Tag: salvation

„Fiti oameni” – Un volum semnat Iosif Ton despre rugaciune, credinta si biruinta

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, literature, Media, Ministry, RomaniaLeave a comment

Nimic nu este mai simplu decat sa predici Evanghelia intr-o societate libera. Este usor sa le vorbesti oamenilor despre Hristos, atunci cand nu iti este nu exista restrictii cu privire la ceea ce poti spune. Nu e nicio problema sa fii un predicator care aduna masele de oameni, cand acest lucru nu este interzis, dar a realiza toate aceste lucruri in contextul unei societati supuse unui regim dictatorial reprezinta o provocare careia putini pot sa ii faca fata.

„Cuvinte fara de moarte”

Societatea comunista a apus, cel putin in Romania. Deja vorbim de timpuri trecute, ce nu isi mai gasesc un corespondent imediat in lumea in care traim. Cu toate acestea, invatamintele pe care le-am deprins in acea perioada ar trebui sa ramana vii, tocmai pentru ca istoria sa nu se mai repete. In acelasi timp, memoria actelor de curaj si barbatie dovedite de catre oamenii credintei in acele timpuri nu trebuie sa dispara. Astfel de amintiri se constituie ca adevarate diamante de mare pret, zamislite in cuptorul suferintelor pentru Hristos, in mijlocul noroiului si pietrisului unei societati abrutizante.

In acest sens, cartea „Fiti oameni”, alcatuita dintr-o selectie a predicilor tinute catre Iosif Ton in perioada 1973-1981 reprezinta un adevarat tezaur de nestemate, ce stralucesc in lumina care vine de la tronul lui Dumnezeu. Valoarea acestor „cuvinte fara de moarte” poate fi in mod corect evaluata doar in perspectiva vesniciei, fiind cu atat mai mare cu cat timpul in care au fost aduse la viata era unul de intuneric, necredinta si disperare.

Chemare la o viata transformata

„Care au fost caracteristicile de baza ale predicilor mele din acea perioada adunate in volumul acesta reprezentativ?”, spune Iosif Ton. „In primul rand, prin multe dintre aceste predici am cautat sa dau oamenilor curajul de a sta drept in picioare, de a infrunta persecutia cu barbatie, de a fi gata de orice sacrificiu pentru credinta, de a ramane cu Domnul Isus prin orice incercare.” Nu este simplu sa iti propui un astfel de obiectiv si cu atat mai greu este sa il si realizezi, dar prin viata si exemplul pastorului Iosif Ton putem spune ca acest obiectiv a fost atins. De asemenea, in aceste predici se poate urmari o tema care apare iarasi si iarasi in scrierile lui Iosif Ton, avand drept subiect transformarea vietii.

„In al doilea rand, preocuparea mea a fost sa vad ca credinta oamenilor nu ramane ceva teoretic, ci ca ea este un act care duce la o viata transformata. Pe scurt, prin predicile mele am vrut sa produc oameni de caracter. Am predicat un mesaj care sa duca la transformare launtrica si la o traire curata.”

Sursa adevaratei bucurii

O prima tema pe care o abordeaza Iosif Ton este cea a „adevaratei bucurii”. Pare destul de dificil sa vorbesti despre bucurie unor oameni intristati si apasati de felurite suferinte, dar aici este puterea de exceptie a crestinismului. Un crestin nu poate fi decat un om care gusta din adevarata bucurie cereasca, in timp ce bucuria oferita de aceasta lume este intotdeauna trecatoare si dureaza putin.

„Sursa acestei bucurii este o gandire schimbata. Si eu accentuez – si ati vazut ca accentuez mereu: sa te lasi patruns mereu de acest gand: ca esti fiul lui Dumnezeu, ca esti unit cu Hristos, ca esti in mana Lui. Acest gand trebuie sa te patrunda pana in adancurile tale. Eu asa inteleg secretul bucuriei, prin a sti ca Dumnezeu imi este tata.”

„Voi biruiti!”

Un alt aspect important din viata de credinta este cel al „luptei impotriva pacatului si biruinta asupra sa”. Cu siguranta ca acest subiect a fost amplu dezbatut in repetate randuri, de catre multe persoane. Dar caracteristica pentru Iosif Ton este acea abordare practica, avand implicatii imediate, a luptei pe care o dam impotriva pacatului, indiferent de forma. In aceasta lupta ne regasim ori de cate ori ne opunem raului din lume si celor care-l promoveaza. Dar in aceasta lupta, cel care prezinta adevarul nu trebuie sa ramana singur, ci alaturi de el trebuie sa fie toti cei care cred in Hristos.

„Vreau sa stiti ca voi, cei care va rugati in taina, voi sunteti cei care faceti biruinta Evangheliei. Nu predicatorul este cel care biruie; voi biruiti! Predicatorul este asemenea lui Iosua, care se lupta in vale cu dusmanul. Moise, cel de pe munte, cel care se roaga pentru Iosua, sunteti voi! Cand Moise isi lasa mainile in jos, Iosua era slab si pierdea batalia. Aceasta se aplica si la mine, ca si la toti cei care vestesc Evanghelia. Daca noi slabim, slabim pentru ca voi ati lasat mainile in jos, pentru ca nu v-ati rugat indeajuns pentru cei care prezinta adevarul.”

„Oameni care indraznesc sa lupte”

De asemenea, atat in vremuri totalitare, cat si in cele „normale” avem datoria sa il recunoastem pe „cel rau si metodele lui”. Imaginea propusa de Iosif Ton cu privire la natura bisericii este deosebit de relevanta, fiind intr-o directa contradictie cu ceea ce ar fi dorit stapanii acelui regim de intuneric. Irozii din toate vremurile au cautat sa aduca slabiciune in mijlocul poporului lui Dumnezeu, propagand idei si conceptii care sa-i nimiceasca puterea. Adevaratii martori ai lui Dumnezeu au stiut sa aiba o conceptie corecta despre biserica.

„Unii oameni isi imagineaza de cele mai multe ori biserica, asemenea unui spital, un locas al sufletelor bolnave, o adunare a oamenilor infranti in viata, care nu mai pot tine piept problemelor vietii acesteia si care gasesc in religie un refugiu, o alinare, o mangaiere intr-o viata pierduta. Insa imaginea aceasta este cu totul falsa. Daca ar fi sa comparam biserica cu o institutie omeneasca, in mod corect si dupa cuvantul lui Dumnezeu, nu am compara-o cu un spital, ci cu o armata. De ce? Pentru ca aici nu vin oameni infranti cum s-ar crede, ci oameni care indraznesc sa lupte. Aici vin oameni care nu dau inapoi in fata vietii, ci oameni care au fost descatusati de sub puterea celui rau si care au declarat pe fata razboi intunericului.”

„Sa stai singur in furtuna”

Daca exista un lucru care provoaca abaterea de la acest ideal crestin al unei biserici luptatoare si biruitoare, atunci acela decurge din influenta demoralizatoare a vremurilor pe care le traim, caracterizate de neliniste, ingrijorare si teama. Iar dintre toate acestea, poate cea mai periculoasa amenintare este cea a compromisului, a abaterii de pe calea cea dreapta.

„Primejdia de a nu mai merge pe drumul drept, primejdia de a o lua pe ocolite, aceasta este primejdia cand vremurile sunt cumplite, vremuri in care oamenii se abat de pe cale, cand oamenii o iau razna. Vremuri in care nu ai pe nimeni ca sprijin langa tine. Vremuri in care nu ai pe nimeni care sa te ajute sa stai pe calea cea dreapta. Vremuri in care esti aruncat fara mila intr-o situatie in care trebuie sa stai singur in furtuna.”

„Adevarul, corectitudinea si cinstea”

Tocmai in astfel de vremuri, adevaratii crestini sunt asemenea unor repere morale si spirituale, stand in picioare atunci cand toti se culca la pamant, fiind oameni atunci cand toti ceilalti abandoneaza acest statut. A fi om, a fi puternic in mijlocul furtunii presupune o experienta interioara pe care putini oameni o dobandesc. Inseamna sa ai radacini adanci in Sfanta Scriptura si in Dumnezeu si sa nu te lasi impresionat de desfasurarea fortelor celui rau sau chiar de propria neputinta.

„Omul adevarat este omul care are principii clare. Are principii sanatoase si nu le sacrifica. Mai bine moare. El nu isi calca principiile dumnezeiesti, iar cand e vorba sa le aplice, el o face cu dragoste, cu blandete. El este in dragoste credincios adevarului. Este omul care se daruie pentru altii, care abandoneaza egoismul marsav si meschin si iese sa imbogateasca pe altii. Care se revarsa in dragoste spre altii. Omul adevarat este omul care tine la principii, care este sever cu el insusi si nu incalca in niciun chip adevarul, corectitudinea si cinstea.”
Adevarata sete dupa Dumnezeu

Ce ideal deosebit a asezat Iosif Ton in fata celor care erau destinati sa ajunga „ oameni noi”, dupa chipul fricii! Fara a vorbi in mod direct impotriva regimului, pastorul Iosif Ton lovea la radacina principiilor de intuneric care stateau la baza acestuia. De fapt, crestinismul autentic va fi totdeauna o amenintare pentru oricine doreste sa fie stapan peste semenii sai, precum si pentru oricine doreste sa se inalte impotriva Celui Prea Inalt.

Experimentul comunist nu a fost altceva decat o batalie pentru mintea oamenilor, o incercare de a-i abate de la realitatea lumii spirituale, de a-i arunca in suferinta si de a distruge notiunea de om. Pentru toate aceste aspecte, Iosif Ton a dedicat predici care sa restaureze valoarea umana, care sa ne determine sa nu fugim de suferinta pentru Hristos, sa credem in realitatea lumii viitoare, sa invatam abecedarul Evangheliei si sa castigam batalia pentru mintea noastra. Autorul ne-a aratat ce inseamna adevarata sete dupa Dumnezeu si cum putem primi viata de la Duhul Sfant, pentru ca in final, sa traim experienta unor solutii neobisnuite pentru situatii deznadajduite si sa ne acceptam pe noi insine, sa nu mai fim cu inima impartita si sa fim asemenea cu Hristos.

„Functionam bine… pe baza de dragoste”

„Cand Dumnezeu ne-a conceput, primul lucru pe care l-a realizat a fost ca noi sa nu functionam bine decat pe baza de dragoste. Primul lucru de care are nevoie un copil este dragostea mamei lui, nu numai hrana. Daca un copil nu simte dragostea mamei, daca un copil nu este inconjurat de iubirea parintilor, el se usuca in interior. Uitati-va la un copil nedorit si la un copil caruia parintii ii spun ca e nedorit. Uitati-va cat e de speriat, cat e de complexat si cat e de derutat in viata, copilul caruia nu i s-a aratat dragoste.”

In creuzetul urii, minciunii si fricii, al timpurilor in care experimente aberante se faceau pe natiuni intregi, cu totii devenisem niste copii nedoriti ai acestei lumi sau conceputi doar pentru a fi sclavii unui sistem fara mila. Uitand de Dumnezeu, am ajuns sa uitam si de noi insine, de ceea ce suntem si de ceea ce putem deveni. Indoctrinati cu o ideologie atee, materialista si evolutionista in sensul rau al cuvantului, am ajuns sa credem ca omul este doar un animal evoluat si ca nu exista nimic dincolo de mormant si de orizontul acestei lumi. Cu toate acestea, Biblia a continuat sa straluceasca si in vremuri de intuneric. Ba chiar, lumina ei a fost mai puternica decat in timpuri obisnuite. Cum a fost posibil acest lucru? Minunea descatusarii Cuvantului lui Dumnezeu s-a realizat prin oameni adevarati, oameni ai credintei, oameni ai adevarului, printre care se numara si pastorul Iosif Ton. De aceea, aceasta carte apel – „Fiti oameni” – ramane valabila, indiferent de vreme. Nimic nu s-a schimbat, decat doar decorul. Lupta este aceeasi.

„Spiritualitate si caracter crestin” – Mesaje semnate Iosif Ton, despre cum sa ajungem la ascultare deplina de vointa lui Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, History, Inspirational, literature, Persecution, Romania, TheologyLeave a comment

Se intampla in anul 1988. Propaganda comunista in Romania incerca sa creeze falsa imagine ca partidul merge inainte si ca niciodata epoca de aur nu va apune. Cu toate acestea, de dincolo de cortina de fier si chiar de peste ocean, existau o multime de voci care anuntau sfarsitul erei totalitare si inceputul democratiei, intr-un timp foarte scurt. Deja lucrurile se aflau intr-un proces de schimbare profunda in mai toate tarile socialiste, iar Romania nu avea cum sa ramana in afara acestui proces istoric evolutiv.

Iosif Ton – O voce la Radio Europa libera

Printre vocile celor care vorbeau despre inceputul unei noi ere a libertatii si democratiei pentru Romania se afla si cea a lui Iosif Ton, care prin mesajele transmise la postul de radio Europa libera, reusea sa mentina vie flacara credintei in Dumnezeu si intr-un destin mai bun. Avand ocazia de a tine o „slujba religioasa evanghelica” pe calea undelor, pastorul Iosif Ton a putut sa zugraveasca inaintea ochilor mintii ascultatorilor, tezaurul plin de valoare al Sfintelor Scripturi, in materie de „Spiritualitate si caracter crestin”.

In momentul de fata, avem sansa de a citi mesajele pastorale prezentate de Iosif Ton la postul de radio Europa libera in perioada ianuarie 1988- aprilie 1989. Este o ocazie de a retrai atmosfera unei epoci care desi a apus, inca ne mai determina prezentul si poate chiar viitorul, ca popor roman. Dorinta cea mai fierbinte a autorului era de a reaprinde credinta in spatiul romanesc si de a-i face pe oameni sa se intoarca la Dumnezeu si la Scriptura. De aceea, cartea „Spiritualitate si caracter crestin” de Iosif Ton se constituie ca un apel peste timp, avand aceeasi forta motivatoare ca si acum mai bine de 20 de ani. In cele din urma, mesajul Evangheliei lui Hristos este valabil pentru fiecare generatie.

„Ce am pierdut si ce am castigat”

„Caracterul poate fi viciat si pervertit tot asa cum poate fi si remodelat sau refacut. Eu cred ca cei 40 de ani de nenorocire comunista au distrus anumite trasaturi ale caracterului romanesc si au format altele. Ramane de vazut ce am pierdut si ce am castigat. Poate ca nici nu este rau ca am pierdut anumite caracteristici ale noastre din trecut. Poate ca traumele produse in caracterul nostru nu fac altceva decat sa ne pregateasca pentru adoptarea unor noi trasaturi de caracter, care sa ne faca o natiune mai buna pentru viitor.”

Este admirabil modul in care Iosif Ton intrezarea perspectiva renasterii natiunii romane dincolo de suferintele si durerile produse de comunism. Mesajul sau plin de speranta aducea lumina si bucurie intr-un timp de intuneric si persecutie. Putem spune astfel, prin prisma evenimentelor pe care acum le stim, ca Iosif Ton a fost un vizionar, un om care a avut capacitatea sa intrezareasca miscarile istorice ce aveau sa se produca la putin timp dupa aceea. De fapt, aici este esenta mesajului crestin, si anume ca niciodata nu este prea tarziu sa te intorci si ca in orice cadere exista refacere. Iar cand vorbim despre caracterul poporului roman, intelegem ca exista o sansa de refacere, odata cu sfarsitul dictaturii.

„Avem nevoie sa ne intoarcem spre Dumnezeu”

Un prim grupaj al predicilor tinute de Iosif Ton se concentreaza pe tema „caracterului si comportamentului crestin”. Pe parcursul a sase ocazii si parcurgand mai multe fragmente cheie din Sfanta Scriptura, autorul ne familiarizeaza cu diferitele curente de opinie contemporane la acea data, relativ la ce inseamna si rostul caracterului. Astfel, intr-o prezentare sintetica de exceptie, ne sunt expuse roadele conceptiilor de sorginte evolutionist –darwinste despre lume si viata, asa cum s-au manifestat la Kant, Nietzsche si Jean Paul Sartre, precum si in gandirea unor „practicieni revolutionari”, cum au fost Lenin, Stalin si Hitler. In final, toti acestia nu au reusit sa ofere o formula logica si rationala pentru caracterul uman. Si demonstratia de maestru a lui Iosif Ton sta in faptul ca fara credinta in Dumnezeu, nu poate exista un adevarat caracter.

„Daca vrem sa traim intr-o societate unde fiecare fiinta umana are valoare si unde principiile morale sunt puternic ancorate, avem nevoie sa ne intoarcem spre Dumnezeu si sa-L intrebam pe El cum vrea El sa ne traim viata si cum vrea El sa ne organizam societatea. El nu ne obliga sa venim la El si ne lasa sa incercam sa facem asa cum consideram sa facem si fara El . Dumnezeu ne da aceasta libertate tocmai pentru ca in final sa vedem unde ajungem fara El. Si sper ca noi, in Romania, am ajuns la momentul adevarului. Acum stim ce fiinte devenim fara Dumnezeu si stim ce societate producem fara El.”

Caracterul – chipul lui Hristos in noi

In concluzie, caracterul nu este rodul intamplarii si nici consecinta vreunei filosofii omenesti. Chiar comportamentul crestin autentic reprezinta standardul cel mai inalt la care poate ajunge fiinta umana, insa numai in relatie cu Dumnezeu. Parcurgand diferite fragmente din cuprinsul Bibliei, autorul ne arata mai departe, modul in care Cuvantul lui Dumnezeu ne ofera acea motivatie rationala pentru a fi oameni buni, de caracter, oameni integri, adica oameni de valoare.

„In masura in care noi citim Biblia, meditam si ne rugam, Duhul Sfant ne da priceperea de a aplica in vietile noastre ceea ce citim si ne da puterea de a birui inclinatiile naturii noastre cazute, ne da biruinta asupra ispitelor si astfel, creeaza in noi chipul lui Hristos sau caracterul dupa voia lui Dumnezeu.”

