Vavila POPOVICI: S-a terminat ceea ce ar fi putut fi o continuitate

 

 „Căci moarte nu există, și ce numești tu moarte, E-o viață altfel scrisă în sfânta firii carte.”

 – Mihai Eminescu

    Am urmărit cu interes și emoție transmisiunile televiziunilor române, decența și profesionalismul cu care au relatat ceremonialul grandios al înmormântării Regelui Mihai I. Fericiți cei ce au fost martori oculari la măcar câteva momente din tot acest ceremonial. Un om, un rege a cărui valoare morală nu a fost prețuită îndeajuns, cât timp a fost în viață. Continue reading “Vavila POPOVICI: S-a terminat ceea ce ar fi putut fi o continuitate”

Familiei Regale a României – Mesaj de Condoleanţe…

Alteţei Sale Regale Principesa Margareta, Custode al Coroanei Române

 

Alteţei Sale Regale Principele Radu

 

Familiei Regale a României – Mesaj de Condoleanţe

 

La acest trist eveniment din familia dumneavoastră şi a noastră, a neamului şi poporului Român, personal, doresc să vă asigur, Alteţele Voastre Regale, de toată compasiunea mea şi să vă adresez sincere condoleanţe, iar tatăl dumneavoastră şi al nostru, al tuturor – Regele Mihai I al României, să aibă parte în lumea veşnică, de Împărăţia Cerurilor şi de bucuriile Raiului – în comuniune fiind cu Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Izbăvitorul de moartea noastră cea veşnică şi de toate durerile, chinurile şi răutăţile acestui veac!… Continue reading “Familiei Regale a României – Mesaj de Condoleanţe…”

VAVILA POPOVICI: REGELE ȘI ȚARA SA

  REGELE ȘI ȚARA SA

 

„Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.

Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața.” – Regele Mihai I

 

Veste tristă. Regele Mihai I al României s-a stins din viață astăzi, 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani, la reședința sa privată din Elveția, după o lungă suferință.

În discursul ținut în Parlamentul României, în 2011, la împlinirea a 90 de ani, Regele a rostit următoarele fraze:

„Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume”. Continue reading “VAVILA POPOVICI: REGELE ȘI ȚARA SA”

Vavila Popovici: Regina Ana

majestatea-sa-regina-ana-a-romaniei-465x3901„Despre viață nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi.”

– Emil Cioran

   Regina Ana a încetat din viață în cursul zilei de 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveția. Anunțul a fost făcut de Casa Regală a României printr-un comunicat oficial. Trupul neînsuflețit al Reginei a fost adus din Elveția, depus la Castelul Peleș, apoi în Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei din București. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în data de 13 august. Se menționează că ultima ceremonie de acest fel a avut loc în 1938, la moartea Reginei Maria. Continue reading “Vavila Popovici: Regina Ana”

Drum bun, Majestatea Voastră! Vă vom pomeni în rugăciunile noastre

regina_ana-525x294

ion-spanu.300Reacţii la prima vedere

by Ion Spânu

Vestea că MS Regina Ana a urcat la cer face şi mai săracă lumea aceasta a noastră, afectată iremediabil de ură, de violenţă şi nedreptate. Dacă este un simbol pentru normalitatea senzaţională, atunci numele ei este Regina Ana de România! Blîndă, iubitoare, loială iubirii ca „prietenie pe viaţă”, Regina Ana ne-a părăsit! Continue reading “Drum bun, Majestatea Voastră! Vă vom pomeni în rugăciunile noastre”

Klaus Iohannis, la Palatul Elisabeta, pentru un prânz privat cu Regele Mihai

ki1Klaus Iohannis a venit, miercuri, la Palatul Elisabeta, unde este invitat la un prânz privat cu Regele Mihai I.

Klaus Iohannis a fost întâmpinat la sosire de principesa Margareta, căreia i-a oferit un buchet de flori, precum si de principele Radu. Iohannis le-a transmis că această invitație este o mare plăcere și onoare, anunță Mediafax.
Continue reading “Klaus Iohannis, la Palatul Elisabeta, pentru un prânz privat cu Regele Mihai”

REGELE ROMÂNIEI – UN OM DE CARACTER!

Antena 3.ro, aduce în prim plan date semnificative la  aniversarea a 91 de ani de catre Regele Mihai, importante pentru Domnia Sa, dar si pentru români:

.

Regele Mihai împlineste azi 91 de ani –

   Este singurul din România pentru care

1 MILION de oameni au iesit în strada pentru a-l aplauda

 
 Astazi este o zi importanta pentru Regele Mihai I al României.  Pe 25 octombrie, cu 91 de ani în urma s-a nascut cel care a devenit rege la vârsta de doar sase ani, iar timp de 42 de ani nu s-a putut apropia de tara.

Regele Mihai I al României este parte importanta din istoria poporului român si sigura persoana care a reusit sa scoata în strada un milion de oameni care l-au aplaudat.  

În acelasi timp este si singurul sef de stat din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, în viata. Cadou de ziua sa, regele va avea, de astazi, în Bucuresti si o piateta care-i poarta numele.

Mihai s-a nascut în 1921, la Peles, într-o perioada în care România încerca sa-si revina dupa Primul Razboi Mondial. Pentru familia regala era primul nepot si mostenitorul tronului. Pe 20 iulie 1927, la doar sase ani urca pe tron, dupa moartea regelui Ferdinand.

Ramâne rege doar trei ani. În iunie 1930, Carol al II-lea, revine în tara, iar Mihai I devine primul rege succedat de tatal sau. Zece ani mai târziu, în 1940, Mihai revine la tron dupa ce maresalul Antonescu îl obliga pe Carol sa abdice.

Cel de-al Doilea Razboi Mondial si comunismul au fost începutul sfârsitului pentru domnia lui Mihai. În 1945, regele este obligat sa accepte un guvern dominat de Partidul Comunist Român.

Doi ani mai târziu, în noiembrie 1947, comunistii si-au dus planul la bun sfârsit si l-au silit pe Mihai Întâi sa abdice. Doua luni mai târziu a fost exilat, fara a mai avea dreptul sa se întoarca vreodata. 42 de ani, Regele Mihai nu a pus piciorul pe pamânt românesc.  Cititi continuarea AICI.

 

Principii care stau la baza unui om de "Caracter" la cei peste 90 de ani…

Posted by 01/10/2012

Ziua Online Comentarii oprite

.

Regele Mihai e convins ca cea mai mare frica a comunistilor este credinta oamenilor în Iisus!

.

Regele spune despre comunisti ca au înteles mai bine decât oricine ca „un om credincios este un rob mai putin”.

Aceste gânduri fac parte dintr-un fragment al cartii „Convorbiri cu Mihai I al României”, de Mircea Ciobanu. În aceste convorbiri Regele îsi aduce aminte de vorbele lui William Penn, „daca nu te lasi condus de Dumnezeu, esti sortit sa fii condus de tirani”.

Regele crede ca putinele dovezi de credinta ale europenilor, de dupa primul razboi mondial, au facut posibila ascensiunea unor dictatori ca Mussolini sau Hitler.

Înmultirea dictatorilor a aratat ca necredinta s-a raspândit ca o molima si de aceea oamenii au fost lasati în întuneric, pe mâna unor tirani”, e de parere Regele Mihai.

Un credincios nu ar trebui sa se teama, iar în lipsa fricii, tirania nu ar putea sa subziste, este de parere Regele. În viziunea sa, „un crestin adevarat este o fiinta lucida, nu se lasa ademenita pe cai potrivnice naturii lui. El apartine adevarului, si adevarul ne elibereaza.

Sursa: Ziua Online

NASTRUSNICUL GRUP BILDERBERG – SI LABIRINTUL „REGALITATII” ROMÂNESTI…!

Iata ce spunea CLADIU SAFTOIU (fost consilier prezidentialo-basist, la Cotroceni!), în seara de 27 octombrie 2011, în emisiunea lui Mihai Gâdea, Sinteza zilei, pe la orele 22,30:

(…)Sa nu credeti ca a fost întâmplatoare interventia domniei sale (n.mea: Traian Basescu), prin iunie, iulie, alaturi de Ion Cristoiu, când i s-a pus o întrebare servita referitoare la rolul lui Antonescu si al Regelui Mihai. Se stie de multa vreme ca România este o tara impredictibila în Uniunea Europeana. CANCELARIILE, MARILE CERCURI CARE DECID ÎN ACEASTA LUME, CUM AR FI GRUPUL BILDERBERG, STIU UN UN LUCRU: ROMÂNIA NU ESTE UN PARTENER PREDICTIBIL ÎN UE, TOCMAI PENTRU CA ESTE CONDUSA DE POLITICIENI, IAR CLASA POLITICA ROMÂNEASCA ESTE UNA DINTRE CELE MAI CORUPTE DIN UNIUNE. ATUNCI SE PUNE PE TAPET SI ÎN DISCUTII DESTUL DE SOFISTICATE, DAR DISCRETE, IDEEA DE REVENIRE A CASELOR REGALE ÎN TARILE FOSTE COMUNISTE” .

…Celebrul Grup Bilderberg/TRILATERALA (prin care se planuieste, azi, reducerea populatiei terestre, de la 7,5 miliarde, la…240 de milioane!) , în care Nicolae Ceausescu a refuzat sa intre – dupa cum ne informeaza spionul Stelian Octavian Andronic: „<<In 1971, înainte de constituirea Trilateralei, în 1973, cineva care facea parte si din serviciile secrete, si membru al Grupului Bilderberg, a încercat sa-l racoleze pe Ceausescu. Nu pot sa dezvalui identitatea acestuia, dar este o persoana foarte cunoscuta pe plan mondial>>, ne spune fostul spion. <<Reactia lui Ceausescu a fost categoric împotriva. Daca ar fi fost de acord, soarta lui si a României, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de catre Trilaterala. Informatiile noastre au fost clare: în ianuarie 1989, reprezentantii Trilateralei, America – Henry Kissinger, Europa – Valéry Giscard d’Estaing, si Asia – Yasuhiro Nakasone, s-au întâlnit la Moscova, cu Mihail Gorbaciov. Dupa care Gorbaciov, la ultima întâlnire cu Ceausescu, i-a spus: <<NE VEDEM ÎN DECEMBRIE… DACA NE MAI VEDEM!>>“…!!! – http://www.philadelphia.com.ro

…Eu, personal, sunt PENTRU Monarhie în România – DAR NU STRAINA, NU IMPUSA PRIN JOCURI POLITICO-ECONOMICE (ticaloase si meschine, teribil de…omenesti!) dinafara: prin COROANA ROMÂNIEI, s-ar reda demnitatea DIVINA Neamului Românesc. Am iesi, probabil, dintre manele, tiganism organic si golanismo-mârlanism…!

Poate s-or mai gasi, daca nu Musatini, macar ceva Cantemiresti, ori chiar Movilesti… – ori Basarabi, ori Brâncoveni, ori chiar Corvinesti…fie si ceva Ghiculesti sau Cantacuzini „post-fanarioti”, daca nu e-ncotro!…pentru o încoronare, cu folos românesc „de obste”!

