by Roxana Curpas
www.phoenixmission.org
Constantin Sperneac-Wolfer s-a nascut in “vestul civilizat” de pe malul Begeului, in Timisoara, iar destinul sau actual – acela de banatean, cetatean roman si german, membru al comunitatii europene incepuse sa se contureze inca din copilarie. Pe atunci, prin anii ’60, Banatul mai pastra ceva din diversitatea monarhiei austro-ungare, asa ca el a avut sansa sa creasca intr-un mediu absolut multicultural si sa vina in contact cu limbi si culturi diferite – maghiara, sarba, ceha, germana, idis, etc.
De cand se stie, pe Sperneac-Wolfer l-au fascinat departarile, necunoscutul, noul, de aceea de la bun inceput, dar si in plina perioada ceausista – cu toate ca nu trecuse niciodata granita inainte de anii ’90 – s-a simtit ca un european avant-la-lettre, convins fiind ca va gasi pana la urma, “lumea larga” pe care o descoperise in lecturile sale filosofice si la care visa. Totusi, odata ajuns in Germania, dupa revolutia din Romania – la care a luat parte direct – nu a aflat acelasi spirit larg european, cultivat in Timisoara sa natala.
La ce varsta v-ati decis ca doriti sa studiati dreptul si de ce? Unde ati studiat si in ce perioada? De ce v-ati orientat spre avocatura? V-a influentat cineva in alegerea profesiei? Cine a fost modelul dvs. ca student si apoi, ca tanar avocat?
Cred ca in cazul meu, alegerea profesiei este cumva legata de spiritul orasului in care m-am nascut. La 18 ani, cind trebuia sa le comunic parintilor – absolut ingrijorati de dezorientarea mea profesionala din acel moment – ce anume intentionez sa studiez dupa liceu, nu aveam inca un raspuns. Nu stiam decat doua lucruri, dar le stiam foarte bine.
In primul rand, voiam sa fiu cat mai departe de casa ! Iasul m-a salvat atunci. In acest oras exista una din cele patru facultati de drept din tara, iar distanta fata de Timisoara era de aproape 16 ore de mers cu trenul. In al doilea rand, nu vroiam sa imbratisez o meserie prin care sa fiu obligat sa intru in partidul comunist sau sa ma aflu la dispozitia altora, oameni ce ar putea sa-mi impuna cum sa traiesc si sa gandesc. La vremea respectiva, in Romania dictaturii comuniste, o singura meserie iti permitea o relativa libertate profesionala si intelectuala – avocatura.
Aceasta profesie era considerata ca un bibelou de portelan, de care de fapt, nu ai nevoie, dar pe care il pastrezi, pe de o parte, ca sa nu zica lumea internationala ca tocmai Romania nu are un sistem juridic independent, iar pe de alta parte, si ca “lada de gunoi”, ce permitea “trecerea pe linie moarta” a celor care se poticnisera in sistemul politic existent. Cand am terminat facultatea la Iasi si am inceput sa profesez ca avocat in Radauti, la 24 de ani, eram unul dintre putinii si printre cei mai tineri avocati veniti direct de pe bancile scolii. Cei mai multi dintre colegi – la fel si in alte barouri – erau fosti jurisconsulti, judecatori, procurori, militieni cu stagii de drept la fara frecventa, care avusera ghinionul de a nu fi placut cuiva din partid si prin urmare, fuseserea direct catapultati la “lada de gunoi” a avocaturii, asa cum se spunea in jargonul acelor ani.
Ce s-a intamplat dupa absolvirea facultatii, cum ati evoluat? Ce specializari aveti? In ce consta job-ul pe care il faceti in prezent?
