Tag: Politica

SECURITATEA NU DOARME, DOMNILOR

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

De curand, aici, la Cluj-Napoca, s-a ajuns intr-o situatie inedita: fondurile europene, destinate unor scopuri educative si de pregatire, au ajuns sa fie o sursa suplimenara de venituri grase pentru fosti ofiteri de Securitate (Oare U.E. stie in ce scopuri le sunt folosite fondurile si cine le sunt beneficiarii !?!).
Asa se face, de exemplu, ca un ONG clujean, de care nimeni nu a auzit pana in prezent, sa castige un astfel de proiect, pe care a gasit de cuviinta sa-l puna in practica recurgand la serviciile unui fost securist, care, de cativa ani, fara sa aiba vreun motiv minim, se da de ceasul mortii sa convinga comunitatea locala ca ar fi un remarabil intelectual post-decembrist. Si, ca sa fie cat se poate de convingator, sarmanul securist, nepot de mahar al vechii Securitati, a ajuns tocmai el, securistul, sa acuze si sa puna etichete. Inclusiv in ceea ce priveste persoana mea. Eu m-am saturat de astfel de lichele si, de o vreme, refuz ,pur si simplu, sa le mai bag in seama.
Individul in cauza m-a atacat de multe ori, poate tocmai pentru ca nu stau de vorba cu semidoctii de duzina de teapa lui. Intr-o emisiune din urma cu vreo doi ani, pe un post obscur de televiziune locala, ale carui transmisiuni se prindeau pe doar cateva strazidin jur, ipochimenul m-a atacat cu o violenta primitiva, iesita din comun. Cum era si firesc, nu era sa bag in seama un astfel de neisravit si am plecat din infecta emisiune unde, culmea tupeului, au ajuns mari si tari iste nulitati umane si intelectuale.
De atunci, ori de cate ori are ocazia, individul, care, cu certitudine, are niscai betesuguri de ordin psihic, sare la gatul meu. Afland ca este un terchea-berchea, ce traieste din pensia de boala a consoartei, am decis atunci sa nu il actionez in juecata pentru calomnie si insulta, fiind rugat insistent, in acest sens, de mama mea.
La sfarsitul saptamanii trecute, individul a recurs din nou la abjectele lui acuzatii si etichete. Numai ca, spre deosebire de nefericitul personaj, la cei aproape 60 de ani, ce-i voi implini curand, eu am realizat ceva. Am pubicat, in tara si in publicatii de pe multe continente, in jur de 2500 de articole, la care se adauga aproape 100 de volume, inclusiv cateva publicate peste hotare. Am, de asemenea un doctorat in filologie si mi s-a conferit, de o universitate nord americana, titlul de profesor onorific adjunct. Eu mi-am facut toate studiile la timp si pe toate le-am absolvit cu rezultate de care nu imi este rusine. Spre deosebire de ipochimenul in discutie, eu am absolvit doar institutii civile, nu Scoala de Securitate de la Baneasa, ca in cazul bietului frustrat de pe Somes.
Data fiind aceasta situatie hilara in care s-a ajuns ca securistii sa implementeze programe finantate din fondurile U.E., ma voi adresa institutiilor comunitare europene si voi intreba daca rostul acestor fonduri este acela de a spori veniturile fostilor securisti. Iar daca nu, pe viitor sa existe o clauza clara prin care astfel de proiecte si programe sa nu mai permita unor nulitati securiste, asemenea acestui ratat clujean, cu aere (si doar atat !) de rasat intelectual, sa se infrupte din ele.
Deoarece acest nemernic securist continua proferarea de abjecte acuzatii la adresa mea, il anunt atat pe el, cat si pe cei ce recurg la serviciile lui execrabile, ca ma lasa rece. Nu se vor bucura din partea mea decat de scarba si dispret, pentru ca nu am ajuns, si sper sa nu ajung niciodata, la nivelul lor moral, ce produce mila oricui ii cunoaste.
Trag, totusi, un semnal de alarma: dupa cum vedeti, simtind ca e rost de un castig substantial, fostii securisti sunt la datorie si nu se dau in laturi sa se infrupte din fondurile finantate de U.E. !

Dr. Dan BRUDASCU

„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT -continuare-

On By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

In primul rand, ideea conform careia VALORILE CULTURALE NU SE POT SUSTINE, IN MOD REAL SI STABIL, FARA VALORILE MORAL-RELIGIOASE (in cazul Romaniei – VALORILE CRESTIN-ORTODOXIEI).

Degeaba se creeaza arta si cultura, in tarile Terrei ultimului veac, cand lipsa unei coloane vertebrale moral-spirituale a umanitatii terestre impiedica formarea, armonioasa, a unui sistem axiologic valabil si sanatos. Mai rau si mai grav: fortele malefice, de care vorbeam  mai sus, vor sa inverseze polii axiologici terestri, vor sa impuna, cu sila, non-valoarea drept valoare!

Evident ca pe noi nu ne mai deruteaza afirmatiile de pitecantropi, ale celor care vor sa ne convinga de nocivitatea absoluta a comunismului, demonizandu-l, in favoarea „valorilor Democratiei Liberale”. Perioada 1964-1989 nu a insemnat deloc acelasi lucru cu perioada 1945-1964. Din niciun punct de vedere. Comunismul nationalist al Epocii Ceausescu a fost, daca nu opus, cel putin ferm diferit de stalinismul de ocupatie, al anilor 1945-1958, dar si de comunismul mult prea servil imitat dupa Moscova, al anilor 1958-1964 (a se vedea ca nici macar in temnitele politice ale Romaniei, prizonierii de constiinta n-au avut beneficii reale si majore, nici dupa moartea lui Stalin, din 1953, si nici macar dupa 1958, anul cand Armata Rosie paraseste teritoriul Romaniei…Gheorghiu-Dej o fi promis Moscovei, drept multumire ca „ne-au slabit” cu Armata Rosie – lucru care NU s-a intamplat cu celelalte tari ale Tratatului de  la Varsovia, pana in 1989…atunci si nici atunci! – …ca „nu se va schimba nimic, in peisaj”…!).

Si inca un lucru, care se integreaza sistemului nostru de a vedea lucrurile: comunismul, fie si in formele lui agravate, precum a fost cea stalinisto-bolsevica, nu eluda morala! Cu toata ipocrizia lui, cu tot esafodajul de politruci parazitari – sistemul comunist propunea principii morale  biblice, eliminand „dreptul de autor” al… Bibliei!
Si numai in acest fel (prin pastrarea valorilor morale-religioase, chiar mascate, chiar relativ distorsionate) se poate explica de ce comunismul, atunci cand si-a ameliorat si „nationalizat” formele de exprimare, a creat valabilitatea scarii de valori culturale (pictorul Theodor Pallady, spre exemplu, a fost decretat Maestru Emerit al Artei, chiar in 1956, cu patru luni inainte de a se stinge din viata! – nu mai vorbim de Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, George Vraca sau Maria Tanase – decretati Artisti ai Poporului!). Romania lui Ceausescu a creat, recunoscut, chiar impus valori culturale autentice si nationale reale, cum au fost (si raman!) cele ale unor Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Stefan Augustin Doinas, Emil Botta, Geo Dumitrecu, Ana Blandiana, Marin Preda, Fanus Neagu, Stefan Banulescu, Alexandru Ivasiuc… – sau Camil Ressu, Dumitru Ghiata, Corneliu Baba, Sabin Balasa… – sau  Mihail Jora, Martian Negrea, Dumitru Capoianu…sau Toma Caragiu, Dina Cocea, Dem Radulescu, Ion Marinescu, Amza Pelea, Emanoil Petrut, Ion Caramitru etc. (ba chiar i-a „recuperat” pe Mircea Eliade si Cioran! – …ba chiar, trunchiat, pe legionarul Gyr si pe ortodoxistul Crainic!)…Romania lui Ceausescu a initiat seriile ( de lux!) de traduceri din Shakespeare, Platon, Byron, Balzac, Flaubert, Cehov…(…iar „Democratia Liberala”, de dupa 1989, nici nu s-a obosit macar sa le definitiveze…ca nu „le renta”: Triumful Pitecantropului, prin Triumful Mamonei!!!).

Chiar Cantarea Romaniei nu poate fi judecata dupa „masurile” si dupa afirmatiile politrucilor „liberalizati”, de azi: numai noi, profesorii de Romana, putem da marturie cat de mult era protejata limba valaha, prin exercitiile de dictie, efectuate in sutele de ore de repetitie, pentru teatru, montaje, recitari…(nimeni n-a fost obligat, „cu pusca”, sa „presteze” versuri despre Ceausescu, ci…fiecare, dupa obrazul si interesul sau…!) – cat de multe aflau invataceii despre bunul-gust poetic si despre sensibilitatea si trairea poetica, autentice! (…fireste, orice lectie de estetica era insotita, de catre bunii dascali, de zeci de pamflete LIBERE, cu subiect moral-atitudinal si chiar politic!…) – …numai profesorii de Muzica pot da marturie cat de mult a insemnat acea vreme, pentru educatia bunului-gust muzical, opus imbecilizarii si anestezierii bunului-simt elementar, prin debandada anarhica, asurzitoare si dementiala, a tot felul de „zgomotosenii”, „zgaltaiosenii” si epilepsii africano-samanice, tehnici de depersonalizare „in grup/in masa”, de azi! Nu s-au strecurat nicio „Eba” sau Roberta si niciun Vanghelie, Gigica Becali  sau Bercea Mondialu, in limba valahilor de atunci…cum si demnitatea politica a Romaniei a fost, atunci, in exterior (cel putin), una de exceptie…

Ca elev, student si, apoi, profesor, stiu ca vacantele de Craciun si de Paste se dadeau…EXACT IN  PERIOADA SFANTA: 22 decembrie-10 ianuarie!!!  – cat despre Inviere, niciodata n-am lipsit „de la apel”!
Cand venira „liber-cugetatorii” astia de democrato-socialisto-liberali, L-au „executat”, fara mila, pe Hristos: vacanta de iarna tine pana pe 5 ianuarie, lipsindu-l pe bunul crestin de Sarbatoarea Botezului Domnului Hristos!!!

…Ca profesor, inainte de 1989, aveam bucuria, la inceput de an scolar, sa vad si aud cum toti elevii (sateni si oraseni, deopotriva!) stiau nu doar hristica rugaciune catre Tatal nostru , ci si expresia ortodoxa a marturisirii Crezului… Acum, la 21 de ani dupa 1989, in …”libertatea cugetului”, naucii de copii nu mai sunt invatati de catre naucii lor de parinti nici macar…Tatal nostru!
Iar naucitii lor de „profesori de Religie” degeaba isi mai bat capul sa-i invete si educe, in Duhul Civilizatiei Europene (…zis crestine!): „Banul, doamna, se face si fara rugaciuni…tre’ sa fii smecher, domnu’…ca se rezolva marfa, dai cu pumnu’ si-i tragi in piept pe fraieri, bai taticu’!”

…Cui si cum se roaga copiii astia, la nevoie si la necaz…cum isi vor trai viata, cand va da, peste ei, greul?! Cred ca nu vor sti a zice nici macar cat un mos senil, de pe la mine, din Bucovina: „Una mie, Doamne, una tie, Doamne…”!!!

…Libertatea de a fi…Neanderthalian!!! „Democratia Liberala” de azi, daca  a vazut si vazut ca Dumnezeu n-a ascultat de Nietzsche, care tot proclama ca „Dumnezeu a murit!” – „si-a luat soarta in maini”, si l-a asasinat …insasi ”Libertatea Sa”… de Satana!

…Da, au existat lingai „farisei”, lingai intelectuali (…”carturari”…dar chiar si unii dintre preoti!), dar nu-i obliga nimeni la „lins” si la „turnat”, decat lipsa lor de coloana vertebrala! Ce sa mai zicem de slugarnicia si tradarea si atitudinile violent anti-romanesti si anti-nationale ale  „intelectualilor” de azi…?! Macar scriitorii Epocii Ceausescu nu inundau si nu derutau, tot si toate, cu impostura lor axiologica…pe cand azi, tocmai cei ce-ar trebui sa fie „bunii pastori”, devin „macelarii turmei”: N. Manolescu (presedintele USR!), Alex Stefanescu & Comp. vor sa-l asasineze moral-spiritual (pentru a cata oara, oare, se incearca asta, din 1883 si pana azi?!) si sa „purgheze” literatura romana de genialitatea protectoare eminesciana, pentru a-si impune icioglanii scatologici, de soiul si teapa unor Mihail Galatanu, Vakulovski, Ioana Bradea ori Cartarescu…tot asa cum patapievici, liiceni, avramesti, ungureni si cotoi vor sa impuna ganduri si simtiri si atitudini „filosofice”…anti-romanesti/anti-nationale!
…Si, in fine: noi consideram ca Epoca Ceausescu nu a insemnat neglijare si distrugere a patrimoniului culturii si civilizatiei romanesti…ci tocmai Epoca „Democratiei Liberale” inseamna instrainarea si distrugerea patrimoniului culturii si civilizatiei romanesti: nu Ceausescu a lasat manastirile Bucovinei sa se ruineze, ci, TOT SI MEREU,  „Democratia Liberala”!…nu Ceausescu a instrainat tezaure si a lasat in parasire locuri sfinte, precum casele memoriale ale titanilor Duhului Romanesc, ci tot „Democratia Liberala”!…nu Ceausescu a instrainat, pe comisioane uriase, comisioane ucigase de Romanie, zestrea uluitoare, istorica, metalifera si de sanatate moral-spirituala si fizica de la Rosia Montana – ci, mereu, aceeasi „Democratie Liberala”!…si nici n-a distrus Ceausescu agricultura romaneasca, pulverizand sistemul de irigatii si lasand in parloaga sute de milioane de hectare, terfelind semnificatia sacra a TRUDEI PENTRU PAINE si inaltand osanale EGOISMULUI TEMBEL, TRADARII DE GLIE SI FURTULUI…!!! (…iar de au aparut, pe vremea lui Ceausescu, cartelele, nu a fost decat tot din pricina imprumuturilor fortate la Satana F.M.I.-ului…dar macar Ceausescu, chiar cu pretul vietii sale, a stiut sa ne scape de inrobirea la zarafii planetei, si sa lase, pentru „Democratia Liberala” paricida, 5 miliarde de dolari, in vistieria Romaniei…! – …bani buni pentru campania iliesciana, adica a unuia dintre paricizi!).
Chiar daca, pe timpul comunismului (paradoxal) nationalist ceausist nu exista ora de Religie – societatea nu contrazicea TOTAL preceptele hristice! Azi, nu doar ca, pervers, au fost inlocuiti preotii-profesori cu functionarii numiti „profesori de Religie”, ci, cu mult mai grav, intreaga societate „Democrat-Liberala” contrazice, violent, orice afirmatie a Hristosului! – contrazice elementarul bun-simt, contrazice toate preceptele Duhului si instituie Dictatura Materiei Grosiere/BANULUI, Dictatura Trivialitatii celei mai injositoare, Dictatura Haosului Moral…deci, afirma, cu surle si trambite, Imperativul Trufiei Prostiei si al Nerusinarii Satanice, Imperativul  Pierzaniei de Duh!

…”Dar poti acum sa spui ce vrei, sa scrii ce scrii…acum!” – se revolta, mai ieri, cu falsa exasperare, un „amic” diasporean – cand eu incercam sa-i demonstrez ca, in Romania de azi, „Democrato-Liberala”, se dezvolta, iarasi, ba chiar mai pervers si mai „in forta”, decat inainte de 1989 – Germenii Tiraniei…!
Da, sigur ca avem „libertatea de exprimare”, care inseamna Libertatea Haosului!
…Astazi se joaca piesa: „CIRCUL VAMILOR/VAMESILOR (…nu si aia mircesco-traiano-baseasca, din Constanta!) SI SUTILOR-BULIBASI PREZIDENTIALI, CONTRA… <<LIBERTATII PRESEI>>…!” Libertatea de a Urla in Pustiu! Pentru ca, bien sûr, au avut grija „Democratii Liberali” sa impuna amoralismul, prin tot felul de anestezice televizate, de la spectacolele imbecile si pana la impunerea unor „autoritati false”, in domeniul…”amoralismului public”… (si, deci, oricare se intreaba NU ce este folositor lumii si omenirii sa scrie, ci se intreaba DACA va fi si DE CINE va fi citit… – da, si noi ne intrebam asta, dar, si daca n-am fi cititi de nimeni, ne-am teme, de Mania si Judecata Lui Dumnezeu,  sa scriem indemnuri spre rau si nerusinare, catre omenire – numai si numai ca sa avem…”succes de casa”!) – …plus o autocenzura exasperanta, similara celei comuniste…si nici celei comuniste, nici celei „Democrate si Liberale” nu indraznesc sa i se opuna „carturarii”, pentru ca…viata-i scurta, nu-i asa? – si, deci, trebuie traita (fie cum o fi, dar sa simtim ca…”existam”, chiar si la modul parazitar si criminal!) –  fie si cu pretul de a muri cu nasul in propriile excremente…!!! Dar, cat ai trait, ai…trait: cum si daca ai avut vreun rost pe care merita osteneala sa-l retina cineva, in posteritate…ASTA CONTEAZA CEVA MAI PUTIN,     ”… – N ‘ EST CE PAS?!  – BA, SPA!”

…Pentru ca, cine n-a avut parte de o educatie religioasa autentica si credibila si trainica, din adancul Duhului, cade usor in mrejele disperarii si ale trufiei, ale orgoliului si dragostei de mariri, vedetism si celebritate…si apasa, astfel, pe accelerator, cat ce poate…chit ca se duce, cu masinarie cu tot, drept in miez de prapastie… – dar macar, pana acolo, „la fund”,  a fost „senzational”, nu?!

…Si iata cum s-a impus, in „Democratia Liberala” de azi, victoria EGOISMULUI PLUTOCRATIC SI MERCANTIL, a EPICUREANISMULUI si a PLEZIRISMULUI…pagan si trivial materialiste, tustrei! – mai ceva chiar decat materialismul dialectic al celor doi evrei-apostoli ai comunismului, Marx si Engels!!! – …IN DAUNA CRESTINISMULUI (…cel putin, in partile evidente ale societatii umane, nu si in manastiri, acolo unde smeritii „nevazuti” produc exercitiile de vizualizare a Nevazutului, a Duhului Umano-Divin si a Sinei Duhului Dumnezeiesc!)!!!

