauta acum

Motto. „Isus le-a mai zis: Adevarat, adevarat, va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit inainte de Mine, sunt hoti si talhari (…) Eu sunt Pastorul cel bun”- Ioan 10

Sa cercetam numai câteva locuri din Evanghelia dupa Ioan si sa observam unul sau doua tipare a modului in care Isus il cauta pe om.

(1) Isus te cauta când te afli unde nu doresti– Ioan 8.

„Dar dis-de-dimineata, a venit din nou in Templu; si tot norodul a venit la El. El a sezut jos, si-i invata. Atunci carturarii si Fariseii I-au adus o femeie prinsa in preacurvie. Au pus-o in mijlocul norodului, si au zis lui Isus: Invatatorule, femeia aceasta a fost prinsa chiar cand savarsea preacurvia. Moise, in Lege, ne-a poruncit sa ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici? Spuneau lucrul acesta ca sa-L ispiteasca si sa-L poata invinui. Dar Isus S-a plecat in jos, si scria cu degetul pe pamant. Fiindca ei nu incetau sa-L intrebe, El S-a ridicat in sus, si le-a zis: Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea. Apoi S-a plecat iarasi, si scria cu degetul pe pamant. Cand au auzit ei cuvintele acestea, s-au simtit mustrati de cugetul lor, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma. Si Isus a ramas singur cu femeia, care statea in mijloc. Atunci S-a ridicat in sus; si, cand n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, Isus i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit? Nimeni, Doamne, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. „

Observam ca femeia prinsa in preacurvie fusese adusa cu forta inaintea lui Isus. E drept, pentru a fi judecata, condamnata. Dar Isus schimba intreaga situatie. Acuzatorii pleaca drept pacatosi, iar femeia desi pacatoasa, aflata smerita inaintea Domnului, la judecata Sa adhoc, este iertata. “Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. “

(2) Isus se lasa gasit când il cauti constient– Ioan 3.

“Intre Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: Invatatorule, stim ca esti un Invatator, venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el. Drept raspuns, Isus i-a zis: Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu. “

(3) Isus se lasa gasit când il cauti inconstient– Ioan 4.

“Isus (…) se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de calatorie, sedea langa fântâna. Era cam pe la ceasul al saselea. A venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Da-Mi sa beau, i-a zis Isus. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate sa cumpere de ale mâncarii. Femeia Samariteanca I-a zis: Cum Tu, Iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie Samariteanca? Iudeii, in adevar, n-au legaturi cu Samaritenii. Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau! tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie. (…) Doamne, I-a zis femeia, da-mi aceasta apa, ca sa nu-mi mai fie sete, si sa nu mai vin pâna aici sa scot. (…) Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. Stiu, i-a zis femeia, ca are sa vina Mesia, (caruia I se zise Hristos); când va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile. Isus i-a zis: Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela. (…) Multi Samariteni din cetatea aceea au crezut in Isus din pricina marturiei femeii… “

De curând am insotit un pastor la Inchisoarea de maxima siguranta din Gherla (Cluj). La intâlnirea cu pastorul, membru al fundatiei Stânca Veacurilor, in sala de Biblioteca (pe laturile incaperii strajuiau câte un rând de dulapuri vitrina, pline cu o multime de carti de beletristica), s-au prezentat pentru intâlnire, imi pare, 13 tineri insetati de partasie, cu invatatura sfintei Biblii si de prezenta Domnului Isus care promisese ca acolo unde sunt adunati doi sau trei in Numele Lui va fi si El prezent.
Aproape fiecare dintre ei avea Biblia si o cartea de cântari. Pregatisera si o cântarea noua, surpriza pentru noi, un imn de lauda pentru Domnul Nostru. Nevoia lor de Dumnezeu li s-a implinit când se aflau inchisi intre zidurile inchisorii, in mod cu totul neasteptat. Cine si-ar dori sa fie privat de libertate si stigmatizat de societate ? Dar, asa cum spunea liderul lor, conjunctural, erau liberi spiritual, eliberati de povara pacatelor, de necredinta in care traiau când erau afara!