Dupa Radauti, au urmat alti ani de avocatura la Lugoj si Timisoara, unde lupta pentru clienti, si prin asta vreau sa zic lupta pentru existenta, era extrem de grea pentru stagiarii fara “pile si relatii” cum eram eu. Plafonul maximal de castig era limitat pe luna, la suma fabuloasa pe atunci, de 3.000, 00 de lei, dar nu exista un plafon minim de incasari – capitalism pur ! Nu atat in studentie, ci fiind avocat stagiar, am invatat ce este foamea, nereusind uneori sa-mi castig nici macar banii pentru bucata de paine din ziua respectiva sau ca sa-mi platesc gazda. Dar eram liber si aceasta conta; liber sa profesez o profesie liberala fara clienti, sa citesc carti pe care nu le citea nimeni, sa umblu in natura, lucru care nu interesa pe nimeni, sa iubesc la modul deschis, acolo unde ceilalti cautau doar avantajele unei pozitii sociale adecvate. Atunci am invatat ca in viata, lucrurile cele mai minunate le primim de fapt, gratis.
Imediat dupa Revolutie – dupa sapte ani de avocatura in Romania – am fost tentat sa intru in viata politica, dupa ce in sfarsit, mi-am vazut implinit visul caderii dictaturii comuniste. Am fost printre primii care inca in zilele in care se tragea la Timisoara, am participat la intalnirile partidului liberal, ce se tineau pe atunci intr-o camaruta dosnica dintr-o cladire darapanata din cartierul vechi. Imi inchipui ca poate as fi avut ceva sanse sa avansez in viata politica cel putin, la nivel local si regional. Participasem nemijlocit la Revolutie, nu eram membru de partid, facusem parte din diferite grupari, sa le spunem dizidente, cum era cea a “Dialogului” din Iasi, unde scriam in timpul studentiei, fusesem de cateva ori convocat si amenintat cu represalii de securitate, in Radauti si Timisoara etc. Mi-am dat insa seama imediat ca nu un succes politic de scurta durata, ci doar o pregatire profesionala serioasa este adevarata mea sansa sa ma implinesc ca om si ca profesionist. Am hotarat asadar, sa fac studiile juridice in Germania, cu atat mai mult cu cat urmasem – ca singurul elev roman – scoala generala cu limba de predare germana si eram in stare sa inteleg textele de specialitate.
Cand am inceput al doilea studiu in Mannheim, m-am axat pe dreptul administrativ si constitutional, materii juridice care au contribuit la transformarea Germaniei in doar catva decenii dupa razboi, intr-o tara democratica si stabila economic, asa cum imi inchipuiam eu atunci, Romania postrevolutionara. La aceasta s-a adaugat dreptul ecologic, reprezentand o alta aplecare a mea spre natura si drumetii. Din pacate, daca vroiam sa raman pe o astfel de specialitate ca avocat, dupa terminarea studiilor, sansele sa-mi intretin familia si cei doi baieti erau minime, avand in vedere preturile extrem de reduse, prevazute pe atunci, in tariful avocatilor germani.
Cu toate ca am facut practica in calitate de procuror si judecator, respectiv am lucrat ca stagiar in administratia publica, marturisesc ca spiritul liberal, adus din Timisora m-a inspirat si de aceasta data si in cele din urma, am decis sa renunt sa mai caut un post in justitie sau administratie, continuand in liberala avocatura.
La 35 de ani, cati aveam dupa absolvirea celui de-al doilea an de studii de drept, sansa de a gasi un job ca avocat angajat era atunci ca si astazi, aproape nula; iar fara experienta profesionala, nici o banca nu mi-ar fi finantat deschiderea unui birou privat de avocatura. A trebuit sa ma reprofilez pe materii noi si foarte speciale – dreptul impozitelor, drept financiar, comercial, etc. Am continuat sa studiez, sa invat, sa ma perfectionez, atat in Germania – in Mannheim, Heidelberg si Tubingen – cat si in strainatate – in Anvers si Rotterdam. In cele din urma, am fost angajat la cel mai mare si mai important birou de avocatura din Germania, la momentul respectiv. Experienta unui birou international cu peste doua mii cinci sute de avocati angajati, avand sedii din Tokyo pana in Shangai, Milano, Praga, Londra si Bucuresti! Am avut ocazia sa invat enorm, dar si sa-mi vad tara natala de pe “celalt mal”, insotind investitori marcanti, in Romania.