Ascultarea de Dumnezeu

O alta tema asupra careia scriitorul insista de-a lungul a trei prelegeri este cea a „ascultarii de Dumnezeu”, care pe de o parte, este baza caracterului autentic, iar pe de alta parte, ne conduce la acceptarea de sine. De fapt, nu se poate vorbi de un crestinism autentic in afara respectarii principiilor si normelor stabilite prin intermediul Cuvantului lui Dumnezeu, al Scripturii, si de aceea, amorsarea procesului de preschimbare interioara se realizeaza atunci cand intelegem sa ne supunem cu totul Creatorului nostru.

„Cand asculti de poruncile lui Dumnezeu, devii frumos in caracter, ca Dumnezeu. Si opusul este adevarat: cand refuzi sa asculti de Dumnezeu, launtrul tau se urateste, caracterul tau se schimonoseste. Legea lui Dumnezeu reflecta si descrie caracterul Sau. Si a asculta de legile lui Dumnezeu, a trai dupa poruncile Sale inseamna a trai ca Dumnezeu, a imprima caracterul Sau in fiinta ta.”

„O stare suprema de armonie si fericire”

Mai departe, Iosif Ton ne vorbeste despre ce inseamna sa-I dam slava lui Dumnezeu si prin ce se caracterizeaza smerenia si mandria, doua atitudini extreme. Teza principala este ca trasatura de baza a unui caracter crestin se fundamenteaza pe dorinta de a-I da slava lui Dumnezeu si de a ramane intr-o atitudine de smerenie sincera.

„Noi avem nevoie sa vedem si sa recunoastem ca tot ce suntem si tot ce avem ne vine de la Dumnezeu si astfel, sa Ii dam cinste si slava cu scopul de a ajunge la fericita stare a partasiei, a comunicarii cu Cel ce ne-a creat si ne sustine. Astfel, gloria lui Dumnezeu reprezinta binele nostru suprem si cand facem din aceasta scopul vietii noastre, ajungem intr-o stare suprema de armonie si fericire.”

In ce priveste umilinta crestina, Iosif Ton nota: „A fi umil nu inseamna a umbla incovoiat si a zice ca nu esti inzestrat cu nimic special. Dimpotriva, a fi umil inseamna a vedea clar cate lucruri bune a pus Dumnezeu in tine si a recunoaste ca toate iti vin de la Dumnezeu, fapt ce te conduce sa-I dai slava si lauda.”

Cea mai mare porunca

O alta tema cu un impact direct asupra problemei caracterului este legata de definirea a ce inseamna „cea mai mare porunca” data de Dumnezeu, pentru a ajunge la o ascultare deplina de vointa Sa. Cu siguranta ca nu este simplu si nici usor sa conturezi valoarea poruncilor divine si cu atat mai putin sa evidentiezi la modul practic, care este cea mai mare. Cu toata aceasta dificultate, Iosif Ton are acea capacitate de a extrage esenta invataturii crestine in materie de ascultare de Dumnezeu. Prin ilustratii deosebit de sugestive, imbinate cu o prezentare profunda a invataturilor biblice, cuvintele sale ne inspira, ne indeamna si ne conduc la Creatorul nostru.

„Cine traieste dupa legile lui Dumnezeu este un om de caracter, asa cum l-a conceput Dumnezeu sa fie. Prin urmare, Domnul Isus ne spune ca a fi om de caracter, a fi asa cum vrea Dumnezeu sa fii, inseamna – reducand totul la esenta – sa Il iubesti pe Dumnezeu cu toata fiinta ta si sa-l iubesti pe semenul tau ca pe tine insuti.”

In consecinta, intelegem ca implinirea poruncilor lui Dumnezeu consta in a fi un om de caracter, un om care reflecta imaginea lui Dumnezeu. „Cand Dumnezeu ne porunceste sa fim drepti, curati, sa spunem numai adevarul, sa iubim pe aproapele nostru, sa fim buni, sa-i ridicam si sa-i reabilitam pe altii, sa fim credinciosi, statornici, plini de bucurie, El de fapt, Se descrie pe sine si ne cere sa fim ca El. Poruncile pe care ni le da Dumnezeu au un caracter creativ si sunt menite sa creeze in noi un caracter divin.”

Fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos

Insa, cele mai multe prezentari din acest volum se concentreaza pe conceptul de „viata spirituala crestina”. Ce inseamna acest lucru si cum poate fi tradus in viata noastra, reprezinta o preocupare permanenta a lui Iosif Ton, ce trece dincolo de acest volum de predici. Am putea spune ca aproape in orice prezentare a sa vom regasi cate ceva din aceasta tema principala a vietii spirituale crestine. Cu un talent deosebit si folosindu-se de cunostintele aprofundate dobandite in materie de limba greaca, autorul ne calauzeste in intelegerea conceptului nasterii din nou, precum si in cel de sfintire a vietii.

Fara sa intre intr-o teologie foarte inalta si ramanand la simplitatea a ceea ce sta scris, avem ocazia sa intelegem planul lui Dumnezeu pentru noi de a deveni asemenea Lui in ce priveste caracterul. „Trista este situatia oamenilor care desi spun ca au credinta in Dumnezeu, care desi stiu ca au un suflet si un spirit, totusi nu-si cultiva partea lor spirituala. Repet. Exista foarte multi oameni care cred sincer in Dumnezeu, cred ca au o parte spirituala in ei insisi, dar niciodata nu fac nimic pentru a-si hrani si dezvolta viata spirituala.” Putem afirma ca apelurile autorului sunt adresate celor care desi se numesc crestini, nu sunt constienti de valoarea acestui cuvant si de implicatiile pe care le aduce si nu ajung sa guste puterea lui Dumnezeu si fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos.

Sigiliul Duhului Sfant

Iata de ce, pe parcursul a 13 prelegeri, suntem invatati asupra fundamentelor credintei crestine in materie de preschimbare a vietii, mai precis, a caracterului. Pe de o parte, Iosf Ton ne demonstreaza pe baza Scripturii, deosebirea dintre „firea pamanteasca” si trupul nostru, precum si dintre spirit si suflet. In final, ne dezvaluie secretul unei vieti impreuna cu Dumnezeu, care consta in locuirea Duhului Sfant in interiorul nostru.

„Duhul Sfant este Dumnezeu venit in noi. El este Cel care ne-a dat credinta in Domnul Isus. El este Cel care ne-a intors privirile spre Isus si Cel care ne-a ajutat sa ne deschidem fiinta inaintea Lui. El este Cel ce ne-a nascut din nou si ne-a facut copii ai lui Dumnezeu. El a venit in fiinta noastra ca un sigiliu, ca o pecete a proprietatii lui Dumnezeu si ca o garantie pe care ne-o da Dumnezeu ca suntem copiii Sai.”

Dupa 20 de ani

Folosind conceptia nou-testamentala ca trupul nostru este Templul Duhului Sfant, Iosif Ton dezvolta astfel, o suita de prezentari ce ne ajuta sa urcam treapta cu treapta pe scara desavarsirii crestine. Revenind la atmosfera anilor 80, atunci cand dictatura se apropia de sfarsit, ne putem gandi la impactul deosebit pe care l-au avut aceste cuvinte, asemenea unor stele stralucitoare in intunericul noptii, asupra celor ce le ascultau. Cati oameni poate, stand in frig sau in conditii precare, langa un aparat de radio dat la un volum minim, nu au primit lumina din lumina, care este Isus Hristos, prin cuvintele lui Iosif Ton. Facand referinta la cei 20 de ani care s-au scurs de atunci, putem constata cat de actuale au ramas cuvintele rostite atunci, prin intermediul postului de radio Europa libera.

De fapt, „Spiritualitate si caracter crestin” reprezinta un volum ce se recomanda a fi citit de catre orice credincios crestin, indiferent de confesiune. In spiritul unui adevarat mesaj ecumenic, dar si evanghelic, autorul ne demonstreaza ca a avea un caracter autentic nu este o intamplare, ci este pur si simplu rodul legaturii pe care o putem dezvolta cu Dumnezeu. Daca ne gandim la renasterea morala a natiunii noastre romane, atunci vom afirma cu siguranta, ca destinul nostru fie va fi crestin, in sensul autentic al cuvantului, fie nu va fi deloc.

„Confruntari” de Iosif Ton – Cum este sa traiesti experienta întalnirii cu Hristos, ca individ si ca biserica

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, History, Inspirational, Life and Health, literature, Ministry, Persecution, Romania, TheologyLeave a comment

Este destul de usor, atunci cand traiesti într-o societate în care principiile libertatii de constiinta sunt respectate, sa uiti istoria plina de lupte si de suferinte a celor pe care Dumnezeu i-a ales sa fie „campioni” ai credintei, în mijlocul unei lumi pline de întuneric. De fapt, biserica crestina s-a ridicat tocmai datorita unor astfel de oameni, care depasindu-si slabiciunile si punandu-si toata încrederea în Dumnezeu, au reusit sa zideasca o temelie puternica pentru libertatea de închinare a fiecarui om, conform cu credinta pe care o are. Din randul acestor oameni, face parte si pastorul Iosif Ton, care prin intermediul volumului „Confruntari”, ne pune la dispozitie materiale pline de valoare pentru istoria bataliei dintre ateismul comunist si credinta crestina.

Atlanta, Georgia, 27 iulie 1939

La peste 20 de ani de la caderea comunismului în Romania, s-ar putea ca pentru multi sa nu mai prezinte interes ceea ce s-a întamplat timp de 40 de ani în tara noastra. Cea mai mare greseala ar fi sa uitam ce s-a petrecut atunci, sa stergem cu buretele toata seria de nedreptati, persecutii si încalcari flagrante ale drepturilor omului si astfel, sa devenim nu numai lipsiti de apreciere, dar si vulnerabili fata de întoarcerea, oricand posibila, a unor noi forme de despotism. Istoria anilor grei ai comunismului „biruitor” nu trebuie uitata si nici nu trebuie sa se repete în vreun fel. Iata de ce, volumul „Confruntari” ne ofera posibilitatea de a pastra vie memoria faptelor rele din acele timpuri, pentru ca ele sa nu mai revina.

În acest sens, gandul central al acestei culegeri de documente este bine sintetizat de Declaratia facuta la Congresul Mondial al Bisericilor Baptiste, desfasurata la Atlanta, Georgia, în 27 iulie 1939. „Nici un om, nici un guvern si nici o institutie religioasa, civila, sociala sau economica nu are dreptul sa-i dicteze vreunei persoane cum sa se închine lui Dumnezeu sau daca sa se închine sau nu. În continuarea practicii noastre constante, suntem imperativ constransi sa insistam din nou, asupra deplinei mentineri a absolutei libertati religioase a fiecarui om, de orice credinta sau fara credinta.”

„Cine îsi va pierde viata?”

În continuare, suntem placut surprinsi de prospetimea conceptelor pe care Iosif Ton le exprima într-unul dintre documentele marcante, scrise împotriva regimului totalitar, intitulat „Cine îsi va pierde viata?”, întocmit în anul 1973.

Prin intermediul unei prezentari sintetice de exceptie, Iosif Ton ne conduce prin istoria conceptului libertatii de constiinta, de-a lungul veacurilor. În final, autorul aplica elementele de dogmatica crestina cu privire la liberate, la situatia cultelor religioase neoprotestante, din Romania comunista. Oferind o binemeritata lectie autoritatilor statului referitor la respectarea drepturilor omului, stabilite prin Declaratia de la Helsinki si avand si curajul de a distribui acest manifest document, Iosif Ton transpune în practica ceea ce el a studiat atunci cand si-a realizat teza asupra martirajului.

Libertatea copiilor lui Dumnezeu

În privinta libertatii pe care Dumnezeu o recunoaste omului, Iosif Ton nota: „Cristos a plecat de la premiza ca omul este liber sa îsi aleaga destinul, ca el are nevoie sa experimenteze puterea eliberatoare a Evangheliei, înainte de a gasi aceasta libertate, pe care Pavel a numit-o libertatea copiilor lui Dumnezeu.” În continuare, el spune, citand din Declaratia de la Atlanta: „Religia adevarata se sprijina pe convingerea ca fiecare om poate sa intre în legatura directa cu Dumnezeu. A-i nega vreunui om deplina exercitare a acestui privilegiu, înseamna a-l priva pe individ de dreptul lui cel mai sacru si de a-i viola demnitatea si valoarea ca fiinta umana.”

Pornind de la aceste principii, Iosif Ton demasca complotul pus la cale de autoritatile comuniste, care actionand din interiorul bisericilor neoprotestante, prin intermediul conducerii acestora, si-a impus un sistem bine gandit de subminare a dezvoltarii lor, sub aparenta mentinerii libertatii de constiinta. Acest duplicitarism nefast, manifestat de autoritatile comuniste, este pus în evidenta de autor, care subliniaza nevoia mutarii centrului spiritual al bisericii de la conducerea organizata, la Cel care este Capul – Isus Cristos.

Stapanul nostru suprem este Dumnezeu

„Ceea ce vrem sa spunem este ca prin reglementarile si instructiunile nescrise, bisericile au fost împinse într-o situatie neconstitutionala, nestatutara si nebiblica. Este timpul sa ne oprim si sa ne întrebam unde am ajuns, cum de am ajuns unde suntem si daca este bine asa. Iar daca ajungem sa vedem ca nu este bine, sa avem curajul sa ne întoarcem de unde am cazut si sa ne refacem fiinta biblica, nou-testamentala, asa cum vrea Domnul nostru, Isus Cristos.”

Aceste cuvinte curajoase ale lui Iosif Ton sunt însotite si de niste cereri precise pentru oprirea imixtiunii autoritatilor de stat în administratia bisericii, dincolo de ceea ce este legal, conform tratatelor internationale. „Biblia ne învata sa pretuim tara în care traim si sa stimam autoritatile ei, sa le dam tot ceea ce le apartine acestora. Dar Biblia ne mai învata ca Stapanul nostru suprem este Dumnezeu si pentru noi, autoritatea Lui este cea care ne cere angajare neconditionata si deplina.” Urmarea raspandirii acestui document se poate intui usor. Nu a fost simplu pentru Iosif Ton sa faca fata autoritatilor comuniste si temutei securitati.

Pe de alta parte, contextul international era într-un proces de schimbare, iar dorinta autoritatilor statale din Romania de a obtine „Clauza natiunii celei mai favorizate” din partea SUA a condus la oprirea unui sir nefast de evenimente, care s-ar fi încheiat cu lichidarea fizica a autorului. Lucrul cu adevarat deosebit este acela ca acest document ajuns peste hotare, a silit autoritatile comuniste sa îsi revizuiasca comportamentul fata de cultele neoprotestante si sa dea curs acelor cereri privind neamestecul lor în viata interna a bisericii.

„Manifest crestin”

Un alt document cu un profund caracter istoric si spiritual al acelor timpuri este asa-numitul „Manifest crestin”, care se constituie ca o replica la „Manifestul comunist” scris de Karl Marx. Mergand pe principiul opunerii la teza ateismului comunist a unei antiteze bazate pe conceptele religiei crestine, pastorul Iosif Ton demonstreaza în mod admirabil, faptul ca societatea comunista a fost incapabila în a produce acel om nou, „constructor devotat si constient al comunismului.” Singura învatatura capabila sa produca un om nou este cea crestina.

„Sa spunem direct si deschis ceea ce credem si ceea ce vom cauta sa demonstram în continuare: cauza pentru care nu se realizeaza omul nou este tocmai ideologia materialista, atee. Fiindca aceasta este piedica cea mai formidabila care a fost înaltata vreodata, în calea formarii caracterului nobil al omului.”

Sufletul omului este însetat dupa lumea spirituala

Examinand obiectiile împotriva credintei aduse prin intermediul materialismului dialectic, conceput de Marx si Engels, precum si prin tezele evolutioniste ale lui Darwin, Iosif Ton ne ofera o imagine sintetica asupra lipsei de fundament ideologic al acestor învatatori, relevand contradictia de fond a acestora. Sistemul comunist destinat sa produca aparitia omului nou, era el însusi cauza care împiedica dezvoltarea unui om cu adevarat nou, superior din punct de vedere moral si spiritual.

„Ceea ce se poate constata este ca materialismul a creat în oameni un imens gol spiritual. Sufletul omului nu poate fi satisfacut numai prin bunuri materiale si culturale; el este însetat dupa lumea spirituala si nu poate fi satisfacut decat în contactul viu cu aceasta.”

Locul crestinului în socialism

În continuare, autorul consemna: „Lucrul pe care-l dovedesc cu claritate toate faptele istorice este ca religia crestina în forma ei autentica a fost cea care a reusit într-un mod nemaicunoscut în istorie, sa creeze un om moral si o societate curata si ca prabusirea credintei a avut ca rezultat prabusirea moralitatii societatii în ansamblul ei.” Acest manifest crestin lansat în cursul anului 1974 defineste în cele din urma, „Locul crestinului în socialism”, reliefand faptul ca nu este corect statutul de toleranta acordat crestinilor neoprotestanti.

„De Isus Cristos se tem numai aceia care ar vrea sa transforme lumea întreaga, dar care se tem ca aceasta transformare sa înceapa în ei însisi, în propriul lor caracter. Revolutia trebuie sa înceapa în noi însine, în fiecare dintre noi si aceasta o poate face numai acela care a iubit omenirea atat de mult, încat S-a rastignit pe Sine pentru ea.” Întrebarea finala a acestui manifest era în ce masura comunismul avea sa accepte crestinismul autentic si daca avea sa respecte libertatile fundamentale ale omului.

