În agora virtuală

Internetul e oarecum o uşă plasată cu totul neaşteptat – înăuntru

by Claudia Stanciu

Să încep cu începutul (relativ în sine, oricum), anume cu… Socrate. Dumnealui când avea chef de discuţii – şi probabil că avea destul de des, dacă este adevărat ce se spune despre soţia lui: că era rea şi cicălitoare – ieşea în agoră. Aceasta era locul nelocuit din mijlocul cetăţii, golul din mijlocul plinului, posibilitatea tuturor posibilităţilor, unde bărbaţii, mai ales, puneau ţara la cale. Centrul oricărui plin trebuie să fie un gol, care singur poate oferi posibilitatea îm-plinirii. Continue reading “În agora virtuală”

Advertisements

VAVILA POPOVICI: Despre INVIDIE și POPULISM

citat_socrate-300x158„Invidia este un vultur ce sfâșie fără încetare pe cel care îl adăpostește la sânul lui.“

– Adolphe de Chesnel

   Invidia sau pizma este păcatul – de când e lumea și pământul – care a luat naștere în inima omului și care pricinuiește părere de rău pentru binele aproapelui și bucurie pentru nenorocirea și suferința lui; este un vierme care roade inima fără încetare. Aristotel spunea că invidia este un fel de întristare pentru fericirea de care ni se pare că se bucură egalii noștri. Continue reading “VAVILA POPOVICI: Despre INVIDIE și POPULISM”

VAVILA POPOVICI: Despre LUCRUL DREPT și NERUȘINAREA

David_-_The_Death_of_Socrates1-300x197„Cinismul este de multe ori vecin cu nerușinarea” – George Budoi

   Filozofie înseamnă iubire de înțelepciune. Ea nu ne îndepărtează de viață, ci ne apropie și ne dă o oarecare orientare în viață. Pornind de la gândirea marilor filozofi, ne putem crea o filozofie proprie și putem astfel merge pe drumul propriei înțelepciuni. Filozofia este un stimulent pentru reflecție, pentru cunoașterea spiritului uman. Pentru Socrate – filozoful Greciei antice pe care-l voi aminti în cele ce urmează – a filozofa însemna a îmbina ideea cu viața, teoria cu practica. Gândirea fiecărui om și a propriului său popor este util a fi comparată cu gândirea altora, în primul rând cu gândirea prețioșilor filozofi ai Greciei antice. Hegel spunea că filozofia este floarea cea mai înaltă a unei culturi. Continue reading “VAVILA POPOVICI: Despre LUCRUL DREPT și NERUȘINAREA”

Vavila Popovici: ÎNȘELĂCIUNE, FURĂCIUNE

suff21„Nu apuca pe calea celor fără de lege şi nu păşi pe drumul celor răi! Ocoleşte-o şi nu merge pe ea, treci pe alături şi du-te mai departe; căci ei nu dorm până nu făptuiesc rău şi nu-i mai prinde somnul până nu fac pe cineva să cadă. Căci ei se hrănesc din pâine agonisită prin fărădelege şi beau vin dobândit prin asuprire.” (Pilde, cap. 4,14-17)

Orice fiinţă prin mişcare emite şi absoarbe energie, generând în acest mod un câmp magnetic care atrage sau respinge ceea ce se află în apropierea sa. Când se cristalizează un gând, el se manifestă prin reacţii emoţionale: senzaţie, sentiment, dorinţă şi se exprimă în comportamentul nostru. Atragem în acest mod întâmplări, atragem persoane. Românul are proverbul: „Cine se aseamănă se adună” şi aceasta deoarece simţurile noastre lucrează ca Continue reading “Vavila Popovici: ÎNȘELĂCIUNE, FURĂCIUNE”

Vavila Popovici: RAȚIUNEA ȘI SENTIMENTUL

Votarea

Rațiunea construiește viața pe ruina inimii.”- Emil Cioran

De câte ori am auzit spunându-ni-se: „Gândește logic”, sau „Fii rațional!”, sau „Nu fi sentimental!
Filosofii, literaţii au fost preocupați de această dilemă, dând prioritate când rațiunii, când sentimentului, încercând să tragă concluzii asupra efectelor lor, în situații când balanța înclina spre rațiune mai mult decât spre sentiment și invers. S-a ,,dezbătut’’ destul problema, dar e departe de a fi elucidată. Sentimentele n-au întotdeauna motivație logică, iar logica fără sentiment este rece ca gheaţa. Continue reading “Vavila Popovici: RAȚIUNEA ȘI SENTIMENTUL”

Vavila Popovici: BINELE TREBUIE SĂ FIE ȘI VOIT!