Am lucrat apoi, intr-un birou de avocatura britanic international “Lovells”, tot in Frankfurt, pana cind am preluat conducerea departamentului juridic al unui birou de experti contabili si in taxe, de marime mijlocie, din cea mai frumoasa regiune a Germaniei, Baden. In 2004, m-am “privatizat”, deschizandu-mi un birou in orasul visurilor si al cartilor mele de adolescent: Baden-Baden. Mentionez doar ca in acest oras – fosta capitala de vara a Europei in secolele trecute – se gaseste capela mortuara a ultimului domnitor al Moldovei – Sturza, capela apartinand Mitropoliei Moldovei si in care se tine in mod traditional, slujba ortodoxa in limba romana. In sfirsit, gasisem amestecul ideal cautat de atatia ani : cultura, natura, spirit national sanatos.
Este adevarat ca doar cei bogati apeleaza la serviciile unui avocat specializat pentru a-si intocmi testamentul? Mai mult decat atat, este optionala prezenta avocatului atunci cand vine vorba de intocmirea testamentului? Este la moda in ziua de azi sa iti intocmesti testamentul on-line? Cat de sigura este aceasta procedura?
In Baden-Baden, desigur ca si clientii au un anumit nivel si in consecinta, tema intocmirii unui testament este deosebit de interesanta, atat ca materie, cat si ca onorariu. Dar clientul meu ideal nu este neaparat cel bogat, ci cel international, care imi ofera posibilitatea de a ma ocupa de aspecte juridice noi.
Acesta este si motivul pentru care ofer consultanta in domeniul testamentelor in mai multe tari, in special clientilor care au avere sau domiciliul in Germania, respectiv avere in strainatate, dar si romanilor din Germania, cu avere mostenita in Romania.
Atunci cind ma refer la consultanta in acest domeniu, inteleg nu doar redactarea unui testament, ci si consultanta legata de aspectul impozitului pe mostenire, impartirea averii, vanzarea acesteia, desfasurarea de procese legate de mostenire, etc.
Ce face de obicei, un executor testamentar? Ce raspundere morala presupune calitatea de executor testamentar? Ce avantaje au cei care apeleaza la serviciile unui executor testamentar specializat? Ati trecut si prin momente mai stanjenitoare, mai complicate la deschiderea unei mosteniri?
Este adevarat ca una dintre calificarile mele si in consecinta, unul din titlurile protejate profesional purtate de mine este aceea de executor testmentar. Aceasta inseamna ca sunt insarcinat de defunct, respectiv de instanta competenta, sa ii folosesc averea dupa moarte, conform vointei sale. Poate fi vorba de infiintarea unei fundatii sau de gestionarea unui firme pana la majorat, atunci cand copiii mostenitori sunt inca minori sau de impartirea mostenirii conform ultimei vointe a defunctului.
Vorbind despre contracte, cat de veridic este faptul ca o singura virugla poate da loc la interpretari diferite intr-un contract? Ce ne puteti spune despre urmarile ambiguitatii limbajului contractual, cum ar fi folosirea lui “si,” “sau,” “fiecare”? Cum comentati ambiguitatea sintactica intr-un contract? Care sunt cele mai frecvente greseli pe care le-ati intalnit in ceea ce priveste intocmirea unui contract?
Cea mai frecventa greseala – mai ales privind activitatea firmelor romanesti in Germania – este aceea de a nu face nici un contract sau de a folosi contracte tipizate, care nu potrivesc in nici un fel. Costurile de proces si mai ales, riscul de a pierde sunt de cateva ori mai mari decat taxa platita la inceput unui avocat specializat sa intocmeasca un contract bilingv, cu toate clauzele necesare. Principiul meu este acela de a evita procese in viitor, prin redactarea unor contracte viabile, in care se regaseste vointa partilor.
De cat timp va ocupati de falimentul firmelor si cate cazuri solutinati cu aproximatie lunar/anual? Ati publicat ceva in acest domeniu? Cat dureaza si in ce consta procedura de declarare a falimentului unei firme?
