Mihai Făgădaru: Lăsați frica indusă, lăsați psihoza impusă și veniți, într-adevăr, să ne bucurăm împreună la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei!

Doamne, ajută, fraților, să ne vedem pe 30 noiembrie!

de Vlad Pârău

Teologul Mihai Făgădaru, o prezență constantă la protestele pentru libertate din vara și toamna anului 2020, se alătură convocării făcute de Pompiliu Diplan și susținute de Mihai Marin Târnoveanu, invitându-i pe toți credincioșii la pelerinajul din 30 noiembrie de la Mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din județul Constanța. În disprețul autonomiei cultelor față de stat și al libertății religioase, și această manifestare a fost grav îngrădită de autorități, în „buna” tradiție a abuzurilor începute de Înviere și continuate de Sfânta Maria, Cuvioasa Parascheva și Sfântul Dimitrie Basarabov. Continue reading “Mihai Făgădaru: Lăsați frica indusă, lăsați psihoza impusă și veniți, într-adevăr, să ne bucurăm împreună la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei!”

Donald și Melania Trump, mesaj de Crăciun pe Twitter: „Creștinii sărbătoresc acum Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos. Ne reînnoim speranța de pace între națiuni și de bucurie în lume”

by Ștefania Brândușă

„Ne reînnoim speranța de pace între națiuni și de bucurie în lume”. Cu aceste cuvinte, președintele american Donald Trump a încheiat un mesaj video înregistrat împreună cu soția s,a Melania, și postat pe Twitter cu ocazia Crăciunului, potrivit FoxNews.

Trump își începe mesajul reamintind că în acest moment sacru al anului creștinii sărbătoresc Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos.

După care, președintele american mulțumește „milioanelor de americani care se reunesc pentru a-i îngriji, cu compasiune, pe ceilalți”, de Sărbători, fie că este vorba de familie, prieteni, vecini sau persoane care au nevoie. „Toți americanii – adaugă Prima Doamnă, așezată lângă soțul ei – sunt recunoscători bărbaților și femeilor în uniformă care veghează la siguranța noastră: armatei, poliției și celor care reprezintă forța legii”. Continue reading “Donald și Melania Trump, mesaj de Crăciun pe Twitter: „Creștinii sărbătoresc acum Nașterea Domnului nostru, Iisus Hristos. Ne reînnoim speranța de pace între națiuni și de bucurie în lume””

Slava Domnului S-a coborât

Pastorii vad slava Domnului stralucind!

În ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.

LUCA, 2.8-9

Doamne, arată-ne slava Ta!

.

Lumina și Adevărul sunt de la Dumnezeu, de aceea oamenii care n-au primit lumina și adevărul Lui  vorbesc despre Crăciun și sărbătoresc Crăciunul. Dar cei care înțeleg și cunosc adevărul, sărbătoresc un eveniment excepțional pentru omenire, Întruparea lui Dumnezeu în Pruncul Isus.

Astăzi și noi avem obiceiul de a cânta despre acele unice și minunate  evenimente. Dar, oare, îngerii cântau? Și în ce gama cântau ei? Continue reading “Slava Domnului S-a coborât”

Craciunul de-a lungul secolelor

Dupa un an cu reusite si neîmpliniri iata-ne, din nou, în fata Sarbatorilor de iarna. Începuta înca din data de 6 decembrie cu ocazia Sfantului Nicolae, aceasta perioada sacra mai cuprinde Nasterea Domnului sau Craciunul, Anul Nou, Sfintii Vasile, Grigore si Ioan si Boboteaza. Probabil ca ne aflam în cadrul celei mai frumoase perioade a anului, perioada in care lasam în urma tot ce a fost rau in anul care se apropie de final, il asteptam pe Mos Craciun si ne facem primele sperante cu privire la anul care bate la usa.
Cu toate acestea, elementul central al Sarbatorilor de iarna este reprezentat de Nasterea Domnului Iisus sau “Craciunul”. Este interesant de stiut ca pâna catre sfârsitul secolului al IV-lea, Craciunul se sarbatorea odata cu Boboteaza la 6 ianuarie. Desi unii cercetatori (P. Papahagi, V. Pârvan, S. Puscariu) considera ca termenul “Craciun” provine din latinescul “calatio” prin care se întelegea convocarea poporului de catre preotii pagâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anuntarea sarbatorilor din luna respectiva, si, cea mai importanta “calatio” era aceea de la 1 ianuarie, mai exista si o alta varianta etimologica sustinuta de O. Densusianu sau A. Rosetti care afirma ca originea acestui termen provine din latinescul “creatio”. Indiferent care ar fi originea acestui termen, sarbatorirea Craciunului pe data de 25 decembrie pare a fi o data aleasa arbitrar, întrucât Evangheliile nu consemneaza o data exacta, iar în acea zi romani pagâni sarbatoreau cu fast “Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus”, zi în care primii crestini se puteau manifesta mai liber.

Dar totusi, etimologiile sau datele istorice par lipsite de importanta în fata insemnatatii mesajului cristic. Fiul lui Dumnezeu a ales sa se nasca în conditiile precare oferite de un adapost pentru animale. Singurii martori ai acestui eveniment marcant pentru istoria omenirii au fost niste pastori si 3 astronomi. Iisus s-a nascut în mijlocul animalelor si a fost adapostit într-o iesle, departe de toate facilitatile de care ar fi putut dispune. A ales modestia, umilinta, cai pe care le-a urmat toata viata.

Prealuând acest model, la peste 2000 de ani de la acest moment, suntem datori sa meditam la aceste aspecte. Pentru a ne bucura de nasterea lui Iisus nu avem nevoie de fastul bunurilor lumesti, de locuinte luxoase si pline de bunuri inutile, de brazi taiati, de cadouri scumpe aduse Mos-Craciuni închipuiti. Singurul cadou viabil este posibilitatea mântuirii. Iar acest cadou a fost oferit umanitatii în seara de Craciun.