Eu stiu bine „cât îi poate rânza” familiei HOHENZOLLERN-SIEGMARINGEN si câta dragoste de România poate avea ea:

1CAROL I a concesionat strainilor pâna si laptele din tâta mamelor valahe (sa nu uitam nici scandaloasa „afacere Stroussberg” [1] – nici înstrainarea pamântului românesc, catre liftele venetice si pagâne, fapt care a determinat explozia verbului eminescian: „Si cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, /Sboara paserile toate /De neagra strainatate. /Numai umbra spinului /La usa crestinului. /Isi desbraca tara sânul, /Codrul, frate cu Românul,/ De secure se tot pleaca /Si isvoarele îi seaca! /Sarac în tara saraca!//Cine-au îndragit strainii /Mânca-i-ar inima cânii, /Mânca-i-ar casa pustia /Si neamul nemernicia. //Stefane, Maria Ta, /Tu la Putna nu mai sta, /Las’ Arhimandritului /Toata grija schitului, /Lasa grija Sfintilor /In sama parintilor, /Clopotele sa le traga /Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga, / Doar s-a-ndura Dumnezeu /Ca sa-ti mântui neamul tau! /Tu te-nalta din mormânt /Sa te-aud din corn sunând /Si Moldova adunând. /De-i suna din corn o data, /Ai s-aduni Moldova toata, /De-i suna de doua ori /Iti vin codri-n ajutor, /De-i suna a treia oara /Toti dusmanii or sa piara /Din hotara în hotara, /Indragi-i-ar ciorile /Si spânzuratorile!”)

…si cu atât mai putin sa uitam faptul ca, tot Carol I, a facut oficiul de „curea de transmisie” benevola, între „metrul” mason de la Sinaia si „executantii” austro-români din Bucuresti, atunci când s-a pus problema „azvârlirii peste bord” a lui MIHAI EMINESCU!)…;

2FERDINAND I, asa-zis „Întregitorul” n-a „miscat în front”, în fata Reginei Maria-consoarta, care, daca s-a re-întregit ceva, prin România noastra (si …„S-A”…cel putin, teritorial – cu mult mai putin, însa, SPIRITUAL! – de aici si remarca lui CZC: „O tara e atât de mare, cât de mare îi este Neamului Ei – CREDINTA ÎN DUHUL DUMNEZEIESC!”), aceasta s-a realizat nu prin „rege”, ci prin amantii ei si prin oamenii politici, responsabili si patrioti, de atunci – tip Ionel I.C. Bratianu (culmea: pro-german!), Alexandru Marghiloman – si, surpriza! – masonul Alexandru Vaida-Voievod, n. 27 februarie1872, Olpret, azi Bobâlna – d. 19 martie1950, Sibiu („proeminentul politician român din Austro-Ungaria citeste declara?ia de auto-determinare în Parlamentul maghiar al Austro-Ungariei din Budapesta)1[2], care îi afla pe George Clemenceau (n. 28 septembrie1841 – d. 24 noiembrie1929 – … seful Masoneriei din acele vremuri teribile!) si pe Lloyd George, cum s-ar zice, „în toane bune”, la Paris… – si obtine (ce ironie a sortii: TOTpe servetel”, cum a fost, apoi, pierduta pentru normalitate, România, la Ialta!) …cam tot ce s-a numit, apoi, „România Mare” – adica, ROMÂNIA NORMALA!

3CAROL AL II-LEA este supranumit, extrem de graitor, „regele asasin”: nu doar ca instaureaza un regim autoritaristo-dictatorial (dimpreuna cu ELENA LUPESCU/WOLF si banda ei israelito-plutocratica!), ci inaugureaza terorismul politic, în România – macelarind (cu acord de la Hitler, amicul lui! – …sa faca bine sa taca toti latraii de pseudo-istorici, care neaga atât „tandretea” dintre Carol al II-lea si Hitler, cât si pe aceea dintre Stalin si Mihai I!) o întreaga generatie de tineri auto-jertfitori pentru patrie – si singurii AUTENTICI ANTI-BOLSEVICI: generatia formata în Scoala de Eroi, SCOALA DE DEMNITATE ROMÂNEASCA, a lui Corneliu Zelea Codreanu!

4MIHAI I, care s-a „remarcat” printr-o fapta unica, în analele razboiului al II-lea mondial (tineretea nu poate fi scuza pentru ticalosie!): nu doar ca l-a arestat pe seful „de facto” al Armatei Române (sub influenta nefasta a „sfetnicului” mason Mocsony-Stârcea!), pe MARESALUL ION ANTONESCU, cel care, pe de o parte, ducea tratative ONORABILE de iesire a României din razboi (nu „capitulari” fara conditii si invazii, „cu noaptea-n cap!), pe de alta, organiza, pe linia Focsani-Namoloasa-Galati, dar si pe crestele Carpatilor – REZISTENTA ANTI-BOLSEVICA A ARMATEI REGALE A ROMÂNIEI!!!!) – dar l-a si predat comunistilor si, prin ei – rusilor/SOVIETICILOR, de la Moscova… – …determinând, astfel, un fals proces, încheiat cu „executarea” (de fapt, ASASINAREA!) Maresalului Patriot!

…Pâna si „seniorul” plecat, de curând, la Ceruri, ION DIACONESCU, stia despre „complotul DUDA”, care ferfeniteste, de tot (daca mai era ce…!), demnitatea „de drept si de fapt” a familiei regale, de azi, a României (istoricul Armatei Române, MIRCEA DOGARU, vorbeste, insistent si cu documentele „pe masa”, despre o „impostura regala”: regele Mihai I s-ar numi, spune dl MIRCEA DOGARU – „Cetateanul MIHAI ARGESANU” – si, prin argumentele dlui DOGARU, se fac tot mai multe atacuri, tot mai vehemente si mai deschise, la adresa lui Mihai I… – la care acesta nu raspunde nu dintr-un exces de…”eleganta regal-princiara”, ci pentru ca, se pare, nu are cum se apara de Adevar [3]!!!):

(…)Printul Nicolae are azi 26 de ani. Este fiul Principesei Elena, cea de-a doua fiica a Regelui Mihai. S-a nascut la 1 aprilie 1985 la Geneva, Nicholas Michael de Roumanie Medforth – Mills. Tatal sau, Robert Medforth – Mills, a fost profesor si oficial ONU. Parintii sai au divortat în 1991, dupa opt ani de la casatorie. Tatal sau a murit în 2002. Nicolae are o sora mai mica, Elisabeta Karina. Potrivit Normelor Fundamentale ale Familiei Regale, semnate de Regele Mihai la 30 decembrie 1997, PRINTUL NICOLAE ESTE ABIA PE A TREIA POZITIE A SUCCESIUNII LA TRON, DUPA PRINCIPESA MARGARETA SI MAMA SA, PRINCIPESA ELENA. (…)Si noi, dupa vizita aia a Regelui (n. mea: de Paste, 1992), ajunsesem la convingerea ca asta e solutia. Copilul ala avea vreo opt – zece ani, asa ceva. În vreo zece ani devine major. (n.red.: Dupa paranteza cu vizita de Pasti, revine la scrisoarea grupului monarhist. Se petrecea în primavara lui 1997.) Astia propusesera pe un neamt. Eu n-am vrut sa semnez. Regele a transmis ca a primit scrisoarea. A zis ca atunci când va veni el de Craciun în România vom sta de vorba asupra solutiei la problema asta. El a venit de Craciun (în realitate, a venit în vara lui 1997 – n.r.), dar vad ca nu ma cheama. La o reuniune, la Palatul Elisabeta i-am spus: Majestate, ati promis ca de Craciun veti sta de vorba, Da, aveti dreptate, zice, mâine ati putea? Si am fost si am avut o convorbire cu Regele. Si ne-am înfundat tocmai la problema asta cu succesiunea. Zice, am vazut propunerea voastra cu printul neamt, si ca el (Regele – n.r.) propune (…)Dar cine n-a fost de acord cu Nicolae? Ei s-au consultat, Regele cu Regina, cu familia, sau a luat Regele singur hotarârea?
Nu, toata era opera familiei. CÂND I-AM PROPUS PE NICOLAE…, A ZIS, NU, CA NU STIE NICI ROMÂNESTE… DAR, ZIC, PARCA MARGARETA STIE ROMÂNESTE? SI E FATA DE 30 DE ANI… SI-MI ADUC AMINTE, STÂND DE VORBA, CA A VENIT REGINA…
Când stateati de vorba cu Regele?

Da. Si a venit Regina: Cât stati aicea? S-a facut coada afara! (Tonul cu care blândul Diaconescu reda cuvintele Reginei este greu de descris. Ca un ordin suierat, rostit cu un amestec de furie si dispret. De altminteri, se pare ca Regina ar fi facut ceea ce se numeste “o scena“. Ar fi patruns ca o vijelie în cabinet, trântind usile de perete. Ar fi strigat furioasa, suficient de tare cât sa auda si alti participanti la receptie si batând cu bastonul în podea, “CA DIACONESCU ÎNCEARCA SA-L CONVINGA PE REGE S-O ÎNDEPARTEZE PE MARGARETA DE LA TRON. SA FACA BINE SA-L LASE ÎN PACE CA REGELE DEJA A HOTARÂT!”)
Dumneavoastra erati singur cu Regele într-o camera?
Da.
Si a intrat peste dumneavoastra?

Deci asa s-a creat un curent pro-monarhic, dar cu solutia asta, Margareta.
Pe Margareta…
Da“ – cf. Adrian Patrusca/Horia Tabacu, Cum si-a taiat Monarhia craca de sub tron, în EVZ.RO, 29 august 2011 – interviu luat, acasa, liderului taranist Ion Diaconescu.

…Aceste lucruri le spune Ion Diaconescu si într-o scrisoare, publicata în cartea sa, Dupa Revolutie, Ed. Nemira, 2003: „Prin primavara anului 1997, am primit o scrisoare adresata regelui, redactata de un comitet promonarhic constituit initial în jurul lui Corneliu Coposu în timpul vietii acestuia si mi se cerea sa semnez scrisoarea ca succesor al lui Coposu . Printre membrii comitetului respectiv îmi amintesc de Dan Grigore, Alexandru Paleologu si Doina Cornea. Autorii scrisorii erau preocupati tot de problema succesiunii la tron si-i propuneau Regelui sa se conduca dupa statutul Regelui Carol I. Acest statut, pornind de la faptul ca Regele Carol I n-avea mostenitori directi de sex barbatesc, a prevazut ca acesta sa mearga în Germania, la fratele sau mai mare, din Casa de Hohenzolern Sigmaringen si sa adopte pe al doilea nascut al acestuia care a devenit mostenitor si viitorul Rege Ferdinand. Eu am considerat însa aceasta formula depasita, trecusera patru generatii de atunci si formula nu avea nici o sustinere în opinia publica româneasca. În schimb, dupa vizita familiei regale din 1992, la care participase si micul print Nicolae, copilul uneia dintre fiicele Regelui, se crease un foarte puternic val de simpatie în favoarea acestuia si toate cercurile monarhiste îl considerau drept posibil mostenitor al tronului. Dupa ce le-am prezentat argumentele pentru aceasta solutie, autorii scrisorii au fost de acord cu formula sustinuta de mine si au convenit sa modifice scrisoarea în acest sens, propunând ca solutie principala nominalizarea micului print ca mostenitor al tronului, mentinându-se în subsidiar si solutia lor initiala privind aplicarea statutului Regelui Carol I. Scrisoarea astfel modificata a fost semnata de mine si predata initiatorilor, pentru a fi înmânata Regelui”.