Schimbarea de directie a persecutiei religioase dupa 1974

Raspunsul îl cunoastem – comunismul a respins o astfel de oferta, iar în cadrul documentului „Schimbarea de directie a persecutiei religioase dupa 1974”, vedem cum autoritatile statale au trecut la alte forme de discriminare si înabusire a cultelor crestine neoprotestante, prin retrogradari sau disponibilizari, prin amenzi pentru adunarile în familie si mai ales, prin persecutarea studentilor si elevilor crestini. Ca urmare a acestor lucruri, Iosif Ton, alaturi de înca patru personalitati marcante ale crestinismului evanghelic din Romania a întocmit un manifest numit „Chemarea la adevar”, care a fost citit la postul de radio „Europa libera”.

„Persecutarea noastra începe prin atitudinea generala a autoritatilor de la toate nivelurile fata de noi, credinciosii. Pretutindeni suntem priviti ca dusmani, ca oameni ai unui trecut care trebuie extirpat, ca anacronici, ca indezirabili. Ni se spune mereu si deschis, ca noi nu avem loc aici, ca suntem periculosi, ca stricam unitatea natiunii, ca subminam regimul.” Aceste cuvinte scrise în anul 1977 ne dovedesc un spirit plin de curaj, abnegatie si jertfire de sine. Si nu întamplator trebuie mentionat acest lucru, pentru ca toti semnatarii aveau sa fie supusi detentiei, anchetelor brutale si persecutiei.

„Învataminte spirituale”

Lupta împotriva comunismului ateu din Romania nu a fost nici simpla si nici usoara. Aceste documente stau ca marturii ale celor care au avut curajul sa urmeze pilda lui Isus Cristos si a apostolilor Sai. Un lucru extraordinar pe care Iosif Ton l-a descoperit, avand ca baza inspiratia Sfintelor Scripturi a fost acela al caderii comunismului. Acest lucru l-a condus la speranta unui timp în care credinta avea sa fie libera, cand ateismul pretins stiintific si impus cu forta avea sa dispara si cand Evanghelia avea sa fie predicata în toata libertatea pe plaiurile romanesti. Fata de alti colegi de generatie, care nu vedeau decat o întindere progresiva si universala a comunismului, Iosif Ton a avut intuitia timpurilor pe care azi le traim.

Iata de ce, în ultima perioada a comunismului, atentia sa s-a concentrat pe formarea noii generatii de predicatori, care sa aduca lumina Cuvantului în spatiul romanesc. Aici poate, se observa cel mai bine, nu numai talentul de evanghelist, dar si cel de lider spiritual de exceptie al autorului. La finalul volumului „Confruntari”, sub titlul „Învataminte spirituale”, putem citi prin intermediul a doua interviuri, realizate de postul „Radio Vocea Evangheliei”, opiniile, întrebarile, framantarile, dar si raspunsurile pe care le-au gasit în acea perioada tulbure, pastorul Iosif Ton si sotia sa, Elisabeta.

Interventia Sa în mijlocul evenimentelor istorice

Putem spune ca experienta familiei Ton este un exemplu pentru ceea ce înseamna a fi un adevarat crestin, care Îl marturiseste pe Isus chiar si în vremuri de negura si de încercare. Si astfel, ne putem gandi ca niciodata întunericul spiritual al acestei lumi nu va fi atat de dens, încat sa-i distruga pe cei ce aleg sa ramana alaturi de Hristos. „Istoria nu este numai o însiruire de fapte umane. Cel care crede în Dumnezeu si a învatat sa umble cu Dumnezeu stie sa vada interventia Sa în mijlocul evenimentelor istorice.”

Isus Hristos – Singura si adevarata implinire a vietii noastre

On By nelursIn Bible, Children, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, YouthLeave a comment

“O lupta-i viata”, spunea George Cosbuc. Dar din pacate, pentru multi este o lupta pentru succes, afirmare, pozitie, o lupta care oboseste si pana la urma, doboara. Dorul de a urca scari de pozitii sociale, de a fi recunoscuti de semeni ne da ghes de multe ori si ne trezim pur si simplu, aruncati in valtoarea unei batalii. Batalia cu noi insine si cu cei din jur. Dorinta de a depasi sau de a ne autodepasi, de a arata ce putem ca si indivizi este un mare “off” pentru multi dintre noi.
Copiii cresc cu lozinca: “Trebuie sa fii cel mai bun! Trebuie sa fii om de success!” Si incepe lupta. Adolescentii isi tes vise marete si lupta pentru a le materializa. Oamenii maturi sunt intr-o continua lupta de a excela. Cei trecuti prin viata, daca nu au realizat mare lucru, lupta cu frustrarea ca nu sunt “cineva”.
Viata este o competitie, as putea spune. Ne uitam in gradina vecinului sa vedem daca intamplator, capra mai rezista, acum, cand situatia economica este deplorabila. Ne incoltesc cu rautate seminte de invidie, daca vecinul n-a falimentat.
Fiindca se apropie marea sarbatoare a nasterii Domnului, ma gandesc mult la cum Domnul Isus a… coborat. A lasat slava cereasca si a coborat smerit printre noi. A venit intr-un mod atat de smerit! S-a nascut intr-o iesle, nici macar intr-o casa de oameni obisnuiti, ci intr-un grajd. Ce umilinta!
A mancat la masa cu vamesii si oamenii rosi de pacate. “S-a dezbracat de Sine”, spune Cuvantul Domnului. “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine Insusi si a luat un chip de rob, facandu-Se asemenea oamenilor. La infatisare a fost gasit ca un om, S-a smerit si S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8).
A coborat atat de mult, incat a acceptat moartea pentru salvarea omenirii. “Si inca moarte de cruce”.
Privindu-I coborarea de dragul meu, nu pot sa nu privesc in interiorul meu, nu pot sa nu ma intreb: cat de mult ma las transformata de acest adevar? Oare traiesc smerenia sau doar vorbesc despre ea? Smerenia este o lectie de adevarata inaltare.
Nu e gresit sa dorim sa urcam, dar SA URCAM SPRE HRISTOS! Nu e gresit sa dorim mai mult de la noi, dar sa dorim sa fim mai sfinti! Nu e un pacat sa ne propunem idealuri inalte, dar sa o facem in sfera spirituala! Fiindca toate celelalte trec, fiindca scarile pe care le urcam in societate ne duc la mandrie, si mandria este pasul dinaintea caderii.
Nu as vrea sa intelegeti ca acest eseu este o pledoarie pentru coborare, nu, este unul care indeamna la a urca trepte in relatia cu Domnul si in relatia cu semenii. Dar acest lucru nu se poate realiza decat prin coborarea de pe soclurile regesti pe care ni le-am faurit, soclurile pe care “eul” nostru domneste.
Daca vrem sa gustam dulceata comunicarii cu Domnul, trebuie sa ne asemanam tot mai mult cu El, si El este sfant. În umblarea Lui pe acest pamant a fost smerit. Chiar si acum, desi este incununat de slava, faptul ca El sta la usi incuiate si bate, mi se pare un fel de… umilinta!… El, Domnul Universului, bate la usile ferecate de pacat ale inimilor noastre: “Iata, Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine.” (Apocalipsa 3: 20)…. Pentru ca El vrea ca nimeni sa nu piara, “ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3:16)… Pentru ca El S-a dat pe Sine pentru toti si a oferit o mantuire deplina, dar de care nu pot sa beneficieze decat cei care cred, cei care Îl accepta pe Isus ca Domn si Mantuitor personal.
Daca pana acum ati stat departe de Domnul, azi este timpul cu smerenie sa Îi deschideti usa inimii , sa fiti o iesle in care Isus sa Se nasca! Este cea mai de valoare inchinare pe care puteti sa I-o aduceti Domnului, acum, de sarbatoarea nasterii Sale!
Haideti ca la aceasta aniversare a Domnului sa venim cu umilinta in fata Sa, a Celui care cunoaste cele mai tainice sentimente si stari ale noastre si sa Îl rugam sa ne curateasca sufletul de orice intinare, pentru ca acolo sa se nasca, sa creasca si sa domneasca Domnul Domnilor si Regele Regilor!

Adina Sas-Simoniak – Chicago, Illinois
www.orizontcrestin.org

BISERICA EVANGHELICA ROMANA “SPERANTA” DIN CHARLEROI – BELGIA – IN SARBATOARE

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, History, Inspirational, NewsLeave a comment

belgiaAu venit cu totii cu bucurie, cu cantec, cu multumire si lauda sfanta ; si fac asa in fiecare duminica seara, ca fratii romani din Charleroi s-au constituit de multi ani intr-o adunare crestina in scopul inchinarii, a partasiei fratesti si a cunoasterii lui Isus Hristos si tainelor Imparatiei Lui. In acelasi lacas de inchinare de pe Rue Beau Mont nr. 216, cod 6030 proprietate a Bisericii Evanghelice Belgiene, unde cei aproximativ 50 de membri si apartinatori se inchina de fiecare data ne-am intalnit si in dupamasa zilei de 22 nov 2009 pentru a celebra una din cele mai mari si frumoase serbari crestine de peste an : SARBATOAREA MULTUMIRII – SERBAREA ROADELOR.

Ghirlande de fructe frumos parguite si purtatoare de arome ceresti au impodobit altarul pentru inchinare, iar rugaciunea, cantarea si marturia Evangheliei au imbalsamat si inaltat inimile tuturor celor prezenti. Invitatilor speciali cu acest prilej de mare bucurie : Constantin Barbu, de loc din Prelipca-Suceava, care activeaza pe plan national in cadrul Misiunii crestine ALEGE VIATA si Mihai Daniel, tanar pastor penticostal din Satu Mare li s-au adaugat si cativa oaspeti din Biserica Romana ELIM Bruxelles, intre ei fratele Stefan Coman aducand o graitoare marturie despre modul in care Israelul dupa trup praznuieste si astazi : se bucura, se inchina si canta Domnului cu prilejul acestei sarbatori, dar si despre modul cum Sfantul lui Israel lucreaza in viata si in familia lui. Fratele Dragos Croitoru – diacon in Biserica Romana ELIM Bxl, in calitate de organizator al acestui eveniment si responsabil al adunarii din Charleroi formata din crestini dupa Evanghelie, baptisti si penticostali ne-a indemnat pe toti participantii sa ne exprimam liber si deplin bucuria, marturia, cantarea. Principalele mesaje au fost despre « Siguranta Mantuirii » rostit de fr Barbu C. si despre « Ce sa-I aducem lui Dumnezeu ? », gandul fratelui Daniel M. In timpul serviciului divin – si faptul a devenit obisnuinta – s-a oficiat si actul binecuvantarii a doi copii. La noi dupa sase saptamani de la naste-re conform unei randuieli din Vechiul Testament, Cartea Numeri 6. 22, nou nascutii sunt prezentati la casa de rugaciune si slujitorii bisericesti rostesc o binecuvantare si fac o rugaciune pentru ei, pentru parintii lor, pentru binecuvantarea intregii familii. Botezul, actul ce se savarseste in imprejurari similare in bisericile traditionale, la noi se administreaza numai persoanelor mature in baza propriei solicitari si a marturiei personale. Exista si cazuri – si cel petrecut aici a fost unul – in care din motive intemeiate copiii sunt ’’adusi la binecuvantare’’ pe cand au deja cativa anisori. Sa le dea harul Sau si sa-i ocroteasca toata viata lor si mantuire pentru vecie. Dar acest ’’act de cult’’ a decurs repede si intr-o atmosfera plina de evlavie dupa care a continuat cantarea, inchinarea, predicarea. Mai varstnici sau mai tineri, parinti si copii, oaspeti sau localnici, am avut cu totii clipe binecuvantate de bucurie, de partasie, de inaltare sufleteasca.

A rasunat cantarea sfanta, ne-am exprimat recunostinta catre Cel care ne da hrana si imbracaminte si adapost si ne pazeste si ocroteste in toate caile si umblarile noastre, Domnul si Mantuitorul nostru care ne iubeste si ne cheama mereu la o curata si pasnica vietuire, la o sfanta pregatire pentru Imparatia care va sa vie. La incheierea serviciului divin, a timpului de inchinare sfanta, in sala alaturata ne asteptau bunatati rare pregatite neaos romaneste de harnice gospodine din cele mai binecuvantate roade ale pamantului. Aceste agape numite de inaintasii nostri ’mese de dragoste’ sunt excelente prilejuri de a aprofunda vechile prietenii, de a lega altele noi, de a afla vesti de la dragii nostri din departari si nu in ultimul rand de a relua si poate exemplifica proaspatul mesaj al Evangheliei, de fapt punctul de interes central al sfintelor slujbe religioase in toate bisericile evanghelice-protestante-neoprotestante. Fara pretentia de a fi in stare sa reproducem fidel conversatiile din timpul savurarii bucatelor maiestru pregatite va prezentam cu totul fugitiv si doua-trei schimburi de ‘perle’ la care am tras cu urechea : – Voi aveti aici in sanctuar o fidela si distinsa cruce… Ce rol are ea la inchinare ? – Simbolul arhicunoscut si deplin acceptat al crestinismului… a venit raspunsul prompt, limpede, binevoitor. In ce priveste inchinarea niciuna din cele trei confesiuni care ne unim in rugaciune si “adoration” nu a-vem dubii, ne inchinam Parintelui ceresc in DUH si in ADEVAR. (Evanghelia dupa Ioan 4. 23-24) -Si acest principiu este valabil si pentru fratii evanghelici belgieni cei care sunt proprietarii locasului de inchinare si care decid in ce priveste amenajarea sanctuarului, tarnosirea altarului… a mai adaugat o voce cu accent de sarmale aburinde(!). Sau alt exemplu: – La niste gospodari si familii bine indestulati cum sunteti voi, pe langa aceste bunatati si acesti struguri ’nazdravani’, sau din ei, se scoate si se serveste si licoarea bine cunoscuta, ce aici bine vedem ca lipseste… Mi-am luat indrazeala de a continua acest dialog, deloc «ghiurghiliu»: – S-ar putea ca nu toate confesiunile evanghelice parte a acestei adunari sa fie atat de restrictive cu ’’licoarea bahica’’ precum noi penticostalii, care nu bem vin nici alte bauturi tari in nici o imprejurare, dar fara indoiala ca niciunul din membrii acestei adunari crestine, ale carei regulamente le cunosc si nici din Biserica ELIM Bxl care incurajea-za si ajuta lucrarea sfanta de aici, nu practica si nu tolereaza imbuibarea cu mancare si mai ales cu bautura, adica : ospetiile idolatre, chefurile, betiile. A se vedea in acest sens Cuvantul Domnului din Deut. 29 ; 19 ’’Nimeni dupa ce a auzitt cuvintele acestui legamant incheiat cu juramant sa nu se laude in inima lui : ‘Voi avea pace chiar daca as urma dupa pornirile inimii mele si chiar daca as adauga betia la sete !’’ Apoi ma intorc iarasi spre noul meu prieten Barbul C, moldovean sfatos, caruia ii fac urmatoarea observatie putin cam ‘arde-l’-eneasca(!) : – Sa fie oare o caracteristica a confesiunii dumneavoastra sau o perceptie putin gresita a mea, rezerva prietenilor nostri comuni Petrica U si Cornel H in comunicare si partasie frateasca ? – Nu, nu-i stiu deloc retinuti in dialoguri cu fratii, indiferent de nuanta confesionala si chiar o sa le transmit alaturi de sincerele dv. urari de sanatate, pace si har, o sa le transmit si aceasta observatie… – Iar eu va multumesc la modul serios si astept raspunsul dumnealor pe pagina mea de netlog, ca-i stiu bine, is oameni cu multa carte : http://ro.netlog.com/groups/finici- Fratii de la Elim, unde oricare dintre romanii imprastiati prin lume pot afla vesti despre noi, ne pot cunoaste crezul, lupta, izbanzile. Acelasi lucru si pe : www.bruxellesmission.org si pe www.elim-bruxelles.org si www.elim-bruxelles.be. In plus pe aceste doua ultime site-uri puteti urmari in direct transmisia serviciilor divine in fiecare duminica si apoi selectiuni inregistrate. ……………………………………….

Iata, scumpi si stimati prieteni, un episod fericit din trairea si inchinarea noastra in tara atat de primitoare pentru fratii romani – Belgia – tara plina de roadele neinchipuit de imbelsugate ale toamnei pentru care mereu multumim Domnului nostru bun si iubitor si-L rugam : Asculta, Doamne, rugaciunile ce in aceasta sfanta zi de praznic s-au adus pe altarul Tau… Doamne, mantuieste poporul belgian si pe toti romanii care vremelnic ne-am gasit adapost pe aceste meleaguri primitoare… BINECUVANTEAZA DOAMNE BELGIA, BINECUVANTEAZA ROMANIA… SI PE TOTI CEI CARE IN ORICARE ALT LOC CHEAMA NUMELE TAU !

– Ganduri exprimate de Camelia F., Lenuta D., Oana A., Mariana D., Tabita D., Veronica A., Emilia C… Adunate laolalta de Zaharia Bonte, reporterul de serviciu.

Poezie, muzica si suflet

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, literature, News, poetryLeave a comment

by Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Seara de marti, 3 noiembrie, 2009 am petrecut-o in mijocul unui grup de iubitori de frumos din cadrul bisericii First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia, care din dragoste si respect pentru cultura si arta romaneasca, si in numele credintei au facut sa rasune aici, pe pamant american frumusetea muzicii si poeziei romanesti.
Cand am plecat din Romania, am luat cu noi mai mult decat un bagaj de cunostinte si sfaturile de bine ale mamei, am luat copacul din fata casei, curcubeul, petecul de cer, lumina si speranta diminetii, ploaia ce aduce uitarea, dangatul duios al clopotelor din biserica, si am mai luat si…poezia. Poezia care sa ne dea speranta, curaj si alinare cand viata da navala peste noi si lucrurile au luat-o pe un fagas nedorit, cand dorul de casa te inconjoara, cand amintirea a ceea ce a fost odatata ti se strecoara in suflet sau cand dimpotriva, bucuria ce o traiesti e prea navalnica sau prea mare sa o exprimi in cuvinte obisnuite.