Fiecare putem gasi gratia divina prin recunoasterea si asumarea starii de pacat, pe care s-o regretam din inima sincera, apoi a ne inchina inaintea Lui Dumnezeu, in Numele lui Isus si a ne pocai, a renunta a-L mai ofensa pe Dumnezeu. Doamne ajuta si da acest har multora!

SLAVA DOMNULUI ISUS CRISTOS!

Constantin Popa, pictorul- filosof al unei generatii de sacrificiu neconventionala

Curajul de a-si lua soarta in maini, se pare, a fost foarte mare pentru un tanar caruia abia ii mijise mustata. La nici 22 de impliniti,Constantin Popa, originar din Runcul dambovitean, si-a impachetat visele alaturi de carti in geanta si a urcat in autocarul numit…SPERANTA cu destinatia Madrid. Cunoaste toate etapele prin care trece un imigrant pentru a supravietui societatii. in aproape trei ani de  zile simte ca imbitraneszte  nefiresc si ajunge la concluzia ca imigrantul roman are putine sanse de a accede intr-un post conform pregitirii sale.
in 2004, cand se regularizeaza situatia imigrantilor, reuseste sa intre la Academia de Arte Frumaose din Alcoy(Alicante), dar nu rezista financiar decat un an de zile, Este nevoit sa munceasca in constructii, neuitand nicio clipa faptul ca are ceva de facut, anume desivarsirea studiilor universitare, lucru care se andeplineste, cu multe eforturi, cand intra la Universitatea Ovidius din Constanta. Pentru Constantin Popa, cei trei ani au fost o adevarata „naveta” intre Spania si Romania. Traia, muncea si invata in Spania, iar examenele sustinute la Constanta i-au dat dreptul sa urmeze masterul cu bursa la Universitatea Autonoma din Madrid, studiind aprofundat istoria din dorinta de a capata o viziune  globala despre lume dar si pentru a intelege de ce generatia lui  este una de sacrificiu, dar de alt fel decat celelalte din istoria contemporana a Romaniei. Traind sub povara dilemelor, necesare dealtfel scormonitorului de idei, dar si lumea sa interioara care dadea ghes spre iesire, gaseste modul ideal de a se adresa celorlalti, pictura. … „Istoria cred ca mi-a fost de mare ajutor. insa nu doar istoria, filosofia deasemenea a contribuit substantial la dezvaluirea acelei lumi interioare care ma preocupa. Cred, ca istoria reprezinta „scanteia” care aprinde aceasta „lume a mea”, adica eu pictez pentru ca nu sunt de acord cu destinul generatiei mele incercand sa ma exprim critic prin pictura. Acest fapt duce la ramificatii mult mai profunde unde perspectiva istorica si filozofica se impletesc cu arta plastica. Istoria imi da posibilitatea sa observ realitatea si care sunt stalpii pe care se bazeaza aceasta, arta plastica ma ajuta sa exprim vizual ceea ce gandesc. Utilizez arta ca pe o incercare de denuntare a falsitatii politice, sociale sau religioase, si cautare a puritatii umane, intoarcerea la inocenta. Suna probabil a utopie, insa daca vrem sa avem o societate pura trebuie ca fiecare sa caute inocenta din dreptul sau.”spune la un momendat Constantin Popa.
Temele alese pentru lucrarile sale sunt foarte pretentioase, chiar filozofice, iar maniera de lucru este cea a cutitului, mai putin pensula. De fapt fiecare din lucrarile sale este o teza in sine, te imbie la meditatie profunda, este, daca vreti, un extemporal cu tine insuti. Dupa ce te departezi de panza constati ca ai uitat fereastra deschisa si au navalit in patratul ramei rasdpunsurile ascunse de artist, pe ici pe colo, printre contrasturi de negru si muchia de  cutit ce desparte visul  de realitate.
in cei patru ani de zile, artistul-filosof a avut numeroase expozitii  atat colective, dar mai ales individuale:
Martie 2007-Centrul Cultural”Ovidiu Monttlor” Alcoy-Alicante
a fost debutul, dupa care a urmat Madridul, in 2009, la ICR, la Niram Art, Biblioteca Muinicipala., Centrul Hispano-Rumano din Coslada, central Cultural San Martin de la Vega,precum si numerioase interventii in presa.
   
