DINTRE POEZIILE LUI ADRIAN BOTEZ – PARTEA 1

CHEMAŢI VISELE LA VORBITOR

 

chemaţi visele la vorbitor – şi spuneţi-le

că eu – în adâncul temniţei – mor

 

să-şi caute – tot printre cei cu înspinată

 

coroană – stăpân: să uite

din mine – tot ce nu

am sângerat să rămân Continue reading “DINTRE POEZIILE LUI ADRIAN BOTEZ – PARTEA 1”

Al.Florin ȚENE: La un veac după Eminescu

Minunea lui Dumnezeu, Eminescu

 

După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui

Cuvântul în tine a căpătat mişcare

A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui

Spre a înţelege noua-ntruchipare.

 

In această zi ai împărţit bucăţi din tine, 

Poeme să le-nţelegem în ceas de mântuire, 

Ajutorul  măduvii timpului ce vine, 

A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire. Continue reading “Al.Florin ȚENE: La un veac după Eminescu”

VAVILA POPOVICI: Mi-e teamă. Plânsul bătrânilor.

Mi-e teamă

A început să-mi fie teamă de bătrânețe
mai mult ca de moarte!
Mi-e teamă de foame, de frig,
de lipsa de dragoste.
Mi-e teamă că ne vor sui în copaci
și vom cădea răniți
de crengile lor neprimitoare.
Mai mult ca de moarte
mi-e teamă de bătrânețea
cerută Domnului cândva.
Mai mult ca de moarte
mi-e teamă de bătrânețea mea! Continue reading “VAVILA POPOVICI: Mi-e teamă. Plânsul bătrânilor.”

Interviu cu scriitoarea Vavila Popovici

Vavila PopoviciIonuț DUȘCĂ: Vavila Popovici, ce nume frumos! Ce origine are acest nume? Dar purtătoarea acestuia?

Vavila POPOVICI: Mă bucur că vă place acest nume. M-am născut în ziua de 24 ianuarie și m-au botezat în aceeași zi, de teamă să nu mă piardă, cum se spunea. Bunica care se afla de față le-a sugerat să-mi dea numele sfântului din acea zi, ca să-mi poarte noroc. În calendarul ortodox era trecut Sântul Mucenic Vavila. Nașa se numea Maria și preotul a grăit: „Se botează în numele Domnului Vavila – Maria”. În certificatul de naștere a fost trecut numai primul nume: Vavila. Popovici este numele de familie pe care l-am obținut prin căsătorie. M-am născut în nordica Bucovină, din părinți născuți și ei tot în aceeași parte a țării.

Despre Sfântul Mucenic Vavila se spune că a fost a fost episcop al Antiohiei între anii 237-253 d. H. În anul 250, pe vremea împăratului păgân Decius Continue reading “Interviu cu scriitoarea Vavila Popovici”

Tremurul gândului

 Cu deosebita bucurie si  apreciere, informam iubitorii de poezie ca a aparut un nou volum de poezii:

.

Tremurul gândului” –

volum de poezii, 2012

      de VAVILA POPOVICI

Cartea poate fi comandata online, asemenea celor sase volume anterioare publicate în USA, urmarind link-ul urmator: „Tremurul gândului” (https://www.createspace.com/4062911)

 

În atentia cititorilor!

.

  OFERTA COMPLETA DE CARTE

a scriitoarei  VAVILA POPOVICI

CARTI TIPARITE:

 Noapte de iarna (versuri) Pitesti 1993;

– Nopti albe (versuri) Pitesti 1995);

 Binele si Raul (proza) Pitesti 1998);

– Dragostea mea cea mare (versuri) Pitesti 1998;

– Albumul cu fotografii (proza) Pitesti 1999;

 Dincolo de noapte (versuri) Bucuresti 2000; postfata – Ion Papuc.

– Piticul din ceasca de cafea (versuri) Bucuresti 2000;

– Mai sunt barbati buni (proza) Bucuresti 2001;

– File de jurnal (proza) Bucuresti 2002;

– Insomniile unei veri (versuri) Bucuresti 2002;

– Ultima pirueta (proza) Pitesti 2003;

– Îngerul scrie poemul (versuri) Pitesti 2003;   (prefata – prof. dr. Simion Barbulescu)

 Între spaima si vis (versuri) Pitesti 2004; prefata – S. Barbulescu.

