Un gând de despărțire – Școala Gimnazială din Uriu (Bistrița-Năsăud)

Scoala Ginnaziala Uriu

ONORAȚI PROFESORI,

dragi părinți și colegi,

.COPLEȘITĂ de emoția momentului festiv al despărțirii, permiteți-mi ca în numele clasei a VIII-a B să împărtășesc cu dumneavoastră succinte impresii de adio,  în urma celor  patru ani de școală petrecuți cu drag și mult folos, aici, în Școala Gimnazială din URIU (județul Bistrița-Năsăud).

Chiar dacă așteptam nerăbdători această zi, acum parcă suntem cu aripile frânte și tânjim la încă un timp în care să mai fim purtați de brațele ocrotitoare ale dascălilor noștri. Continue reading “Un gând de despărțire – Școala Gimnazială din Uriu (Bistrița-Năsăud)”

MINCIUNI PROFESORALE

prof. dr. Adrian Botez

…În România ultimilor 22 de ani, exista/s-au format (ori, poate s-au reactivat?!) doua categorii de profesori – extrem de dezechilibrate ca numar/pondere, în sistemul de învatamânt românesc:

I-prima, si cea mai numeroasa (inimaginabil de numeroasa!) este aceea a profesorilor nu doar conformisti, ci lingai sadea! De fapt – asa-zisi „profesori” – pentru ca ei nu instruiesc si nu învata elevii, ci-i mint, cu nerusinare si cu constiinta senina si împacata: „Si ce daca-i mint? Ma doare-n cot de derbedeii si mucosii astia: si-asa nu-i mai poate îndrepta nimeni! Eu respect Programa scolara, mai ceva decât pe Dumnezeu: minte ea, mint si eu! Si ce daca e absurda, si ce daca deznationalizeaza? Las’ ca stiu aia de sus ce fac – ce, adica m-apuc eu sa le dau lectii, ha?! Asta e! Ce, sa ma pun eu rau cu cei mari si tari? Doamne, fereste! Pe mine ma intereseaza sa fiu bine vazut de Directiune (Doamne,-ajuta! – poate ajung chiar eu director, daca dau din cap, mereu, ca „da”, sunt de-acord cu politica de stat, de partid si de…<<correctness political>>!), sa fiu bine vazut de Inspectoratul Scolar Judetean, de MECTS…ca, în definitiv, daca nu curge, pica! Ce, parca e de ici, de colo, macar sa iau, la fiecare patru ani, gradatie de merit? Poate chiar sa fiu numit…profesor emerit, sa iau <<galoane>>, pe umeri: cavaler, ofiter…trai, neneaca!!! Poa’ sa tot urle, în pustiu, astia, cu revendicarile lor tâmpite – parca îi asculta cineva…! Eu sunt bine cu toti aia care trebuie (n.n.: evident, nu cu mine ori cu dumneata, ci cu cei care detin puterea, în sistem, cu…”dulaii” si cu „leii”!), si bine îmi vine de la toti!

Aceasta “fauna” de lingai si de iude, care-si zic, cu nerusinare, “profesori”, îndraznesc, precum obraznicatura de Catavencu, sa-si puna mâna la inima, sa se smiorcaie, asa, de “frunza frasinelului”, oleaca (pentru a-i impresiona si a-i anestezia pe prosti!) – …si, apoi, cu pieptul umflat ca la curcani si, cu mâna dreapta petrecuta peste reverul hainei lor tocite (…pentru ca lingusitul profesoral nu aduce profituri comparabile, nici pe departe, cu cele din…energie, asfaltari, alumina sau borduri, spre pilda!), emit, cu gâlgâituri din gusa…CELE MAI STRASNICE MINCIUNI: MINCIUNILE “EX CATHEDRA”, MINCIUNILE PROFESORALE SI, CHIAR, ACADEMICE!!!

II-A doua categorie, extrem de firava, este aceea a profesorilor care se pun rau cu cei “mari si tari”, nu respecta Programa, ci Adevarul – si chiar vor sa aduca un picus de firesc, în noianul de absurd, din sistemul scolar românesc…! Acestia, putinii, cred ca aproape orice elev este ameliorabil, cu conditia sa nu fie „operat” de constiinta si de minimul bun-simt – si ca nu se poate ca, odata intrat într-o clasa, cât de slaba va fi fiind ea, tu, professor/dascal si pedagog, sa nu afli, printre fiii de plugari (cam analfabeti, e drept!), si copii/tineri curiosi, CHIAR VII!!! – …poate ca nu li s-a zis nimic, înainte, poate ca nu le-a avut nimeni grija, nici parintii (plecati pe coclauri, prin lume, pentru un ban în plus…ori divortati … – ….din motive economice, de obicei, dar si din pricini de crestere a procentului de imoralitate, într-o societate condusa tocmai de catre… Doamna Imoralitate!), nici învatatorii ori profesorii n-au investit, în ei, încredere si munca, la timpul potrivit („De ce sa te mai ostenesti, cu niste handicapati, cu niste golani si cretini?”) …”Dar nu e totul pierdut (…zic babalâcii astia idealisti si creduli!), decât daca suntem noi lasi, cacaciosi…daca vom capitula, fara conditii, în fata raului navalitor, în continua expansiune! Uite, ora de Religie nu mai e obligatorie… – cum altfel? – prin decizia MECTS, adica a unui individ, numit Daniel Funeriu, care nu-si da pe fata nici bacalaureatul, d-apoi …credinta! S-o fi închinând lui Michiduta…!”

Si acesti profesori…”rebeli” (multi dintre ei, culmea, batrâni-batrâni! – si atât de naivi…!) – nu se supun sistemului, nu „se dau” cu cei tari si mari etc. – nu vor gradatii de merit, cu orice pret: cu pretul minciunii lase, nesimtite si gudurate…nu-si numara banii din portofelul rupt, ci, seara, îsi fac bilantul zilei: câte minti au pornit/urnit din loc, cât de cât – fie si… “potential”!

…Si au de suferit, naivii astia, si trebuie sa dea note explicative, în fata unor putoi de inspectori, care le-ar putea fi nepoti…Dar acesti „extraterestri” nu accepta nici minciuna, si nu au de gând nici sa lase absurdul si supunerea oarba sa devina reguli de viata – pentru tineri si maturi, deopotriva! Acesti indivizi „aerieni” formeaza o secta extrem de periculoasa si incomoda, pentru niste guvernanti cazarmagii, precum cei din zilele noastre – asa ca MECTS-ul face tot ce poate, ca sa-i…elimine din sistem: mai un infarct (dupa atâta hartuire…), mai un canceras (dupa atâta inima rea si prigoana…)…Mai vedem noi!

…”SE REZOLVA, DRAGI TOVARASI!” Adica, lasa ca îi punem noi cu botul pe labe, sau…îi ajutam sa crape, cu mult înainte de pensie…!

…Ei bine, vad, pe adresa electronica www.prodiaspora.de– un articolas, al unei doamne profesoare de Istorie, din Constanta – doamna Gigi Stanciu: COMEMORAREA HOLOCAUSTULUI LA COLEGIUL NATIONAL DE ARTE „REGINA MARIA” DIN CONSTANTA.

Îl redam, integral, mai jos (adaugam faptul ca, pe lânga text, profesoara cu pricina – si ca domnia sa, probabil destui dascali, asemeni la fire si caracter cu domnia sa… – alcatuieste un colaj, din desenele copiilor, legate de Holocaustul despre care le-a tot “spuso-mintit” profesoara, cu toata convingerea ei farisee, smechera si teribil de oportunista!):

Elevii claselor de arte plastice din liceul unde predau dispun de talent si multa imaginatie si pentru ca le place istoria si sunt hipersensibili la tragediile umane în general si la acelea din al doilea razboi mondial în special. Acesti elevi talentati si umani, mai umani poate decât si-ar imagina cei pe care nu îi mai misca imaginile cutremuratoare ale inimaginabilului Holocaust, au realizat aceste desene si creatia în versuri pe care vi le prezentam dumneavoastra, acelora care cunoasteti la fel de bine ca noi ce înseamna sa nu uiti istoria recenta, cu toate faptele ei abominabile, caci daca le uitam, s-ar putea sa le repetam.

În istoria Europei, actele din perioada „solutiei finale” se înscriu ca pagini negre ce ar trebui iertate, dar nu uitate; în istoria României, pogromul de la Iasi si deportarile ordonate de maresalul Antonescu se înscriu pe aceeasi linie, a unor acte de cruzime, de încalcare a drepturilor omului, de crime împotriva umanitatii, de genocid.

Poate parea nepotrivit sa ceri unor copii de azi, care traiesc în conditii minunate, au tot ce le trebuie pentru a se dezvolta deplin, sa înfatiseze în desenele lor o lume trecuta si oribila? Probabil ca da, însa atunci când ideea vine de la ei, nu e impusa din afara, înseamna ca pe acesti copii îi determina sa se revolte si sa strige în modul lor propriu, artistic, acele grozavii ale unui timp când istoria delira…

Literatura nu este straina de aceste acte barbare din plin secol al XX lea, elevii cunosc opere literare scrise de supravietuitori ai Holocaustului, opere care sensibilizeaza sufletele tinerilor, nu le înaspresc si nu le pietrifica. De aceea, neuitând, dar iertând, elevii comemoreaza în fiecare an Holocaustul, uciderea acelor nevinovati evrei, circa sase milioane, în lagarele naziste proiectate cu rigurozitate si cinism de oamenii bolnavi ai Europei. Odihnesca-se în pace toti acesti nevinovati gazati si arsi în cuptoarele de la Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chesmno, Maly Trostinet, Sobibór!!

Gigi STANCIU

profesoara de istorie

Constanta

noiembrie 2011 – cf. www.prodiaspora.de

Elevii claselor de arte plastice din liceul unde predau dispun de talent si multa imaginatie si pentru ca le place istoria si sunt hipersensibili la tragediile umane” Daaa, evident ca numai la domnia voastra s-au strâns, toate talentele si “imaginatiile” si sensibilitatile holocaustologice, din toata România! Monopol, ce mai! Iar domnia voastra faceti, acolo, la Constanta, o munca titanica de a stimula aceste talente (…care bat înspre…geniu, ce sa ne mai ascundem dupa deget munca de stârnire/stimulare, revelare si formare a …Duhului proteic, cameleonic si falsificator “elevesc”!) catre …GIGANTICA, INCOMENSURABILA MINCIUNA!!!

Sunteti profesor de Istorie, stimata doamna – si, oare, nu simtiti DOMNIA VOASTRA (nu copiii!) un pic de jena, când scrieti „la jurnal/gazeturi” (deci, ca sa fie luat în seama, de catre „cei mari si tari”, ceea ce scrieti…cine stie, s-o face de-o gradatie de merit…!): „Acesti elevi talentati si umani, mai umani poate decât si-ar imagina cei pe care nu îi mai misca imaginile cutremuratoare ale inimaginabilului Holocaust”…?! Adica, sa nu fi aflat domnia voastra ca, în întreaga istorie a umanitatii, au fost NUMAI „imagini cutremuratoare” – nu doar în cazul unor smecheri de evrei, care, vorba coreligionarului lor, prof. dr. Norman Finkelstein (Industria holocaustului, Editura Antet), „este cea mai mare si nerusinata afacere, din toata istoria”: unii evrei, din Mafia lor „oculta”, au tras si continua sa traga profituri enorme, banesti si „de imagine”, dintr-o chestiune controversata – „Holocaustul” – …de-au ajuns chiar ei, evreii, sa tot schimbe cifrele, de pe placa de la Auschwitz…ajungând de la „sase milioane de victime”, la vreo…”doua sute de mii” (cel care i-a ponderat a fost tot un evreu, dar unul cu bun-simt – evreul Jean Gabriel Cohn-Bendit, care scrie asa: “Sa luptampentru a fi distruse aceste camere de gazare ce sunt aratate turistilor în lagare, unde acum se stie ca nu au existat niciodata, deoarece ne asumam riscul de a nu mai fi crezuti nici despre ceea ce suntem siguri”), dar nu „arsi de vii”, ci doar victime (arse semitico-ritualic! – pentru ca evreii refuza înhumarea!!!) ale subnutritiei, ale murdariei (…era înghesuiala mare, ca în orice lagar de concentrare, draga doamna: si în România lui Antonescu, si în România comunistilor stalinisti…dar si în lagarele din Olanda si din sudul Frantei, unde au murit, de subnutritie, peste un milion de germani… „concentrati”!), ale tifosului exantematic (consecinta a murdariei si înghesuielii: si în refugiul din 1917, din Moldova, bunicul meu, dupa tata, a murit de tifos exantematic, si nu cântarea, MORT, mai mult de …25 de kile! – …taman ca scheletele multiplicate, prin trucaj fotografic, de B.B.C.!!!) – si, din pacate, ale muncii grele (cu care nu prea sunt obisnuiti evreii, neam de neamul lor de…”popor ales”!).

Nu-i mai putin adevarat ca, la vremea lor, si cartea Am fost medic la Auschwitz, si Jurnalul Annei Frank  – apoi, pe jumatate, chiar si filmul Lista lui Schindler  – m-au impresionat…(dar eu sunt profesor de Româna, stimata doamna, iar nu de Istorie – si, deci, întârzierea în ignoranta mi se poate ierta, macar în parte!) – pâna am dibacit escrocheria „publicitara”, afacerea „di granda” cu „Holocaustul”, speculatia chinurilor saracimii evreiesti, de catre coreligionarii lor (speculatie aducatoare de multe, foarte multe miliarde de dolari, pentru „crema” Marii Finante Mondiale – si asezarea lumii crestine în genunchi, spre pocainta, generala si  infinita !)…escrocheria protipendadei sionismului, a „poporului ales” …N. Finkelstein afirma ca parintilor sai, care au fost internati în lagarul de la Auschwitz, li s-au promis câteva mii de dolari, pe an, ca despagubire morala (Germania, Elvesia, Polonia si România au pierdut procese la Haga, fiind acuzate de…holocaust, si, deci, platesc, anual, fiecare dintre cele patru tari “condamnate” (?!), câte UN MILIARD DE DOLARI!!!) – ..si, “de facto”, li se ung ochii (parintilor lui N. Finkelstein, cu câte…13 dolari pe an…Unde or fi ceilalti bani, ghici-ghicitoarea mea…?! – …având în vedere ca, azi, nu mai sunt în viata decât câteva zeci de supravietuitori din lagarele lui Hitler…???!!!

…Trebuie sa întelegem ca dvs. va “cutremurati” (si ne cereti si noua s-o facem!) doar… selectiv! De ce nu va cutremurati de, sa zicem, ce a ordonat evreul Harry S. Truman sa se faca la Hiroshima si la Nagasaki (pe 6 si pe 9 august 1945) -…acolo CHIAR A FOST HOLOCAUST=ARDERE DE TOT, prin efectele bombelor atomice!!! A avut loc, uneori, chiar…VAPORIZARE A TRUPURILOR UMANE!!!

…Dar, în definitiv, de ce nu va cutremurati de „holocaustul” (punem ghilimele, pentru ca nu totdeauna e vorba de „ardere de tot”! – ci de macel si genocid…DOAR!) facut, chiar sub nasul domniei voastre (si asta, zi de zi!) de însisi evreii din Israel, asupra populatiei palestiniano-arabe…dar, prin intermediarului mercenarilor oficiali ai israelitilor, SUA, au „holocaustizat” (de-a dreptul, cu napalm!), între 1959 si 1975, mii de sate, cu vietnamezi nevinovati, si „holocaustizeaza”, azi, si iraqieni, si afghani, si…?

„Sa nu uiti istoria recenta, cu toate faptele ei abominabile, caci daca le uitam, s-ar putea sa le repetam…” – ziceti domnia voastra, la „gazeturi”, stimata doamna profesoara de (….ghiciti ce?) …da, de Istorie!

Dar, pentru Dumnezeu, de ce sa dezgropam mortii, iar si iar? De ce sa-i tot mintim pe copiii nostri, cu basme despre „evreul – ETERNA VICTIMA A ISTORIEI”?! Pai, daca-i dezgropam pe mortii evreilor  –  se ridica din mormânt toate neamurile pomenite în Vechiul Testament, si aneantizate, prin genociduri (zice Cartea Sfânta, negru pe alb si cu mândrie trufasa!)de catre poporul lui Israel…, se scoala din mormânt sutele de milioane de piei rosii si sutele de milioane de negri, macelariti de “stapânii lumii”, de cei ce-si zic azi S.U.A….si Anglia…si Spania, si Portugalia, si Franta… – ma rog, toata “lumea buna”, din NATO si UE…”modelele” sacre ale democratiei mondiale…Se scoala si armenii, macelariti, cu scop de exterminare, de turcii aspiranti la UE…dar, mai ales, se scoala japonezii, despre care scriam, într-un articol din 2003, din revista CONTRAATAC – Adjud, Anul IV, nr. 11, p. 20:  Ministrul si Holocaustul: “JAPONEZII – singurii din lume (n.mea: daca n-ar trebui sa-i punem la socoteala pe vietnamezii arsi cu napalm, în anii ’60-’70, pe irakienii si sârbii iradiati în anii ’99-2003  –  sârbilor, bombardati de Pastele ortodox, li se scria, de catre americani, pe bombe:”Paste fericit!”)  –  care au fost arsi DE VII, în întregime, DE TOT (n. n: “holos+haustos”…), la Hiroshima si Nagasaki, prin ordinul criminal al presedintelui american Harry S. Trumann (…), de le-au ramas doar umbrele, <<fotografiate>> pe peretii caselor…” Si se scoala si mortii palestinienilor nedreptatiti din 1948 (anul crearii artificiale a Statului Israel)  –  situatie despre care scrie americanul Thomas Nelson, în The puritans of Massachussets, Judaism, vol. XVI, nr. 2, 1967  –  tot negru pe alb: ”Forta pumnului evreu, astazi, vine de la manusa de otel americana, care îl acopera, si de la dolarii cu care este captusita(…). Statul israelian nu poate fi format decât dupa un breviar al urii, drept unica motivatie a tineretului sau, a armatei sale, a întregului sau popor(…). Armata israeliana invadeaza Libanul si omoara acolo zeci de mii de oameni: operatiunea se numeste PACE ÎN GALILEEA(!!!)…În Israel, pentru a convinge ca Palestina era un desert înainte de înfiintarea statului Israel, sute de sate(palestiniene) au fost rase de pe fata pamântului cu buldozerul, cu casele si acareturile lor, cu cimitirele si mormintele lor(…)”…

Ministrul de Externe al Israelului, dna Tzipi Litvi, a comunicat, pe toate posturile de televiziune, în decembrie 2008, ca „Israelul nu va înceta razboiul, odata pornit, pâna când nu se va razbuna pe toti arabii palestinieni ”.

În definitiv, rabinatul si-a facut, în general, datoria, îndoctrinându-i pe israelieni pentru genocidul anti-arab, caci: „toti arabii sunt teroristi”…Iata ce spun tinerii soldati israelieni (deja intrati „în foc” sau asteptând, cu nerabdare, intrarea în macel…) – despre „necesitatea extermininarii arabilor palestinieni”:

<<A venit momentul sa-i stergem de pe fata pamântului>>, a spune Elan, unul dintre tinerii israelieni care abia asteptau comanda de atac (în cadrul Operatiunii “Plumb întarit”…), înainte ca ofiterul comandant sa-i interzica sa vorbeasca cu ziaristii.

<<Pentru mine e un festival pe care îl asteptam de mult. Hamasul trebuie distrus si acum stiu ca au venit si trupe al-Qaida sa-i ajute. Israelul face ce trebuie>>, ne spune, zâmbind, Noah, unul dintre tinerii sositi sa priveasca în direct asaltul. În vârsta de 30 de ani, Noah si i-a petrecut pe ultimii opt strângând în fiecare zi motive de ura împotriva Hamas. <<Numai în ultimii doi ani, la mai putin de 100 de metri de casa mea au cazut 20 de Qassamuri. O vecina a murit si alta a fost ranita. Cum sa nu fiu fericit ca au intrat cu tancurile peste ei? O sa stau aici toata noaptea si o sa ma bucur de privelistea asta!!!>> – ne spune tânarul în spatele caruia se vad rachetele brazdând cerul si explodând cu o forta care zguduie pamântul pâna la Kefar Azza, ultima localitate înaintea barajelor militare, situata la patru kilometri de Gaza City.

La fel ca majoritatea tinerilor israelieni, Noah si-a satisfacut stagiul militar de trei ani si asteapta cu nerabdare sa fie chemat si el la ordin sa lupte împotriva Hamas. Va pleca la razboi hotarât sa treaca peste orice scrupule pentru a distruge organizatia cu care Israelul a ajuns la concluzia ca nu mai poate comunica decât pe limba gloantelor si a rachetelor.

 <<Îi tot aud pe europeni ca sunt copii acolo. Da, sunt, dar Hamasul îi foloseste ca scuturi ca sa apere depozitele de armament. Voi omorî si copii daca trebuie, desi îmi pare rau pentru ei. E usor sa plângi de mila lor de la 2.000 de kilometri, asa cum fac politicienii europeniVoi omorî si copii daca trebuie, desi îmi pare rau pentru ei. E usor sa plângi de mila lor de la 2.000 de kilometri, asa cum fac politicienii europeni>>(s.n.), spune Noah, în timp ce se bucura cu prietenii lui de fiecare explozie pe care o aude” (cf. Evenimentul zilei, nr. 5408).

Doamne-Dumnezeule, oare cât de multa îndoctrinare îti trebuie, ca sa ajungi sa rostesti, senin, astfel de vorbe? Daca ne luam dupa nazismul german (al anilor `30…), vreo 5-6 ani – daca ne luam dupa nazismul sionist (al anilor 2000…), doar vreo câteva luni (n.n.: caci, de câteva luni, Israelul pregatea macelul  anului 2008, din Fâsia Gaza…!!!).

Doctorul Alzagzoug Zakie ne-a povestit cu vocea aproape acoperita de zgomotul bombardamentelor din fundal ce se întâmpla în Fâsie: <<Sunt foarte multi copii morti. Nimeni nu întelege ce cauta si pe cine vor sa omoare de fapt soldatii. Pâna acum, au tras în tot ce vedeau în fata ochilor>> – [s.n.]”(cf. Evenimentul zilei, nr. 5408).