Imi amintesc cum, în copilarie, mergeam la colindat. Eram la Rohia, un umil sat maramuresan. Dupa o îndelungata asteptare, pregatita de multe repetitii, colindul trupelor de copii debutau seara, negresit la manastire, dupa care, pâna când mijeau zorile, strabateam, prin nameti de omat, întreg satul. Întreaga comunitate era conectata la maxim la acest eveniment si nimeni nu închidea un ochi toata noaptea în asteptarea colindatorilor. Din toate partile se auzeau ecouri de colinde. În schimbul acesteia primeam un colacel pe care îl puneam pe o sfoara…

Acesta era adevaratul spirit al sarbatorii. Pe pamânt era pace si între oameni bunavoire. Sufletele noastre radiau de bucuria sufleteasca, aceasi bucurie împartasita si de cei aflati în preajma ieslei din Betleem.

Haideti sa încercam sa traim aceste Sarbatori la adevarata lor semnificatie, aceea spirituala. Numai asa ele vor fi cu adevarat fericite.

Sarbatori fericite!

Mihai Cucerzan

Ziua Nationala a Elvetiei

1 august reprezinta pentru elvetieni ceea ce e 4 iulie pentru americani, 14 iulie pentru francezi sau 1 decembrie pentru români. Elvetienii nu sarbatoresc aceasta zi decât de peste un secol, desi comemoreaza o zi de acum 700 de ani. În centrul atentiei se aduce un obicei ce reaminteste de noaptea de pe vremuri.

Aceasta sarbatoare nationala a Elvetiei celebreaza depunerea juramântului a trei cantoane alpine în 1291, în vederea încheierii unei Aliante perpetue, actul fondator al Confederatiei. Reprezenzantii din Schwyz, Unterwalden si Uri s-au întâlnit la Rütli, cu vedere spre lacul Lucerne, pentru a depune un juramânt de fraternitate si sigiliul unui pact de ajutor reciproc în cazul în care libertatile lor vor fi amenintate de catre agresori din afara.

De aceea nu este surprinzator faptul ca partea oficiala a festivitatilor de pe 1 august are loc înca în localitatea Rütli, la care este prezent si presedintele Confederatiei Elvetiene. Aceasta ocazie este, de asemenea, o oportunitate si pentru politicienii de la toate nivelurile, de la consilieri federali pâna la primarii comunelor, de a tine discursuri în toata Elvetia.

În 1891 guvernul a decis sa declare ziua de 1 august Ziua Nationala a Elvetiei, iar oamenii au sarbatorit prin aprinderea focurilor de tabara, care au avut si o semnificatie suplimentara. Timp de secole au fost instalate balize pe vârful muntelui. Acestea erau aprinse în cazul în care se apropia un pericol. Una dintre legende spune ca hoardele invadatorilor barbari au fost speriate de reflexia focului între apele lacurilor Geneva si Biel, astfel cotropitorii crezând ca au ajuns la marginea pamântului si ca drumul de mai departe duce direct spre cer.

Fie pentru a comemora acest eveniment sau doar pentru a se distra, fiecare comuna îsi aprinde pe 1 august propriile focuri de artificii. Copiii defileaza pe strazi cu felinare de hârtie, de multe ori decorate cu crucea elvetiana sau simbolurile cantoanelor, iar ferestrele caselor sunt decorate cu luminite.

Si ca orice eveniment, pentru a fi complet, cel mai bun mod de a se bucura de sarbatoarea nationala pentru elvetieni este sa iasa la un gratar cu prietenii.

Tatiana Scurtu-Munteanu

LIRICA PASCALA 2011

– Prezentata de George ROCA –


Georgeta Resteman
ÎN DIMINETI DE PASTE

Covor de papadii si flori de Paste
Liniste-astern în suflete pustii
În dor de bine viata-n noi renaste
Singuratati ascunse-n nopti târzii.

Sperante împletim, cununi de vise
Lumina Sfânta-n zi de sarbatoare
Credinta, dragoste si porti deschise
Ne daruieste în suspin de floare.

Privesc cum firul ierbii unduieste
În adieri sublime de iubire
Pamântul reavan, marul ce-nfloreste
Sub cer albastru muguri de-mplinire.

Suntem plamada vie din lumina
Purtam comori nepretuite-n noi
Lut din iubire-avem la radacina
Sperantele din suflet curg suvoi.

Ne înaltam credinta-n gând senin
Sobor de floare-n dimineti de Paste
Ne însoteste-n drumul vietii lin
Tot ce-i frumos si bun în noi renaste.
Titina Nica Tene
DE PASTE

De Paste soarele e altfel,
are o altfel de lumina,
mama cu tata parca-s tineri
si parca nu mai sânt batrâna.

Ma vad copil pe Dealul Mare
dintr-un satuc îndepartat,
purtând rochita înflorata,
din sat de parca n-am plecat.

Ma joc cu fratii mei pe Beica,
râul ce curge-nvolburat,
ne salutam cu voie buna
zicând „Hristos a Inviat”!

Ce fericita eram, Doamne,
si ce departe sânt acum!
Am mers asa de mult prin viata
ajuns-am capatul de drum?

Privesc la pomul înflorit
pe care cânta o pasarica
nepoata vine lânga mine
“Hristos a Inviat”, Bunica!

 

Valeriu Cercel
POEZIE DE PASTI

Când Pastile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri si dus agale,
Copil ma regasesc în satul meu
La casa barâneasca de pe vale;

Simt si acum, pe prispa, dimineata,
Cernându-si fluturasii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingasie fata
Ciresii alintându-se în floare,

Si-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi „ziua buna”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotnita batrâna;

Se anunta o mare sarbatoare,
Iar martora era si Luna plina:
Va coborî din morti, spre Înaltare,
Isus, a lui Maria, cu lumina!