– Jurnalul unei veri (proza) Bucuresti 2005;

 Suspine strigate (versuri) Pitesti 2005; prefata – Simion Barbulescu.

– Cartea mamei (proza) Pitesti 2006;

 Jurnal American (proza) Pitesti 2007;

 Singuratatea clipelor târzii (versuri) Iasi 2008;

– Gânduri (proza) Iasi 2009; prefata – Vasile Filip.

– Scrisori de departe (versuri) SUA 2010;

– Articole, eseuri, vol. I (proza) SUA 2010;

 Preaplinul tacerilor (proza) SUA 2010;

 Poemele iubirii (versuri) SUA 2011;

– Articole, eseuri, vol. II (proza) SUA 2012;

 Fulguratii (proza) SUA 2012

Tremurul gândului – volum de poezii, 2012

 .

Detaliile pentru cei care doresc sa comande cartile:

Adresele de la care se pot comanda ultimele carti (faceti click pe link-uri):

„Fulguratii” (https://www.createspace.com/3958608)

„Articole, Eseuri (vol. II)” (https://www.createspace.com/3801524)

Scrisori de departe” (https://www.createspace.com/3456668)

„Articole, Eseuri” (https://www.createspace.com/3479381)

„Preaplinul Tacerilor” (https://www.createspace.com/3513737)

„Poemele iubirii” (https://www.createspace.com/3698730)

„Tremurul gândului” (https://www.createspace.com/4062911)

Daca este pentru prima data când comandati de la Amazon CreateSpace, va trebui mai întâi sa va creati un cont (desi CreateSpace face parte din grupul Amazon, conturile sunt separate, deci chiar daca aveti deja un cont deschis la Amazon, pentru CreateSpace trebuie sa va creati unul nou, separat). Veti stabili un nume de identificare si o parola. Apoi vi se va cere sa va introduceti câteva date personale (adresa de email, numele personal, adresa unde locuiti, etc.) si datele unei carti de credit (Visa, MasterCard, etc.). Fara carte de credit nu se poate comanda. Tot acest proces trebuie facut numai la prima vizita, la vizitele ulterioare doar faceti sign-in cu numele de identificare si parola.
Odata încheiata deschiderea contului, precizati numarul de exemplare dorite si plata se va face automat de pe cardul înscris anterior, iar expedierea se va face la domiciliul personal (la adresa pe care ati introdus-o deja la deschiderea contului).

LINISTEA LUMII SAU CAUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ

Recenzie de Constantin Stancu

Linistea lumii

de Adrian BOTEZ

Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca

2011

 

Linistea lumii1 este un titlu neobisnuit pentru Adrian Botez2, spirit tumultuos, energic si revoltat pentru mersul spre haos al lumii în care traieste, o lume care a uitat valorile curate ale crestinismului, o lume a caderii în gol… E un popas în miscarea sufletului spre infinitul spre care tânjeste poetul, oprirea care se regaseste în psalm, pentru ca exista psalmi în care apare brusc acest semn – oprire! Cuvintele se prefac în peisaj, în cântec, în imn, în vis, în speranta, dar sunt acolo, cu adevarul lui Dumnezeu în consoane sau vocale…

Adrian Botez este un scriitor aplecat spre rânduiala, îsi organizeaza volumele în cicluri care sa reziste, anotimpuri ale poeziei, iata ca si acest volum are mai multe parti, legate între ele, simbolice, cu deschidere spre vibratiile lumii:

Cartea I: LINISTEA LUMII;

Cartea a II-a: VÂRTEJURI;

Cartea a III-a: DINCOLO DE ZARE.

Volumul mai cuprinde OPINII CRITICE si sectiunea PERSONALITATE SI OPERA, toate legate de mesajul poeziei lui Adrian Botez, aducând explicatii, argumente, texte, pretexte si bucuria lecturii si a scrisului.