Este adevarat ca am dreptul, mai bine zis privilegiul, de a fi admis in listele de sindici cu titlul de administrator/lichidator al instantelor din Heidelberg, Mannheim si Ludwigshaven, dar marturisesc ca evolutia buna a economiei germane pana la inceputul acestui an a facut ca materia restructurarilor de firme si a fuzionarilor sa fie mai intersanta si mai lucrativa decat lichidarea lor, asa ca acesta este domeniul in care am fost activ cu precadere, in ultima perioda. Daca actuala criza va conduce la falimente si care vor fi consecintele, va trebui sa intrebam un oracol.
Care ar fi primul lucru pe care l-ati propune pentru imbunatatirea legislatiei comerciale?
La acest punct trebuie sa va marturisesc o mare dezamagire – in toti acesti 19 ani care au trecut de la revolutie, nu am reusit sa stabilesc o legatura profesionala cu colegi sau institutii in Romania.
Acum cativa ani, le-am facut o oferta multor camere de comert si industrie din Romania privind colaborarea, livrarea de materiale de drept economic si comercial, sustinerea de cursuri si schimburi de informatii juridice, etc. Nu am primit decit un singur raspuns, ca si confirmare de primire. Acelasi lucru l-am inregistrat si anul trecut, cand le-am scris mai multor (circa 37) barouri de avocatura din Romania, propunandu-le colegilor interesati un schimb de infomatii pe dreptul german, sprijin privind materiale juridice pentru eventuale lucrari de doctorat, colaborarea pe cauze privind intesesele clientilor in Germania sau Romania, etc. Am primit doua raspunsuri de confirmare si atat.
Se pare ca nu exista nici cel mai mic interes in acest sens, cu toate ca in Romania, cu cateva exceptii privind in parte dreptul economic si comercial, celelalte materii de drept – in special dreptul procesual, civil si succesoral provenite din perioda de origine a Codului Civil Roman de la sfarsitul secolului 19 – sunt total depasite. Ma mir ca nu se intelege ca legislativa si jurisprudenta sint atuuri foarte importante in concurenta globala internationala, mai importante chiar decat infrastructura si avantajele de taxe oferite investitorilor straini, asa cum s-a practicat in mod traditional pana acum, in Romania.
Pe de alta parte, se incearca sa se inventeze ceea ce exista deja demult in dreptul european. Rezultatul? Comisia Europeana releva ca principalele carente ale Romaniei se afla tocmai la nivelul sistemului de drept. Dar si fara sa intram in detalii “tehnice”, este suficient sa ne intrebam cum arata accesul la justitie al omului de rand din Romania, care sunt costurile legate de aceasta, in cat timp se solutioneaza o cauza, in ce conditii se poate executa sentinta. Raspunsul cred ca il cunoastem cu totii, cei care mai avem prieteni sau cunostinte in Romania.
Care sunt cele mai riscante si mai obositoare aspecte in activitatea dvs. profesionala?
Activitatea mea pare interesanta, la prima vedere. Intre timp, am dobandit prin cursuri si nenumarate examene, calificari deosebite: dreptul muncii, dreptul falimentului, dreptul impozitelor, dreptul mostenirilor, etc. Comunic personal sau la telefon si electronic cu o multime de oameni zilnic, rezolv o multime de probleme exterm de interesante si mai ales diverse, incepand de la consultanta firmelor pana la intocmirea unui testament privind uneori, averi considerabile, etc. Dar munca este stresanta, presupunand o raspundere profesioanla extrem de mare. Cea mai mai mica neatentie poate costa enorm. Iar capitalul biroului si al meu personal -singurul, de altfel – este extrem de fragil, si anume increderea clientului.
Avantajul meu fata de colegii din Germania care pratica avocatura la modul “clasic” sa-i spunem, este experienta dobandita in Romania, care ma ajuta sa caut si sa gasesc de fiecare data, in cele mai deosebite situatii, solutii creative de rezolvare. Desigur, ma ajuta si faptul ca m-am ocupat in acest rastimp de 25 de ani, de cand am fost numit avocat stagiar la Radauti in 1984, de multe domenii juridice si sunt in masura sa ofer solutii variate si pragmatice, in cele mai multe situatii. Deviza mea este: nu dispera niciodata, trebuie sa mai existe o cale !