Adrian Botez

„DEMOCRATIA LIBERALA” – CA INSTAURARE A BANDITISMULUI, TRIVIALITATII SI HAOSULUI „MULTILATERAL DEZVOLTAT” SI PROGRAMAT

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

…Celor care au trait in cel putin doua regimuri succesive n-ar trebui sa le lipseasca asa de mult si de nechibzuit „doica” mentala a propagandei politice a mass mediei, pentru a reusi sa realizeze comparatii si sa-si formeze un sistem de valori cel putin bine definit (daca nu si cu repere infailibile). Sau, cel putin, relativ stabil si personalizat. A trai, succesiv, in comunism si in „Democratia Liberala”, inseamna sa poti avansa (dupa mai bine de doua decenii de experiment „democratic”!)  cateva teze valabile. Vom incerca, in cele ce urmeaza, sa structuram, nu optim, dar functional (cel putin) cele cateva observatii esentiale, pe care nu ni le bazam pe niciun fel de  propaganda (partinica sau de alt soi), ci ca rezultate ale unei observatii socio-spirituale continue si atente. Vom arata, mai jos, cum se insiruie  lucrurile Cetatii Vulnerabile a zilelor noastre si care ar trebui sa fie domeniile de exercitare  ale ideilor (consecinta a observatiei in mediul socio-spiritual), tinand cont ca nici macar Democratia, in stadiul ei primar (ne referim la democratia aheniana, cata va fi fost, pana la Pisistrate…), n-a reusit cu mult mai mult decat „dictatura prostimii/vulgului grosolan si imbecil”, asasinarea lui Socrate sau/si decapitarea zeilor, de catre Alcibiade… – iar nasterea lui Sofocle in mahalaua Colonos, a Athenei, nu e deloc relevanta: teatrul/theatron (care devenise, deja prin Eschil, cu deuteragonistul sau, mult prea mult spectacol si prea putin ritual!) – odata cu Sofocle, se desacralizeaza total, prin aparitia tritagonistului! Cultura fara de cult…lume desacralizata – aceasta a dus de rapa Cetatea, de avem azi ce vedem, sub ochii nostri…Pentru ca Tracii Sfinti, si nici Dumnezeu-Hristos (de sorginte umana traca!) –  n-au devenit, din pacate, modelul de spiritualitate/actiune si traire spirituala, al Europei si nici macar al Romaniei! …Comunismul nu este un mediu optim pentru dezvoltarea cultural-spirituala, dar China Comunista reuseste sa tina in viata un miliard si jumatate de oameni, de care nu se dezice…(…e drept ca, dupa cate se zice, China ar fi sprijinita, masiv, „ideologic, logistic si strategic”, de Masonerie…!) – in timp ce Romania „Democrata si Liberala” nu e in stare sa-si tina intre limitele decentei spiritual-ontologice si intre granitele statale (nu si suverane, din pacate, date fiind sistemele supranationale de distrugere a fiintei umano-divine, sisteme intemeiate si practicate de fiinte terestre cu mare incarcatura malefica!) nici macar douazeci de milioane de locuitori. Noi nu vrem a face apologia vreunuia dintre cele doua „sisteme”. In primul rand, noi nu credem ca „tertium non datur”: noi suntem convinsi ca, in istoria nu tocmai bine si intru Adevar cunoscuta a omenirii – exista inca multe resurse si pot fi inchipuite inca multe forme de solutionare a evidentierii, organizarii si prezervarii trudei spiritului uman. Spre exemplu, ideologii de paie ai omenirii ultimelor cinci secole eludeaza, in mod constant si pervers, nu doar teocratia (care a avut o relativ benefica functionare, atat in antichitate, cat si intr-o buna parte a Evului Mediu european… – oricum, preferabila, indiscutabil, amoralismului sinucigas al „liberalilor”! [1]), ci tocmai solutia hristico-divina, aceea a starii de comuniune umano-divina: comuniunea  de Duh fiind, deci,  prioritara oricarei stari de organizare artificiala si impusa de vreun sistem, institutionalizat cu mijloace violent si brutal-materialiste. Din moment ce a existat miracolul, deloc indepartat temporal, al Legiunii Arhanghelului Mihail, prin care Trimisul Arhanghelic, catre Neamul Romanesc (dar si spre alte neamuri, ce se vor voi a fi treze! – spre exemplu, Miscarea Anaue/A Camasilor Verzi/INVIERII, din Brazilia!), Corneliu Zelea Codreanu, a tentat si reusit sa formeze Omul Mihaelic [2], care sa se supuna, martiric si complet altruist, trairii hristice, TRAIRII INTRU COMUNIUNE CU SEMENII SI, ASTFEL, CU HRISTOS-DUMNEZEU, ba chiar sa aiba Revelatia Starii de Ecumenicitate Nationala!!! [3] (…ca urmatoarele forme de traire sociala umana, comunismul si liberalismul, mereu tot tin „sub tol” aceasta realitate, este vina lor, nu vina noastra, si, in niciun caz, vina Capitanului!) – pentru noi este suprema dovada ca omenirii i se ascund multe dintre Esentialele Secrete ale evolutiei ei spirituale terestre – atat cele trecute, pentru a i se putea falsifica Identitatea umano-divina terestra – cat si cele viitoare, pentru a i se putea, eventual, falsifica Misiunea si Destinul, de Fiinta Umano-Divina Terestra!!! Numai ca, vorba romanului: „Dumnezeu nu doarme!” …Aproape ca nici n-am mai simti neaparata nevoie sa citam  pasajele de mai jos (descrieri ale unui stadiu spiritual, prin care omenirea terestra a mai trecut, si spre care umanitatea, in viziunea lui Corneliu Zelea Codreanu, trebuie sa mai treaca, o data, inainte de recuperarea paradisiaca!)  – dar consideram ca nu trebuie a tainui ceea ce stii ca poate face semenilor un cat de mic, dar substantial – bine! CZC si initiatii-legionari interbelici (prin rudele noastre de sange, unchii dupa mama, i-am cunoscut si le-am cunoscut Legea Trairii, precum si metanoia Duhului!) incep sa semene, iarasi, tot mai mult, cu voievozii romani din Evul Mediu  –  si cu ceea ce Rudolf Steiner numea, in cartea DIN CRONICA AKASHA [4](p. 42) ”mesagerii zeilor” (“acestia se aflau pe o treapta de evolutie ce depasea cu mult pe aceea a celorlalti oameni (…) Al treilea grup a fost pregatit si educat de fiintele superioare, din primul grup, pentru a putea prelua in mainile lor propriul destin”) – din epoca de tranzitie, dintre atlanteeni si arieni. (cf. R.Steiner, DCA, p. 42): ”Din randul celor care alcatuiau acest al treilea grup, MARELE CONDUCATOR, pe care literatura oculta il numeste MANU, a ales pe cei mai apti si i-a pregatit sa puna bazele unei noi umanitati(…) Sarcina pe care Conducatorul si-o luase era ca acest grup de alesi sa progreseze pana intr-atat, incat acestia sa reuseasca sa sesizeze in sufletul lor, cu ajutorul gandirii, principiile dupa care fusesera condusi pana atunci, principii pe care mai inainte abia le presimteau, fara a le putea intelege. De acum inainte, trebuia ca oamenii sa cunoasca  (s.a.) fortele divine pe care mai inainte le-au urmat in mod inconstient. Pana atunci, zeii condusesera omenirea prin “mesagerii” lor. Acum trebuia ca oamenii sa stie entitatile divine. Trebuia sa se deprinda sa se considere ei insisi ca fiind organele de executie ale Providentei(…)” (DCA, p. 47)”Personalitatile cele mai dotate din grupul marelui MANU au fost alese sa fie initiate, incetul cu incetul, direct in intelepciunea sa divina si sa devina invatatori ai celorlalti”. …Descoperind (si dezvaluind, pentru cei interesati sa se salveze spiritual de la CATASTROFA SATANICA A MINCIUNII! – oricum, Mantuirea Lui Hristos va fi CALITATIVA, iar nu CANTITATIVA!), prin cele de mai sus, ca propaganda „de ambele maini” ne minte si distorsioneaza, intr-una, mesajele Lui Dumnezeu si, consecutiv acestei prime distorsiuni majore,  incearca sa distorsioneze si destinul nostru umano-divin, de pe Terra – sa urmarim, deci, ideile comparative, care se impun prin existenta cat mai departata de propaganda de „gasca” – urmand metodica interioara, ca rezultat al unui empirism ontologic.

Adrian Botez

Democratia soseste in Egipt

On By nelursIn WorldLeave a comment

Motto:    “Cred in democratie pentru ca elibereaza energiile fiecarui om”- Thomas W. Wilson, Presedinte SUA
 
Ziua de sambata, 12 februarie, 2011 va intra in istoria Egiptului drept prima zi in care umbra dictatorului Hosni Mubarak nu va mai intimida si ingrozi poporul egiptean obisnuit cu teroarea si represiunea unui regim dur si abrutizant, pentru o perioada de mai bine de 30 de ani.
Daca revolutia din Romania din 1989 a avut posibilitatea sa transmita istoria “live” pe ecranul televizoarelor, tehnologia zilelor noastre: internet-ul, Facebook si Twitter au fost adevarati catalizatori ai revolutiei din Egipt care in decurs de 18 zile a pus capat unei dictaturi ce parea solida si fara sanse de infrangere. Abandonarea abrupta a scaunului prezidential de catre Mubarak nu reprezinta fireste garantia ca Egiptul devine automat un stat democratic dar reprezinta un pas curajos inainte spre atingerea acestui obiectiv. Multimile adunate pe strazile din Cairo au inteles ca atat timp cat Mubarak va fi la putere, viitorul tarii, progresul, si reabilitarea economica sunt fara putinta. Tenacitatea, determinarea, spiritual pasnic care au caracterizat aceste 18 zile sunt un exemplu si un avertisment clar pentru toti cei ce nesocotesc aspiratiile democratice ale unui popor asuprit.
Revolutia din Egipt imi da prilejul rememorarii evenimentelor anului 1989 nu doar in Romania ci si in intreaga Europa.  Cortina de fier nu s-ar fi scuturat atunci fara reformele instituite in anii precedenti de catre Mihail Gorbaciov, conducatorul Uniunii Sovietice din acea perioada. In lumea araba, evenimentele din Egipt nu au fost anticipate precum cele din Europa in 1989, Egiptul fiind considerat drept una dintre cele mai stabile tari din regiune, primul stat arab care a recunoscut Israelul si un aliat apropiat al Statelor Unite. Daca in 1989 presedintele american Ronald Reagan si-a afisat pozitia ferm si i-a cerut lui Gorbaciov “sa darame zidul”, actualul presedinte al Americii, Barack Obama nu a afisat o atitudine foarte clara in primele zile ale revolutiei din Egipt, asteptand parca deznodamantul evenimentelor ca sa-si poata consolida oficial pozitia.  Mubarak a avut cel putin prezenta de spirit sa evite dezondamantul prietenului sau Nicolae Ceausescu si a tinut cont de sfatul reprezentatilor armatei egiptene care i-au reamintit acestuia de destinul lui Ceausescu si l-au avertizat de consecintele nefaste in cazul in care ar continua sa ramana in functia de presedinte.
In Tunisia, gestul tanarului vanzator de fructe, Mohamed Bouazizi care intr-un moment de disperare si-a dat foc a devenit declansatorul numeroaselor proteste ce au capatat amploare si au cuprins asemeni efectului de domino tot mai multe tari afectate de saracie si coruptie din nordul Africii si Orientul Mijlociu. Imaginile cu protestatarii care au jefuit palatele opulente ale elitei politice tunisiene au devenit simbolice pentru “revolutia iasomiei”, fiind transmise in intreaga lume-o alta paralela cu revolutia din Romania. Protestele din Tunisia l-au obligat sa fuga din tara pe presedintele Zine El Abidine Ben Ali, aflat la putere de 23 de ani, inca un dictator care nu a inteles ca timpul schimbarii a sosit! Consider ca puterea e asemeni unui drog pentru toti acesti dictatori, rupti de realitate care chiar si in ceasul al 12-lea nu au inteles ca roata istoriei aduce cu ea schimbarea ireversibila si odata pornita nu mai poate fi oprita.
Istoria se repeta si la o diferenta de doua decenii, Timisoara si Cairo au aprins scanteia libertatii si au devenit orase simbol, Piata Tahri si Piata Universitatii au dobandit acelasi statut de “zona libera”, iar revolutia televizata si cea digitala si-au gasit un numitor comun: DEMOCRATIA. Suntem martorii acestor schimbari, pentru noi, romanii revolutia nu e doar un concept istoric despre care invatam in manualele de istorie, trebuie sa admiram curajul si determinarea celor care cu riscul vietii transforma DEMOCRATIA in realitate. Sunt ferm convinsa ca intr-un colt indepartat de lume, undeva in China, Coreea de Nord sau Cuba, in fata unui ecran de calculator, un grup de oameni vizionari asteapta ca vantul schimbarii sa devina realitate si pentru ei.

Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Romanii din Ungaria deznationalizati si umiliti

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

Dupa incheierea primului razboi mondial si stabilirea, pe baza de acorduri si tratate internationale, a noii arhitecturi a statelor din centrul si sud-estul Europei, in Ungaria, stat ce isi recastiga pentru prima oara identitatea de stat national, independent si nu provincie componenta si supusa vreunui alt imperiu, au ramas, potrivit estimarilor specialistilor romani, in jur de 960.000 de persoane de etnie romana. Ei ocupau  oponderi variindintre 30-40% pana la 100% in unele judete din vecinatatea Romaniei. Datorita miopiei de care au dat dovada unii din conducatorii politici de atunci ai Romaniei, in mod deosebit a generalului Alexandru Averescu , pe atunci prim ministru, au fost pur si simplu abandonate o serie de teritorii locuite majoritar de romani, care ar fi trebuit sa intre in componenta Romaniei. Ma refer aici si la situatia orasului Jula (Gyula), cuprins initial in structura teritoriala a Romaniei, dar cedat, nejustificat, Ungariei.
In perioada horthysta, imediat dupa instalarea acestui odios regim, s-a trecut la actiuni indreptate impotriva cetatenilor de etnie romana, inclusiv fortarea acestora de a parasi locurile lor de bastina, detinute de stramosii lor inainte de venirea ungurilor in Campia Panonica. Tinte predilecte au fost dascalii, preotii si extrem de putinii intelectuali de etnie romana ramasi dupa 1920 in Ungaria. Prin toate formele, inclusiv prin scoli , de atunci si pana in prezent, autoritatile maghiare, indiferent de culoarea politica avuta: extremisti horthysti, comunisti sau asa zisii democrati aflati la putere dupa 1990, au dus o politica criminala de exterminare a minoritatii romanesti din Ungaria. Asa se face ca, potrivit datelor oficiale maghiare, la ultimele recensaminte si-au declarat apartenenta la etnia romana mai putin de 13.000 de persoane, fata de circa 960.000 in anul 1920. Iar procesul de maghiarizare si deznationalizare continua cu aceeasi violenta si in prezent.
De ochii lumii, dupa 1990, in Ungaria s-au constituit asa zise autoguvernaminte destinate minoritatilor etnice din Ungaria. Asta pentru ca, in mod oficial, sa poata mentine acelasi control de tip politienesc impotriva propriilor cetateni ramasi nemaghiarizati. In repetate randuri, insa, s-a semnalat, chiar de catre presa maghiara, ca autoritatile intervin grosolan si interzic acestor minoritati sa-si gestioneze singure problemele.
In cazul concret al minoritatii romane, atat in Budapesta, cat si la nivel national, pentru a impiedica elemente valoroase, dar mai putin obediente, sa acceada la functii de conducere in aceste structuri, au fost adusi din Romania, fie unguri, fie tigani, carora guvernele budapestane le-au incredintat gestionarea problemelor specifice etniei romane.
Chiar daca, in Romania, minoritatea maghiara beneficiaza de reprezentare parlamentara, iar dupa 1990, partidul etnic, continuator de nadejde al MADOSZ-ului, a participat, aproape neintrerupt la guvernarea (si, implicit la devastarea economiei nationale si aducerea tarii aproape de faliment), autoritatile budapestane, desi se declara democratice, refuza cu obstinatie sa permita reprezentarea etniei romane, dar si a celorlalte minoritati, in Parlament. Prefera astfel de simulacruri de democratie, cu oameni care nu simt romaneste si nu reprezinta decat interesele politiei politice din Ungaria de destabilizare a comunitatilor romanesti si de obligare a cetatenilor de etnie romana sa urmeze orbeste politica deznationalizanta promovata.
Recent, respectiv pe 8 februarie a.c. situatia s-a repetat. Cu interventia directa si interesata a serviciilor secrete unguresti, s-a blocat alegerea unui prestigios om de cultura de origine romana, respectiv jurnalista Eva Iova in functia de presedinte al Autoguvernarii pe Tara a Romanilor din Ungaria, fiind impins in fata un anonim, maghiarizat Trajan Kreszta, reales cu voturile unor cetateni de alta etnie .
Daca mai are minima decenta, ministrul roman de Externe si Presedintele Romaniei trebuie sa sesizeze organismele europene si internationale despre aceasta situatie incredibila si sa ceara ambasadorului ungar sa transmita protestul autoritatilor romane la adresa acestui joc murdar indreptat impotriva etnicilor romani din Ungaria. Nu de alta, dar Traian Basescu s-a declarat, de atatea ori, ca este presedintele tuturor romanilor. Daca ar fi sa dam crezare unor astfel de declaratii, ar trebui sa intelegem ca el este si presedintele etnicilor romani din statele vecine, cel putin in sensul de a nu permite guvernelor si autoritatilor din acele tari sa promoveze politici si actiuni de deznationalizare si epurare etnica la care sunt supusi sistematic. In plus, autoritatile romane trebuie sa atraga atentia asupra acestei atitudini, ca si asupra felului in care autoritatile maghiare sustin, cu fonduri uriase, actiuni de destabilzare si de invrajbire etnica la care se dedau etnici maghiari fanatici, adesea cu concursul direct al ambasadei si consulatelor maghiare de pe teritoriul Romaniei. Toate acestea fiind dovada incontestabila ca, in pofida declaratiilor contrare, la guvernantii de la Budapesta, ideea revizionist revasarda de refacere a Ungarie Mari persista, chiar daca aceasta inseamna, in realitate, nerecunoasterea principiilor ce stau la baza Uniunii Europene, prin negarea tratatelor si acordurilor internationale ce au stabilit arhitectura si structura teritoriale a statelor europene membre.
Unei asemenea tari nu numai ca este o grava greseala sa i se repartizeze presedintia semestriala, dar chiar mentinerea ei in structurile Uniunii Europene e o amenintare directa la adresa sigurantei si existentei acestui organism, o negare a principiilor ce-i stau la baza datorita promovarii revansismului si revizionismului teritorial impotriva vecinilor, inclusiv a Romaniei. Ca sa nu mai amintim si actiunile si actele legislative de tip fascist promovate impotriva unora dintre cetatenii acestei tari.
Se aude, domnule José Emanuel Cardoso?
Dr. Dan BRUDASCU

POPORUL ROMAN NU ESTE O GAZETA DE PERETE SI LIMBA ROMANA O PIONEZA PE CARE S-O SCHIMBI DUPA MARIMEA DEGETULUI CARE O APASA

