Cârdei V. Mariana – VIȘINII ÎN FLOARE

Cires înflorit.
Vişinii albiţi de floare
şi o-nmiresmată boare
ce uşor şi lin adie,
să ies din casă mă-mbie.
 .
Plec îndată la plimbare,
alegând mica cărare
ce mă duce jos, în vale,
cât mai este un pic răcoare.
 .
Iarba fină, verde crud –
un covor fin de mătase,
are ajurate-n ea: părăluţe,
albăstrele, năsturaşi sidefii,
mici pâlcuri de păpădii.

Continue reading “Cârdei V. Mariana – VIȘINII ÎN FLOARE”

FEERIE

Cârdei V. Mariana

Antalia-i locul
spre care zburam,
la-nceput de vara,
ca sa ne bronzam.
Hotelul Concord
strajuit de piscine,
in Lara elitei,
ma primea pe mine.

Senin si Soare,
vad muntii in zare
oglinditi in mare.
Albastru spicat,
nuante mediteraneene,
zaresc printre gene;
la orizont
cer si mare fac front.

Pe pontonul alb
ca un cort de emir
falfaie steaguri .
Briza ce unduie
albe perdele
lasa sa-ntrevedem
imaculate saltele
si perne de vis,
prosoapele-ntinse
– un verde deschis.

Veseli, bronzati,
si incinsi de soare
privim orizontul in zare.
In apa albastra
vezi bancuri de pesti
si broaste testoase
cum nici nu gandesti.
Freamata marea, briza adie,
Soarele urca, plaja-i pustie.

Spre seara, multimea
se-ntoarce la mare
voind sa mai prinda
apusul de soare.
E marea ripsata
si fina ca moarul,
refluxul o trage in larg
de pe maluri.

Ne-mbie pontonul
si-n noaptea albastra
privim orizontul
cu Luna-n fereastra.
S-aude o muzica fina,
la noi ajungand
in surdina,
si ceru-i senin.

Trecut-a vacanta
si regretam,
sub foc de artificii
pe plaje dansam.
Frumoasa vacanta
si marea albastra,
dar vezi? nici o mare
nu-i ca a noastra!

Daca o privesti in zare
neagra marea ti se pare.
Poate si de-aici ideea
Marea Neagra-i ca femeia,
frumoasa, invalurata
si de alge parfumata,
navalnica, furioasa,
cand nebuna, cand duioasa…

Soarele in zori rasare
poleind intreaga mare
si delfinii trec calare
pe albe valuri fosnitoare;
cerul pare decorat
cu nori albi impestritat.

Ce frumoasa, ce splendoare
Marea Neagra mi se pare,
o cunosc din alta viata
si de-aceea ma rasfata…
uneori un val mai mare
ma trimite la plimbare.

Nisipul ei este fin,
pare un covor divin,
cu cochilii presarat,
cand pasesti esti mangaiat
si daca vantul adie
plaja-n valuri se mladie.
Marea Neagra e albastra,
nici o mare nu-i ca ea,
o iubesc si-s fericita,
nu se poate compara…

CÂND SCRIU…

Nicoleta MILEA

Când scriu
Simt o prezenta discreta,
Fascinanta, cuceritoare…

Si nu-nteleg
Cine si-a uitat sufletul
În salbatica miere a dorului…

Un copil îsi mâna agale
Cuvintele spre casa
Lasând în urma
Lumina primului rasarit…

Tot ascultând
Tacerile profunde,
Ma trezesc cuvânt
În locul unde
Soarele-a apus!

SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE

de Adrian Botez


SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE


de ce sa ne tot mâncam numai unii pe

altii – în lumea asta atât de înghesuita si

strâmta? – de ce sa nu înfulecam – cu

nadejde si pofta

mistica – din noi

însine?