Ca începea asa o primeneala,
Miresmele de flori de liliac,
Si lutul proaspat, iz de varuiala,
Se vânturau prin usa din cerdac,

Ne usuram si trupul de povara
Si sufletul cumva de-am suduit,
(Scapam si eu atuncea de ocara,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici ca ne rodea burtica,
Ne mai spurcam si noi, deh, la mâncare,
Ca popa nu stia, zicea bunica,

Dar totul se facea cu rânduial?
Si toate le-asezau la locul lor,
Stiau batrânii bine, fara scoala,
Cum sa-L primim pe-al lumii Salvator…

……………………………………

În miez de noapte, satu-n asteptare,
Biserica-ntr-o hora o strângea,
Lumini se aratau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paste si lumina,
Bunica ne dadea miel din cuptor,
Iar ouale-asteptau pe masa plina
Sfintite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe lunca ne-ntâlneam
Gatit în straie noi cum altul nu-i,
Caci noi copii-atunci ne înnoiam
Când Se nastea si la-nvierea Lui,

Si câta bucurie, ‘ntregul sat,
Oua ciocnind cu mare si cu mic,
“Cristos a înviat ! Adevarat !”
Pe pajistea cusuta-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeasi lunca mândra ca o ie
Mi-a dat ca sa le sorb licoarea lor
Doi ochi de vis cu nume de Marie

As vrea sa vin din nou în satul meu
În zi de Pasti, în zi de sarbatoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare

E Paste iar si Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mari, de al meu sat,
O lacrima de dor mi se prelinge

Simt o speranta-n suflet cum izvoare
Din flacaara-I ce arde, tumultoasa,
La ziua si satucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasa.

 

 

Adrian Munteanu
DAC-AS SUI PE TRUDA UNEI PLEOAPE
(la Psalmul 139)

Dac-as sui pe truda unei pleoape
Ce se framânta-n strigat de-aurora,
Când umbre-n zori lumina o implora,
Te-as regasi arzând în cer etape.

Dac-as fura dintr-un amurg o ora
Si i-as deschide clipei mii de trape
Ca dincolo spre moarte sa îsi scape
Nelinistea arcasi rotiti în hora,

Tot as simti ca esti, iar de as zice
Ca nopti de-acum pe veci ma vor robi,
Ca-mi vor înfrânge carnea mii de bice

Tot n-as fi trist stiind ca vei sadi
Graunte-n trup ca-ncet sa se ridice
Din întuneric un crâmpei de zi.

 

 

Al Florin Tene
A ÎNVIAT IISUS

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

Am un surplus de idei si de har
Si la picioarele Tale le-am pus
În numele vesniciei ca dar,
Când din morti înviaza Iisus.

Doamne ,as vrea sa recunosti
Din multi pe mine cel ce-a dus
Crucea în fruntea atâtor osti
Când din morti înviaza Iisus.

Erai, Doamne, Mielul sacrificat
Pe Cruce, spre Golgota, în apus,
Mântuieste lumea de acest pacat,
Când din morti înviaza Iisus.

Privesc în ochii Tai si-mi caut iertarea,
Pentru ateii cazuti în pacat, Iisus
E „vina” ce lumineaza cararea
Învierii sperantei noastre Sus.

Lumea este în concurenta cu ea
Si mai putin se uita spre Tine sus,
Tu, Doamne, esti Calauza mea
Când din morti înviaza Iisus.

 

 

Pascu Balaci
HRISTOS A INVIAT!

Când inceput-a sa se lumineze
În cea dintâia zi a saptamânii,
În taina ea si-a parasit stapânii-
Mormântul lui Iisus sa cerceteze

Maria din Magdala sa cuteze
Cu-a ei surate, scuturând tâtânii,
Sa afle sfântul trup, floarea tarânii
Si-apoi cu lacrimi sa-l imbalsameze.

– Ce cautati pe-aici? – apare un inger.
Femeile s-au infricat de-ndata:
– Pe Iisus dupa care si azi sânger!
A spus Maria, foarte tulburata.
– Nu e aici, a înviat; e în cer:
S-a dus sa-L întâlneasca pe-al Sau Tata!

 

Al Florin Tene
HRISTOS A INVIAT!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

Cânta padurea-n mierle, prin copaci,
Înseninând cerul spre apus
De parca au înflorit ogoarele de maci,
Când înviaza-n suflete Iisus.

Cânta iarba în mieii de prin lunci
O aud cum creste si prin sat,
Când din Tainele Porunci
Hristos a Înviat!

Se aprinde-n inima lumina
Coborând în noi de Sus.
Când sevele înverzesc tulpina
Înviaza-n suflete Iisus!

 

Nicolae Nicoara-Horia
HRISTOS A INVIAT!

Hristos a înviat! Iisus exista,
Cu „Pace voua” o sa vina iar,
Sa nu fie crestin cu fata trista,
Nici cel fara de Pasti în calendar.

Hristos a Înviat! Lumina oarba,
Spun unii rataciti pe la rascruce –
Cei însetati de Adevar sa-i soarba
Din apa vie izvorând în cruce.

Frate-al meu de-aici, de oareunde,
Primeste-mi, dar, salutul cel mai sfânt-
Hristos a Înviat! De crezi, raspunde-
E „buna ziua” mea de pe pamânt…

 

Nicolae Nicoara-Horia
LUATI LUMINA!

Luati lumina si va bucurati!
E semnul ca în lume nu-i târziu –
Hristos a Înviat! Hristos e viu!
În cel care nu crede sa nu dati

Cu pietre si cu vorbe cât ocara,
Pentru el e prea devreme-acum,
E Ziua si petrecerea-i pe drum
Pâna când o sa-l cuprinda seara…

Luati lumina, cea primita-n dar,
Din Mormântul Lui fara de moarte
Si dati-o, întreita, mai departe-
Hristos a Înviat! Si nu-n zadar!
———————-
PASTI, 2011

PASTE 2011…

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor,  ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!
…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… –  lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa  de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea  trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE:  „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului –  si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea  zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi,  e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor  straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe  “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca  de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo  saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români),  pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si  Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI  – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul . Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain  (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