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Am cantarit foarte  mult pana sa purced a scrie aceste randuri, motive ar fi multe, numai daca l-as mentiona pe cel ”ete, ce se mai gasi si asta sa se ia de noi”, si ar fi de ajuns, Dar cum mancarimea buricelor destelor nu ma lasa in pace, musai sa ma scarpin intre ele. Al doilea ar fi, si mult mai important decat „destele” din dotare, incercarea de a se da un nume stalcirii limbii romane, de a inmatricula graba romanilor de a schimba doua vorbe intre doua schele si cinci caramizi in brate, si a „limpieselor”ce dau buzna sa intre si sa iasa de la metro si tren spre casele”seniorelor”unde lucreaza, nu inainte de a-si povesti cata „fianta” au platit la camera proaspat inchiriata, si cate „papeluri” au lipit pe stalpi pana sa gaseasca un loc de  munca. Sa-mi fie iertata aceasta scurta incursiune  in a folosi cateva cuvinte spaniole uzate mai des de romanii din Spania, dar era necesar pentru a creiona „materialul” de unde au plecat cateva minti luminate de au ajuns la concluzia ca este necesar sa numeasca acest amestec de romana cu spaniola…romaniol!
La inceput  nu am dat atentie acetui „demers”, am crezut ca este un terubilism al unor tineri carora le pasa de felul cum se vorbeste pe aici.Dupa ceva vreme, am aflat cu stupoare ca chiar un porfesor s-a aplecat spre aceasta idee si a incercat sa o dezvolte, dorind sasi aleaga ca tema de doctorat…romaniolul, dar cum nu existau profesori care sa noteze…. a cazut ideea. Puteam trece si peste acest lucru, desi ma ingrozesc pana unde poate sa mearga limitarea conceptului de identitate nationala.
Nu ma declar eu, aici, cel mai infocat patriot.desi nu ne costa nimic sa fim atunci cand este vorba despre ceea ce ne reprezinta si avem ca mostenire de la cei de dinaintea noastra. Ma intreb, asa, ca prostul, cei care au avut aceasta idee, nu l-au visat pe Constantin Brancoveanu, care mai bine si-a vazut familia decapitata decat sa renunte credinta? Stiu, se vorbeste amestecat intre romanii din Spania, asta din graba, dar si din lejeritatea pronuntarii unor cuvinte spaniole, dar de aici si pana a incerca sa indexezi acest lucru , pe care ei l-au denumit fenomen, si sa denumesti ROMANIOL discutiile din strada, mi se pare ca este vorba despre altceva, ma si tem sa numesc asta negatiede identitate.
Ma intreb din nou, romanii din Canada, Chicago, sau ori de altundeva, care sunt plecati de generatii intregi, unele familii chiar de la inceputul secolului XX, comunitati de romani traditionale, lor de ce nu le-o fi venit ideea sa dea un nume babilonului de limbi vorbite . Oare cum s-ar fi numit amestecul dintre romana si engleza americana, …romacana? Sa fim seriosi si sa ne ocupam de lucruri mai importante, daca avem harul scrisului ,sa-l folosim in slujba celor care ne citersc, doar pentru ei scriem ,nu pentru noi, sa ne demonstram ca suntem plini de desteptaciune precum ursul de miere …in tufisul cu zmeura! Pe spanioli nu-i intereseaza acest fenomen, cum a fost denumit de initiatori, asa cum nu intereseaza nici pe omul de rand care tremura azi pentru instabilitatea zilei de munca de maine.Romani sunt peste tot, mai multi sau mai putini, dar ei au alte preocupari nu sa indexeze limba romana.
Pana si vlahii din Serbia, desi stiu sarbeste, clar, vorbesc tot romaneste, au luptat sa-si intemeieze scoli, biserici, si sunmt acolo de doua sute de ani, de cand ne „incuscriram” cu sarbii prin casatoria unei principese romance cu printul Obrenovici care a primit ca „dota” sate si comune intregi populate cu romani. Desi au fost amestecati de politica vremii, ei si-au pastrat limba. Am intanit batrani care nici nu stiau sarbeste. Nu as lasa acest subiect asa usor din plaivaz, daca la orizont nu ar fi aparut la inceputul acestui an, o alta gogomanie scrisa. Imi pare foarte rau ca trebuie sa fac acest lucru, cineva ar zice sa-mi vad de ale mele, asa cum spuneam la inceput, si sa las lumea sa scrie ce vrea. Sa scrie frate, este loc pentru toti, si nu comentez cum se scrie, bine sau rau, nu este treaba mea, dar sa nu se faca afirmatii mai  mult decat injositoare despre poporul roman, si asa trecut prin ciur si darmon de asazisa Europa unita.
Am citit nu demult, o afirmatie, cum ca poporul roman este unul migrator! Fratilor, scrieti ce avesi de scris, despre ce vreti voi, dar  nu va da nimeni dreptul sa va erijati in criticii unui popor intreg, criticati politica, politicienii, ei, oricum, sunt trecatori, dar poporul roman trebuie sa ramana asa cum il stim, avem obligatia asta. Pana sa ne arunce cineva cu noroi in ochi, o facem noi, gratuiit, de dragul unui teribilism nejustificat. Poporul roman nu este o gazeta de perete unde sa ne lipim toate rautatile si frustrarile noastre si limba romana o pioneza pe care s-o schimbi in functie de marimea degetului care o apasa. Sa nu confundam poporul cu persoanele aflate ,vremelnic, la conducere, poporul este ceva sfant, intangibil, este tot ce poate fi mai intreg in constiinta unui individ.
Nu vreau sa devin patetic desi ar trebui, poporul nu ni-l alegem noi, asa cum nu noi ne alegem parintii, el este dat de Dumnezeu, este , daca  vreti, camera noatra de la drum,in care pastram tot ce avem mai frumos dar in care nu poti alerga dupa un taur. Revenind la termenul de popor migrator, este mult mai grav decat incercarea cu romaniolul. Oare numai noi am plecat aiurea prin lume sa ne cautam un rost mai bun?. Daca se spunea ca traim intr-o vreme in care lumea migreaza, iar romanii detin ponderea cea mai mare, era altceva, dar nu sa fim scosi din context.
Istoria noatra, atat cat am reusit s-o inteleg, nu a consemnat nicio destelenire din spatiul carpato-dunareano- pontic si asezarea in locuri cu iarba mai grasa, ca apoi sa se intoarca, ori, ce se intampla acum este cu totul altceva. Intr-adevar, sunt compatrioti de ai nostri care nu sunt tocmai „de pus la rana”, dar, asa cum zic si spaniolii, acestia exista peste tot. Sa criticam ce este antisocial, ce iese din tiparele bunei convietuiri intr-o societate, dar sa nu generalizam un popor. Se inghite foarte greu, cade la stomac mai rau decat carnea de porc. Destul ca suntem luati in baza de toate cancelariile Europei si suntem socotiti niste rude sarace la masa batranului continent, dar sa le mai ascutim si noi sabiile, mi se pare aiurea.

Marin Trasca

SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI GAVRIL CORNUTIU

On By nelursIn Opinions2 Comments

Cand citesc sau aud ceva interesant, imi place sa si meditez putin pentru a putea capta oarecum gandul celui care a scris sau al aceluia care vorbeste. Astfel, dintr-o sala plina care il asculta pe dl Teodor Baconschi vorbind la Ambasada pe data de 19 octombrie 2010, eu am fost singurul care a inteles, ce vrea sa „construiasca” pdl-eul domniilor lor(?), cand a spus (il citez exact): „Am ajuns sa cerem partidelor politice sa CREEZE oameni de Stat! Toti ceilalti s-au pierdut in discutii, chiar si glume, caci era acolo si un reprezentant al «ciorditorilor» (dupa cum s-a exprimat el), un urmas al rromei care i-a animat putin. Sa reconstruiesti, ce a fost descentralizat haotic pentru a face posibila fraudarea fara masura din Bugetului Tarii, cu actualii fraudatori politicieni, nu este ca si cum ai incerca dintre lupi sa faci caini pentru o stana de oi?”

Multi englezi, pana la venirea la tron a Regelui James, au spus: „Ne este rusine ca suntem englezi!, sau Nici nu-mi vine sa ma mai intorc acasa!” Odata cu acest rege au fost imbunatatite si conditiile in Colonii. Vedeti? Cand ”CAPUL” vrea binele unei natiuni, natiunea nu se mai ”impute”, ca si pestele! Ei au populat Statele Unite fara a se mai intoarce acasa, in Anglia.

Multi germani, deasemenea au spus asa, dupa terminarea Razboiului. Unul mi-a marturisit chiar mie aceasta: „Imi este rusine ca sunt german, de douazeci de ani cutreier lumea, lucrand, fara sa fi mai respira nici aerul din tara mea!”, la Immanuel Hostel-Jaffo (din Tel-Aviv), unde l-am intalnit. Era un sculptor renumit care a primit aprobarea de a executa o lucrare in Israel, in semn de recunoastere a ceeace a facut, nu el, ci natiunea lui, condusa de un descreerat, a carui femeie a fost chiar o evreica, Eva Braun.

Nici noi, cei plecati in afara granitelor Tarii la munca, chiar daca unii dintre noi nu ne vom mai intoarce acasa, nu am facut nici un rau Natiunii noastre, ba, chiar ii facem bine, in multe privinte, in limita posibilitatilor care ne stau la indemana si de care ne putem folosi. Iar din Romania de azi, romanii sunt goniti sistematic in ultimii douazeci de ani pe motiv ca – declara presedintele actual al ei: „Statul nu are resurse sa se ingrijeasca de fiecare cetatean!”
 
Presedintele Traian Basescu a explicat ca statul si Guvernul nu pot fi responsabile pentru fiecare cetatean in parte, intrucat nu exista resursele necesare. Asadar, doar noi (toti!) nu suntem „cetateni ai Tarii”, ci doar politicienii intocmesc conditiile de a fi ”cetateni”, motiv pentru care Statul iata ca si respecta Constitutia fata de ei: ARTICOLUL 47 din Constitutia Romaniei:

• Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.
• Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.

Cand un roman care lucreaza in afara tarii, afirma suparat: „imi este rusine ca sunt roman!”, in nici un caz nu vrea sa zica ca ii este rusine de originea sa, de bunii si strabunii sai, sau de marii sai domnitori si regi (de aceasta 99,9% dintre noi suntem mandri!), ci de cei care i-au condus sau ii conduc Tara, facandu-l de ras si de ocara in fata intregii lumi, timp de atata amar de ani!

Pe de alta parte, cand intelectual care il aude vorbind asa pe romanul care lucreaza in afara Tarii (poate de rand, poate intelectual si el), si ii interpreteaza aceasta durere ca pe un mobil de parasire a Tarii, ori este ”politician”, ori din alte motive are interesul de a semana dispret, discordie, ura…, intre romani. De asa ceva, nu mai avem nevoie in libertate, caci suntem satui de acestea, din cei patruzecisicinci de ani de lagar comunist!

*

Distinse domn, Gavril Cornutiu,

Nici un banuiti dvs ce placere imi face sa citesc articolele pe care le scrieti. Sunteti profesionist ADEVARAT in cercetarile pe care le faceti, iar gandurile ce le asterneti pe hartie rascolesc pe orice roman, daca este om intre oameni educat de parintii lui cu cinste si demnitate.

Totusi, undeva gresiti grav, poate din necunostinta, poate si din alte motive, caci personal nu va cunosc.  STIU BINE, insa, ca nimenea un poate cuprinde intregul adevar: toti vedem in parte, intelegem in parte si asa vom si cunoaste o vreme, tot in parte, si adevarul, si orice lucru, fiinta sau idee, indiferent de cat de profund ne-am adanci intr-un studiu asupra lor (parafrazandu-l pe Apostolul Pavel). Studiul dvs asupra originii limbii si a neamului nostru este GENIAL, eu si sotia am facut un SCOP din a va colectiona aceste articole – ADEVARATE VALORI! ? dar cateodata (poate de durere!), cand ajungeti prin dreptul romanilor de rand… Eu sunt unul dintre ei, si afirm asta cu mandrie, nu din modestie, caci fiecare om serios si cinstit este o valoare la urma urmelor. Nu o fac nici cu siretenie subtila, caci nu tintesc nici un interes la dvs, ci pentru ca toti am ajuns ”de rand” dupa 1945, din pacate. Asadar cand ajungeti in dreptul acestora, faceti unele afirmatii ”grosso modo”, pe care enorm de multi dintre noi, cei plecati de acasa, covarsitor de multi, nu le meritam catusi de putin. V-as indemna, cu permisiunea dvs, sa folositi un ton prietenesc (presupunand ca il aveti deja insusit, de mult timp), pentru ca nu vedeti pe nici unul dintre noi atunci cand faceti referinte si nici nu cunoasteti bine majoritatea noastra pentru a va permite luxul tragerii unei concluzii definitorii generalizate, convins fiind ca tocmai felul dvs de a fi ”cercetator” implica o astfel de obligativitate.

A caracteriza un om sau o grupare intr-un fel anume (sa zicem chiar pe un roman care si-a ”parasit” Tara, sau pe mai multi), cere obligatoriu o cunoastere temeinica, caci altfel, ce caracterizare va iesi? Nu m-as face cu acel om sau acea grupare, dusman degeaba si fara sa vreau poate? Dar ce credeti, daca as cataloga cu superficialitate, necunoscand practic motivele, drept om/oameni de nimic, care-si dispretuieste/ dispretuiesc – va citez ? ”propria origine”, as cladi sau as darama ceva in sufletul acelui om???, …ceva de care poate ca nici nu am dreptul sa ma ating.

V-ati gandit vreodata, cinci minute macar inainte de a scrie despre ”problema identitara a romanilor”, asa: cum pot atrage eu pe roman catre aceasta idee?, sau cum pot eu inflacara pe roman, astfel incat sa pot reface (sau mentine cat de cat macar) unitatea romanilor? Vedeti, Eminescu nu ar fi procedat astfel! Prin felul cum le vorbea romanilor, el a devenit de temut pentru dusmanul vesnic, reusind sa adune in jurul sau o adevarata armata de peste douasute de mii, in Ardeal! Odata, a intalnit un om inferior lui, dar nu a procedat cu el asa cum procedati dvs cu noi, folosind astfel de ”tonuri”, ci altele (nu le enumar caci le stiti bine), care au nascut in acel om gustul unei creatii originale si au montat intre ei o prietenie asa de stransa, incat acel om, de atata durere, s-a stins si el la putina vreme dupa ce a aflat ca iubitul lui PRIETEN si FRATE ROMAN, Eminescu, a fost omorat…

Am certitudinea ca dvs stiti mult mai bine decat mine, de cate feluri sunt oamenii, de aceea m-am revoltat cand ati ”strigat” la noi, in primul articol din 1.Nov.2010: Neam de tarla si de slugi! Un astfel de ton nu va uni niciodata pe nimeni, ci va dezbina lovind in suflete. Pe de alta parte, gandindu-ma numai la englezi, canadieni, australieni si americani, si la cel de-al II-lea Razboi Mondial, vad cel mai clar ca a fi unita o Natiune, nu inseamna neaparat a locui toti impreuna in aceeasi tara permanent. Intorsatura acestor lucruri firesti cam pana pe la sfarsitul lui 1917, si care va doare pe dvs, a pornit-o ”cineva” atunci din Rusia, insa romanii find tinuti, priponiti de tarusul gliei prin puterea cizmei staliniste (dar nu si ruseasca, imi permit eu sa sustin) au pierdut startul, si ajungem astazi sa ne speriem de faptul ca patru-cinci milioane de romani s-au stabilit in strainatate (sau poate ca NU, caci doar cativa din cei plecati insista). Atunci ce sa mai zicem de evreii de care pomeniti, care sunt in afara granitelor lor, in numar de peste cincizeci de milioane? O astfel de conceptie nu este nici macar adiacenta cauzei care a provocat dupa 1945 exod romanesc, si care, dupa 13 iunie 1990, a devenit cu adevarat anarhic si ingrijorator pentru Tara, dar nu si pentru politicienii care o conduc, caci ei in loc sa se ingrijoreze, au gasit in acest fenomen o ideala posibilitate de spalare a unor sume enorme de bani de la Buget, motiv pentru care au si constituit mult trambitata ”diaspora” care nici nu exista in mod real, politic vorbind, atasata de vreun partid anume.

Intreb, caci vad ca stiti cate ceva despre ei (evrei): Cam ce credeti ca s-ar fi ales de evrei, daca cineva, incercand sa descopere cauza dezradacinarii lor, pentru a-i atrage la origini ar fi ascutit asa pana, ca dvs, impotriva celor care au fugit care incotro de faraonii cotropitori, de romani, de greci, etc.?, … catalogandu-i drept renegati care isi schimba identitatea ca pe haina ? va citez iar ? ”la gunoi cu vechiturile!” Ori credeti, ca evreii nu au fugit niciodata, in istoria lor, din Tara, pentru a se salva, de foamete? Daca credeti si una ca asta, atunci eu, dupa ce am trait patru ani consecutivi in Israel, intr-o mare biblioteca a unui colegiu biblic din Yaffo, va spun ca va inselati rau! Iacob, al treilea Patriarh al lor, a plecat la fiul sau Iosif, in Egipt, cu saptezeci de suflete si apoi ei au iesit de acolo in numar de saptesute de mii! Dar stiti cat a stat acolo? Scrie in Biblie!
Statul Evreu, lucrand circa douamii de ani in diaspora, a impamantenit intre ei o lege a ajutorului reciproc (zeciuiala), dar si un fel de respect al semenului, pentru Statul Evreu, astfel ca nici macar acela care trage prin Olanda droguri pe nas, nu este ”renegat” sau ”parvenit intelectual”. Dar accentuez inca odata: Statul lor a facut aceasta!!! Si, pentru ca sa nu-l piarda nici macar pe un astfel de evreu care se drogheaza, i-a creat si lui, deopotriva cu ceilalti, conditiile politice de a-si castiga cetatenia olandeza (sau alta, sau chiar altele), fara a o pierde pe cea natala. Mai mult, ei ofera protectie chiar si unui criminal, daca este evreu. Intreband acolo ”de ce si unui criminal?”, mi-au raspuns: pentru ca au murit prea multi in al doilea Razboi Mondial. Nu vreau sa intru in astfel de discutii caci, si criminalul care va primi protectie, nu va scapa nejudecat, dar nici nu-l va da repede pe mana unui Hugo Chavez, sau a unui Ceausescu, sa zicem. Vreau totusi sa va mai spun ce am citit odata intr-un ziar cum ”o vechitura”, un homeless evreu hai-hui prin Australia, a donat Statului Evreu suma de un milion de dolari, promitand ca restul averii sale i-o va dona prin testament, atunci cand ei au intrat in razboi cu irakienii, pe atunci eu fiind acolo, in Kibutul Kefar Menachem. Vedeti cum castiga un Stat, o Tara, un Neam, daca-si iubeste cetateanul? Sa stiti ca oamenii, evreii, se mai fac uneori prin publicatii si cum ii faceti dvs pe romani, insa exista Statul care echilibreaza balanta. Acel Stat, ca si aparat al puterii, nu-i format din tarle de slugi aservite comunismului moscovit, desi generalul armatei britanice, Ben Gurion, care a pus bazele acualului Stat, a fost.

