Cea mai de preț avuție pe care o avem în viață ne este copilăria care ne împinge spre cunoaștere și ne dă încredere în viață. Acum, copilăria mi se arată ca o prințesă îmbrăcată în straie vălurite, translucide… Plecând din preajma mea cu multă vreme în urmă, plutește undeva în văzduh și uneori îmi vorbește de locurile prin care am trecut… Continue reading “Vavila POPOVICI: „Doamne, să nu pierdem „tezaurul” sufletului de român!””
Cred, totuşi, că este interesant să-ţi aminteşti, cît timp mai eşti în viaţă, şi să scoţi din învălmăşeala ei: ce ai fost, cum ai fost, pe unde ai fost, în ce timp, ce ai vrut să fii, cum ai vrut să fii, ce şi cum ai fi putut şi nu ai reuşit să fii, fiindcă nu ţi s-a permis (încorsetările vieţii!) sau nu ai îndrăznit… Şi mai cred că mi s-a făcut dor de o parte din mine, aceea care am fost şi care nu voi mai putea fi, dor de toate locurile pe unde am trecut, de acel timp plecat, de fiinţele dragi întîlnite cândva…
În parcul acela, primăvara îşi dezvăluia farmecul şi scotea la vedere verdele ierbii. Grădina prindea viaţă, renăştea asemenea păsării Pheonix. Căutam ghiocei şi viorele, pe care i le dăruiam mamei la întoarcere. Mama zîmbea şi mă săruta, apreciindu-mi gestul de dragoste. Cînd ajungeam singură în parc, mi se părea că alergam în întîmpinarea lui Dumnezeu; El exista pentru mine peste tot, atingea totul, valurile mici şi repezi ale rîurilor, pietrele pe care călcam, arborii care îmi făceau umbră şi răcoare şi-mi înfiorau trupul, florile pe care le descopeream. Continue reading “Din cartea de memorii semnate Vavila Popovici, „Popasurile vieţii“”
Două cărţi de Vavila Popovici:
Uniţi întru credinţă
Celor treizeci de cărţi – versuri şi proză – tipărite de scriitoarea Vavila Popovici până la sfârşitul anului 2013, li se adaugă, în 2014, încă două. Una de „Articole, Eseuri”, volumul al patrulea, şi alta de memorii cu tentă istorică pregnantă – „Popasurile vieţii” – ambele Made în USA, Charleston, unde autoarea cu adânci rădăcini în pământul României trăieşte de câţiva ani. Continue reading “Vasile Filip: Două cronici de carte, autor Vavila POPOVICI”
La Putna, cu fruntea plecată-n dantela verde a pământului,/ ascult taina ţărânei şi-al strămoşilor plâns./ Un clopot cu sunet solemn rupe tăcerea,/ chemând credincioșii la slujbă./ Mă ridic brusc, îmi fac semnul crucii,/ Aminte-mi aduc de clipă și de Dumnezeu:/ „Îngerul Iubirii este prezent în delicatele fire de iarbă,/ căci iubirea este în a da…”/ Și mare e iubirea Ta, Doamne!/ O lumină diafană scaldă totul din jur,/ privirea-mi caută-n zadar/ orizontul dincolo de hotar;/ sărut cerul, pădurile verzi,/ pământului îi cer iertare pentru neputință/ și pentru multele semne de întrebare./ Căci ne-iubirea este în a se lua!/ Mă apropii de lespedea mormântului lui Ștefan,/ privesc vrejurile meandrice – funii ale cerului…/ Mă-nchin măreției lui, spun o rugăciune/ și-ntreb cerul:/ Unde ești Ștefane Mare? Unde e Moldova ta?
Crescând, au început să mă intereseze cărțile din biblioteca casei noastre.Nu îmi amintesc să fi avut ambiții pentru note sau premii, doar acea poftă de a afla cât mai multe din cărți. Continue reading “Vavila Popovici – DREPTATEA DE PARTEA CUI?”
„De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o țară.”
Antoine de Saint-Exupery
Căci cea mai de preţ avuţie pe care o avem în viață ne este copilăria, cea care ne îndeamnă spre cunoaștere și ne dă încredere în viaţă. Acum, copilăria mi se arată ca o prințesă îmbrăcată în straie vălurite, translucide… Plecând din preajma mea cu multă vreme în urmă, plutește undeva în văzduh și uneori îmi vorbește de locurile prin care am trecut, îmi amintește… Continue reading “ALBA IULIA”
“Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeste pentru că s-a petrecut.”
Gabriel J. G. Marquez
Trecutul însemnă timp trăit, prezentul este doar o clipă. De aceea refuz să cred că ceea ce s-a petrecut aparține morții, întrucât trecutul, se răsfrânge asupra clipei prezente și asupra viitorului nostru.
. Istoric vorbind, după dezintegrarea marilor imperii din Europa Centrală și de Est la sfârșitul Primului Război Mondial, Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au unit cu Regatul României în 1918, formând pentru a doua oară în istoria românilor după Unirea realizată de Mihai Viteazul în anii 1599- 1601, România Mare.
. Nicolae Iorga ne vorbește în Istoria românilor prin călători, despre multe scrieri ale străinilor despre locuitorii țării noastre și m-am oprit la însemnările consulului Marii Britaniei, scrise în 1833, cuprinse într-o voluminoasă descriere, intitulată Pământul Principatelor Române: „… Astfel românii au ajuns a fi o concentrare de cea mai mare vitejie, de cel mai înalt geniu, cu cea mai rară omenie și cu cea mai evanghelică ospitalitate și afabilitate. Dinspre partea dacilor sunt îndrăzneți, cum se vede la călărie fără șa, sunt dibaci în a călări și fabrica orice, învățând orice artă nouă numai dintr-o singură vedere la altul, în iuțeala cu care-și găsesc singuri hrana la drum, în puterea de a dumesnici animalele sălbatice, în hotărârea de a umbla fără cea mai mică spaimă în întunericul cel mai gros prin pădurile cele mai nestrăbătute și pustii, prin munții cei mai periculoși, prin pustietățile cele mai adânci și întunecoase. Dinspre partea romanilor, au priceperea la cânt și la dans, la frumoasa cetire și la poezie, la tot felul de arte, la mânuirea iute a armelor, la înțelegerea fără preget și la spontana imitație, fără a mai adăuga numele și graiul”.
. Tot Nicolae Iorga mai amintește însemnările unui consul prusian, prin anul 1848, cu privire la poporului nostru: „Sânt o rasă frumoasă, deosebită prin moravurile-i simple, curățenie și cinste”, cu excepția clasei de sus, asupra căreia s-a întins influența corupătoare a Fanarului”.
. Cât privește Noua Suliță, localitatea este semnalată în descrierea Basarabiei, într-o publicație germană din 1876. Continue reading “NOUA SULIȚĂ – HOTIN”
Revista ARMONIA - Saltmin Media 