 

atâta grasime de

lene avem în suflete – atâta

carne de vointa

nevoita – în toti muschii

constiintei – încât

ne-ar mai ajunge de

hrana – pentru înca o

viata

 

dar Dumnezeu ne asteapta

deocamdata – sa ne consumam

ce ne-a dat fiecaruia

aici

 

sa mâncam – deci – din noi

însine – cu smerenie si

luare-aminte – ca si cum

ne-am împartasi din carne de cer – ca si cum

ne-am sopti rugaciunea fierbinte – din

urma – fumegând

proaspata – cu toate aromele negustate ale

lumii de-apoi – ca si cum

deja am fi ajuns – printre

icoanele bisericii – sa

stralucim a sfintenie – plina de toata

amânata de milenii

lumina

***

 

PROGRESIE ARITMETICA

 

tineri – oameni – chinuiti de

sexul lor – toti – trupuri nepotrivite cu

boala: Duhul – mereu mult mai

chircit – decât oricare dintre

zvârcolirile delirante (extravagante si

penibil acceptate – cu înghitituri de

maxima umilinta) – ale

trupului

 

tineri – oameni – cautând unde

nimic nu exista – sau

cel mult un spasm nocturn – tot mai

cetos si ambiguu sematic – si-apoi

iar – neantul întrebarii fara

buza de raspuns

 

carnea se supara aprig – de

atâtea sincope ale

simturilor si ale

pustiitei constiinte bolovanoase (poti

sa îneci – cu ea în sac – toti câinii din

ograda lumii) – carnea cade – cortina de lepra

în spatele careia

rânjeste – pedant si

triumfal – bonom suficient – scheletul

 

…scheletul

concluzia – ca miza ascunsa de seful

tripoului lumii – scheletul – concluzia care

de mult – se asteapta pe sine – într-un

joc masluit – de la-nceput – pâna la

sfârsit

 

…nu aplaudati – la iesirea din scena

trisorii

***

 

DOR DE STINGERE

Marelui Român – lui IOAN MICLAU

 

Doamne – stinge-ma undeva

între ape mari – cu tarmuri ametitor

departate – tarmuri pline de

lacrimi

 

stinge-ma – Doamne – sub un cer – care

sa-mi faca sufletul sa plânga de

bucuria înaltului – zborului

sufocarii cu mult mai larg si

mult mai departe

 

stinge-ma – Doamne – într-un

amurg în care – înca

nevazute – toate stelele sa-mi

cânte – toate izvoarele sa-mi

sopteasca – toti îngerii sa-mi

lumineze – despre o lume

în care durerile sfâsietoare si

nelamurite – sa se faca-prefaca – precum

soarta sfintilor – în bucurii

sfâsietoare si

atotlamurite

 

…Doamne – deasupra fluviilor

marilor si oceanelor – deasupra

tuturor cerurilor – bat clopotele – bat

noul ritm al inimii mele

sarmane – al inimii mele care a prins

curaj – a prins dor – necuprins

dor – sa se stinga – în

inima Ta

***

 

UN VAGABOND

 

vagabond – ducând în cârca o cocoasa:

rele gânduri – rele vremi – în traista strânse

…a fost om – e-o aratare lasa

trup de umbra – cu priviri prelinse

 

nu e sigur ca-i din lume – e vânat

nu-i doar singur: e pustiu de ce va fi

se-ncordeaza a pastra un loc curat

pe-unde pasu-i totdeauna sovai

 

când si-a frânt în’untru curcubeul?

când din jaruri stinsu-s-a cenusa?

asta stiu doar domnii cei de ceara

 

cei cu sufletul far’ de feresti ori usa:

l-au strivit – gonit din casa si din fire

de-si lasa si cer si soare-n parasire…

***

 

VREMURI FARA CEAS

 

pasari vremuiesc cu glasuri sure

vremea nu mai stie cum sa fie

vântul bate parca sta sa-njure

o lume livida – vinetie

 

asteptam sa fie iarna – -a câta oara ? –

urmele sa ni se stearga în zapezi

…cârd de gânduri – cârd de ciori coboara

facând întuneric bezna la namiezi

 

am uitat sa-ntorc vreun ceas sa mearga

stau la geam si-astept vreun om sa treaca:

nimeni nu s-arata – doar o barca

 

scârtâie-ntre nori prafosi ca o teleaga…

…Dumnezeul lumii e cenusa

n-a lasat pe nicaieri vreo usa

***

 