Dar sa revenim la ai nostri… Refuz sa cred ca o personalitate ca a dvs, atata de interesata in cercetarea provenientei noastre, sufera de patimi ”tismanesi” sau” patapievicesti”, pentru simplul motiv ca nu v-au decorat inca presedintii Tarii si pe dvs. Daca va decorau, nu va mai scriam, caci m-as fi gandit ca faceti aceasta denigrare ca si el, pe vreo 5-6000 de euro pe luna, nu gratis…

Continuand sa va lecturez articolul din 2.Nov.2010, in care reveniti la problema identitara, raman consternat cand vad ca romanul care pleaca sa munceasca in strainatate si poate ca se si hotareste sa nu se mai intoarca in Romania, este catalogat de dvs drept unul care (va citez) ”scuipa in capul parintilor sai, a bunicilor sai, a sperantelor lor, a credintelor lor, a suferintelor lor…?” Oare nu gresiti prea grav, distinse domn? In Germania, cat eu am stat patru ani ca azilant, in Israel alti patru ani, iar in Spania iata ca fac anul acesta sapte ani, si inca nu am auzit asa ceva! Ba am sesizat la toti acestia ca Statul isi educa cetatenii cam asa: ”Sunteti parte a unei Natiuni Libere. Puteti calatori si munci oriunde doriti voi, va puteti stabili sau casatori oriunde simtiti voi ca va fi bine. Fiti mandri de Natiunea voastra si nu faceti fapte antisociale pe nicaieri, pentru ca si Natiunea voastra sa se poata mandri cu voi!” Adaug, ca datorita ratei somajului din Spania, oficial de 22%, si exodul fortei de munca a depasit cifrele istorice!!! Pasivitatea guvernului socialist de aici, este identica cu a celui din Romania, ca doua picaturi de apa semanand, dar, in nici un ziar nu am citit ceva asemanator cu ce scrieti dvs, in toti acesti sapte ani. Cei ce se preocupa de soarta Tarii, si la momentul potrivit fiti siguri ca si intervin, sunt Militarii! Armata! Nicidecum cetateanul care, pe oriunde s-ar duce sa munceasca, PLATESTE intr-un fel Tarii, pentru asa ceva. Eu simt ca la noi in Tara, prin acea zona triumfa acel neam de tarla si de slugi, si prin Parlament, caci suntem (nu pentru ca a cerut poporul asa ceva) REPUBLICA PARLAMENTARA!

Sunt doua emisiuni televizate la care eu ma uit, pentru ca imi place sa aflu despre alte tari, popoare, datini, etc.: ”Madrileños en el mundo!” si ”Españoles en el mundo!”, care aduc in prim plan o multime de spanioli stabiliti care pe unde au vrut prin aceasta lume, indemnand parca la un si mai mare exod acum, caci este Criza, dar inca nu am auzit astfel de cuvinte spuse, nici macar la adresa acelora care s-au stabilit prin tarile inamice arabe, cum ar fi Iranul si altele.
 
Asta nu inseamna ca nu exista si dintr-aceia care ”scuipa” si pe ce este al lor, si pe ce este al altor Natiuni chiar! Tare mult as vrea sa ii cunoasteti si sa va si referiti exact la ei, caci merita. De pilda, in Germania am intalnit dintr-astia si m-am dus la Politie sa-i denunt, caci stiind romaneste si intelegandu-i, credeam ca pot ajuta Politia sa ii starpim mai repede, insa capitanul care m-a primit, m-a intrebat:
?Her Toma, aveti copii, familie?
?Da!
?Unde sunt ei?
?Cu mine, aici!
?Atunci duceti-va acasa si aveti grija de ei, caci de hoti ne ocupam noi. Asta-i treaba noastra!

Am vazut mai tarziu o familie (mai serioasa, credeam eu), a carui copil se juca cu ai mei, asteptand la Politie sa-si ia pasapoartele, sa predea Ausweiss-urile si sa plece in Tara:
?De ce plecati? O sa piarda copilul anul scolar…
?Da-o-n (…) de Germanie! Asta-i Tara? Azi sa furi si maine sa te prinda!…

Altadata m-a chemat altul, vazandu-ma intr-un supermarket, sa-i traduc ceva ce scria pe un produs, si numai ce ii cade un baton de salam (ca acela ”de Sibiu”, de pe la noi) pe cracul pantalonului in jos:
?Ce faci ma, furi?
?A-a-a, nu-u-u, …ca este voie sa iei alimente!…
?Dar daca ar fura cineva din magazinul lui maica-ta, tie ti-ar conveni? Pe mine sa nu ma mai cunosti de azi inainte! Bine?

Acum cinci ani, tarla asta care ne face de ras doar pe noi, nu si pe Basescu vad, i-au taiat sotiei poseta cu lama si ne-a costat 800 de euro refacerea actelor, caci era pe vremea cand la Consulat se putea intra numai cu spaga, de la portari si pana-n… Iata-i, acestia scuipa pe orice, mult stimate domn!

Mai spuneti ca noi, romanii, am ajuns minoritatea cea mai raspandita, dintr-un popor care a fost cel mai stabil si originar… Nu-i adevarat! Am specificat mai sus: primii sunt evreii, la ambele capitole! Dar englezii de pe cele trei continente? Apoi exodul tarilor africane? Dar proportional vorbind, si ungurii, si polonezii chiar ne-au depasit. Eu nu am fost in Londra, insa intreband o femeie de aici, spaniola, ”de ce nu se duce acolo sa munceasca?”, caci stia foarte bine engleza iar aici nu avea de lucru, mi-a spus ca a incercat, dar nu se poate ”din cauza ca acolo este mafie poloneza”, peste care ea nu a putut trece!!! Si aici a fost o mafie de acest gen, romaneasca, dar Criza i-a indepartat.

Mai repetati si in acest articol ca ”nici o alta natie nu isi paraseste cu atata usurinta si seninatate ceeace fiecare popor numeste patria sa…”  Am sa va rog sa imi permiteti sa va corectez putin, pentru ca am un exemplu special in familie, zicand eu putin mai altfel: In nici o alta natie de pe acest pamant, nu a prins, de la vladica pana la opinca, cum a prins la noi acest indemn (inoculat special de comunistii sovini si dezbinatori) de a-ti ponegri, desconsidera si umili aproapele, fratele tau roman prin ”maxime” de genul ”nimeni nu-i mai smecher, mai hot, mai pungas…, mai parasitor de patrie (poftim!), ca romanul”, desi romanul acela care a furat batonul de salam, de la un neamt a aflat ca nu pateste nimica daca il prinde furand un aliment sau tigari!!! Dar ce sa mai zic de milioanele de evrei, italieni, spanioli, englezi, olandezi…, incetateniti in Statele Unite, Canada si Australia? Si acum exemplul din familie. Eu si sora mea, ne-am trezit in 1963 ca avem un frate, dupa tatal ei, de origine germana. Ne-am trezit cu el la poarta, pur si simplu! Mama stia ca primul ei barbat a stat peste doisprezece ani in Germania, dar ca a mai facut si pe acolo copii, nu. Avea douazecisicinci de ani si era militar in termen in ”areea engleza”, iar in vacanta acelui an a vrut sa-si cunoasca tatal. A venit in Romania, s-a dus la militie, ei i l-au gasit, dar a mai aflat ca mai avea o sora, un frate si un altul prin alianta (pe mine). In 1965, el a revenit la noi, special pentru a o scoate din Tara pe sora noastra (pentru ca numai ea era majora), sa o ia cu el in Australia, unde el pleca sa munceasca (si unde s-a si casatorit si a ramas douazecisicinci de ani!!!, cu toate ca germanii pot trai foarte bine si fara servici acasa, pe ajutor social, dar el a motivat ca nu-i place sa traiasca ca ”proletarii”). Ma rog, asa se vedeau poate din RFG proletarii, tinuti de comunisti pe ajutor social…

Si i-a spus sora-mi sa vina cu el:
?Eu nu-mi parasesc Tara! – a fost raspunsul ei, ea fiind prima generatie de ”soimi ai patriei(!)”.
?Dar cine ti-a cerut sa faci asa ceva?
?Tu! Acuma.
?Eu? Tu crezi ca daca eu plec in Australia, imi parasesc tara? Tara mea de origine este Germania si cu originea asta voi muri indiferent ce-as face, insa eu mai am o tara, pe care si un caine o are, daca vrea, dara-mite un om: ACEASTA LUME INTREAGA, TOT TARA MEA ESTE, surioara scumpa!
?Nuuuu…, eu nu parasesc Romania!
?E alegerea ta! Faci cum crezi, dar iti spun, doar acuma te pot ajuta, mai tarziu nu, pentru ca voi nu-l cunoasteti pe Ceausescu, cu adevarat!
…Si a avut dreptate! Eu la 38 de ani, cu capul spart de minerii chemati de Iliescu, dar copiii, unul la 14 si altul la 8 ani,  asa am ajuns sa cunoastem prima tara civilizata: Germania a fratelui meu prin alianta, Klaus! Fortati de presedintele ales cu 90% de voturi, am luat si eu loc la Agentia de Bilete din str. Doamnei, la coada infermal de lunga (de tineri, baieti si fete, studenti si studente, loviti ca si mine), in spatele unei domnisoare cu fusta rupta, violata in graba de mineri chiar in microbuzul lui Dan Iosif… Totusi in Germania si-a ales sa ramana, indragostit de o nemtoaica, doar copilul cel mare. Cel mic este avocat in Romania.

Vedeti? Eu cred ca trebuie sa va schimbati putin opinia, unghiul prin care sa ii priviti pe cei din afara Tarii, si atunci concluziile va vor fi altele! Cercetati mai bine exodul romanilor motivat de saracia crunta in care ne-a impins MASONERIA COMUNISTA. Eu declar cu mana pe inima ca, toti romanii care spun ”imi este rusine sa spun ca sunt roman” si se si reincetatenesc care pe unde doresc, spre exemplu, nu se refera la originea lor si nici nu fug de ea (sunt ferm convins ca de aceasta sunt MANDRI!), ci se refera, si poate si fug chiar, la/de hotii din fruntea tarii, care vrand-nevrind ne reprezinta SI NE FAC DE RAS!!! Exprimarile de acest gen, tin de subtilitatile oricarei limbi (sunt expresii!), insa noi romanii stim exact ce vrea sa spuna cel ce le foloseste. Sau ce dumnezeu, numai noi cei din afara mai stim azi ce vrea sa spuna zicala ”unde dai si unde crapa!”, cei de-acasa nu?

Poate ca trebuie sa motivez marea deznadejde in care am cazut dupa ce am scapat de gloante, la Eva, si eram LIBER. Zona mea, de proiectare si urmarire a executiei lucrarilor, a fost Albia raului Buzau, cu salba de micro-hidrocentrale Candesti, Vernesti si Simileasca. Imediat dupa Revolutie, colegii de-acolo imi ziceau:
?Daca nu se ridica si Bucurestiul, nimic nu s-ar fi intamplat! Sa tot multumesti Cerului pentru o asa recunostinta…
Cand Bucurestiul a pornit Demonstratia de la Universitate, pentru a-i da jos pe primii doi mincinosi, care au declarat: prima data ca ei nu vor participa la alegeri ci doar se vor ingriji ca acestea sa se desfasoare cinstit, iar a doua oara au declarat ca ei nu au spus niciodata ca nu vor participa la alegeri(!), colegii mei de la santiere (intelectuali!), imi spuneau altfel:
?Ce dracului mai vreti, ma, acuma?
?Sa-i dam jos pe astia ca sunt MINCINOSI! Cand un nea gheorghe minte este una, dar cand minte un presedinte de Tara si un prim ministru, este alta: Astia ne fac Neamul de ras! Uite aici amandoua interviuri ale lor! (eu umblam cu cele doua petice de ziar la mine)
?Fac pe dracu! Lasati-i sa conduca. Daca-i libertate, de ce sa nu participe si ei la alegeri.
…La birou, in lacul Tei, eram toti oameni cu studii (tehnicieni, ingineri, cercetatori), …intelectuali, dar si comunisti pe deasupra, unii(!), care ne strigau celor care nu simpatizam cu FSN: PeNeTe si PeNeLe, sa ne pupe-n FeSeNe! Ce frumos! Nu?
Iata TARLA, distinse domn! Dar nu punctati spre ei, din pacate.

Vreau sa inchei declarand ca noi, cei plecati, pe care politicienii ne numesc ”diaspora”, iar dvs ”tarla si slugi” suferim si aceste jigniri din partea dvs, si injosirea de principiu a perioadei de adaptare, si lipsuri, caci ne restrangem de la multe pentru a putea strange un ban destinat tot Romaniei, in care speram sa ne construim o casa pentru anii de batranete (zic asta in numele majoritatii, in mijlocul careia imi duc veacul zi de zi), sau speram sa ne-o achitam pe aceea pe care o avem de platit (sau apartamentul), ajutandu-ne odata cu aceasta si rudele din Tara, care nu au avut curajul testarii muncitului in alte tari sau nu au putut chiar. Acesti bani ai nostri aduc beneficii Tari, doar ca la omul de rand nu se simte aceasta. Totusi pentru contributia noastra ne lauda doar politicienii, deoarece doar ei beneficiaza de comisioanele ce le platim, si tot ei ne spurca, cam ca dvs, cand pierd alegerile din cauza noastra: ”CAPSUNARII! Din cauza lor am pierdut alegerile. (Nu din cauza ca ei, hoti notorii, au inrobit Tara!!!) Iata TARLA!!!
Uite aici am dorit sa ajung, caci probabil va doare faptul ca nu suntem toti in Tara sa-i dam jos, adica sa votam la unison cu totii altceva. Daca credeti ca aici e hiba, iar va inselati! Pe fruntea unui om NU scrie: e cinstit sau e necinstit! Iata ca Basescu a si confirmat-o, chiar. Fiind bucurestean, stiindu-l cum a fost la Primaria Capitalei, eu am crezut ca este cinstit si patriot, dar ca presedinte a schimbat foaia, magarindu-se, declarand neconstitutional decurand ca ”Statul nu este obligat sa se ingrijeasca de traiul fiecarui cetatean in parte!”. Totusi doar aici in Spania am avut certitudinea ca este si el tot o apa si un pamant cu hotii ca Nastase, Vantu, Iliescu…, pentru ca (atentie!) am vazut cu ochii mei, cum mana lui dreapta diasporizata, deputatul Branza Gabriel (plus William, dupa Revolutie), fura din banii destinati campaniei electorale. Am facut reclamatie la presedentia Tarii si a intregului Birou executiv al pdl, si pentru ca nu am primit nici un raspuns, abia atunci(!) am inceput sa scriu despre asta, exact cum scriu si acuma. Intreb: dvs chiar aveti certitudinea ca romanii plecati din Tara isi schimba identitatea asa, cam ca deputatul Branza Gabriel care s-a facut William (roman de five o’clock), ca si cum si-ar fi schimbat o haina ”la gunoi cu vechiturile”, cum ziceti?
Am un coleg bun aici care si-a inaintat actele pentru cetatenie si mi-a zis:
?Suntem mai prost condusi decat aia din America Latina!
?De ce?
?Aia NU trebuie sa renunte la cetatenia lor, daca o vor si pe asta spaniola, noi DA!!!
Vedeti neamul de tarla, care stie sa faca ne-legi? A ajuns la Cotroceni, la Palatul Victoria si in Parlament! Dar sa nu spuneti ca i-am votat noi, ca iar va voi contrazice, si nu mai vreau.

PROBLEMA ROMANILOR. La noi o mica problema este, dar foarte greu de rezolvat: iubirea semenului! Si aceasta ni se trage de la anii acestia in care am fost rupti total de ceeace se cheama coeziunea de Neam, in care intra si Tara. Toti am fost rupti, cu preoti cu tot (90% influienta comunista), exceptie facand doar Martirii, atat ai ortodoxiei cat si ai celorlalte culte. Cititile cartile si va veti convinge. Mai mult preotia de dupa 1945, uita ca noi suntem romani si pe noi ne intereseaza mai putin ceeace depaseste isoria lui Noe, spre exemplu, din Vechiul Testament. Cultele nu mai spun, …canta tare si cu forta:
Daca Duhul Tau, Doamne, ar fi-n mine,
As canta ca si David!
… apoi as lupta, …m-as ruga, …as juca, …si cam atata, ca nu trebuie sa faca si crestinul tot ce facea David cu cele 365 de femei pe care le-a avut. Dupa Stefan cel Mare, spre exemplu, cultele nu-l invata pe crestin sa se ia, acesta fiind un prea ”mare curvar”: a avut doar trei-patru femei! Ori pentru atatea doar (cred ei), nu merita sa fie cantat si predicat in Bisericile lor. Or mai zice probabil ca s-a inchinat si la idoli…, cu toate ca habar au ce-s aceia, motive pentru care nu mai conteaza cat a luptat pentru Moldova sau cat a suferit pentru a o lasa urmasilor sai LIBERA si INTREAGA. Pentru ei doar David are fapte care merita sa-l predice si sa-i inalte osanale.

Iata un alt loc, si o alta tarla de slugi, distinse domn, Gavri Cornutiu! Si mai exista una si prin Politie, ochii mei vazandu-i pe politisti prin piete, zilnic intinzand punga goala amaratului nostru taran, spunandu-i cu tupeu: Fa-i plinul! Fara sa-i si plateasca… Voi incheia amintind-o pe cea mai mare: TOATA MASSMEDIA DIN TARA, cu unele prea mici exceptii doar!

Alexandru TOMA
Madrid, Spania
25 anuarie 2011

MY CHINA !

On By nelursIn WorldLeave a comment

Despre China.
Informatii culese din lucrarile de semestru ale unei colege

Am crescut intr-o lume in care „Made in People’s Republic of China“ era apogeul luxului proletar. Pasta de dinti MAXAM sau ciocolata in ambalaj auriu care incadra perfect fotografia unui pod erau motive pentru ca fiecare zi in care le gaseam in casa sa semene a Craciun. De atunci lucrurile s-au schimbat radical. China a devenit simplu „Made in China”, o tara care, odata cu preluarea Hong Kongului si Macao, in 1999, a inceput sa puna la grea incercare doctrinele economico-politice potrivit carora, pentru ca o tara sa fie capabila de o puternica si sanatoasa dezvoltare economica, numai sistemul capitalist dublat de democratie, ca forma de guvernare, e singura combinatie posibila.

China este tara cu cele mai atractiva economie, in crestere constanta din 1978, anul in care partidul unic comunist a decis liberalizarea ei, punand accent pe investitii si exporturi. Produsul intern brut aseaza China pe locul doi in lume, dupa Statele Unite, cu o cifra de aproape 5 trilioane de dolari.
 