Evident, dezinformarea este pricipala arma de îndoctrinare a rabinatului mozaic. Si aceasta îndoctrinare îi orbeste, pe imensa majoritate a evreilor, cu privire la suferintele si moartea a zeci si sute de mii de palestinieni, de-a lungul istoriei de macel, din 1948, anul înfiintarii  (…“cu anasâna” cuirasatelor anglo-americane, subventionate de plutocratia “cosmopolita” iudaica…) –  a statului Israel, netinând cont de locuitorii palestinerni ai locurilor, SINGURII bastinasi, de 2000 de ani…!!!  –  si pâna azi!!! – …si-i face caraghiosi si revoltator de sensibili la ranirea usoara/superficiala, fie si a unui singur evreu… – de parca evreii ar fi, cu adevarat, RASA DE ZEI – iar ceilalti locuitori ai Terrei ar fi, vorba împaratului roman Caligula – “VITE”!!!

…Dar pe mortii românilor, din lagarele comuniste, nu-i plângeti deloc, stimata doamna profesoara de Istorie? Sau ati primit „indicatii pretioase”, de la dl Funeriu, sa-i faceti uitati pe martirii nostri din închisorile bolsevico-staliniste…ba chiar „Experimentul Pitesti” – UNIC ÎN LUME, PRIN SADISMUL SI CINISMUL SAU CRIMINAL…?! Ucrainienii din Bucovina de Nord au aruncat, pe apa Ceremusului, osemintele stra-unchiului meu, Epaminonda Bucevschi/Bucescu (pictor bisericesc, român get-beget si prieten bun cu Mihai Eminescu!), din cimitirul din Cernauti – si i-au înlocuit crucea cu un bolovan scris cu litere chirilice, care pomenea de un cazac… (si asa au facut în tot Cimitirul Central din Cernauti!), ca sa nu se mai stie ca în Bucovina de Nord au fost trait români…în veacul vecilor!!!

Unchii mei tocmai iesisera, în 1964, din puscariile politice, în care putrezisera, fiecare, vreo 16 ani (dupa ce a fost pus în libertate, unchiul Sandi/Alexandru Bucescu, pictorul bisericesc, a fost asasinat, aruncat, cu capul în jos, de pe schelele bisericii pe care o picta, în judetul Buzau). Ei mi-au însirat, pe degete (si, zau, le-ar fi trebuit multe zeci de mii de degete…!), numele camarazilor lor martirizati în lagarele si închisorile staliniste, din România deceniilor sase si începutul celui de-al saptelea… Treptat, am auzit, de la parintii mei si de la unchii mei, apoi am citit si în manualele si cartile mele, despre crimele EFECTIVE SI VERIFICABILE, CU DOSARUL ÎN MÂNA SI CU MARTORI OCULARI, CARE AU SUPRAVIETUIT, PRIN MINUNEA LUI DUMNEZEU, IAR NU PRIN MILA CALAILOR (iar nu …„imaginile”!), cu adevarat „cutremuratoare”, ale unor Anna Pauker/Robinsohn, Teohari Georgescu/Burach Tescovici, Iosif Chisinevschi/Jakob Broitman, Holban/Moscovich, Marcel Breslasu//Mark Breslau,  Aurel Baranga/Ariel Leibovich, Alexandru Graur/ Alter Brauer, Mihai Roller etc.  etc. etc. Si despre CDE (Comitetul Democrat Evreiesc)…

Sunt originar din Bucovina de Sud, orasul Gura Humorului. Pe strada unde am copilarit eu, în anii ’50 (numita Ilie Moscovici  –  cum altfel?) n-a existat picior de antisemit. Ne jucam, cu drepturi egale la bucuria galagioasa  – si, se vede treaba, acum se vede:  bucuria inconstienta! – tânci de 5-6 ani, si Mamciuc-Carpiuc-Hudeniuc, si Goldman-Druckmann-Blumenstein, si Weinkeller-Topfer-Stricknadel, si Rotaru-Macovei-Botez… Dau marturie ca orice evreu, ucrainean, neamt ori român se naste om de treaba (în mod normal…). Cu conditia sa nu fi trecut prin mâinile rabinilor talmudisti, de la sinagoga… – …cei care-i urasc “organic” pe crestini, si otravesc, cu aceasta ura rasiala, sufletele nevinovate de copii/tineri evrei! Prima învatatura rabinala, pentru copiii de evreu, este sa-i urasca de moarte pe “goimi”/spurcatii de ne-evrei (si nimeni nu se sesizeaza, vezi bine, la forurile internationale, dominate de “oculta” sionista… – asupra acestei xenofobii si discriminari etnice evreiesti turbate, prezente în orice lectie TALMUDICA, de sinagoga: “Tob/v sebagoim harog!” – “Ucide-l pe cel mai bun dintre crestini!”).

…Încercati si nu mai mintiti, sau mintiti cât mai putin – si restrângeti, cât va sta în putere, aria de actiune întru dezastru, spiritual si moral, a ABSURDULUI, stimatilor si dragilor profesori/dascali români! Încercati sa nu transformati, prin tembelismul si egoismul vostru atât de îngust si sinistru – SCOALA ROMÂNEASCA, ÎN DUBLURA (…cu totul degradata, functional si, mai ales, moral-spiritual – si complet înstrainata de Neamul ROMÂNESC!) A SINAGOGII!

”În istoria României, pogromul de la Iasi si deportarile ordonate de maresalul Antonescu se înscriu pe aceeasi linie, a unor acte de cruzime, de încalcare a drepturilor omului, de crime împotriva umanitatii, de genocid”. Si mai ziceti, cu un patos atât de fals, de mi se pare c-o aud pe oportunist-stalinista mea învatatoare, din anii ’50-’60: „De aceea, neuitând, dar iertând, elevii comemoreaza în fiecare an Holocaustul, uciderea acelor nevinovati evrei, circa sase milioane, în lagarele naziste proiectate cu rigurozitate si cinism de oamenii bolnavi ai Europei. Odihnesca-se în pace toti acesti nevinovati gazati si arsi în cuptoarele de la Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Belzec, Chesmno, Maly Trostinet, Sobibór!!”

…Dar unde si în ce…sa se odihneasca mortii nostri, ai românilor (daca “pacea” le este rezervata doar celor din “poporul ales”!)…ucisi de evreii care ne-au adus pe cap stalinisto-comunismul – de n-am scapat de el nici în anii ’70…prin profesori universitari, de tipul doamnei Puha ori al domnului Herscovici???!!! Dar pentru noi, românii, de ce sunt mai importanti mortii prezumtivi (si, daca prezumtia va ajunge sa devina certitudine, TOCMAI PRIN POLITOLOGI EVREI, de tip GARAUDY, sau FINKELSTEIN, ori COHN-BENDIT… atunci, devine o magarie universala, tot teatrul asta, de cel mai prost gust, care ne manipuleaza, egal, profesori si elevi, tineri si mature, ai planetei Terra – repetând „scena balconului” iubirii fata de „victimele holocaustului”, de vreo…PATRU ORI PE AN, LA DATELE CELE MAI DIFERITE SI TERIBIL DE FISTICHIU ARGUMENTATE DE CATRE MECTS!) ai evreilor, decât martirii nostri proprii, din stravechimea traco-dacica, din Evul Mediu, din razboaiele mondiale…???!!! Pamântul nostru este îmbibat cu sânge de eroi si martiri, la tot pasul – dar noi suntem somati (de forurile Ocultei Mondiale!) sa-l uitam (sângele) si sa-i uitam (pe eroii si martirii nostri sublimi) , si sa bocim, într-aiurea, mortii altora…cu bolovani la cap!

Cât despre „pogromul de la Iasi si deportarile ordonate de maresalul Antonescu…” – haideti mai bine sa-l consultam pe un om care chiar stie ce spune si spune ce stie – un om care si-a închinat viata demontarii, riguros argumentative, a acestei uriase, revoltatoare minciuni – profesorul, istoricul si scriitorul ION COJA :

Ion Antonescu: „Avem dovezi!

 

DOMNULE FILDERMAN –

În doua petitii succesive îmi scriti de “tragedia zguduitoare” si ma “implorati” în cuvinte impresionante, reamintind de “constiinta” si de “omenie” si subliniind ca sunteti “dator” sa apelati “la mine” si “numai” la mine, pentru evreii din România, care sunt trecuti în ghetouri pregatite pentru ei pe Bug.

Pentru a amesteca tragicul în interventia Dvs., subliniati ca aceasta masura “este moartea, moartea, moartea fara vina, fara alta alta vina, decât aceea de a fi evrei”.

Domnule Filderman, nimeni nu poate sa fie mai sensibil ca mine la suferintele celor umili si fara aparare. Întelegem durerea Dvs., dar trebuie, mai ales trebuia sa întelegeti si Dvs., toti la timp, durerea mea, care era aceea a unui neam întreg.

Va gânditi, v-ati gândit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei si ce se petrece astazi, când zi de zi si ceas de ceas platim cu marinimie si sânge, cu foarte mult sânge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere si ne-au tratat de la Nistru pâna la Odessa si pe meleagurile Marii de Azov?

Dar potrivit unei traditii, voiti sa va transformati si de asta data din acuzati în acuzatori, facându-va ca uitati pricinele care au determinat situatiile pe care le plângeti. Sa-mi dati voie sa va întreb si prin Dvs. sa-i întreb pe toti coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atât mai frenetic cu cât suferintele si loviturile primite de noi erau mai mari.

Ce-ati facut Dvs., anul trecut, când ati auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia si Bucovina, au scuipat ofiterii nostri, le-au smuls epoletii, le-au rupt uniformele si când au putut au omorît miseleste soldatii cu bâte. Avem dovezi. (s.n.)

Aceiasi ticalosi au întâmpinat venirea trupelor sovietice cu flori si au sarbatorit cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare.

În timpul ocupatiei bolsevice, aceia pentru care va înduiosati astazi au tradat pe bunii români, i-au denuntat urgiei comuniste si au adus doliul în multe familii românesti.

Din pivnitele Chisinaului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor nostri, care au fost astfel rasplatiti fiindca 20 de ani au întins o mâna prieteneasca acestor fiare ingrate.

Sunt fapte ce se cunosc, pe care le cunoasteti desigur si Dvs. si pe care le puteti afla în amanunt.

V-ati întrebat Dvs. de ce si-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Va puteti explica de ce în înaintarea noastra am gasit copii de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade?

V-ati întrebat câti din ai nostri au cazut omorîti miseleste de coreligionarii Dvs., câti din ei au fost îngropati înainte de a fi morti? Voiti si în aceasta privinta dovezi, le veti avea.

Sunt acte de ura, împinsa pâna la nebunie, pe care evreii Dvs. au afisat-o împotriva poporului nostru tolerant si ospitalier, dar astazi demn si constient de drepturile lui.

Drept raspuns la marinimia cu care au fost primiti în mijlocul nostru si tratati, evreii Dvs., ajunsi comisari sovietici, împing trupele sovietice în regiunea Odessei printr-o teroare fara seaman, marturisita de prizonierii rusi, la un masacru inutil, numai pentru a ne provoca noua pierderi.

În regiunea Marii de Azov, trupele noastre retragându-se temporar si-au lasat câtiva ofiteri si soldati raniti pe loc. Când au reluat înaintarea si-au regasit ranitii mutilati îngrozitor.

Oamenii care puteau fi salvati si-au dat ultimul suspin în chinuri groaznice.

Li s-au scos ochii, li s-au taiat limba, nasul si urechile.

Îti dai, Domnule Filderman, seama de spectacol?

Te îngrozesti? Te înduiosezi?

Te întrebi, de ce atâta ura, din partea unor evrei rusi cu care nu am avut niciodata nimic de împartit.

Dar ura lor este a tuturor, este ura Dvs.

Nu va înduiosati, daca aveti cu adevarat suflete, de cei ce nu merita, înduiosati-va de cei ce merita.

Plângeti cu mamele care si-au pierdut în astfel de chinuri copiii sau cu aceia care si-au facut si lor si va fac si Dvs atâta rau.

MARESAL ANTONESCU

19.X.1941

 

 

*****

Comentariu Ion Coja: Textul de mai sus este raspunsul prin care generalul Ion Antonescu îl pune la punct pe Wilhelm Filderman, autorul unui memoriu încarcat de inventii si exagerari cu privire la evreii deportati în Transnistria „fara alta vina decât aceea de a fi evrei”. O formula prezenta în mai toate textele despre Holocaust, despre suferintele evreilor de pretutindeni. S-o fi potrivind în alte parti, dar pentru evreii din România nu are nicio acoperire în fapte. În România nu a existat vina de a fi evreu, dovada fiind faptul ca majoritatea coplesitoare a evreilor nu au fost afectati de legile asa zis anti-semite, ceea ce a declansat un veritabil exod al evreilor din toata Europa ocupata de Hitler catre România. Nu i-a speriat pe acei evrei perspectiva de a fi supusi unui regim de izolare în Transnistria, unde au ajuns toti evreii apatrizi, care nu aveau cetatenie româna si despre care nu se putea sti cu ce intentii, în vreme de razboi, se refugiau la noi. Alaturi de acesti evrei care nu aveau actele în regula, în Transnistria au fost deportati câteva sute de evrei comunisti sau stiuti a fi agenti anglo-americani (spioni).

În principal, evreii dusi în Transnistria erau cei mai multi sub învinuirea colectiva de a fi savârsit crime împotriva românilor, în perioada iunie 1940 – iunie 1941, pe teritoriile ocupate de Armata Rosie. În masura în care starea de razboi nu permitea derularea unor anchete juridice care sa stabileasca persoana vinovata de o crima sau alta, iar tot ce se stia era faptul ca acele crime fusesera savârsite de niste evrei, masura minima care se impunea era o pedeapsa colectiva: izolarea tuturor evreilor din Basarabia si Bucovina în conditii care sa nu le permita reluarea activitatilor ostile fata de români, fata de armata româna. Era o masura juridic si moral justificata de faptul ca evreii nevinovati nu colaborau cu autoritatile pentru identificarea criminalilor.

Fireste, probabil ca cei mai multi evrei nu se facusera vinovati de crime sau activitati anti-românesti, iar cei mai multi dintre evreii vinovati fugisera deja în Uniunea Sovietica. De aceea, evreii nu au fost încarcerati, ca niste criminali, asa cum multi dintre ei ar fi meritat, ci, pentru ca printre ei se aflau si oameni nevinovati, au fost numai stramutati cu familia si izolati, în localitati si locuinte din care populatia civila se refugiase în interiorul Uniunii Sovietice. Asemenea procedeu este acceptat de legile internationale ale razboiului.

Evreii dusi în Transnistria au fost cazati în locuinte omenesti, au avut o larga libertate de miscare. Interdictia impusa era sa nu se intre în acele localitati fara permis special! Era o masura care îi proteja pe evrei de localnicii ucrainieni dornici sa se razbune pentru crimele evreilor care au „gestionat” înfometarea Ucrainei si uciderea prin inanitie a milioane de tarani din Ucraina în anii 30. Se aud si azi voci în Ucraina care le reproseaza autoritatilor românesti din Transnistria ca i-au aparat si protejat pe evrei în urma cu 70 de ani! Inclusiv pe evreii autohtoni din Transnistria!

Li s-au oferit evreilor din Transnistria locuri de munca platite. Ideea a fost ca statul român nu se simte obligat sa le poarte de grija unor persoane care nu sunt loiale fata de România, fata de români!

Evreii au fost lasati sa se descurce singuri, au avut dreptul sa primeasca orice bunuri ca ajutoare, inclusiv bani, de oriunde, de la oricine! Din pacate, peste ani, acest regim de izolare, de minima izolare, în conditii relativ acceptabile, civilizate, a capatat numele de exterminare, iar românii au fost acuzati de genocid anti-evreiesc, de holocaust!

Este nu numai o minciuna si un fals, cel mai grosolan fals de care am avut parte noi, românii, vreodata, în istorie!

Dar mai presus de orice este o nedreptate care se face comportamentului românesc, prostesc de generos, de omenos! Daca avem ceva sa ne reprosam pentru acei ani este faptul ca ne-am aratat oameni cu niste ne-oameni, care nu meritau generozitatea noastra.

Sunt asa de putine vocile evreiesti care au spus adevarul!… Una dintre aceste voci a fost a lui Marius Mircu, publicist evreu care a sintetizat toata povestea din Transnistria prin formula „exercitiu de auto-guvernare”, formula pe care o consideram a fi cea mai potrivita cu realitatea: obligându-i pe evreii deportati (stramutati) în Transnistria sa se descurce singuri, Antonescu i-a obligat la un exercitiu de auto-guvernare care le-a fost extrem de util apoi, în Palestina.

Evreii din România având, cum bine se stie, un rol important în constituirea si succesul Israelului. La vremea respectiva, printre românii ai caror feciori mureau pe front, circula vorba ca Antonescu le-a facut evreilor tara în Transnistria!

Se pare ca Ion Antonescu a stiut cu cine are de-a face… În scrisoarea reprodusa mai sus, Ion Antonescu vorbeste de mai multe ori despre dovezile pe care le are cu privire la crimele si faradelegile savarsite de evrei împotriva românilor. Implicit dovezile privind regimul aplicat evreilor în România. Citind scrisoarea Maresalului te alegi cu o întrebare: unde sunt dovezile de care vorbeste Antonescu?

Suntem în masura azi sa le oferim cititorilor nostri urmatoarea informatie:

Cu gândul la discutiile ce se vor purta la sfârsitul razboiului, la tratativele si negocierile ce vor urma luptelor de pe front, maresalul Ion Antonescu a avut grija sa adune o bogata documentatie privind „problema evreiasca”. Sub acest titlu s-a adunat un vast si explicit material documentar pe acest subiect. Documente care contineau dovada corectitudinii guvernului Ion Antonescu si a omeniei românilor. Documente care vorbeau despre lipsa de loialitate a evreilor.

Aceste documente – ma gândesc eu, puteau sa argumenteze capitolul probabil cel mai cuprinzator si mai convingator din ISTORIA OMENIEI ROMÂNESTI. O istorie înca nescrisa de istoriografii nostri, desi ar avea cu prisosinta material din care s-o întocmeasca, chiar si fara documentele adunate de Ion Antonescu.

Caci, din pacate, acele documente nu le mai avem. Una dintre consecintele tradarii de la 23 august 1944 a fost si jaful la care ocupantul sovietic s-a dedat în arhivele României. Un jaf metodic, bine organizat, care nu a ocolit principalele arhive românesti, inclusiv cele privitoare la soarta evreilor sub Antonescu. Aceste arhive au ajuns la Moscova, furate (nu am alt termen mai potrivit!) imediat dupa „eliberarea” din august 1944. Repet, printre documentele sustrase samavolnic s-au numarat si documentele privitoare la evrei, sase lazi dedicate „problemei evreiesti”. Chiar asa erau înregistrate cele sase lazi cu documente: Problema evreiasca.

Asta s-a întâmplat dupa 23 august 1944, în primele luni. Dupa aproape cincizeci de ani, în 1991, pe fondul „demontarii comunismului” de catre urmasii celor care îl montasera în 1917, o delegatie de specialisti din Israel, specialisti în Holocaust probabil, a mers la Moscova si a tratat cu autoritatile soarta celor sase lazi de documente. Probabil pe ideea ca acele documente, deoarece priveau problema evreiasca, era drept sa fie date pe mâna evreilor, ca un capitol important de istorie evreiasca. La acest argument s-a adaugat o suma frumoasa, cu care s-au acoperit, probabil, cheltuielile de conservare si depozitare, basca eventualele remuscari sovietice ori scrupule…

Lasam pentru alt prilej comentariul dedicat acestei mârsavii. Deocamdata ne marginim la a ne declara neputinta de a stabili cu obiectivitate a cui a fost abjectia acestui gest mai mare: a rusilor sau a evreilor?

Probabil ca nu vom sti niciodata detaliile acestei tranzactii. Cunoastem bine rezultatul: imediat dupa 1991-92, au început sa apara în presa acuzatiile de genocid si Holocaust, încununate cu recunoasterea oficiala a acestui Holocaust de catre guvernul asa zis românesc! Daca mai tinem cont si de prapadul facut în Arhivele românesti dupa 1990, prapad organizat sub directa obladuire a lui Petre Roman si alti demnitari vânzatori de tara, ne dam seama care a fost strategia acestei mascarade. Ea s-a bazat în principal pe sustragerea sau/si distrugerea tuturor documentelor care puteau dovedi adevarul în „problema evreiasca”.

Minciuna nu are picioare lungi. Chiar si fara aceste documente, care puteau dovedi nevinovatia lui Ion Antonescu si a românilor sai, Holocaustul ramâne o minciuna nerusinata usor de dovedit ca minciuna. Caci – ca sa luam un singur exemplu, uciderea a sute de mii de oameni nu se poate invoca fara a face proba cadavrelor rezultate dintr-un asemenea carnagiu! Nemtii au „finalizat” 6 milioane de destine evreiesti. Ce au facut cu 6 milioane de cadavre, se stie: au facut sapun si abajururi, iar cele mai multe au fost crematorizate. Caci au avut cu ce!

Dar românii, în Transnistria, nu aveau nici urma de crematoriu. Deci, ce au facut românii cu 200 000 de cadavre de evrei? Unde sunt cadavrele?

Din surse evreiesti autorizate primim raspunsul: o parte dintre aceste cadavre de evrei au fost mâncate de ceilalti evrei, înfometati de regimul Antonescu pâna la stadiul de canibalism (apud Matatias Carp, Cartea Neagra, vol. III), iar alti evrei ucisi de români, teoretic peste 100 000 (o suta de mii), au fost mâncati de câini, de câinii comunitari. De maidanezii de peste Nistru! (Conform istoricilor evrei din Chisinau si împrejurimi, istorici care jura pe acest amestec canin în istoria evreimii!)

