– poveste românească actualizată –

.

A fost odată ca niciodată o biată băbuţă (băbuţă nu după buletin, ci din pricină de necazuri repetate prea des  –  aşa-s unii, nepricepuţi: când se-nvaţă cu ceva, repetă, şi iar repetă  –  de ţi se şi-apleacă, văzându-i). Şi băbuţa asta locuia într-o cocioabă aşa de dărăpănată, că, în fiecare zi, trebuia să iasă din ea, ca să-i facă vecinii resuscitarea (căsuţei, nu băbuţei), prin câteva elementare reparaţii. De treabă, vecinii ăştia, dar cam  proşti, că nu s-au gândit că  ar fi ieşit mai ieftin, şi  i-ar fi binecuvântat Dumnezeu, dacă i-ar fi construit  băbuţei altă casă, decât s-o repare zilnic tot pe aia proastă. Dar, dacă tot n-are omul ce face, se face c-ar tot face…Şi, de fapt, căsuţa era bloc comun  –   aşa că vecinii tot n-aveau încotro, că se dărâma şi peste ei, c-aşa e la comun… Continue reading “BĂBUŢA ŞI PUIUL DE CIOARĂ” →