Seara de poezie
Sufletul omului are atatea taine, si nimic nu stie sa il atinga, sa il descifreze sau sa il descrie mai bine decat poezia…noi romanii, am avut sansa ca de-a lungul unei istorii milenare, impletita din chin si suferinta, sa producem o pleiada de poeti valorosi care si-au pus amprenta asupra literaturii romanesti si ADN-ului nostru artistic, formand totodata un izvor nesecat de talent si frumos in ale caror ape ne potolim setea si acum.
Versurile poetilor nostri de referinta Mihai Eminescu, George Cosbuc, Octavian Goga, Alexandru Vlahuta, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, ale poetilor crestini Traian Dorz si Costache Ioanid, versurile de dragoste ale Veronicai Miclea, recitate cu multa sensibilitate de realizatorii acestui frumos eveniment: Smaranda Livescu, Ilie Maxim, Ileana Aparaschivei, Lidia Nicoara, Alina Enciu, Alina Frantz, Anisoara Faur, Cristina Arnaut, Olga Bota, Dinu Nicholas, Ellie Niculas si Emanuel Faur, au retrezit in noi mandria de a fi roman, dragostea si respectul pentru poezia romaneasca, nevoia organica de a o asculta, citi si reciti. Solistii vocali Sorin Feldiorean si Ruben Borza au transmis emotia si fiorul artistic in piesele muzicale atat de sugestiv alese iar acordurile muzicii lui George Enescu, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe si Andrei Baltaga, asemeni unui liant dintre versurile recitate si trairile noastre, ne-au readus aminte de frumusetea, unicitatea si geniul muzicii romanesti. Partea tehnica, prezentarile PowerPoint si realizarea coloanei sonore au intrat in atributiile lui Nicu Niculas, care impreuna cu sotia sa, Ellie Niculas au facut o echipa formidabila.
“Aceasta este prima actiune de acest gen-ne spune Ellie Niculas, initiatoarea si promotoarea acestei actiuni culturale- si ideea s-a nascut din dorinta de a revoca cultura nostra romaneasca care este o comoara si pe care, din cauza timpului limitat si a faptului ca traim in Statele Unite, vorbim numai engleza la serviciu, nu mai avem timp pentru a ne adapa din aceste comori. Eu am fost intotdeauna sensibilizata de poezie, mostenire de la tatal meu, dar timpul e scurt, epuizarea isi spune cuvintul. Acum vreun an sau doi am vorbit cu pastorul nostru, Teofil Cocian, care mi-a sugerat sa dau niste lectii de romana tinerilor nostri nascuti aici, sau care sunt veniti de mici, deci fara a sti nimic din ce e romanesc, in afara de limba. Am acceptat aceasta propunere, dar din nefericire, am intimpinat vesnica problema: lipsa de timp a mea si a parintilor care trebuiau sa-si aduca copiii. Insa in tot acest timp aveam o nostalgie a pierderii identitatii romanesti- copiii nostri nu au habar de marii poeti, compozitori, pictori, nu stiu nimic din tara parintilor lor; cultura romaneasca e in pericol de a pieri si noi nu facem nimic. In sensul acesta, fiindca biserica noastra celebreaza un sfert de veac de la infiintarea ei, am primit cu o bucurie deosebita sa organizez o seara de poezie si muzica. Poate ca tinerii, copiii nostri vor prinde gust si vor dori, macar din cind in cind, sa se delecteze din cintecele si poeziile romanesti. Nu in ultimul rind, am dorit sa ne cunoastem- sintem o comunitate care a crescut exponential in ultimii ani, dar sintem organizati in grupurile noastre, cu barierele noastre, si nu pot sa cred ca nu ne putem bucura de prezenta unora sau altora in lucrurile care ne unesc.”
Invitatia lansata cu generozitate de biserica First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia a fost primita cu mult entuziasm de un grup foarte mare de invitati care au participat la aceasta seara extraordinara in care poezia si muzica romaneasca au fost sarbatorite cu dragoste si mult respect. Marele nostru poet Octavian Goga spunea ca “adevaratele poezii incep acolo unde se sfarsesc pe hartie”, iar seara de poezie si muzica la care am participat, ne-a facut partasi pret de cateva ore la un eveniment deosebit; indiferent de apartenenta noastra religioasa sau de zona noastra de provenienta, am simtit cu totii dragostea pentru “dulcea limba romaneasca”, pentru versul poetic, pentru struna de vioara ce ne-a adus aminte de acasa.
In incheierea programului artistic vocile tuturor celor prezenti s-au unit armonios intr-o minunata colinda romanesca, “O, ce veste minunata!” Festinul literar a fost urmat de o masa festiva incarcata de delicii culinare dintre cele mai apetisante. Usor timide la inceput, discutiile au devenit mai animate, si inspre finalul serii am simtit cu totii ca seara aceasta e doar un inceput, un inceput pentru momente frumoase si de suflet, pentru evenimente si actiuni similare pe care multi dintre noi am dori sa se repete si in viitor, depinde de noi, de fiecare sa cautam si sa pastram frumosul in viata noastra!
Doresc sa felicit pe toti cei implicati in acest frumos eveniment, pe Rev. Titi Cocian si Rev. Cristian Cocian pentru ca alaturi de credinta si evlavie crestina, incurajeaza si sustin dorinta de a impartasi poezia, muzica si cultura romaneasca, interpretii si solistii programului, si in mod special pe Ellie Niculas care a reusit sa transforme o seara obisnuita intr-un eveniment inaltator si frumos. “Poezia – definita atat de frumos de scriitorul Eusebiu Camilar – este diminea?a omenirii, istoria sentimentelor inaltatoare, indemnul permanent catre bine si adevar”, si ar trebui sa o avem prezenta mai des in viata noastra…cu totii avem nevoie de un strop de frumos, un dram de gingasie si sensibilitate si cat mai multa poezie!
Daca doriti sa vizionati inregistrarea video integrala a evenimentului, va rugam sa accesati link-ul de mai jos:
http://frbcatlanta.org/index.php?nav=511

„Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant” de Iosif Ton – Un volum despre transformarea interioara prin credinta in Isus Hristos

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, TheologyLeave a comment

Pot fi prezentate notiunile privind viata spirituala, sub forma de curs? Este posibil sa sistematizam conceptele de baza ale religiei crestine ca niste lectii practice care sa ne ajute pe cararea vietii? Cu siguranta ca ar fi binevenite astfel de materiale care sa ne ajute sa avansam treapta cu treapta catre desavarsirea Mantuitorului nostru, insa intrebarea este de unde sa le luam? Este relativ usor sa arunci cu cuvinte innegrind pagini intregi pentru a scoate carti avand ca eticheta spiritualitatea, dar este extraordinar de greu sa poti sintetiza in mod valabil acele principii fundamentale Umblareacare se constituie ca fiind esenta invataturii Domnului nostru Isus Hristos.

„Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant”

Acestei provocari, pastorul Iosif Ton ii raspunde intr-un mod exemplar, oferindu-ne ocazia de a studia, nu numai de a citi, un curs de viata spirituala, care sa raspunda cerintelor severe ale vietii de zi cu zi, atunci cand sunt puse la incercare principiile de credinta pe care intr-un fel sau altul, le-am invatat de-a lungul timpului. Talentul deosebit al lui Iosif Ton este acela de a ne pune la dispozitie un astfel de manual, prin intermediul cartii „Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant.”

Semnificatia titlului volumului este bine redata de Iosif Ton in urmatoarele cuvinte: „Titlul acestui curs este „Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant. M-am gandit la titlul acesta ca fiind un titlu general al tuturor cursurilor pe care le-am tinut. Titlul acesta uneste trei expresii biblice. Prima este „umblarea cu Dumnezeu” cu referinta biblica „Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani (Geneza 5:22) si pentru aceasta nu a mai gustat moartea. A doua expresie este preluata din 1 Tes. 5:10, unde sta scris ca Domnul Isus a murit „ca sa traim impreuna cu El”. Iar trairea aceasta se face sub calauzirea Duhului Sfant.”

Despre fundamentele vietuirii crestine

Pe parcursul a 17 capitole, avem ocazia sa intelegem bazele evlaviei crestine, pornind de la elemente de teologie ce imbina talentul de pastor al lui Iosif Ton cu cel de profesor de teologie. La prima vedere, s-ar parea ca avem de-a face cu un curs destinat unor studenti la teologie, fiindca primul lucru care izbeste privirea este extraordinara sistematizare a informatiei si o rigurozitate aproape stiintifica in exprimarea diferitelor elemente de adevar. S-ar parea ca doar persoanele care au un anumit nivel de invatatura in ce priveste dogma crestina vor putea sa se bucure de complexitatea gandurilor exprimate de Iosif Ton in aceasta carte. Insa, la o citire mai atenta, se observa cu usurinta ca prin intermediul acestui curs de viata spirituala, oricine doreste poate sa inteleaga fundamentele vietuirii crestine. „Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant” este o carte complexa, dar ea se deschide cu usurinta inaintea celui care doreste sa o citeasca, oferind lumina si indrumare si mai presus, calauzindu-ne sa-L privim pe Mantuitorul nostru.

Este deosebit de greu sa vorbesti simplu, atunci cand ai dobandit intelesul profund al lucrurilor intr-un anumit domeniu de activitate. Se cere un talent cu totul special pentru a reda in simplitatea vorbirii de zi cu zi ceea ce este profund si tainic. Insa doar atunci se poate vedea talentul de pedagog al unui om, doar in astfel de conditii, calitatea de pastor poate fi in mod clar evidentiata, iar din acest punct de vedere, Iosif Ton ne surprinde, ne uimeste si ne incanta deopotriva. Aceasta carte se constituie ca un manual pentru toti crestinii, indiferent de confesiunea religioasa, pentru toti oamenii, indiferent de gradul lor de pregatire.

Ce se intampla dupa convertire?

Povestea acestei carti sau mai bine zis, nevoia care a stat la baza alcatuirii ei, ne este redata in mod direct si personal, chiar din sectiunea introductiva, unde autorul ne spune: „Problema care mi s-a formulat a fost aceasta: ce invatatura ar trebui sa le dam oamenilor, dupa convertire, adica dupa ce vin la Domnul Isus? Am observat ca regula generala, ca facem evanghelizari, ii introducem pe cei convertiti intr-un scurt si adeseori, superficial curs de cateheza, ii botezam si apoi ii lasam sa traiasca linistiti in biserica, fara sa mai avem pentru ei un program sistematic si coerent de invatatura.”

Dilema bisericii crestine a ramas dintotdeauna aceeasi. Pe de o parte, exista un efort puternic in a-i chema pe oameni la Isus Hristos, dar dupa aceea este foarte dificil sa gandesti si sa realizezi programe de crestere spirituala a celor care au raspuns chemarii. In acest sens, Iosif Ton ne spune: „Cea mai mare tragedie din biserici sunt pastorii care nu stiu ce sa predice si care cauta disperati, cu ce sa umple timpul alocat pentru predici. Unii spun anecdote, ca sa-i faca pe oameni sa rada, altii spun istorioare, care sa emotioneze si sa-i faca pe oameni sa planga, altii spun ce se mai intampla prin lume, din ceea ce vad la televizor sau citesc in ziare, spun orice altceva numai invatatura despre trairea cu Dumnezeu nu dau! Si cea mai jalnica situatie este aceea a unei biserici din care oamenii pleaca acasa, intrebandu-se cu ce s-au ales de la orele petrecute in biserica.”

O carte destinata sa produca oameni de caracter

Acest adevar crud l-a determinat pe Iosif Ton sa nu ramana pasiv si s-a decis sa caute o solutie. Astfel, autorul ne relateaza: „Mi-am dat seama ca starea aceasta de gol spiritual este in primul rand rezultatul lipsei de invatatura dupa convertire si am inceput sa intuiesc ca fiind cea mai mare nevoie in bisericile noastre aceea a unei invataturi sistematice despre modul in care se traieste viata cu Dumnezeu.” Mai departe, Iosif Ton ne spune modul in care a intocmit primele cursuri de viata spirituala pe care le-a prezentat si cum a alcatuit un plan de predare a diverselor subiecte care sa ne conduca la unirea noastra cu Dumnezeu.

In acest sens, o revelatie deosebita este redata astfel: „In intreaga mea cariera de predicator al Cuvantului lui Dumnezeu, un scop principal al predicilor mele a fost acela de a produce oameni de caracter. Acum cand am vazut ca toata Biblia este doar istoria modului in care Sfanta Treime lucreaza sa formeze oameni dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, am inceput sa lucrez si mai sistematic pentru elaborarea unor lectii despre transformarea caracterului si schimbarea comportamentului.”

Conceptia despre lume si viata

In continuare, Iosif Ton ne relateaza fundamentele dogmatice ale schimbarii caracterului omului, iar in final, ajunge dupa multe cautari si cercetari in acest sens, sa elaboreze principiile de baza ale transformarii interioare sub puterea Duhului Sfant. Acestea sunt 12 si intre ele le vom aminti pe primele trei. „1. Incepem cu Sfanta Treime, trei Persoane perfecte, traind in relatii desavarsite. El ne invita sa Le privim, sa Le cunoastem, sa Le iubim si sa dorim sa fim in comuniunea Lor. 2. Dumnezeu ne spune ca scopul Sau este ca noi sa fim sfinti ca El, desavarsiti ca El si sa fim asemenea Lui. 3. Sfintenia, desavarsirea, asemanarea cu Hristos se realizeaza numai daca intram aici si acum in unire cu Hristos si cu Duhul Sfant si invatam sa traim in partasie cu Dumnezeu.”

Pasul fundamental in ceea ce priveste umblarea cu Dumnezeu este reprezentat de dobandirea unei drepte „conceptii despre lume si viata”, iar acest lucru se obtine studiind revelatia data de Dumnezeu in Cuvantul Sau. „Conceptia despre lume si viata reprezinta cel mai important lucru pentru fiecare fiinta umana. Cum vad eu lumea aceasta? In cazul in care conceptia mea despre lume si viata nu corespunde cu realitatea, inseamna ca eu traiesc o minciuna, pentru ca eu una cred si alta este realitatea. E extrem de important sa am o conceptie corecta despre lume si viata, iar aceasta nu mi-o poate da decat Creatorul lumii si al vietii.”

Relatia cu Dumnezeu

Punand temelia unei conceptii corecte despre lume si viata prin studiul Cuvantului Sfant, trecem la urmatoarea lectie fundamentala pentru o viata spirituala autentica. Este vorba despre „Relatia cu Dumnezeu, o relatie de dragoste.” De fapt, cum ne-ar ajuta convingerea ca Dumnezeu exista, iar lumea aceasta a fost creata de El, daca nu am ajunge la o relatie vie cu Creatorul nostru? Ar fi ca si cum un Dumnezeu strain, necunoscut, ne-a creat si apoi, ne-a lasat in voia fortelor naturii sau a noastra. Din punctul acesta de vedere, Cuvantul lui Dumnezeu urmareste mai mult decat sa ne vorbeasca despre geneza si ne invita sa intram intr-o legatura de dragoste cu Creatorul.

Simboluri sau metafore
In acest sens, in cuprinsul Bibliei sunt folosite mai multe simboluri sau „metafore”, numite de autor astfel: „metafora Olarului si a lutului”, „metafora Pastorului cu oile Sale”, „metafora stapanului cu robul sau”, „metafora tatalui cu fiii sai”, „metafora prieteniei” si „metafora sot – sotie.” Toate acestea exprima oferta de dragoste a lui Dumnezeu pentru umanitate.

„Relatia adevarata cu Dumnezeu e o relatie care da bucurie, care da placere, care da fericire. Dar exista o conditie: relatia ta sa fie de dragul Persoanei. De fapt, toate acestea sunt spuse in ceea ce Domnul Isus a numit ca fiind cea mai mare porunca pe care a dat-o Dumnezeu si care exprima dorinta cea mai de seama a Sa. As zice ca nu e o porunca. E o dorinta, e tanjirea Fiintei lui Dumnezeu ca eu sa Il iubesc pe Domnul Dumnezeul meu, cu toata inima mea, cu tot sufletul meu, cu toata puterea mea si cu tot cugetul meu, adica cu toata mintea mea.”

Rolul credintei

Avand puse bazele in ce priveste conceptia despre lume si viata si relatia pe care o stabilim cu Dumnezeu, urmatorul pas se refera la „Rolul credintei in cunoasterea lui Dumnezeu si in relatia personala cu El.” „Noi Il cunoastem pe Dumnezeu nu prin vedere, ci prin credinta. Toata viata traim prin credinta. Am inceput prin a-i crede pe parintii mei, apoi ceea ce imi spuneau alti oameni si mai tarziu, ceea ce imi spuneau profesorii. Astfel, ne-am format intreaga noastra conceptie despre lume si viata prin credinta.”

Mai departe, Iosif Ton ne spune cu privire la continutul credintei care corecteaza si insumeaza tot ceea ce putem sti despre Dumnezeu, lume si univers: „Credinta care a fost data sfintilor, credinta pe care a dat-o Domnul Isus apostolilor si proorocilor Sai, credinta pe care ne zidim viata reprezinta o suma pretioasa de informatii ce trebuie pastrata de fiecare dintre noi. Nu este orice credinta, ci acea credinta pe care Domnul Isus a dat-o apostolilor Sai. Lupta credintei e de fapt, lupta pentru continutul credintei, e lupta pentru puritatea ei. Continutul credintei este vital pentru fiecare dintre noi, fiindca ea este organul de cunoastere a tot ceea ce exista.”