Un volum complex în care autorul pune accentul pe valorile crestine, pe marturia lui Dumnezeu în lume, pe rezistenta crestinului, pe revelatia personala, particulara, pe literatura ca soapta în cetate, soapta care pentru altii, necunoscatori, pare tipat, tipatul zimtat de la miezul noptii…

Brusc, în poezia lui Adrian Botez apar temele care pot aduce linistea unui suflet ce tânjeste sa vada dincolo de zare, prins în vârtejurile lumii, în valurile care zguduie lumea si timpul în care traim, pentru a produce netimp!

Asteptând florile, mântuirea, zapezile, primavara, sarbatori de primavara, metamorfozele, Visul Gradinii – toate devin elemente ale asezarii lumii în matca initiala, cele care sustin posibilitatea existentei ca realitate prin cuvinte, în Cuvânt. Dar lumea e prinsa în tentaculele aruncate de tsunami în aceasta parte de univers, pentru ca apar umbrele: singuratatea de acasa, instabilitatea, vremuri fara ceas, jocul leprei în lume, spasmul cosmic, pastele orbilor (!!), conversatii cu un asasin. Dar speranta se coaguleaza în posibilitatea vederii cu inima dincolo de zare: iubirea ca valoare, Hristos ca stânca în vârtejurile lumii, mustrarea Domnului, supraidentitatea. Pendulând între poezia lirica a lui Octavian Goga, între cuvintele potrivite ale lui Arghezi sau metafora lui Nichita Stanescu, volumul lui Adrian Botez este unul al cautarii echilibrelor posibile într-o lume care si-a pierdut orizontul, iar oprirea pare o solutie…

Autorul, într-un moment de împacare cu sine, dedica volumul sotiei, Elena, ca semn al reîntoarcerii în matricea familiei…

Prezenta Gradinii în constructia volumului este tânjirea poetului dupa raiul pierdut, dar posibil a fi visat, gândit, trait prin imnul dedicat muntilor, anotimpului, florilor…

Îngerii sunt bolnavi de roua diminetii, iar Hristos viseaza într-o stea, raiul e aproape si totul e promisiune sau clipa captata de poet în poemele sale. Dumnezeu cu barba în palme priveste dincolo de orizontul marii, apa botezului curge spre noi radacini, trupul poate fi de raza, animale ucise de prea multa blândete… Prezenta lui Hristos în peisajul lumii, Duhul Sfânt miscând poemul: „a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine/de-am simtit – …o, în sfârsit – ca e bine…!/ nu exista frica-nici moarte: sa stii//numai om Dumnezeu vrea ca iarasi sa fii/…va trimite – la tine – alai cu faclii:/povesti-vei – tihnit – ce durere-i în glii…/” – A TRECUT DUHUL SFÂNT.

Atâta liniste declanseaza delirul în primavara, ca posibilitate a salvarii: „o Doamne – ?i-ai deschis comoara-n/ceruri/nu se mai vad arhangheli la creneluri:/nu merit izbavirea – dar ma simt izbavit/în tot arde fratia – desi toti m-au hulit!” – DELIR DE PRIMAVARA.

Dar luciditatea poetului îl prinde în oglinda ei: partea corecta câstiga din ce în ce mai rar, trebuie sa se schimbe ceva în lume din temelii, demnitatea umana a pierdut ritmul în fata vârtejurilor de toate felurile… (Balada si rugaciunea lui Joan Sala I Ferrer Serrallonga). Dumnezeu poate sa mântuiasca, Dreptatea e Mireasa de Taina a lui Hristos, crima e legea celui tare, Hristos lacrimeaza pe fruntile noastre uscate. Paralela bine-rau demonstreaza ca raul poate fi învins prin binele pe care omul îl poate face în lumina divina, e o balada a celui care tânjeste dupa reforma, dupa schimbarea cea mare, dupa linistea lumii care poate da roade în fiintele noastre. Poetul e neîndurator cu negustorii burtosi care au scos lumea la mezat, e prezent si smecherul cu aureola în buzunar, patronul de stele, paiatele lumii. Privind din perspectiva divina, Adrian Botez vede clar nevoia lumii dupa Dreptatea lui Dumnezeu, pentru ca dreptatea oamenilor nu mai are efect, dreptatea oamenilor s-a stins pe un munte care s-a topit.