…Cunosc (ceea ce putini cunosc, azi, în România!) si scrisoarea lui CEZAR LAZAROVICI, din Tel Aviv, catre ideologul/liderul spiritual post-codrenist al Miscarii Legionare, FAUST BRADESCU – scrisoare în care originea asa-zisilor „regi valahi” , din veacurile XIX-XX se lamureste, definitiv : „Noi (n.n.: evreii si masonii)V-AM ADUS ÎN TARA UN MARE REGE, DINTR-O VENERABILA FAMILIE DE EVREI, dar voi nu ati meritat aceasta cinste. Porcilor!

…Si uite ce se-apuca sa „clocotesca” nastrusnicii de masoni „bilderbergieni”, cu sef de filiala valaha MUGUR ISARESCU (acum, abia, pricep cum a reusit nu prea inteligentul evreu Mihai I nu doar SA SE ÎNTÂLNEASCA (înainte de a face asta cu Parlamentul!) – cu dl MUGUR ISARESCU! – …dar, si pe la mijlocul discursului de 800 de cuvinte, din Parlamentul României, sa alature (grozav de…„fratern”!) Academia Româna de…BANCA NATIONALA: „Îsi fac datoria fata de tara institutii CA ACADEMIA SI BANCA NATIONALA, desi vremurile de azi nu au respectul cuvenit fata de ierahia valorilor din societatea românesca”. Mai, sa fie: VITELUL DE AUR, pururi, pus GARDIAN AL DUHULUI!!!

 

Domnilor “vraci ai Lumii”, masoni nenorociti! Voua nu v-a pasat si nu va pasa si nu va va pasa, macar o clipa, de nenorocirea Neamului Valah! Voi, “bilderbergienilor”, puteati sa decideti Monarhia, în România, înca din 1989! Dar acum, când “puneti pe tapet si în discutii destul de sofisticate, dar discrete, IDEEA DE REVENIRE A CASELOR REGALE ÎN TARILE FOSTE COMUNISTE” – o faceti NUMAI cu gândul la faptul ca o monarhie straina (hoasca de “regina a României”, Ana de Bourbon-Parma, nu binevoieste sa stie si sa vorbeasca O BOABA macar, din limba valaha: când i-a luat interviu Eugenia Voda, a vorbit EXCLUSIV în franceza: asa de tare ne iubesc acesti “hop-în-tol”, cu le ziceau taranii, în veacul al XIX-lea! – …nici fetele Majestatii Sale nu cunosc valaha, probabil tot din aceeasi…”prea multa dragoste de tara, ce da pe dinafara”! – …pur si simplu, LE PUT SI VALAHA, DAR SI VALAHII!!!) – …da, cu ajutorul unei monarhii straine de orice înseamna Duh Românesc, veti putea, “bilderbergienilor trilaterali”, sa jefuiti si ce-a mai ramas prin tara… – …PÂNA LA DISPARITIA ROMÂNIEI…ca ROMÂNIE A ROMÂNILOR/Urmasi ai TRACILOR SI A MARTIRILOR VOIEVOZI! “Bilderbergienii” nu mai au nevoie de un Golan Imprevizibil (“România este o tara impredictibila în Uniunea Europeana” – zice “goarna” de Claudiu Saftoiu…), precum si precât de Golan este si mai poate, înca, sa fie TRAIAN BASESCU – ci de un “hot lacom, prins în/cu TOATE haturile” apartenentei de/la… “FAMIGLIA” (regalitatea a devenit, din GARANTA LUI DUMNEZEU, pentru prosperitatea Neamului VALAH, cum era sub Sfintii Musatini, Cei PURURI Îngenunchiati în BISERICA LUI HRISTOS-MÂNTUITORUL! – o MAFIE INTERNATIONALA, suprapusa peste/identificata cu Iudeo-Masoneria MONDIALIST-CAMATAREASCA!), la CLOACA MASONICO-BÂLCEANA A EUROPEI! Nici macar sa nu îndrazneasca A MIMA “Majestatea Sa” MIHAI I nesupunerea… – fata de “verisorii” lui mondialisti (“de vitrina-de vitrina”, regisorii astia “iluministi/illuminati”, dusi de zgarda ori de lantug, de catre “bilderbergieni” – …dar “majestuoasa si preagratioasa” Elisabeta a II-a a Angliei, “verisoara” lui Mihai I… – ESTE ÎN FRUNTEA TOPULUI CELOR MAI BOGATI OAMENI DIN LUME!), cei pusi pe crima si jaf si genocid si…terracid!!!

Ar mai fi ceva (subliniat, discret, si în interviul luat regretatului lider taranist, ION DIACONESCU): regele Mihai I nici nu mai are autoritate, în clanul sau evreiesco-tiganesc: “(…)Mai vârstnica principesa Margareta face cunostinta, bineînteles întâmplator, cu un actor aratos si cu zece ani mai tânar. Focul se aprinde. Sentimentele nu tin seama de vârsta si nu pleaca urechea la suspiciuni, cum ar fi pedigriul junelui Duda, al carui tata a fost secretar PCR, a detinut functii în PSD si, colac peste, ca sa zicem asa, pupaza, mai era si bun prieten cu Ion Iliescu. Degeaba a bombanit batrânul Rege, n-a avut spor în fata femeilor. Dupa doi ani de curte, casatoria e gata. Radu Duda devine print. La sfârsitul lui 2007, REGELE TRECE PESTE LEGEA SALICA SI O DESEMNEAZA PE PRINCIPESA MARGARETA DREPT MOSTENITOARE A TRONULUI. PRINTUL NICOLAE ESTE SCOS DIN JOC. DUPA DECESUL REGELUI, DUDA VA DEVENI PRINT CONSORT. ADEVARATUL CONDUCATOR AL CASEI REGALE A ROMÂNIEI. Trecusera 60 de ani de la abdicarea din 1947.

Într-un articol din revista Caminul Românesc care apare la Geneva, Nicolette Franck, autoare a mai multor carti despre viata Regelui, afirma ca DUDA A FOST INFILTRAT ÎN FAMILIA REGALA DE SERVICIILE SECRETE LA ORDINUL LUI ILIESCU. Presa publica un document incendiar care provine din biroul fostului prim-secretar PCR Iasi: UN TABEL CU NUME DE PERSOANE SI DATELE LA CARE PCR A APROBAT CA ACESTEA SA DEVINA PERSOANE DE SPRIJIN PENTRU SECURITATE. PE LISTA, RADU DUDA, ACTOR LA TEATRUL NATIONAL DIN IASI, PENTRU CARE PCR DADUSE APROBARE SA DEVINA PERSOANA DE SPRIJIN A SECURITATII LA 9.03.1986. Seful Securitatii Iasi, Constantin Ciurlacu, sustinea în 2006 ca lista este reala. Noul Print respinge indignat toate acuzatiile de colaborare cu Securitatea. De altfel, va si obtine o patalama corespunzatoare de la CNSAS, în ciuda vociferarilor lui Mircea Dinescu.
Din toamna lui 2002, legaturile sale cu PSD se oficializeaza: devine emisar pentru integrare euroatlantica al guvernului Nastase. Se molipseste de apetitul pentru afaceri dubioase si implica Familia Regala în scandalul fregatelor britanice, pentru achizitionarea de la fier vechi a carora, spune presa, s-ar fi dat o mita de 7 milioane de lire sterline. Schimbarea de putere din 2004 nu înseamna o schimbare si pentru Duda. El ramâne emisar al guvernului DA, gratie puntilor trainice care leaga PSD de PNL.
Estimp, Regele Mihai dispare tot mai mult de pe scena publica. Imaginea sa se topeste. Prezentele sale devin tot mai decorative. În toate ocaziile, ceremonii, sarbatori, singurul care vorbeste pentru Familia Regala este Printul Duda. Pe treptele decaderii, Regele Mihai îi acorda lui Adrian Nastase, seful ginerelui, titlul de “Omul Anului 2003” oferit de tabloidul VIP!
LOVITURA DE GRATIE PENTRU CASA REGALA VINE ÎN 2008, CÂND PRINTUL DUDA, SOTUL VIITOAREI REGINE A ROMÂNIEI, ÎSI ANUNTA CANDIDATURA LA PRESEDINTIA TARII. Batrânul Rege, depasit de situatie, accepta cu jumatate de gura situatia penibila în care a fost pus: “Nu este un lucru obisnuit pentru un membru al Casei Regale. Dar viata ne-a pus în fata multor situatii neobisnuite, pe care am reusit sa le trecem cu bine”. TOTUL S-A TERMINAT: CASA REGALA A ROMÂNIEI RECUNOASTE REPUBLICA IMPUSA DE TANCURILE SOVIETICE! Dupa aceasta a doua abdicare a Regelui, printul-candidat, cotat cu 3% în sondaje, se retrage grabnic din competitie. MANEVRA DE ANIHILARE SI COMPROMITERE A REUSIT! Mai mult, PRIN PRESTATIA SA ÎN CAMPANIA ELECTORALA, DUDA ATRAGE CASA REGALA ÎN BATALIA POLITICA. O SCOATE DIN NEUTRALITATE SI O POZITIONEAZA PE ESICHIER, CEEA CE REPREZINTA ULTIMUL GRAD DE ÎNJOSIRE A COROANEI.

Ba penultimul! Anul trecut, Regele participa la parada de 9 mai de la Moscova. Însotit, bineînteles de Radu Duda, îmbracat în ofiter. Moscova a învins din nou
!” – cf. Adrian Patrusca, Manevrele prin care Duda a pus mâna pe Casa Regala a României, luni, 29 August 2011.

Sau, în acelasi ziar:Actorul Radu Duda o cunoaste pe Principesa Margareta, cu 10 ani mai în vârsta decât el, în 1994 si se casatoresc în 1996, cu toata opozitia Regelui. Nicolette Frank, apropiata a Regelui Mihai, scrie în revista “Caminul Românesc” de la Geneva ca Duda a fost infiltrat de serviciile secrete în Casa Regala la ordinul lui Iliescu.

Atitudinea lui Ion Iliescu fata de Casa Regala se schimba radical dupa casatoria lui Radu Duda cu Margareta. Viitorul print consort ajunge reprezentant al guvernului Nastase. Numele sau este implicat într-un mare scandal de presa, legat de o presupusa mita de 7 milioane de lire sterline care s-ar fi platit pentru achi­zitionarea celor doua fregate scoase din uz de marina britanica”.