LADITA CU MARTISOARE

CASA DE CULTURA A SINDICATELOR GALATI
GRADINITA nr.64 ILEANA COSANZEANA
va invita in data de luni 28 februarie 2011, orele 10.00 la evenimentul:
“LADITA CU MARTISOARE DE LA GRADINITA nr.64 ILEANA COSANZEANA”

locatia: C.C.Sind.Gl.,et.1
Coordonatori proiect:
·        Fundulea Mioara –director Gradinita nr. 64 „Ileana Cosanzeana „;
·        Angela Baciu        – scriitor, consilier cultural Casa de Cultura  a Sindicatelor Galati

Colaboratori:

v    Ciobotaru Ana, educatoare;
v    Dumitrascu Claudia,institutor II;
v    Tofan Eta –Marinela,educatoare;
v    Toropoc Tatiana, profesor pentru invatamantul prescolar;
v    Teleuca Nicoleta, educatoare;
v    Ares Roxana, Institutor II;
v    Tacaluta Maria , profesor pentru invatamantul prescolar ;
v    Paraschiv Alexandra ,educatoare;
v    Broasca  Georgeta, educatoare;
v    Toader Mirela , educatoare;
v    Hurduc Gina, institutor II;
v    Luparu Jenica, educatoare;
v    Stan Dan – Nicoleta , institutor I ;
v    Hodorogea Milica , educatoare.

motto proiect:

“Copiii care traiesc in generozitate,invata sa fie generosi ,
Copiii care traiesc in prietenie , invata ca lumea e un loc frumos in care poti  trai.”
(Dorothy L. Nolte)
Obiectivele protocolului:
* Cunoasterea  unor traditii si obiceiuri stramosesti;
* Formarea unor virtuti culturare si a unui comportament  moral  adecvat varstei;
* Implicarea prescolarilor la unele obiceiuri specifice tarditiilor culturale  mai importante la romani (Sarbatoarea „Martisorului”);

Justificarea proiectului:
Copilul inca de la varsta prescolara vine in contact cu realitati , simboluri si manifestari cultural- traditinale  ale caror semnificatii in intelesul lor cel mai simplu este bine sa le cunoasca.Mai intai in familie , apoi in gradinita prescolarii invata sa manifeste anumite comportamente  si deprinderi de conduita traditionala , cu ajutorul carora va deveni o persoana deschisa comunicarii in noul context european .
evenimentul va cuprinde: – o expozite de martisoare handmade

– program artistic: momente de poezie, muzica, jocuri, s.a.
– decernare diplome de merit

va asteptam, intrarea este libera,
ceaiul din partea casei!

(foto afis: cristian nastase, afis realizat de “adquest image)

Angela BACIU
scriitor, membru U.S.R
consiier cultural C.C.Sind.Gl

DRAGOBETELE – SARBATOAREA DRAGOSTEI LA ROMANI

„Inc-odata, iar si iara,
a iubi e primavara.”
Lucian Blaga.

Sarbatorit pe 24 februarie, Dragobetele, Divinitate mitologica, este asimilat cu Eros, zeul iubirii la greci sau Cupidon la romani. Este considerat fiul Dochiei, Baba Dochia fiind identificata cu intoarcerea primaverii, iar Dragobetele este inchipuit  ca fiind un barbat frumos, al carui suflet este cuprins de dragoste.
Zi a indragostitilor, inceput de primavara, acesta este Dragobetele!
Sarbatorit de tinerii satelor pana la mijlocul secolului al XX-lea la 24 februarie sau la inceput de martie, Dragobetele dateaza dinaintea aparitiei crestinismului. In mitologia dacilor, Dragobetele era petitorul si nasul animalelor, cel ce oficia in cer, la inceputul primaverii, nunta tuturor animalelor. Exista credinta ca in aceasta zi si pasarile ne-migratoare se strangeau in stoluri, ciripeau, se imperecheau si incepeau sa-si construiasca cuiburile. Cu timpul, de la pasari obiceiul a fost preluat si de catre oameni, Dragobetele ajungand sa fie considerat zeitate ce ocroteste iubirea si poarta noroc indragostitilor. Motivatiile preluarii au fost profunde, intrucat pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvantul grecesc „pasare” insemnand chiar „mesaj al cerului”. El este Zeul dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile carpatice, numit „Logodnicul Pasarilor”, dar si „Cap de Primavara”.
Se povesteste ca in jurul focurilor aprinse pe dealurile golase din jurul satelor, in aceasta zi se adunau  fete si baieti care discutau, glumeau si cochetau. Spre pranz, fetele coborau in fuga spre sat; fuga in unele parti era denumita „zburatorit”. Fiecare baiat urmarea fata care ii cazuse draga; daca o ajungea, urma sarutul in vazul tuturor, sarut ce semnifica logodna ludica, care de multe ori era finalizata cu logodna adevarata. De aici a ramas zicala: „Dragobetele saruta fetele!” Era un semn rau daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete fata sau baiatul care sa-i placa, era semn ca tot anul nu putea fi iubit.
Credinta populara romaneasa mai spune ca cei care participau la aceasta sarbatoare erau feriti de boli tot anul.
Astazi, sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul romanesc al sarbatorii Valentine’s Day, sau ziua Sfantului Valentin, sarbatoare a iubirii. Entitate magica asemanatoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferentiaza de blajinatatea Sfantului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat frumos, aratos, cu un temperamentul navalnic.
Simtim de pe acum, in preajma acestei zile, un inceput in toate!  Pamantul se trezeste la viata, natura renaste. Soarele revarsa de pe acum o caldura mangaietoare, vantul sufla din plamanii sai aer mai cald, sangele isi schimba culoarea, inima – pulsatiile, o mireasma dulce se-mprastie pe carari, chipul bland al primaverii ne zambeste, mainile ei ne mangaie… Seva pomilor musteste, dragostea incepe sa domine pamantul. Zilele devin mai lungi si mai blande, natura incepe sa-si arate farmecul. In curand se va imbraca in hainele-i frumoase, va da coltul ierbii, copacii vor fi ninsi de flori albe.
Miros de inceput, miros curat, proaspat, miros de ghiocei, mirosul  dragostei…
Copacii saruta statornic vazduhul./ Aripi de gand saruta nevazutul./ Foame de saruturi, foame de-mbratisari…/  Pasarile, inoculate  cu virusul dragostei,/ se cauta falfaind din aripi,/ dansand printre crengile copacilor./ Iubirea mea respira/ prin vers si rugaciune.