NEPUTINTE MISTICE

 

bat clopotele neputinta lumii

de-a-si duce-n linisti trai cuviincios

bat clopotele nestiinta lumii

de-a gasi-n ceasuri miezul cel gustos

 

degeaba plâng în batatura pomii

degeaba-si risipesc apele-argintii:

de peste tot se furiseaza domnii

vampirii-si tot ascut la luna dintii

 

ce nobila-i Gradina cu-a ei îngeri… –

de peste tot vin incendiatorii

de esti Hristos ori numai om – tot sângeri

 

culegi din praf preaînjosite glorii…

…drept în orbite îti înfig faclia

n-apuci sa-i vezi: îsi fac doar meseria

***

 

ANOTIMPURI OSTILE (POEZII)

de Viorela CODREANU TIRON

 

 

 

ASTEPTÂND PRIMAVARA


Îngaduie sa creasca o noua taina
peste cuvintele semanate-n
tarîna!
Lasa iarna sa le spulbere
în lumina-nghetata
si sa le-ngroape
în întelepciunea pamîntului
asteptînd o primavara
ce va uita sa vina!

 

IARNA TIMPURIE


Ninge duios pe sufletul meu.
Fulgi razvratiti împietresc
obositi
pe genele timpului
si ard amintiri
ce-mi cîntaresc vietile trecute
pustiite prin veacuri
adunate acum în prima zapada!
Si, ninge!
Ninge duios
pe sufletul primei zapezi!

 

ANOTIMPUL LACRIMILOR

Anotimp al lacrimior încrustate
pe palmele plînse ale sufletului
ma-nabusi cu iluzia vesniciei
cu flacara nevazuta
ce-mi devoreaza în liniste timpul.

ANOTIMPURI ÎNGROPATE

Anotimpuri îngropate revin
în memoria timpului meu
unduindu-si pletele
peste anii mei netraiti.
Ma strecor, printre clopote,
cu dangat mut
în toate ungherele inimii tale
fara sa stii cînd
îi voi sparge peretii.

ANOTIMPURI PIERDUTE

Anotimpuri pierdute se dezlantuie
în vifornite linistite
si înalta ramuri de sînge
ce curg ca iedera-alba, salbateca,
unde nimic nu mai aminteste
urma din umbra
anotimpului de uitare.

 

ANOTIMPURI BEZMETICE

Anotimpuri bezmetice
prinse în jocul ielelor
dantuiesc pretutindeni
si vor sa ma-nhate
din casa luminii.


ANOTIMP ÎNCATUSAT


Vine anotimpul încatusarii
ce-si zornaie zalele
pe tîmplele mele;
îmi scutura pamîntul de stele
acoperindu-mi lumina
de unde tîsnesc
cu strigat înalt
în ecoul prunciei.


ANOTIMPUL TACERII

Am adormit în anotimpul tacerii
al reîntoarcerii
al sufocarii
al destramarii cuvîntului
pîndind fereastra strigatului
din ravasitele plete ale adevarului.

ANOTIMPURI RISIPITE

Sunt primavara de pamînt
evaporata pe soare
Sun toamna din pamînt
risipita-n tarîna
ce a rodit prin vara uitata
si-asteapta scuturarea
semintelor iernii.

ANOTIMP FARA TRUP

Sunt amintirea
unui anotimp fara nume,
uitat pe drumul cenusii
în candele de sînge,
contopit în umbra mormintelor
fara timp,
fara trup,
fara lumînari.

ANOTIMPURI INERTE


Cînd marea va creste pe munte
si izvoarele vor umple vazduhul
fara cîntec de ploaie,
voi dveni pasarea marii
pe genele valului,
ma voi transforma în paleta de culori,
fara nici o culoare,
cu care-ti voi picta
anotimpurile inerte.

Volum aparut la Editura “Axa” Botosani/

copyright : Viorela CODREANU TIRON

25 mai 2011


PAMFLET: REPAGINARI CU HAZ GROTESC

Motto: Primim din America

Arzi, deci existi!Ce vîlvatai
ce rug superb sînt anii tai!
Daca-ai muri si iar te-ai naste
În acest semn te voi cunoaste:
Trecut prin flacari, pur, subtire,
Si mistuit în omenire”.
Nina Cassian, trans-nonagenara


O pagina din „epopeea zgîmbaiana”* Hazul si grotescul – sau Titi zis Zombi* Chestia aia… revolutie…*! „striviti partidele”! Zgîmbau de Hunedoara, sau noua heraldica a corbilor de semanaturi…

Realizarile 1990-2011, ale artistului plastic de care facem vesela si necum trista vorbire aniversara, asa cum au aparut în raposata revista Memoria, a fie iertatului Banu Radulescu, fost pacient pe rotile la Geoagiu Bai. Prietenii stiu de ce.