Deci, cine îsi vrea o “duda” drept rege…n-are decât sa fie regalist/monarhist (în sensul dat acestor vorbe, azi, de catre snobii care îsi dau peste cap, ochii cei crocodile-lacramosi…si se prefac ca n-au mai vazut, în viata lor, o fiinta mai supraterestru de inteligenta, înteleapta, buna si distinsa, decât…“Majestatea Sa Regele Mihai”…!).

Eu, mai putin impresionabil decât “trombonistii” si decât toti “fripturistii” si fariseii – mi-as dori un VOIEVOD-CIOBAN, cu HARUL MARTIRIULUI DE/PENTRU NEAM… – un MUSATIN, un BASARAB ori BRÂNCOVEAN [4]…cei care, “cu sângele lor, au spalat pacatele noastre”!!!

Daca asa stau lucrurile cu “infiltrarea lui Radu Duda”, ca “om al lui Iliescu” – sa ne mai mire, oare, “schimbarea cu 180 de grade” a atitudinii lui Iliescu, fata de…”FAMIGLIA…regala” – din 1990 pâna în 1992 …si, de la nunta lui Duda cu Margareta, “sa te tii, pânza, sa nu te rupi”…?! Guvernul Adrian Nastase propune, guvernul Tariceanu dispune…”Proiectul, intiat de Guvernul Nastase si însusit de Cabinetul Tariceanu,  prevede ca Regele Mihai urma sa primeasca 30 de milioane de euro, în schimbul castelelor Peles, Pelisor si Foisor, precum si pentru celelalte bunuri din inventarul acestora.
Dupa ce a trecut de Parlament, Legea despagubirilor pentru Rege a fost declarata integral neconstitutionala, de catre judecatorii Curtii Constitutionale.
ACUM, CABINETUL TARICEANU A GASIT  MODALITATEA PRIN CARE SA FENTEZE ACEASTA DECIZIE”- cf. Cristina Trefas si Maria Manoliu, art. Statul va da regelui Mihai tot 30 de milioane euro pentru palate, în gândul.ro, 11 noiembrie 2005 (…“Gândul” este, si azi, dupa 6 ani, tot ziarul C.T.P.-ului – care a devenit, peste noapte… adorator “rrromeoliano-julietesc” al… Casei Regale! – cf. art. Regatul pentru un magar, 25 octombrie 2011! – …stie ce stie sinistrul, “cacealmistul” … – dar teribil de informatul personaj infernalo-malefic, de melodrama dâmboviteana!).

…“Bilderbergienii” vor nu doar sa-si “recupereze” …nu împrumuturile, CI CAMETELE!!! – ..ci, pur si simplu, sa schimbe geografia Europei, în asa fel încât unele state, precum este, în primul rând, România – SA DISPARA, PUR SI SIMPLU SI FARA NICIO ZARVA!!!

Datele “recoltate” de la recensamânt m-au lamurit pe deplin: DA, ISRAELUL CENTRALIZEAZA TOATE INFORMATIILE/BILANT DESPRE VALORILE STATULUI ACTUAL ROMÂNESC (ceea ce noi, în 21 de ani de “democratie sinucigasa”, prin guvernanti tradatori si bicisnici, N-AM “TENTAT” NICIO CLIPA, MACAR!), PENTRU A-SI INSTALA, PE LOCUL ROMÂNIEI, NOUL LOR STAT-RAI/”CANAAN”, fagaduit lor de…SATAN!!! – …si, culmea! – fara vreo urma de…”problema arabeasca”, prin jur…!

Iata de ce, eu personal, nu vreau, în egala masura, nici “pedelei”, nici “basesti”…niciun soi de MÂRLANO-GOLANO-TRADATORI!!!- …DAR NICI ASA-ZISI HOHENZOLLERNI”…: evreinobili” si, mai cu seama… brigando-aventurieri, de renume (si NARAV, parsiv si statornic, precum RÂIA!) europeano-criminalo-mondialist!!!

De ce? PENTRU CA-S, SI UNII, SI ALTII, RUDE (MORALE!) MULT PREA DE-APROAPE (…apropiate de MOARTEA NEAMULUI meu…)!!!

TOT VISEZ SI TOT VOI VISA, PÂNA-OI MURI, NISTE CALAUZE SFINTE (…nu niste cazaturi tradatoare, nemernice, MÂRLANCE ori SNOABE! – TOT AIA: DISPRETUITOARE, DE MOARTE! – ALE PAMÂNTULUI CARE I-A PRIMIT/GAZDUIT!!! – …cazaturi cu cautaturi închiondorate, de ucigasi!), PENTRU SFÂNTUL NEAM AL VALAHILOR…!!!

…Tot se va-ndura (cândva – CU CERTITUDINE!) Hristos-Dumnezeu, ca sa se mântuie Neamul meu cel atât de vechi, de nobil si de umilit întru viforele istoriei… – Neam de MARTIRI, de CRUCIFICATI/RASTIGNITI (…precum ION VODA Armanul, precum „craisorii” CLOSCA si HOREA si TUDOR si…!), CUMPLIT DE DEMNI…!!!

 

prof. dr. Adrian Botez

NOTE:

1 AFACEREA STROUSSBERG a fost un puternic scandal politico-financiar privind concesionarea constructiei liniei ferate Roman – Bucuresti – Vârciorova consortiului prusian condus de Heinrich Strousberg, un antreprenor german. Neregulile descoperite ulterior în contract si conditiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumult în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român.

Henri Bethel Stroussberg, supranumit in secolul al 19-lea “regele cailor ferate” din Europa, a primit in 1868 din partea statului roman concesionarea pe 99 de ani a liniei ferate pe distanta Roman-Bucuresti-Varciorova, in lungime de 914,8 kilometri, pe care urma sa o construiasca intr-un rastimp de cinci ani. Istoria acestei afaceri pare izbitor de asemanatoare cu cea a constructiei autostrazii Transilvania, incredintata fara licitatiile cerute de lege de catre Guvernul Adrian Nastase, Grupului american de inginerie si constructii Bechtel, socotit cel mai puternic realizator de cai rutiere din lume. Cu alte cuvinte regele neincoronat al constructiilor de autostrazi al acestui secol.

In 1866, Printul Carol de Hohenzolern-Sigmaringen, agreat de numeroase Curti monarhice europene, este ales printr-un plebiscit domnitor al Romaniei. La 10 Mai in acelasi an, cu prilejul depunerii juramantului in fata Parlamentului, el tine o cuvantare, in care isi expune propriul sau program de transformare a tarii intr-un stat european, subliniind intre altele cerinta esentiala pentru atingerea acestui tel, anume existenta unei retele de cai ferate. El spunea: “E cel mai bun mijloc de a activa productia, de a favoriza traficul si de a favoriza raspandirea luminilor”. Fara indoiala, avea perfecta dreptate, insa problema era faptul ca Romania traversa o criza financiara, datorata imprumuturilor contractate in strainatate de regimul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situatie penibila care a contribuit in final la abdicarea acestuia, fortata de partidele liberal si conservator care dominau Parlamentul.

La venirea pe tron a Principelui Carol I, Romania nu dispunea decat de linia Bucuresti-Giurgiu, care facilita legaturile cu Europa Occidentala pe calea ferata, conectata la cea fluviala cu navele pe Dunare. Proiectul princiar de a inzestra Romania cu o retea feroviara aparea generos si atragator pentru populatie si partidele politice, care l-au salutat cu entuziasm, parand o initiativa de bun simt a sefului statului. Nu se stia insa ca, in spatele acestui program, se afla interesul major al noului suveran de a capata recunoasterea sa ca domnitor al Romaniei de catre marile puteri europene, indeosebi Imperiul Otoman. Prusia, al carei cuvant era ascultat fara nazuri de Poarta Otomana trebuia sa fie contactata prima. Caci, ca la biliard, pentru ca Romania sa capete ce dorea, adica firmanul de investitura a noului domnitor din partea Turciei, precum si recunoasterea perpetuarii unirii celor doua principate Muntenia si Moldova, demersurile diplomatice necesare se cereau incepute nu la Istanbul, ci la Berlin. Iar la Berlin, una din conditiile secrete impuse Romaniei contra serviciilor diplomatice a fost ca drumurile de fier necesare tarii sa fie concesionarea unei companii prusace. Evident, afacerea aparea foarte convenabila ca idee politica. Atat Prusia, cat si Romania aveau de castigat. Prusia primea bani, iar Romania dobandea o infrastructura moderna.

Pana aici, toate bune. Numai ca, la sfarsitul secolului 19, ca si la inceputul celui de al 21-lea, orice concesiune publica din Romania trebuia facuta, conform Constitutiei, doar pe baza unor licitatii. Guvernul s-a conformat legii si a deschis o licitatie internationala, la care s-au angajat o companie spaniola si cateva companii austriece. DAR, INAINTE CA ACESTEA SA INTRE IN COMPETITIE, CAROL I A IMPINS GUVERNULUI, DESCHIS, UN CONCURENT-SURPRIZA, ANUME CONSORTIUL PRUSAC B.H. STROUSSBERG, LA CARE PARTICIPAU CU ACTIUNI PERSONAJE MARCANTE DIN MAREA NOBILIME GERMANA, PRINTRE CARE PRINTUL HUGO DE HOHENLOHE, DUCE DE UJEST SI PRINTUL CAROL ANTON DE HOHENZOLERN-SIGMARINGEN, TATAL NOULUI DOMNITOR AL ROMANIEI. DE ALTFEL, ACESTA A RECOMANDAT FIULUI SAU CONSORTIUL B.H. STROUSSBERG “CA O GARANTIE IMPOTRIVA INTRIGILOR IMORALE”.

Stroussberg vine la Bucuresti si semneaza cu statul roman contractul de concesionare pe 99 de ani a caii ferate si de executare a lucrarilor necesare. H.B. Stroussberg s-a angajat sa stranga banii necesari lucrarilor, pe care Romania nu-i avea, emitand obligatiuni plasate pe piata europeana, cu dobanzi garantate de Guvernul de la Bucuresti. DOMNITORUL CAROL I FACE O A DOUA GRESEALA, PATRONAND AFACEREA, ASOCIINDU-SE CU AMBRONN, SAMBELANUL TATALUI SAU, PE CARE L-A NUMIT, DE ALTFEL, SI CONSILIER AL CASEI SALE PRINCIARE, IAR IN PLUS, REPREZENTANT AL STATULUI ROMAN. TOT CONSILIER ERA SI BANCHERUL BERLINEZ GERSON BLEICHRODER, ACESTA PRELUAND DREPTURILE CONSORTIULUI STROUSSBERG, CONTRA INTERESELOR ROMANIEI.

Legea concesionarii Stroussberg este publicata în Monitorul Oficial din 22 septembrie si prevedea constructia urmatoarelor linii ferate:

  • 1. Roman – Marasesti – Tecuci, cu ramificatia Tecuci – Bârlad

  • 2. Galati – Braila – Buzau – Ploiesti – Bucuresti

  • 3. Bucuresti – Pitesti – Slatina – Craiova – Turnu Severin – Vârciorova

  • Dupa terminarea constructiilor acestor linii guvernul român putea cere si constructia liniei Buzau – Focsani – Marasesti.