Da! În principal suntem acuzati fara documente, dar acuzatiile sunt considerate valabile, dovedite, prin faptul ca nu prea putem proba noi, românii, ca acele crime nu s-au savârsit! Aceasta este logica Holocaustului din România, ca problema si capitol din istoria noastra. Daca ma acuza cineva ca eu l-am ucis pe John Kennedy si-mi cere un document prin care sa probez ca nu eu l-am ucis, eu nu prea am de unde sa scot acel act…

Asadar, documentele pe care le invoca Ion Antonescu în corespondenta sa cu liderul evreilor din România au existat, adunate cu grija de români, de autoritatile nationale. Documente cu valoare probatorie definitiva, probabil.

Alte autoritati, anti-nationale, au permis sustragerea acestor documente si transferarea lor la Moscova. Sub ce titlu, majestate? Conform carei întelegeri la care ati ajuns cu inamicul neamului românesc?!

Aceeasi întrebare pentru guvernantii de la Jerusalim: cu ce drept v-ati însusit documente din Arhiva Nationala a României? Simplul fapt ca ati ajuns la o întelegere cu niste devalizatori, niste infractori, ca ati avut cu ce bani sa platiti niste functionari usor de cumparat cu un port-bagaj de vodca, va da drept de a ascunde fapte si evenimente din Istoria României? Dreptul de a va însusi si ascunde, de a distruge chiar, documente extrem de importante pentru onoarea si demnitatea poporului român?!

Pâna când în arhivele Israelului sa mai zaca tainuite nenumarate dovezi ale nevinovatiei românilor, dovezi ale netemeiniciei acuzatiilor de Holocaust în România. Aceste arhive sunt inaccesibile românilor. Pâna când?

*

Ne adresam cititorilor acestui site pentru a le cere parerea: cum am putea ca noi, societatea româneasca, sa intervenim pentru a normaliza situatia macar a acestor doua depozite: Memoriile lui Wilhelm Filderman si cele sase lazi „târguite” de evrei la Moscova în 1991. Normalizarea, în acest caz, înseamna readucerea în tara a acestor documente si publicarea lor neîntârziata!

 Unde sunt dovezile? Dovezile au fost sustrase dupa 1990 si dosite în Israel!)

 

7 noiembrie 2011

Ion  Coja”

…De ce vreti, cu orice pret (si va vindeti sufletul pe NIMIC, stimata doamna profesoara! – pentru ca o gradatie de merit este o suma infima, în raport cu ce si cât ar merita rasplatita munca, daca este cinstita si devotata, a unui DASCAL! – …doar cât sa unga ochii prostilor si ai celor „zarghiti” de lipsuri, foame, umilinte si birocratisme tâmpitoare, fara numar!), ca, peste câtiva ani, sa va strige, pe strada, actualii dvs. elevi: „Huooo! Mincinoaso!”…?!

…Nu uitati, stimati dascali, ca este un Dumnezeu deasupra noastra! Nu meritati sa fiti numiti nu „profesori” – ci nici macar „oameni”, daca slutiti sufletele de copii, încredintate domniilor voastre spre luminare!!!

…Nu uitati vorbele Lui Hristos-Dumnezeu, Mântuitorul Lumii: „Ce-i va folosi omului, daca va câstiga lumea întreaga, iar sufletul sau îl va pierde?” (Matei 16:26).

…”Va câstiga lumea întreaga”…? Ehei, iudelor de doua parale, iudelor tembele: nici macar un salariu, cât de cât decent, nu câstigati, tradându-L (prin pompoasele si jalnicele voastre MINCIUNI PROFESORALE!) pe Dumnezeu-Adevarul – si, odata cu pierderea Lui Dumnezeu, urmeaza si pierderea sufletului…, dragilor „confrati”, tradatori de Dumnezeu, de Tara-Patrie si de Neam, pe…NIMIC!!!

MINCINOSI PROFESORALO-ACADEMICI…!!!

PARINTI STRALUCITI, PROFESORI FASCINANTI” DE AUGUSTO CURY

GENERATIA ACTUALA DE PARINTI a vrut cumva sa compenseze lipsurile copilariei lor si a încercat sa dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucarii, haine, plimbari, scoli, televizor si calculator. Altii le-au umplut timpul copiilor cu multe activitati educative ca învatarea limbilor straine, informatica, muzica. Intentia este excelenta, însa parintii nu au înteles ca televizorul, jucariile cumparate, internetul si excesul de activitati blocheaza copilaria, în care copilul are nevoie sa inventeze, sa înfrunte riscuri, sa sufere deceptii, sa aiba timp de joaca si sa se bucure de viata. Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit iar pe ei îi transformam în masini de învatat.


1. Blocarea inteligentei


Sistemul educational actual aduce foarte multa informatie, de cele mai multe ori inutila. Copiii si tinerii învata cum sa opereze cu fapte logice, dar nu stiu cum sa abordeze esecurile. Învata sa rezolve probleme de matematica, dar nu stiu sa-si rezolve conflictele existentiale. Sunt antrenati sa faca calcule fara sa greseasca, dar viata este plina de contradictii si probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit, iar pe ei îi transformam în masini de învatat.


2. Utilizarea gresita a functiilor memoriei


Prin sistemul educational actual memoria copiilor este transformata într-un depozit de informatie inutila, iar excesul acesteia blocheaza inteligenta copiilor si bucuria lor de a trai. Cea mai mare parte a informatiilor pe care le acumulam nu vor fi folosite niciodata. Numarul actual de scoli este mai mare decât în orice alta epoca, însa acestea nu produc persoane care gândesc, si nu e de mirare ca elevii au pierdut placerea de a învata. Pe de alta parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparati, care îi transporta pe tineri, fara ca ei sa faca vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de razboi, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune si internet actioneaza asupra subconstientului, marindu-le nevoia de placeri în viata reala. Astfel în timp ei nu mai gasesc placere în micii stimuli ai rutinei zilnice si vor cauta stimuli tot mai puternici, trebuind sa faca foarte multe lucruri pentru a avea putina placere. Toate acestea genereaza personalitati fluctuante, instabile si nemultumite.


3. Informam si nu formam


Noi nu îi formam pe tineri, ci doar îi informam. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se afla, dar nu stiu mai nimic despre lumea lor interioara. Educatia este tot mai lipsita de ingredientul emotional si produce tineri care rareori stiu sa îsi ceara iertare, sa îsi recunoasca limitele sau sa se puna în locul celorlalti.

 

Care este rezultatul? O generatie de copii si tineri mai bolnava psihic decât oricare alta din istoria umanitatii: copii depresivi, preadolescenti si adolescenti care dezvolta obsesii, sindroame de panica, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai multi dintre ei cauta placerea de moment în consumul de tutun, alcool si droguri.


CE ESTE DE FACUT?


Dr. Augusto Cury ne spune ca în ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti. Pentru aceasta ne vorbeste despre sapte deprinderi ale «parintilor buni» si cum trebuie transformate ele de catre «parintii inteligenti». Iata prima dintre ele:

 

  • Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta. Parintii buni au grija sa satisfaca, în masura posibilitatilor lor economice, dorintele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversari, le cumpara pantofi, haine, produse electronice, organizeaza excursii. Parintii inteligenti dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpara cu toti banii din lume: fiinta lor, povestea vietii lor, experientele lor, lacrimile lor, timpul lor. Parintii care le fac în permanenta daruri copiilor lor sunt pastrati în amintire doar pentru un moment. Parintii care se preocupa sa le daruiasca copiilor exemple si povestiri din viata lor ramân de neuitat.

 

  • Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea. Astazi, parintii buni cresc copii zbuciumati, înstrainati, autoritari si angoasati, pentru ca societatea s-a transformat într-o fabrica de stres. Parintii care nu-si învata copiii sa aiba o viziune critica asupra publicitatii, a emisiunilor de televiziune si a discriminarii sociale îi transforma într-o prada usoara pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinta umana, ci un consumator. Pregatiti copilul pentru «a fi», caci lumea îl va pregati pentru «a avea». Ajutati-va copiii sa nu fie sclavii problemelor lor. Alimentati amfiteatrul gândurilor si teritoriul emotiilor cu curaj si îndrazneala. Nu le acceptati timiditatea si nesiguranta. Daca problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar daca nu, trebuie sa ne acceptam limitele.

 

  • Parintii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti îsi învata copiii cum sa gândeasca. Vechile corectii si binecunoscutele predici nu mai functioneaza. Când deschideti gura sa repetati acelasi lucru, declansati un resort din subconstient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce contin critici mai vechi. 99% din criticile si corectiile parintilor sunt inutile în influentarea personalitatii tinerilor. A-ti surprinde copilul înseamna a spune lucruri la care ei nu se asteapta. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se asteapta sa tipati si sa-l pedepsiti. Dar puteti începe prin a tacea si a va relaxa, apoi puteti spune: «Nu ma asteptam sa ma superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc si te respect mult». Apoi copilul trebuie lasat sa se gândeasca. Parintii buni spun: «Gresesti»; parintii inteligenti spun: «Ce parere ai despre comportamentul tau? Gândeste înainte sa reactionezi».

 

  • Parintii buni îsi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti îsi pregatesc copiii pentru esecuri. Parintii buni educa inteligenta copiilor lor, parintii inteligenti le educa sensibilitatea. Stimulati-i pe copii sa aiba obiective, sa caute succesul în studiu, în munca, în relatiile sociale, dar nu va opriti aici. Ajutati-i sa nu le fie teama de insuccese. Nu exista podium fara înfrângeri. Multi nu stralucesc în munca lor pentru ca au renuntat în fata primelor obstacole, pentru ca nu au avut rabdare sa suporte un «nu», pentru ca nu au avut îndrazneala de a înfrunta unele critici, nici umilinta de a-si recunoaste greseala.

 

  • Perseverenta este la fel de importanta ca si capacitatile intelectuale. Pentru parintii inteligenti, a avea succes nu înseamna a avea o viata fara greseli. De aceea sunt în stare sa spuna copiilor lor: «Am gresit, Scuza-ma, Am nevoie de tine». Parintii care nu-si cer scuze nu-si vor învata copiii cum sa abordeze aroganta.

 

  • Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni. A sta de vorba înseamna a vorbi despre lumea care ne înconjoara, a dialoga înseamna a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experiente, a împartasi ceea ce se afla ascuns în inima fiecaruia, a patrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din parinti n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile si frustrarile personale. Nu trebuie sa deveniti o jucarie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevarata autoritate si respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perla ascunsa în inima. Ea este scumpa, pentru ca aurul si argintul n-o pot cumpara.

 

  • Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare. Captati-va copiii prin inteligenta voastra, nu prin autoritate, bani sau putere. ?titi care este termometrul care indica daca sunteti agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii si prietenii acestora. Daca le face placere sa fie în preajma voastra, ati trecut testul. Odata, una dintre fiicele mele a fost criticata pentru ca era o persoana simpla. Se simtea trista si respinsa.Dupa ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginatia la treaba si i-am spus urmatoarea pilda: unii prefera un soare frumos pictat într-un tablou, altii prefera un soare real, chiar daca este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real. Atunci, am adaugat, chiar daca unii oameni nu cred în soarele tau, el straluceste. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi si oamenii te vor vedea. Sa nu-ti fie teama ca îti pierzi lumina. PARINTII INTELIGENTI Î?I STIMULEAZA COPIII SA-?I ÎNVINGA TEMERILE ?I SA AIBA ATITUDINI BLÂNDE.

 

  • Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata. Parintii inteligenti sunt semanatori de idei si nu controleaza viata copiilor lor. Ei seamana si asteapta ca semintele sa germineze. Pe timpul asteptarii poate sa apara mâhnire, dar, daca semintele sunt bune, vor încolti. Nimeni nu-si ia diploma în misiunea de a educa. Înainte, parintii erau autoritari; astazi sunt copiii. Învatati sa spuneti «nu» fara teama. Daca ei nu aud «nu» de la d-voastra, nu vor fi pregatiti sa auda «nu» de la viata. Parintii nu trebuie sa cedeze în fata santajelor si presiunii copiilor. În caz contrar, emotia copiilor va deveni un balansoar: astazi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul saptamânii si a se trezi devreme pentru a învata este inacceptabil si prin urmare ne-negociabil.


Traim vremuri grele. Parintii din toata lumea se simt pierduti. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexa decât cucerirea planetei.

 

CELE 7 PACATE CAPITALE ALE EDUCATIEI

 

1. A distruge speranta si visele.

2. A pedepsi la furie si a pune limite, fara a da explicatii.

3. A exprima autoritatea cu agresivitate.

4. A fi excesiv de critic: a obstructiona copilaria celui educat.

5. A fi nerabdator si a renunta sa mai faci educatie.

6. A nu te tine de cuvânt.

7. A corecta în public.


Dr. Augusto Cury, psihiatru si psihoterapeut, si-a dedicat 17 ani din viata cercetarii modului în care construieste si se dezvolta inteligenta. Analiza pe care o face societatii contemporane ajunge la urmatoarea concluzie: singuratatea nu a fost niciodata atât de intensa: parintii îsi ascund sentimentele de copii, copiii îsi ascund lacrimile de parinti si profesorii se refugiaza în autoritarism. Cantitatea de informatie si cunostinte disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generatii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informatii. În cartea sa, «Parinti straluciti, profesori fascinanti», tradusa si în româna, Dr. Augusto Cury atrage atentia asupra necesitatii schimbarii felului în care se face educatia contemporana.

 