Anno Domini 1990. Un tânar agitat foarte, revolutionar cu banderola în decembrie, acum plin de verva revolutiei justitiare, cocotat pe wc-urile stadionului „Corvinul”, cu o pancarta, la vizita electorala a lui Ion Ilici-Iliescu si Dan Iosif, Constantin Zgîmbau scapa de furia aplaudacilor fanati ai „Eliberatorului”. Îi public în ziarul „Renasterea Hunedoarei” un atac la adresa orfelinatului din Baia de Cris, unde C.Z. îl acuza pe director ca ar fi fost abuzat în anii internarii lui acolo, (el fiind nu orfan, ci abandonat de familia saraca, cu numerosi copii, originara din Moldova. Îi public si un drept la replica directorului. Înainte de a pleca la facultate, C.Z. initiaza campanii de distribuire a ajutoarelor venite din occident (Franta, Olanda, Germania), pentru orfanii din judet, cu un activism iesit din comun si apoi se manifesta protestatar. La facultate, devine lider sindical al studentilor si erou al unor actiuni protestatare, soldate cu acte de violenta în urma carora Zgîmbau este amendat (amenda i-o plateste Ion Cristoiu, care avea un subiect suculent astfel), dar apoi, acuzat de agresiune, Zgîmbau este detinut în penitenciarul Bîrcea. Va sustine ca adevaratul motiv ar fi unul politic…

Coment redactional 2011: Curioase sunt câteva detalii din estimp.

1. Zgîmbau nu s-a aliat cu dl ex. fost presedinte de onoare al revolutionarilor hunedoreni (oras martir, cu sapte împuscati în dec. 1989) – Iv Martinovici, nici cu primul senator emanat din zona, dl. prof Dinis Ion, fost prof. de marxism, nici cu taranistii lui Coposu, pe listele carora eroul C.Z. a candidat initial, ci abia mai târziu, cu pedelistii lui Stolojan-Pogea, sub cerul portocaliu al Hunedoarei.

Revenind lapidar la story-ul comemorativ: întemnitat la Bârcea, Titi acuza politia (fosta militie) de nedreptate, remember excelente versisaje de CARICATURA, a la maniere de Goya în perioada CAPRIICIILOR, dar el fiind si subiect frecvent al presei în alegerile locale si parlamentare, caricaturizând-o prin expozitii ulterioare, si devenind subiectul preferat al ziarelor si tv. locale. Un amic, big jurnalist post-revo’, bine a zis: „Pai mai, Gelule, daca nu ar fi Titi, noi ce am avea sa scriem la ziar?”

Este sustinut de p.d. iar fiind sustinut de Ghe. Pogea, primarul ales N. Schiau îl va salariza ca functionar principal al primariei Hunedoara, calitate în care C .Z. va dirija tot ce misca în domeniul artei si culturii, etc. La alegerile din 2007, candideaza pt functia de primar, dar nu obtine decât cca. 15 voturi… etc… Epopeea zgîmbaiana culmineaza cu „spectacolul” care, peste ani, va semana cu cel al secuiului Barna, recent (2011), al spânzurarii simbolice în piata, a unei papusi din cârpe numite Avram Iancu. Zgîmbau, însa, a oferit un spectacol cum spune el „hazos si grotesc”, datorita pierderii alegeri locale de dl primar Schiau, (pdl) în favoarea, în favoarea lui Ovidiu Hada (pnl): în fata primariei, a înscenat un absolut ionescian teatru-ambulant, în care a intrat îmbracat în zeghe, pe platforma unui camion de pompe funebre, strigând lozinci, eshibând scene în care îsi auto-înscena executia da catre calai mascati, a la maniere medievale, etc. Apoi a stat câteva zile în „ recuzita” de rigoare, la usa primariei… Neluat în seama, el a intrat cu lanturi la picioare în cladire, astfel determinându-l pe primara sa îl evacueze cu jandarmeria… Astfel a luat sfârsit episodul ix al unui lung serial, de 20 de ani, din tele-novela-epopee (cum preferati), a dlui Titi care în anii 1990, clama curentul revolutionar în arta, îmbracat în sumanul lui Zelea, „Zombart”, adica, explica el, de la Zombi africani, sau daca vreti strigoii din mitologie.