Costul pe kilometru al retelei feroviare urma sa fie de 270.000 lei aur, adica un total de 247.000.000 lei pentru lungimea magistralei de 914,8 km., inclusiv întregul inventar fix si mobil.

Consortiul putea emite obligatiuni pentru formarea capitalului necesar, asigurate de fondul cailor ferate, cu dobânzi garantate de stat. Obligatiunile aduceau dobânzi de 7,5% pe an si erau emise de purtator. Un prim conflict a aparut în momentul când domnitorul Carol I a propus numirea prusacului Ambronn în functia de comisar al statului român, pentru a supraveghea emisia de obligatiuni. Ambronn era un apropiat al lui Strousberg, ceea ce putea considera un dezavantaj pentru statul român. Numirea era si ilegala, caci un strain nu putea fi numit în pozitia de comisar-controlor din partea statului român.

Durata concesiunii era de 90 ani si se socotea de la terminarea primei linii Roman – Galati, iar tot inventarul si exploatarea liniei aveau sa treaca în patrimoniul statului. De asemenea, terenul necesar liniilor era cedat de stat consortiului, în mod gratuit, dar acesta trebuia sa asigure transportul gratuit al postei si sa permita statului instalarea de fire de telegraf pe stâlpii companiei, de-a lungul liniilor.

Lucrarile au inceput, insa timp de cativa ani, pana in 1871, H.B. Stroussberg contruise doar doua tronsoane de cale ferata intr-o maniera deplorabila, Bucuresti-Braila si Galati-Roman, dar lasand multe intreruperi, astfel incat traseul nu putea fi utilizat in intregime. Presa de opozitie, ca si parlamentarii liberali, au inceput o campanie de denuntare a modului in care consortiul prusac proiectase si executase calea ferata, incriminand fara nici o ocolire pe Carol I ca a patronat “o foarte murdara afacere”. Scandalul a izbucnit violent cand s-au aflat o multime de amanunte ascunse de guvernul conservator care-l sprijinea pe domnitor.

Intre altele, a fost dat pe fata faptul ca H.B. Stroussberg santaja guvernul cu sistarea lucrarilor pana nu i se vor avansa patru milioane de taleri-aur, ceea ce era practic o escrocherie, facuta la fel si in Rusia de catre prusac, cu putin timp inainte. Mai mult, din presa austriaca s-a aflat ca B.H. Stroussberg recrutase deja 6000 de muncitori prusaci care urmau sa-i inlocuiasca pe lucratorii romani, in pofida prevederilor contractuale ce stipulau ca mana de lucru trebuia asigurata pe plan local. In fine, s-a vazut ca valoarea pe kilometru de cale ferata impusa de firma prusaca era de cateva ori mai mare decat cea oferita de firmele spaniola si austriece, eliminate din competitie in mod abuziv.

TOATE ACESTEA AU TRANSFORMAT O AFACERE COMERCIALA INTR-UNA POLITICA, AJUNGANDU-SE PANA ACOLO INCAT LUI CAROL I SA I SE CEARA ABDICAREA, CAND S-A DOVEDIT CA AMBRONN, PROTEJATUL REGELUI, SE FACUSE NEVAZUT, IAR BANII ESCROCATI ROMANIEI FUSESERA IMPARTITI INTRE NOBILII PROTECTORI PRUSACI AI LUI STROUSSBERG. Finalul scandalului cu tenta internationala a plutit intr-o maniera nebuloasa. Stroussberg a fost obligat chiar de cancelarul prusac Bismarck sa plateasca Romaniei 6 milioane de franci, iar ministrilor de la Bucuresti chemati in judecata de Opozitia parlamentara pentru neglijenta in dauna statului li s-au retras acuzatiile, Kaiserul german insusi l-a absolvit pe Carol I de responsabilitati, ceea ce i-a dat aripi regelui sa declare: “Domnii de la Berlin ar vrea sa trateze Romania ca pe Egipt”. Totul s-a incheiat definitiv in ianuarie 1889, cand statul roman a rascumparat de la concesionari liniile ferate, devenind proprietarul acestora. Din acel moment, reteaua de cai ferate a fost extinsa de CFR, culminand cu realizarea podurilor de peste Dunare de catre Saligny, lucrare considerata la acea vreme cea mai mare si mai moderna din Europa.

Referinte:

1) http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Afacerea_Strousberg

 

2– “În perioada României Mari, o figura proeminenta a fost primul-ministru Alexandru Vaida-Voievod, încadrat în loja “Ernest Renan”, alaturi de Traian Vuia, Mihai Serban s.a.

El (n.mea: Alexandru Vaida-Voievod) a obtinut, datorita discutiilor cu omologii sai masoni, premierii britanic si francez, Lloyd George si Georges Clemenceau, acceptul unor importante revendicari teritoriale românesti, inclusiv Basarabia” – cf. Ziare.com

3 – „În ceea ce-l priveste pe numitul Mihai, „voievod de Alba Iulia“, care nu a fost rege, pentru ca tatal sau, Carol II, nu a abdicat niciodata, el a renuntat, la 30 decembrie 1947, „pentru mine si pentru urmasii mei la tron, renuntând pentru mine si pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat…“. În consecinta, Mihai a devenit CETATEANUL MIHAI ARGESANU, nume sub care a vizitat familia Ceau­sescu în secret de trei ori, obti­nând retragerea lui Valentin (amantul Margaretei, fiica sa) de la Oxford si sistarea pro­cesului privind furtul celor 42 de tablouri din patrimoniul national. El a pierdut, astfel, dreptul de a aspira la calitatea de sef al Casei Regale române, calitate detinuta de regele en titre Carol II si care, la moa­r­tea acestuia (4 aprilie 1953), nu putea fi revendicata decât de printul legitim Carol Mircea Grigore (recunoscut prin deciziile irevocabile ale tribunalelor din Lisabona si Paris în 1955, 1957 si 1963). Abdicând, Mihai a pierdut si dreptul la utilizarea tuturor titlurilor amintite, titluri pe care a reînceput sa le utilizeze astazi, ilegal, deoarece nu a redevenit rege.

Prin urmare, în 1948, la Ate­na, nu „M.S. Regele Mihai I“ sau „A.S.R. Mihai al Ro­mâniei“ s-a casatorit cu prin­tesa Anne de Bourbon-Par­ma, ci cetateanul Mihai Argesanu. Drept consecinta, atât numita Anne de Bourbon-Parma, cât si fiicele sale utilizeaza ilegal titlurile de „M.S. Regina“, respectiv „A.S.R. Printesa“, la care nu au dreptul. Cu atât mai mult sotul Margaretei Duda, Radu Duda, comite un fals de identitate utilizând titlul de „A.S.R. Printul“, fals demon­strat de revista „Royalty“ în cadrul procesului pentru im­pos­tura pierdut de el la Londra în octombrie 2006. Acest titlu i l-ar putea oferi Mihai doar daca ar redeveni rege, iar România – regat, ori Fürst-ul Casei de Hohenzollern-Sig­maringen, daca ar deveni „îm­parat“ sau „rege“ al Ger­maniei.

Nefiind cazul, atragem atentia membrilor celor doua Camere ale Parlamentului Ro­mâ­niei ca atât România, cât si Germania fiind republici, im­postura trebuie sa înceteze, numita familie Argesanu-Du­da sa intre în legalitate, vino­vatii – pedepsiti conform Co­dului Penal si toate drepturile si privilegiile obtinute ilegal, prin „uzurpare de calitati ofi­ciale“ si „fals privind identi­tatea“ de catre cei mentionati – retrase! Aceasta pentru ca Ro­­mânia aspira la recu­noasterea sa ca „stat de drept“ – cf. Senator Nicolae IORGA, Liderul Grupului Parlamentar P.R.M., din Senatul României.

4– „Plenipotentiarul venetian la Tarigrad, Andrea Memno, a fost de fata în 15 august 1714, la scena executiei lui Constantin Brâncoveanu Voda si a membrilor familiei sale ucisi din porunca sultanului Ahmed. În scrisoarea sa catre dogele Venetiei, plenipotentiarul sau raporteaza astfel:

Duminica 15 august de dimineata, s-a taiat capul batrânului principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui si unui boier care-i era vistier.

Iata cum s-a facut:

Înca de dimineata Sultanul Ahmed se puse într-un caic împaratesc si veni la seraiul zis foisorul Jalikiacs pe canalul Marii Negre, în fata careia era o mica piata, unde au adus pe Brâncoveanu Voievod, pe cei patru baieti ai lui si pe vistierul Vacarescu, i-au pus în genunchi unul lânga altul la oarecare departare, un gâde le-a scos caciulile din cap si Sultanul i-a mustrat facându-i haini. Apoi le detera voie a face o scurta rugaciune.

Înainte de a se ridica securea asupra capului lor fura întrebati daca voiesc sa se faca turci si atunci vor fi iertati. Glasul cel înabusit de credinta al batrânului Brâncoveanu rasuna si zise înspaimântat de aceasta insulta:

<<Fiii mei, fiii mei! Iata, toate avutiile si orice alta am pierdut. Sa nu ne pierdem înca si sufletele! Stati tare, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte; priviti la Hristos Mântuitorul nostru, câte a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare în aceasta si nu va miscati, nici va clatiti din credinta pravoslavnica pentru viata si pentru lumea aceasta!Aduceti-va aminte de Sfântul Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici îmbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos, ca nu sunt vrednice muncile si nevoile aceste de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acum, dara, o dulcii mei fii,cu sângele nostru sa spalam pacatele noastre!>>

La aceste cuvinte, Ahmed se facu ca un leu turbat si porunci sa li se taie capetele. Gâdele înfiorator, ridica securea si capul marelui vistier Enache Vacarescu se rostogoli pe pamânt. Apoi se începu cu uciderea copiilor. Când gâdele ridica securea la capul feciorului celui mai tânar al domnului, Beizadea Mateias, numai de 16 ani, acesta se îngrozi de spaima; sarmanul copilas, vazând atâta sânge de la fratii lui si de la Vacarescu, se ruga de Sultan sa-l ierte, fagaduindu-i ca se va face turc. Însa parintele sau, Domnul, al carui cap cazu în urma, înfrunta pe fiul sau si zise: “Mai bine sa mori în legea crestineasca, decât sa te faci pagân, lepadându-te de Iisus Hristos pentru a trai câtiva ani mai mult pe pamânt!

Copilasul asculta si ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: “Vreau sa mor crestin. Loveste!”

În urma ucise si pe Brâncoveanu.