E.U. FROSIN

http://eufrosin.wordpress.com

UN LICEU LA MALUL MARII

Domnului profesor Voda
Iarasi boboci

 Ca de obicei un nor cenusiu zdrentuit pe margini, fugarea alt valatuc compact si il lasa in urma pe un cer mov-violet de speranta, ca o sceneta ce se repeta la nesfarsit si in destinul oamenilor.
 In dreptul strazii unde era asezata scoala ca un U imperfect, malul se termina brusc descoperind o faleza inalta imbracata in verdeata, castraveciori de mare teposi, arbusti minusculi, salcii pitice si buruieni. Din ierburi aparea pe neasteptate ca intr-un film, o scara nesfarsita parca a timpului si oboseai numai coborand zigzag-urile cenusii din beton pana pe plaja.
Cam asa au fost acele dimineti linistite cand eroul nostru Stani mergea la scoala si liceul Mircea cel Batran din orasul de pe malul marii; totul se repeta gradual incepand exact de la mijlocul lunii septembrie, in fiecare an, cand vedeai orasul agitat, dimineata, de copiii care veneau de-acasa cu capul incarcat de vise si temeri.
 Cladirea uriasa cu zidurile extrem de groase isi arata temeinicia. De multe ori copiii ii spuneau Bastilia insa orice cladire poarta amprenta oamenilor care vietuiesc in ea si niciodata nu a avut motive reale s-o numeasca astfel, cu toate ca de multe ori supararile lui trecatoare de elev il indreptateau.
De cand era mic observa cum tatal sau isi chiverniseste salariul si nota minutios in fiecare luna… atata pentru chirie, atat pentru mancare, lumina, apa, lemne etc si prevedea intotdeauna o mica suma pentru diverse pe care o cheltuia generos intr-o seara cu familia. In seara aceea se imbracau frumos si mergeau la un restaurant unde mancau friptura, ascultau muzica, dansau pe ringul de obicei rotund; pe baiatul slabut il invata mama-sa sa danseze desi el mai mult se bataia in ritmuri numai de el stiute iar sora care era putin mai mare dansa cu tatal lor.
Adesea parintii incercau sa ii puna sa topaie impreuna dar se certau, cand stabileau conducatorul dansului si cei mari trebuiau sa ii desparta, altfel se paruiau… insa acum depasise acea perioada a copilariei.
 Viata lui Stani, Aurel se desfasura intre coordonate fixe, plauzibile, asa cum ar trebui sa fie existenta tuturor. Devia de la ele intamplator, cateodata, prin vreo sarbatoare si se bucura de fiecare data cand soarta lua in joc neprevazutul.
El si colegii au fost nevoiti sa depaseasca socul invatamantului de pana atunci care incepuse sa se modernizeze, nu se mai obisnuiau scolile separate strict in fete si baieti, erau mixte.
Scolile cu traditie numarul 1 de baieti, Mircea cel Batran, si numarul 2 de fete, Mihai Eminescu, se vor multiplica continuu iar vocabularul se va modifica si el.
 Sovieticii cedasera cu cativa ani inainte cladirea in care isi stabilisera vremelnic comandamentul, vreme de 15 ani de ocupatie, timp in care s-a desfasurat activitatea scolara in sediul de pe strada Traian.
Pana nu demult fusese obligatoriu invatamantul de patru clase, insa ei trebuiau sa faca opt… manualele s-au dat gratuit incepand cu generatia lor si numai caietele si rechizitele le mai cumparau.
Stani incepea liceul si banuia ca va trai in continuare ani plini de incertitudini, cautari dar si de clipe minunate. Era nerabdator si mai ales confuz de multe taine ale vietii, insa socotea ca daca intra in liceu trebuia neaparat sa le descopere!
Asa gandea si asa era normal desi se stie ca viata e singura scoala ghidata pe matrice care decide cum sa evolueze un om iar restul sunt anexe.
Trebuia numai sa aiba rabdare, emotiile pe care le aduce orice schimbare il copleseau cu toate ca, propriu-zis, a inlocuit doar profesorii pe care i-a avut pana atunci, cu altii.
Scoala si matricola nu le-a schimbat doar numarul si faptul incontestabil ca a crescut.
In vara a dat primele doua examene din viata, de absolvire a 8 clase si de intrare in liceu, de care a trecut spre mandria parintilor; presiunea lor asupra baiatului s-a diminuat si a fost lasat mai in voia domnului.
Din pacate tatal sau s-a imbolnavit, au crezut toti ca are cancer insa a fost gresit verdictul dat de doctori; acum un ulcer si-o melena pacatoasa il necajeau continuu, dar oricum familia era fericita ca traia.
In aceasta vacanta a contribuit zilnic la traiul familiei cu primii bani castigati de el… sora lui se ,,imprumuta,, de cate ori avea nevoie de la el si era tare mandru cand se milogea sa-i dea bani din sertarul lui si ii facea mofturi; o buna perioada din acea vara isi strangea cu grija averea in bancnote de 10 lei, noi, fosnitoare cu seriile notate constiincios insa si acele timpuri au trecut, le privea acum cu superioritate si nu-i mai pasa de bani doar porecla in casa data de sora-sa, Hagi Tudose i-a ramas.
Intamplarile din acea vara faceau diferenta dintre el si restul copiilor; ii intrase in cap ca poate munci ca altii de aceeasi varsta  si un fel de siguranta si detasare pusese stapanire pe el.
Avea aceeasi uniforma de elev lustruita, din clasa a V-a, spalata, calcata si carpita de nenumarate ori iar chipiul il purta cu mandrie; isi tinea cozorocul pe frunte ca ofiterii nemti, sa nu observe nimeni unde se uita si sa nu-i intre soarele in ochi.
Toti purtau matricula pe maneca stanga a costumului bleumarin, cu numar personalizat pentru identificare; in caz ca faceau vreo nazbatie imediat erau reperati dar nu il deranja ca pe alti colegi.
Costumul nu era chiar atat de ieftin, tinea cam doi ani.. toata ziua maica-sa il carpea in coate sau pe unde se rupea, de obicei pantalonul in genunchi; de multe ori ii ramaneau pantalonii scurti, desi nu isi permiteau sa cumpere altii; de asemenea nu trebuia sa-si uite sapca acasa niciodata, nu i se ingaduia intrarea in scoala fara chipiu.
Fetele isi tineau matricola cusuta deasupra pieptului la rochitele albastrii, era un articol vestimentar indispensabil si obligatoriu pentru fiecare elev. Conducerea scolii urmarea cu scrupulozitate in fiecare zi daca nu si le-au desprins cumva de la uniforma, de asemenea nu li se permitea intrarea in scoala fara matricola.
       Liceul marginea intr-o parte marea si strazile, in cealalta parcul cu multi castani batrani si teatrul in fata caruia se gasea un bazin dreptunghic din beton avand plasata in mijloc o fantana tasnitoare si fosnaitoare care stropea nemiloasa un grup statuar din bronz. De obicei oglinda  linistita a apei din bazin nu era tulburata de nicio tresarire aruncand straluciri adanci invaluite in mistere rezolvate din viata elevilor… cunostea fantana atat de bine!  Pan imperturbabil canta melodii neauzite  in timp ce silfidele extaziate ii mangaiau copitele, nepasatoare la agitatia din jur…. semizeul din bronz si acum face in ciuda trecatorilor, cantandu-le din nai frumoaselor despuiate din jurul sau si tratand cu indiferenta capriciile anotimpurilor.
Cealalta latura a Teatrului era in stapanirea unor decoruri uriase din placaje, a naturii dezordonate din parc… castani, iarba, molizi si un autobuz in agonie care acum isi indeplinea ultima misiune nobila adica… ascundea elevii sa fumeze in voie!  
Intrarea pentru elevi se facea prin curtea marginita cu teatrul.
  Acum insa a terminat jocurile copilaresti, desi adesea, tentat de minge, se prindea in vartejul amintirilor cu zbenguielile de rigoare.
Singura deosebire era faptul ca acum era licean si stia din povestirile celor mari ca va avea dascali minunati si renumiti in orasul lor.
Neli, prietenul mult mai mare, ii impuiase capul cu profesorul lui de franceza din liceu care avea o metoda de predare moderna insa de neconceput pentru el; Salceanu, nu isi obliga elevii sa invete, oricum ii trecea pe toti… la teza puteau scoate cartile pe banca si de aceea invatau franceza de placere sau ,,de rusine,,; tradusese din lirica franceza  si era de asemenea iubit ca dramaturg, scriind  piese de teatru care se jucau cu succes in turneele din tara sau strainatate. Isi imagina ca toti profesorii din liceu sunt aidoma cu acest minunat dascal.  
      In prima zi de scoala a avut parte de acelasi inceput plin de emotii trecatoare si cutezanta celorlalti colegilor reprimate brusc de siguranta profesorilor. Doamna diriginta Ghiurca l-a asezat cu Magi, in banca treia, randul de la geam, deci mai crescuse nitel si nu trebuia sa-l puna profesoara chiar in prima banca, cum era obisnuit.
Pe Magi desi cel mai inalt din clasa l-a instalat coleg cu el… fiind miop, iar el statea la margine, acolo unde se simtea in largul sau.
 Cand incepeau profesorii sa strige catalogul, primul era Kemi si se amuza de situatie:
 – Esti turc? Il intrebau unii profesori curiosi de numele alambicat Keamuran, totusi crezand ca pot prevedea raspunsul care spre surprinderea lor venea invariabil.
– Nu… sunt tatar ! ii contrazicea colegul lui cu demnitate.
Inca din primele ore se vedea ce le poate pielea insa cele mai grele materii pentru el ramaneau rusa si franceza, restul fiind mai placute sau mai plictisitoare, dar fara sa-i ridice mari probleme.
Probabil creierul in general este conceput pentru diferite discipline si activitati pe care le realizeaza cu placere… iar nesuferitele raman pe ultimul plan. Oamenii au anumite preferinte, fac motivat unele lucruri iar pe celelalte le evita pe cat posibil.
La chimie trebuia sa invete multe substante, tabelul lui Mendeleev il stia din ciclul primar insa nu ii placea materia si considera ca trebuie sa toceasca prea mult.
De aceea studia in salturi, fara tragere de inima in schimb se distra la orele de laborator cu balanta analitica, mojarul, baloanele si eprubetele, paharele Berzelius dar si cu unele substante pe care le manuia cu scrupulozitate si atentie.
     Privea adesea curios si admirativ cum se aprindea instantaneu fosforul alb in contact cu aerul; isi inchipuia cum se pot fabrica bombele cu napalm, dar si chinurile omului la atingerea intamplatoare de aceasta substanta. Fusese obisnuit de la Cercul de foto sa cantareasca cu balanta analitica unde manevra tot felul de prafuri, revelatoare si fixatori pe care ii dizolva in apa.
 Cand se aduceau la inceputul anului manualele de istorie si geografie, le citea imediat curios, asa ca in timpul anului nu mai era atent la predare.
Domnul Bitoleanu le povestea… si lor li se desfasura in fata frumoasa istorie a antichitatii cu eroi, care nu mor niciodata sau mor vitejeste ca sa invie pe alte taramuri; cu luptele pentru Athena, Sparta, Troia, Cartagina, Alexandria sau Roma, cu regi, dictatori, democratie, cetateni si soldati viteji. Profesorul se entuziasma de trecutul glorios al cetatilor, iar zeii cu ale lor ,,Legende din Olimp,, cobora in fata elevilor, uimita de puterea profesorului de as expune materia favorita.
Istoria este diferita de legende, insa profesorul avea harul de a le amesteca incat nu realizau cand termina ora si plecau acasa cu lectia invatata.
Pe un caiet special copia granitele unei tari, ii colora cat mai frumos formele de relief folosind o bucatica de vata, cu maro muntii si dealurile estompate in caramiziu, cu albastru apele, galben campiile si studia cu ce se ocupau oamenii din tara respectiva, bogatiile naturale, lacurile, marile sau oceanele marginase, lucruri care il pasionau.
Urmarea lectia dupa Atlas care avea un format urias comparativ cu celelalte carti; in zilele cand avea geografia trebuia sa vina cu el, pe langa servieta si il tinea pe banca la toate orele din ziua respectiva.
Avandu-l in fata permanent se juca cu colegul de banca in timpul celorlalte ore; pe el cautau cele mai mici insulite, munti, gropi marine etc. Ii cereau celuilalt sa le gaseasca si de acea banca lor era cea mai linistita. Incercau sa identifice locul si nu le ardea de altceva pana nu descopereau ce trebuia.
Considerau c-au obtinut o mare victorie si luau totul de la capat!
Pana si in recreatii erau ocupati !
Si la celelalte materii invata inconstant si mai ales dupa chef; daca lua o nota buna nu mai studia atat de iscoditor materia respectiva si se multumea cu orice fel de aprecieri; este drept, avea notificari de-a valma, insa nu ii era frica decat la limbile straine dar fara teama de corijente.
 Limba franceza si rusa le faceau cu domnul Mugioiu si domnul Moroianu, care vazand limitele lui fara sa-si bata capul, il catalogau intotdeauna cu o nota de trecere; era cuminte, asa ca nu avea probleme.
Intotdeauna a stat in banca lui… a treia!
 La rusa domnul profesor Moroianu avea obiceiul sa puna sa scrie lectia de mai multe ori cand nu stiau ceva sau daca faceau vreo nebunie … le punea o intrebare si cum de obicei nu cunosteau raspunsul, aplica tratamentul; el pregatise multe indigouri si copia de mai putine ori lectiile insa era foarte vigilent mai ales la cele putin mai lungi sa nu cada in pacat; ar fi trebuit sa scrie mult si daca n-o facea, in acel trimestru mai mult ca sigur il pastea corijenta si nu-i convenea, asa ca mereu umbla patat de indigouri pe maini.
 Domnul Moroianu cand intra in clasa, arunca catalogul pana la catedra ca la baschet; se deschidea la intamplare si astfel alegea elevul care sa raspunda; de obicei cel din mijlocul paginii; in orice caz era una din cele mai epuizante ore pentru el.
In patru ani nu a gresit tinta decat o data… plasamentul a fost calculat gresit si profesorul a executat miscari haotice de echilibrare spre amuzamentul tuturor fiind nevoit sa culeaga catalogul cu foile indoite de pe jos.
 Odata dintr-o ora mai erau doua minute si Stelica, un coleg isi spune usurat:
 – Ufff… am scapat si ora asta!
Eliberat de stresul care il simtea de fiecare data la aceasta materie isi dadu drumul la o ghidusie. Magi prevazand ce se poate intampla, ii sopteste lui Stani:
 – Fii atent.. Stelica o ia pe coaja!
Si ii arata ceasul batand usor in geam; nu a terminat bine ca profesorul il ridica in picioare pe Stelica; mai avea un singur minut si ar fi scapat.
L-a pus sa copieze lectia de 25 de ori, totusi era un record neobisnuit, iar daca n-o facea ar fi fost in acel trimestru mai mult ca sigur corigent si s-a conformat.
Stani nu stia cum se simteau ceilalti colegi insa aceasta materie i-a scos peri albi si abia in ultimul an a simtit o oarecare destindere din partea profesorului care nu le-a mai dat sa copieze lectiile… era simpatic, glumet dar abia astepta sa ii incondeieze.
La franceza in schimb domnul Mugioiu nu avea treaba cu el ci cu Magi; vorbeau impreuna… ,,lingurision, furculision, cutision,, si nu simtea cand ora a trecut!
 La Limba si literatura romana ramanea uimit cum poate sa raspunda colegul lui atat de frumos; se concentra, plescaia din gura si incepea sa vorbeasca: avea siguranta ca acestor oameni le place sa se asculte singuri… Magi se oprea din avant doar sa-si mai traga sufletul si sa mai plescaie.
Pe marii poeti i-a indragit… a citit undeva ca si poetii sunt buni la calcule asa ca a decis:
– Asa este! Doar si mie imi place matematica!
Stani facea poezii pe banda dar fara sa stie nimeni. Nu avea cum sa se compare cu Doina… s-ar fi facut de ras, desi probabil toti din clasa scriau poezii. Aveau unii colegi o atat de mare usurinta in exprimare si criticile literare le expuneau atat de frumos incat avea impresia ca sunt ale lor si, poate chiar erau.
In acest an l-a redescoperit pe Eminescu, nu avea nevoie de nici o analiza literara, nici un comentariu, nici o critica. Era suficient sa il recite in gand si il simtea, orice ar fi facut pentru studiu era de prisos.
De fapt la toti poetii admira maiestria versului, iar cand a lansat formatia Mondial celebrele lor cantece, i-a indragit si mai mult.  
Muzica cu anumite instrumente, tonalitati si melodii il indemnau la reverii si isi inchipuia ca va ajunge poet; erau zile cand putea merge la scoala fara obligatoria cravata inchisa la culoare; nu toti profesorii tineau la acest protocol.
In cinstea rapsozilor purta cu mandrie in locul cravatei un fular innodat frumos la gat.
Mereu si-a imbracat fularul asa, chiar daca nu il proteja atat de bine si nu isi dadea seama de ce!
Acum refacea in minte legaturile de mult uitate!
In schimb la doamna Luscalov, fizica o lega de matematica intrinsec, admira cat de bine se potriveau intre ele formulele si parca profesoara nu il lasa sa ajunga acasa cu lectia noua nestiuta. Era de asemeni printre materiile considerate de el usoare.
Sau bunul, calmul si inteleptul profesor Lazarovici, care fara sa le pretinda prea mult elevilor, ii invata percepte, proverbe, cugetari latine simple, dar atat de adevarate si vrednic de urmat.
 El si colegii le memorau imediat, iar pe unele le mai stiu si astazi.
Colega lui, Gabriela, care beneficia de ajutorul tatalui, pasionat de latina, trebuia sa invete obligatoriu la aceasta disciplina. Ca la orice materie impusa, ea nu manifesta o atractie deosebita insa vrand, nevrand a devenit buna, insa bineinteles, de cate ori avea posibilitatea sa scape cu lectiile neinvatate, nu ezita si nici macar nu le citea acasa.
  Dar, cum ulciorul nu merge prea des la apa fara sa se sparga, intr-o zi, intamplator, i-a venit randul sa o asculte chiar pe ea. Cand s-a auzit strigata, toate culorile verzi, alb, rosu, galben si chiar albastru au navalit pe obrazul ei, iar profesorul speriat de cameleonul trezit brusc la viata, din fata lui,  crezand ca i s-a facut rau, a inteles-o si n-a mai ascultat-o.
Pentru ea a fost invatatura de minte si asa a devenit model, adica invata toate lectiile… chestie de optiune!
In timp ce intamplarea i-a cauzat Gabrielei dragostea speciala pentru latina, baietilor ca Stani, in amestecata lor psihologie le provoca numai bucurie cand scapau neascultati si cu nota nepusa la latina.       

In clasa 9-a a venit la muzica un alt profesor; l-a chemat sa cante la clarinet intr-o trupa, ii placea acest instrument, avea degetele subtiri si Kemy il indemna, dar mama-sa nici nu a vrut s-auda,
– Tu cu plamanii tai imediat te poti imbolnavi! si astfel a pierdut ultima sansa sa devina un posibil viitor mare solist in muzica de camera!
Gloria il ocolea dar nu-i pasa, din clasa X-a va scapa de muzica si desen!
Era multumit si asa nu avea nici un talent!
 Mergeau cu profesorul la teatrul din parc, in sala de spectacol le preda orele de cultura muzicala; teoria era interesanta, viata muzicienilor antrenanta insa cand se trecea la practica sau partituri, adica muzica, pe el il apuca fie joaca, fie somnul!
Astfel s-a incheiat cultura si scurta lui cariera muzicala!
                                        
 Dar lui Stani ii placeau calculele, aici era domeniul lui, de data asta Magi ocupa locul doi, pentru el matematica insemna o mare necunoscuta copia dupa el tot.
 In prima ora a intrat in clasa un tip imbracat in costum, puternic, masiv, greoi cu fata blanda si s-a prezentat,
– Sunt profesorul Ion Voda si vom parcurge impreuna matematicile in cei patru ani de liceu.
 Cand incepea sa scrie pe tabla problemele sau exercitiile, creta parca zburda in mana lui si incheia invariabil cu prescurtarea din final.. cctdd. sau ccadd. si punea un punct apasat pe tabla dupa care calm, aseza creta jos.
La inceputul trimestrului aveau o problema de logica si nu intelegea cum se complica toti, cu profesorul in frunte, sa descifreze solutia printr-o cale intortocheata; se ridica in picioare si isi expune ideea… asa simpla ii parea, dar nu vorbea pe intelesul tuturor! Profesorul il contrazice,
 – Nu e bine…!
 Iese la tabla hotarat sa faca schema cum judeca el, profesorul sustinea mai departe ideea lui, toata clasa ii tinea isonul. Citea in ochii colegilor… parca il acuzau. Trece la loc sovaind totusi nelamurit… vrea sa se intoarca sa isi sustina iar cauza, insa renunta si isi zice,
– Probabil Voda are intotdeauna dreptate! si astazi cand a uitat problema este sigur ca nu s-a inselat. Profesorul se uita curios dupa el sa tina minte unde se aseaza* cand vede ca e nehotarat… parca s-ar fi intors iar la tabla sa il contrazica.

* – o metoda de-a a retine elevii in clasa, uzitata des de profesori

Domnul Voda initial nu stia cum sa deosebeasca elevii si se orienta dupa notele de la celelalte materii el se gasea pe acolo… pe undeva.
 Pentru teza ii anunta… le va da un subiect la algebra si unul la geometrie. Daca fac subiectul la algebra le asigura nota 7. La geometrie nu se punea problema, profesorul era aproape sigur ca n-o puteau face asa ca le va adauga un punct sau doua pentru cat faceau din ea… astfel niciodata nu s-a pus problema vreunui corigent la domnul Voda.
 Cand intra in clasa o liniste agreabila se asternea printre elevi; asteptau cu interes curiosi sa inceapa lectia… probabil acesta era secretul lui pe care nu l-a inteles niciodata!
In sfarsit a venit teza cu emotiile ei ascunse; Stani se duse la catedra si isi preda lucrarea cu 10 minute mai devreme.
 La algebra dupa ce a copiat exercitiul de pe tabla in caiet incepu sa il rezolve… este complicat dar ii place asa ca il termina repede… avea insa un rezultat tare ciudat, o fractie destul de lunga.
La algebra de obicei rezultatul este simplu… il mai verifica inca o data dar nu observa nici o greseala si isi spune,
 – Ciudat… probabil asa l-a facut domnul Voda sa ne verifice cum gandim si daca avem curajul sa scriem asemenea rezultat !
Trece la subiectul de geometrie unde le-a dat o problema frumoasa; nu ii vede rezolvarea desi intuieste ca se apropie de final; cand pateste asa il trec transpiratiile, nervos o judeca de la inceput.
Se grabeste fiindca ii este teama ca se termina ora si nu putea vorbi cu Magi care avea ceas; oricum avea impresia ca ora era pe terminate… deodata ii vede solutia printre figurile geometrice!
     O idee l-a salvat ca intotdeauna: drepte, linii, paralele, unghiuri si triunghiuri, asemanari, legi, axiome si teoreme, congruenta, constante si circumscrieri, limite inferioare, superioare, Euclid, Pitagora… o trece pe curat si nu mai are nici un rost sa stea in clasa.
      Hotarat isi preda teza desi nimeni nu a iesit afara. Se uita nedumerit la colegi si se indreapta spre usa.
 Cativa se ridica dupa el si depun lucrarile, inseamna, nu aveau curaj sa iasa afara.. asa gandea!
– Ce ai facut la geometrie? Il intreba curios un coleg,
– Bine, era o problema frumoasa, am gasit solutia! ii raspunde
– Fugi de aici, era nerezolvabila!
Spune colegul incredintat ca Stani s-a incurcat la dezlegarea subiectului,
– Uite cum puteam face!
Si incepe sa explice amanuntit cum a gasit raspunsul… insa la algebra avea un rezultat lung iar colegul unul normal – nu isi explica unde este hiba.
 – Abia astept sa vina tezele corectate! a marturisit.
 Cand domnul profesor Voda a adus tezele l-a chemat in fata,
 – Stani vino te rog la tabla si explica colegilor cum ai rezolvat problema la geometrie.
Domnul Voda ii da caietul de teza sa se uite peste el si se aseaza pe scaun la catedra; trebuia sa-si consulte notitele fiindca geometria are poezia ei si deseori nu mai stii ce inspiratie ai avut in acele clipe. Intotdeauna dintr-o infinitate de solutii trebuie sa o alegi pe cea mai rapida, cea mai frumoasa si simpla, dar exacta.
Dupa ce profesorul a ascultat expunerea ii comunica ca justificare sa inteleaga notatia lui,
 – La algebra ai copiat gresit exercitiul de pe tabla; la un moment dat in loc de plus, tu ai pus minus intre fractii dar este foarte bine rezolvat. Iti scad un punct pentru neatentie!
Adevarul este ca batea soarele pe tabla si asa a vazut dar nu mai conta, sa iei 9 la Voda era o performanta.
Ce a ramas in memoria lui din acele timpuri; fotografia bust a unui baietel cu ochi mari plini de sperante si imaginea unui profesor puternic dar obosit care se transfigura la atingerea unei crete si incheia victorios orice demonstratie cu celebrele prescurtari, punand punctul terminal, puternic apasat pe tabla.
Fiecare materie avea poezia ei si fiecare dintre elevi se simtea atras inexplorabil de una!
Din ziua aceea a inceput; domnul Voda nu mai avea treaba cu restul clasei, pentru profesor exista doar Ionica si Stani, isi desfasura lectiile numai cu ei; Stani impulsionat a inceput sa lucreze din Gazeta matematica.
Dupa teza din trimestrul doi, profesorul a fost si mai incantat de el; le dadea in teze probleme dificile de geometrie care ii incurca pe ceilalti dar nu si pe el. Discuta acum in clasa numai cu ei doi, restul clasei era martorul mut care asista la dialogul dintre ei, intelegea sau nu, era treaba lor! El nu se baga la limba romana, matematica era pasiunea lui!
 Daca ar fi fost dupa profesor n-ar mai fi trebuit sa se oboseasca, ar fi pus niste note colegilor si astfel le incheia situatia.
 Ionica era calm, ordonat spre deosebire de el dezordonat, de multe ori neatent. Cand primeau o problema Ionica incepea sa o disece scriind randuit fiecare faza; Stani insa o citea si vedea imediat rezolvarea ei rapida prin fel si fel de legaturi si combinatii, ce ii treceau prin minte… rezultatul era intotdeauna acelasi.
Profesorul incantat se hotari ca pe cei mai buni elevi din scoala la matematica sa ii stranga intr-o singura clasa; simtea ca e obosit si de acea ii vrea gramada; cand venea la ei in clasa se aseza pe scaunul de la catedra si cu ei doi, preda lectiile.
 Stani era foarte multumit de aceasta metoda.. nu mai trebuia sa-si scrie temele acasa; bancii a treia de la fereastra nu le mai verifica domnul Voda caietele!
Le spunea ca Ionica se va ocupa cu teoria matematicii, iar Stani cu practica; nu intelegea de ce un om puternic ca el se poate imbolnavi si imbatrani, era tanar si nu banuia cat poate suferi un om.
 El statea la doua colturi distanta de locuinta domnului Voda cand il vede intr-o zi jucandu-se pe strada; mirat profesorul il intreba,
 – Ce este cu tine pe aici?
– Stau pe Daciei ! ii raspunde
Fata lui blanda s-a luminat,
– Ia uite… un baiat de pe strazile noastre se va ridica la matematica, trebuie sa am grija de el!
 Dar in ultimele saptamani ale trimestrului trei profesorul Ion Voda a inceput sa nu mai vina la scoala.
Spre sfarsitul trimestrului III a intrat in viata lui Stani, Tamba. Era duminica dimineata si lenevea in pijama. A auzit glasul mamei si al unei femei dar n-a dat importanta si a citit in continuare romanul care i se parea mai captivant decat probabila vecina. Ele continuau sa discute vesele cand deodata patrunse mama lui in camera cu un pisoi in brate urmata de profesoara care-si baga capul pe usa curioasa de reactia elevului,
– Stani ai musafiri! Pe doamna diriginta si acest pisoias minunat care insista pe langa mine sa-l primesti !
Tocmai erau in criza de mate.. ultima disparuse. Stani se ridica mirat si dupa ce isi saluta profesoara il ceru,
– Da-mi-l te rog ! El alegea matele, era expertul casei.
Primi matul in brate si incepu examinarea sexului… animalul nu se sinchisi si incepu sa toarca. El se uita uimit la matul colorat multicolor prototipul perfect al pisicii, exact cum ii placea; capul rotund, ochii mari si verzi, avea impresia ca era un mic tigrisor tarcat si care incepu sa sforaie puternic. Daca pisoiul toarce la cineva in brate inseamna ca simte protectia prieteniei. Nu mai avea nici o replica,
– Il oprim ! Il va chema Tamba !
 Decizia fusese luata si botezat ad -hoc.
 Tocmai pe timpul acela rula la TV serialul preferat Tarzan si printre personajele iubite de multi era maimutica Tamba, insa motanul fiind fermecat n-a avut nici o reactie sau obiectie de impotrivire la auzul poreclei feminine si a adoptat acest supranume imediat.
El va fi prietenul si confidentul lui Stani si nu trebuiau sa-si vorbeasca doar isi amestecau gandurile si mai facea o nazdravanie cand vedea suparare pe chipul amicului sau, astfel ii arata loialitate fara interes.
Pana cand Stani a plecat de-acasa a avut multe patanii si aventuri la care erau amandoi partasi; Tamba avea o intelepciune iesita din comun, desi nu a urmat scoli inalte.

Diriginta trebuia sa isi supravegheze elevii, intra in atributiile ei sa vada in ce conditii invata si a fost fericita cand a observat inca o familie nezdruncinata  de conflicte; de multe ori ii cerea vesti  despre Tamba cel vestit in mahala fiindca imediat i s-a dus faima. 
Pentru profesoara constituia titlu de glorie atragerea cat mai multor elevi spre materia predata, chimia si spera sa il imbie cu ea mai ales ca era inca nehotarat in optiuni si mereu isi punea intrebarea:
– Ce sa aleg… sa spunem matematica ca baza si ca disciplina complementara, fizica sau chimia? Am de ales intre ele insa mai este timp suficient!
     Ca realist trebuia sa decida in final pentru bacalaureat dar mai ales pentru marele examen al vietii… intrarea intr-o facultate si ea spera ca ii va asculta sfatul si va alege chimia. 
La admiterea in invatamantul superior se desfasurau adevarate batalii, erau locuri putine si candidatii bine pregatiti.  
Diriginta o avea aliata pe sora lui care era hotarata sa urmeze o cariera legata de chimie; lui i se parea ca pierde prea mult timp pentru aceasta materie si mereu isi persifla sora cand vedea ca isi toceste la chimie.
Stani studia brosura ,,Admiterea in invatamantul superior,, luata de sora-sa si in sfarsit si-a gasit profesia… geolog!
Cum s-a format pamantul, atmosfera, rocile, metalele, pesterile, ce mai… chestii interesante, isi zice.. negresit trebuie sa descopar tainele acestui pamant. Examenul de admitere se tine la matematica si fizica sau geografie la alegere; a fost impresionat de aceasta disciplina.
Conteaza mult ca un profesor sa stie sa-si apropie elevii!