Cunoscand planul principal si planul secundar al lui Dumnezeu

De indata ce discernem rolul credintei in Dumnezeu si cat de important este continutul acesteia, ajungem la cunoasterea „Planului principal si a planului secundar al lui Dumnezeu.” In aceasta privinta, Iosif Ton ne spune: „Planul principal al lui Dumnezeu a fost sa realizeze o capodopera. Lucru exprimat prin cuvintele „Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra.” (Gen. 1:26). Iar planul secundar reprezinta raspunsul la intrebarea „Ce trebuie facut pentru omul cazut in pacat?” Cu privire la planul secundar, Sfanta Scriptura ne vorbeste in mod clar despre jertfa care avea sa fie adusa pentru noi, prin intermediul intruparii, vietii, suferintelor si mortii lui Isus Hristos. Acest plan secundar ne conduce in cele din urma, la atingerea obiectivului din planul primordial, si anume ca oamenii sa fie desavarsiti, dupa cum si Dumnezeu este desavarsit.

In acest sens, Iosif Ton relateaza: „Repet, Domnul Isus a murit pentru pacatele noastre. Dar de ce a facut-o? Numai ca sa ne spele si sa ne lase acolo, in mocirla? Predica Domnului Isus incepe cu „Pocaiti-va si credeti in Evanghelie!” Si am vazut care este Evanghelia si anume, „Predica de pe Munte.” Domnul Isus nu ne iarta ca sa ne lase in pacat, ci pentru a ne aduce inapoi, in planul lui Dumnezeu.”

Sfintirea vietii

Elementul distinctiv al prezentarii lui Iosif Ton in raport cu alte carti ce trateaza viata spirituala este accentul pus pe transformarea interioara, adica pe transpunerea chipului divin in noi. De indata ce am inteles planul lui Dumnezeu, atat in forma lui principala, cat si secundara, trebuie sa trecem la imbracarea cu „omul cel nou” sau sfintirea vietii. „Ce inseamna aceasta? Natura esentiala a lui Dumnezeu este adevarul. Insa Dumnezeu este Adevarul, pentru ca El este Adevarul, in El existand simtul deplin si absolut de dreptate. In absolut toate lucrurile, Dumnezeu este drept. Adevarul din El produce dreptate si sfintenie care cuprind la modul absolut tot ce este perfectiune, mai precis sfintenia este egala perfectiunii. In Noul Testament, de multe ori, in loc de „sfintenie” gasim „desavarsire”. „Voi sa fiti desavarsiti, asa cum Tatal vostru este desavarsit”, spunea Domnul Isus.”

Acest standard este deosebit de inalt, dar din fericire, ne vine in ajutor descoperirea Chipului lui Dumnezeu in Persoana Domnului Isus Hristos. Prin intermediul intruparii Domnului Isus Hristos si a ramanerii Sale in partasie cu natura umana, fiecaruia ni se deschide posibilitatea de a atinge tinta pusa inainte privind sfintirea deplina a vietii. Principalul impediment in realizarea acestui lucru raman „Dorintele fundamentale ale inimii umane”. „Dumnezeu a scris in inima noastra toate dorintele care sunt acolo. Daca Dumnezeu le-a pus acolo, inseamna ca El vrea sa le implineasca dincolo de orice imaginatie a noastra.”

Cheia biruintei

Enumerand dorintele fundamentale ale inimii umane, putem aminti cateva dintre ele – dorinta de a iubi si de a fi iubit, dorinta frumusetii desavarsite, dorinta dupa apreciere, dorinta de a trai in armonie si pace, dorinta de a avea, de a fi stapan, dorinta de a exercita autoritate, dorinta de a te bucura de viata, aspiratia inimii dupa placere, aspiratia inimii dupa desfatare si aspiratia dupa fericire. Toate acestea au fost puse in noi de catre Creator si doar El le poate implini pe deplin, oferta Satanei fiind doar o inselatorie amara si o contrafacere ce aduce numai nefericire. Vestea cea buna este ca prin Isus Hristos ne sunt oferite toate bogatiile materiale si spirituale care ne vor implini in abundenta toate dorintele inimii.

„Iata cheia biruintei: cand Il aduci pe Domnul Isus in realitatea omului dinauntru, in realitatea sufletului tau, a mintii tale, a inimii tale, atunci intri in armonie cu realitatea spirituala si capeti din aceasta realitate puterea necesara sa zici: „Nu!” dorintelor trupului si indemnurilor firii pamantesti.” In continuare, Iosif Ton ne spune: „Daca aspiratia spre frumusetea Domnului Isus nu este mai mare decat atractia placerilor firii pamantesti, atunci aducerea la tacere a acesteia va fi foarte dificila. Dar daca aspiratia spre frumusetile Domnului Isus este mai mare, e coplesitoare, atunci ma uit la placerile de o clipa ale pacatului si zic: „Sunteti nimic!” pentru ca ma atrage ceva mai puternic.”

„Domnul Isus… vrea prieteni”

Intelegerea faptului ca prin harul lui Dumnezeu ne sunt implinite toate dorintele fundamentale ale sufletului ne va conduce la cizelarea unei noi identitati. „Trebuie sa ne formam obiceiul ca zilnic sa ne aducem aminte cine suntem si anume, ca suntem una cu Dumnezeu, cu Domnul Isus, ca suntem copii ai lui Dumnezeu, ca Domnul Isus si Duhul Sfant locuiesc in noi. Daca Dumnezeu ar avea nevoie de roboti, El ar zice: „Tu nu mai faci nimic, ci Eu apas pe toate butoanele si totul se intampla dupa cum vreau Eu.” Dumnezeu nu vrea roboti, ci vrea fii. Domnul Isus nu vrea roboti, ci vrea prieteni.”

Prin unirea noastra cu Domnul Isus Hristos, ajungem sa intram in relatie cu Dumnezeu care ne va oferi putere in mijlocul unei vieti pline de incercari, suferinte si ispite. Insa cu toate acestea, omul cel credincios va putea depasi orice fel de probleme, fiindca relatia cu Dumnezeu il va intari. „Intru in relatie cu Dumnezeu, dar El m-a pus intr-o lume ticaloasa, ma lasa sa fiu ispitit de cel rau si m-a pus intre frati mincinosi. Insa relatia mea cu Dumnezeu si armonia pe care mi-o da aceasta relatie nu trebuie sa fie in vreun fel afectata.”

„Te iubesc din inima!”

Orice relatie presupune un timp de partasie, mai precis oferirea unui cadru in care aceasta sa aiba loc intr-un sens special. „Pentru foarte multi oameni, credinta sau religia lor sta mai degraba, in a spune o rugaciune dimineata, dar nu a se ruga. Se spune o rugaciune care a fost memorata si intotdeauna e cam aceeasi. Aceasta nu inseamna ca se roaga, ci ca doar se zice o rugaciune. Trebuie sa facem distinctie intre a rosti o rugaciune si a ne ruga cu adevarat, lui Dumnezeu. Omul pleaca la lucru, vine seara tarziu, obosit sau il oboseste televizorul si dupa aceea, chiar inainte de a se culca mai zice o rugaciune. Eventual zice o rugaciune si la masa. Daca la atat se reduce religia ta, tu nu poti sa spui ca ai partasie cu Dumnezeu, nici chiar daca adaugi la aceasta si faptul ca te-ai angajat sa citesti Biblia intr-un an.”

De fapt, partasia cu Dumnezeu nu este altceva decat o reprezentare a inchinarii noastre fata de Creatorul universului si ea poate cuprinde citirea Scripturii, meditarea la textul citit, rugaciunea si lauda. Toate acestea, cu scopul de a ajunge sa constientizam prezenta lui Dumnezeu. „Cand Dumnezeu imi devine real si cand Ii vad caracterul, nu mai am altceva de facut, decat sa spun: „Te iubesc din inima!” Si de multe ori, la momentul acela, ma ridic, ma prostern la pamant si zic: „Aici e Dumnezeu” si ma inchin.”

Relatand experienta partasiei cu Dumnezeu, Iosif Ton ne spune: „Ce este inchinarea in duh si in adevar? Inchinarea este actul prin care ma prezint inaintea lui Dumnezeu, ma deschid lui Dumnezeu, ma ofer si ma daruiesc Lui, Ii cer sa lucreze in mine ceea ce El doreste si apoi Ii aduc multumiri, Il laud si Ii dau slava, cinste si onoare.”

„Nu va strangeti comori pe pamant”

Finalul acestui curs de viata spirituala este atins prin intermediul unei lectii, ce ne indeamna sa ne gandim la lucrurile de sus sau la „patria cereasca”. „Haideti sa ne gandim la lucrurile de sus, sa implinim porunca aceasta si sa ne gandim la ceea ce va fi acolo, sa incepem prin ceea ce ne spune Domnul Isus: „Nu va strangeti comori pe pamant, ci strangeti-va comori in ceruri.” (Matei 6:19-20) Aduna-ti comorile acolo sus!” Acest apel al lui Iosif Ton se adreseaza tuturor celor care isi vor lua timp sa citeasca cursul de viata spirituala privind umblarea cu Dumnezeu. Cu siguranta ca avem de-a face cu o lucrare de maturitate a autorului, in care sunt sintetizate temele principale ale lucrarii sale de profesor, evanghelist si predicator. Intr-un cuvant, ne aflam langa o carte „vie” ce se recomanda oricarui om care doreste sa aprofundeze relatia cu Dumnezeu.

„Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant” este un volum ce se adreseaza tuturor crestinilor, fara a avea un caracter confesional, fiind crestina in esenta ei si in tot ce afirma. De aceea, putem spune ca oricine va citi aceasta carte se va imbogati spiritual si va putea sa isi structureze viata de asa natura, incat sa ajunga la unirea cu Domnul Isus Hristos. Si nu in ultimul rand, studiind cu atentie lectiile oferite de catre Iosif Ton vom reusi sa traim sub calauzirea Duhului Sfant. Domnul sa il binecuvanteze pe cel care a scris aceasta carte si deopotriva, pe cel care o va citi!

Credinta – punte pentru suflet

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, literature1 Comment

raisiiad

“ …intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar avea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.” 

                                  Luca 16.26

“Viata sufletului este credinta.”

                                      Ch. H. Spurgeon

.

Drum si Viata pentru Suflet

.

Scriitorul german Max Eyth (1836-1906), inginer constructor, in nuvela de fictiune “Tragedie profesionala” descrie viata unui inginer care si-a câstigat notorietatea ridicând un grandios pod peste un fluviu tocmai in zona unde acesta este si un brat la mare. Devine centrul atentiei contemporanilor datorita acestei importante realizari. Este pe prima pagina a ziarelor, un om cu faima. Traieste la Londra unde si-a deschis un birou de arhitectura si e casatorit cu o femeie foarte frumoasa. Are o viata prospera si tot ce-i doreste inima. Dar, un secret, cunoscut numai de sotia sa, îi întuneca viata. Cand vine toamna, el pleaca sa-si vada podul. Iar când noaptea urla furtuna si ploaia cade în rafale, atunci sta la picioarele podului cu inima stransa cât un purice. Simte forta furtunii care se dezlantuie impotriva stâlpilor de sustinere. Si, de fiecare data reface calculele pentru a se asigura ca ei sunt de fapt destul de puternici, ca a evaluat corect forta vântului si-ale valurilor. Când a trecut furtuna, se reîntoarce la Londra si redevine omul celebru care ocupa un loc atât de important in viata mondena a marelui oras.

Intrebarile chinuitoare pe care si le pune lui insusi: ”Oare e bine construit podul?”, „Oare e destul de puternic?” sunt secretul care-i întuneca dureros viata.

Max Eyth zugraveste tulburator cum într-o noapte cu furtuna grozava, plin de teama, celebrul inginer îsi supravegheaza iarasi podul. El vede cum un tren se angajeaza pe pod. Urmareste lanternele rosii ale ultimului vagon. Deodata ele dispar… si vede ca trenul… s-a prabusit în apele adânci ale marii înfuriate. Podul se rupsese pe la mijloc.

Citind acest pasaj, în gând ne vine ideea: “Nu este aceasta istoria sufletului fiecarui om?” Povestirea ilustreaza foarte bine proba încercarii finale. Testul final, la conditiile si pretentiile impuse de Cel care a stabilit regulile jocului.

Dumnezeu are pentru noi în vedere, cum ar spune poetul Ion Barbu, “un joc secund, mai pur”, pus la dispozitia noastra prin credinta în jertfa ispasitoare a lui Isus Cristos.

Întrebari, al caror raspuns îl vom afla poate prea târziu…!

Creatorul “ridica insumarea”, în final, pentru fiecare. Atunci se va vedea si se va adeveri, practic, cum am efectuat calculele de rezistenta ale podului nevazut pe care trebuie neaparat sa-l traverseze, sufletul, in drumul catre tarâmul celalalt, în vesnicie, la Dumnezeu. Ce ipoteze am avut în vedere? Ce arhitectura si ce materiale am folosit? In calcule, ce formule si ce coeficienti de siguranta am aplicat?

Ar fi periculos sa credem ca drumul pe care mergem, metaforic vorbind, nu e un imens pod pe drumul vietii noastre. Daca podul vietii sau firul vietii nu s-a rupt e datorita harului si bunatatii lui Dumnezeu. Dar trebuie sa intelegem cu totii ca bunatatea lui Dumnezeu ne indeamna la pocainta (Romani 2.4).

Si apostolul Petru o spune cât se poate de clar, ca:

„Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi, si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta.” ( 2 Petru 3.9).

Multi se declara si se cred crestini, dar cred si in ceea ce crestinismul neaga cu vehementa.

Dumnezeu însa a decretat: „Fiindca plata pacatului este moartea: dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Cristos, Domnul nostru”.( Romani 6.23)

Dumnezeu adevereste ce este pacatul. Orice faradelege e pacat: preacurvia, curvia, necuratia, minciuna, desfranarea, inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide, pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile, si alte lucruri asemanatoare cu acestea (Galateni, 5.19).

Insa Dumnezeu este drept, trebuie sa pedepseasca pacatul neascultarii omului. Dar, fiindca e bun si plin de iubire, El a trimis pe Fiul Sau in trup omenesc sa ne rascumpere, platind pretul in locul fiecaruia care are credinta, pe lemnul crucii, si, prin credinta, putem sa fim îndreptatiti si restaurati prin lucrarea Duhului Sfânt în noi.

Realitatea cosmica si benefica pentru noi e aceea ca Isus Cristos este Calea, Adevarul si Viata. El e si Usa, deci si Puntea, prin care si peste care trebuie sa traversam in drumul catre tarâmul celalalt pentru a ajunge in eternitate la Dumnezeu. Nu este alta cale sau o alta punte pe care trebuie si putem trece in siguranta in vesnicia luminoasa a universului secund. Universul secund este pregatit pentru credinciosii si discipolii Sai. Nu mai e nevoie nici de soare, nici de luna, caci gloria lui Dumnezeu lumineaza.

Celelalte cai, yoga-filosofia hindu (cca 1.700 i.H), budismul (cca 588 i.H.), confucianismul (Confucius sau Kong Fu Zi, 551 i. H. d. 479 i.H.) etc, duc in cele din urma in haos, in intuneric, in deznadejde.

“Caci fara credinta este cu neputinta sa-I fim placuti lui Dumnezeu. Si cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta. “(Evrei 11.6).

In orice filosofie gasim si multe definitii sau idei chiar interesante, dar atât! Iata doua dintre ideile confucioniste, adevarate:

“Modestia este fundatia solida a tuturor virtutilor.”

“Raiul inseamna sa fii una cu Dumnezeu.”

Dar asta nu inseamna ca finalul nu va fi dezastruos mergand pe mâna ideilor unor muritori celebri care nu L-au cunoscut pe adevaratul si singurul Dumnezeu (…în Care avem viata, fiinta si miscarea, cf. Fapte 17, 28).

Domnul Isus a spus: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan, 14.6).

La rubrica „Faptul divers”, zilnic, mass-media ne aduce sub ochi cazuri diverse când podul multora s-a rupt. Sunt mediatizate si cunoscute cazurile unor oameni celebri, dar si al altora, care s-au sinucis din cauza ca orizontul si drumul lor nu ducea nicaieri.

Am cunoscut un medic psihiatru care lucra ca sef de sectie într-un Spital municipal. Când intrai in incaperea sa de consultare, de pe biroul sau te-ntâmpina o scurta atentionare scrisa marit: „Nu abuza de timpul meu!”. Ori tocmai ai intrat la medicul psihiatru!

Cine va stabili cand începe abuzul, lipsa masurii, excesul? Era vital sa-ti edifici problema pentru care i-ai deschis usa. Avea omul nevoie de indrumare si consiliere. Nu de-o lozinca rece, inhibitoare. De intelegere. Cum ti-o va da, însa, cel care trebuie el însusi sa fie consiliat mai intâi? Am auzit ca acel medic plecase în Israel inainte de 1989 si de la o disputa pentru o garnitura de mobila pe care o dorea si el si un altul, a fost împuscat mortal, curând dupa sosirea sa pe pamântul fagaduinetei…

În predica de pe Munte Domnul a dat invatatura necesara, dar oamenii nu iau seama la importanta vorbirii Sale:

„Ati auzit ca s-a zis: Ochi pentru ochi, si dinte pentru dinte. Dar Eu va spun: Sa nu va impotriviti celui ce va face rau. Ci, oricui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Oricui vrea sa se judece cu tine, si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. … Voi fiti dar desavarsiti, dupa cum si Tatal vostru cel ceresc este desavarsit. “(Matei 5.38-48)

Putem sa observam ca, odata ce omul are anumite deprinderi negative, primite la nastere, urmare pacatului originar din gradina Edenului, nu se poate schimba prin puterile sale. Nu odata mi-am zis: “Vreau sa ma schimb! Vreau sa fiu mai bun in cutare sau cutare domeniu!” Ce credeti, un om se poate intr-adevar schimba? Nu, un om nu se poate schimba, de fapt, doar prin vointa sa. Dumnezeu stie acest lucru si o spune in mod foarte clar, in Ieremia, 13.23:

“Poate un Etiopian sa-si schimbe pielea, sau un leopard sa-si schimbe petele? Tot asa, ati putea voi sa faceti binele, voi, care sunteti deprinsi sa faceti raul?”