Degeaba am schimbat regimul politic, degeaba am schimbat continentele, cand vine vorba de cumparaturi, pe orice pui mana in Statele Unite, totul este „Made in China“. Nimic nu mai pare un teritoriu protejat. Toate firmele de prestigiu au lasat in urma atelierele si fabricile din Ecuador, Mexic, Guatemala, Honduras, Sri Lanka si s-au mutat in China. La Macy’s, cele mai vandute cizme au fost cele din cauciuc, care le imita perfect pe cele de calarie si, evident, sunt „Made in China”; la fel ca si punga de hartie lucioasa si roz pe care scrie, cu litere aurii, numele celei mai apreciate firme care deserveste publicul feminin: Victoria’s Secrets.

China nu-si permite sa greseasca in contextul economic actual. Pozitiile pe care le detine in prezent sunt consolidate si datorita unor masuri guvernamentale ca cea care intra in vigoare foarte curand, in 1 februarie, si se refera la jurnalistii economici ce relateaza despre bursa chineza. Potrivit acestei masuri, doar jurnalistii cu minim doi ani de experienta in zona economica au voie sa relateze despre bursa, iar editorii stirilor economice trebuie sa aiba cel putin cinci ani vechime in domeniul. In acest fel guvernul de la Beijing doreste sa se asigure ca actiunile in derulare pe bursa vor fi protejate de fluctuatii cauzate de zvonuri. Masura, care poate se incadreaza in interventionismul unui regim totalitar, se justifica in contextul in care bursele din Shanghai si Shenzhen la un loc formeaza cea mai mare piata, la nivel mondial, pentru companiile care isi fac oferta publica pentru prima data.

Dintre aceste companii, cele care s-au remarcat in ultimii doi ani sunt cele care fabrica panouri solare, China devenind cel mai important jucator in multe din componentele acestei industrii, in primul rand datorita subventionarii eficiente pe care guvernul chinez o practica. Cu doar o saptamana inaintea vizitei oficiale pe care presedintele chinez Hu Jintao o va face la Washington, Barack Obama a semnat un document potrivit caruia panourile solare necesare Departamentului Apararii vor fi de productie interna, americana, chiar daca in acest fel costurile s-ar putea sa fie mai mari. Departamentul Apararii foloseste panouri solare in toate zonele in care soldati americani sunt angajati, fiind o modalitatea sigura si autonoma de gospodarire a resurselor necesare vietii intr-o zona de conflict, fara a depinde de cineva.

* * *
In 2009, cu ocazia vizitei in China, Presedintele american a promis o simplificare in procedura acordarii de vize pentru studiu studentilor chinezi care doresc sa studieze in Statele Unite. Acest fapt a facut ca numai intr-un an numarul chinezilor care aleg SUA ca destinatie academica sa creasca cu 27,5 %. Cei mai multi dintre studentii chinezi provin din randurile a trei universitati: Universitatea Peking, Universitatea Tsinghua si Universitatea de Stiinte si Tehnologie a Chinei. 

Cei aproape un milion de studenti chinezi care sunt cuprinsi in sistemul de invatamant american, la toate nivelurile, ajung sa fie acceptati datorita efortului depus de firme de consultanta la care acestia apeleaza. Prea putini dintre tinerii chinezi reusesc sa faca singuri curte unei universitati americane si sa fie acceptati datorita efortului personal depus. Dosarele celor care doresc sa studieze in SUA sunt realizate cu scrupulozitate de firme de consultanta care functioneaza legal in China. Pentru serviciile lor, acestea percep intre 20.000 si 50.000 RMB, echivalentul a 3.000-7.500 de dolari americani. Detinute de chinezi care la randul lor au studiat in SUA, aceste firme de consultanta se implica intr-o paleta intreaga de lucruri, de la descoperirea unui program academic care sa corespunda cu cerintele studentului – client, pana la efectiv completarea documentelor online necesare pentru a aplica la o universtate americana, completarea documentelor necesare obtinerii de viza si chiar cumpararea de bilet de avion pana la destinatie. Firmele de succes sunt cele care reusesc sa trimita cat mai multi studenti chinezi in SUA, iar numele lor este cunoscut de clientela interesata.

Schimbul de informatii intre studentii plecati la studii si colegii ramasi in China se face prin Renren (in traducere reteaua din campus), un fel de facebook chinezesc, folosit in special de studentii din universitatile chineze si care numara peste 40 de milioane de utilizatori.

Studentii chinezi nu discuta politica niciodata, nici despre a lor dar nici nu comenteaza chestiuni la ordinea zilei care se intampla in Statele Unite sau aiurea, in lume. Wei –Wei Wang este bursiera Getty, in jurnalism, originara din Taiwan dar care isi desfasoara activitatea la Beijing. In articolele ei a povestit lumii intregi despre o serie de cladiri apartinand unor foste fabrici dezactivate si care, ani la randul au fost folosite, cu acordul autoritatilor, ca spatii – galerii si studio de catre tineri artisti chinezi. In timp zona a devenit cunoscuta sub numele de 798 Art District si un fel de magnet pentru o noua elita, un nucleu al tinerei generatii care insa a fost rapid etichetata de catre aceleasi oficialitati ca fiind „tineri furiosi”. Drept urmare, zona a fost culcata la pamant, distrugandu-se o serie de graffitti si alte forme de arta urbana. Numerosi artisti care au incercat sa-si protejeze operele au fost arestati si sunt in continuare inchisi, chiar si la aceasta ora, pentru nealinierea lor.

China defineste in acelasi timp doua entitati: guvernul si poporul. Suprapunerea nu mai este perfecta.

Ioana MOLDOVAN*
Los Angeles
31 ianuarie 2011
——————————

* Ioana Moldovan este bursier Fulbright la School of Theater din cadrul University of Southern California, Los Angeles. (n.r.)

IMPOSTURA CA PRINCIPIU VALORIC SUPREM IN PROMOVAREA OAMENILOR

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Un lucru cu cat este mai scump cu atat este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reala a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reala, nu doar ca are fiabilitate, avand durata de utilizare cu mult mai mare decat cel ieftin, dar el creste eficienta in atingerea scopului.
 
Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveste cel mai bine scopului propus, rolului pe care trebuie sa il joace. Fiecare a avut o masina careia la un moment dat a trebuit sa-i schimbe o piesa. Toata lumea stie ca piesa originala care se potriveste perfect ofera o functionare optima si protectia restului pieselor masinii, iar piesa neoriginala cu cat e mai indepartata de standarde cu atat genereaza o functionare mai proasta si poate uza celelalte piese, defectand mult mai profund masina. Asa este si cu oamenii.
Considerati ca fiecare om este o piesa intr-un sistem institutional, intr-un sistem social. Omul potrivit la locul potrivit garanteaza o maxima eficienta in rolul profesional si social presupus pozitiei ocupate, crescand armonia functionala a sistemului si performantele celor din jurul lui. Atunci cand este vorba despre loc de decizie, efectul va fi in functie de raza de aplicabilitate a acesteia.

Un bun conducator de intreprindere sau institutie poate performa sau poate falimenta respectiva institutie ori intreprindere. Pana aici cam toata lumea gandeste la fel, daca este de buna intentie si sincera. De aici incolo apare intrebarea: bine, dar care este piesa originala, avand toate standardele, sau in cazul nostru omul potrivit la locul potrivit? In primul rand, trebuie sa cunoasca, la nivel profesional, scopul, mijloacele si metodologia de obtinere a efectului de rol profesional si social. Cu cat va fi mai putin profesionist in aceste trei directii cu atat eficienta lui va fi mai mica, trecand in efect negativ. Adica, daca vei pune un inginer de tractoare sa creasca pesti, pestii vor muri, iar daca vei pune un agronom sa repare avioane, atunci doar cei care au hotarat acest lucru sa se urce in acestea.

Am dat exemple extreme. Dar toti cei numiti sau alesi pe un post de decizie se inscriu undeva pe linia ce leaga extremele: performanta – slaba eficienta. Orice individ ajuns pe un post de decizie pentru care nu are calificare in domeniul in care ia decizia produce paguba, pana la distrugerea intreprinderii sau institutiei in cauza. in al doilea rand, fiecare profesie are un tip particular de gandire. Cu totul altfel gandeste un inginer, un jurist, un medic sau un preot etc. In timpul formarii lor, indivizii se amprenteaza definitiv cu un mod specific domeniului de a gandi. Recalificarile ulterioare, fara a porni de la acel mod de a gandi in care s-a format, sunt carpeli care au valoarea carpelilor de tipul: din costumul unui om scund si gras vreau sa fac un costum pentru un om inalt si subtire. Sigur ca va iesi un costum cu care poti grebla prin gradina, dar nu poti frecventa cu el saloane cu pretentii.
 
Asa-zisa sansa democratica a recalificarii din slujba in slujba se refera la oameni care sa faca si ei ceva ca sa castige o paine, dar nu la oameni de performanta, care sa performeze institutia, sa duca lumea inainte. Oamenii de performanta cresc in propria profesie, din nivel in nivel, tinzand spre competenta maxima posibila. Un om care nu a fost performant in propria meserie in care s-a format, care nu a fost capabil sa traiasca din meseria in care s-a format acela nu va fi performant in nicio alta activitate in care se va reprofila. Un asemenea om neperformant in meseria lui, daca va fi in pozitie de decizie in alta activitate, va necinsti prin incompetenta scaunul pe care sta, facand rau domeniului, prin aceasta contribuind la inrautatirea generala a societatii, de aici facandu-si rau siesi si familiei sale, chit ca prostul se crede intotdeauna genial.
Nu sunt pareri la un taifas. Acestea sunt afirmatii exacte ale unui om de specialitate. Sunt specialist in esecuri umane.

Parerea atat de invocata, de fapt o scuza, cum ca politica este singurul domeniu in care nu trebuie sa ai o pregatire deosebita este un fals si praf pentru orbirea celor care nu vad cu ochii lor. In societatile performante, ca sa te apuci de politica, trebuie sa fi fost absolvent, dar nu orice absolvent, al celor mai prestigioase universitati. Cititi biografiile oamenilor politici occidentali. Daca nu poti dovedi ca faci parte din elita generatiei tale, din cei 3-5% nascuti, iar nu facuti si antrenati (scoliti) la sange nu ai ce cauta in politica. La noi diluviul politic si social a scos la suprafata repetentii si gunoaiele, iar prostul nu numai ca nu poate accepta, dar nici macar nu poate intelege ca este prost. El va numi in functii de decizie indivizi care ii seamana.
 
De aceea institutional Romania este condusa, cu rare exceptii, de impostori. Impostori nenorociti de trei surcele aflati ca, in afara celor ca voi, intreaga populatie va dispretuieste si isi bate joc de voi pe la spate, chiar daca pe fata, in mod prefacut, pastreaza o aparenta de deferenta.

Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUTIU
Universitatea Oradea
28 ianuarie 2011

UN SCRIITOR REALIST SI CARTEA LUI MEMORIALISTICA

On By nelursIn History, Life and HealthLeave a comment

CREANGA Ovidiu
CU SI FARA SECURISTI
(Prefata Paul Goma)
368 pagini
Editura Vicovia 
Bacau, 2009
 
Cu discernamant si responsabilitate, autorul, nascut in urma cu 90 de ani, in satul Varzaresti, plasa Nisporeni, judetul Lapusna, in apropiere de Chisinau, ne dezvaluie, in cartea de fata importante amanunte din culisele securitatii. Unele informatii, prea putin stiute de omul de rand, mai cu seama dupa cotitura din decembrie 1989 au ajuns de notorietate. Dar Ovidiu Creanga este posesorul unor informatii inedite, aflate si traite pe propria piele, in venerabila sa viata de aproape un secol. Nu e de mirare, asadar, ca s-a gandit sa le puna pe hartie si sa le ofere cititorilor, la 20 de ani dupa revolutie, cu gustul amar ca aproape nimic nu s-a schimbat in configuratia politica a tarii, decat formal, vechile structuri fiind inca la putere, peste care s-au calchiat structuri noi, coercitive, asupritoare, cu mult mai ingrozitoare si mai apasatoare pentru omul simplu, decat in perioada anterioara.

Cartea are asezate in fata, cateva pagini din jurnalul scriitorului dizident Paul Goma, datat 12-13 februarie 2008, text intitulat „Mos Bodranga si securistii” in care aflam parerea scriitorului despre aceste structuri coercitive ale Romaniei care isi exercita si in prezent atributele in tara si peste hotare. In paginile jurnalului sau, folosite de Ovidiu Creanga drept prefata, Paul Goma, cu o luciditate si discernamant meritorii, scoate in evidenta marturii ale unor participanti direct la actul rasturnarii regimului comunist, precum si modul bestial, barbar in care au fost torturati si asasinati fostii dictatori, cu o cruzime de nedescris, amanunte aflate din „Stenograma Procesului Ceausestilor” – publicata in „Ziua”, precum si declaratia numitei Cerasela Birjac, sefa Pazei personale a lui Gelu Voican Voiculescu, publicata si ea in „Ziua”, declaratie la fel de socanta ca si stenograma sus amintita.

Volumul „Cu si  fara securisti” – se constituie astfel, intr-un document important, o fresca veridica a societatii politice romanesti de la finele secolului trecut, care a culminat cu miscarea de revolta din decembrie 1989, bazat pe marturii, pe acte originale si relatari ale unor persoane care s-au situat in miezul evenimentelor. In Argumentul sau, autorul explica titlul lucrarii si motivul care a stat la baza inceperii unui asemenea demers memorialistic, folosind date si nume reale care pot fi probate si astazi, desi au trecut mai bine de doua decenii de la evenimentele cruciale din decembrie 1989.

Scrisa sub forma unei Autobiografii, cu nuante autoironice si autopersiflante – lucrarea este si o satira usturatoare la adresa aparatului conducator, al celui represiv, la adresa celor ce s-au imbogatit aproape peste noapte, a tuturor celor ce savarsesc nelegiuiri si supun neamul romanesc oprimarii si distrugerii sistematice. Desi plecat de aproape trei decenii din tara, autorul a pastrat legaturi cu oamenii si cu locurile pe unde a vietuit pana la virsta de 62 de ani. Lucrarea beneficiaza la sfirsit de numeroase pagini ilustrate de Note autobiografice in care-si relateaza povestea vietii si in chip deosebit, amintirile din copilarie, cu mult umor si oarecare unda de nostalgie, dupa anii trecuti, cum e si firesc.

Tot aici isi dezvaluie si pasiunea arzatoare a vietii sale: chimia. Valurile pe care a fost purtat in viata, nu s-au potolit nici in Canada, unde a muncit si a avut realizari remarcabile. Astazi, venerabilul domn Ovidiu Creanga se bucura alaturi de copii si nepoti de o viata prospera, tihnita, pe care o condimenteaza cu lecturi si scrieri personale, publicand la marile reviste canadiene si romanesti literatura  care e foarte apreciata atat de romanii din tara, cat si de cei din diaspora. Ovidiu Creanga nu se sfieste sa-si numeasca „eroii” – (si cei negativi sunt eroi, nu-i asa?) – cu numele lor reale. Si-a luat acest drept legitim si curajul raspunderii, fiindca oricand poate proba cu argumente forte si cu documentatie adevarul afirmatiilor sale. El relateaza despre persoane care erau puse  de regimul trecut sa informeze exact despre actiunile unor vecini, prieteni, colegi de serviciu. A fost si el „filat” si turnat in mai multe randuri. Avand o functie importanta si facand nenumarate deplasari in strainatate, era, prin forta imprejurarilor suspectat. Autorul descrie cu minutie experientele sale cu acei care erau numiti in sens peiorativ „baietii cu ochii albastri”, printre ei fiind si unii foarte buni prieteni care „l-au lucrat” in chip neasteptat.

Insa, afirma Ovidiu Creanga – „Si la securisti au fost unii fiare si au fost si unii mai omenosi. Asa ca tortionarii care spun ca nu au avut incotro si au comis atrocitati avand ordin de la  colonelul Nicolski sau Pantiusa mint cu nerusinare,  caci, daca ar fi refuzat sa faca aceste fapte de neimaginat, nu le-ar fi taiat nimeni capul. Toporul nu ar avea nici o putere daca nu ar avea o coada de topor. Securitatea romaneasca era organizata dupa modelul sovietic insa cei ce au suferit prin inchisori si lagare, dar mai ales cei supusi la ororile „reeducarii” de la Pitesti spun ca a depasit cu mult chiar si Gulag-urile rusesti in atrocitati.”

In relatarile sale, Ovidiu Creanga uziteaza un limbaj direct, frust, despodobit de metafore, floricele si alte figuri de stil care nu s-ar fi potrivit cu subiectul si mesajul lucrarii. Nici frivolitatile de limbaj nu ii sunt specifice si le foloseste doar arareori, cand textul cere acest lucru. Specifice sunt: ironia, satira, parodia, sarcasmul, autoironia, aspectate cu numeroase citate din proverbe si maxime romanesti si universale pentru a ilustra ideile proprii. Limbajul este viu, colorat, animat si da vioiciune si sustinere actiunii.

S-ar zice despre scriitorul Ovidiu Creanga ca este un autor hatru din spita stramosului Creanga (nu degeaba au acelasi nume!) prin umorul sanatos pe care-l practica si prin seninatatea – proprie romanului – cu care depaseste anumite situatii tragice. Dar umorul sarcastic are darul de a pune punctul pe „i”, adica de a  face sa usture. Din text nu se degaja tristete, deprimare, anxietate, resentimente, normale in cazul unei persoane care a suferit atatea nedreptati si a trecut prin focul iadului si furcile caudine ale tortionarilor securisti. S-ar putea chiar spune ca i-a iertat pe toti si nu le mai pastreaza resentimente. Umorul l-a ajutat sa treaca mai usor prin mijlocul suferintei.

Capitolul I, intitulat, firesc: „Inceputurile” – este cadrul de desfasurare al unor „Aspecte din Basarabia romaneasca” – asa cum isi subintituleaza capitolul Ovidiu Creanga. Monografic si autobiografic, autorul (re)creeaza cadrul nasterii sale si atmosfera de inceput de veac XX in Basarabia in care a vazut lumina zilei. Toate capitolele sunt ilustrate cu imagini de epoca, harti, documente. Amanunte despre starea social-economica si demografica a Basarabiei si in chip deosebit a Chisinaului, sunt prezentate cu multa generozitate si mai ales, bine documentate. Autorul face si portretul moral al basarabenilor, descriindu-i astfel: „Caracterul moldovenilor era foarte ingaduitor, ei fiind oameni primitori si buni la suflet”.

Traversand istoria secolului, Ovidiu Creanga puncteaza principalele momente care au marcat existenta, nu numai a lui, dar a tuturor romanilor de dincolo si de dincoace de Prut ce au fost sacrificati si azvarliti ca niste mingi, dintr-un loc in altul, dupa capriciile si meandrele politicii. Destine sfasiate, familii impartite, deportate, cand alipirea Basarabiei in 1920, cand  retrocedarea Basarabiei, in 1940,  un joc perfid care a schimbat soarta a mii si mii de romani. Autorul descrie in amanunt aspecte din viata basarabenilor, obiceiurile si traditiile lor, credinta lor, arta culinara in care basarabencile erau vestite. El face in primul capitol o minimonografie a meleagurilor unde a vazut lumina zilei si unde a copilarit pana la plecarea in Regat. Drama prin care a trecut familia autorului in 1940, la retrocedarea Basarabiei, l-a facut sa se refugieze, astfel ca adolescenta i-a fost mutilata salbatic, dupa spusele sale, de hoardele rosii.