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

M-AM NASCUT SI AM CRESCUT IN CASA CU EMINESCU…

Astazi 27 Ianuarie 2011, in Studioul Muzicii Reprezentative a Ministerului Apararii Nationale, din bulevardul Iuliu Maniu nr.13, sectorul 6 – Bucuresti, sub patronajul Inspectorului General –  colonelul Valentin Neacsu si in prezenta unui minunat public, avandu-i invitati de onoare pe generalii Mircea Chelaru, Emilian Ursu si muzicologul Viorel Cosma s.a. am avut prilejul sa recit (alaturi de extraordinarul actor de la Teatrul National – Eusebiu Stefanescu) un poem „Lui Eminescu”  – aducand un omagiu de suflet poetului indragit, cu care m-am nascut si crescut – Voievodul Limbii Romanesti, Mihai Eminescu.
 
Intr-o atmosfera minunata de sarbatoare si-au dat concursul Corala Academica  „Divina armonie” –  Club UNESCO si Orchestra de Estrada „Angely’s” care apartin Fundatiei „Cavalerii Daciei”, avand parinti spirituali pe distinsa profesoara Paula Ciuclea si  senatorul  Ionel Ilie Ciuclea care, din dragoste pentru muzica, au facut o „investitie de suflet” pentru pastrarea si promovarea treditiei muzicii corale si instrumentale romanesti, formatii sustinute moral si material din anul 1996, ne-au incantat cu un repertoriu de exceptie: Intonarea de catre fanfara, sub bagheta dirijorului Petrica Ilinescu, a Imnului de stat „Desteapta-te romane”, „Conquest Of Paradise” – dirijor Cristian Marius Firca (cei doi maiestri ai baghetei magice au condus alternativ); „Rugaciune” pe versuri de M. Eminescu,  muzica T. Teodorescu; „Luceafarul” de J. Strauss – solo: Arlinda Morava; „Valurile Dunarii” – Iosif Ivanovici; „Sara pe deal” – Vasile Popovici; „Balada” – Ciprian Porumbescu, solo: Geanina Merangiu Saveanu; „Rapsodia I” – George Enescu;  „Viva Bel Canto” – G. Verdi; „Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie” – C. Trailescu, solo: Emanuela Pacu si si bineinteles… un recital de inalta clasa a dat actorul Eusebiu Stefanescu, interpretand cu multa daruire sufleteasca din capodopera ilustrului poet: „Kamadeva”, „Oda in metru antic”, Pe langa plopii fara sot”, „Cu gandiri si cu imagini”, „Dintre sute de catarge”, „Stele in cer”, si incheind cu „Glossa” in aplauzele furtunoase ale publicului care a gustat si delicioasele povestiri, cu mult haz, ale actorului care l-a avut partener de discutii pe Nichita Stanescu prin Bucuresti (unde i-a aratat casuta cu pridvor, fosta locuinta a lui I. Slavici – unde a locuit Eminescu si a compus celebra romanta „Pe langa plopii fara sot”, iar la Chisinau, un alt poet indragostit de Luceafarul Eminescu, Grigore Vieru de la care a primit – in semn de prietenie, avand lacrimi in ochi – un dar – doua sute de euro, spunandu-i: „Dragul meu Eusebiu, aceste foi de hartie… nu sunt bani, sunt s e n t i m e n t e” – sentmente cu care au cumparat vin de Cricova – si tot drumul pana in Romania s-au cinstit numai cu s e n t i m e n t e   f r a t e s t i!).

Concertul s-a incheiat cu indragita compozitie de geniu „Eminescu” a lui Ion Aldea Teodorovici, solo: Alexandra Tariceanu, iar Corala „Divina armonie” in acordurile fanfarei ne-a urat „La multi ani!”. Pe aceasta cale aduc felicitari si multumiri organizatorilor, minunatei gazde, om de inalta omenie, colonelului Valentin Neacsu,  alaturi de toti artistii care si-au dat concursul, fiind sprijiniti de prof. Paula Ciuclea – Presedinte in cadrul Fundatiei „Cavalerii Daciei” si managerul general S.C. Supercom S.A. Bucuresti, diplomat, economist Ionel Ilie Ciuclea.
                                             
Marin VOICAN-GHIOROIU
Bucuresti
27 ianuarie 2011

——————————————-

Cateva poezii personale dedicate evenimentului:

LUI EMINESCU

Drag Poet, iubit Parinte!
Parca nici n-ai fi plecat…
Am ramas cum ne-ai lasat
Cu sperante ne-mplinite.

Parinte drag, Poet iubit,
Langa Dumnezeu sa-mi stai
In poarta sfanta de la Rai,
Caci ai muncit si ai tot trudit,

Marire versului sfant ai dat,
Si-n aur fin cuvantu-ai daltuit –
Cand chipul mamei ai cioplit
Nemuritor prin veac de veac.

Si-n ritmul muzicii ceresti,
Prin armonii nepieritoare,
I-ai pus arome pamantesti
Si murmur dulce de izvoare.

Cadenta timpului ai dat
In simfonii tremuratoare,
Spre glorie nepieritoare
Mandria noastra ai purtat.

Luceafarul si-o Luna plina,
Ni le-ai cantat cu-atata dor
Cu murmur dulce de izvor –
In Doina dulce si sublima…

Poet iubit, parinte drag!
Atatea doine-ai scris
Cand plaiul sfant ai aparat
Cu toti romanii-ai plans.

Cu blanda Miorita ai soptit,
Ai plans, ai ras si ai doinit…
Ca Luceafarul ai stralucit –
Pe ceru-nalt, spre infinit.
 
Ales-ai cuvinte pe inteles
Si-n  in rime-mperecheate,
Simplu, le-ai spus pe toate –
Inobilate-n dulce vers.