Sunteti multumit de realizarile profesionale pe care le-ati avut pana in prezent? Ce va place si ce va displace cel mai mult in munca dvs.?
Sunt multimit ca am reusit in ultimii ani, in pofida unui ritm inebunitor de munca, sa aprofundez si alte sisteme de drept, in asa fel incat in prezent, sunt in masura sa ofer consultanta in limba de specialitate, in drept spaniol, italian si francez. Sunt de altfel, si membru in asociatiile de juristi respective, fiind informat cu privire la tot se se intampla in celelalte sisteme de drept european. Mi-ar place sa deschid intr-o buna zi, birouri de consultanta in acele tari. Cine stie, daca as gasi un partener potrivit si o nisa speciala in consultanta -de exemplu, dreptul succesoral international – mi-as dori sa fac un prim pas in afara Germaniei, cu birouri pe piata internationala de consultanta.
Ce le-ati recomanda absolventilor de drept care intentioneaza sa inceapa o cariera in domeniul dreptului comercial?
Admir tinerii romani veniti in vest la studii, care muncesc enorm si sunt hotarati sa se dezvolte profesional. Imi amintesc ca in timpul studentiei, citeam cu cei mai apropiati colegi si prieteni textele lui Iorga, despre centrul de studii infiintat de el in Italia, respectiv ideile lui Parvan privind autonomia universitara in Romania, de dupa Unirea din 1918. Cred ca acelasi patos il regasesc si la acesti tineri. Trasaturile de caracter ce se desprind din textele amintite mai sus, consider ca le regasesc si la ei.
Ce hobby-uri aveti? Cat de des vizitati Romania? Ce mesaj ati dori sa le transmiteti romanilor, indiferent ca se afla in Romania sau in alta parte a lumii?
Hobby-urile mele – calatoriile, filosofia si teologia- le-am integrat in profesia mea. Nu las clientul sa vina la mine la birou, ci ma deplasez la el, deci calatoresc, iar in tren sau in avion citesc carti de filosofie. Pana sa ajung la destinatie, intru in cele mai deosebite biserici si/sau muzee pe care le intalnesc.
Doresc sa ii incurajez pe cei au emigrat sa inteleaga ca prin munca si seriozitate se poate obtine orice, chiar daca fructele vin tirziu; in lumea valorilor insa, niciodata nu este prea tarziu.
Romanilor, in special celor tineri aflati in tara, le adresez indemnul de a profita de pe urma aderarii tarii noastre la UE. Sa incerce cat mai multe experiente profesionale internationale si sa-si verifice competenta la acest nivel. Nu job-ul obisnuit, de acasa, ci faptul de a-ti putea castiga in mod onorabil si profesionist painea in vest, este adevarata masura a lucrurilor, dupa parerea mea. Sa nu le fie teama de aceasta experienta. Aventura cunoasterii este intotdeauna fascinanta!
Cu Octavian Curpas ne-am cunoscut în spatiul virtual, unde am si ramas: cunostinte, parteneri de dialog si polemici, prieteni – prieteni virtuali, dar adevarati – si frati în credinta. Calitatea de frate e cea pe care o simt mai arzânda, prietenia o cultiv – o cultivam – în fiecare zi, iar cea de polemist… cam de câte ori se iveste ocazia. Nu stiu ce i-a vorbit în mod deosebit din scrierile mele, ca scriu rar, cuminte si asezat si vrednic de admirat… si mai ales nu public, sau public tot mai rar. Scriu însa din belsug ’cimilituri’ si tot felul de note pe apucate si pe patite ori pe introvertite, din acelea pe care le fac, dar care nu le plac românilor; de unde ar fi sa le placa americanilor, iar românilor americani nici pe atât.
Revista ARMONIA - Saltmin Media 