Primele amintiri din copilarie continua si in capitolul 2 al cartii, intitulat: „Ghici cine mi-a pus mina in cap!” cu peripetii din mahalaua Vistiernicilor din Chisinau, targul copilariei scriitorului. Amintirile sunt foarte clare si se deruleaza ca pe o pelicula, cu o limpezime uimitoare de parca s-ar fi intamplat recent. Memorabila este in amintirea scriitorului vizita Reginei Mame, impreuna cu Marele Voievod de Alba Iulia, nimeni altul decat Regele Mihai, pe atunci de varsta autorului. O alta amintire incantatoare este cea legata de circul care a poposit in orasul Balti, care l-a cucerit din prima clipa si chiar a invatat unele numere de prestidigitatie, jonglerie si fachirism. Autorul nu se fereste de vocabularul in argou pentru a da un plus de naturalete  si parfum, amintirilor.

Ovidiu Creanga isi continua amintirile cu tulburarile iscate de ocupatia bolsevica din iunie 1940 si de ravagiile pe care le faceau acestia in teritorii. Apoi, in 1944, al doilea refugiu, cand soovieticii au pus stapanire pe  Basarabia, Bucovina si Tinutul Hertei. Autorul descrie bombardamentul care a avut loc in aprilie 1944 in Gara de Nord, cand au pierit mii de refugiati din garniturile de tren. Prigoana pe care au dezlantuit-o apoi comunistii impotriva basarabenilor care erau vanati si expediati inapoi in Basarabia ori in Siberia a fost fara precedent. Drama familiala, cu tatal ucis de catre bolsevici, avea sa-l urmareasca toata viata.

Realizarile pe plan profesional, premiile luate pentru inventiile aduse in domeniul chimiei, au atras din partea semenilor multe controverse, invidie si chiar ura si nu putine au fost datile cand s-a incercat inlaturarea autorului de la conducerea institutiei, functie de raspundere pe care a indeplinit-o ani la rand in Ministerul Comertului Exterior. Autorul declara lucrurile pe sleau, cu lux de amanunte, fara prejudecati sau inhibitii. El descrie si realizarile si esecurile avute in urma acordarii increderii unor oameni care l-au tradat. Structura psihologica fericita insa, il ajuta sa treaca usor peste multe greutati si obstacole si sa ajunga respectat si chiar temut in domeniul pe care-l iubea atat de mult: chimia.
         
Stilul  autorului e  antrenant si vioi, presarat cu umor si ironie, astfel incat scrierea e accesibila, se citeste usor si e foarte placuta, desi uneori e incarcata de date tehnice sau istorice. Memoria prodigioasa a autorului reda cu exactitate fiecare intamplare in amanunt. Cu mult umor sunt istorisite amanunte picante din vizita guvernamentala in Olanda, alaturi de ministrii de la Chimie si Comert. Autorul descrie modul de viata si civilizatia din tarile in care era trimis in delegatii ca specialist.

Ovidiul Creanga este un original. El intra in dialog direct cu cititorul, ii cere parerea, ii face confesiuni, se inteleg de minune. Se creeaza astfel o comuniune tacita intre scriitor si lector, o intelegere avand ca suport cuvantul scris si feed-back-ul nu se lasa asteptat. E un fluid care circula de la unul la celalalt, la fel ca in salile de teatru, intre actori si spectatori. De fapt, cartea aceasta este ea insasi un spectacol divers, caleidoscopic pe care scriitorul, cu arta, il propune publicului si-l face sa ia parte la el in mod direct, interactiv. Fraze care incep cu: „Intelegeti?… Va intreb… Ce parere aveti?” s.a. ilustreaza acest mod de scriere interactiv, in care vocea auctoriala este actorul principal, cea care da tonul colocviilor.

Cartea este, fara doar si poate, un pretext pentru o autobiografie amanuntita. Apar personaje varii, importante sau nu, care au jucat un rol in viata autorului si, din poveste-n poveste, se alcatuieste structural, corpusul scrierii memorialistice de fata. Un scriitor pragmatic, realist, fara efuziuni lirice ori metaforice. Un scriitor terre-a-terre.  Trasatura definitorie este cea sarcastico-umoristica. Spiritul aventurier ii este implinit si satisfacut, cand viziteaza Sumatra, Singapore, Australia, Scotia, Anglia si astfel, visele din copilarie  de a calatori spre tari necunoscute si exotice, prinde viata. In Singapore a ajuns de patru ori, pentru perioade mai lungi, asa incat visul s-a implinit. Ca orice bun jurnalist, o data ajuns intr-un loc, prima grija era de a se informa despre civilizatia respectiva, istoria, limba si caracteristicile poporului, cultura, traditiile lui si artele culinare. Nu e usor sa te adaptezi oricaror conditii de viata, total straine de ale tarii tale. Tari si orase ale contrastelor izbitoare, ale decalajelor sociale, cu oranduiri diferite de cea din care plecase autorul. El descrie cu talent toate aceste diferente de civilizatie prin antiteza, facand mereu comparatii  cu conditiile si mentalitatile din  tarile lagarului socialist. Pregatirile pentru deplasarile pe alte continente erau minutioase si presupuneau o cunoastere temeinica a tarii in care trebuia sa ajungi sau  cele prin care trebuia sa treci, fiind nevoit sa te adaptezi „din mers” conditiilor climaterice, diferentei de fus orar, alimentatiei si in general, tuturor diferentelor specifice fiecarei tari, indeosebi cele africane si asiatice. Autorul ofera cititorului inclusiv retete autentice de ciorba de peste gatita de lipovenii pescari in Delta Dunarii, in prezenta unei delegatii elvetiene.

Si pana la urma, jurnal de calatorie, documetar, reportaj, ciclu de articole, roman memorialistic, povestiri autobiografice – „Cu si fara securisti” nu se inscrie in nici unul din aceste genuri ori are cate putin din toate. Cert este ca devine destul de atractiv invitand la lectura si cunoastere a unor realitati din sfera politicului, economicului, administrativului, din sfera vietii publice a unui om care a avut o viata cat se poate de plina. Pe tot parcursul cartii, o data cu amintirile, se insinueaza si personaje stranii, ciudate, dubioase, care au ca unic scop, acela de a trage cu ochiul si a raporta mai tarziu cu de-amanuntul tot ce vazusera. Acestia sunt „baietii cu ochii albastri” de care vorbeste autorul.
         
Extrem de multe informatii din toate domeniile ne ofera Ovidiu Creanga, pe care le dezvolta in stilul sau documentaristic si le pune la dispozitia cititorului, astfel incat cartea se poate constitui si intr-un ghid pentru cei care vor sa calatoreasca in tari exotice. Informatiile, de cele mai multe ori sunt aduse la zi, prin comparatie cu datele de acum 30-40 de ani, dandu-ne posibilitatea sa remarcam si evolutia acestor tari in permanenta comparatie cu a noastra, asa cum ni le expune autorul. Sunt relatate in detaliu anumite tratative si relatii  comerciale facute cu diferiti parteneri straini, din industria chimica. Dar autorul ofera si amanunte picante de la  dineurile care se dadeau in cinstea aparatului politic rusesc, cu tot ce urma dupa incheierea tratativelor. Autorul descrie cu mult amuzament  si chiar ingaduinta intamplarile si obiceiurile rusilor la aceste dineuri oficiale, anumite slabiciuni si vicii intrand in firea acestui popor.

Dar in afara de amintirile care curg duium in pagini, insotite de imagini fotografice, autorul releva unele aspecte destul de dureroase pentru un roman: faptul ca in strainatate, romanii isi uita obarsia, neamul si limba si-si invata copiii doar limba de adoptie iar cei mai multi „uita” ca sunt romani, straduindu-se sa adopte obiceiurile, traditia si limba tarii in care au emigrat. Autorul isi incheie reflectiile cu citate biblice, drept pilde: „Cine are urechi de auzit, sa auda”. Reflectiile si observatiile autorului in acest sens, sunt amare si destul de obiective: „Stau si ma gandesc la romanii nostri autentici de aici din Toronto, la cum se chinuiesc si ei si chinuiesc si copiii sa vorbeasca numai englezeste. Am intalnit multe familii de evrei si aici care-si invata copiii romaneste pe cand romanii isi uita neamul, limba obarsia. Ma uit la chinezutii aia mici cum invata hieroglifele lor chinezesti in timp ce unii dintre ai nostri fug de limba parintilor, bunicilor si strabunicilor lor ca dracu de tamaie. Ei oricum vor invata engleza de la scoala de la alti copii dar limba lor materna se chinuie parintii lor sa o uite. O limba este un «asset», este un bun pe care-l castigi fara sa te coste ceva si fara nici un efort. Unii se rusineaza ca sunt romani si-si barfesc cat pot tara. Este adevarat ca avem multi hoti, incepand cu cei din guvern, si ca multe rele sunt inca in tara noastra. Dar, in timp ce stramosii nostri tineau piept hoardelor barbare, cei de mai langa Atlantic erau putin mai feriti.” In delegatii, totdeauna erau insotiti de catre un agent de securitate care-i urmarea pas cu pas, ce spun, ce fac, ce cumpara, cu cine intra in contact. Acesta nu-si dezvaluia identitatea si parea un delegat oarecare. De fapt, ceea ce era mai rau in relatiile dintre cei care plecau impreuna in delegatii e ca se fereau unul de altul si nu aveau incredere in nimeni. De aceea, vorbind despre Romania, ei ascundeau realitatea, o infrumusetau, declarand ca totul e perfect.  Autorul intervine de multe ori in povestiri, adresansu-se direct cititorului, luandu-l ca martor si interlocutor.

Flora, fauna, aspecte economice si demografice, istorice, sunt descrise cu minutie de autor despre tarile pe care le viziteaza. Un adevarat cercetator, spirit neobosit care cauta pretutindeni conexiuni, similitudini si chiar diferente intre culturi si civilizatii. Faptul ca autorul devoaleaza unele aspecte necunoscute de noi, din domeniul exportului interior si exterior de pe vremea totalitarismului, constituie ineditul acestei lucrari memorial-documentaristice. Despre masurile de securitate care se luau fata de delegati  autorul relateaza: „Rusii ca oameni erau cumsecade si te puteai intelege cu ei, dar politica lor, de care nici ei nu erau multumiti, era absurda si total ineficienta, din care cauza o tara cu cea mai mare suprafata si cu cele mai bogate resurse naturale era printre cele mai sarace din lume. Dar acesta a fost comunismul care a nenorocit atatea tari printre care si Romania. Trebuia sa fim cazati numai la anumite hoteluri pentru a  putea sa fim controlati in orice moment. Cand aveam sedinte la Soiuzchimexport, ne prezentam la protocol, de unde eram preluati de un tovaras «lucrator in Comertul Exterior» si eram condusi pe un anumit drum la sala de sedinte. Se proceda asa, ca nu cumva noi sa vorbim ceva cu salariatii lor sau mai stiu eu ce le trecea lor prin cap. Desigur, camerele erau prevazute cu microfoane ascunse. Hotelul nostru avea o forma patrata si la fiecare colt era cate un pupitru unde statea in permanenta o «regulerovca» ce nota orice miscare din sectorul ei. In fiecare moment aveai senzatia ca esti intr-o puscarie.. Nu am fost in puscarie dar asa trebuie sa fie, sa te simti controlat in fiecare clipa. De fapt aceeasi situatie era si la noi in tara, caci si noi aplicam sistemul lor, si, cred ca in unele privinte i-am si depasit.” De fapt, aceasta este si motivatia cartii, urmarirea permanenta a cetatenilor de catre aparatul represiv. Nu sunt ocolite de autor nici dificultatile intampinate in lunga cariera de director,  la Chimimport, privind calitatea marfurilor romanesti si reclamatiile carora trebuia sa le faca fata din partea firmelor straine. Toate acestea sunt relatate cu minutie in paginile cartii, informatiile fiind aduse la zi, comparativ cu anii ’80 cand el si-a inceput viata in Canada.

Autorul pune la dispozitie si hartile tarilor cu care a avut relatii comerciale, in calitatea sa. Iata ce relateaza in capitolul destinat „Thailandei”: „Una din sarcinile permanente pe care le aveam noi, organele de conducere din Comertul Eeterior, era sa gasim noi piete pentru plasarea produselor noastre de export si, eventual, sa gasim piete mai convenabile ca pret, calitate si valuta in care se face plata produsului precum si modalitatea de plata. Cu L/C (letter of Credit) garantat, trebuia sa ai valuta respectiva care era blocata in banca pana la plata marfii. Insa cel mai bine era sa gasesti exportatori care acceptau L/C negarantat. Plata, de regula, se facea la 30 de zile de la livrarea marfii. Eram la Singapore cu o echipa destul de mare, vreo 5 cu tot cu mine. Dupa cum am relatat si in alte capitole, echipa mea avea reprezentanti de la Romanoexport, ca sa plaseze textile, si de la Autotractorul ca sa plaseze tractoare fabricate la Tractorul Rosu din Brasov. Eu trebuia sa coordonez toate operatiunile si, cu toate ca eram director de import, aveam sarcini mari de export in compensatie cu marfurile romanesti greu vandabile, in special tractoare. Stiind ca ne vom duce in Thailanda, am inceput sa invatam notiuni elementare despre aceasta tara eminamente budista.”

Ovidiu Creanga ofera date despre religia budista si obiceiurile calugarilor care obisnuiesc sa faca penitenta, mancand foarte putin, doar din ce li se ofera de pomana si dormind uneori cu capul pe o piatra, ceea ce-i prilejuieste autorului reflectii comparative. Umarind peripetiile autorului prin  tarile africane, ai impresia ca urmaresti un film de aventuri, el avand o putere fascinatorie de descriere si de prindere a amanuntului esential, aventuri, peripetii si chiar mici „invarteli” care-l ajutau sa se descurce in acele tari. Unii dintre securisti sunt personalizati si chiar aflam istoria vietii lor: „Era ingerul nostru pazitor, tov. Colonel (toti erau colonei) Andrei Apetrei, fiu de taran sarac din Muntii Vrancei. Nici nu stiu numele lui conspirativ, cum il chema pe cel ce a venit dupa el si-l chema «Bogdan». Andrei era un baiat cu bun simt, nu facea pe nebunu’ si mi-a spus o multime de istorii de ale lor. Nu era «pe linie», ca a sfarsit-o urat cu Securitatea.” Cand stii cu cine ai de-a face, poti sa-ti iei masuri de precautie si sa te feresti ca sa nu dai de bucluc. Dar problema principala in Romania comunista era ca nu stiai de cine trebuie sa te feresti, caci peste tot misunau „baietii cu ochii albastri”, chiar in cele mai neasteptate locuri, asa cum mentioneaza si autorul: „Nici nu-ti trecea prin cap cine scria note infomative. Cateodata unii pe care-i credeai cei mai buni prieteni si oameni de incredere.”

Lucrand intr-un domeniu deosebit, de mare insemnatate pentru economia nationala a tarii, Ovidiu Creanga a intrat in contact cu fel de fel de persoane. Ei erau „prelucrati” si „vizati” in chip deosebit pentru ca aveau de-a face cu strainii, ceea ce pentru omul de rand, nu prea se punea problema. Fotografiile document care insotesc textele sunt foarte edificatoare. Aflam franturi din istoria Scotiei,  cu povestea Mariei Stuart, si chiar ni se ofera reteta fabricarii whisky-ului, istoria Angliei si a reginei sale aproape centenare, despre vizita lui Nicolae Ceausescu in Anglia, cand a fost plimbat de regina Elisabeta cu trasura regala si cinstit ca un rege la Palatul Buckingam, iar Elenei Ceausescu i s-a conferit un titlu echivalent cu „Doctor Honoris Causa”.
 
Ovidiu Creanga se intoarce insa cu povestirile lui picante, spumante, antrenante si in Piata Matache Macelaru ori in Piata Ferentari, unde puteai gasi pepenoaice dulci de Arad. Cu mult sarm ne povesteste peripetiile avute in urma unui accident auto cand a lovit un tigan numit Pandele, fapt ce l-a costat enorm ca sa dreaga lucrurile la spital pana ce acesta s-a vindecat.

O cotitura hotaratoare in viata autorului a fost aceea cand s-a hotarat sa emigreze in Canada, in anul 1982. Odiseea acestei „evadari” din spatiul concentrationar comunist ne-o relateaza in Capitolul III. „Canada. M-am hotarat, trebuie s-o iau din loc!” Nici in Canada autorul nu a scapat de securisti si a avut mult de furca din pricina unor note informative primite din partea unor romani, astfel ca a fost verificat ani in sir si a primit cetatenia abia dupa zece ani. Dezvaluirile pe care le face Ovidiu Creanga in legatura cu securitatea romaneasca sunt de-a dreptul socante.

In capitolul numit „Cautatorii de aur in Manitoba” aflam istoria foarte interesanta a comunitatii memonitilor, un fel de baptisti desprinsi din Biserica Romano-Catolica, oameni de o inalta tinuta morala crestina, „poate un pic cam habotnici” – cum ii descrie autorul. De asemenea, aflam istoria fratiei hutteriste, dupa numele conducatorului cogregatiei Jacob Hutter, tot ramura desprinsa din catolicism, oameni care au pus toate bunurile in comun si traiesc ca in comuna primitiva, precizeaza Ovidiu Creanga. Primii doi ani petrecuti in Canada s-au dovedit a fi mai dificili pentru autor pentru ca nu poseda inca „experienta canadiana”. Dar aici gaseste un om de isprava care garanteaza pentru el si astfel isi pune o afacere pe picioare. Autorul ne da si retete „Cum poti ajunge capitalist in Canada” .
         
Al IV-lea Capitol al cartii este dedicat „Portretelor” si se intinde pe aproape o suta de pagini. Autorul face portretul fizic si moral al unor persoane pe care le-a intalnit si cu care a colaborat in viata, in total 14 portrete.  Printre aceste portrete se afla si cel al lui Vasile Sasu, „Baiatul cu ochii albastri”. Nu o data, autorul afirma: „Tare ma tem ca de aceasta plaga numita Securitate inca nu am scapat” – ceea ce spune totul in legatura cu simtamintele sale. Portretele acestea sunt pretexte pentru intamplari hazlii si nu prea, petrecute sau aflate de la altii, in legatura cu aceste personaje. Printre ele se afla si portretul Elenei Ceausescu – „Savanta de renume mondial” – pe care autorul nu o prezinta in culori prea atragatoare. Dupa chibzuiala multa, el hotaraste sa astearna pe hartie unele intamplari legate de ea si de conducatorul tarii timp de 25 de ani: „M-am temut sa nu fiu acuzat ca acum dau si eu «lovitura magarului» unei fiinte ce nu mai este in viata si care nu se poate apara. Totusi, deoarece eu ma numar printre nu prea multele persoane care au cunoscut-o destul de bine pe cea care impreuna cu sotul ei, Nicolae Ceausescu ne-a condus un sfert de secol, m-am hotarat sa astern pe hartie cate ceva care sa o zugraveasca asa cum era aceasta fiinta ce a facut atata rau tarii noastre, in general, si mie personal, in particular.”