O Doamne! O Doamne! Pana-mi tremura când va scriu Excelenta. Ceea ce am vazut … Ma întreb: putut-a fi de fata cineva sa nu fi plâns, vazând capul nevinovatului Mateias tânar tinerel, rostogolindu-se pe jos, lânga capul parintelui sau care se apropiase de-al copilului … parea a-l îmbratisa…

Gâdele stropit de sângele crestinesc, face un salut Sultanului Ahmed si se retrage. Sultanul însotit de plenipotentiarii Germaniei, Rusiei, Angliei se ridica sa plece. Vazându-ma cu ochii înlacrimati spuse Sultanul ca regreta acum ceea ce a savârsit…” – cf. Arsenie Boca, Cararea Împaratiei, cap. 2: Razboiul nevazut.

1

SALVATI SINAIA

motto: pasivitate inseamna complicitate!

atitudini: DESPRE LIMBAJ (1)

arh. Nicolae Dan MANEA

Pentru a ne transmite intentiile sau gandurile, pentru a comunica intre noi, folosim limbajul.

El poate fi vizual: prin semne scrise, pin imagine sau prin gesturi; auditiv: atunci cand vorbim, ascultam muzica sau pur si simplu fosnetul padurii, olfactiv, tactil, si desigur putem continua. Felul in care ne exprimam prin orice fel de limbaj are o stransa legatura cu felul nostru de a fi si cu modul nostru de a gandi. Un bun orator are o minte agera si ordonata, un pictor este tacut fiindca ne vorbeste intr-un alt fel, un muzician renumit poate compune chiar daca e surd iar un balbait este dezordonat si nu se poate concentra la nimic.

Considerand cladirile, dar si localitatile pe care ele le compun, ca rod al gandirii unor oameni, putem considera si arhitectura ca fiind, la randul ei, un anumit fel de limbaj. Frumusetea si armonia proportiilor unei constructii reflecta o anumita cultura, stare de spirit si de echilibru a arhitectului dar si a epocii in care a creeat. Modul de a gandi si de a actiona al unui grup de oameni sau a unei societati s-a reflectat mereu in limbajul folosit, inclusiv in arhitectura. O societate profund democratica a creat spatii publice ample (agora, teatrul), larg deschise cum este Acropola Atenei dominata de minunatul Parthenon, simboluri ale echilibrului, luciditatii, prieteniei, modestiei si al aspiratiei spre perfectiune. Un alt fel de societate, bazata pe cuceriri razboinice si pe inrobirea oamenilor, a construit cetati de necucerit cocotate pe inaltimi de unde domina imprejurimile (asa cum o fac si ocupantii lor) dar si orase izolate, inconjurate cu ziduri inalte iar o dictatura a produs constructii colosale, coplesitor de mari si de inutile, in care doar aspectul opulent si nu continutul sunt menite sa transmita mesaje privitorului.

Ca si limbajul, arhitectura a suferit in diferite perioade de timp influentele civilizatiilor vecine, ale popoarelor razboinice ale culturilor cuceritorilor sau invadatorilor. Constatam ca si in zilele noastre, aceste influente asupra limbajului (arhitecturii) sunt prezente sub diferite forme:

Ni s-a spus multa vreme, cu insistenta, folosind mereu aceleasi putine cuvinte ca toti suntem egali, deci toti suntem la fel. Personalitatea si exceptia au fost excluse si inlocuite cu mediocri tatea. Ce a insemnat asta in arhitectura: tipizarea, prefabricarea, repetare (care tot un fel de balbaiala este), mai exact cartierele de blocuri. Toate apartamentele sunt la fel, toate blocurile sunt la fel, toate cartierele sunt la fel asa cum si noi trebuie sa fim la fel. Balcoanele, ferestrele, acoperisurile, strazile toate se repeta obsesiv si sunt rareori diferite, asa cum la fel se repeta si frazele pe care le auzim, fraze compuse dintr-un numar limitat de aceleasi cuvinte. Apartamentul si blocul in care locuim sunt deci lipsite de personalitate asa cum ar trebui sa ajungem si noi. Spatiile comune (scari, holuri) sau cele publice (piete, parcuri) sunt reduse la minim pentru a limita posibilitatea ca oamenii sa se intalneasca, sa discute unul cu altul, sa se cunoasca.

Tot la bloc, cheltuielile se impart, grijile se impart, terenul aferent se imparte si in final se imparte si responsabilitatea in bucati atat de mici, incat in cele din urma dispare, asa cum si sentimentul de apartenenta se restrange strict la proprietatea personala (adica se opreste la usa apartamentului, mai exact la fata ei interioara) excluzand dreptul legitim de proprietate (grija, responsabilitatea) asupra intregului bloc, asupra intregului cartier si asupra intregului oras.

In imaginea pe care v-o prezint stau alaturi un bloc si o locuinta traditionala. In ambele cladiri locuiesc oameni. Prima intrebare pe care ne-o punem este ce cauta aceste cladiri una langa alta. Apare apoi evident faptul ca blocul, adica constructia mai noua, este cea care deranjaza vechea casa. Observati pe urma diferenta de marime, diferenta de grija pentru detalii si pentru frumos, diferenta de prestanta si de personalitate, diferenta de conceptie si de mentalitate si trageti dumneavoastra in locul meu cuvenitele concluzii.

SINAIA, 12.09.2011,

in cadrul campaniei SALVATI SINAIA

arh. MANEA Nicolae Dan

CASTELUL PELES, RESEDINTA REGILOR ROMÂNIEI

de Carmen MARIN

România, se poate mândri cu unul dintre cele mai frumoase castele din Europa. Constructia sa s-a facut în vremea regelui Carol I, între anii 1873 si 1914. Considerat ca unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, se evidentiaza prin caracterul sau de unicat si este prin valoarea sa artistica si istorica si unul, din cele mai importante monumente din Europa.

 

Dupa alegerea sa ca domn al României, 1866, principele Carol I, viziteaza Sinaia fiind fascinat de frumusetea locurilor. Domnitorul hotaraste sa se zideasca castelul, într-un loc pitoresc, cumparând terenul (1000 de pogoane). Arhitectii Johannes Schultz si Karel Liman, fac din acest edificiu un „sediu’’ al noii dinastii. Au lucrat la constructia lui, circa 300 de muncitori, fiind supravegheati de aproape, de chiar domnitorul Carol. Acesti muncitori erau de toate neamurile: români salahori si carutasi, italieni zidari, albanezi si greci sapatori în stânca, germani arhitecti, maghiari dulgheri, turci arzând caramida, polonezi sapatori în piatra, cehi fierari, francezi gradinari. Nu au existat ziduri, domnitorul considerând ca acest castel este al tuturor, singura poarta fiind aceea a cetatii Vidin, în razboiul independentei (1877-1878).

 

Asadar, castelul Peles a fost inaugurat în anul 1883, iar asezarea sa n-a fost întâmplatoare. Ridicat pe Valea Prahovei, se învecina cu Predealul, care pe vremea aceea era granita României, cu Austro-Ungaria. Dupa unirea Transilvaniei cu Vechiul regat, Pelesul se va gasi în inima tarii. La sfintirea castelului în anul 1883, regele a rostit urmatoarele cuvinte: „Am cladit acest castel, ca semn trainic ca sunt adânc înradacinat în aceasta frumoasa tara, îndeplinind o datorie sfânta si închinând zidirea cu vin românesc, în cinstea si fericirea României’’. Si tot atunci poetul Vasile Alecsandri a urat: „Din stramosi când un domn sau un boier mare, intra în casa noua poporul îi ureaza: sa ai atâtea cinstiri si atâtea biruinte câte grinzi si caramizi sunt în casa; atâta fericire câte graunte de nisip sunt în ziduri. Aceasta urare o facem astazi în numele poporului întreg’’. Între peretii acestui castel s-au luat hotarâri importante pentru tara, una dintre acestea fiind, neutralitatea României în primul razboi mondial. Cei care i-au trecut pragul au fost: regi, regine, scriitori, muzicieni. Însa, cea mai importanta vizita a fost aceea, a împaratului Franz Joseph, în 1896, care impresionat de grandoarea castelului si de frumusetea acestuia, a facut numeroase fotografii. Chiar daca a fost inaugurat în 1883, Pelesul se va extinde mereu, pâna în anul 1914, anul mortii regelui Carol I. La Peles s-a nascut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930-1940), iar în 1921, s-a nascut regele Mihai I, fiul regelui Carol al II-lea. Castelul Peles detine 160 de camere si mai multe intrari si scari interioare. În apropierea Pelesului se mai gaseste, alte doua constructii mai mici, Pelisorul si Foisorul. „Sala de teatru” din interiorul castelului, „Holul de onoare”, „Biblioteca regala”, „Salile de arme”, „Sala de muzica”, „Sala florentina”, „Sala maura”, „Sala de concerte”, „Apartamentul imperial”, „Sala de consilii”, „Cabinetul de lucru”, „Salonul turcesc” si „Dormitorul regal”, sunt cele mai importante sali de vizitat, din castel.

 

Frumusetea castelului, este aratata si de vitraliile, care au fost cumparate din Elvetia si Germania, piese datând din secolele XV si XVII. Cele sapte terase ale Pelesului, au fost decorate cu statui de piatra, fântâni si vase ornamentale din marmura de Carrara. Turisti din S.U.A, Australia, Japonia, Noua Zeelanda, au vizitat castelul, ramânând impresionati de acest monument, ce dateaza din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pelesul va ramâne resedinta familiei regale pâna în 1948, când este confiscat de regimul comunist. Desi, castelul putea fi vizitat înca de pe vremea regelui Carol I, devine muzeu în 1953. Banii cheltuiti cu castelul Peles între 1875 si 1914, au fost de 16 milioane lei-aur. Nicolae Ceausescu a vizitat castelul regal, destul de rar. Dupa revolutia din 1989, Castelul Peles si Pelisorul au fost deschise vizitatorilor. Guvernul României, în anul 2006 retrocedeaza castelul fostului rege Mihai I. Fostul rege a decis sa pastreze în continuare, calitatea de muzeu a castelului.

 

10 Mai 2011

 


BREBAN – COLABORATOR AL SECURITATII?

„Alte popoare au sfinti, grecii au întelepti.
S-a spus, pe drept cuvânt, ca un popor
nu se caracterizeaza atât prin oamenii mari
pe care îi are, ci mai mult prin felul în care
îi recunoaste si îi stimeaza pe acestia.”
Friedrich Nietzsche

Autorul „Buneivestiri”, Nicolae Breban, nascut la Baia Mare, în data de 1 februarie 1934, este fiul preotului greco-catolic, Vasile Breban, închis sub unguri. Bunicul sau, Nicolae Breban, protopop în comuna Cicârlau, a înaltat o catedrala, gratie eforturilor d-sale luând fiinta, dupa cum se stie, câteva scoli în Ardeal. Breban debuteaza târziu, purtând mai bine de un deceniu, stigmatul de „dusman al poporului”, purtând „steaua galbena” a individului – în perceptia cerberilor regimului comunist – cu o provenienta „suspecta”. Aceeasi problema, legata de „originile nesanatoase”, o au, de altfel, si alti colegi de generatie ai d-sale – generatie numita de criticii literari, saizecista, una dintre cele mai stralucite, date culturii române în perioada postbelica – Nichita Stanescu, nepot de general alb-gardist: Cereaciukin, Matei Calinescu, fiu de burghezi si intelectuali din perioada interbelica, Cezar Baltag, fiu de preot basarabean.