Strainatatea de acasa pare semnul departarii de sine, pierderea identitatii, câinele mort în sant, copaci scheletici care cersesc mila într-un secol al masinariilor de toate felurile, masinarii care imprima viteza fenomenelor, e un „suflu al arogantei”!

Metaforele poetului sunt sugestive: spinarile cerului se ating, se freaca una de alta, masa la care scrie are mereu alte dimensiuni, nici un lucru nu e la locul lui! Luciditatea se misca în linistea lumii, spiritul omului atras de miracole, de mântuire lucreaza prin cuvinte, prin rugaciune, prin apropieri… Sunt vremuri fara ceas: „pasari vremuiesc cu glasuri sure/vremea nu mai stie cum sa fie/vântul bate parca sta sa-njure/ o lume livida – vinetie/” sau „ Dumnezeul lumii e cenusa/n-a lasat pe nicaieri vreo usa/” – VREMURI FARA CEAS.

Sfârsitul de vremuri fara de timp se vadeste prin prezenta Pasarii Cenusii, care îl priveste pe poet în ochi, e moartea care are îndrazneala sa arunce fulgere cenusii într-o lumea a culorilor cazute din curcubeu si este o dunga, fizic, inexplicabila, caderea perspectivelor, orizontul care s-a topit în moarte.

Poate ca imaginea cea mai dura si care depaseste durerea fizica e prezenta fiintei alunecate în moartea cea de toate zilele: „trag dupa mine un cadavru,-n salturi/nu ma trezesc – nu stiu unde-l ascund:/nu-s vinovat – ci blestemat de–nalturi…/si lepra-ncape-n timpul tot mai scund/. – ADVERSARUL.

Speranta, însa, e dupa zare, acolo, în aproapele din inima: „aerisind luminile în pasari/ne sprijinim de cer spre-a trece-n linisti:/acolo nu-s recolte si nici miristi/ doar cântec de incendii hialine/”- ACOLO.

Dincolo de zare e un pisc de rugaciune, un munte care se poate urca prin staruinta sau încapatânare, muntii dau argumente pentru o alta viata, curg pâraiele din cer, muntele visa un om… E, desigur, Muntele Dreptatii lui Dumnezeu! Muntele acesta a fost vazut de proorocul Isaia (vezi Biblia), a fost urcat de Iisus, e motivul poemelor lui Adrian Botez, care se topeste, dupa considerente divine, într-o lume în faliment.

Natura e parte a sperantei, natura e parte a creatiei si puterii lui Dumnezeu de a reforma cele vazute: verdele plin al gradinilor, albastrul sever al cerului, gradina, boarea din gradina, pasarile cânta prin copacii din rai, lumina cerului, marile lumii, porti enigmatice, cirezile faptelor, ploaia de roua ca o ploaie spirituala, aer sfânt, o lume proaspata ce trimite la un alt cer si un alt pamânt din Apocalipsa (vezi Biblia).

Despre sine Adrian Botez marturiseste: „n-am fost bun – nici/rau: un oarece/ om// am vazut ape-n amurg/ le-am înfruntat – am vazut/ munti în rasarit – si/ m-am înaltat/” – MARTURIA LUI DISMAS.

În ultimul poem al cartii care poarta un titlu frust si marturisitor – C.V. DE CIOBAN AL CERULUI, autorul se vrea un biruitor, un luptator, unul care stie sensul bataliei spirituale si care are argumente la înaintasii sai, purificati de un foc divin. Se poate observa si o anumita oboseala la poet, viata e un joc în care energiile se strivesc, se duc: „Doamne – stinge-ma undeva/între ape mari – cu tarmuri ametitor/departate – tarmuri pline de/ lacrimi”. – DOR DE STINGERE.

Dar lumea tânjeste dupa linistea dintâi, e o lume în care Pastele s-a modernizat, care vrea altceva, dar nu gaseste: „nu-L mai plânge – astazi – nimeni pe Hristos/ nimeni nu-i mai simte dorul Lui de noi/ Crucea-I grea n-o înduram – direct – pe os/ nici hidosu-i strigat – horcaind în toi/ … nevinovata carne sa înghita/ în vina lui mereu deschisa-i pofta/ oricine-i pregatit – smerit – sa minta/ sa cumpere privata lui Golgota…/ – MODERNIZAREA PASTELUI.