Cu toate fatetele ei, epopeea lui Titi este într-adevar, o alegorie grotesc- hazoasa, a ultimilor 20 de ani, din fosta cetate a otelului, Hunedoara. Iar acum, dl profesor de desen Constantin Zgîmbau, stabilindu-se pe dealul Ghelariului, pare a fi atins întelepciunea, dedicându-se catedrei, si valorificându-si, se aude ca e un as al proiectelor si al facerii banilor prin arta, talentul autentic, pe care personal îl consider nu atât rodul scolii, cât al frustrarilor din copilarie si resimtite cu surdina, probabil pâna în adâncile batrâneti…
———————————————————————-
P.S. Draga Titi Zombartistule, ca fost editor al acelui saptamânal numit „Renasterea Hunedoarei”, care avea deviza crestina „Daca dragoste nu e, nimic nu e” (via Marin Preda), dupa 20 de ani parafrazez: „Daca adevar nu e, mai nimic nu e!”

***
Nota:
Constantin Zgâmbau face greva foamei, dupa ce a înfundat si puscaria pentru modul extravagant de a se certa cu puterea. Artistul hunedorean este înca în greva foamei si spune ca nu va renunta nici în ruptul capului pâna când comisia de disciplina nu se va întruni sa analizeze plângerea formulata de primarul Ovidiu Hada. Acesta din urma a declarat ca o parte din membrii comisiei au demisionat si ca aceasta va fi formata când se vor gasi oamenii necesari. „Când va exista o comisie ea se va întruni. Voi propune ca domnul Zgâmbau sa fie expertizat psihic la Bucuresti si îmi pare rau ca legea nu îmi permite sa îl arestez”, a declarat edilul sef Hada. Zgâmbau povesteste ca a început campania de proteste înca din 1990” de la chestia aia care-i zice revolutie”. „De atunci ma aflu în opozitie cu toate puterile, pe care am reusit sa le irit nu mult, ci foarte mult, motiv pentru care eram vânat. Cu toate acestea, orice protest al meu s-a bazat pe spectacolul vietii. Protestele mele îmbina hazul, dar si grotescul, totul fara violenta” a declarat Zgâmbau. Dar seria lunga de proteste la care a participat Zgâmbau a sfârsit de doua ori în închisoare, odata la Jilava si odata la Bârcea Mare.

Eugen EVU
Hunedoara
Aprilie 2011

Ispita

Este primavara, soare si merii sunt albi de floare.
Dinspre livezi te imbie un parfum ce se transforma
în suc dulce-acrisor avâd aroma de mar..
Peste vara, merisoare mai intâi verzi la culoare
se transforma într-o noapte în merele acum coapte…

Marul galben îl imbie sub a arsitei vapaie,
setea-i parjoleste trupul si Adam doarme pe-o claie.
Se trezeste si zareste marul auriu din pom
si fara sa stea pe gânduri il inhata, mai ce om …
Marul îi ramâne-n gât desi Adam tot înghite
o sa vada lumea-ntreaga ce-ai facut pe negândite.

Intr-o alta poienita, Eva cade în ispita
si culege doua mere, dar precauta, chitita,
le ascunde sub camasa sa nu fie oropsita…
Merele sunt parfumate, acrisoare, mari si rosii –
ca se vad de la distanta si imbie pofticiosii.

Adam o vede pe Eva – jos în vale, la izvoare,
si-l cuprinde marea sete vazându-i merele-n zare.
De sub tufe lunecând, intr-un Mar-Domnesc se suie
sarpele chitit sa-i faca – fructul oprit sa-l înceapa.
Se preface ca nu stie si sa-ncerce îi îmbie
cu un mare Mar-Domnesc pe cei doi ce nu-ndraznesc.