Breban debuteaza târziu, la 31 de ani, stralucit, în 1965, cu romanul „Francisca”, prezentat de Matei Calinescu. Publica, apoi, imediat, „În absenta stapânilor” (1966), având o incredibila ascensiune, un urcus destinal fulminant, dupa ce dictatorul se opune fatis invadarii Cehoslovaciei lui Alexander Dub?ek – Uniunea Sovietica si aliatii din Pactul de la Varsovia, cu exceptia României, dupa cum se stie, invadeaza Cehoslovacia – moment istoric crucial care da fiinta fenomenului de eliberare politica numit „Primavara de la Praga”. Anul 1968, de buna seama, a schimbat, apropo, lumea, „chiar daca va convine sau nu”, sustine deputatul european Daniel Cohn-Bendit. 1968 a schimbat în esente inclusiv România, dupa marasmul proletcultist iscându-se o boare de liberalizare, care a stârnit simpatia, ba chiar admiratia a nu putini intelectuali români fata de Ceausescu. În acel context, Breban cunoaste – cu vorbele marelui critic Eugen Negrici – „o glorie de neegalat”. Astfel, dupa primele doua romane, în 1968 – an declarat de critica de specialitate drept an al romanului! – vede lumina tiparului „Animale bolnave”. În acel context istoric de liberalizare, la Congresul al X-lea al PCR, din 6-12 august 1969, tânarul Breban este ales membru supleant al Comitetului Central. În 1971, are loc premiera filmului artistic „Printre colinele verzi” (scenariul si regia de Nicolae Breban), o ecranizare a romanului „Animale bolnave”.

„Filmul nu este agreat de catre oficialitatile comuniste – noteaza Laura Pavel în nota biobliografica inserata la începutul volumului Breban 70 (Editura Ideea Europeana, 2004) – fiind inclus însa în selectia oficiala a Festivalului International de la Cannes. Prezent la Paris, cu acest prilej, Nicolae Breban este socat de Tezele din Iulie, prin care Ceausescu va declansa, dupa model maoist, revolutia culturala. Dezavuând public politica regimului din România, prin interviuri acordate presei occidentale, scriitorul îsi anunta, în semn de protest, demisia din functia de redactor-sef al României literare”. În jurnalul sau, intitulat „Un român la Paris”, Dumitru Tepeneag – singurul cetatean român (dupa Regele Mihai I), caruia i s-a retras cetatenia prin decret prezidential – nota, referitor la acea radicala ruptura brebaniana cu sistemul ceausist, urmatoarele: „22 septembrie 1971. În sfârsit, Le Monde a publicat si articolul despre Breban: «Craignant un retour au dogmatisme, le rédacteur en chef de la revue La Roumanie littéraire donne sa démission» (…) 23 septembrie 1971. Stirea despre demisia lui Breban a fost reluata de mai multe ziare franceze, engleze, germane. Breban se simte foarte mândru”.

În data de 16 februarie 1971, în România, „are loc sedinta comuna a comitetului organizatiei de partid si a biroului Uniunii Scriitorilor, în care este incriminat faptul ca Breban „si-a prelungit sederea în strainatate, fara sa aiba dezlegare la plecarea din tara decât pentru o perioada limitata” si, cititi cu atentie! „se propune excluderea lui Nicolae Breban din biroul Uniunii, precum si excluderea sa din rândurile membrilor supleanti ai CC al PCR si din rândurile membrilor PCR. În aceeasi zi, în sedinta de lucru a CC al PCR, propunerile confratilor sunt însusite si supuse spre aprobarea plenarei Comitetului Central.” (s.n.) Întors în tara în luna aprilie, dupa o calatorie prelungita în Franta si R.F. Germania, refuzând însa sa se autoexileze, scriitorul devenise indezirabil pentru autoritatile comuniste. (s.n.) Este marginalizat, supravegheat si împiedicat sa mai calatoreasca în strainatate pâna în 1975, desi obtinuse deja si cetatenia germana. Înfruntând aceste conditii potrivnice, el se consacra, în exclusivitate, scrisului, fiind, dupa marturisirea sa, «singurul meu raspuns posibil, firesc, desi paradoxal pentru unii»”.

Breban intra, asadar, în marginalitate sociala. Publica o data la câtiva ani câte un roman, luptând cu organismele cenzurii comuniste. Una dintre cele mai acerbe lupte cu cenzura romancierul o duce pentru publicarea uneia dintre capodoperele sale, „Bunavestire”, refuzate de editurile „Cartea Românesca” si „Eminescu”. Este anchetat de securitate. În acel context, al anchetelor la securitate, îl cunoaste si pe generalul de securitate Nicolae Plesita. Romanul „Bunavestire” vede, totusi, lumina tiparului în 1977 la Editura Junimea din Iasi si este atacat virulent în plenara C.C. al P.C.R. din 28-29 iunie 1977, atac preluat fara crâcnire de întreaga presa de partid si cea literara din tara.

Având cetatenie germana si, respectiv, pasaport german – Mama romancierului, Olga Constanta Esthera Böhmler-Breban, vine dintr-o familie de nemti emigrati din Alsacia – Breban calatoreste în strainatate, stabilindu-se, într-un târziu, la Paris, si continuând, maniacal, sa scrie si sa publice în tara, la prestigioase Case de Edituri din strainatate, inclusiv trei romane la prestigioasa editura pariziana Flammarion. Revolutia din 1989 îl readuce din exil acasa, în România, unde domnul Andrei Plesu, în primavara anului 1990, îl invita sa preia revista „Contemporanul”, înfiintata la 1881 si editata, la ora actuala, de Trustul Contemporanul. Da. Autorul „Buneivestiri” se întoarce definitiv în România, tara în care Nicolae Breban s-a nascut si a creat o opera romanesca de prim rang, devenind unul dintre cei mai mari scriitori români. Unul dintre cei mai atacati scriitori români. Unul dintre cei mai izolati scriitori români. Unul dintre cei mai calomniati scriitori români.

Breban scrie si publica ritmic: romane, eseu, poezie, traduceri, teatru. Este iubit si denigrat în egala masura. Este aplaudat, calomniat… Este invidiat si adulat în egala masura pentru uriasa-i forta creatoare de nestavilit, pentru forta de a fi el însusi, de a fi liber, unic, vulcanic, intempestiv, covârsitor de viu, pentru forta-i de a fi un soi de pegas nabadaios si genial, un cal de cursa lunga, imposibil de îmblânzit de nici una dintre dictaturi, inclusiv de cea postdecembrista, „de catifea”, dupa cum i s-a spus nu o data. Vocatia lui nu este, n-a fost niciodata, vorbind în limbajul lui Napoleon, politica; Vocatia d-sale este, previzibil pâna la monotonie, Romanul. Romanul polifonic, clasic, romanul ca o constructie enorma, asa cum l-au vazut, l-au visat uriasii: Dostoievski, Tolstoi, Proust, Musil.

…La circa o luna dupa ce romancierul împlineste 77 ani, la circa 35 de ani scursi de la publicarea, în 1977, a romanului „Bunavestire”, în anul de gratie 2011, în Postul Sfintelor Sarbatori Pascale, aflam, cu surprindere, ca, brrrr, surse din Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) sustin faptul ca „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Aflam din aceeasi sursa (ca si când ai citi un raport al securitatii, si nu rezultatele unei investigatii, nu-i asa?) ca „Directia de investigatie a constatat ca Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati, au declarat, miercuri, surse din CNSAS” si ca „Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa constate calitatea de colaborator al fostei Securitati a scriitorului Nicolae Breban”. Nu exista, asadar, o decizie a Curtii de Apel. Exista o constatare a Directiei de investigatie, conform careia „Nicolae Alexandru Breban a fost colaborator al fostei Securitati”. Constatarea abuziva, grosolana, calomnioasa este preluata de întreaga presa nationala; si nu numai de cea nationala. Curios, lucrurile – în conditiile dictaturii cu papion instaurate de câtiva ani în tara – se întâmpla întrucâtva ca în 1977, când romanul „Bunavestire” a fost, spuneam, atacat virulent în plenara CC al PCR din 28-29 iunie 1977. (Vezi, în aceasta ordine de idei, un dosar ce contine un fragment din atacul brutal la adresa romanului si a autorului, proferat în Plenara CC al PCR de catre Titus Popovici, în „Bunavestire”, Editia a IV-a, cu un argument al autorului, prefata, tabel cronologic si note de Laura Pavel, Editura Paralela 45, 2002). Iar acel atac virulent a fost preluat – într-un salbatic regim dictatorial – de întreaga presa de partid din tara. „Alte masti, aceeasi piesa,/ Alte guri, aceeasi gama,/ Amagit atât de-adese/ Nu spera si nu ai teama.”

Breban – colaborator al securitatii?

Da, am pus un semn de întrebare, absolut firesc în acest caz, desi cunosc, de buna seama raspunsul. Îl cunosc, de altfel, si nu putini jurnalisti, scriitori (de pilda, Cristian Teodorescu si Emil Hurezeanu, zelosii calomniatori ai romancierului, nu-i asa?), colegi ai domnului acad. Nicolae Breban. Cu toate acestea… majoritatea a preluat stirea abuziva, grosolana. Stirea calomnioasa a fost multiplicata cu o viteza, hélas, abracadabranta, cu o iuteala de vis, cu un spirit organizatoric formidabil, de necrezut când vorbim de iubita noastra, sarmana noastra, primitiva noastra România; ma gândesc… asa, visator, ca în cazul în care acea viteza, acea miraculoasa energie, graba de a macula cu orice pret un mare romancier, acea harnicie de a raspândi o calomnie incredibila ar fi fost folosite în sens constructiv, sa zicem, la constructia autostrazilor în România, tara noastra s-ar fi acoperit mirabil, peste noapte, de o retea de autostrazi mi-nu-na-te, care, din punct de vedere calitativ, ar fi batut soselele germane, zau! Nu putine dintre ziare, asadar, cotidiane, editii on line, agentii de stiri, au preluat, ca material „ilustrativ”, cum ar veni, stenograma unor convorbiri purtate de romancierul Breban cu generalul de securitate Plesita, convorbiri reproduse trunchiat. Asa „se cuvine”: sa reproduci informatiile trunchiat – inclusiv, culmea!, succinta bio-bibliografie; când nu-ti convine, se bricoleaza, se ajusteaza, iar la nevoie: se da cu toporul, se da cu barda, amputându-se o buna parte din biografia unui individ incomod, nu conteaza cine este el, ce anume a facut în viata, nu conteaza ca îi faci rau; în conditiile enormei crize morale care clatina la radacini societatea româneasca, nu mai conteaza absolut nimic: poti sa spui ce vrei, cui vrei, despre oricine vrei, oriunde, oricând, oricum!!! – important e sa omiti tot ceea ce este strident într-un cadru dat, prestabilit, tot ce nu este „pe linie” GDS-sista, „pe linie” CNSAS-isita, sa smulgi din context, dupa cum îti convine, imprimând, nu-i asa?, unghiul din care „trebuie” citit un text, interpretata o stire conform „ultimelor indicatii de partid”, da? Si din ce motive, ma rog frumos?