Balada dulce ne-ai cantat,
Din frunza, fluier, nai, caval
Si-o dulce limba ne-ai lasat –
Ca o mireasa-n strai regal.
 
Si ai zburat spre infinit
Ca o Pasare Maiastra
Ai trecut marea albastra,
Cu dor nespus  ai patimit.

Poet iubit, parinte drag!
Oriunde-n univers vei fi
Cand stam pe-al casei prag
Al tau ochi ne va privi.

Purtati de ganduri, noi zarim
Luceafarul ce scanteiaza…
Asupra noastra lumineaza –
Intreaga viata, cat traim.

El strajuieste al tarii hotar –
Alaturi de fiinta Ta ce ne stie
Si dor ne e de Marea Romanie
Credem in ochiul tau vizionar!

***

Voievod al limbii romanesti
Daca-i veni sa ne vorbesti,
Cu smerenie as ingenunchea,
Din inima, cu drag ti-as ura:
Sa ne traiesti Maria Ta!
GLOSSA NOUA
(Distinsului, inegalabilului actor Eusebiu Stefanescu)

MOTTO:
„Poet iubit, de cand ai  plecat
In tara nimic nu s-a schimbat!”

„Vreme trece, vreme vine…”
Cu minciuna cat mai tine?
„Toate-s vechi si toate-s toate…”
Se descurca cine poate.
„Ce e rau si ce e bine?”
Cand traiesti viata de caine.
„Tu te-ntreaba si socoate…”
De-ti ajung banii pe moarte.

„Nu spera si nu ai teama…”
Cand politia te cheama
„Ce e val cu valul trece…”
Vorbe-n vant cu apa rece.
„De te-ntreaba, de te cheama…”
Te miri ca la panorama.
„Tu ramai la toate rece…”
Nu un an, de trei ori zece.

Ce le pasa daca tie
Ti s-a stins orice dorinta
La talhari cu-a lor hotie,
N-ai nici mila, nici credinta.

Huzuresc imparateste…
Cu minciuna cat le tine;
Alti flecari, alta poveste
Vreme trece, vreme vine.

Se descurca cine poate –
Cel care a tot furat
De-asa vremi avuram parte,
Si intruna-am indurat
Unii mor, s-au saturat,
Altii dau abil din coate;
Ce-ati crezut ca s-a schimbat?
Toate-s vechi si toate-s toate.

Fratele ce-ti fuse bun
Ani in sir, chiar mama ta
Nu te vor! Asa o spun
Multi tribuni de mahala.
Poti avea pe cin’ sa crezi!
Cand traiesti viata de caine;
De esti treaz, parca visezi –
Ce e rau si ce e bine.

Ca pamantul nu-l mai vrei,
Nici recolta s-o culegi;
Asculti vorbe la misei,
Te caznesti si nu-ntelegi

Sa-ncropesti un parastas
Iti ajung banii de moarte?
Doar atat ti-a mai ramas –
Tu te-ntreaba si socoate.

Ca te apara de rele
Si dreptate tie-ti face,
Te fereste de belele
E activa doar cand tace
Ce  e rau in toate astea?!
Azi politia tie-e mama;
S-o iubesti, asta-i napasta
Nu spera si nu ai teama.

Ca astepti apa sa intre
Iar in matca, intre maluri
Unii spun ca nu ai minte
Marea naste alte valuri.
Vorbe-n vant si apa rece
Din belsug la fiecare
Multi neghiobi pamantul are,
Ce e val cu valul trece.

Ce-a putut ochiul sa-ti vada,
Cate ai sa patimesti…
Ti se pare-o promenada?
Cine-o face, nu ghicesti!

Te-ngrozesti dar nu mai strigi,
Stai mirat la panorama
Nu te misti, ce-ai sa castigi?
De te-ntreaba, de te cheama.

Vezi ca lumea-i trecatoare
Unii si-au iesit din minti,
Caci minciuna-nselatoare –
Tu la prag acum te uiti.
O sa-mi dai cu capu-n grinda
Nu un an…de trei ori zece,
Asta bine o sa-ti prinda –
Tu ramai la toate rece.

Nu un an, de trei ori zece
Stai mirat la panorama;
Vorbe-n vant cu apa rece,
Cand politia te cheama.
De-ti ajung banii de moarte
Cand traiesti viata de caine
Se descurca cine poate –
Cu minciuna cat mai tine.
A FOST UN PAS INAINTE
 
S-a dus NINEL* cu funia de gat,
Fiind aclamat la coborare…
Daca-l urmau cei ce l-au sustinut,
Erau si ei o amintire.
Dar cum sa plece sobolanii,
Cand mai aveau ciolan de ros,
Ca nu mai stii care-s golanii,
Care-a fost sus, nu-l vezi pe jos,
Ci-n varful piramidei cocotat;
Ce-i trebuiesc lui statui,
E senator, e deputat…
Si bani… are destui.

*Lenin (asa-l alintau tipografii de la „Casa Scanteii”)

Marin VOICAN-GHIOROIU

ARCA EMINESCU

De multi ani ne-am obisnuit, aici, la Botosani, mai mult ca oriunde, ca dupa Sfintele Sarbatori ale Craciunului si Anului Nou, la doua saptamini, sa mai urmeze o sarbatoare. Nu inscrisa in calendarul religios ci in cel laic, dar avand aura solemna a unei praznuiri: ziua nasterii mucenicului spiritului romanesc Mihai Eminescu. Stiu familii de oameni simpli fara prea multe  pretentii de superioritate care, in aceasta zi se imbraca frumos si  cauta sa ia parte la aniversarea lui oriunde s-ar sarbatori aceasta. Pentru mine, personal, se  implinesc  decenii de cand resimt sincer si profund (si particip la)  ziua de 15 Ianuarie ca pe intaia mare sarbatoare romaneasca a fiecarui an, fie ca m-a trimis destinul sa contribui la Ipotesti, la inceputurile praznuirii sale, sub numele de „Zilele Eminescu”, sau s-o consolidez din timp, in atatea si atatea chipuri si ipostaze, fie ca abia (daca) mai sunt invitata uneori la derularea ei, incaputa in zodia  unui alt stil de manifestare. De fapt, celor ce ma tot intreaba cum si de ce am ramas de atata vreme la Botosani cand ar fi existat atatea alte alternative categoric mai faste pentru devenirea mea, pot sa le raspund ca exact acesta a fost motivul principal care m-a tinut si m-a rechemat mereu aici: existenta acestor ciclice sarbatoriri ale nasterii si disparitiei fizice a lui Eminescu pe care, de multe zeci de ani le aseman in alocutiunile mele unui diametru in timp ce taie rotundul anului romanesc exact la jumatate prin linia dintre cei doi 15, ianuarie si iunie.