 Acum, la sfarsitul anului Magi se hotaraste, desi ar fi trebuit sa urmeze umanul, din cauza colegilor de clasa care sunt extraordinari va face realul cu ei; pentru el ar fi fost mai simplu, dar nu putea sa ii paraseasca.
Toti profesorii de stiinte exacte stiau acest lucru si il protejau asa cum si pe Stani il lasau in pace la rusa si franceza pentru care nu arata o atractie deosebita.

 In trimestrul III, dupa un extemporal la matematica, era pe holurile spatioase inconjurat de colegi si explica subiectele si cum ar fi putut fi rezolvate; executa doi pasi in spate concentrat pe problema.
Fara sa vrea, lovi pe cineva care tocmai trecea pe acolo; era un profesor..
Lovitura receptionata nu putea sa fie atat de puternica, dar profesorul l-a luat la bataie! Ii trage 5 palme, crezand ca s-a ciocnit intentionat.
 A rezistat si nu a cazut pe jos dar era surprins; nimeni nu a dat in el niciodata!
 Tatal lui era destul de dur cu el si de o corectitudine dusa pana la exces dar asta nu insemna ca nu ii iubea; cand a fost mic de 3-4 ani l-a batut de doua ori cu cureaua fiindca se arunca intre rotile masinilor…numai asa l-a dezvatat de acest obicei. I-a fost suficient.
 Era seful serviciului plan pe regiunea Dobrogea, singurul sef din Sfatul popular regional, care refuza sistematic sa se faca membru de partid, cu toate ca Valcu, primul secretar il curta, a preferat sa iasa la pensie in 1968 pretextand o melena nevindecata niciodata. Profesorul il interoga pe Stani cum il cheama, in ce clasa era elev, il asculta atent si pleca.
Avea niste ochi bulbucati si era tanar. Il chema Angelescu.
Peste doua ore au avut o lectie comuna cu alte clase de-a IX-a si a X-a la fizica..
O tine bulbucatul in amfiteatru, dar inainte de a incepe a vrut sa-l vada… il ridica in picioare si Stani se uita cu dusmanie in ochii lui,
      – Te-ai saturat ? Ma mai lovesti ? Stai jos !
Stani se gandea revoltat
– Tot el, nesimtitul face pe napastuitul!
Angelescu stia ca si-a facut un dusman, dar nu ii pasa;
       – Un elev! se gandea dispretuitor !
Ajuns acasa le-a povestit parintilor cu lacrimi in ochi ce a patit.. nu vroia sa se mai duca la scoala.. nu i-a mai ars de nici un invatat in ziua aceea! Nu putea sa mai rationeze
– Da-i naibii cu scoala lor! Ura in acele momente liceul.
– Mai bine ma duc la munca cum a facut Smil dar trebuie sa ma razbun pe profesor.. ori ii trag si eu 5 pumni, ori aranjez cu baietii din mahala si intr-o seara il pandim unde trebuie… nu il iert!
Tatal incearca sa il calmeze si hotaraste sa vina la scoala.. era si el revoltat!
Dimineata la orele 8 au mers impreuna la directorul Chiru… pe drum ii previne,
      – Daca nu-i dau 5 palme lui Angelescu nu ma mai duc la scoala!
Tatal a ras de el..
      – Hai copile.. fii serios!
     – Nu ma intereseaza.. eu tot il bat pe Angelescu, il urmaresc unde sta! Sa dea in copiii lui, nu in mine!
Ajung impreuna repede la scoala si el a ramas sa-l astepte pe hol pregatit! Totul se petrecea la etaj nu departe de clasa lui; tatal se grabea si nu a dorit sa intre in cabinetul directorului asa ca a auzit toata discutia. Dupa prezentarile protocolare tatal lui incheie,
– Este incalificabil gestul profesorului dumneavoastra! sa zicem ca-i scapa o palma la nervi ca un reflex de aparare. A fost intr-adevar neasteptata ciocnirea dintre ei, as fi inteles dar nu putea sa fie atat de puternica incat sa-l loveasca de atatea ori. Imi vine usor sa-i fac un rau, nu-mi sta in caracter sa umblu cu reclamatii, dar struniti-va profesorii; este vorba de prestigiul liceului. Nu cred ca v-ar conveni sa inceapa zvonurile ca profesorii de la Mircea ii bat pe elevi!
– Nu stiu ce s-a intamplat domnule Stanescu, negresit trebuie sa tinem legatura!
I-a raspuns directorul in timp ce isi conducea musafirul neobisnuit; deodata l-au zarit; el auzise discutia si era infuriat ca nu il scoate de la ore pe Angelescu sa il ia in suturi conform planurilor care si le facuse,
– Stani de ce n-ai intrat la ora? il intreba tata.
 – Nu intru pana nu-i dau si eu 5 palme lui Angelescu sau nu mai stau la Mircea, mai bine ma duc si muncesc!
 Il apuca domnul Chiru de umeri impaciuitor,
– Hai, Stani, calmeaza-te, tu intra la ore iar problema las-o in seama mea si a tatalui tau !
 Directorul bate la usa clasei, cere scuze profesorului ca l-a retinut; Stani intra la ora, iar directorul pleca cu tatal sau.
 Tot o pistona pe maica-sa,
– Ce i-a facut directorul bulbucatului?! pana la urma mama ii marturiseste,
 – Dupa ce a aflat in ziua aceea de reclamatia verbala, probabil a contat si functia tatei s-a speriat; si-a ratacit salariul pe care tocmai il luase… nu mai stia ce a facut cu el, saracul! il compatimea mama lui. S-a infuriat,
– Ce il compatimesti atat? asta este pastila sa ne ameteasca! raspunse cu naduf.
 – Copile… a pierdut salariul pe o luna! nu-ti dai seama are si el greutati ?
 – Da-l incolo eu… tot nu cred !
 Nu i-a fost profesor in alti ani, a evitat clasa lui; se auzea ca a fost destul de bun dar nu avea cum sa-l inghita; oricum a fost un director comunist si pe vremea comunistilor! Nu l-a convins nimeni de contrariu!
Un bulbucat !
Iar fizica era de aici incolo pentru el o materie oarecare… de tocilari !
Stia ca baietii mai mari din mahala, pe care ii informase ce patise ar fi transat imediat conflictul; il intrebau mereu,
     – Cand ne distram putin cu profesorul ala al tau? Avem chef sa il incingem!
Dar nu merita sa riste desi corectia aplicata profesorului nu putea fi identificabila sau poate tocmai de aceea se razgandise… Angelescu cand il vedea de la distanta, isi punea capul in pamant preocupat brusc de starea asfaltului sau privea in alta directie, iar Stani il privea dispretuitor!
Nu s-a mai auzit sa bata pe cineva!
Tatal lui a fost cu aceasta ocazie singura data la liceul Mircea, in rest mama mergea anual la inceputul fiecarui an, desi diriginta organiza sedinte lunare cu parintii.. nu avea de ce sa piarda timpul.
Era un baiat cuminte care nu ridica probleme…in casa avea un rol bine stabilit si intelegea aceasta.
El era cu munca, cara lemnele in beci, facea aschiile, batea covoarele si presurile, facea cumparaturile, ciugulea bineinteles restul, iar sora-sa dadea ordinele!
Legatura scolii cu familia se tinea astfel prin intermediul mamei care stia ca se poate bizui pe el… nu ar fi mintit-o niciodata!
…………………………………………………………………………………….
 In pauze adesea pleca cu colegii sa fumeze; lui ii placea mirosul tutunului neaprins  dar mergeau impreuna si era solidar cu ei.
Ieseau din curtea scolii pe langa Teatrul de stat unde se gasea gradina de vara; vedeai un autobuz casat fara roti, fara geamuri, fara motor din care iesea fum din ora in ora, iar el avea locul rezervat la volan si isi ducea amicii unde pofteau, chiar in tot universul!
Ani de zile nu a lipsit din peisaj aceasta imagine cand sosea la scoala… autobuzul lor drag!
 Cum se incalzea afara si cu toate ca vantul continua sa sufle cu inversunare la mare, baietii mergeau pe plaja cu profesorii Enacopol sau Cristian unde desfasurau ora de sport. Stiau cu totii ca pe nisip era mai greu de alergat, dar faceau conditie fizica.
 Zare, colegul lor era handbalist, juca extrema stanga, se cunostea ca facea un sport de performanta; era cel mai rezistent din clasa, avea la viteza cei mai buni timpi si erau impacati cu gandul ca era cel mai bun. De fapt Zare cu Tomita au facut un cuplu inseparabil in liceu desi erau diferiti; unul agil avea corpul atletic pe cand celalalt greoi, inalt, dar era cel mai puternic din clasa. 
La sfarsitul anului trebuiau sa dea proba de rezistenta; Zare a intrecut de la inceput cardul de colegi si a marsaluit spre linia de sosire.
El alerga gafaind din greu in mijlocul grupului de baieti care se vaitau ca nu mai pot fugi; vroiau sa renunte la aceasta proba chit ca le punea 4, cativa s-au oprit si la randul lui era gata, gata sa capoteze dar s-a ambitionat cand mai erau 3-400 de metrii pana la capat; si-a autoimpus (legat) sa nu mai gafaie aiurea, a marit tempoul de fuga cum vazuse la alergatorul finlandez Vatainen.
A inceput sa isi depaseasca colegii; profesorul privea uimit, cum pe rand ii ajungea si lasa in urma baietii insirati de-a lungul drumului, iar cand a trecut linia de sosire avea resurse sa continue, respira ritmic ceea ce l-a facut pe profesor sa spuna,
-M-ai pacalit pe traseu, dar cum ai reusit? Doar v-am supravegheat indeaproape?
Asta e parerea profesorului, insa lui Stani ii era indiferent.
 Atunci si-a dat seama ca viata era un simplu efort de vointa si nici o materie nu e grea sau imposibila !

                                      Drumuri cotidiene

In clasa X-a s-au perindat mai multi profesori de matematica, nu ii interesau soarta celor din clasa.. erau elevii lui Voda; toti gandeau la fel, situatia era provizorie, profesorul Voda trebuie sa revina sa-si ia elevii inapoi.
 Dar nu a revenit; ii simtea lipsa, profesorii care tot ii tineau locul, erau fata de Voda slabi; era elevul lui, realiza ca un profesor de calibrul lui nu isi poate gasi inlocuitor, iar el traia din gloria trecutului… din clasa IX-a! Nu mai cumpara Gazeta si asa nu ii placea sa invete prea mult… nu era un tocilar si avea atata treaba pe strazi!
Il distra un profesor care la teze sau extemporale impartea randurile … ?.. ? prim … k… k prim… ?.. ? prim si se oprea nemultumit ca numara numai trei randuri.
 Acum nu mai pierdea timpul cu matematica, profesorii il apreciau din punctul lor de vedere… era bunicel dar isi pierdea acel zvacnet ce il lasa pe Voda uimit, cand iesea la tabla si incepea sa rezolve ceva.
 In spatele lor stateau Vasilica si Kemi.
 Primul locuia in Coiciu; dupa ore avea alt traseu, dar ei trei ieseau din parc, o luau pe strada Decebal unde locuia Kemi si mergeau mai departe cu Magi inca doua colturi pana in apropierea casei. Magi mai avea de strabatut inca patru colturi pana pe Sabinelor unde domicilia; acesta a fost traseul lor preferat timp de 4 ani.
Discutau pe drum diverse, nu avea importanta decat ca de multe ori il mai conducea putin pe Magi, antrenat de logoreea colegului si ii venea greu sa se desparta de el.
De multe ori mama lui Kemi si Cami, sora lui mai mare, le preparau suberec si atunci manca pe saturate. Cand ajungea acasa nu mai dorea nimic, ar fi mancat numai suberec in fiecare zi; amandoua erau incantate ca ii placea mancarea lor traditionala de fapt, nu mancare, ci un fel de aperitiv, dar pentru el erau felul 1, 2 si 3.
Fizica din aceasta perioada a facut-o cu Fudulu Caliopi, fosta lui diriginta din clasa a VIII-a la care tinea; si ea il simpatiza fiindu-i printre primii elevi in cariera.
I-a mai avut profesori de fizica si pe Leonte care era un distrat; venea cu camasile roase de ,,soricei,, la gat si Iordache, profesori foarte buni dar nu il mai pasiona materia; schimburi de calduri, multa teorie, ciclul lui Carnot, motorul in patru timpi, optica, reflexie, fizica cuantica, Einstein, probleme cu enunturi lungi si simple, prea putine necunoscute, multa toceala si doar ii placea pe vremuri atat de mult.
Cand lua fizica in maini ii aparea in fata ochilor, bulbucatul; si Angelescu a evitat sa vina profesor la clasa lui; traseele lor nu se vor mai intersecta …niciodata.
 Colegele de clasa observau cu uimire ca nu mai e baiatul micut cat ele de anul trecut. Inaltimea lui Magi le deruta si aveau impresia ca a ramas pe loc. Fiana venea mereu pe langa el, isi masura umerii comparativ si constata uimita ca ceva nu-i in regula,
 – Nu se poate! Zicea, dar realitatea o contrazicea spre distractia lui Stani.
 Mergea rar pe la reuniuni nu il pasiona dansul, numai muzica si mai ales finalul… cu cine pleca de-acolo!
 La romana a venit un profesor de la Inspectorat. Dragut, elegant, le explica doct lectiile dar asta o considera treaba fetelor.
Ca sa vada nivelul elevilor profesorul le-a cerut intr-o zi sa faca o compunere ,,Cel mai important moment din viata mea,,.. el s-a incurcat in amanunte si iesise o povestire incurcata.
 Dar nu s-a putut abtine si a rabufnit… cand nu era nimeni in jurul Gazetei literare de perete, a pus o poezie semnata Ascet; a scris-o intentionat cu cerneala rosie sa atraga colegii s-o citeasca.
El era atat de ascet incat plangea de dorul unei fete care-i placea.
Se pare ca nu a fost pe gustul literatilor, dar a rezistat o saptamana pana a disparut si a fost inlocuita cu alta, insa nu il interesa sa placa… el transmitea simboluri, ce stiau ei?
 Intr-o zi, Mihaela a venit suparata la scoala. Vasilica a observat si i-a spus lui Stani care fara vreo intentie ascunsa, numai s-o inveseleasca, a compus imediat un acrostih; nu i-a placut Mihaelei, l-a luat prea in serios; s-a chinuit putin la litera h dar pe ei baietii i-a amuzat mai ales ca a potrivit rimele in mod iscusit. Parea o poezie scrisa iubitei!
 A impacat-o repede, nu a creat-o cu intentia de a fi malitios si au mers la o florentina impreuna cu Nae, colega ei de banca; erau cei mai infocati consumatori ai acestei prajituri cu frisca si crema mereu proaspete.
      Era un tar ambitios, nu la carte fiti fara grija, ci in discutii, si tinea cont de parerea lui pe care o considera primordiala si cea mai originala… pana s-a infuriat Tomita si fiindca nu il putea bate, i-a aruncat tenisii pe fereastra de la etaj, sa scape de opiniile sale si sa-i dea de furca cu alta preocupare!
Acum el avea de ales.. urma ora de istorie cu doamna Martinov , trebuia sa sa duca urgent sa-i culeaga de jos.
Putea sa-i gaseasca cineva, care ar fi fost multumit de norocul ce a dat peste el.
      Fiind o aschimodie nu putea fi suparat pe cel mai puternic din clasa asa ca l-a iertat!  
      A vrut sa  coboare dupa ei dar a venit profesoara; nu ii putea spune adevarul, sa umble cu para si a balmajit-o,   
– Doamna profesoara, mi-au alunecat tenisii din maini in timp ce pluteam nevinovat prin sala de clasa, bine ca nu am zburat cu totul, poate ma loveam!
Infuriata profesoara l-a dat afara insa el, asta si urmarea!
Dar aveau o lectie care-i placea si dupa ce si-a recuperat pierderea… a aparut victorios in usa clasei cu pretiosul trofeu si in rasetele colegilor… plictisita de insistentele lui, Martinova l-a lasat la ora.
       Episod care nu-l mai tinea minte, probabil evenimentele neplacute nu le inregistra sau cataloga in memorie si a fost inspaimantat de eventuala pierdere a tenisilor care ar fi dus la excluderea de la materia cea mai iubita si palpitanta din liceu, sportul la care toti aveau note mari!
      Acolo ii placea.. era intrecere pe fata!

 Diriginta a stiut sa isi atraga clasa cu materia sa, jumatate din clasa daca nu mai multi au dat examene la chimie, petrochimie, farmacie, medicina, chimie industriala etc. Dupa spusele colegelor era profesorul care nu punea 10; lui ii era indiferent ce note obtinea, insa ele se necajeau de fiecare data mai ales ca tineau la materia acesta, erau ambitioase si toceau.
 Fusese numit profesor emerit si avea o metoda de a preda ca invatai lectia din clasa; acasa  trebuia s-o mai aprofundeze putin cea ce Stani nu avea de gand; era foarte ocupat cu poezia, insa daca avea de rezolvat o problema cu toate ca nu stia teoria bine, lui ii placea si o rezolva imediat; astfel descoperise ca poate invata teoria la chimie, rezolvand problemele fara sa-si bata capul prea mult in retinerea substantelor sau a legaturilor dintre ele… asa era el, avea aversiune pentru tocit desi stia bine ca la unele materii trebuia sa invete vrand – nevrand.
Profesoara avea in jur de 30 de ani, statura mijlocie, de un calm interior ce emana si se transmitea elevilor fara sa-si dea seama, ochii caprui, blanzi, parul ondulat ii cadea in jurul fetei sporindu-i frumusetea; avea in coltul gurii o mica cicatrice ce le atribuia buzelor rotunde posibilitatea sa spuna,
 – Nimic nu este perfect !
Se strecura pe holurile scolii modesta cu catalogul sub brat si vesnicele pulovere maro-cenusii, singurele lucruri care o deosebeau de celelalte eleve.
Intr-o zi agitata, tocmai scapasera de materiile grele care isi inchipuiau ca le secatuiau toata vlaga, energia, tineretea si eliberati de cosmarul clipei simteau cum isi luau zborul spre viata. Deseori legau prietenii in urma acestor dansuri preludiu din recreatii.
Nu sunase sau nu auzira soneria de sfarsitul pauzei, era zarva mare, chiote, veselie imensa in clasa fiind ultima ora, se zbenguiau liberi printre banci si s-a lovit de cineva.. o fata, a presupus simtind corpul moale; i s-a parut o adiere dupa trupul lui, cu sanii opunand rezistenta in continuare.
Sigur ca este colega mai scunda din primele banci, profita de intamplare… nici nu s-a mai uitat in jos. Convins ca-i ea, s-a mai ciocnit odata, de data asta incet, ca o imbratisare sa il simta, dar sanii apetisanti tot incercau sa treaca prin el. Avea trupul moale, plin de promisiuni, era plina, fara sa fie grasa, a simtit-o parca il astepta. Abia atunci s-a uitat mai bine si s-a trezit cu diriginta in brate, care era incredintata ca el se va retrage in ultima clipa.
Si-a cerut imediat iertare.

Ea a zambit misterios si s-a indreptat spre catedra.
S-a facut imediat liniste in clasa, agitatia s-a potolit, toti indreptandu-se spre locurile lor.
Dragostea pentru profesori imbraca cele mai diverse moduri, nefiind exclusa de multe ori nici atractia datatoare de ambitii.
      De atunci nu a mai privit-o, ca pe profesoara lui, a inteles ca femeia odata cu trecerea anilor, devine mai atractiva, mai frumoasa.
Ca sa il remarce, sa vada si ea ca il duce capul, invata putin; pe trimestrul acela a obtinut media 9, insa chimia o considera pentru tocilari! Si-a dat seama ca nu era stiinta exacta inaccesibila pentru el sau sa ii stea in cale, in schimb franceza si rusa ii scoteau peri albi, desi daca isi punea mintea…
Asa era chimia… se asterneau formulele pe tabla, substantele se legau intre ele, nu era nimic neprevazut si toate se sfarseau previzibil, cu reactii care scoteau un fum colorat si niste precipitate care ascundeau ce se petrecea in realitate. Nu aveai voie sa deviezi sensul unui electron, sa amesteci o impuritate ca puteai provoca o reactie in lant imprevizibila, neplanificata si cine stie ce se putea intampla cu atomul care era atat de instabil!
A fost materia preferata a lui Victor, considerat pe drept chimistul clasei.
Sosea in clasa deseori necajita cu ochii rosii, avea pregatita batista pe care o folosea, dar isi facea lectia; el cu o gluma incerca s-o inveseleasca, ea suradea si preda mai departe.
Ce necazuri avea, nu a aflat niciodata… probabil ii facea bine sa evadeze in labirintul formulelor, iar la sfarsitul orei era femeia puternica pe care o stia…diriginta!
In ultima perioada s-a mutat in banca cu Vasilica, iar Kemi cu Magi sa nu strice tandemul, iar diriginta nu le-a spus nimic… nu mai tinea cont de toate amanuntele.
 Isi descoperise talente ascunse de epigramist, insa ca in orice lucru in viata, exista concurenta.
Vasilica il admira pentru dibacia cu care gasea rimele in epigrame, nu stia cat de bune erau, dar intr-o zi a inceput sa se dueleze in direct cu un adversar care ii dadea de furca.
 Dupa primele intepaturi banui unde vrea s-ajunga si a conceput raspunsul inainte de a primi ceva; l-a aratat colegului, iar cand a venit riposta dupa ce a citit-o a zambit si a expediat ce scrise rivalului.
Vasilica era incantat si el mandru ca a reusit sa prevada raspunsul. Anticipand replica i-a conceput o alta epigrama concurentului si in momentul cand a primit biletelul fara sa il mai citeasca i-a trimis raspunsul; a fost lovitura de gratie, jubilau amandoi cu Vasilica si din acel moment nu au mai fost atacati; se considera cel mai bun, iar colegul de banca se bucura… de imunitate.