Eugen Simion: „Niciodata nu se spune, nu s-a vorbit, de pilda, ce reprezinta grupul GDS în lumea literara de astazi. Este pentru prima data când vad si eu un scriitor ca vorbeste, scrie cinstit despre toate aceste lucruri: ce este cu emigratia româneasca, cu exilul românesc si asa mai departe. Toata lumea are un fel de complex: sa nu zica asta, sa nu se supere – daca se supara cineva care e foarte puternic, îl taie de pe toate listele – si asa mai departe. Ceea ce se întâmpla, s-a întâmplat.”

Aura Christi: „De 20 de ani, domnule profesor, suntem taiati de pe toate listele… E o informatie aceasta si nimic altceva.”

Eugen Simion: Va mirati ca nu am fost de douazeci de ani în aceasta lume? Nu am fost, pentru ca am fost marginalizati! Foarte dur si fara prea multe comentarii…”

Am reprodus adineaori un fragment din conferinta organizata de revista „Contemporanul” în noiembrie 2009 pe marginea volumului-eveniment „Tradarea criticii”, scris de Nicolae Breban si aparut la Editura Ideea Europeana. „Tradarea criticii” – o carte incomoda, scortoasa, în care Breban aseaza fata în fata doua realitati: cea dejisto-stalinista si cea postdecembrista, asemanatoare si în urmatorul punct: modul în care sunt tratate personalitatile majore ale culturii române, acestea fiind marginalizate, dupa cum sustineam si alte dati, denigrate, un rol important în aceasta ordine de idei revenindu-le Grupului de Dialog Social – un grup transformat în secta culturala ultraexclusivista – si CNSAS-ului.

Tradarea… este, asadar, repet, o carte incomoda, crispanta, provocatoare; un opus socant pentru unele spirite, un volum polemic, care va deranja, în continuare, nu putine spirite. (Ca si „Aventurierii politicii românesti”. „O istorie dramatica a prezentului” – un opus brebanian incendiar, publicat de curând în format digital de Editura CorectBooks, apoi, în format clasic, de Editura Muzeului National al Literaturii Române.) deranjeaza si va deranja cu atât mai mult, cu cât patetismul brebanian, de sorginte elina, este de o luciditate greu de contestat, atentie, daca spiritul nu-ti este corupt. Tradarea criticii este o carte scrisa de un romancier important, care în trecut a fost membru supleant în CC, dar dupa Tezele din Iulie ’71, spuneam, Breban si-a dat demisia, la Paris, în Le Monde, si s-a întors în tara, devenind unul dintre cei mai importanti disidenti din Estul Europei.

O parte din ilustrii domniei sale colegi – e vorba, nota bene, de nume greu de trecut cu vederea: Manolescu, Adamesteanu, Doina Uricaru, bunaoara; dar exista si altele, din pacate pentru ei – se opresc, referindu-se la acest segment din cariera brebaniana pâna la acest dar, calomniindu-l astfel pe unul dintre cei mai mari romancieri români; o jumatate de adevar este egal calomnie.

Marginalitatea în care a trait si a scris – fara a avea vreun venit – autorul „Buneivestiri” sub Ceausescu, calomnia, zvonistica denigratoare – o industrie inventata, pusa la punct, perfectata si folosita ca instrument de propaganda atât de organele represive de sub dictatura, cât si de actualul GDS, pardon, CNSAS, nu-i asa? – iata, în chip extrem de straniu, explicabil însa, continua si dupa ’89. O alta carte careia i-am dedicat – în „Contemporanul” – o dezbatere în toamna anului 2008 este Iluziile literaturii române, semnata de domnul profesor Eugen Negrici, si aceasta incomoda, scortoasa, stralucita. Cred cu fermitate ca aceste doua carti, spuneam la acea conferinta de acum circa doi ani, vor da o directie în literatura româna; sunt, ambele, o provocare pentru spiritul critic, si nu numai. Reprezinta un dus rece pentru critica româna, dar nu mai putin pentru societatea de azi, cu conditia sa aiba parte de o receptare adecvata, de o analiza critica lucida, pertinenta – ceea ce, sa recunoastem înca o data, ne lipseste. Si e un lucru de o gravitate extrema acesta.

Nu exista, de buna seama, spuneam, o decizie a Curtii de Apel în acest caz. Spun de buna seama, fiindca CNSAS a devenit, da, previzibil. Scenariul este, da, ras-cunoscut. La fel, au fost „linsati” public, la fel au fost supusi oprobriului general Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru si alti scriitori, opera carora face parte din patrimoniul spiritual al României. Nicolae Breban nu a fost invitat la CNSAS, pentru a i se comunica decizia, pentru a i se solicita opinia, pentru a-i oferi, Doamne fereste, prilejul sa-si sustina nevinovatia; la ce bun? Prezumtia nevinovatiei sa mai existe oare în România? La ce bun? De vreme ce decizia este luata, verdictul este dat din start, iar stirea este preluata din surse – fara nici un fel de semn întrebare – de întreaga presa; preluata, multiplicata fara drept de apel decât cu câteva exceptii, nu rareori, timide… La mijloc este, dupa cum se vorbeste, decizia atotputernicului „partid” GDS, CNSAS – scuzati, pardon, era sa le confund, nu-i asa?

CNSAS nu avea nici un motiv sa faca publice dosarele securistilor imediat dupa 1989, cum s-a procedat în nu putine tari vecine abia iesite din culoarul atroce al dictaturii, nu-i asa? În consecinta, sunt linsate victimele, în vreme ce calaii triumfa. Din ce motive sa faci publice dosarele angajatilor securitatii imediat dupa Revolutia din 89, când poti sa scoti de la dosar câte o fila atunci când cineva devine „prea curios” sau din cale afara de curajos sau, mai stii?, începe abrupt sa creasca în sondaje, ca Mona Musca, de pilda, ori are un prestigiu si o Opera, ca Breban, care încurca nu putina lume prin spiritu-i radical si care, fereasca-te Bunul Dumnezeu, se atinge de „sfânta sfintelor”: Grupul de Dialog Social, nu-i asa? Nu sunt acestea decât niste întrebari; nimic mai mult, dar, nota bene, nici mai putin. O întrebare bine formulata, nu rareori, însa, îsi contine raspunsul; sau… gresesc?

În seara zilei de 6 aprilie 2011, când internetul, ziarele, agentiile de stiri au fost invadate de acest bine regizat „linsaj public” al unuia dintre cei mai importanti romancieri români, l-am sunat pe Mircea Dinescu, ex-poetul erijat, spre ghinionul lui sarmanul, în „procuror al natiunii”. Volubilul Mircea Dinescu a fost cam… monosilabic, da, cu subsemnata la telefon, ba mai mult decât atât: s-a cam bâlbâit de câteva ori, principalul argument adus în favoarea colaborarii cu securitatea a autorului „Animalelor bolnave” fiind, tineti-va bine… „Ce sa fac, daca Nicolae a stat la taclale cu Plesita?”.

Am mai aflat de la Mircea Dinescu ca nu e obligatoriu sa ai un angajament semnat cu securitatea, ca sa fii acuzat de colaborare cu organele securitatii. Sa înteleg ca, în limbajul dâmbovitean vorbind, merge si asa, va trece si asa acuza de colaborator al securitatii în „cazul Breban”, da? Tot atunci, în timpul aceleiasi convorbiri, ex-poetul Dinescu mi-a adus la cunostinta ca Breban poate – ca sa vezi!, i se da, totusi, o sansa nesperata – sa… se apere, ca si când ar fi uitat cine este Breban, ca si când n-ar fi stiut cine este Breban sau ca si când n-ar fi avut chef sa-si aduca aminte cine anume este Nicolae Breban.

Breban nu se va apara, de buna seama. Maramuresanul Breban va lovi în plin, atacând…, nu, nu CNSAS-ul – un organism cel putin straniu, care bântuie societatea româneasca postdecembrista ca o fantoma, nu-i asa? Breban va ataca „fabricatorii”, „facatorii de dosare”, membrii de vârf ai CNSAS, între care, pare-se, figureaza inclusiv dl Dinescu. (Apropo, ma întreb ce surprize am putea avea daca am consulta stenogramele netrunchiate ale modului dlui Dinescu de „a sta la taclale” cu generali de securitate, cu dictatorul sau cu securistii implantati la USR, pe vremuri… Cine urmeaza pe listele CNSAS dintre cei care au „stat la taclale” cu agenti trimisi de securitatea ceausista, cu generali, colonei, grabiti sa ancheteze fiecare scriitor, medic, inginer, fiecare intellectual de vârf, revenit din strainatate în România socialista, pe vremuri, sub dictatura? Cine urmeaza, asadar? Liiceanu? Dinescu? Plesu? Patapievici? Sau, poate, subsemnata? Si eu, apropo, am fost anchetata de securitate.)

Breban va apara cei câtiva mari scriitori, denigrati, calomniati ignobil de acest tot mai dubios CNSAS, care s-a discreditat complet, devenind tot mai penibil, tot mai fara… Dumnezeu. E limpede ca CNSAS duce o politica antinationala, atacând valorile care fac parte din patrimoniul spiritual al acestei tari. E suficient sa ne referim, iar si iar, la nume ca Stefan Augustin Doinas, Nicolae Balota, Cezar Ivanescu, Adrian Marino, Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Ion Caraion.

CNSAS-ului nu-i va ramâne – prin „junii” sai calomniatori, prin recentii denigratori ai romancierului Breban, prin functionarii bine platiti din bani publici de altfel, prin „junii facatori” de dosare, care vor fi atacati în instanta, de asta data, nominal pentru calomnie si pentru un grosolan abuz în serviciu – decât un lucru „de nimic”: sa-l linseze la propriu pe Breban în Piata Universitatii, sa-i împroaste la propriu cu noroi statuia sau, de ce nu?, sa-l arda pe rug – ca în Evul Mediu, sau ca în alte vremuri, da – odata cu cartile Mariei Sale, Autorul, adunate din bibliotecile lumii, nu-i asa?

Breban nu are de pierdut nimic. Absolut nimic. Domnia Sa si-a facut datoria: s-a exprimat, urmându-si orbeste, maniacal, Vocatia. Teama mi-e însa ca daca va reusi CNSAS-ul, spuneam, sa-l arda pe autor, laolalta cu toate cartile scrise de d-sa, tomuri lânga alte tomuri, peste treizeci si cinci de titluri, pastrate în bibliotecile lumii, va ramâne un gol în literatura româna, gresesc? Un gol greu de neglijat pentru biata literatura româna majora, cu modernitatea-i amputata, schilodita, trunchiata.

Aura CHRISTI
ideeaeuropeana.blogspot.com
7 aprilie 2011