Iar acum, in acest an  sarbatoarea e mai  aleasa ca oricand caci amintirea acelei zile geroase de iarna din miezul unui alt secol vine sa capete de-acum valente  hagiografice, acelea care stau la temeiul oricarei mari sarbatori, la fel cum se rememoreaza  mereu si mereu povestea acelui miracol petrecut in urma cu peste doua milenii in Bethleemul Iudeii. Ne amintim cum in miezul orasului prin care ne purtam pasii grijilor zilnice, s-a petrecut miracolul intruparii pruncului Mihai, al saptelea nascut al caminarului Gheorghe Eminovici si al  doamnei sale Raluca, pe care preotul iconom Ioan Stamate l-a botezat in ziua de 21 Ghenari in cristelnita bisericii Uspenia – nas fiindu-i bunicul stolnic Vasile Iurascu – si i-a inscris nasterea si botezul in mitrica anului 1850 la numarul 3 al primei pagini din registru, fara sa stie ca, scriind acele rinduri, consfinteste un act solemn de-o insemnatate unica pentru cultura romana. Caci, daca au existat si inca mai persista diferite variante privitoare la nasterea  viitorului poet de geniu, acel act scris in racoarea unei biserici ramane cel mai hotarator  pentru atestarea acelei nasteri  si, mai ales, pentru intemeierea  unei sarbatori laice dar foarte importante pentru spiritualitatea romaneasca pe care o praznuim an de an, ea fiind acum  cea mai importanta sarbatoare nationala a culturii noastre.

Cate nu s-ar putea rememora acum! Cate lucruri de adanca semnificatie nu s-au petrecut in toti acesti ani  care au asternut cate un strat la temelia acesteii mari sarbatori! incepind cu evenimentele vietii atat de scurte dar atat de dense ale acelui om de exceptie!

Cate drumuri a parcurs el in zilele acelei vieti, cata cunoastere si misiune a asimilat el din  zestrea existenta a timpului de atunci, cata suferinta a indurat trupul, dar mai ales, sufletul lui vibrant ca o harfa eoliana si, in special, cata valoare a creat mintea lui harazita sa strabata distante uriase in tot atatea clipe,  asa precum  se petrecea in imaginile sale despre parcurgerea fulgeratoare a cailor de mii de ani ale universului. Si nu se poate sa nu gasim inca in noi puterea de-a ne minuna de miracolul acesta ce s-a petrecut pornind din preajma bisericii Uspenia care numai pentru atat ar trebui innobilata la rang de catedrala! Caci ea este inainte de oricare alta, intaia catedrala a neamului nostru in care s-a crestinat cel ce-avea sa fie cel mai demn luptator si cea mai inalta constiinta a sa.

Trecand cu ochii mintii peste anii scursi de la acel ceas de ianuarie dintr-un alt  veac se cade sa ne pastram inca puterea de uimire si pentru cele ce s-au petrecut de-a lungul acestui timp; pentru lucrarea inversunata pe care au desfasurat-o, dupa  sfarsirea vietii sale, oameni alesi, chemati parca de Dumnezeul acestui neam sa nu aiba liniste pana ce nu-si va fi insemnat fiecare rodul trudei sale intru luminarea si consolidarea operei si imaginii lui Eminescu. Numele lor pot forma un lung sir, fatalmente incomplet in enumerarea sa, caci inca vor mai fi fiind multi trecuti in uitare. Dar nu se pot uita, acum la ceas inalt de sarbatoare, numele lui Maiorescu, acela care i-a fost intaia si cea mai sustinuta instanta de consacrare si difuzare, al lui Ibraileanu care l-a comparat cu Goethe regretand scurtimea vietii sale fata de a aceluia; al lui Iorga care l-a recunoscut ca pe un varf al al intregii spiritualitatii romanesti, nu numai al poeziei, al lui Calinescu, acela care a trudit la rostuirea marii carti despre viata si opera sa; al lui Leca Morariu, cernauteanul care si-a devotat viata studierii  biografiei sale in paginile primului (si vai, singurului) Buletin Eminescu; al lui Tudor Vianu care a facut sa vibreze  auzul romanesc de magia versului eminescian; al delicatului Edgar Papu, descoperitorul „dulcelui muzical eminescian”, al lui Perpessicius care si-a stors lumina ochilor pana la orbire pe paginile manuscriselor nestemate, continuat fiind de vrednicii Al. Oprea, Petru Cretia si Dumitru Vatamaniuc (acesta mai planuind inca si la aceasta varsta nonagenara o noua organizare a Editiei Eminescu).

Lista mai poate cuprinde pe editorul Dumitru Murarasu, pe Zoe Dumitrescu Busulenga, ce-a stabilit filiatia germanica eminesciana, pe Amita Bhose, indianca fascinata de magia lui pana la a-si parasi patria si a veni sa traiasca, sa studieze si, vai, sa moara stupid  aici, in Romania pentru idolul sau Eminescu; pe Rosa del Conte, italianca ce a invatat romaneste ca sa inteleaga si sa reveleze lumii valoarea scrisului sau; pe Ioana M. Petrescu, universitara clujena, vrednica membra a unei dinastii de eminescologi, pe Svetlana Paleologu Matta, filozof de mare elevatie care, retrasa in Elvetia, scrie de multi ani carti  esentiale prin care il incadreaza pe Eminescu printe marii filozofi ai Europei fara sa se teama ca-l ridica prea sus.