 
                                               Cei mai mari

 Au fost cei mai mari din liceu timp de doi ani, erau primii care trebuiau sa termine 12 clase pentru a absolvi liceul; se pare ca a fost o generatie de sacrificiu, dar toate pot fi considerate in decursul anilor! In mod normal varsta de absolvire a unui liceu a fost impinsa la peste 18 ani, pana atunci intai se absolveau 10 clase, pe urma 11 si cu noul regulament s-a stabilise la 12… se vor folosi si 13 ani, dar in mod accidental si la scoli speciale de constructii, contabilitate etc insa toti considerau ca cifra preferabila 12 e mai mult decat suficienta…
In clasa XI-a au avut un singur profesor de matematica care le explica formule, calcule care il plictiseau. Erau prea lungi dupa parerea lui si nu avea rost sa le invete; era adevarat se puteau deduce, insa prea multa teorie… nu ii mai placea si nici macar nu se uita pe matematica.
Timpul adesea ii parea un moment static, alteori trecea cu viteza vantului si el intra in valtoare… era foarte ocupat sa le faca galagie unor profesori, numai la franceza, dar mai ales la rusa, era un exemplu de cumintenie; nu avea chef sa copieze toata ziua lectiile cu indigoul.
Profesorul de matematica il aprecia,
 – Este bunicel! Avea impresia ca stie tot, chiar daca nu prea invata nimic.
La romana le-a venit o profesoara tanara care abia a absolvit facultatea la Timisoara sau Brasov… sigur ca Magi era indragostit de ea, dar nu se dadea de gol; lui ii placea corpul ei, era inalta, isi afisa trupul sculptural cu pulovere care ii urmareau liniile si din pacate nu avea cum sa o priveasca altfel… decat cu jind. Cand incepea sa vorbeasca cu Magi, se transforma entuziasmata de interlocutor, era mai mare placerea sa ii asculti, nu stiai la care sa te uiti; el prefera sa o priveasca visator… pe ea.
 Considera poezie tot ce avea ritm, metric, iamb, rima, dactili insa a dat peste dadaisti care amestecau cuvintele la intamplare si a avut surpriza, in joaca lui sa scoata lucruri incredibile, cu sensuri nebanuite, avand intelesuri ascunse si multiple; in acelasi timp ii lasa libertatea expresiei, versurile nefiind limitate de ritm si rima doar le potrivea putin si ieseau ganduri de care se minuna.
 Stelica parea ca a luat-o razna, isi descoperise vocatia, canta la chitara, doar la sport avea note de promovare.
In trimestrul II a mers la fel de rau, iar in urmatorul trebuia sa se salveze, probabil avea vreo draguta si nu ii mai statea capul la invatatura, insa nu a aflat nimic… era convins ca a prins gustul femeilor, observa ca le face curte la toate colegele… poate pica ceva!
La rusa a fost condamnat din start. Cand raspundea Stelica il provocau toti colegii din clasa pe domnul Moroianu sa le povesteasca cate ceva din vesnicele controversele ce le avea cu proful de franceza pe diverse teme. Vroiau sa il bine dispuna si sa piarda timpul cand raspundea Stelica dar nu a avut trecere… nu stia nimic, nu punea mana pe carte deloc… cum sa il treaca profesorul?
Pe baieti ii mutase diriginta pe randul de la usa; Stelica statea in banca doua in fata lui Stani, desi era putin mai scund… avea posibilitatea astfel sa ii sufle; in el avea incredere, lui nu ii era teama de profesori. Totdeauna i-a placut sa sufle si avea experienta de cand statea in banca intai in anii de gimnaziu.
Aveau teza la franceza; Stelica se tot foia si vine profesorul Mugioiu sa vada ce se intamplase; taiase, Dumnezeu stie cand si cum, o fanta, in banca acolo unde se pun penarele; fituica era impaturita in forma de rola; i-a aratat-o inainte de teza si a admirat-o; i-a confirmat ca nu va avea treaba, insa probabil nu gasea subiectul si trebuia in cazul acesta sa o desfasoare… nerabdator s-a dat de gol.
Profesorul i-a dat la o parte penarul si surpriza, a vazut rola, o scoate afara din lacasul ei si incepe sa o intinda.
Toata scena se petrecea in fata lui la un metru; domnul Mugioiu era inalt, gras si cu ochelari. Fituica era stransa pe rola, lata de 10 cm si lunga de vreo 3 metri; cand o desfasura s-a dezechilibrat de surpriza, nu se astepta sa fie atat de lunga si pur si simplu i-au sarit ochelarii de pe nas; a ramas asa uimit cu fituica nesfarsita in mana. El i-a cules de pr jos in timp ce radea in hohote, iar dascalul a spus surprins,
 – Trebuie sa o pun la expozitie… asa fituica nu am mai vazut!
 Stelica a vrut sa recupereze macar mijlocul rolei, dar profesorul l-a invitat afara din sala.
 Deci avea doua boabe; daca mai pica la o materie insemna ca a pierdut anul, insa dezastrul a continuat.
La geografie aveau un profesor care proceda ciudat; preda toata materia si-n ultimele ore ii scotea cate 10 la marginea clasei si le punea intrebarile… trebuiau sa citeasca mai toata geografia; lui ii placea si nu il deranja acest stil insa Stelica nu invatase si nu stia o iota; cu toate ca a incercat sa-i sufle nu a putut face mare lucru, era prea mult si profesorul l-a picat.
La anatomie nu invatase nimic, nu stia dupa cine se luase; Stani n-avea de gand sa invete, avea note mari in primele trimestre putea sa ii dea chiar si zero tot ii iesea media anuala de trecere.
 Nu il intelegea de ce se zbatea, nu avea nici o sansa; in locul lui ar fi mers pe plaja, insa el lupta in continuare… ce sa obtina?
 La romana l-a pus profesoara sa spuna ceva despre Calistrat Hogas, Pe drumuri de munte…
El era baza si speranta lui, dar Stelica nu citise nici minimum despre carte si cand incepea sa-i sufle, el repeta totul ca un papagal,
 – In aceasta carte autorul nareaza despre calatoriile lui! El reproducea cuvant cu cuvant ce auzea de la Stani si au ajuns mai departe,
 – Intr-o seara se opreste la un bordei unde il intampina doua babe urate, hade, cu parul negru crescut peste tot! Stelica il indemna nerabdator vazand ca profesoara il asculta binevoitoare,
 – Hai spune Stani! El adauga dupa un moment de ezitare,
 – De iti era frica sa te culci noaptea cu ele in pat! si Stelica a repetat constiincios ce auzise,
Clasa a ramas inmarmurita nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot, Stani radea pe sub banca, profesoara s-a facut rosie ca racul, s-a indreptat nervoasa spre catedra si a tras concluzia,
 – Patru !
 Stelica si-a dat seama ce a spus s-a intors amenintator spre Stani, insa el o zbughise, era de acum departe de el… a incercat sa il prinda, dar pastra distanta de siguranta, in veselia generala. Radeau toti colegii cu profesoara in frunte, isi revenise din soc.
A intalnit-o dupa un timp, uimit ca este tot in Constanta, tot asa cu pulovar pe trup, tot draguta, la un amic, era insotita de sotul ei profesor de sport …. nici nu se putea altfel, insa barbatii nu aveau timp sa depane amintiri, sarbatoreau… o onomastica.
 Fiana cu trasaturile ei perfecte de creola avea trei mari defecte din punctul lui de vedere… era bruneta, premianta si ii placea literatura insa e adevarat, foarte modesta si de aceea o prefera… lui, care de obicei vedea numai blonde in fata ochilor. Blonda lor profesoara de limba romana banuia ca se inspira de peste tot cand ii vedea lucrarile si o taxa la note; astfel erau vesnic amandoua in situatii conflictuale, dar si-a schimbat brusc parerea cand a vazut in teza niste citate ce nu existau in manuale si la cei din jur, insa lui Stani i-a intarit ideea ca Fiana n-avea ce face acasa si tocea in loc sa piarda timpul cu ei… baietii!
 Si celelalte colege isi puneau defectele in valoare; una il supara cand isi fataia porumbeii care-si iau zborul in fata lor, alta ca avea o miscare perfecta de unduire a soldurilor plinute cand iesea la tabla plina de invataturi; una ca-si tragea in jos fustita prea scurta si avea discutii interminabile cu unele profesoare pe aceasta tema, iar alta socotea ca rochita era prea lunga si de aia isi incingea mijlocelul de credea ca l-a sugrumat; una il deranja cu un neg ascuns si cativa pistrui extrem de bine aranjati, alta ca era grasuta, dar numai buna de mozolit; una ca era prea draguta si avea nasul borcanat, iar alta ca-l avea mic si buzele prea rosii; una ca a facut rost de-un balon simplu, de culoare alba l-a umflat si se jucau fericiti pana s-a suparat alta, care i-a observat ciucurul din varf si l-a spart, iar el isi zicea in gand,
 – Ia uita-te ale naibii, se fac ca nu stiu… ca ne plac!
In concluzie erau o clasa unita in ghidusii!

 In ultima saptamana de scoala aveau anatomia. Nu il interesa si cu mai multi colegi prefera sa mearga pe plaja. Soarele stralucea puternic, cerul era senin, unii admirau valurile, altii trageau cu disperare din tigari in aerul sarat si curat al Marii Negre; au alergat de zapaciti pe plaja, au petrecut cu mai mult folos aceasta ora decat sa fi stat in clasa degeaba, sa fi dormit sau zgait la plansele colorate cu schelete infricosatoare.
Oricand elevul de la Mircea era dispus si mai ales tentat in timpul orelor cand vremea prielnica ii indemna sa priveasca peisajul marin nesfarsit, zguduitor de monoton dar in permanenta miscare si mai ales ca le ramasesera numai cateva zile pana la sfarsitul anului scolar; caldura incepuse de mai bine de-o luna, deja plaja cu nisipul ei imbietor avea numerosi admiratori si nu puteau face aceasta escapada fara a fi insotiti si de cateva fete.
Iese scandal, ii era indiferent daca il lasa corijent pe trimestrul III, oricum ii iesea media generala de trecere, insa profesoara nervoasa i-a anuntat pe diriginta si director. Au fost convocati parintii lor intr-o sedinta comuna si urgenta unde numai Lungu a zbierat la ei:
 – Ati chiulit in masa! Ati amenintat in acest fel bunul mers al institutiei pe care o conduc. A interpretat ca un politruc chiulul elevilor, a varat si partidul in aceasta chestiune majora… avea talent omul si i-a amenintat in continuare adresandu-se parintilor:
 – Daca nu se tund cheli, le pun patru la purtare pe trimestrul trei asta insemna repetentie! Cu asta consider incidentul incheiat, de ei depinde daca repeta clasa XI.a!
Directorul se gandea ca unii dintre ei erau majori si nu ii puteau obliga nici chiar parintii, insa el, nu era inca!
Toti au preferat fara discutie sa mearga le frizer decat sa iasa altfel de taraboi.. erau considerati aproape tradatori de neam si tara!
Si cand se gandea ca numai ei baietii fusesera cu ideea, de aceea erau tapii ispasitori, iar fetelor nevinovate le-a scazut totusi putin nota la purtare, dar nu le-a coafat.
 Cand l-a vazut tatal acasa imbufnat, luminand sufrageria a intrebat nedumerit,
– Ce s-a intamplat cu Stani? Mama i-a raspuns
 – A chiulit de la anatomie si a urlat directorul la noi… daca nu il tundeam zero il lasa repetent! Tatal s-a maniat,
– Uite ca sa te inveti minte sa nu mai chiulesti, dar mai ales c-a pierdut mama-ta timpul la scoala si a tipat Lungu la ea, adaug la sanctiunea initiala pedeapsa mea… nu vei avea voie sa parasesti curtea, casa in aceasta vacanta!
Ce a apreciat la tatal sau ca s-a iritat… nu suporta sa tipe la mama-sa nimeni insa… nu i-a convenit hotararea lui.
 El i-a interzis sa vada cel mai scump lucru, strada si l-a incrancenat atat de mult ca nici cand a fost in spital nu a iesit pe strada. Citea toata ziua carti de la biblioteca, unde avea voie sa se duca sa-si faca aprovizionarea.
Degeaba ii spunea mama lui sa ii ceara iertare tatalui sau nu vroia sa cedeze, nu se simtea vinovat dupa ce platise. Pana una alta mama sa, infuriata de cerbicia lui, il va trimite la plaja… pentru sanatate. Avea ore precise cand lipsea de acasa pe care le respecta cu sfintenie.
 In aceasta vacanta Cehoslovacia este invadata de rusi; parca mai ieri prin anii 60 sovieticii erau masati in parcul din centru de langa liceu, unde nu puteau localnicii patrunde; aveau magazine, alimentare, bomboane umplute cu ciocolata in hartie rosie cu un puiut galben … erau stapanii nostri!
 In aceasta vacanta reuseste sora-sa la Galati, la Facultatea de Chimie alimentara si atunci soarta i se schimba radical… renunta la visul Geologie sectie care se facea numai in Bucuresti si trebuie sa mearga la Galati… sa fie amandoi fratii impreuna, astfel le venea parintilor mai usor sa faca fata cheltuielilor.
 Se impunea sa isi aleaga o facultate la care sa dea admiterea la fizica si matematica care ii erau accesibile.
Acolo la mecanica erau trei sectii; la Nave nici nu se putea gandi, vedea in fata ochilor Titanicul luminat cum se scufunda incet si cum bezna il cuprindea, in plus avea rau de mare si a ramas Frigotehnia… suna oricum mai atragator decat TCM-ul.
Plana asupra lui Stani amenintarea armatei in caz de nereusita la facultate cea ce pentru el ar fi fost o catastrofa… nu suporta uniforma. Pe constanteni ii luau la marina de obicei unde se facea armata vreme de 2 ani deci il astepta in caz de nereusita o catanie lunga.
 Parul ii crestea repede asa ca nu a fost prea multa vreme chilug.
Vacanta a lasat in el urme adanci… era un tanar care stia mult poate mai mult decat isi inchipuiau batranii!
 A avut invatatori buni scriitorii, poetii si evenimentele care l-au invatat ce aflase deseori din propria existenta si acum era randul lui sa ghiceasca ca viata-i un joc urat insa trebuia sa-l joace !
 