Apoi, Domnul Isus Cristos, in convorbirea Sa cu Nicodim, un om de frunte al fariseilor si preotilor vremii, prezinta unica solutie, nasterea din nou, renasterea sau omului cazut in pacatul originar:

“Ce este nascut din carne, este carne, si ce este nascut din Duh, este duh. Nu te mira ca ti-am zis: Trebuie sa te nasti din nou. Trebuie sa te nasti de sus.” (cf. Ioan 3).

“El ne-a mântuit, nu pentru faptele, facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin innoirea facuta de Duhul Sfant, pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Cristos, Mantuitorul nostru; pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, sa ne facem, in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice.” (Tit 3).

Puntea prapastiei o putem trece cu bine numai prin credinta în Isus Cristos care trebuie si poate sa ne dea o identitate noua. Asa cum El era om, dar era “altfel”, fara ca oamenii sa realizeze aceasta, si credinciosii trebuie sa fie “altfel”, iar oamenii nu realizeaza acest lucru!

„Caci cine este în Cristos este o faptura sau o zidire noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi. Si toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a impacat cu El prin Isus Cristos, si ne-a incredintat slujba impacarii…” (2 Corinteni 5.17-18).

In parabola bogatului nesabuit din Luca 16.19-31, ni se adevereste faptul ca exista o mare prapastie intre cele doua locuri eterne in carte se va gasi intreaga omenire. Unii, cei credinciosi, vor fi cu Dumnezeu, in sanul lui Avraam, iar cei care l-au urat pe Dumnezeu vor fi in chinuri, in locuinta mortilor.

“Era un om bogat, care se imbraca in porfira si in subtire; si in fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire.

La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu faramiturile, care cadeau de la masa bogatului; pana si cainii veneau si-i lingeau bubele. Cu vremea saracul a murit; si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul, si l-au ingropat. Pe cand era el in Locuinta mortilor, in chinuri, si-a ridicat ochii in sus, a vazut de departe pe Avraam, si pe Lazar in sanul lui, si a strigat: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine, si trimite pe Lazar sa-si inmoaie varful degetului in apa, si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit in vapaia aceasta. Fiule, i-a raspuns Avraam, adu-ti aminte ca, in viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mangaiat, iar tu esti chinuit. Pe langa toate acestea, intre noi si intre voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar avea sa treaca de aici la voi, sau de acolo la noi, sa nu poata.

Bogatul a zis: Rogu-te dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar in casa tatalui meu; caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.

Avraam a raspuns: Au pe Moise si pe proroci; sa asculte de ei. Nu, parinte Avraame, a zis el; ci daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai. Si Avraam i-a raspuns: Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici chiar daca ar invia cineva din morti.”

Doamne, ajuta-ma sa am credinta in Domnul Isus Cristos, pentru vesnicia sufletului, sa pot trece puntea care duce la Tine in eternitate! Amin.

“Intre zambet si suspin” de Petru Lascau – O carte caleidoscop despre nevoia noastra de Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, Ministry, News, TheologyLeave a comment

zambet

Motto : « Nu stiu de ce preferam totusi, culoarea gri.”

Un renumit critic literar, Mihail Belinski, spunea ca « arta este gandire in imagini”. Un astfel de exemplu de gandire in imagini este si volumul « Intre zambet si suspin”, avandu-l ca autor pe Petru Lascau. Asemenea unor tablouri dintr-o expozitie, « Intre zambet si suspin” se constituie ca o demonstratie a ceea ce inseamna corespondenta dintre arte. Intocmai unei panze expuse intr-o galerie, fiecare zambet si suspin scris de Petru Lascau in aceasta carte, se distinge prin caracterul sau de sine-statator, prin plasticitate si culoare.

Petru Lascau devine cunoscut in lumea scrisului gratie volumelor de proza “Pasi spre lumina”, „Biserica in asediu”, „Intre zambet si suspin”, „In racoarea diminetii”. Stabilit in Lumea Noua din 1985, Petru Lascau va petrece primii 16 ani la Chicago, dupa care, in 2001, se muta in Phoenix, Arizona, unde locuieste si in prezent. De la venirea sa in capitala Statului Marelui Canion, Petru Lascau slujeste ca pastor al bisericii „Elim” (www.elimarizona.com).

« Imagini vazute prin fereastra lumii”

« Intre zambet si suspin” este o colectie de povestiri, cugetari, intamplari, citate, pe care Petru Lascau le-a utilizat ca ilustratii in predicile sale. Baza informativa a acestor pilde este, asa dupa cum afirma chiar scriitorul, viata insasi. Valoarea volumului « Intre zambet si suspin” consta in initiativa de a consemna in mod obiectiv, o serie de invataturi ce au conferit sarea si piperul prezentarilor rostite de Petru Lascau, de la amvon. De asemenea, rolul acestei carti este si acela de a fi o sursa de inspiratie si o influenta pozitiva pentru alti slujitori ai lui Hristos, care la randul lor, impartasesc si se impartasesc din Cuvantul lui Dumnezeu. « Am adunat de-a lungul anilor aceste intamplari pe care unele le-am trait, altele le-am auzit, altele le-am citit. Pe toate insa le-am folosit mereu in predicile mele, pentru ca ele nu sunt decat imagini vazute prin fereastra lumii, imagini care zugravesc o realitate de dincolo de fire, din lumea mirifica a lui Dumnezeu. Fie un zambet, fie un suspin nascut din cititul acestor randuri, este rasplata muncii mele, si o noua speranta in mai bine, si mai frumos a sufletului iubitor de adevar. Am scris aceste randuri si in speranta ca unele din povestirile sau frazele acestei carti vor sluji predicatorilor sau altor vorbitori publici, facandu-le vorbirea mai colorata si mai accesibila ascultatorilor lor, prin forta de etalat a ilustratiilor.”

“Foarte putini oameni aleg in mod voit intre bine si rau”

« Intre zambet si suspin” este structurata pe patru capitole – „In lupta cu noi insine”, “In lupta vietii”, „In viata de familie”, „In familia lui Hristos”. Este interesant de remarcat gradatia ascendenta, ideea de a porni de la particular, de la lupta pe care o avem de dat personal cu firea pamanteasca, eul nerenascut, pentru ca invingand pe plan individual, sa reusim sa fim biruitori si in batalia vietii. De asemenea, trebuie sa fim constienti ca daca fiecare dintre noi ajunge sa fie un exemplu in viata de familie, va fi un model si in biserica, in marea familie a lui Hristos. Povestirile din fiecare capitol au titluri sugestive – „Constiinta”, „Harul”, „Articolele legamantului lui Wesley”, „Curajul”, „Materialism”, „Arca lui Noe – O povestire moderna”, etc.

Cartea se deschide metaforic, cu ilustratii despre adevar, enuntand o idee general valabila, cu valoare de maxima – „Foarte putini oameni aleg in mod voit intre bine si rau. Natura da omului grau, dar omul trebuie sa-l macine. Dumnezeu da omului vointa, dar omul trebuie sa faca alegerea corecta.” Pornind de aici, rezultatul este acela ca „alegandu-L pe Hristos devenim mostenitorii Sai, ai tuturor bogatiilor si ai gloriei Sale.” In povestirea „Oile ascultatoare”, scopul educativ al cartii « Intre zambet si suspin” reiese foarte clar din interogatia finala. „In timpul primului razboi mondial, niste soldati turci voiau sa fure o turma de oi in timp ce ciobanul dormea. Acesta trezindu-se a pus mainile palnie la gura, si a chemat oile la el, asa cum facuse totdeauna. Oile au luat-o la vale pe o rapa abrupta si soldatii le-au scapat din urmarire. Isus a spus: “Oile Mele asculta glasul Meu”. Suntem oare si noi printre ele?”

Soparla

In structura variata si caleidoscopica, insa logica, a volumului, se evidentiaza si povestirea intitulata “Animale necurate”, in care autorul dovedeste o remarcabila putere de sinteza. Petru Lascau se opreste asupra Cartii Leviticului, despre care afirma ca “este cartea preotilor. Paginile ei sunt dedicate celor ce slujeau altarului, reglementandu-le viata si conduita. Ea vorbeste de sfintirea si sfintenia lor, de la imbracaminte si datoriile sacerdotale pana la ceea ce aveau sau nu aveau voie sa manance. Viata nici unei alte fiinte umane n-a fost atat de detailat reglementata de cartea lui Dumnezeu. Tocmai din pricina responsabilitatilor sale, din pricina vecinatatii sale cu vesnicia.” Dupa ce face aceasta precizare, autorul imbina intr-un mod fericit spiritul stiintific cu cel religios si pune in antiteza caracteristicile fiecarui animal necurat cu trasaturile de caracter ce ar trebui sa il defineasca pe adevaratul crestin. Astfel, despre soparla, Petru Lascau ne spune: “Unul din cele mai mici animale, dar cu limba ucigatoare. Este usor de neglijat prin micimea ei, dar periculoasa prin otrava limbii sale. Loveste fulgerator cu exactitate si cu venin. Nu are alte resurse. Corp mic si vulnerabil. Isi lasa coada rupta si fuge la cel mai mic zgomot. Doar limba ucide… Nu se cade omului lui Dumnezeu sa se hraneasca cu obiceiurile soparlei. El este chemat sa dea viata prin cuvintele sale si nu sa ucida cu vorba.”

Cameleonul

Un alt animal interzis de Cartea Levitic a fi hrana oamenilor este cameleonul, care se remarca „prin puterea extraordinara de a se schimba, de a se adapta la culoarea mediului inconjurator. Este greu de observat, din cauza artei sale desavarsite de a se camufla. Pe fundalul frunzelor verzi, devine verde. Cand frunzele sunt rosii, devine rosu. Dragostea sa cea mai mare este sa fie in armonie cu lumea din jur. Nu are nici un alt principiu decat acela de a fi atat de schimbator cat cer conditiile externe. Vai de omul fara principii. El nu este un semn de circulatie, ci mai degraba dispozitivul ce indica directia vantului. El are parerile celor mai puternici, uniforma lor. El nu are propria sa culoare. Are doar culoarea altora.” Cu alte cuvinte, crestinul care isi “schimba culoarea” asemenea cameleonului, este iubitor de compromis, adaptabil, flexibil. Un astfel de crestin induce in eroare, pentru ca telul sau suprem este acela de a fi “in armonie cu lumea din jur.” Petru Lascau stabileste delimitari clare – “Vai de omul fara principii” – si ne lasa pe noi sa creionam in minte, portretul crestinului autentic.

„Oameni care sunt cu totul altceva decat ceea ce banuim la inceput”

O povestire in care ni se sugereaza printr-o intrebare, ideea ca ar trebui sa cantarim bine caracterul celor cu care ne asociem, este “Presupunere”. Aceasta pilda ne atrage atentia asupra importantei practice a relatiilor pe care le legam. Exista posibilitatea ca din lipsa de discernamant spiritual sau din superficialitate sa ne legam viata – indiferent ca este vorba de casatorie, de afaceri sau de credinta – de oameni care reusesc sa ne insele tocmai prin felul lor de a fi cameleonic. Petru Lascau considera ca fiind o nesabuinta initiativa crestinului de a le da credit acelor semeni care „sunt cu totul altceva decat ceea ce banuim la inceput.” Apostolul Pavel ne avertizeaza ca nu este bine sa luam asupra noastra un jug nepotrivit, pentru ca intre lumina si intuneric nu exista asemanari, ci doar deosebiri.

“Un fotograf de la unul din ziarele nationale a primit sarcina sa fotografieze un incendiu care decima mii de hectare de padure dintr-o zona muntoasa. I s-a spus ca un mic avion il astepta la aeroport pentru a survola locul dezastrului. A ajuns la aeroport cu o ora inaintea asfintitului. Micul avion Cessna il astepta. A sarit cu tot echipamentul in avion si a strigat pilotului: “Da-i drumul!” Pilotul a pornit motorul si curand avionul decola spre cer… “Zboara la nord de incendiu” i-a spus fotograful… “De ce?”, a intrebat pilotul ingrijorat. “Pentru ca am de gand sa fac cateva fotografii!”, i-a raspuns fotograful. “Sunt fotograf”, si fotografii fac fotografii!” Dupa o pauza destul de lunga, pilotul l-a intrebat: “Vreti sa spuneti ca nu sunteti instructorul de zbor?” Nu credeti ca manifestam nesabuinte asemanatoare atunci cand pornim la drum in viata, in afaceri sau in noi experiente spirituale cu oameni care sunt cu totul altceva decat ceea ce banuim la inceput?”

Un simplu gest

Relatiile interpersonale sunt un capitol important al vietii de credinta. Nevoia de partasie a omului este veche de cand lumea. S-ar putea ca de multe ori, sa trecem indiferenti pe langa semeni pentru care un simplu gest din partea noastra ar putea face o mare diferenta. Povestirea de mai jos este cel mai bun argument in favoarea faptului ca indiferenta nu ar trebui sa isi gaseasca loc in apanajul crestinului. A te opri din drum pentru a te bucura cu cei ce se bucura si a plange cu cei care plang inseamna pana la urma, a fi capabil sa iti asumi o responsabilitate personala. Prietenia este o responsabilitate personala si presupune depasirea acelor bariere impuse de teama de a nu trece printr-o noua dezamagire ori de riscul de a experimenta noi dorinte de partasie neimplinite. Adevarata prietenie incepe in mintea si in inima noastra. Iata de ce, schimbarea trebuie sa se produca mai intai cu noi si numai dupa aceea vom reusi sa vibram la nevoile celorlalti. Dumnezeu are un plan si in ceea ce priveste legaturile dintre noi, ca oameni, si cel mai bun exemplu in acest sens este chiar prietenia dintre David si Ionatan.

“Mark mergea spre casa cand a observat ca un baiat s-a impiedicat si a scapat pe trotuar un brat de carti pe care le cara, doua pulovere, o bata de baseball, o manusa si un mic casetofon. A ingenuncheat alaturi de baiatul acela si l-a ajutat sa adune lucrurile. Pentru ca si asa mergeau in aceeasi directie, l-a ajutat sa care unele din lucruri. A aflat ca pe baiat il chema Bill, ca-i placeau jocurile electronice, baseball-ul si istoria, ca avea o groaza de necazuri cu celelalte materii si, ca tocmai atunci rupsese prietenia cu o fata. Au ajuns la Bill acasa si Mark a fost invitat sa intre sa bea un Coca-Cola si sa se uite putin la televizor. Dupa-masa aceea a trecut placut, printre rasete si cateva jocuri electronice. Mark s-a dus acasa. Au continuat sa se mai vada pana cand amandoi au intrat la acelasi liceu. S-au intalnit de cateva ori de-a lungul anilor. In ultimul an, inainte de graduare, Bill l-a cautat pe Mark si a vrut sa-i vorbeasca. Bill i-a adus aminte de ziua cand s-au intalnit ei pentru prima data. “Nu te-ai intrebat de ce caram atat de multe lucruri cu mine?”, l-a intrebat Bill. “Vezi, in ziua aceea mi-am facut curatenie in dulapul meu pentru ca nu voiam sa las mizerie pentru altul. Pusesem deoparte mai multe pastile de dormit pe care le-am luat de la mama si mergeam spre casa ca sa ma sinucid. Dupa ce am petrecut catva timp impreuna in ziua aceea, vorbind si razand, mi-am dat seama ca daca ma omoram, nu voi mai avea parte niciodata de prietenia unor oameni ca tine. Asa ca, Mark, atunci cand m-ai ajutat sa adun cartile de pe jos, ai facut ceva mult mai important pentru mine. Mi-ai salvat viata.” (“Un simplu gest”)

Care este cel mai mare predicator?

Poate ca ar trebui sa ne intrabam ce anume il determinase pe Mark sa se opreasca din drumul sau si sa ii dea o mana de ajutor lui Bill? De ce nu a trecut mai departe, lasandu-l pe acest necunoscut sa se descurce asa cum putea? Unul din posibilele raspunsuri ar fi acela ca familia a fost pentru el cea dintai scoala la care a deprins impreuna simtire. Poate ca mama sau bunica a vegheat asupra lui pentru a-l invata ce inseamna onestitata, demnitatea, cinstea, intelepciunea, prietenia, darnicia. Mama este cel dintai predicator, iar Petru Lascau stie foarte bine acest lucru, atunci cand ii rezerva mamei o serie de pilde-ilustratii, in volumul « Intre zambet si suspin”. „Doctorul G. Campbell Morgan a avut patru fii care au devenit cu totii mari predicatori ai Evangheliei. Cu prilejul unei sarbatori a familiei, unul dintre oaspeti a intrebat pe cei patru evanghelisti: “Care este cel mai mare predicator din familia dumneavoastra?” “Mama”, au raspuns cei patru, fara nici o ezitare.” (“Cel mai mare predicator”)

Mama

Ramane sugestiva in acest sens, povestirea intitulata “Mama”, care ne prezinta un moment important din viata sculptorului Bortholdi, cunoscut pentru a fi realizat celebra Statuie a Libertatii.