Cele relatate de Ovidiul Creanga se refera la un aspect mai putin cunoscut de marele public si anume de perioada in care ea a intrat in Institutul de Cercetari Chimice ICECHIM  „ca simpla laboranta, pentru ca, dupa o perioada, sa termine cu titlul de directoare a institutului, inventatoare celebra, doctor inginer, «Doctor Honoris Causa» etc, persoana care a dirijat dezvoltarea Industriei Chimice in Romania (impreuna cu Mihai Florescu ministrul „plin” al Industriei Chimice) si terminand cu, culmea impertinentei, atribuindu-si titlul de «Savant de renume Mondial». Dezvaluirile la acest nivel continua si in  paginile urmatoare sub titlul: „Cum isi lua „savanta” titlurile stiintifice”. Ovidiu Creanga, cu un pragmatism specific firilor prea putin inclinate spre  lirism relateaza in amanunt, faptele cum au fost si nu se preocupa sa le infrumuseteze cu nimic. El spune la un moment dat: „AM SPUS CE AVEAM PE INIMA SI M-AM RACORIT.”

A crede, insa ca volumul „Cu  si fara securisti” este alcatuit in spirit revansard fata de o societate care la un moment dat l-a marginalizat, si l-a determinat sa emigreze, este eronat. Autorul respecta adevarul si, dupa parerea noastra, nu inventeaza nimic si nici nu merge cu tribulatiile mai mult decat trebuie. Cartea se inscrie in categoria (daca o fi aceasta categorie!) memorialistica documentara si cititorul afla fel si fel de informatii care ii pot fi utile candva. Fie si despre istoria si geografia unor locuri exotice pe unde nici cu gandul nu va putea calatori.

Ovidiu Creanga face parte din spita scriitorilor humoristi care nu fantazeaza, dar duce mai departe umorul, sarcasmul, ironia muscatoare dar indreptatoare de moravuri, precum moralistii secolului al XIX-lea. El a realizat o lucrare bine structurata, cu amintiri si intamplari fascinante, romanesti si de „peste apa” – peripetiile proprii dar si ale altora, care starnesc rasul sanatos, ingaduitor, nostalgic, duios, dar si dezaprobator fata de unele situatii neplacute, luand pozitie, asa cum ii sta bine unei scrieri contemporane adevarate.
 
Cezarina ADAMESCU
26 ianuarie 2011

ROMANIA VAZUTA DINAUNTRU SI DIN AFARA

On By nelursIn Romania1 Comment

Acum doi ani, 70.000 de voturi in favoarea Presedintelui Basescu, exprimate in diaspora, au determinat ramanerea acestuia pe post, pentru a doua legislatura. Un bun prieten din tara nu mi-a iertat-o luni de zile: „Multumita tie  il avem din nou pe asta presedinte!” cu toate ca eu nu am drept de vot si… n-am votat nici cu Basescu… nici impotriva lui. Insa si eu am gandit la fel ca multi din diaspora: „Se pare ca Basescu este raul cel mai mic, ii dam lui votul nostru!” Cine are – sau a avut – dreptate? Colegul meu din tara sau romanii din diaspora?

Acelas coleg si prieten mi-a dezvaluit preferintele lui politice: „Antonescu este cel mai capabil politician roman actual!”… „Nimic de zis…”, m-am gandit eu in necunostinta de cauza, “…daca prietenul meu din Romania zice asa…asa o fi!” Dar eu…am exprimat numai o rugaminte, una mica: “Mai, trimite-mi si mie programul partidului lui!” …si am asteptat sa citesc programul celui mai capabil om politic… Astept si astazi… Au trecut mai mult de sase luni de zile…Un partid politic fara program…? Mai are dreptate prietenul meu? Sau nu? Dar…ce parere ciudata am eu, asta…cel din afara! Auzi: sa cer programul partidului!!
Dar ce diferente intre punctele de vedere ale celor din tara si din afara!

In urma cu vre-o 10 ani am auzit ca la un teatru din Germania se juca o piesa in care juca un actor roman, Dan Puric. Am retinut bilete telefonic, m-am suit in masina si am mers 200 Km sa vad piesa – extraordinara prestatia lui Puric!! – pe urma am mai mers 200 de km ca sa ajung acasa unde am ajuns obosit tarziu dupa miezul noptii…A meritat, ce a facut Puric a fost genial! De atunci, pentru mine numele Puric a fost  sinonim cu extraordinar…pana ce am aflat de curand ca Puric incearca sa gaseasca si sa ofere o solutie pentru problemele Romaniei…Solutia lui consta pe de o parte in rugaciuni, pe de alta parte in blesteme la adresa presedintelui Basescu si inca pe de alta parte in relansarea economiei traditionale taranesti…O fi chiar asa de simplu? O fi solutia aceasta – Romania sa se intoarca, cu ajutorul lui Dumnezeu, la o economie agricola – atat de eficace? Poate duce asta la ceva bun pentru omul din Romania? …Sunt destui romani care citesc cu interes ceea ce publica Puric.

Pentru locuitorii tarii in care actorul Puric a fost atat de apreciat – Germania – asa ceva ar fi greu de inteles! Ei ar spune ca Puric, in cautarea binelui, s-a ratacit… putin, pe alte taramuri, prea sus! Asa ar gandi probabil cineva din afara. Ce deosebire de puncte de vedere! Eu stau de o parte – in afara tarii – si ma uit la framantarile ingrozitoare ale conationalilor mei, la soarta lor deloc usoara…Dar si mai apasatoare mi se pare lipsa unei orientari, a unei perspective…As putea spune ca este vorba de o dezorientare totala a celor mai multi cetateni ai natiunii romane…Este vorba de disperarea lor in fata saraciei lucii cu care sunt confruntati foarte multi…O solutie generala, rapida si valabila pentru 20 de milioane de oameni nu am… De fapt…nici nu exista: ceea ce nu s-a facut in 20 de ani nu se poate recupera intr-un timp mai scurt decat tot atat…Daca se mai pun la socoteala si ultimii ani de dictatura … atunci sunt peste 30 de ani necesari ca Romania sa recupereze handicapul fata de tarile europene avansate…Asta este o viata de om!! Trista perspectiva pentru cei care n-au o alta solutie!

Poate ca ar fi bine sa ajut sa facem mai intai putina ordine? Poate as putea sa le pun la dispozitie cateva idei? “Ideile apartin idiotilor” imi aduc aminte din copilarie…STOP!! Nu este adevarat! Cu asta trebuie inceput! Ideile sunt materia prima din care se pot produce solutii si de aceea sunt extrem de importante in evolutia unei persoane, a unei natiuni! Dar nu toate ideile au aceasta calitate – vezi ideile actorului Puric! – ci numai cele care sunt in concordanta cu conceptele de viata ale altora, ale celor care au succes in viata! Daca analizam la nivelul Romaniei…atunci ideile altor natiuni de succes – cum ar fi Germania sau Franta – sunt cele care trebuiesc puse pe masa si analizate! Asa se ajunge imediat la refuzul acestor tari de a primi Romania in Schenghen…Despre asta am scris intr-un articol saptamana trecuta, dar acum as vrea sa incep dintr-un alt loc, sa consider un alt punct de vedere…

Libertatea cuvantului

Sa ne intoarcem in gand in urma cu 20 de ani…La vremea aceea Ceausescu fusese tocmai executat si poporul roman, care timp de decenii n-a avut voie sa spuna decat “Traiasca conducatorul cel mai iubit…!” a primit dreptul sa spuna tot ce vrea! Deosebirea a fost imensa, dar din aceasta nu a rezultat nici dupa 20 de ani un salt calitativ substantial fiindca nimeni n-a atras masiv atentia ca – daca vrei sa nu pierzi vremea – trebuie sa inveti din experienta altora! Proverbul respectiv exista si in limba romana insa dorinta de a spune ceva – indiferent ce! – a fost si mai este atat de mare incat…s-a ajuns la situatia de astazi: exista o gramada de publicatii, exista o multime de autori, exista o multitudine de pareri si intre timp a aparut si o cacofonie – aproape de nesuportat – a limbajului…dar nu exista o solutie, nu exista un concept! Numai foarte, foarte putini au invatat din experienta altora!

Privind din interiorul Romaniei…este minunat ca acum poti sa spui ce vrei cui vrei si cand vrei…”Asta este democratie!! Am asteptat-o atatia ani!” spun multi romani. Privind din exteriorul Romaniei…situatia este diferita: nici-una dintre democratiile vesteuropene – bine stabilite, verificate in timp si cu cetateni multumiti cu regimul democratic al tarilor lor si care mai si constituie un exemplu pentru Romania – nu permit sa spui ce vrei cui vrei si cand vrei! Nici vorba! In primul rand trebuie respectat rangul politic, pe urma varsta, gradul academic…pe urma limbajul trebuie sa fie respectuos…iar ceea ce are de spus cineva trebuie sa fie relevant pentru persoana careia ii este adresat mesajul! Altfel…sau nu primeste cuvantul sau ce spune…nu este bagat in seama!

“Si asta se mai cheama democratie?!!” ar intreba unul dintre autorii din ziarele romanesti pe care-l citez acum cand scrie: “Basescu, calaul democratiei romanesti! Escroc, incult si betiv, inconjurat de interlopi, interloape, toape si falsi intelectuali…” Da, democratia , libertatea cuvantului – in varianta occidentala, practicata in toata lumea – nu inseamna o insiruire necontrolata de invective…Daca anumite ziare romanesti folosesc o alta varianta a democratiei – varianta romaneasca – atunci vest europenii  si americanii vor spune ca romanii nu au ajuns la nivelul lor de intelegere… ca au ramas undeva in urma, au ramas de caruta…Vor mai spune ca cei 20 de ani de la impuscarea lui Ceausescu nu le-au folosit la nimic… Aprecierea nu va ramane limitata la ziarele respective ci se va rasfrange asupra intregului popor roman…De aceea invectivele ar trebui sa dispara mai intai din ziare…pe urma vor dispare si din limbajul curent iar mai tarziu…se va schimba si parerea strainilor despre Romania!

Nu am nici-o simpatie deosebita pentru Basescu, dar am o simpatie teribila pentru ceea ce ar trebui sa fie natiunea romana in mijlocul natiunilor europene…De aceea ma uit cu tristete la textul de mai sus si-mi spun: nu cumva ar trebui inceput de aici? Haideti sa facem un prim pas si sa vedem cel putin daca adjectivele de mai sus reflecta realitatea…Sa luam “incult” si sa verificam in Google: acolo gasim ca Basescu a absolvit Facultatea de Navigatie a Institutului de Marina din Constanta. Aceasta echivaleaza aproximativ cu o diploma de inginer iar un inginer…nu face parte dintre incultii Romaniei!  A mai absolvit Cursurile Avansate de Management in Transportul Maritim organizate de Academia Norvegiana…Asta ar fi probabil un fel de MBA in marinarie, facut in strainatate…Nu, o persoana cu un MBA in strainatate …nu este un incult: autorul greseste masiv! Mai mult decat atat: autorul dezinformeaza masiv!!

De ce oare? Ce urmareste?

Treaba lui! Nu este important sa aflam ce urmareste autorul articolului, este mai important sa aflam ce gandesc altii despre natiunea romana cand citesc asa ceva, acesta era telul analizei de fata. Intern, in mediul romanesc, textul de mai sus este acceptat: n-am vazut nici un protest la adresa lui.

Privit din afara, de un vesteuropean, textul plin de invective nu este inteles in nici un caz ca un atac la adresa Presedintelui Romaniei Traian Basescu. Nu! Nici nu este bagat in seama in acest sens ci…este luat in considerare pentru a demonstra diferenta imensa care exista intre intelegerea occidentala a democratiei si felul in care aceasta este inteleasa in Romania. Inca mai simplu exprimat…este justificarea pentru  neprimirea Romaniei in…poate nu in Schenghen fiindca nu are legatura directa cu Schenghen-ul ci…in alte foruri europene. “Romanii…mai au mult pana sa ajunga la nivelul nostru!” vor spune nemtii sau francezii si vor dirija investitiile – si atentia  – lor catre Ungaria, Lituania sau Slovenia…nu catre Romania.

Ramane Presedintele statului Roman, Traian Basescu…Pentru jumatate din populatia romana el este “…calaul democratiei romanesti! Escroc, incult si betiv…” Cealalta jumatate a populatiei nu-l vede si nu-l apreciaza a fi asa, ca dovada ca i-a acordat votul…Cum il vede strainatatea?

Pentru Presedintele Frantei, Sarcozy si pentru cancelarul german Merkel, Basescu este colegul care indeplineste functia de Presedinte al Romaniei in a doua legislatura, dupa ce a supravietuit o incercare de indepartare din functie in prima legislatura: deci este o personalitate politica verificata pe plan intern in divergente politice dificile. Basescu  este partenerul lor de discutii si prin urmare garantul ca  politica UE este realizata si in Romania. In favoarea lui Basescu pledeaza si faptul ca partidele de opozitie nu sunt in stare sa ofere nici-un fel de program politic ci se straduie numai sa-l inlature: asta nu este inteles ca o necesitate ca Presedintele Romaniei sa fie inlaturat din functie ci este inteles ca o dovada ca Basescu a reusit sa mobilizeze toate fortele si conceptele politice existente in Romania. In afara de ce spune sau reprezinta el…nu exista nici-un concept politic! Ca urmare, Basescu este vazut drept omul potrivit la locul potrivit la timpul potrivit!

Surprinzator, nu? Ce diferenta imensa intre unele pareri exprimate cu vehementa in unele ziare romanesti  si felul in care este vazut Basescu din exterior! Poate ca romanii din interior ar trebui sa analizeze si sa considere parerea celor din exteriorul Romaniei, din cadrul UE? A acelora care conduc UE, care conduc lumea? Poate ca ar trebui sa foloseasca intr-un cu totul alt mod acest cadou imens al democratizarii tarii, libertatea cuvantului?

Controlul de calitate al textelor “bune de tipar”

Cine ar trebui sa asigure controlul de calitate al articolelor trimise spre publicare? Imi aduc aminte ce mi s-a intamplat cand am trimis primul meu articol de doua pagini la ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ): au publicat 15 randuri din el, cu toate ca nu continea nici-o invectiva la adresa nimanui… A fost asta cenzura? Nu am gandit asa!…A fost mai curand o dovada de respect la adresa cititorilor, care aveau – probabil – un nivel de cunostinte si un interes diferit de al meu si pentru care cele 15 randuri au fost suficiente!

Cel care a stabilit aceasta a fost redactorul paginii respective: FAZ este un concern de presa imens, renumit ca unul dintre cele mai bune in Germania. Pentru a garanta calitatea ireprosabila a fiecarui numar, a fiecarui articol, fiecare pagina – sau grup de pagini – are un redactor responsabil care…raspunde cu capul lui pentru fiecare rand publicat. Sunt oameni cu studii de specialitate, de foarte inalta calificare, alesi intr-un process de selectie care dureaza ani…si sunt platiti…dumnezeeste! Plata vine in urma calitatii ireprosabile a publicatiei a calitatii care este atat de inalta incat stabileste linii de ghidare in domeniul respectiv – politic, tehnic sau economic – in toata tara. Unii dintre redactori sunt solicitati sa treca in industrie sau in politica, ca purtatori de cuvant sau ca manageri superiori… Activitatea publicistica creeaza elita societatii!

Desigur ca in diaspora romana situatia este complect diferita: jurnalistii sunt – in marea majoritate – calificati in alte meserii decat in cea…jurnalistica! Jurnalistii fac aceasta meserie cu placere…dar fara bani, sau cu numai prea putini bani…Calitatea limbajului folosit in general este acceptabila, nu seamana de loc cu citatul de mai sus…Nici propietarii ziarelor – cei care decid ce si cum apare – nu au o calificare asemanatoare celor de la FAZ… Mai ramane calitatea informatiei…pentru care cei care publica in ziarele romanesti sunt calificati… la locul de munca.

Toate cele de mai sus sunt adevarate, greutatile pe care le intampina propietarii ziarelor – cel putin in diaspora – sunt imense si sunt si cunoscute dar…aceasta nu poate fi o scuza pentru ceea ce cititorul roman are dreptul sa astepte: calitatea ireprosabila a informatiilor difuzate, calitate masurata atat in alegera informatiilor, in exactitatea relatarii faptelor cat si in limbajul folosit! S-ar putea  mai bine? Ar merita cititorul din tara si cel din diaspora romana o presa calitativ superioara?

Pregatirea continua

Desigur ca se poate! Americanii au inventat de mult si aplica aceasta la locurile de munca din industrie:  “continuing education”; europenii au formulat principiul “A invata o viata intreaga!” si o si practica cu insistenta…ba chiar Lenin a descoperit aceasta si a formulat acum 90 de ani: “Invatati, invatati, invatati!” “Mai este valabil un dicton comunist in zilele noastre?”…ar intreba cineva care ar vrea sa puna o intrebare “incuietoare”… Raspunsul este foarte simplu: nu te obliga nimeni sa faci ceva dar… daca nu faci… maine se va gasi unul care a facut asta – ce se cere – intr-un mod consecvent…si care te va inlocui! Este un fel de activitate voluntara …care insa devine obligatorie daca vrei sa-ti pastrezi locul de munca…Si asta se cheama … democratie 100%! Obligatia… acceptata voluntar!

Si iarasi intalnim paradoxul acesta al democratiei, al diferentei intre felul in care se intelege ceva in Romania si in exteriorul Romaniei, de felul in care inteleg ceva romanii si cei care apartin unei alte natiuni. Intr-o democratie nu exista nimic obligatoriu, poti sa faci ce vrei…dar daca nu faci ce trebuie …”te ia mama dracului!” daca imi permiteti sa exprim situatia in clar text romanesc…Adica…ramai fara serviciu, ramai in urma, ramai dator vandut…ramai…asa cum a ramas Romania la ora actuala. In Romania s-a perceput numai prima fata a medaliei: poti sa faci si sa zici ce vrei! Insa…daca te uiti bine si pe fata a doua…care este mult mai importanta decat prima si a inceput deja sa fie aplicata…atunci… vezi Schenghen! Neprimirea in Shenghen este o consecinta directa a acestei priviri selective, “chioare” daca vreti mai clar: numai drepturi dar fara obligatii!…Si-a dorit cineva asta? Sunt sigur ca nu si-a dorit nimeni…numai ca foarte multi au actionat si actioneaza intr-un fel care nu corespunde cu asteptarile democratice ale mediului european…

In ce ar consta aceasta “educatie continua” a cetateanului roman, a membrilor diasporei, a ziaristilor romani din tara si din strainatate? Pai…in primul rand…in stiinte politice! “Iarasi marxism??!” aud intrebarea neformulata a unui interlocutor imaginar…”Da, desigur!” as spune eu”…”Dar nu numai!”