Pentru marul rosu, mare, calca porunca-n picioare…
Mai târziu, pe luna plina, Eva si Adam suspina,
dar suspina de placere – a-nceput luna de miere
chiar acolo jos pe-o claie, în gradina lui tataie…

Cârdei V. Mariana

Magnolii

Pe strada mea, magnolii albe,
sub Soare au prins viata,
Din zori si pana-n asfintit
mireasma ne rasfata.

Cuprinsi de vraja, pe-nserat
mai facem o plimbare,
Sub albul lor imaculat
îmi furi o sarutare…

Dar iata ca a rasarit
Corabia celesta pe
valuri de nori lunecând
si stele-i fac orchestra.

Efectul albului sublim
oniric este-n noapte,
Simti puritatea suspinând
si-a vantului dulci soapte.

De pe-o alee, la parada,
învesmântate-n roz-bombon
magnolii tinere, suave,
tintesc al Primaverii tron.

Mirificul piersic zâmbeste
îmbujorat de-atâta saga,
pregnant parfum exala el
si le dedica un rondel.

Cârdei V. Mariana

PRIVIND FLORIILE (POEME)

LASATI COPIII SA SURÂDA A FLOARE! Iubind Cuvântul, cuvintele mi-s muze, lumina lor balsam, mir si cântare. Doamne, lasa-ma în aceasta ruga de floare! Alunga-mi din par frunzele vestejite! E atâta primavara în bulbul de floare, ca rodul lui da binecuvântare si pace. In cuibul Nadejdii, Credinta e Floarea românului, ce nu-si scutura niciodata petalele, ci numai mireasma. Cu zavoare de crin. ferestrele inimii îmi sunt închise… Ce Floare mi le va deschide? Cine mi-a luat mugurii Copilariei si-a pus în loc rasad de abanos? Lasati Copiii sa creasca prin flori! Lasatii sa puna rasad cu mânutele lor de petale! Lasatii sa-nmiresmeze tarâna, ca pâinea scoasa din tast! Lasati Copiii sa surâda a floare!   AS VREA Sufletul Copilariei, sa creasca ca un Copac cu flori… Sa-l altoiasca albinele cu credinta lor… Din fructele adolescentei sa dea tuturor… Din crengile mature sa-mpleteasca cosuri de flori… Trunchiul secular, miresme de carti sa rodeasca… BINECUVÂNTARE DE CRIN Floarea… Între cer si pamânt, Pamântu-i e pâine si Ceru-i este vin. Din iia florilor Inima lui Hristos e tesuta de mânute de prunci… Lumina… Floare de taina. În candela ei, arde copilaria noastra. Mireasma florii e o chemare. Sau o amintire dintru-nceput? Atât de aproape îmi sunt Florile… Le simt rasuflarea. În Tainele lor ma descopar pe mine. Gândurile albe mi se aprind din polenul lor… Lumina florilor ma filtreaza, ca pe o Camase de mire, pe care se arunca sortii lui Christ. Sa fie o binecuvântare de crin?   MILA FLORILOR Florile, primesc lumina de la îngeri… Mladiindu-ne bucuria, o zamislesc în noi . Ne cheama din noi, dorul de Dorul nemarginirii. Cor de albine, plâng idilele lor, zugravite pe aripi-curcubee. Fluturasii, pierd din soare ascunzându-se în mila florilor. Gheorghe Constantin NISTOROIU Florii 2011

ACEL FLUTURAS DE NOAPTE

S-a invârtit in jurul unei lumânari,
crezând ca-i Soarele.
Era fericit si nu stia ca totu-i minciuna.
Spre ziua, lumânarea s-a stins
si fluturasul a adormit.

Când Soarele a rasarit in zori
“Acel fluturas de noapte”
avea aripile arse si sufletul zdrobit…
O raza timida l-a îmbratisat,
Soarele i-a dat aripi noi.

Fluturasul priveste lumânarea,
apoi raza de soare…
Raza e blânda, duioasa…

„Stiu, tu nu esti Soarele!”,
si lacrimi îi scalda privirile,
multe lacrimi, lacrimi de fericire.

“Acel fluturas de noapte” plânge…
pentru el a rasarit un Soare nou –
Soarele adevarului.

Cârdei V. Mariana