Binele4„Deși binele este același pentru individ și pentru comunitate, totuși lucru mai mare și mai perfect trebuie să fie a întemeia și a păstra binele societății.

Aristotel

     Binele este clar recunoscut în poruncile date de divinitate. În necunoașterea sau ignorarea lor, este nevoie a se apela la moralitate, pentru a identifica corect binele. Binele este tot ce ne apropie de Divinitate  și este în interesul existenței noastre. „Binele este unul singur!” înțelegându-se claritatea și lipsa echivocului celor zece porunci divine, a șasea fiind: „Să nu ucizi!”. Continue reading “Vavila Popovici: BINELE TREBUIE SĂ FIE ȘI VOIT!”

Morala si democratia

EticDemocrat înseamnă cineva care vrea să înalțe poporul pe umerii săi,

nu cineva care vrea să se înalțe el pe umerii poporului.

– Nicolae Iorga

Platon, filozof al Greciei antice, discipol al lui Socrate și învățător al lui Aristotel, a elaborat specia literară a dialogului, în care problemele filozofice au fost relatate prin intermediul mai multor interlocutori. Mitul peșterii constituie unul dintre dialoguri, în care s-a folosit o imagine alegorică a lumii și a modului cum poate fi cunoscută această lume, alegoria fiind: Peștera – lumea sensibilă, lumea noastră obișnuită, prizonierii din peșteră – noi oamenii, cărora ni se pare că aceasta este singura lume reală. În Republica – cartea a VII, Platon arată în ce sens trebuie înțeleasă lumea cu ajutorul gândirii logice Continue reading “Morala si democratia”

GESTUL LIPSIT DE DEMNITATE – REPRIMAREA VIEȚII

DepresieSinuciderea este cea mai imorală dintre crime” – Massimo Bontempelli

 

Astăzi 27 sept. 2013 citesc în ziare despre câteva sinucideri:Tragedie! O tânără de 15 ani s-a spânzurat la marginea municipiului Botoșani…”, „O fată de 15 ani din Vâlcea s-a aruncat în faţa trenului”, „Un bărbat tocmai s-a aruncat în cap de la etajul 17 al unui hotel, în buricul Bucureştilor”.

SINUCIDEREA – un gest tragic, lipsit de demnitate, o dovadă de slăbiciune a celor care-l săvârșesc. Explicarea gestului, existent încă din timpuri străvechi și care se perpetuează și în timpurile noastre, a fost încercată de psihologi, psihiatrii, neurologi, filozofi, scriitori. Este tra­gic, deoarece se datorează unei crize personale acute. Omul este dintr-o dată rupt de temeiul Divin, nu mai crede în existența Creatorului sau nu a crezut niciodată, se simte părăsit de toți cei din jur. Și-a distrus singur religiozitatea sufletului, a rupt legăturile cu cei apropiați, s-a înstrăinat. Motivațiile atribuite de obi­cei sinuciderii (sărăcia, patologia psihică, gelozia, beția, suferințele trupești etc.) pot fi uneori reale, dar pot fi și autoinduse de persoana respectivă, eului său. Adevăratele rădăcini ale sinuciderii nu constau în dificultățile vieții, ci sunt datorate faptului că oamenii nu cunosc scopul vieții lor, pentru a da la o parte greutățile reale sau imaginare. Lipsa moralității duce la săvârșirea acestui fapt reprobabil – sinuciderea, atunci când nu se face diferențierea intențiilor, deciziilor, acțiunilor bune de cele rele, ele întotdeauna aflându-se alăturate. Continue reading “GESTUL LIPSIT DE DEMNITATE – REPRIMAREA VIEȚII”

Purtăm în fața Lui și a lumii în care trăim, răspunderea vieții pe care-o primim

La MunteOmul poate obține doar iluzia libertății, nu și libertatea însăși.

Dar și iluzia libertății are valoarea ei.