De catva timp urmaresc cu mai multa atentie presa romana de pretutindeni si sunt deadreptul uluit de nivelul politic extrem de scazut al materialelor publicate (cu cateva exceptii, desigur!)…Prin nivel politic nu se intelege numai modul de analiza a activitatii politice a guvernelor – asta este politica inalta, aproape neanalizata in presa romana – ci insasi modul de abordare al problemelor zilnice: si aceasta este “politica” (la scara mica, desigur) si asta se poate citi in cursurile de “stiinte politice”. Din lipsa acestor cunostinte rezulta o lipsa de progres in tratarea problemelor zilnice, rezulta neintelegeri, solutii neadecvate, confuzii…Desigur ca cu timpul, dupa decenii, participantii romani vor capata experienta si vor ajunge la nivelul de intelegere existent astazi in SUA si in UE… Dar … dupa cum se stie: cine vrea sa progreseze repede…invata din experienta altora!

In SUA, in Europa chiar si in tara exista un volum urias de literatura politica de excelenta calitate, complect ignorata atat in Romania  cat si de catre jurnalistii romani din diaspora…Ce si cum functioneaza in politica si in economia SUA si in cea mondiala este analizat in profunzime, din mai multe puncte de vedere, sta la baza multor articole din ziarele europene si americane…numai (ca multi dintre) jurnalistii romani trec pe langa acestea ca si cum n-ar exista…Multi dintre cei care publica in ziare inventeaza conceptele lor proprii pe care le expun cu convingere (De exemplu: citeste-l pe Dan Puric!)…dar acestea nu se bazeaza decat pe simtaminte si nu pe o analiza stiintifica…si nu pot fi aplicate. Autorii raman izolati in experienta lor, cititorii se orienteaza eventual dupa aceste pareri si raman si ei izolati si blocati, fara intelegerea necesara pentru ceea ce se intampla in jur, Romania bate pasul pe loc…Deci: stiinte politice!

Marketingul reprezinta 75% din ceea ce se intampla in SUA si in lume…Cunostinte de marketing occidental nu au fost disponibile in Romania…Psihologie, asigurarea calitatii, practica ziaristica…sunt tot atatea obiecte de studiu la universitatile americane sau europene, sunt expuse in nenumarate carti care se gasesc si in bibliotecile din tara: le-ar fi foarte folositoare jurnalistilor romani din tara si din diaspora.

Vor – nu – vor, jurnalistii creeaza sau influenteaza masiv opinia publica de oriunde. Pentru a o influenta in bine, pentru a o intelege si pentru a-i oferi explicatiile de care are nevoie, jurnalistii  trebuie sa fie in frunte, trebuie sa aiba un nivel de cunostinte si de intelegere mult deasupra celui al cititorului. ACEST NIVEL TREBUIE MAI  INTAI DOBANDIT !

Daca se ia in mana un manual de ziaristica se intalneste chiar pe primele pagini o realitate surpinzatoare: ziaristica precizeaza – contrar parerii generalizate printre jurnalistii romani – ca nu orice cuvant scris este demn de publicare! Poate ca ar fi util ca ziarele romanesti sa inceapa sa se orienteze dupa regulile EU sau dupa cele americane – exista un cod al eticii ziaristilor americani si exista un cod etic al ziaristilor europeni – si sa le aplice cu consecventa. Ceea ce se va schimba in bine este calitatea informatiilor catre publicul romanesc; de aici va apare o schimbare a intelegerii realitatii de catre publicul romanesc…De aici incepe adaptarea la mediul in care traiesc romanii in lume: de aici incepe alinierea Romaniei si a romanilor la celelalte tari si natiuni dezvoltate… N-ar fi bine sa fie asa?

Retrospectiva…spre viitor

Daca ne intoarcem la Dan Puric, un om de geniu mutat in tribun politic…am putea spune ca experienta capatata de el pe scena nu duce la gasirea unei solutii pentru multiplele probleme ale poporului roman…Duce mai curand la confuzie. Ceea ce trebuie facut este altceva decat a te ruga: trebuie inteles cum functioneaza sistemul politico-economic  romanesc si cel european, care sunt diferentele intre ele, trebuie stabilit  ce ar trebui sa faca Romania si poporul roman pentru a fi acceptat fara reserve ca partener al natiunilor occidentale…si… trebuie mers consecvent pe drumul respectiv! Genialului actor Puric ii  lipsesc cunostintele de specialitate pentru a se putea pronunta asupra evenimentelor politice si economice, ii lipseste maturitatea politica necesara pentru a conduce poporul roman spre mai bine…Patriotism, dragoste de tara, romanism…nu sunt de ajuns! CUNOSTINTELE  DE  SPECIALITATE  SUNT  IMPERIOS  NECESARE! Acelas lucru se poate spune despre foarte multi dintre cei care contribuie ca ziarele sa apara zilnic…

“Maturitate politica”? vor ridica din sprancene unii dintre cititori: “Asta este un termen comunist!”
O fi…Numai ca maturitatea politica:
a)    este necesara si in democratie
b)    are in democratie un alt continut decat in comunism.
Dar de necesitatea maturitatii politice nu scapa nimeni, nici chiar autorul articolului citat mai sus! Inlocuirea conceptelor prin invective nu denota prezenta maturitatii de nici-un fel, nu numai a celei politice.

Cunostintele de specialitate sunt imperios necesare…dar…tot nu sunt suficiente pentru a putea intelege si comenta  competent fenomenul politic la nivel de guvern sau de presedinte al unei tari! Este necesara experienta in aplicarea acestor cunostintelor  politice, este necesara confruntarea cu realitatea responsabilitatii multiple si simultane – fata de cetateni, fata de partidul de care apartii sau pe care il simpatizezi, fata de legile statului in care traiesti, fata de procesele complexe in urma carora se ajunge la o decizie politica, fata de responsabilitatile internationale ale tarii – pentru a te putea apropia treptat de stadiul de maturitate politica necesar unui ziarist intr-un stat democratic. Este un drum lung si greu…dar numai acesta duce la stadiul din care o populatie dezorientata, saracita si in parte disperata poate fi orientata cu succes spre gasirea unei solutii. Invectivele, din contra…nu duc la nimic. Ele arata numai ca cel care le publica este la fel de dezorientat ca si cititorul si atunci…de se sa fie citit?! Activitatea de jurnalist implica o responsabilitate sociala imensa, despre care nu s-a discutat de loc in cei 20 de ani de cand presa a devenit libera!

Desigur ca cele scrise mai sus nu aduc nici-o contributie directa la rezolvarea problemelor economice actuale ale Romaniei. Romania a mers atat de departe spre un colt izolat si singur al economiei si politicii mondiale incat un articol nu poate schimba mare lucru. Daca insa, pornind de la acest articol, se va incepe o introspectie si o schimbare a parerilor, a atitudinilor, a pozitiilor exprimate – atat la ziaristi cat si la publicul cititor – atunci…va incepe o schimbare de mentalitate spre bine. Daca se aduna mai multi participanti … izvorul devine un parau, pe urma un rau…pe urma…va incepe schimbarea in bine a Romaniei.  Schimbarea in bine incepe cu schimbarea calitatii mass media: aceasta este ceeace se vede pentru Romania, privind din afara.
Succes!

Radu MIHALCEA
Chicago, SUA
16 ianuarie 2011

PRESEDINTI SI INTELECTUALI MOLDO-VALAHI

On By nelursIn HistoryLeave a comment

Rectorul Universitatii din Cluj-Napoca, prof. dr. Andrei Marga, constata esecul statului, presedintelui si al intelectualilor cu prilejul decernarii titlului de doctor h.c. la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. (Anexa) Dezorientarea si duplicitatea, dezastrele au la moldo-valahi traditie.  De aceea, pentru a intelege mesajul prof. Marga si a precedesorilor sai, sa vedem, care-i menirea intelectualilor, de ce presedintii, intelectualii moldo-valahi sunt condamnati la o cultura de anonimat si care sunt perspectivele dupa aderarea la normele si valorile europene.

La origine intelectualii, singurii care stiau sa scrie si citeasca, aveau rolul de a transmite vointa Faraonului, Imparatului, Regelui, a celui de Sus, poporului. Adica era un emitator puternic si o multime de difuzoare, de intelectuali, care transmiteau mai departe vointa Stapanului terestru sau/si celestru. Nici nu se punea problema ca ei sa aibe un mesaj propriu. Intelectualii erau simple unelte.

In Sfantul Imperiu Roman intelectuali erau preoti ai Papei sau administratori ai Imparatului, pana cand principii germanii ies din Biserca Sf. Petru si se retrag  in temple si case de rugaciuni. De atunci protestantii refuza mesajul Romei, au distrus Sf. Imperiul si facut posibila Revolutia Franceza, care nu a acceptat nici pe Papa, nici pe Dumnezeu, numai pe zeita Ratiunii. Astfel apar intelectualii  liberi, atei, masoni etc., care ne transmit, comenteaza mesajele Ratiunii, Stiintei, Democratiei, Progresului. Aceasta credinta, religie tehnico-stiintifica, este la ora actuala dominanta si are inca mare viitor. De ea se folosesc si intelectualii ortodocsii pentru a eluda imperativul refacerii unitatii crestine si al legitima pe Presedinte ca european, democratic, liberal si alte etichete de conjunctura.

Programului de emancipare nationala si sociala este formulat de Scoala Ardelena, de intelectuali formati la Roma, de Biserica Unita greco-catolica. Incercarea moldo-valahilor de a trage spuza pe turta lor, de a fi ei initiatorii si model de urmat, e fals si nu poate decat esua, dupa cum ne demostreaza Eliade, Watson si Marga. De netagaduit este insa si faptul ca Biserca Unita, dupa episcopul Bob, a acceptat linia maghiara, n-a trecut Carpatii si a fost lichidata apoi in Lagarul ortodoxo-comunist, dupa Cortina de Fier. Ideea Unirii este a Scolii Ardelene, fapta este a moldo-valahilor. Asta creeaza confuzie.

Roma i-a ajutat mereu pe romani, la Unirea lui Mihai Viteazul 1600, Unirea cu Roma 1700, Unirea lui Cuza 1859, Marea Unire 1918, Unirea cu UE 2007, dar de fiecare data fortele potrivnice greco-pravoslavnice, maghiare, masone sunt mai puternice si incercarea de emancipare nationala esuiaza iar conducatorii si intelectualii moldo-valahi sunt condamnati la duplicitate si lasitate. Pe de o parte comandamentului greco-pravoslavnic ii obliga sa refuze idea Scoalii Ardeleane, pe de alta parte ei vor sa fie acceptati ca sarea pamantului si pe deasupra sunt obligati sa satisfaca si toate mofturile apusene, tot catalogul asa zis politic corect, dictat de credinta tehnico-stiintifica si relativitatea adevarului.

Mai mult decat atata, spre deosebire de intelectualii din vest, care de o mie de ani sunt ai Papei, Imparatului, Nobililor, Oraselor, Proletarilor etc. moldo-valahi nu au cunoscut o evolutie similara. Ei au un singur far calauzitor, semnul lui Dumnezeu pe pamant: Fanarul, Voda, Domnul, Regele, Secretarul General PCR, Presedintele. Intelectualii sunt purtatori lor de cuvant si sunt candamnati ca si  Stapani lor a o cultura de anonimat. Capul plecat, sabia nu-l taie!

In acest context este clar ca nu intelectualii sunt cauza, ci simptomul bolii cronice de care sufera presedintii moldo-valahi. Pestele de la cap se impute. Pe de o parte ei refuza unirea cu Roma, Scola Ardelena, pana a o rastalmacii in contrarul ei. Din catolica e facuta in manualele de scoala, masonica, iluminista. Pe de alta parte mimetismul lor pro-vestic este vizibil si neconvingator atata timp cat Biserica Unita este periferizata si ei se folosesc in comunicarea cu apusul de paleative – curente culturale occidentale, masoni, maghiari, evrei – in speranta ca se va accepta un Presedinte ortodox moldo-valah duplicitar acompaniat la tambal de o intelectualitate dupa chipul si asemanarea sa.

Un element nou in lipsa de comunicare dintre est si vest, in ceatza asta dintre moldo-valahi si Europa, este libertatea de expresie si relativitatea adevarului, surogate ale credintei tehnico-stiintifice ale omului modern ateu, dar obedient Zeitei Ratiunii. Acuma cu liberatea de expresie, intelectualul a devenit si emitator, desigur unul mult mai slab dacat al vechiului Stapan laic sau religios, si comunicator. In numele cui vorbeste el? Al umanitatii? Inainte de a gasi un raspuns plauzibil constatam o inflatia de informatii, care se transforma in gunoi informational. Iar dupa ce s-a proclamat relativitatea adevarului, ca singura forma politic corecta a discursului public, a urmat imediat dictatura relativitatii adevarului. Politic corect este o politie intelectuala aproape secreta, care veghiaza ca cei neconform cu ipocrizia la moda sa fie sanctionati si lichidati.

Ateismul comunist si idealurile Revolutiei Franceze nu pot inlocui insa lipsa de comuniune dintre ortodocsi si Roma, cum s-a incercat quasi rational in timpul dictaturii de dezvoltare ortodo-comunista si ecumenismului Razboiului Rece, pana la Revolutia de Craciun din anul 1989. Cu toate astea, plus falimentul irevocabil greco-ordodox din Europa, presedintii si intelectualii moldo-valahi continua inca linia veche de aproape un secol, care a produs atata nenorociri si este deja evident pentru toata lumea, ca duce intr-o fundatura.

In ciuda tuturora, vizita la Bucuresti in anul 1999 a papei Ioan Paul II, care a dechis larg portile Europei tuturor romanilor, si mai ales cea mult asteptata a papei Benedict XVI in Romania, poate schimba paradigmele moldo-valahe. Pentru ca tot asa cum la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia participantii vroiau crearea unui stat national unitar, o mare dioceza a Romei si in felul acesta depasirea statutului de tolerati in Europa, aceiasi speranta o au in continuare ardelenii si banatenii, milioanele de romani din Uniunea Europeana. Cat timp mai pot ramane presedinti si intelectuali moldo-valahi surzi si orbi la interesul national si european?

Prof. Dr. Viorel ROMAN
Consilier academic la Universitatea din Bremen

Cum este sa fii sotie, mama si Prima Doamna in Stat, intr-o societate dominata de barbati

On By nelursIn WorldLeave a comment

Asma Al Assad (35 de ani) este Prima Doamna a Siriei. Nascuta la Londra, aceasta se remarca printr-o pregatire de top în economie, informatica si literatura. Mama a trei copii, sotia presedintelui Siriei considera ca “inainte de toate o sotie este sotie, chiar daca este nevasta de presedinte, de doctor, sau de electrician instalator”. Ea spune: “Am o responsabilitate fata de tara pentru ca sunt sirianca, nu pentru ca sunt sotia presedintelui. Repet, a fi sotie este ceea ce esti acasa. Pentru mine ca femeie, ca individ, este important ce fac in afara casei. Eu am lucrat intotdeauna, am fost mereu o persoana activa si cred ca femeile joaca un rol vital in dezvoltarea oricarei societati. Aici nu fac diferenta intre societatea europeana si cea a lumii arabe”.

“Toate femeile pe care le stiu sunt capabile, destepte, hotarate si ambitioase”

Asma Al Assad a revenit in Siria in 2000, dupa ani in care a locuit in Anglia. Devenita sotia presedintelui Siriei, Asma si-a pastrat spiritul european, emanand puterea si hotararea unei femei independente. Desi este prima femeie in stat, Asma merge la cumparaturi fara bodyguarzi si isi conduce singura masina. Prima Doamna a Siriei este o feminista convinsa, o persoana ce isi doreste sa fie si utila societatii in care traieste.

“Cred ca ne subestimam femeile cand ne uitam la ele si le judecam numai in concordanta cu aspectul lor exterior. Si asta pentru ca toate femeile pe care le stiu sunt capabile, destepte, hotarate si ambitioase. Iar atunci cand te uiti doar la cum sunt imbracate pierzi, pentru ca nu ajungi sa le cunosti adevarata lor valoare. Cand vorbim despre barbati nu vorbim despre ce anume poarta pe ei sau cum arata, ci despre cat sunt de puternici, de influenti, ce au facut, asa ca si discutiile despre femei ar trebui sa se indrepte intr-acolo, sa se schimbe considerabil”, a declarat Asma Al Assad.

“Oamenii in Siria sunt eleganti”

Asma Al Assad se detaseaza si prin stilul sau vestimentar, fiind una dintre cele mai elegante persoane publice din lume. Cu toate acestea, Prima Doamna a Siriei sustine ca nu prea se gandeste la haine, pe care le doreste a fi doar practice.

“Am foarte multe responsabilitati, am trei copii mici, iar primul lucru atunci cand ma gandesc nu este cu ce ma imbrac, ci este ce am de facut ca sa fiu de folos, ce sa fac astfel incat copiii mei sa aiba o zi plina, deci nu prea ma gandesc la haine. Hainele trebuie sa fie practice si sa reflecte nu numai cine esti, dar sa si reprezinte societatea din care faci parte. Iar oamenii in Siria sunt eleganti in primul rand pentru ca sunt mandri si pentru ca isi reprezinta frumos tara. Asa ca si eu, ca reprezentant al tarii mele, trebuie sa fiu la fel”.

“Eu nu fac diferenta intre fata si baietii mei”

Pentru Asma Al Assad, provocarea pe  care o traieste zi de zi este educatia propriilor copii. Vorbind despre aceasta, Prima Doamna a Siriei afirma ca nimic nu este mai important pentru ea si sotul ei decat sa isi creasca bine copiii “cu simtul responsabilitatii, cu respect fata de ei si fata de cei din jur… Eu nu fac diferenta intre fata si baietii mei. Toti trebuie sa fie puternici, ambitiosi si sa fie responsabili ca cetateni ai Siriei si ca oameni, sa contribuie pozitiv la viata societatii in care traim indiferent de sexul lor”, spune Asma.

“Este important sa ramai ancorat in realitate”

Asma Al Assad  este o femeie ambitioasa, care vrea sa aduca Siriei imaginea puternica a unei noi generatii. “Este important sa ramai ancorat in realitate. Eu imi conduc singura masina, ma duc singura la supermarket, incerc sa traiesc cat de normal posibil. Dar in acelasi timp, incerc sa inteleg ce se petrece acolo si sa influentez luarea unor decizii la nivel inalt. Siria este o tara extrem de sigura, daca nu ar fi desigur, nu as putea face toate acestea”, a precizat ea.

Roxana Curpas
Phoenix, Arizona