“De peste douazeci de ani maiestuoasa Statuie a Libertatii, ce “lumineaza calea libertatii din lume” cu forta ei, strajuieste peste Insula Beldow, la intrarea in portul New York, ca un simbol al libertatii pentru toti cei ce se bucura de ospitalitatea acestor tarmuri americane. Faimosul sculptor Bortholdi si-a daruit douazeci de ani din viata sa efortului gigantic de a realiza aceasta capodopera a artei monumentale. Si-a daruit munca, alaturi de cei peste 4 milioane de dolari pe care Franta i-a colectat pentru a face acest dar Statelor Unite. Nu numai munca sa de douazeci de ani a daruit-o acest nobil sculptor francez, dar chiar si intreaga sa avere, pentru a produce nemuritoarea statuie. La inceput, cand sculptorul Bortholdi cauta un model pentru acest simbol al libertatii, a primit multe sfaturi contradictorii. Unii ii recomandau actrite celebre, altii personalitati politice ale vremii. O autoritate din lumea artei i-a recomandat sa-si aleaga “figuri marete prin ele insele”. Examinand toate propunerile si figurile eroilor zilei, sculptorul a decis ca cel mai bun model pentru a ilustra visul de libertate al lumii este insasi mama sa. Mama sculptorului a pozat ca model pentru Statuia Libertatii. Cu greu am putea gasi un omagiu mai frumos, model al dragostei si respectului cuvenit unei mame, platit de fiul ei.”

Sa inchizi toate usile!

Ce bine ar fi daca am invata sa ne cinstim parintii si daca am intelege ca ei sunt un dar pretios facut noua de Dumnezeu, una dintre cele mai mari binecuvantari oferite de El. Alaturi de parinti, bunicii sunt de asemenea, o binecuvantare primita de la Creatorul nostru, iar pilda al carei titlu metaforic este “Sa inchizi toate usile” poate fi considerata un adevarat tezaur de intelepciune crestina. Autorul ei, preotul Iosif Trifa, ne ofera un sfat practic si util de viata, ce are la baza o invatatura a lui Hristos. Biblia insasi ne prezinta o bunica model – Lois, bunica lui Timotei, subliniind astfel, rolul femeii crestine in camin.

“Un elev ispravise liceul si se pregatea pentru continuarea studiilor intr-un oras mare. “Dumnezeu sa-ti ajute, dragul meu, sa poti inchide usile!” – ii zise bunica la despartire. “Ce usi, bunica draga? Doar n-o sa ma fac portar la terminarea liceului?” “Pe unde vei merge, baga de seama sa-ti inchizi mai intai usile urechilor tale. Sa le inchizi fata de toate soaptele si ispitele diavolului. Sa-ti inchizi apoi usile ochilor tai. Sa nu citesti carti rele, pline de otrava si sa nu te duci nicaieri unde inima ta se poate otravi cu privelistea ochilor. Sa-ti inchizi apoi usa gurii tale, ascultand de sfatul psalmistului: ‘Pune Doamne paza gurii mele si usa de ingradire buzelor mele!’, gandindu-te neincetat la cuvintele Mantuitorului, ‘ca pentru orice cuvant nefolositor omul va da seama in ziua judecatii’. Si mai presus de toate, dragul meu, sa-ti inchizi usa inimii tale fata de toate ispitele cele rele. Sa o lasi deschisa numai pentru Domnul. Asa facand, bine vei umbla in viata.” Experienta religioasa a celor care ne sunt parinti si bunici reprezinta o mostenire de care ar trebui sa invatam sa profitam!

Despre darnicie

De altfel, cea mai buna metoda de a ne cinsti parintii este aceea de a dovedi un caracter crestin. Alaturi de onestitate, demnitate, cinste, intelepciune si prietenie, darnicia este una din trasaturile fundamentale ale inchinatorilor lui Hristos. In povestirea “Corbul”, Petru Lascau ne invata pe langa lectia darniciei si pe aceea a credintei. Este important sa dobandim acea credinta curata si inocenta, asemenea celei a copiilor. Sa nu uitam ca Mantuitorul a spus: “Lasati copilasii sa vina la Mine, caci Imparatia Cerurilor este a unora ca ei.” A avea credinta unui copil inseamna a avea credinta cel putin cat un bob de mustar, a nu lasa loc indoielii in inima. Daca asemenea micutului din aceasta povestire, vom nutri in suflet o astfel de credinta, va fi suficient sa deschidem usa si minunile lui Dumnezeu se vor produce in viata noastra.

“O vaduva saraca nu mai avea nimic sa dea de mancare copilasilor ei, intr-o seara de iarna grea. Crezand ca vor uita de foame pana a doua zi, a inceput sa le citeasca din Biblie. Pasajul s-a nimerit sa fie despre Ilie care a fost hranit de catre corbi in pustie. Cel mai mic a fugit repede si a deschis usa. – De ce deschizi usa? Este foarte frig si asa in casa, a zis mama suparata. – Deschid sa intre corbii, a spus mezinul. Nu mai avem nimic de mancare in casa. Dumnezeu va trimite corbii Sai. Primarul satului care tocmai trecea pe acolo, a ascultat discutia dintre vaduva saraca si copiii ei, a intrat in casa si le-a spus: – De azi incolo, eu sunt corbul lui Dumnezeu pentru voi.”

Cele zece porunci

Dorinta lui Petru Lascau de a ne invata ravna pentru credinta, astfel incat sa atingem perfectiunea ceruta de Hristos, este evidenta. Chiar daca pe calea vietii vin ispite, avand Biblia ca far si implicit, cele zece porunci, vom reusi sa evitam orice tentatie si sa mergem mai departe, in siguranta. “In unul din romanele sale, Sara Orne Jewett povesteste ca pe drumul spre casa unui capitan de vas, a vazut o multime de bete colorate in rosu si galben, care erau infipte intr-un ogor, aparent fara nici o logica. Curioasa, l-a intrebat pe capitan, atunci cand a ajuns, care era rostul acelor bete ciudate. Acesta i-a explicat ca atunci cand a arat prima data ogorul, aproape ca si-a distrus plugul, lovindu-l de niste stanci ce sunt pana aproape la supratata ogorului. Pentru a ocoli pe viitor, acele zone periculoase, a fixat betele colorate. “Intr-un sens, Dumnezeu a facut la fel, atunci cand ne-a dat Cele Zece Porunci…” – a zis el. “Ele semnalizeaza zece domenii periculoase din viata omului. Evita-le si nu-ti vei prinde plugul.” (“Cele zece porunci”)

El va veni in ceasul in care nu va ganditi

Finalul volumului “Intre zambet si suspin” ne aduce mai aproape de momentul revenirii lui Hristos. Avem cu aceasta ocazie, revelatia faptului ca intreaga carte este un adevarat manual de pregatire, in vederea momentului cand Mantuitorul lumii va reveni pe norii cerului. Scopul acestei carti este acela de a ne oferi calauzire in viata de zi cu zi, pentru a fi gata sa Il urmam in patria cereasca. Faptul ca El Se va intoarce atunci cand nu ne gandim ar trebui sa ne determine sa acordam atentia cuvenita formarii unui caracter dupa voia Lui. De altfel, “Intre zambet si suspin” se si incheie cu o ultima povestire al carei titlu – “Cand nu va ganditi” – are darul sa ne avertizeze asupra faptului ca sfarsitul este aproape si ca datoria noastra de crestini este de a fi constienti de aceasta realitate. “McCheyne a fost un predicator scotian care a intrebat un grup de prieteni: “Credeti ca Isus Hristos va veni in noaptea aceasta?” Unul dupa altul, acestia au raspuns: “Cred ca nu va veni in noaptea aceasta”. Dupa ce toti au dat acelasi raspuns, predicatorul a citat cuvintele Bibliei: “El va veni in ceasul in care nu va ganditi”.

Nu ne mai ramane altceva de facut decat ca rugaciunea noastra, dupa ce ne vom imapartasi din lectiile de viata oferite de cartea lui Petru Lascau, “Intre zambet si suspin” sa fie – “Amin! Vino, Doamne Isuse.”

Lumea crestina va fi mai saraca spiritual si sufleteste, odata cu moartea pastorului Nelu Veres

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, History, Inspirational, Ministry, Miracles, RomaniaLeave a comment

by Daniel Ganea
Surprise, Arizona

Dan_AnaNelu Veres la prima vedere, un nume ca oricare altul. Un nume dincolo de care se afla o viata obisnuita, cu bucurii si tristeti. O viata de om care a muncit, a crescut copii si i-a vazut la casele lor. Cei care l-au cunoscut insa, pe pastorul Nelu Veres stiu ca mai presus de toate, acesta a fost un crestin devotat, un parinte in Israel, prin care Dumnezeu a facut adevarate minuni. Pretuit de urmasii lui Hristos din toate denominatiunile religioase, Nelu Veres va ramane unic, nu doar in istoria Clujului, unde a slujit ca pastor, ci si a credintei crestine din Romania. Tot astfel dupa cum Elisei si Ilie se detaseaza in felul lor, in paginile Vechiului Testament, datorita miracolelor pe care le-a facut Dumnezeu prin ei, si Nelu Veres si-a castigat un loc al sau, special, atat in istoria crestinismului din tara noastra, cat si in inimile atator credinciosi pe care i-a slujit, i-a iubit si i-a tamaduit, cu ajutorul Celui Atotputernic. Continue reading “Lumea crestina va fi mai saraca spiritual si sufleteste, odata cu moartea pastorului Nelu Veres” →

WHY WILL PEOPLE FOLLOW THE ANTICHRIST?

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Media, News, PersecutionLeave a comment

false.messiahNot long time ago Washington Post posted an article with a big title: JESUS OF SIBERIA and the beginning of this article explains the weird title:

“This past July, Kevin Sullivan, the Washington Post London correspondent, went to Siberia, 2,000 miles from Moscow, to interview a man who claims to be the reincarnation of Jesus Christ. Sergei Torop, now called Vissarion, “he who gives new life”, lives in a tiny new town built up around him which is named “Abode of Dawn” and is the spiritual leader of a new religion, Church of the Last Testament. He now has over 5,000 followers.”

The Lord Jesus Christ Himself warned us in the Scriptures that many people will come in His Name and that some of them will declare that they are are Messiah.

Not only the Jewish people, but the whole world in this age is expecting a messiah that will lead us to peace and prosperity. Continue reading “WHY WILL PEOPLE FOLLOW THE ANTICHRIST?” →

"Bucuria si implinirea sufleteasca in urma muncii depuse nu se pot cumpara cu niciun fel de salar." Interviu cu Ioan Ciobota, redactor la Radio Vocea Evangheliei Timisoara

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Inspirational, Interview, Media, Ministry, Romania, YouthLeave a comment

ioanciobotaPasionat de jurnalism, Ioan Ciobota se descopera ca un om ce traieste zilnic bucuria sufleteasca a lucrului bine facut. Debutul sau in mass media s-a produs la revista “Lydia”, insa adevarata implinire profesionala a venit pentru el abia in 1996. De atunci, Ioan Ciobota slujeste cu daruire si punctualitate, in radio. Toata munca de aici il incanta si considera ca frumusetea unui program o face invitatul insusi. Ioan Ciobota este in prezent, redactor la Radio Vocea Evangheliei Timisoara, unde realizeaza emisiuni, documentare, stiri, corespondente, interviuri, etc. Activitatea in eter se completeaza in cazul lui, cu editarea de carti care contin dialogurile pe diverse teme pe care le-a construit si difuzat tot la acest post de radio.

Ioan Ciobota a absolvit Facultatea de Calculatoare si Automatica din Timisoara si are o specializare la BBC School of Journalism. In anul 1998, primeste Premiul National “Civic Media Awards”, iar in 2005, Premiul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) pentru jurnalism in Romania. Ioan Ciobota s-a nascut in Ardeal, in orasul Alba Iulia, la 23 decembrie 1968. Este casatorit si are doi fii, Isac-Daniel (8 ani) si Luca-Petuel (5 ani).

– Cate ore munciti pe zi? Cum arata programul dvs. intr-o zi obisnuita de lucru, cu alte cuvinte cat de mult seamana o zi cu cealalta?
– Opt ore pe zi, dar nu in flux continuu. De obicei, patru ore dimineata si patru ore seara. Nicio zi nu seamana cu cealalta. Mereu se ivesc noi interviuri de facut, oameni noi pe care trebuie sa-i cunosc, locuri noi in care sa merg pe teren.
Cred ca am intervievat peste o mie de persoane in ultimii 13 ani.

– Au fost si proiecte la care a trebuit sa renuntati? De ce?
– Nu au fost proiecte la care sa renunt undeva pe parcurs, sa le abandonez. Imi place sa duc orice lucru la bun sfarsit.
Un proiect incheiat recent si de care imi pare rau ca s-a incheiat a fost editarea de carti care contin interviuri de la Radio Vocea Evangheliei.

Tilturile acestor carti sunt:”Vieti transformate”, volumele 1, 2 si 3;”Depresia – durerea sufletului. Unde se poate gasi eliberare si pace?”; “Ce nume i-ai da copilului tau nenascut?” (despre avort); “Ce s-a intamplat de fapt, de Pasti?”; “Homeopatie, acupunctura, bioenergie si alte forme de medicina alternativa. O perspectiva crestina.”; “Alcoolismul – exista totusi speranta!”; “Singuratatea – o viata pustie?”

O mare parte dintre aceste carti au fost distribuite gratis pentru evanghelizare in Oltenia, Moldova, etc. Acum, ar fi nevoie de 10.000 $ pentru a reedita toate aceste titluri, pe care misionarii ni le cer, dar pe care nu le mai avem din lipsa fondurilor.

– Ce ati dorit sa le comunicati cititorilor prin aceste carti? Ce impact au avut asupra acestora, ce reactii ati primit?
– Am dorit sa transmit speranta, speranta, speranta, dragoste si bucurie. Bucuria intalnirii cu Cristos, inca de pe acest pamant, in mijlocul problemelor si suferintelor si bucuria intalnirii cu Dumnezeu in Cerul pregatit pentru noi.

– Vi s-a intamplat sa va confruntati cu problema monotoniei in emisiunile cu care iesiti pe post?
– Nu, niciodata. Frumusetea unei emisiuni o face invitatul. Daca invitatul este plicticos, prefer sa inchei emisiunea mai repede si sa difuzez muzica, decat sa plictisesc ascultatorii.

– In ce masura reusiti sa mentineti idealul crestin de educare a publicului in spiritul valorilor biblice, dar sa le si oferiti ascultatorilor ceea ce isi doresc?
– Eu stiu foarte foarte clar ce cred, de ce cred ceea ce cred, dar mai ales in CINE cred.
Daca trambita da un sunet neclar, oamenii nu stiu incotro sa alerge, insa, daca trambita da un SUNET FOARTE CLAR, oamenii stiu exact directia in care trebuie sa mearga.

Eu imi doresc sa fiu o trambita a lui Dumnezeu, cu un SUNET FOARTE  FOARTE  CLAR.

Radio Vocea Evangheliei este o fereastra catre Dumnezeu. Daca noi prezentam Evanghelia clar si fara compromisuri fata de lumea din jur, oamenii apreciaza aceasta pozitie, pentru ca orice om simte dincolo de cuvinte puterea Duhului Sfant al lui Dumnezeu.

– Cat de important este pentru dvs. acest loc de munca in raport cu aspectul financiar?
– Financiar este catastrofal, dar nu se compara cu bucuria sufleteasca. Bucuria si implinirea sufleteasca in urma muncii depuse nu se pot cumpara cu niciun fel de salar.
Salariul meu aici este cam cu 70-75% mai putin fata de cat as putea castiga “in lume”, deci eu castig doar pe un sfert fata de fostii mei colegi de faculate, dar nu-mi pare rau deloc.
Niciodata nu ne-a lipsit in familie painea de pe masa.

Iar cel mai important lucru pentru mine este ca lucrez pentru IMPARATIE si sunt sigur ca Dumnezeu “contabilizeaza” asa zisele “pierderi financiare” ale mele datorita muncii in “via LUI”. si stiu ca Dumnezeu este credincios si drept, iar rasplata pentru mine, copiii si sotia mea este mare in Cer.

– Cum este sa lucrezi in echipa si sa imparti succesul?
– In termenii “lumii”, gandind egoist, este “nasol”, dar noi, fiind slujitori umili ai Imparatului nostru, nu avem astfel de probleme. Ne bucuram impreuna de succes si plangem impreuna pentru nerealizari.
Nu avem merite speciale niciunul. Meritul este al Domnului.

– Ce realizari deosebite ati avut ca echipa in ultimul an?
– Au fost oameni care s-au botezat ascultand emisiunile de la Radio Vocea Evangheliei. Acestea sunt cele mai valoroase realizari – sufletele oamenilor.

– Tot la realizari, insa personale se incadreaza si cele doua importante premii pe care le-ati primit in 1998 si in 2005. Va rugam sa ni le prezentati.
– In 1998 am avut harul din partea Domnului sa primesc Premiul National “Civic Media Awards”, oferit de Revista Bucharest Business Week si Fundatia Tinerilor Jurnalisti. Eu am concurat cu un documentar pe probleme sociale. A fost singurul premiu laic acordat unui post de radio crestin. Am primit premiul pentru sectiunea Radio, iar la TV acest premiu a fost castigat de Televiziunea Romana, si la Presa scrisa de “Curierul National”.

Premiile au fost in valoare de 100$ si au fost decernate de Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti pe scena Salii Palatului din Bucuresti, in timpul unui concert. Cu ocazia respectiva ni s-au acordat si noua, castigatorilor, cate 2-3 minute sa spunem cateva cuvinte. Eu am folosit acele minute ca sa citesc 1 Corinteni 13 – capitolul despre dragoste – in fata tuturor celor prezenti, iar Sala Palatului era atunci arhiplina. Am fost foarte incantat.

In 2005 am avut din nou harul din partea Domnului sa castig un alt Premiu National, si anume Premiul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) pentru jurnalism in Romania. La acest concurs am participat cu un documentar despre avort, intitulat “CE  NUME I-AI DA COPILULUI TAU NENASCUT?”. Juriul a fost alcatuit din Lucia Hossu-Longin, Florian Pittis si Ioana Avadani.