 “Cele sase teze asupra naturii umane sunt incercarea filosofica de a cauta adevarul si cine sta in umbra destinului, deoarece societatea sau politica ofera o imagine, cred, incompleta. incerc sa merg la radacina lucrurilor, in lumea ideilor lui Platon. De fapt, primul dintre cele sase tablouri este chiar introducerea in lumea ideilor si are rolul de manifest, iar celelalte cinci trateaza doar aceasta lume a ideilor. Clarificand faptul ca adevarata realitate exista intr-o alta dimensiune unde avem acces doar prin ratiune, urmatorul pas este acela de a demonstra existenta unui creator infinit, de aici tabloul alb, cel de al saptelea. Prin el vreau sa sugerez ca asa cum fara actiunea artistului o panza nu se poate converti intr-o opera artistica, la fel, fara inteventia unui creator nu putea aparea viata din neantul infinit, Dumnezeu fiind «Prima cauza». Fac diferenta intre trei lumi posibile: una spirituala, infinita, reprezentata de Dumnezeu, una materiala, a noastra, caracterizata de limitari si legile fizicii, si o lume a ideilor care este de fapt un satelit al lumii materiale si unde gasim prin intemediul ratiunii adevarul despre aceasta lume.
Critic ideea de Dualism, care cred ca sta la baza fatalitatii destinului uman si afirm ca prin moarte toate fiintele create (inclusiv Lucifer, el fiind deasemenea creatura, si deci victima) trec in lumea spirituala, aceasta trecere nefiind conditionata de cat de buni sau rai am fost in viata. Acest aspect, sta la baza societatii si convietuirii…” concretizeaza Constantin Popa in final.
Fara a ma juca printre randuri, fara a minimaliza sau maximaliza, Constantin Popa, este un pictor-filosof al unei generatii de sacrificiu neconventionale.

    Marin Trasca

O altă fațetă a crizei

crize_003_thumbODATA cu declansarea crizei economice, in perceptia vietii de zi cu zi au aparut alte elemente definitorii pentru multi oameni. Omul e mai receptiv sa vada ce se intampla, doreste sa stie cum evolueaza situatia economica, politica si sociala. E mai atent cu privire la viata sa spirituala. Asa cum spunea Blaise Pascal, in om este un gol care trebuie umplut cu Duhul Sfant. Omul tanjeste dupa Dumnezeu, dupa vesnicia cu El. Dupa cum pentru multi bate la usa sfarsitul unei vieti prospere (imbelsugate, fara griji si lipsuri), tot asa, la usa inimii unora isi face simtita intrebarea “unde-mi voi fi dupa sfarsitul acestei vieti pamantesti”? “Unde voi petrece vesnicia”?

Daca cercetam viata si imprejurarile oamenilor credintei din Biblie, vedem cum Dumnezeu a adus vremuri si imprejurari favorabile apropierii de Dumnezeu, a umblarii in caile si voia Lui. Pentru unii imprejurarile au fost: potopul (Noe), abandonarea fortata de catre familie (Moise), vinderea ca sclav (Iosif), viata aspra ca pastor de oi si hartuirea de catre imparatul Saul (David). Pe noi, Dumnezeu ne modeleaza viata prin diferite imprejurari: serviciu sub semnul intrebarii, somaj, diferite boli, seceta care bantuie acum Romania etc.