E de-ajuns s-o avem. Dacă o pierdem, totul e pierdut.” – Emil Cioran

Conceptul filozofiei care se referă la comportamentul uman, la puterea sau abilitatea minții umane de a lua o decizie în înfăptuirea unei acțiuni, ca rezultat al unei alegeri libere, este definit ca liberul arbitru. Alegerea beneficiază de existența alternativelor; de lipsa constrângerilor care să condiționeze decizia, însă această libertate nu este absolută întrucât prin actele noastre nu trebuie să lezăm libertatea celorlalți, adică, trebuie să respectăm anumite reguli ale societății; de capacitatea de conștientizare a alternativelor, a consecințelor acțiunilor; de capacitatea de a selecta o alternativă chiar și împotriva impulsurilor primare resimțite. Dacă simţurile ne ajută în detectarea lucrurilor din exterior, putem afirma că există şi un simţ interior al sufletului, prin care cunoaştem ceea ce este în exterior și definim prin intermediul raţiunii. Continue reading “Purtăm în fața Lui și a lumii în care trăim, răspunderea vieții pe care-o primim”

Despre căutări şi alegeri

Picture1     În general, fiecare avem o predilecţie bine conturată încă din primii ani ai vieţii.De când am împlinit şapte ani, am fost foarte preocupată de scopul vieţii noastre pe pământ. Percepeam, deja, răutatea şi mă revolta nedreptatea. Însă, mi-am dat seama, că nu pot elucida acest mister decât prin studiul aprofundat al lucrurilor. La cincisprezece ani, citeam cărţile marilor filozofi şi speram să găsesc acolo motivaţia pentru care trăim pe acest pământ plin de spini şi pălămizi, de chin şi nedreptate.  Spre marea mea deziluzie, filosofia m-a dus la fraza ei care începea şi după sute de pagini ajungea din nou la punctul de pornire…
.     Marele Pitagora, cunoscut nu numai ca matematician şi astronom, dar şi ca unul dintre filozofii greci care vroia să pună bazele unei frăţietăţi religioase filozofice dedicate reformării standardelor morale ale societăţii Continue reading » Armonia Magazine USA

MAI SUNT OAMENI BUNI!

george-eliot-quotes-sayings-thoughts-language-witty-deepPrima condiție a bunătății sufletului omenesc este să aibă ceva de iubit; a doua, să aibă ceva de respectat.

George Eliot

.

.   Mi-a reținut atenția un articol publicat zilele trecute într-un ziar din România. Un cerșetor din Kansas, SUA, a înapoiat unei femei inelul de logodnă, inel din platină cu diamante, pe care din greșeală femeia l-a aruncat cerșetorului. Inelul a fost pus inițial în portofel și uitând de el, l-a scos împreună cu alți bani și l-a aruncat în cutia milei cerșetorului. A doua zi, reconstituind momentele și gesturile, dându-și seama ce făcuse, s-a dus și l-a întrebat pe cerșetor dacă a găsit un inel. Acesta i-a înapoiat obiectul. Drept mulțumire, femeia a organizat o strângere de fonduri și din donații i-a dat cerșetorului bani pentru o casă. Fericit, bărbatul a exprimat: „Pare un miracol. Nu credeam că o să găsesc o cale să revin la viaţa pe care o aveam. Cred că în viaţă ne gândim mereu la cele mai proaste concluzii, dar uite că există şi oameni buni”. „Bunicul meu era pastor şi m-a crescut de când aveam 6 luni şi încă mai am acea bunătate de la el”, a mai spus bărbatul. Vezi video in engleza: http://evenucandoit.blogspot.com/2013/02/homeless-man-returns-ring-accidentally.html Continue reading “MAI SUNT OAMENI BUNI!”

Seminar despre viață (2)

    ISUS, Viata noastra. “Căci în Dumnezeu avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: „Suntem din neamul Lui…”

Apostolul Luca

  1. Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. (Apostolul Pavel)
  2. “Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,  Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.” (Isus – Apocalipsa, 1.18)
  3. A reflecta asupra vietii – asupra vietii în fata mortii – nu înseamna fără îndoială decât a ne aprofunda interogatia. (Andre Malraux)
  4. Nu exista compasiune profundă pentru cei a căror viată nu are sens. Vieti închise. Lumea se reflecta deformat în ele, ca într-o oglinda strâmba. (Andre Malraux)
  5. Speranța, pentru viața veșnică cu Dumnezeu, te motivează și pentru viața de acum. (George Danciu)
  6. O data ce ai aflat ce reprezintă cu adevarat viata ta, nu mai poti sterge si ignora aceasta cunoastere. Dacă vei încerca să faci altceva cu viata ta, vei avea mereu senzatia unui gol. (James Redfield)
  7. Dacă vom rămâne treji, conștienți de acest mare mister care este viața, vom vedea Continue reading “Seminar despre viață (2)”

DECENTA SAU VULGARITATE?