Am primit premiul tot pentru sectiunea Radio, iar la TV acest premiu a fost castigat din nou de Televiziunea Romana, si la Presa scrisa de “Evenimentul zilei”.

Premiul a constat intr-un reportofon digital si un laptop. A fost acordat tot la Sala Palatului, cu ocazia aniversarii a 50 de ani de cand Romania este membra ONU (UN), tot in timpul unui concert cu sala arhiplina, doar ca eu nu am putut merge atunci la Bucuresti, deoarece copilul cel mic s-a imbolnavit grav chiar in seara dinainte. A mers un coleg din Bucuresti sa ridice premiul in locul meu.

Asadar, in 1998 si in 2005 Domnul mi-a daruit titlul de cel mai bun jurnalist radio din Romania, intre toate posturile de radio – crestine si laice deopotriva.

Spun asta cu toata smerenia, dar si cu toata bucuria, bineinteles. Nici nu-mi puteam dori o rasplata mai mare din partea Imparatului meu. stiam ca El rasplateste cu varf si indesat, dar nu cum ne asteptam noi, ci “dumnezeieste”, cum noi nici macar nu ne putem gandi.

Un al treilea premiu, dar care nu a fost de fapt, un premiu ca si celelalte doua dinainte, dar pe care eu il consider cel mai important, este faptul ca in anul 2003, de Pasti, BBC radio din Londra – sectia romana – a transmis un documentar radio realizat tot de mine, intitulat “CE S-A INTAMPLAT DE FAPT, DE PASTI?”.
Este un documentar de 15 minute, care contine Evanghelia pura, dar spusa pe limba celor “de afara”, deci nu cu un limbaj de lemn pe care sa-l inteleaga doar “ai nostri”.

A fost singurul documentar preluat in toata istoria de BBC sectia romana de la un alt post de radio si difuzat integral.

– Care a fost cel mai mare proiect la care ati lucrat pana acum?
– Documentarele pe care le-am facut de-a lungul timpului.

– Dar pentru viitor, ce proiecte aveti?
– Lucrez acum la doua documentare: unul despre DEPENDENTA DE INTERNET si inca unul despre PORNOGRAFIE. Sunt probleme grave, care afecteaza deopotriva si biserica si lumea.

– Ce recomandare ati dori sa ii faceti unui tanar care aspira sa lucreze in radio?
– Sa iubeasca oamenii din toata inima.

– Ce pasiuni aveti, cum va petreceti weekend-ul sau vacanta?
– Pasiunea mea este sa raspandesc Evanghelia. In weekend-uri de multe ori pregatesc materiale cu emisiuni radio, pe care le trimitem ulterior misionarilor din Oltenia si Moldova.Vacantele le petrec cu familia, cu sotia si copiii.

– Ce alte posturi de radio va place sa ascultati, in afara de Radio Vocea Evangheliei?
– Uneori, nici Radio Vocea Evangheliei nu-mi place sa ascult si atunci dau telefon colegilor care sunt de serviciu in ziua respectiva…
Glumesc, dar asa e la noi, in echipa de la Timisoara – veghem unii asupra altora in ceea ce priveste emisiunile. Ne sustinem, ne criticam si ne incurajam reciproc, unii pe altii.

Alte posturi de radio nu-mi place sa ascult. De fapt, pe orice canal media laic – radio, TV, ziare, online, etc., poti auzi doar cum se cearta presedintele cu parlamentul, primarul cu nu-stiu-cine sau barfe murdare, de doi bani. Nu ma intereseaza asa ceva si simt ca nu primesc nimic pentru sufletul meu.

De asta si cred ca este MARE, MARE NEVOIE de media crestina – oamenii sunt insetati dupa un mesaj pentru suflet, si doar media crestina poate oferi acest mesaj. Media laica pare ca o cutie goala de tinichea, asta atunci cand nu ofera continut pornografic. Daca mai transmite si pornografie…, atunci zic si eu ca Pavel, apostolul… totul este gunoi

– Care este visul dvs.?
– Un post de radio crestin national, ca de exemplu de talia Europa FM – daca as avea bani, as cumpara Europa FM si as transmite continut crestin.
Un post de televiziune crestin – de talia PRO TV – daca as avea bani, as cumpara PRO TV si as transmite continut crestin, de calitate BUNA.
Un ziar crestin national sau o revista de talia ziarului “Adevarul”.
si online, bineinteles. Pe online sunt cateva site-uri absolut incantatoare, din punct de vedere crestin, vorbind.

– Dar cel mai mare vis?
– Toti romanii sa se intoarca la Cristos, sa se pocaiasca. Nu in sensul ca sa se inchida bisericile ortodoxe si catolice, ci in sensul ca si ortodocsii si catolicii si baptistii si penticostalii si crestinii dupa Evanghelie, etc., toti sa se pocaiasca cu adevarat, sa arunce tot ce este de aruncat si sa-si traiasca crestinismul conform Bibliei.

Sa nu creada cineva ca doar ortodocsii si catolicii au idoli la care se inchina. Nici vorba. Va dau un exemplu: am vizitat de curand o familie de buni pocaiti dintr-un sat din jud.Bacau. Ne-am intalnit prima data in viata si am stat la ei 20 minute. Am fost socat ca sora respectiva nu-si putea desprinde ochii din televizor, chiar si cand vorbea cu noi. Era TOTAL DEPENDENTA de televizor – idolul din casa ei – la care se inchina fara sa stie si fara sa recunoasca.

De fapt, nimeni care se inchina la idoli nici nu stie, nici nu recunoaste.
Altii se inchina la bani, la masini, la case luxoase, etc., etc.

Ma doare pentru astfel de oameni.

– Ce gand de final ati dori sa le adresati cititorilor acestui interviu?
– Sa ne punem pe genunchi si nu ne ridicam de acolo pana cand nu simtim ca Dumnezeu ne vorbeste. Sa citim Biblia constant, din scoarta in scoarta, nu ca pe o reclama pe care o primesti pe strada.
Si chipul lui Dumnezeu va straluci pe fata noastra.

Iov 19:25-27
Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu,
si ca se va ridica la urma pe pamant.

Chiar daca mi se va nimici pielea,
si chiar daca nu voi mai avea carne,
voi vedea totusi pe Dumnezeu.

Il voi vedea si-mi va fi binevoitor;
ochii mei Il vor vedea,
si nu ai altuia.

Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu.

"Tragedie si triumf"- Ligia Seman O lectie de iubire in desavarsire

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Family, literature, Media, News, RomaniaLeave a comment

by Gabriela Petcu

August 2009

“Acum dar, raman aceste trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13)

Gabriela PetcuSe spune ca Dumnezeu isi pune cuvantul in glasul oamenilor. Trebuie doar sa avem ochi ca sa vedem acest lucru, urechi ca sa ascultam si mai ales loc in suflet ca sa putem primi si astfel sa invatam cum sa daruim.

Mesaje minunate venite din Cer, se astern in randurile scrise ale Ligiei Seman prin cartea „Tragedie si triumf”. ?i cum sa nu fie o lectie deschisa despre dragoste, cand in paginile acestei carti, avem reteta de vindecare a tuturor ranilor lasate de relele pamantului, prin insasi Iubirea?

Ligia Seman, reuseste sa surprinda pe scena vietii, personaje reale, oameni pe care ii intalnim zilnic la colturi de strada, in locuri in care milostivirea ar putea trezi in fiecare din noi, un gand bun, atunci cand o mana este intinsa cu scopul de a primi. De cele mai multe ori, judecam. Uneori, lasam ceva in acea palma, fara sa privim ochii celui care cere, celui care este oropsit. „Tragedie si triumf” ne ajuta sa intelegem ca de fapt, nu mana ne este intinsa ci sufletul. Cine are puterea sa lase intr-un astfel de vas, iubirea? Cine intelege ca iubirii i se raspunde cu iubire? Furati de valtoarea vietii, multi dintre noi am uitat care ne este rostul. Citind aceasta carte, descoperi sensuri, gasesti multe raspunsuri si cu acestea, afli rostul existentei.

In scrierea Ligiei Seman, avem doua lumi diferite, doua drumuri paralele care uneori, se intretaie prin infruntari directe. Pe de o parte, o lume mizera la trup si la suflet pe de cealalta parte, o lume deosebit de frumoasa si curata. Prima te coboara, celalta te ridica. Iubirea, este singura care reuseste sa uneasca aceste lumi si mai mult decat atat, sa traga spre victorie, acea parte deznadejduita, umilita de ironia destinului. Da, este un hazard sa te nasti intr-o familie educata, cu potential material, cu resurse de a darui. La nastere, fiecare din noi primim un dar genetic. Oricat de mult ne-am dori sa depasim o stare, aceasta ampreta genetica, iti margheaza drumul. Vlad, Ana si cei doi fratiori mai mici, nu au avut sansa vietii. Au aparut pe lume, din parinti degradati, fara vointa de a schimba cursul neajunsurilor. Tatal lor, un betiv care starnea teama si repulsie, mama lor o femeie slaba, care renuntase la lupta, pierzandusi mintile si sufletul. Saracie, mizerie, durere, revolta, lipsa credintei. Acestea erau elementele de baza cu care micutii au pornit in viata. In loc de educatie, ei primeau pedepse aspre, vorbe grele, erau trimisi la cersit fiind umiliti de cei care nu aveau in suflet bunatatea dragostei. Drama lor, se adanceste odata cu moartea mamei ucisa de tatal cazut in patima betiei. Ajung la orfelinat unde cei mici, nu fac fata si mor sufocati de prea multa durere, de neiubire. Aici, Ana si Vlad separati fiind, traiesc clipe cumplite, zbucium launtric, maturizarea lor inainte de vreme. Cei slabi, se ratacesc. Cei puternici, devin aprigi. Ei rezista doar calcand unii pe altii. Este o lupta pe viata si moarte. In orfelinat, Vlad isi pierde prietenul cel mai bun, pe Calin Barbu care desi mic, a reusit sa inteleaga ce inseamna sacrificiul in numele iubirii. Tot aici, isi face cel mai de temut dusman, pe Doroftei care ii va marca toata existenta.

In paralel, familia Marcu, isi creste cei trei copii, Magda, Adrian si Edi, in conditii materiale si mai ales spirituale optime pentru ca ei sa se dezvolte armonios la trup si suflet. Au tot ce e mai bun, un suport genetic perfect si iubirea transmisa si inmultita. Vlad si Magda sunt de aceeasi varsta si primul lor contact, are loc dupa ce Vlad, a fugit din orfelinat. Era flamand, murdar, singur si speriat de o viata pe care inca nu o cunostea, cea de strada intr-un oras strain. Magda, desi avea doar unsprezece ani, era cocheta, iar frumusetea si atitudinea ei, o faceau sa semene cu un inger. Vlad a simtit pentru prima data fiorul dragostei neinteles atunci, cand fetita l-a mangaiat pe obraz si i-a oferit jumatate din langosul din care ea, manca. Nu va uita niciodata aceste momente. Desi, primise cea mai frumoasa dovada a bunatatii, reactia baiatului a fost una de revolta, furandu-i papusa si „ucigand-o” cu brutalitate.

Viata strazii, se spune ca este una „libera” insa este extrem de dura. Copiii traiesc in canale si sunt chinuiti de cei mai mari care le impun reguli si pedepse drastice. Ei cersesc, fura sau muncesc iar castigul, trebuie dat celui mai puternic care apoi, imparte insa, niciodata cinstit.

Dupa patru ani, destinul ii pune din nou fata in fata pe cei doi copii, care intre timp ajung adolescenti. Magda, creste in numele iubirii lui Dumnezeu si are educatia de a ajuta pe cei napastuiti. Intreaga familie Marcu, lupta sa aduca bucurie in sufletele oamenilor necajiti. Vlad o recunoaste dupa alunita pe care o avea pe degetul inelar dar, nu spune nimic. Indragostit, sufletul lui este chinuit de diferenta dintre ei si ar face orice pentru fata cu chip de inger. In aceasta intamplare, baiatul primeste pentru prima data o Biblie si este hotarat la indemnul Magdei, sa-i patrunda tainele. Insa, nu apuca. Pentru ca nu a respectat regulile strazii, i-a fost injunghiat cainele care era cel mai bun prieten al sau si apoi, i se da foc canalului in care se adapostea. Biblia arde fiind la pieptul lui si cu ea, o parte din fata baiatului. Dupa aceasta nenorocire, ajunge un monstru la trup si suflet, devine de o rautate feroce incat, se poarta fara mila cu cei mai slabi, chiar mai rau decat s-au purtat altii cu el. Loveste copiii, fura, violeaza, chinuie animalele. In aceste conditii, il regaseste sora lui, Ana. Nici ea nu reusise sa treaca dincolo de lumea canalelor, prostituandu-se pentru o farfurie de mancare. Din aceste fapte, s-a nascut fetita ei Maria pe care a parasit-o in spital si care curand, a ajuns tot la orfelinat. In Ana, se da o lupta crunta intre instinctul matern si cel al legii junglei din strada. Este derutata si ingrozita de vita pe care o are. Incearca sa-si implineasca visul de a avea o casa in care sa-si poata aduce fetita si se agata cu disperare de un barbat fragil emotional si cu un caracter facil, bazat pe filozofia „traieste cum vrei, fa ce-ti place”. Desi o primeste in casa lui impreuna cu copilul, el o trateaza dur si o aduce pana in pragul nebuniei incat aceasta sa vrea moartea fetitei.

Anii trec. Fratii Magdei, devin cuvant al Domnului. Unul, misionar in Afganistan, celalalt capelan in cadrul spitalului unde tatal lor, fusese medic si care, inainte de a pleca la Ceruri, a apucat sa-si vada copiii porniti pe drumurile alese. Vlad ii urmarea evolutia Magdei, din umbra. Era o domnisoara frumoasa si in momentul cand si-a ales un logodnic, pe Raul, coleg si prieten foarte bun cu Adrian, in Vlad s-a desteptat cel mai cumplit pacat, acela de crima. Intr-o noapte, il ataca insa, urmele umanitatii lui, inving ura si razbunarea. Vazand cat de crunt a decazut, renunta la crima si incearca sa se sinucida. Lupta psihologica se da si in Vlad dar si in Raul, o lupta intre bine si rau, lupta de a alege intre iertare si neiertare, intre iubire si neiubire. Ajuns la spital, in salon cu un batran pe moarte, tanarul Vlad, reuseste sa inteleaga o parte din tainele Bibliei de la acesta. Cand batranul isi dadu sufletul, in Vlad deja incoltise samanta credintei.

Are taria sa recunoasca in fata Magdei, tot raul pe care l-a facut, toate nenorocirile care-si gasisera loc in sufletul lui, cu o sinceritate debordanta. Magda il iarta si ii arata drumul. Un drum pe care el nu-l stiuse iar acum, descoperise ca niciodata nu a fost singur si ca a fost iubit cu o dragoste desavarsita. In Vlad, inflori iubirea si odata cu aceasta, chipul lui slutit, se transforma in lumina. Cu aceasta putere noua, el a reusit sa o aduca pe drumul bun si pe Ana. Iubirea iarta, nu judeca, nu pizmuieste, iubirea raspunde cu iubire. Raul, Magda, Edi si amintirea lui Adrian care si-a dat viata in numele iubirii, pentru credinciosii din Afganistan, au reusit sa-i aduca pe Vlad si Ana, pe cele mai frumoase culmi.

In ajunul Craciunului, cei doi orfani, cei doi oameni ai strazii, cei doi renascuti la viata, aveau o casa, aveau haine bune pe ei si bucuria de a imparti celor saraci, daruri. Era noapte, ger, zapada si totul avea un sens. Drumul spre acasa si un suflet plin de recunostinta si iubire, o minune!

Cand Vlad s-a impiedicat de un betiv cazut in zapada, aproape mort, stia ca trebuie sa-l salveze riscandu-si propia viata. Ce nu aflase inca, era faptul ca acel ratat, purta numele de Doroftei, cel mai de temut dusman al sau. In sufletul lui Vlad, se da o lupta intre a-l lasa acolo sa moara ori a-si da viata in numele iubirii salvandu-si dusmanul de la moartea prin inghet. ?i a ales iubirea. N-a fost in zadar acest sacrificiu pentru ca Doroftei, a tras invataminte si s-a reabilitat, intorcandu-se la sotie si copii si traind cuvincios. Vlad s-a urcat la Cer incununat cu iubire.

La slujba de luat ramas bun, i-au fost alaturi Magda, Raul, familia lui Edi, Ana cu fetita ei si insasi Doroftei cu familia. Nu au fost multi insa in acele momente, iubirea a triumfat.

Tragedie si triumf

Ligia Seman, are un talent remarcabil in descrierea starilor sufletesti, a luptei psihologice care se da in fiecare personaj din medii diferite de viata, a gandurilor si faptelor, viselor si implinirilor. Scriitoarea, face o trecere de la un personaj la altul abia simtita iar in finalul fiecarei actiuni lasa loc de suspans, de asteptare atfel incat cartea, devine usoara la citit si implicit incitanta prin dorinta de a afla adevarul. La fel de bine descrie natura, diverse locasuri, imagini si actiuni din vise. In randurile cartii, gasim o parte din inima autoarei care devine mesager al Inimii lui Dumnezeu. Strecoara citate din Biblie si chiar daca nu ai citit Cartea Sfanta, aici gasesti o sursa a credintei si un indemn catre cunoastere. De asemenea, Ligia ne incanta cu frumoase versuri puse in seama personajelor, versuri de inaltare, de recunostinta, de multumire.

„Tragedie si triumf” este ghidul prin care poti ajunge sa cunosti taina iubirii, poti atinge culmile cunoasterii si a adevarului. Tragedia te ajuta sa intelegi mai bine triumful. Un mesaj care ar putea fi o lectie deschisa de iubire in desavarsire.