                                             50%  D I N T R – U N   E X A M E N
 
 Este bine stabilita o ordine fireasca in evenimentele la scara personala ce au avut loc; nu-si mai aminteste noptile de studiu intens din acel an hotarator pentru toti colegii. Peste memorie s-a depus negura inexistentei; incet s-au estompat pana la disparitie; a uitat cum era in acele timpuri, cald sau frig, cerul era senin sau batea vantul turbat, Marea Neagra era albastra sau verde in acele zile, totusi trairile si intamplarile din acel an au fost de neuitat.
Sensibilitatea tuturor este atinsa cu ceva ce face sa isi aminteasca unele amanunte, iar pe altele sa le treaca cu vederea.
 Dupa ce mama lui se interesa de cei mai buni profesori matematicieni din oras la inceputul anului scolar, il duse la profesorul Cioroiu.
Era invalid, avea picioarele paralizate si tot timpul meditatiei statea fixat in picioare, avea rezultate foarte bune cu elevii care i-a avut, au intrat toti la facultati, iar cand a auzit ca a fost elevul lui Voda nu a ezitat si l-a primit pentru pregatire.
Prima ora a fost un dezastru nu mai stia matematica de loc si Cioroiu ar fi vrut sa renunte la el… avea goluri, plus ca a uitat cu carul; iata ce au insemnat acesti doi ani lipsa profesorului Voda. Isi dadea seama abia atunci. Noroc ca mama lui a insistat si Cioroiu l-a reprimit in ultima grupa valorica.
Dupa trei luni cand a terminat trimestrul intai a ajuns in primele grupe valorice… mai avea unele lacune dar, se considera un produs al profesorului de prima calitate.
Cioroiu era un tip meticulos, scria frumos si ordonat, rezolva orice problema organizat insa el tanjea dupa stilul profesorului Voda care ii lasa libertatea sa caute caile de rezolvare a unei probleme in asa fel incat se ducea acasa cu lectiile invatate.
 Si Cioroiu a fost foarte bun dar profesorul Voda era genial!
 Nu l-a mai revazut niciodata pe profesorul Voda, a suferit mult probabil si a disparut in nefiinta. Cand trecea pe langa casa lui nici macar perdelele nu se miscau, era pustie pana de curand, cand au demolat casa si in loc s-a ridicat alta.
Trecand prin toate grupele valorice ale lui Cioroiu a cunoscut majoritatea copiilor pe care ii avea. El daca intalnea o nelamurire nu se lasa pana nu intelegea cum a reusit sa dezlege misterul…. era incantat de metoda prin care gaseau solutiile si profesorul de el ca nu incerca sa-l pacaleasca, copiind numai finalul. Din trimestrul II n-a mai avut zile precise cand trebuia sa mearga la meditatii; adesea nu il mai chema profesorul, sa piarda timpul si banii aiurea… banii respectivi ii considera meritul lui si nu-i spunea mamei nimic; manca aproape zilnic florentine cand scapa de la scoala cu bunele lui colege Nae si Mihaela.
 Le facea de multe ori cinste sau ele lui.. ca ii suflau la diverse materii!
Se sufla in mod rezonabil.. numai inceputul ideii, profesorii stiau foarte bine si erau indulgenti daca observau ca a prins gandirea lectiei respective in ansamblu. In definitiv nu toti aveau nevoie de 10, iar celor din clasa lui nu prea le pasa de note.
 In acel an doar doua clase A si C au incaput in anexa, total izolata de restul scolii. Avea la C numeroase cunostinte: Cornel varu-sau, Radu matematicianul liceului, Dorin prietenul de la cercul foto si coleg pana in clasa VIII- a, Emilia vecina lui de la 3 ani, Ica care il impresiona cu vocea lui s, a. Era o clasa intunecata si mica si se potriveau fix cu numarul de locuri din banci, dar le placea… nu simteau tumultul scolii.
 Norocul lui si al multor colegi ca a venit in acest an sa le predea ,,romana,, domnul profesor Florin Pietreanu.
 Pietreanu, brunet cu barbia repezita inainte, dadea impresia unui fante de cartier de aceea ii placea… el care se considera idolul femeilor din mahala.
Era o placere la orele lui, numai sa nu fi vrut nu intelegeai aceasta materie, insa pe langa asta a prins drag de literatura… a invatat in cele doua trimestre si in cel pregatitor pentru bacalaureat, ce a mai putut recupera din acei ani.
Pentru Stani a fost o revelatie acest profesor slabut, cu barbia voluntara si negricios; cum a fost domnul Voda la matematici asa il considera pe domnul Pietreanu la romana. Nu ca nu erau bune fostele profesoare de literatura, insa le lipsea avantul literar al acestuia, vointa de a birui frumos si cautarea lui permanenta in limba romana. I-a fost recunoscator si aprecia 50% din nota de la bacalaureat era meritul lui; ii baga limba si literatura romana in cap invers cu forcepsul sau bisturiul dar fara sa simta nimic…restul 50% a considerat ca il datora domnului Petroniu din clasa 8 a.
In toti acesti ani a avut la Limba si literatura romana numai profesoare care ii inoculau fara sa vrea senzatia ca numai ea… femeia poate intelege frumusetea unei flori, a unui sentiment, a unui cantec sau vorbe, iar cand a venit in ultimul an domnul Pietreanu si le-a aratat o cu totul alta lume, ca si barbatii simt, au inimi si a fost entuziasmat de metoda lui de predare. Poate asta a fost impresia lui insa in primul rand l-a incantat ca era printre putinii barbati la aceasta materie si nu tinea cont prea mult de puncte sau virgule, semnele care nu se aud, el aprecia tezele dupa criteriul ideilor iar el… nu se impiedica de-o virgula. Virgulei nu ii dadea nicio atentie, el se considera poetul ascultat nu citit. A fost singurul profesor de limba romana care l-a pretuit pentru conceptele originale din lucrari pastrand totusi regulile si sanctionandu-i cu bunavointa greselile ortografice.
Asta explica neintelegerea dintre baieti si fete… li se parea prea brutala patrunderea in templul lor, al femeii si involuntar colegele, in special literatele au capatat aversiune fata de profesor… mai existau tot felul de mici dispute mascate intre ei literatii care erau evidente, dar nu ii pasa. Se gandea ca meseria lor sunt vorbele, a lui cifrele, dar ii placea de Pietreanu ca ii dadea posibilitatea sa vizioneze putin din universul femeii. Avea impresia ca profesorul tinea la el, era mai apropiat de neliterati, cu toate ca a fost conducatorul cenaclului din oras multa vreme si de aceea il respecta.
 Putin a lipsit sa nu ii arate poeziile in trimestrul 2; normal nu stia daca ar fi avut succes dar sigur ar fi zdruncinat grupul lor,
 – Cum si baietii scriu poezii? Chiar netalentatii?
L-a batut gandul sa isi glorifice sentimentele si ar fi vrut sa ii arate profesorului scrierile, dar sovaia… Stani trebuia sa se pregateasca la matematica, literatura s-o lase in grija fetelor.
 Fiana care a fost o timida dar isi urmarea cu incapatanare scopul, a intrat odata in conflict literar cu Pietreanu, pe care il luase apa si pur si simplu si nu o lasa sa-si expuna ideile; Magi a sarit nervos in apararea ei si i-a reprosat,
 – Daca nu o lasati, atunci cum vreti sa va raspunda!
Acestea erau mici sau mari contraziceri care faceau deliciul clasei si ii tinea permanent atenti la aceasta materie.
In general ei literatii sunt mai constiinciosi decat majoritatea, insa toti, din ambele categorii isi urmareau evolutia si erau incantati cand se intalneau la scoala sau in afara ei. Mai ales in ultimul an au inceput sa se apropie intre ei…
Stani facea pe pozarul lor cu aparatul Cmena 6, iar ele isi aratau talentele fizice care nu erau de neglijat.
Tarziu intr-o noapte mohorata si friguroasa de toamna cum numai in Portul Euxin poti intalni, Stani se pusese cu burta pe carte sub privirea de sfinx adormit a motanasului fermecat cu nume de maimutica; il apucase febra tocitului in linistea nocturna a cartierului; Tamba caruia ii mergea la inima caldura radiatorului, statea tolanit in fata lui si fredona melodia preferata din coada… lovea grilajul de protectie si Stani il preveni,
– Tamba inceteaza, iti ia foc coada! Pisoiul netulburat lovea in continuare concentrat; tinea sa pastreze cantecului un ritm lenes, nepasator la avertismentele prietenului; pe masura ce cresteau numarul vibratiilor galagia amintirilor sterse il enerva… de-acum batea din ce in ce mai puternic si mai rapid, facand un zgomot care-i facea o deosebita placere… spera sa-si trezeasca toate dragutele de peste case cand deodata cu un miorlait disperat sari in sus nestiind ce sa mai faca. Se repezi cu coada in flacari unde vedea cu ochii lui verzi insa Stani se astepta si se arunca cu o patura peste pisoias; stinse incendiul pe care se declansase si-si linisti prietenul. De atunci a ramas cu un tremur insesizabil in varful cozii mai ales cand cerea mancare si nu il asculta nimeni.
S-au dus toti baietii la comisariat sa recruteze… cand era la vizita medicala, gol in fata comisiei de doctori si militari care ii aprecia fizic ca n-au defecte, si-a dat seama ca poate urmeaza sa fie viitoarea carne de tun din viitorul acestei lumi.
A plecat cu colegii direct la placintaria din Piata Ovidiu si a baut amestecat, pana s-a imbatat crunt; in el se petreceau lucruri grave si spectrul fostelor razboaie se amesteca cu urmatoarele lupte mondiale, iar el era un graunte de nisip; avea mintea devastata de razboaiele imaginare din copilarie cu rusi, nemti, turci si spioni.
Norocul lui ca nu-au fost valabile toate presimtirile, insa a fost sumbru vreo saptamana, suficient sa-si deplanga soarta in poeme nestiute de nimeni.
 In conceptia directorului Lungu, elevilor de la Mircea le-a fost interzisa iubirea.
 Victor era in tandret-uri cu Eugenia, de la ei din scoala; intr-o zi plecand spre casa cei doi se tineau de brat, insa ghinionul lor, s-au intalnit cu directorul Lungu. El a fost foarte vigilent si le-a retinut numarul matricol… in plus le-a facut teorie de doi bani in strada ca au facut de ras liceul.
Ce putea vedea urat intr-o pereche de tineri in uniforma care se tineau de mana cu dragoste? Stani considera ca este cea mai frumoasa imagine!
 A iesit un scandal monstru si cum pedeapsa cu moartea nu era prevazuta in programa scolara,  Victor a fost exmatriculat trei zile.
– Urrra! Au exclamat toti amicii bucurandu-se pentru el, insa cele trei zile trebuia sa le petreaca in biblioteca scolii.
Fata a fost pedepsita identic, asa ca va inchipuiti prin ce chinuri au trecut cei doi; sa stea singuri… in biblioteca pustie, fara sa scoata un cuvant, o soapta; doar nu o fi fost atat de absurda bibliotecara !
Cert a fost ca dragostea dintre cei doi a erupt si mai puternic, matricola a fost prinsa cu ace de siguranta si dupa ore cei doi puteau fi vazuti in costumele de elevi fara matricole strans imbratisati, plecand de la scoala.
 De multe ori ar fi dorit sa afle ceva despre Victor cand trecea pe la colt spre piata Grivitei, insa nu l-a mai vazut niciodata, posibil se invartea prin Ploiesti fiindca pasiunea lui a fost chimia.
 Tatal lui avea mainile imense, brunet, bine legat, prezenta la Sala sporturilor galele de box cu glas de bariton. Cand auzea vocea lui grava si inconfundabila ,,eliberati ringul, incepe repriza intai,, il treceau fiorii.
      Fiecare om cu personalitatea lui… elevii fac distinctie?.. ei ar trebui sa fie supusi, indrumati, sa… n-aiba personalitate! Profesorul vrea sa fie stapan pe viata elevului, pe soarta lui, chiar mai mult decat parintii carora doreste chiar sa li se substituie.
      Intr-o seara Ica, umbland bezmetic pe strazi se intalneste intamplator cu Doina.. era 8 seara, ora relativ tarzie, insa ora preferata a motanilor care ies la vanat si-a pisicilor ce s-au saturat de bucatareala; toamna ii imbie pe tineri, asa ca hotarasc sa mearga la plimbare. L-a prins de brat si au plecat pe strazile linistite din jurul teatrului si a scolii.. mergand incet ii fulgera ideea… aveau nevoie de sprijin sau de apropiere?  
 Ica era bulversat… de-o balerina care nu-i dadea atentie; in timp ce se plangea de dragostea lui neimpartasita, a vrut sa impresioneze publicul, de fapt numai pe Doina, aprinzandu-si pipa.. a incercat amabil sa ii ofere o priza dar neconvingand-o au continuat conversatia… el tinea o disertatie despre amor, teatru si soarta!
 Lumina felinarelor abia ajungea in jurul stalpilor si o silueta ii urmarea indeaproape.. era diriginta fetei care a fost neplacut surprinsa de intalnire.
Oricum ce a vazut nu i-a placut. Ceva a suparat-o rau.. dar ce anume?
Ca el fuma? Era major!
Ca il tinea de brat? Se sprijinea… putea cade!
Ca era tarziu.. 8 seara? Doar nu erau gaini!
Ca au deranjat-o pe profesoara in incursiunea ei nocturna? Tot ce se poate!
Sau tineretea lor lipsita de griji, impresia unei intalniri romantice care ii tulbura de la preocuparea lor majora… invatatura?
In fine… desi abia se vedea, diriga era rosie… de manie; a doua zi a iesit taraboi cu urmari.. nota 9 la purtare, fapt ce parea atunci, ca le va distruge vietile si carierele!
Motivatia? Pentru Ica, incalcarea regulamentului scolii in legatura cu fumatul care pe atunci se extindea si in afara incintei liceului… iar pentru ea, incalcarea unei reguli simple de politete! Nu tii de brat un barbat, care fumeaza! Puteau fi o multime de supozitii… insa daca ne gandim nu are nici rost sa le mai cautam     
Clasa, ca de obicei s-a impartit in doua.. in fata cei studiosi, fetele de obicei, dar nu neaparat, ascultand sfaturile profesoarei de buna purtare, luand intamplarea drept referinta, iar in spate cei indiferenti, inclusiv Stani, care dezbateau ce vor face in seara aceea  si nu dadeau importanta la ’’tragedia’’ din fata.
      Profesorii sunt oameni… trebuie sa ai talent si rabdare sa expui repetabil pana la nesfarsit o materie; de multe ori gesturile sunt ale unei papusi, nu mai stii daca in clasa asta nu ai facut aceleasi gesturi, ai spus aceleasi glume sau in alta, consumul sau cuantumul  nervos este imens si trebuie sa iesi oricum din aceasta debandada inertiala; de cele mai multe ori este un singur lucru care te face sa uiti, de aceea Stani a evitat sa devina profesor.     
 Nici acum nu isi explica cum unii dascali reuseau sa se entuziasmeze in fata unui rezultat exact, probabil rezolvat de nenumarate ori, de aceleasi lectii, probleme pe care le stiau atat de bine, de aceleasi formule si de aceea erau unele ore plicticoase si altele minunate, iar notele le lua de-a valma, nu il interesau pur si simplu… ,,sa trec oricum,, era obiectivul lui urmarit cu incapatanare, unele lectii ii creau stari de confuzie, altele de beatitudine chiar la aceeasi materie difereau si ii placeau sau nu… dar in clasa XII-a a avut un profesor cum n-a mai intalnit.
Nu isi aminteste cu placere de el… era profesorul de matematici Neacsu Vasile, mic, chel, cu un neg urias de culoarea pielii in varful nasului mare, sprancenele incolore, ochi albastri spalaciti si buze mai mult decat senzuale pentru un barbat, iar cand se uita la tine, parca nu te privea.
 Din prima ora ii trimite la frizer pe majoritatea baietilor, cu scopul urgent sa se intoarca la scoala tunsi zero!
 Raman toti cu gurile cascate, nu mai intalnisera asa profesor, in istoria acestui liceu probabil a fost caz unic. El care se considera bun la matematica, Kemi, Magi si Ion care tineau la frizura lor, nici nu s-au gandit sa isi atinga podoaba capilara… au crezut ca glumeste si ora urmatoare le va spune,
 – Ha, ha, ha v-ati speriat… ia uite, unii chiar s-au ras in cap ! Ce inseamna frica!
Insa a doua ora pe toti patru ii da din nou afara,
 – La tuns nerusinatilor! Cei trei nici nu se gandesc sa isi taie parul, el mai fricos, cand ajunge acasa ii intreaba pe parinti,
 – Spuneti… am eu parul mare?!
 – Da este cam mare, du-te sa te tunzi la Ionel! Ii raspunde tatal cu bunavointa.
 Stani facea intotdeauna comparatii; Neli, aparatorul lui din copilarie la 16-17 ani a ajuns student, facuse 10 clase, deci acum ar fi trebuit sa fie student, in armata sau la munca in conjunctura acelor vremuri si in ideea ca era aproape major se indigna de pretentiile profesorului.
Se duce la frizerul binecunoscut unde isi taia parul de la 2-3 ani care l-a luat ca de obicei, destul de scurt, iar cei trei isi mai iau putin din chica, numai varfurile… nici nu se observa.
Ora urmatoare Neacsu ii ridica pe toti patru in picioare.. iar vrea sa ii trimita la tuns, deci nu era multumit nici acum de cum aratau… el ii spune profesorului,
 – Am fost cu tata la frizer si el a spus ca acum e suficient de scurt!
– Bine, stai jos, iar voi trei plecati imediat la tuns !
Incepusera calculul integral… il scoate la tabla si ii da sa faca un exercitiu simplu. Normal, invatase si termina rapid… ii da altul ceva mai complicat insa se descurca.
 – Treci la loc! nici ca a fost bine, nici ca a fost rau,
Avea o metoda sucita si ciudata de a-si examina elevii; baietilor le punea maxim 7, poate 8, iar pe fete le mangaia cu note mari de la 8 in sus.
 Cei trei s-au hotarat.
 – Nu ne mai tundem de loc ce o sa ne faca? Corijenti nu are curaj sa ne lase… suntem clasa a XII-a !
Ora urmatoare cand intra in clasa s-a inrosit pana in varful urechilor, insa nu a mai zis nimic. Il scoate pe Kemi la tabla si ii dicteaza un exercitiu. Stani isi da seama ca era mortal pentru cei trei, poate si pentru el care invatase ceva..
Kemi scria foarte frumos vroia sa dea la arhitectura, a trecut pe tabla exercitiul si atat…nu stia cum sa-l inceapa dar toti se asteptau macar la o sugestie din partea profesorului… care i-a dat-o scurt,
 – Treci la loc nota 4 ! Ion la tabla!
Iese Ion care era bun la matematica, incepe dar la un moment dat s-a impotmolit… nici un ajutor din partea profesorului, care i-a spus fara sa clipeasca,
 – La loc… patru ! Magi…
Magi, colegul lui de banca din anii trecuti … a urmat realul numai sa nu se desparta de colegi; era genial la limba franceza, vorbea extraordinar de frumos despre literatura romana, facea niste analize literare comparabile cu ale criticilor nostri literari, insa la matematica se pricepea cat sa nu ramana corigent.
 Nici nu-si facea griji, nu il interesau notele, insa erau impreuna, cea ce valora pentru el mai mult decat orice… pana acum in clasa XII-a cand venise profesor Neacsu.
Deci l-a scos la lectie si ii spune sa continue exercitiul. Magi era inalt dar miop, purta ochelarii cand avea chef… se apropie, se uita la hieroglifele scrise de Ion de la o distanta de cel mult 15 cm de tabla si asa ramane vreo 2-3 minute, singur cu tabla in fata timp in care n-a spus nimic… nici nu avea ce! Aceasta scena nu o va uita curand cum se incapatana Magi sa priveasca tabla neagra de aproape, sperand ca ii vine vreo idee, aproape il distra.
Se uita Neacsu la el.. se uita la cei din clasa si a suras satisfacut,
– Nota 4! Stanescu vino la tabla…
Iese si el.. continua exercitiul dar se incurca si atunci repede sa nu-i vina vreo idee spune sec,
– Treci la loc..! Nota 4 !
Dupa el scoate doua fete care imediat au terminat exercitiul cu ajutorul lui bineinteles si le-a dat note mari pe care avea obiceiul sa le spuna tare sa auda toata clasa.
 Baietii din clasa se uitau derutati unul la altul… in recreatie au vorbit intre ei insa ascultau si fetele, multe dintre ele sunt la fel de dezorientate.
 – Cu Neacsu am incurcat-o! Spune Stani. Mie nu imi este frica, insa colegii mei ce se vor face, mai ales Magi care este bata la matematica ? totusi nu credeau ca va lasa corijenti.
 In clasa XII se facea in special calculul integral care este destul de simplu.
 Orele care au urmat s-au desfasurat dupa urmatorul tipic: le preda aiurea mai multa vreme dupa care incepea sa ii asculte.
Si-a facut un obicei.. prima oara ii scotea la tabla pe cei trei dupa care pe ceilalti baieti…pe Stani si Ionica ii scotea la urma; de obicei se descurca si atunci nu-i punea nimic in catalog, dar daca se incurca vreodata ii punea 4. Baietilor le mai tragea un 7 sau 8 sa nu spuna careva ceva daca s-ar fi uitat in catalog.
 Pe el il enerva ca pentru Neacsu toti baietii erau incapabili in rezolvarea problemelor, iar fetele imediat gaseau solutia pe care tot el le-o sugera, anuntandu-i de fiecare data nota pe care o stabilea .
Se uita triumfator la ei, neputinciosii, iar la fete cu o admiratie nedisimulata, mai ales daca erau dragute. Avea niste chei pe care le zornaia prin buzunar… era gretos si avea pentru baieti o adversitate neinteleasa!
Banuia, ca profesorul fiind chel, nu suporta baietii cu parul lung.
Cand ii asculta statea pe scaun atent la ce scriau pe tabla, iar cand termina cu ei se cocota pe catedra, era pitic, se intindea sa ajunga mai mare decat ei care stateau in banci, se relaxa si pe fata lui se labarta un zambet insidios; ochii ii deveneau blanzi, placizi si incepea sa scoata fetele la tabla; il studia cu uimire cum le privea admirativ pe unele si indiferent pe altele… era profesorul lui!
Nu incepuse scoala de prea mult timp si mergea grabit la cinematograful Republica sa vada un film, cand dintr-o curte a aparut Neacsu; il roaga frumos sa-i ia un pachet de tigari Aroma; se apuca sa ii explice chiar si unde se gasesc aceste tigari,
– Stiu de unde se iau Aroma domnule profesor! zice Stani si pleaca iute sa-i aduca pachetul, altfel intarzia la spectacol. Primind tigarile Neacsu i-a multumit politicos… cam prea politicos!
La un singur chiosc din cartier descoperise tigarile Aroma pentru taica-sau si de aceea stia atat bine de unde se luau.
La lectia urmatoare il ridica in picioare si cu un ranjet triumfator ii spune,
 – Iti voi anunta parintii ca fumezi Aroma!
Stani surade si-i marturiseste profesorului,
– Ai mei nu va vor crede… stiu ca nu suport mirosul de tutun !
Neacsu a inghitit in sec, iar el a luat loc in banca… era adevarat ca mergea in pauze cu baietii sa traga o pipa, dar Stani nu fuma; profesorul mizase ca e baiat, stie atat de bine unde sa caute tigarile Aroma atat de cautate, deci era fumator. Rationamentul unui diletant razbunator.
In sfarsit a venit vremea tezelor… el este hotarat, daca nici acum nu ii da nota care o merita, il va reclama. Nici nu stia unde ar putea s-o faca, dar se interesa el! Nici nu stia de existenta inspectoratului a carui misiune nu si-o inchipuia .
Teza la matematica; primeste niste probleme grele care depaseau nivelul manualelor, erau subiecte din functii, niste teorie din calculul diferential, insa mult mai complicata. Cu toate astea se descurca, lui ii da sase… i-a teza colegului de banca, ii evaluase lucrarea cu 7… nu i-ar fi dat nici 5, dar in definitiv nu il lasa corigent, asta era important si nu-i pasa.
 Se uita pe tezele la doua colege, care erau notate cu 8 si 9, dupa el nu meritau 4.
I s-a facut lehamite… ii vedea fata profesorului si il categorisea, un libidinos!
Kemi, Ion si Magi au fost notati cu 4… daca priveai corect, poate asa era, avea dreptate profesorul, insa daca analizai obiectiv tezele comparativ cu ale fetelor, se cuvenea sa le puna un 6 fara probleme.
Puteau sa il reclame dar ce erau ei fata de Neacsu! Si in plus trebuiau sa fie comparate tezele tuturor colegilor, dar ei nu puteau face acest lucru.
S-a gandit… mai e un trimestru pentru noi cei din clasa XII-a, le va pune media sase si pot intra in bacalaureat!
Cand a venit olimpiada, care se tinea in trimestrul doi, profesorul Neacsu a scos o hartiuta din vesnica haina gri si a strigat cateva nume cu elevii care trebuiau sa mearga la concurs.
Era si Stani trecut pe lista. Se ridica in picioare si ii spune,
 – Domnule profesor eu cu media 5 nu pot sa ma duc, mai bine trimiteti pe cineva care are media mare; eu voi merge la romana unde am media 8 sau la fizica !
 Nu avea de gand sa mearga la nici o olimpiada, iar la romana era constient ca ii punea note mari domnul profesor Pietreanu pentru incurajare, plus ca nu se putea compara cu Doina.
 Lui Ion ii moare tatal chiar atunci in iarna si banuia ca il va trece la matematica ca un semn de consolare, i se va muia inima si macar in ceasul al 12-lea vor rezolva acest diferend.
Cand si cand mai chiuleau la cate o materie; mergeau la Gavri vreo 3-4 colegi, iar seara de multe ori se intalneau in oras; incepusera sa vizioneze restaurantele insa mergeau unde era bautura mai ieftina. El, obisnuit cu bodegile, unchii lui conduceau doua localuri din oras, mergea adesea pe la ei, asa ca se simtea ca pestele in apa, dar nu consuma alcool… i-au ajuns experientele de la recrutare si de la o nunta, bea doar suc sau cateodata bere.
Dimineata ajungeau devreme la scoala aproape toti baietii, pe urma incepeau sa soseasca restul…. fumau o tigara cu geamurile deschise si discutau despre lectii sau le facea Magi sinteza unui scriitor din acea zi.
 Se apropia sfarsitul trimestrului cand Stani a intrat in clasa; geamurile erau inchise si un nor greu de fum care tot sporea si il ineca… a vazut baietii stransi in jurul unei fete cum fumau de zor cu ea in frunte. Era galagiosi si veseli insa trebuiau sa apara si restul clasei; s-a repezit ingrijorat direct la ferestre, le-a deschis larg sa se aeriseasca clasa, au realizat si ei ca nu o puteau ascunde acolo si a intrebat,
 – Ce e cu fata aici?
– Am gasit-o aici si nu mai stim ce sa facem cu ea! Ne-am gandit s-o oprim dar incep orele!
 – Hai cu mine! Ii spune fetei, o i-a de mana si reusesc sa se strecoare afara din scoala fara alte incidente sau sa ii zareasca vreun profesor.
 – Cand ne mai vedem? Intreaba fata la despartire.
 – Deseara prin oras, insa vezi sa nu mai vii pe la scoala! ii raspunde multumit ca au scapat neobservati.
Cand s-a inapoiat in clasa l-au luat baietii la rost,
 – De ce ai gonit-o? Aveam de gand s-o ducem la Gavri!
 – Nu ati vazut, duhnea urat a tigari ca si voi, dar ce vroiati sa faceti cu ea ?
 – Ii puneam un cearsaf in cap si ne faceam treaba! Gaseste repede solutia un coleg.
 A dat din mana a lehamite, dar colegii toata ziua l-au acuzat ca le-a stricat ploile. Au dat chiar si cu un miresme prin clasa, insa doamna profesoara de istorie Martinov a simtit ceva si a plecat amenintand ca ii va spune dirigintei… era alergica la arome, mai ales la cele de parfum.
A sosit diriginta in clasa alertata de profesoara, distinge un vag iz de parfum, dar si de tigari… a dat din umeri,
 – Cine are nevoie de istoria contemporana ? Vedeti sa nu faceti larma in aceasta ora cat sunteti singuri. Doamna Martinov refuza sa mai vina in clasa, va rog sa nu se mai repete, ca avem scandal cu directorul. Aerisiti si voi mai mult cand aveti istoria!
…………………………………………………………………………..
Ca de obicei seara se intalnea cu baietii la terasa Constanta si Stani era in intarziere. Dintr-o cofetarie iese precipitata fata de dimineata… l-a observat prin geamurile uriase si s-a apropiat vesela de el,
Cat pe-aici sa nu o recunoasca… parfumata, spreiata, cu haine bune pe ea, era bine facuta si draguta, nici nu se compara cu fata de dimineata si lui ii placea mai ales, ca nu mai mirosea a tutun.
 – Ce bine imi pare ca ne-am intalnit hai sa mergem la o bere! Ii propune fata,
 – Nu am nici un ban… imi pare rau! A raspuns Stani,
 – Nu conteaza am eu destui! Si ii da portofelul burdusit sa se uite. A vazut neincrezator o gramada de bani.. vrea sa inapoieze portofelul dar ea ii spune,
– Tine-l la tine! Era clar… intelesese… i-a placut si ei de el.
– Mergem la terasa! Propuse Stani.
 Au intrat grabiti in gradina si merg tinandu-se de maini… ,,intamplator,, el a ghidat-o spre masa colegilor… Stani ii zarise acolo,
 – Baieti vreau sa va prezint fata pe care o doreati atat de mult dimineata!
Toti au inlemnit nu mai puteau scoate nici un sunet. Fata ii spune nervoasa,
 – Daca tu vrei sa mergem la o bere bine… iar pe baieti nici nu vreau sa ii cunosc!
 Ii smulge hotarata portofelul din mana si pleaca uitandu-se in spate dupa el. Credea ca o urmeaza,
 – Ce naiba nu ati invitat-o la masa ? le spune colegilor,
– Nu avem bani…. pentru ea !
 – Avea bani cat nu avem noi toti la un loc !
 – Pai de ce nu ne-ai spus ?
Tot el era vinovatul si in seara aceea, vroiau femei si nu stiau cum sa faca, asta a fost concluzia lui, dar nu mai aveau mult de asteptat… viata era atat de aproape.
 La franceza venise direct de pe bancile facultatii profesoara Placintescu Floarea…a vazut cam care era situatia, pe cine il intereseaza materia si pe cine nu.
Diferenta dintre ei era de 3-4 ani asa ca nu se putea abtine, radea de nazbatiile lor, insa Stani vrea sa glumeasca toata ora. Ea vrea sa predea si din acest diferend nu puteau iesi decat… ei sa stea in spate la taifas, iar ea cu francezii s-au dus mai in fata. Clasa era mica si el radea tare, cu zgomot, ea furioasa a gasit la indemana un pix pe care i-l arunca direct in frunte si il intreaba,
 – Ti-a placut ?
 – Da…da aveti o tinta grozava! ii raspunde admirativ masandu-si lovitura si urmarindu-i traseele.
Au ras toti in frunte cu ea; in ora urmatoare se aseaza mai departe si este foarte atent la miscarile profesoarei sa nu il surprinda cu alta aruncare dibace si continua cu poznele si galagia. In final profesoara il ameninta manioasa,
– Sa vezi cat o sa-ti scad nota la purtare !
Intr-adevar ii scade un punct sau doua, insa trebuia sa-i puna patru pentru cate suportase. Nae folosindu-se de ei drept paravan se ascundea in spate sa invete la urmatoarea ora… profesoara era gravida, nu se putea strecura printre randuri care erau foarte inguste si ii lasa in plata domnului.