Exista o decenta care trebuie pastrata în cuvinte ca si în tinuta.”
Francois Fénelon

 

……Dictionarul explicativ al limbii romane defineste DECENTA: respect al bunelor moravuri, buna-cuviinta; pudoare. Ca atare, omul decent respecta regulile de buna purtare, convenientele si morala. Un om cu un suflet sensibil este imun la vulgaritate, fiindca vulgaritatea jigneste, umileste. Vulgar este omul neslefuit, precum o piatra care zgârie, raneste, fiindca este colturoasa.
……Nu avem cum sa cerem tuturor sa se încadreze în niste norme sau linii trasate de societate, deoarece exista printre noi unii care vor sa iasa din tipare, sa epateze într-un fel, fie din cauza unui dezechilibru mintal, fie din lipsa bunei cresteri, fie din cauza unor trasaturi vicioase de caracter, iar pentru acest comportament sunt priviti si catalogati, în cel mai blând caz, ca fiind niste oameni ciudati. Daca nu ar face rau societatii, sigur ca nu ne-am alarma, dar se întâmpla tocmai contrariul – umilesc conduita normala de bun simt a majoritatii oamenilor. Si poate ca ei nu ar exista sau ar fi în numar foarte mic printre noi, daca societatea în ansamblu ar fi una normala; dar se pare ca ei se înmultesc în conditiile unei societati anormale, dupa cum societatea devine din ce în ce mai putin normala din cauza înmultirii numarului lor.
……Metoda brutala cu care actioneaza acesti oameni, stilul pe care-l adopta, este o sfidare la adresa bunului simt, a bunei cuviinte. Iata ca râsul lor sfidator, vorbele de amenintare, limbajul de cea mai joasa speta – limbaj de mahala -, tonul vorbirii – urlet uneori -, sau îmbracamintea, obiectele preferate, pozitia corpului, gesturile în intimitate, dar si în societate – vadesc vulgaritate.
……Bine ar fi ca în folosirea cuvintelor, dar si în toate manifestarile noastre, sa ne comportam cu decenta si responsabilitate. Sa dezaprobam aspectul, atitudinea si limbajul agresiv. Decenta se învata! Nu ne nastem nici decenti, nici cu caracterul frumos format! Socrate spunea ca „oamenii nu sunt virtuosi de la natura”, iar Aristotel adaugase la faptul ca virtutile noastre nu ne sunt date de catre natura, constatarea ca din contra „ele sunt date contra naturii, dar avem dispozitia naturala sa le primim în noi”. Adica o deprindere „un stil al actiunilor pe care-l capatam prin exercitarea lor, prin modul în care-l realizam”, cu care sa cautam sa fim altfel si în felul acesta se poate întâlni „mijlocia” pe axa pe care se misca vointa sufletului nostru; macar aici, daca nu putem ajunge în cealalta parte – opusa! Tot Aristotel arata ca trebuie evitate trei lucruri în viata: „rautatea, lipsa de retinere si primitivitatea animala”.
……În zilele noastre ramân valabile aceste percepte filozofice. Omul nu este ad litteram trup si spirit, ci dupa cum trupul întra în actiune – sa-i spunem într-un proces trupesc – si spiritul are întregul sau proces spiritual, ca atare omul nu este ceva împlinit, ci este în continua lucrare. Filozoful Giovanni Gentile spunea: „Omul este om întrucât se face om.” A fi oameni înseamna a ne crea pe noi însine, a ne crea viata, beneficiind de libertatea daruita de Divinitate.
……Se coboara atât de jos, încât putem auzi înjuraturi din gura unor oameni de la care ne-am fi asteptat sa fie exemple de comportament civilizat, cuviincios si unde? – într-un mediu unde s-ar fi cerut decenta… Cum de ies din gura lor înjuraturi, dracuieli, uneori chiar blesteme? Cum se naste aceasta placere diavoleasca, înscrisa în sentimentul unei vieti neîmplinite sau râvnite? Scriam cândva – si nu ma dezmint – ca oamenii devin din ce în ce mai rai, capabili sa loveasca si sa ucida pe cel de lânga el, cu cuvinte – scrise sau graite -, cu propriul corp, cu arme, în special atunci când interese de ordin material sunt în joc. A disparut toleranta, sentimentele nobile, decenta, a disparut morala dupa care s-au ghidat strabunii nostri atâtea veacuri! Cuvintele, gesturile nu mai sunt spiritualizate, în asa fel ca sa-l faca pe cel de lânga noi sa înteleaga, sa-l mângâie, sa-l alinte… Nu ne mai apropiem unii de altii prin acel sentiment de iubire, nu mai suntem înamorati de bine, de înalt…