Geneza 6.8-9 “Dar Noe a capatat mila inaintea Domnului. Noe era un om neprihanit si fara pata intre cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu” Noe L-a ascultat pe Dumnezeu. A facut o corabie, a intrat in ea si s-a salvat el si familia lui. Tot asa Dumnezeu are mila de om si i-a pregatit salvarea (mantuirea) prin Corabia venita de sus pentru noi este Domnul Isus Cristos.

Evrei 11.7 ” Prin credinta Noe, cand a fost instiintat de Dumnezeu despre lucruri care inca nu se vedeau, si, plin de o teama sfanta, a facut un chivot ca sa-si scape casa; prin ea, el a osandit lumea, si a ajuns mostenitor al neprihanirii care se capata prin credinta”

Geneza 37.27 “ Veniti mai bine sa-l vindem Ismaelitilor, si sa nu punem mana pe el, caci este fratele nostru, carne din carnea noastra. Si fratii lui l-au ascultat” Geneza 39:1-3 “Iosif a fost dus in Egipt; si Potifar, dregatorul lui Faraon, capetenia strajerilor, un Egiptean, l-a cumparat de la Ismaelitii care-l adusesera acolo. Domnul a fost cu Iosif, asa ca toate ii mergeau bine; el locuia in casa stapanului sau, Egipteanul. Stapanul lui a vazut ca Domnul era cu el, si ca Domnul facea sa-i mearga bine ori de ce se apuca.” Iosif din cauza rautatii sotiei lui Potifar a fost aruncat in temnita, dar Dumnezeu a fost cu el si-i mergea bine. In urma unor vise ale imparatului egiptean, pentru a da talmacirea acestora, Iosif iese din inchisoare si in final ajunge in fruntea tarii, imediat dupa imparat. Iosif gestioneaza Egiptul in anii de belsug si in anii de lipsa (seceta).

Geneza 45:7-8 “Dumnezeu m-a trimis inaintea voastra ca sa va ramana samanta vie in tara, si ca sa va pastreze viata printr-o mare izbavire. Asa ca nu voi m-ati trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a facut ca un tata al lui Faraon, stapan peste toata casa lui, si carmuitorul intregii tari a Egiptului.

Evrei 11: 23-27,29 “Prin credinta a fost ascuns Moise trei luni de parintii lui, cand s-a nascut: pentru ca vedeau ca era frumos copilul, si nu s-au lasat inspaimantati de porunca imparatului. Prin credinta Moise, cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine sa sufere impreuna cu poporul lui Dumnezeu decat sa se bucure de placerile de o clipa ale pacatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogatie decat comorile Egiptului, pentru ca avea ochii pironiti spre rasplatire. Prin credinta a parasit el Egiptul, fara sa se teama de mania imparatului; pentru ca a ramas neclintit, ca si cum ar fi vazut pe Cel ce este nevazut. Prin credinta au trecut ei marea Rosie ca pe uscat, pe cand Egiptenii, care au incercat s-o treaca, au fost inghititi.

1 Samuel 13:14 “Domnul Si-a ales un om dupa inima Lui.“, spune proorocul despre David. David, da, a gresit si el, insa a regretat, s-a pocait de faptele rele si s-a intors din toata inima la Dumnzeu. David s-a calit in viata de pastor de oi si in vremea cand a trebuit sa astepte rabdator sa ajunga imparat. Nu a cautat sa omoare pe imparatul Saul, chiar daca acesta il prigonea fara motiv. David nu a ridicat arma sau cuvantul impotriva unsului Domnului.

Apostolul Pavel, in 1 Corinteni 10 ne explica ca “Aceste lucruri li s-au intamplat ca sa ne slujeasca drept pilde, si au fost scrise pentru invatatura noastra “..” In afara familiei lui Noe, nimeni nu a mai fost salvat. Potopul de ape i-a nimicit pe toti ceilalti fiindca nu L-au crezut pe Dumnezeu care-i daduse instiintarea lui Noe. Salvarea noastra de la intunerecul si focul vesnic pregatit pentru Satana si ingerii lui, este a accepta oferta primindu-L in inima noastra pe Isus Cristos.