 Termina trimestrul II si a fost sigur ca cei trei erau singurii din liceu corigenti in clasa 12-a.
 Suferintele mai mari sau mai mici din liceu se uita, insa nu se compara cu necazurile pe care le pricinuise profesorul.. lui Stani nu-i pasa, era clasat in frunte la matematica pe scoala, dar pentru necazurile celor trei nu poate fi uitat.
 Nu au mai putut da examene nicaieri in anul acela! Locurile la facultati au fost ocupate din sesiunea de vara. A fost un an de cotitura pentru cei trei.
Kemi a ajuns inginer constructor si Magi profesor de limba si literatura franceza la universitate, amandoi poarta parul lung.
Pe Ion nu l-a mai vazut este sigur ca putea intra la o facultate cu profil tehnic unde s-ar fi cerut matematica.
 Dar a fost si vina directorului ca nu l-a potolit pe profesor… ar fi putut sa urmareasca notele celor trei de la celelalte materii si din ceilalti ani. Nu au mai fost corijenti niciodata cum se poate chiar in an terminal sa nu-si dea silinta sa invete?
Nu au fost nici obraznici ca el… au avut numai 10 la purtare!
 Mai tarziu s-a intalnit cu Loli, la un prieten comun; si el terminase la Mircea cu cativa ani inaintea lui si l-a avut chiar pe Neacsu diriginte. Incepand sa aiba indoieli in ce si-a amintit despre acest profesor l-a rugat sa citeasca ce scrisese,
– Ai fost bland… era un profesor fara nici o metoda de predare, in locul orelor de matematica nu facea decat dirigentie politica, trimitea biletele fanteziste la parinti despre comportamentul elevului, notele le punea dupa reguli doar de el stiute, ii placeau fetele cu numele Ancuta, Tincuta, Lenuta etc; avea un prieten frizer l-a care trebuia sa ne tundem zero si inainte de bacalaureat cu o saptamana toti baietii din clasa am fost nevoiti sa ne tundem zero sub amenintarea ca altfel nu vom putea intra in examen; am mers la banchet ca puscariasii, a lasat repetent un coleg in ultimul an. Era extrem de periculos si razbunator, sunt sigur ca in productie s-ar fi facut de ras cu psihicul lui de carcotas, de om caruia ii placeau turnatorii etc.
A intrebat si fetele sa se convinga; Gabi de la uman si Nae ii spuneau ca a fost un profesor bun… chiar le-a sarit in ajutor la bacalaureat; Doina ca era nesuferit si ii facea viata imposibila etc.
Mihaela ii spunea cu regret,
 – Stani, mie imi placea matematica insa Neacsu ne-a facut sa uram aceasta materie!
Intr-o noapte a primit un email din Canada de la Neli, aparatorul lui din copilarie,
,,Si eu am terminat liceul la Mircea cel Batran dar n-am facut cu Neacsu, m-a ferit Dumnezeu! Am facut in schimb cu doamna Mugioiu, sotia profesorului de franceza care era un pedagog excelent. Ea m-a facut sa indragesc matematica si sa mi se para cea mai usoara materie, bineinteles daca intelegi toate legile ei de baza. Acum Neli in Canada, proiecteaza si executa strunguri uriase care rectifica piese de 100 de tone.
 Este clar si era lamurit din mini ancheta. Deci si in generatiile anterioare, elevii au avut multe de suportat din partea acestui profesor… cati matematicieni buni au fost sacrificati de mania lui Neacsu?
 Cu trimestrul II a incheiat liceul, s-a inchis situatia scolara, mediile si au inceput pregatirea pentru examenul de bacalaureat. Prezenta nu era obligatorie, Stani se ducea numai la romana cu deosebita placere si fizica; profesorul Pietreanu continua sa le bage fara sa simta materie in cap, uniforma a aruncat-o fara regret doar de sapca ii parea rau ca a abandonat-o insa s-a obisnuit imediat fara ea.
Petrecea cea mai frumoasa perioada din viata… era plin de sperante in viitor, timpul se scurgea alene.
In acel an s-a zvonit printre ei ca directorul Lungu nu le va da voie sa faca banchetul. Se pare ca primise o circulara prin care se interzicea organizarea sarbatoririi sfarsitului liceului. Sub amenintarea excluderii din examen elevii liceului Mircea nu mai organizeaza nimic… le era frica si profesorilor de director.
El si-a dovedit rautatea inca o data, celelalte licee fac banchetele; in definitiv sunt majori atat elevii cat mai ales profesorii si se intalnesc stocastic la acelasi restaurant, la aceiasi ora, in aceiasi zi!
 Parsivenia din Lungu a izbucnit si s-a zvonit ca daca cineva incearca sa organizeze ceva ii da afara din bacalaureat.
 Stani nu tine seama si hotarasc cu cativa colegi sa faca banchetul lor, cu clasa lor! Doreste sa vina macar diriginta Ghiurca insa ea il refuza,
– Sa nu incercati cumva… sa organizati ceva ca va afla directorul!
Profesorii erau probabil si ei amenintati, motive se gaseau usor nu are rost sa mai vorbim. Nici prietenele lui din copilarie de la 2 ani, Emilia si Gabi nu au curajul sa mearga cu el asa ca va inchipuiti ce presiune se exercita asupra lor.
Din clasa lor au fost 11 viteji: cinci fete si sase baieti cu Cornel varul sau, de la C. Si acum regreta ca nu le-a luat pe fetele de la uman care au auzit ca ei, cei de la ,,A,, fac banchetul lor si s-au rugat de el; incepuse sa-i fie frica, tot felul de zvonuri circulau pe aceasta tema dar daca analizai corect nu mai conta ca primeau cateva colege. In noaptea aceea era banchetul Liceului 4, tot la Cazinou si aveau asezata masa putin mai separat.
Cand a inceput petrecerea parca erau copii nimanui insa au vazut deodata ca se indreapta spre masa lor profesorii de la Liceul 4 care i-au sarutat si le-au spus,
– Va felicitam pentru curajul vostru si va uram succes mai departe! Aveau nevoie de incurajarile lor.
Dupa profesori a urmat in sir procesiunea colegilor de liceul 4, s-au felicitat reciproc asa ca s-au simtit foarte bine in noaptea aceea.
Atata a regretat.. cele cateva fete de la uman pe care le-a refuzat.
Numeroase sentimente contradictorii l-au incercat in seara aceea dar pentru profesorii Liceului 4, din Piata Chiliei a avut intreaga consideratiune.
Se apropia bacalaureatul si in fiecare seara se intalnea cu baietii prin oras, Magi le explica diverse subiecte la limba romana aici nu avea rival printre ei… el trebuia intai sa-si dea corijenta dar participa indirect la emotiile lor. 
Intr-o seara ajunge la Cazinou mai devreme la intalnirea obisnuita cu colegii; venisera numai Costica si Magi,
– Hai, sa luam niste tigari pentru noi si pe urma ne intalnim cu colegii!
Trebuia sa zareasca marinarii greci de la care luau tigarile bineinteles contra cost. Pe el l-ar fi interesat eventual niste cingo dar nu avea nici un ban asa ca urmarea marinarii care ieseau pe la Poarta 1, cocotat pe gardul de piatra sa ii vada mai bine. Era foiala si concurenta mare, multi bisnitari adevarati, multe fete sa se iubeasca cu marinarii cand zareste cativa greci venind spre Poarta 1 si a strigat sa fie pe faza amicii,
– Magi, Costica, vin grecii !
Nu au apucat sa cumpere cele doua pachete de tigari ca au pus mana pe ei militienii, deghizati in civili; era razie si se urmareau infractorii care se legau de greci, fetele etc.
Ii baga intr-un IMS impreuna cu alti borfasi; masina arhiplina demareaza in tromba pe Valea Portului, hurducaindu-se pe soseaua de caldaram, aruncand pasagerii unii peste altii pentru ca in sfarsit sa ajunga la sediul militiei de pe Mangaliei.
Au fost dusi la subsol unde s-a inceput ancheta.
Le-au luat datele de identificare numele, profesia, adresa. Erau printre ei cunoscuti mai vechi de-ai casei si pe rand militienii ii luau la bataie.
Unul a fost descoperit la perchezitie cu un ghiul din metal care se cunostea ca nu-i din aur,
 – A… umbli cu aur! … Trosc, pleosc peste fata… baiatul abia a avut timp sa-si protejeze capul ca militianul expert ii aplica o lovitura in burta.
La altul s-a gasit un bricegut amarat in forma de pestisor, care se desfacea cu mare greutate… atat era de ruginit,
 – A… umbli cu sisuri!… Trosc, pleosc, buf acelasi tratament…
Ajung la ei,
 -Stati ..! Opriti-va! A spus un plutonier. Pe ei ii vrea domn capitan!
Militienii ii iau la caftit pe urmatorii fara sa faca pauza..
El era ingrozit… chiar vroia sa le spuna la militienii care il bateau, daca trebuiau sa-l cafteasca macar sa nu-i ramana cumva urme. Avea a doua zi examen plus, nu dorea sa afle mama lui si urmele loviturilor ar fi fost evidente. Asta era situatia cu legile din tara asta si pe care nu le cunosteau, se parea ca au gresit deci trebuiau sa plateasca.
Sunt orientati intr-un birou micut unde vad un tanar imbracat in civil in spatele unui birou care a rostit autoritar,
 – Goliti-va buzunarele!
El nu are ce sa scoata, ii arata buzunarele intoarse; Gavri avea vreo 15 lei si o moneda de cativa peny; Magi, 35 de lei, un flacon subtire cu parfum bulgaresc din trandafiri si un pachet mototolit aproape gol de tigari.
 – Ce clasa sunteti si la ce scoala?
 – Suntem in clasa 12 si am terminat la Mircea! In zilele urmatoare incepem examenul de bacalaureat! raspunde unul dintre ei.
– Adunati-va lucrurile trebuie sa platiti o amenda insa pentru ca sunteti elevi ajung 10 lei de fiecare. El se gandeste,
 – Asta face misto de noi, in definitiv nici nu trebuia sa ne ia, nu cumparasem nici o tigara nici nu incercasem sa luam legatura cu grecii, am cazut ca din oala nevinovati.
 In sfarsit… le inapoiaza banii, moneda, pachetul mototolit, parfumul si capitanul rupe niste bonuri; ei strang banii si platesc amenda. Capitanul le spune,
 – Si asa n-au ce scrie astia la ziar; imi tot cer ceva, cazuri senzationale.. o sa apareti in ziar ! Stani a inceput sa rada… ii venise inima la loc.
 – Hai domnule capitan nu se poate, ziaristii au subiecte ca lumea !
-Lasa ca veti vedea! A ras si ofiterul, se ridica de la birou, intinde mana de despartire si le-a explicat amabil pe unde trebuia sa iasa.
Nici nu i-a intrebat de greci, de bisnita si-a dat seama ca sunt inoceti.
A fost pentru prima si ultima oara cand a fost acolo pe la intrarea oficiala a cadrelor, prima si ultima oara cand a fost privat de libertate pentru un ceas si in final capitanul adauga,
       – Mult succes la examene! si s-au despartit in termeni amicali.
Au parasit cladirea Militiei ca niste adevarati sefi… pe intrarea principala dupa ce patrunsera ca niste derbedei pe poarta din spatele cladirii.
La aceea ora tarzie din noapte strazile erau pustii si se simteau eliberati de cosmarul ce l-au intrezarit… lumea infractorilor
– Hai ca ne-a ramas de-o bere! A spus Magi in concluzie si au intrat toti trei intr-un local des frecventat de carutasii din Piata Grivitei.
 A doua zi se intalneste prin centru cu capitanul, care da mana voios cu el si il intreaba cum merge examenul.
In a treia zi apare in ziarul local ,,Dobrogea noua,, pe pagina cea mai citita un articol cu titlu mare ,,Extradidacticii la lucru,, suna cam asa
,,Ieri a fost anihilata o puternica retea de traficanti si infractori din orasul nostru in frunte cu elevii de la Liceul Mircea si le scria numele exacte la toti trei. Le-a fost confiscata valuta, tigari, diverse marfuri de provenienta straina, bani si alte lucruri. Tinerii in loc sa invete pentru examenul de bacalaureat,, si continua pe aceasta tema, A iesit un articol stufos si destul de lung. Era cea mai importanta stire din ziua aceea.
Primul care afla din ziar a fost un unchi, Decebal, fratele tatalui sau. Pe la pranz a venit la ei acasa si ii da fara un cuvant sa citeasca articolul ….
 A ramas stupefiat si mai mult mirat, de ce gogomanii au putut scrie ziaristii.
Ii povesteste cum s-a intamplat in realitate, niciodata nu l-a auzit sa injure dar atunci unchi-sau a scapat o injuratura urata despre ziaristi.
Tatal era in spital, nici nu i-au spus probabil insa mai tarziu sigur a aflat; nu i-a vorbit sau amintit niciodata despre aceasta intamplare nici macar in gluma..
Apare acasa la ei unchi-sau Titi, fratele mamei speriat. Cu putin timp inainte intr-o seara i-a dat doua cartoane de tigari sa le duca la niste doctori pentru tatal sau. Credea ca l-au prins cu ele intr-o razie. Ii povesteste si lui cum s-a intamplat, rasufla usurat si hotaraste pe loc,
– Il dam in judecata pe ziarist ! Cerem daune morale cum isi permite sa va faca asa !
– Lasa unchiule doar la romana imi este teama putin dar la matematica si fizica ma pricep. Nu o sa am probleme..
In acele zile sustineau probele scrise; dupa ce iese din sala de examen aude comentariile colegilor mai mici din liceu si pe care ii cunostea din vedere,
– Ati auzit i-a prins pe cei mai mari bisnitari din Constanta sunt de la liceul nostru d-intra XII-a A!
Uite asa au ajuns celebri, au ajuns mari… Al Capone era mic copil pe langa ce faceau ei!
Magi era ingrijorat pentru ei. El va da examenul de corijenta in toamna iar colegii din clasa stiau care a fost realitatea, le povestisera. Nu puteau decat sa ii compatimeasca insa majoritatea profesorilor, se uitau urat la Stani si Costica.
Era pe holurile scolii in examene cu emotiile inerente si profesoara de psihologie ii spune,
– Ati facut liceul de ras! ii raspunde nervos,
– Nu mai suntem elevii acestui liceu din martie cand am promovat clasa XII-a iar bacalaureatul il putem da oriunde in tara asta, si la Sighetul Marmatiei daca dorim!
Se intalneste cu doamna diriginta care ii vorbeste privindu-l cu mila dar si manioasa,
 – Acum o sa va tarasca prin tribunale! Ii raspunde in zeflemea,
 – Nu ne pot pedepsi de doua ori pentru aceeasi greseala! Am platit deja o amenda.
Nu il crede ca vor scapa atat de usor dar nu il intreaba cat a fost amenda, ce inseamna valuta si marfurile straine; era infuriat pe profesori si avea de ce. Acuzau fara sa stie cum a fost in realitate!
Costica trecea prin aceleasi necazuri insa rezista; in ultima zi de examen profesorii din comisie se uitau ,,stramb,, la el, l-au notat si seful comisiei, decanul de la Institut vrea sa faca un spirit de gluma si ii sopteste tare sa auda toata sala,
      – Imi faci si mie rost de un carton de tigari? Ii raspunde la fel soptit… tare,
     – Acum e periculos, nu vedeti ca ne urmareste politia peste tot !
Si se uita la profesorii care erau insirati la mese cu tot felul de hartoage in fata.
L-a bufnit rasul si pe profesor, el a zambit amar, s-a mai destins atmosfera dar bacalaureatul se terminase. Mai era o luna pana la admiterea in facultate!
………………………………………………………………………………..
Profesorii sunt prizonierii notelor si de multe ori sunt influentati; la fizica si matematica a raspuns perfect, a facut un exercitiu care in toate culegerile de trigonometrie era rezolvat prin procedee foarte lungi, el gasise rezolvarea rapida; profesorul s-a dus in fata tablei, nu-i venea sa creada, a privit-o lung si i-a pus 8. Ar fi vrut ca o recunoastere a valorii sa il noteze altfel insa nu mai avea nici o importanta. Ii era indiferent si a parasit liceul pe care il iubise cu strangere in suflet!
A plecat la Galati si mama-sa i-a luat diploma de bacalaureat, nu mai dorea sa-i vada nici macar zidurile!
Inainte de a pleca de-acasa nu stia ce sa faca cu poeziile.. sa le care dupa el nu avea nici un rost, drumul lui era trasat… le-a dat foc, la gunoi, sa nu ramana nici o urma.
…………………………………….
 In vara aceea dupa examenul de admitere, era pe Mangaliei in dreptul cinematografului Progresul si intentiona sa ia bilete la un film; o vede pe doamna diriginta Ghiurca mergand atenta insa ingandurata fara tel, avand tot timpul din lume la dispozitie asa cum umblam adesea parca vrem sa fim singuri dar inconjurati de oameni. Iti face bine galagia, freamatul multimii si agitatia te linisteste.
Il descopera brusc si cu fata luminata de bucurie isi schimba traseul si se indreapta spre el; era uimit de reactia ei, o astepta nemiscat mai avea 5 metri pana la el; se gandeste cum sa se manifeste insa distanta este prea scurta si prea multe vroia sa-i spuna despre ei, elevii:
– Sarut-mana, doamna diriginta !
– Buna Aurel! Ce bine imi pare ca te vad; felicitari pentru reusita! A fost greu examenul la Frigotehnie! Ai avut concurenta mare!
– Nu mi s-a parut! braveaza el un pic.
– Sa stii scoala se mandreste cu tine!
De fapt si al ei era acest rezultat; se revolta deodata; de ce nu i-a spus direct ca este mandra de el? Il cuprinse o furie inexplicabila, furia celor 19 ani cand profesoara a amintit de liceu a vazut in fata ochilor numai mutrele lui Neacsu si Lungu.
Nu si-a dat seama ca o raneste pe diriginta, ar fi dorit sa nu fi reusit la facultate numai sa nu ii stie pe cei doi cum se impaunau cu rezultatele elevilor si s-a trezit spunand,
      – Eu nu sant mandru, de scoala mea !
Ea s-a uitat rugator la el dar n-a privit-o; ii erau ochii plini de vidul urat din fata… citeai in ei numai furie si incapatanare si in acele clipe nu putea sa vada pe nimeni din liceu.
– O sa-ti treaca si acest sentiment; la revedere Aurel !
– Sarut-mana, doamna Ghiurca! s-a indepartat de el si a luat-o in cu totul alta directie decat mersese inainte sa il vada; era tulburata si nu a intors capul, stia ca o urmareste.
A stat privind cum dispare printre trecatori, realiza ca gresise fata de ea insa faptul era implinit. Mahnirea puse stapanire pe el, a nedreptatit un om, exact cum se intampla adesea in viata, platesc pentru greselile altora numai sarmanii si nevinovatii.
……………………………………………………….
Dupa 10 ani se organizeaza intalnirea de la terminarea liceului; a fost cautat insa nu s-a dus… parca nici nu facuse liceul vreodata!
Dar cand, din nou, s-a aranjat revederea colegilor n-a mai rezistat… a dorit sa-si intalneasca colegii de liceu, neaparat!
Lasa totul la o parte, vrand sa isi arate veselia iar despre cei care nu au venit si-a spus nostalgic…
      – Ora asta chiulesc, sunt la mare ca de obicei iar doamna diriginta ii cauta!
Era noapte fara luna la Costinesti, intunericul ascundea numeroase umbre bantuitoare din conturul plajei. Pe masa festiva, compusa din pahare policrome avand buzele zaharisite cu lamai, lichioruri, coniacuri si votca alba scria complicat de simplu ,,20 de ani,, si cu mare greutate a indraznit sa le ravaseasca.
In toti acesti ani a spus cu mandrie ,,Am terminat la Mircea,, dar nu putea sa-si aminteasca profesorii care l-au necajit fugitiv ci numai de acele clipe, ore minunate si de neuitat ce le-a petrecut impreuna cu dascalii si colegii.
Lumea isi schimba in permanenta culorile, unduirile inselatoare ale vremurilor. In zgomotul fascinant al apelor doar silueta masiva de pe mal a liceului Mircea ramane neclintita!
Stanescu Aurel Avram