……Am avut o colega de facultate care înjura printre dinti când nu-i convenea ceva si multe nu-i conveneau si am întrebat-o într-o zi: „De ce înjuri?” „Sa-mi vars focul, sa-mi treaca nervii!” „Dar de unde ai învatat sa înjuri?” „La mine în casa nu era zi fara înjuraturi! Mama-l înjura pe taica-meu ca se misca încet si n-o facea fericita, tata o – înjura pe mama ca n-are minte sa-nteleaga!” Si-am înteles cum în acea familie lipsea iubirea si respectul, si cum s-au imprimat cuvintele în mintea ei. Când am lucrat în fabrica, am întâlnit un coleg, inginer, fiu de preot, care înjura. Si erau unii care îl priveau admirativ pentru curajul de a sfida educatia pe care o primise de la parinti, aceea a bunei cuviinte si a credintei. Era pe vremea comunismului! L-am întrebat odata: „De ce înjuri?” „Fiindca sunt un om sincer! Eu sunt prieten cu muncitorii din sectie: ei înjura, eu înjur…” Cunosteam atmosfera si am realizat învoirea sufletului sau cu gândul rau. Am cunoscut un intelectual, profesor la un liceu care la cinci minute trebuia sa-l pomeneasca pe „cel rau”. Si l-am întrebat si pe acesta: „De ce dracuiti tot timpul?” „Da, asa fac? Nu-mi dau seama, dar, oricum, cei din familia mea nu se sfiau sa mai si dracuiasca! Probabil ca ma «racoresc»!” Si-atunci am realizat evolutia pacatului, de la atacul gândului rau, pâna la obisnuinta cu el. Am avut o vecina care înjura, dracuia si am întrebat-o pe un ton glumet: „De unde ati învatat atâtea înjuraturi «frumoase»?” „Din piata, draga doamna! Du-te si dumneata de vezi ce se bate la gura alora de acolo!”
……Si m-am tot întrebat, de ce oare oamenii un pot gasi un mijloc decent de defulare? De ce au ajuns sa considere normala o astfel de atitudine, încât nu-i deranjeaza? De ce toate aceste emotii nu le transfera în cuvinte frumoase, într-un strigat catre Dumnezeu, într-o rugaciune? Si daca gresim – fiindca nu este om sa nu greseasca -, de ce nu folosim scuzele sau acel atât de frumos cuvânt: „Iarta-ma!”? Fara educatie, important fiind acceptul ei (spun aceasta întrucât de multe ori auzim câte un parinte plângându-se de copilul sau: „Îi intra pe-o ureche si-i iese pe cealalta!”), omul ramâne prada fanteziei sale, iar fara credinta în Dumnezeu fantezia poate lua caile cele mai urâte, ale pacatului, ale vulgaritatii, iar pacatul este lucrarea diavolului, a întunericului. În Romani 13:12 scrie: „Sa ne dezbracam dar de faptele întunericului si sa ne îmbracam cu armele luminii”.
……Cauzele pacatului se spune ca sunt mai multe: natura noastra animalica, anxietatea, înstrainarea existentiala, lupta economica, individualismul, ispitirea de catre Diavol. Oare nu ne putem da seama ca toate aceste cuvinte si manifestari vulgare, indecente, sunt curse ale Raului? Ca prin ele ne înstrainam de aproapele  nostru si de Dumnezeu? Apostol Pavel spunea: „Duhul vorbeste lamurit ca în vremile cele de apoi, unii se vor departa de la credinta, luând aminte la duhurile cele înselatoare si la învataturile demonilor ”(I Timotei 4, 1).
Un om decent este un om curat sufleteste si trupeste; el nu se murdareste, nu se încredinteaza vulgaritatii pentru a soca, a se refula, a pacatui.
Parerea mea este ca ne lipseste evlavia, acea atitudine de respect si duiosie fata de cineva sau de ceva, despre care pomeneste Thomas Mann în cartea sa  „Doctor Faustus”: „Libertatea pe care o avem înseamna si libertatea de a pacatui, iar evlavia înseamna a nu face uz de aceasta libertate, din dragoste pentru Dumnezeu, care a trebuit sa ne-o dea”.

Vavila Popovici, Raleigh, Carolina de Nord