Gânduri despre volumul ,,Scrisori de departe”, semnat de distinsa poetă Vavila Papovici, din SUA

Scrisori_de_departe_2010,,Scrisori de departe”

By VAVILA POPOVICI

Recenzie: DORU POPOVICI

După ce am publicat, în revista ,,România Mare”, analiza pe care am făcut-o asupra tragicului volum ,,România în comunism”, în care Vavila Popovici prezintă ororile din temnițele României staliniste, culminând cu descrierea crimelor petrecute la închisoarea din Pitești – unde ,,pacientul Țurcanu” îi obliga pe nefericiții deținuți să se chinuie între ei -, am simțit nevoia sa consemnez câteva gânduri cu privire la volumul ,,Scrisori de departe”. Acesta ar putea avea ca ,,moto” cuvintele Apostolului Pavel: ,,Dacă dragoste nu e, nimic nu e!“. Pe ultima copertă, Simion Bărbulescu a consemnat următoarele: ,,Sensibilitatea autoarei este, cu precădere, nostalgică, poeta încadrându-se într-un postmodernism de factură romantică. Continue reading “Gânduri despre volumul ,,Scrisori de departe”, semnat de distinsa poetă Vavila Papovici, din SUA”

Iubirea fără de (până la) sfârşit

Vavila Popovici– Două cărţi de Vavila Popovici –

 

Scriitoarea Vavila Popovici – poet şi prozator – s-a mutat de puţini ani în America, acolo unde cele două fiice ale sale trăiesc de mai multă vreme. „S-a mutat” este un fel de a spune, pentru că românca piteşteancă, ieşeancă pe vremea studenţiei, a luat cu ea şi zestrea de neegalat (şi de neînlocuit cu nimic altceva) pe care ţara natală, România, o oferă fiilor săi cu o generozitate mai anevoie întâlnită de alte meleaguri.

Precum melcul cu cochilia lui, Vavila Popovici a luat în suflet ţara. Iar cărţile pe care le scrie şi le tipăreşte peste oceanul cel mare au în miezul lor tot ţara, cu toate ale sale – mai bune, mai rele, – scriitoarea ştiind că o dragoste adevărată, pentru a fi completă, nu reţine doar părţile frumoase ale vieţii, ci şi pe cele de pe cealaltă parte a… monedei. În această ordine a lucrurilor, cele două cărţi la care voi face referire mai departe mi se par pe deplin edificatoare. Continue reading “Iubirea fără de (până la) sfârşit”

SCRISORI DE DEPARTE (POEME)

 by Carmen BARBU

.

NIMICURI

.

Te-am iubit acum o vara

Aveam fluturi în stomac

Sufletu-mi era „pe-afara”

Stiai bine ca te plac.

.

O iubire pe furate…

N-o doream, dar a venit

De ce tu, plecat departe

Tocmai tu, nu m-ai iubit?

.

Chip romantic, aventura

Alte lumi duceai cu tine,

Eu voiam iubire pura

Tu zâmbeai, trecând de mine

.

Asteptam cu dor cuvinte

Orice lucru ai fi spus

Cine râde, cine minte

Nu credeai ca m-ai sedus.

.

Si-n trecuta lunga vara,

Eu traiam cu tine-n gând

Asteptam sa te vad iara

Batalii duceam pe rând

.

Cu himere de iubire,

Inventam povesti de amor

Tot cu tine, tot cu tine…

Un iubit ratacitor.

.

Timpul trece, tot te plac

O iubire de o vara…

Si am fluturi în stomac??

.

COJI DE PORTOCALE

.

Sunt înca femeia cu mâini delicate,

Care-ti cojea adesea portocale dulci

În vase vechi de dragoste patate,

Iubeam arome tari si ne hraneau… naluci.

.

Când ai plecat de-aici, pe drum de primavara,

Ti-am dat o portocala, cu tine sa o iei,

De-ti va fi greu sau sete în arsita de vara

Sa bei o picatura stoarsa din trupul ei.

.

Eu sunt înca aici, si de pamânt ma rup,

Caci de-atâta vreme, te uit, amar suspin…

Naucitor ma doare, ca boala e în trup,

Manânc o portocala si de dureri m-alin!