Aproape la fel si AZI, multi oameni nu cred Cuvantul lui Dumnezeu, nu cred ca in Domnul Isus avem viata vesnica prin credinta in El in ceea ce a facut Fiul lui Dumnezeu pentru om. Prin credinta in El, ca a coborat din slava Sa vesnica, ca S-a intrupat, ca a trait fara pacat, ca ne-a inlocuit in moarte si a platit pe lemnul crucii in locul nostru; ca aluat asupra Lui pacatele si neputintele noastre si ne-a rascumparat (prin credinta si har) din felul pacatos de traire si ne-a nascut (recreat) din nou la o viata noua pe care o traim spre slava lui Dumnezeu si mantuirea noastra. (Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile- Romani 11:36)

In Romani 8.28 “Toate lucrurile lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Său” Se observa doua conditii: sa-L iubim pe Dumnezeu si sa ne socotim chemati dupa planul Sau. Oamenii se socotesc chemati dupa planul lor. Ca parintii, nasii, preotii le rezolva cumva viata vesnica. DAR nu este asa. Omul trebuie sa se nasca din nou prin credinta in Domnul Isus, sa fie nascut la o viata noua (Ioan cap. 3, Efeseni cap.2). Dumnezeu ne inviaza din moartea spirituala in care traim, impreuna cu Domnul Isus, numai impreuna cu El, nu putem fi vii fara El. In El avem viata, fiinta si miscarea. Asa devenim fiii Tatalui, ii spunem TATA, venim in rugaciune in Numele Fiului care traieste in noi.

Matei cap. 24, “Veti auzi de razboaie si vesti de razboaie: vedeti sa nu va spaimantati, caci toate aceste lucruri trebuie sa se intample. Dar sfarsitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula impotriva altui neam, si o imparatie impotriva altei imparatii; si, pe alocuri, vor fi cutremure de pamant, foamete si ciume. ” Cum s-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intampla si la venirea Fiului omului. In adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cand mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n-au stiut nimic, pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si la venirea Fiului omului”. Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ganditi”

La radio, o tanara marturisea: Era o vreme in care umblam fara Dumnezeu. El mă cercetase deseori, dar inca nu ma hotarasem pentru o viata impreuna cu El. Eram prinsa de iubirea de bani si de aceasta lume trecatoare. Intr-o zi urma sa calatoresc cu trenul. Ajungand cu intarziere sa urc in vagon, mi-am pus piciorul pe scara si m-am prins de bara vagonului cand trenul a inceput sa prinda treptat viteza. Cu o mana ma tineam de bara, cu alta tineam sacosa cu bani in fata usii inchise. Atunci am realizat pericolul in care ma aflam in acele momente, dar si insasi viata mea, rastignita intre doua optiuni, afundarea in legaturile vietii acesteia si alegerea unei vieti noi cu Domnul Vietii. Cand am realizat situatia periculoasa in care ma gaseam, inima a strigat catre Dumnezeu, si, minune, usa s-a deschis, patru maini m-au prins si m-au ridicat. Un ajutor nesperat spre care tanjeam cu toata fiinta. Asa e promisiunea Lui: El e un ajutor care nu lipseste niciodata in nevoi (Psalm 3:4, 34:6, 46:1). Asta a fost clipa cand m-am hotarat sa ma impac cu Domnul, sa-mi recunosc starea de pacat in care ma aflam sis a primesc putere de la El pentru mantuire (Romani 1:16-17). Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu (Romani 3.23)

Sa observam ca imprejurarile in care ne aflam sunt favorabile apropierii de Dumnezeu, in a alege binecuvantarea Lui ca sa avem pace si sa primim har pentru vremuri de nevoi, sa primim viata vesnica prin credinta in Domnul Isus.

Din inchisoare, apostolul Pavel scrie filipenilor, in Filipeni 1: 12 :” Vreau sa stiti, fratilor, ca imprejurarile in care ma gasesc, mai degraba au lucrat la inaintarea Evangheliei”