Sa nu-l uitam nici pe blandul si tenacele Constantin Noica acela care a gasit in adancimea spiritului sau masura uriasa a lui Eminescu, nu numai ca poet ci ca pedagog al neamului, etalon si om deplin al intregii noastre culturii  si care a peregrinat ca un benedictin  ani in sir pe la inalte porti institutionale cerand peste tot sprijin pentru copierea manuscriselor eminesciene de teama unei posibile distrugeri a lor. Si tot aici, la Botosani, avea sa-si vada visul implinit datorita osardiei altor iubitori de Eminescu: Gheorghe Jauca, dr. Iuliu Buhociu, Vasile Mareci (toti acesti trecuti in lumea umbrelor ) si altii; dar si pe acad. Eugen Simion, initiatorul  editiei Eminescu Manuscrise.  Si daca tot am pomenit numele unor botosaneni, sa nu-l uitam nici pe  profesorul I.D.Marin  de la Stancesti, fost elev al lui Tiberiu Crudu de la care a invatat  nu numai carte, dar si  ardoarea culturala care l-a determinat ca, timp de trei decenii, sa cerceteze locurile si documentele eminesciene  spre a imbogati patrimoniul de informatii util oricarei intreprinderi in domeniu, drept care mi-a fost si mie de mult folos la conturarea proiectului de dezvoltare muzeala ipotesteana unde visam un Stradford romanesc si la reamenajarea  Casei Memoriale a lui Eminescu, la Ipotesti pe care am realizat-o in anii 70.

Poate un cuvant de pomenire merita si prea putin  cunoscutul Constantin Iordachescu, dascal, publicist si om de cultura botosanean care a militat mult pentru intemeierea muzeala eminesciana la Botosani, dar a fost si primul care a publicat sus pomenita mitrica de botez in presa centrala fiind (si)  de aceea citat de G. Calinescu in cartile sale. Mai pot fi pomeniti si eminescologul Mihai Dagan, trecut nevarstnic sub glie, ca si Augustin Z.N.Pop sau Ion Rosu, scotocitori pasionati ai biografiei eminesciene, dar si istoricul Academiei Romane, Petru Popescu Gogan, care a adunat o monumentala panoplie a reprezentarii lui Eminescu in arta plastica, ori profesorul Theodor Codreanu care, retras ca intr-o recluziune la Husi, da la lumina tulburatoare  carti despre viata si universul eminescian, sau basarabeanul Mihai Cimpoi ce nu oboseste sa adanceasca mereu cu folos acest univers. Si inca destule nume au drept la consemnare in aceasta lista a devotiunii eminesciene precum Nicolae Georgescu, filolog de mare clasa ce completeaza cu sarg si competenta toate lacunele marii editii, Ion Filipciuc, neobositul scotocitor de “enigme ne-ntelese”, Constantin Cublesan de la Cluj, autorul unei panoplii a lucrarilor dedicate lui Eminescu in acesti ani, Ilina Gregori, care a luminat importanta anilor berlinezi in viata poetului, Libuse Valentova, universitara de la Praga care propaga de ani buni opera eminesaciana in mediul ceh.

Si numarul celor ce-ar merita sa fie pomeniti  (vai, ce cuvant adanc si crestinesc!) acum, in ceas de solemna aniversare, ar putea continua inca mult, cu totii oferind, in masuri diferite desigur, pilda  unei devotiuni  depline inhamandu-se parca dintr-o inalta porunca la continuarea piramidei de spirit inaltata de Eminescu. Contemplandu-le exemplul, nu pot sa nu ma gandesc la filmele in care se arata cum Dumnezeu i-a poruncit lui Noe sa se inhame la construirea uriasei corabii ce trebuia sa salveze vietuitoarele pamantului, spunandu-i exact ce si cum sa faca spre a implini inalta porunca. Asa imi pare ca va fi primit, de pilda, Perpessicius strasnic indemn de-a-si dedica viata ca sa nu se piarda nedescifrate paginile Cartii eminescine.  Ridicandu-le numele in pomenire celor ce-au trudit si s-au devotat cu adevarat, fara nici un calcul sau interes personal, fara sa considere in mod deliberat o afacere personala profitabila sau un cistig de imagine si de orgoliu alaturarea de Eminescu (asa cum se intampla, din pacate, cu grabire tocmai unde ar trebui sa fie cea mai mare si mai competenta dedicare ¡) acum, in ceas inalt de contemplare a marii sanse pe care Dumnezeu a dat-o poporului nostru, facem cu adevarat un act meritat  ce intregeste si potenteaza  miracolului eminescian.

Caci privind de la distanta perspectivei aceste lucruri, se contureaza imaginea tulburatoare a unui plan grandios prin care Cel de Sus a chemat la fapte mari pe Eminescu Intaiul si apoi pe toti acestialalti ce i-au consolidat si propovaduit lucrarea, ca pentru a se rostui si salva in aceasta Arca ceva imporant la nivelul general al neamului nostru, ales in acest fel; ceva ce se va putea contempla in intregime abia in viitor; in orice caz,  ceva esential pentru  spiritualitatea, sufletul si destinul sau. Ceva ca un raspuns afirmativ la acea Rugaciune superba inaltata  de Eminescu Fecioarei Maria, pe care eu n-o pot citi decat cantata caci este atat de muzicala incat cred ca si el, cel care canta atat de frumos, a rostit-o intonata, deopotriva ca pe o colinda, romanta si imn reliogios: „Inalta-ne, ne mantuie, din valul ce ne bantuie!”

In acest an pentru prima data,  acest lucru important pentru toti cei enumerati si pentru noi toti, este instituirea prin lege a zilei de nastere a lui Mihai Eminescu,15 ianuarie, drept Ziua Nationala a Culturii Romane

Lucia OLARU NENATl
Botosani
14 ianuarie 2011