.

Dar ce-i un fruct zemos alaturea de tine?

Nici nu-mi aduc aminte prea bine cum a fost,

Iubirea ta o uit, se stinge-ncet în mine

Mocnit, dar cu durere, si vise fara rost!

.

Trecut-au anii-n zbor, o lume ne desparte…

Doar amintiri ramas-au pe farfuria goala,

Si gândurile sumbre – vechi dorinti desarte

Si cojile uscate din trup… de portocala.

.

.

PLATONIE PE FORUMUL UNUI CENACLU VIRTUAL

(Improvizând o parodie cu poetul G.R.)

.

Ea: Tulburatoare îmbratisare, tulburator sarut,

Înfiorata le-am primit fara sa stiu ca-s de-mprumut
Mi le-ai lasat în suflet doar un pic,
Eterna clipa pentru mine, pentru tine nimic!

El: Nu-s de-mprumut iubita mea stapâna,
Dar eu te vad cam rar pe net… o zi pe saptamâna,
Si am uitat sa merg, pe calea cea batuta
Doar stii zicala cu… ochii care nu se vad se uita!

Ea: De calea ce-ai uitat, pot sa-ti aduc aminte,
Dar ce rost are, când tu nu esti cuminte!
De acuma, alteia-i, oferi al tau dulceag amor
Aceeasi serenada veche si-acelasi trist decor!

El: În trupul tau, vazut-am mai multe universuri
Ce nu le pot descrie, nici dac’-as vrea, în viersuri
Când ma gândesc la tine, din unghiul meu obtuz
Ma pierd în labirintu-ti si-apoi devin confuz!

Ea: De ma iubeai era de ajuns un singur univers,

Oriunde-n departari cu tine as fi mers,
Te mai gândesti la mine? Cât vrei sa mai astept?

Ca unghiul cel obtuz sa redevina drept!

El: O, cât esti tu de buna, vrând sa-mi mai dai o sansa
De-atâta bucurie, ma pierd si cad în transa.
Ma vad batând pamântul, ca sa ma-ntorc la tine
Dar ma trezesc si cuget ca ceea ce fac nu-i bine!

Ea: De vrei sa te întorci, eu dorul nu-mi amân
Macar pentru o zi, cu tine sa ramân!

Sa retraim trecutul si tot ce am fi vrut

Astept înfiorata, sarutul de-mprumut!

.

NOSTALGIE
(Improvizând o parodie cu poetul G.R.)


GR: Reverie printre glastre
Admirând florile-albastre
Ca un pui de bogdaproste
Care cânta a dragoste…
Gângurit de gugustiuc
Ma-ndeamna sa ma duc…
Sa ma duc ori unde, aiurea,
Sa ma iubesc cu padurea.
Sa vad o turma de oi
Pascând iarba în zavoi
Si un munte cu tichie
De zapada argintie
Sa ascult frunza cum creste
Si o vorba-n româneste…

CB: Pe la porti sa vad matusi
Prunci frumosi scâncind la usi
Veselie cu cirese la ureche
Zambetul fara pereche
Scoate pâinea din cuptor
Cânta jale, cânta dor
Dragoste pe fân uscat
Vara dulce, pere coapte
Luna plina, stele-n soapte
Cuget liber, trup usor
Câmpuri multe, drumuri line
Calator… eu vin spre tine!

Carmen BARBU

Bucuresti

martie, 2012

Scrisori de departe

Cine esti?

 

Cine esti de vii noaptea somnul sa mi-l furi?

Ca din povesti aduci fior, aduci un vis;

plecând în zori lasi un abis,

neîncetat ma tulburi.

Iar când lipsesti în clipe osebite,

înfrigurata eu te caut si mi-e teama

ca ai pierit si nu-mi dau seama,

                                                              de esti un vis ascuns în gândul ostenit.

                                                               Doar în poezie, în singuratate,

                                                               poti cuprinde

                                                               raza cea mai alba a inimii curate

                                                               si dorul crud, neiertator si viu.

 

                                                Vavila POPOVICI – Din volumul “Scrisori de departe”