Poet incomod, dar pregatit sa se ierte pe sine si sa-si recunoasca limitele, Adrian Botez recunoaste ca nu poate evada din aceasta lume în care îsi cânta si cânta nedesavârsirea, ca etapa spre omul de dincolo de zare. Versurile sunt dure, cuvinte aparent nepoetice strivesc corola poemelor si aduc mirare cititorului clasic de poezie, dar cel care citeste Scriptura stie ca sunt acolo cuvinte mult mai dure si ca Dumnezeu vrea sa ne recunoastem ticalosia.

Stilul sau penduleaza între clasic si modern, virgulele sunt înlocuite de linia care desparte cuvintele, ideile capata astfel putere, versurile sunt sentinte pentru cititor, uneori cuvintele curg simplu, cadentat, alteori se cauta complicat si simbolic, e un simbolism crestin, cu pecetea lui Hristos, vocalele striga, consoanele cauta linistea noptii, vechi linii ale literaturii române se regasesc în scrierile acestea tulburate de vis si dorinte neîmplinite, lumea se deschide în fata poeziei ca o carte a Privirii Extatice… Poate ca poetul ar trebui sa-si cenzureze uneori discursul liric pentru a lasa aurul din gând sa iasa la suprafata, prin versul cercetat de sapte ori…

Luminita Aldea scria despre Adrian Botez: „Întâmplarea a facut sa citesc poezie scrisa de domnul Adrian Botez si sa exclam fericita: Iata Poetul! … Tema dominant-esentiala a poeziei domnului Adrian Botez este credinta – raportare la divinitate. Toate celelalte teme palesc sau sunt mici, prin comparatie cu tumultul si vibratia înaltator – sfâsietoare a cautarii caii spre Cer.” – Luminita Aldea, Cornul Luncii/Suceava – Scrisul ca destin.

 Nota

 1Adrian Botez, Linistea lumii, Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca, 2011, versuri, Colectia Poezie si muzica crestina. Cartea aparuta în colaborare cu Primaria Gura Humorului.

2 Scriitor român, autorul cartilor: POEZIE1-Jurnal din marea temnita interioara(Axa-Botosani, 1998); 2-Rog inorog(Salonul literar-Focsani, 1998); 3-Povestea unui colectionar de audiente(Corgal Press-Bacau, 2003); 4- Epopeea Atlantica(Corgal Press-Bacau, 2003); 5- Eu, barbarul(Casa Scriitorilor-Bacau, 2005); 6- Crezuri crestine – 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei), Casa Scriitorilor, Bacau, 2005. 7-Nu mai ridicati din umeri! (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 8-În contra dementei de astazi în cultura româna (Ed. ProPlumb, Bacau, 2008); 9-Aici – la-ntâlnirea tuturor câinilor, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2009; Cartea Profetiilor, Ed. Rafet, 2010, Linistea lumii, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011, Obârsii, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2012. PROZA: volumul Basme- pentru copii, pentru oameni mari si pentru foarte mari oameni (Corgal Press-Bacau, 2004). CRITICA/HERMENEUTICA:1- Prigonitii cavaleri ai Mielului – despre poezia culta aromâneasca (Ed. Dimândarea parinteasca, Buc., 2000); 2- Spirit si Logos, în poezia eminesciana – pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textului eminescian(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2005); 3–Loja Iohanica Româneasca – ION Creanga, ION Luca Caragiale, IOAN Slavici– pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si Ioan Slavici(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2006)–; 4Cei Trei Magi ai prozei românesti (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade) – si Epoca Mihaelica : pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu si Mircea Eliade (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 5- Opera scrisa a lui Corneliu Zelea Codreanu – între vizionarism si alchimie nationala, Criterion Publishing, Bucuresti, 2009. ESEURI: 1-RuguriRomânia sub asediu, Carpathia Press, Buc., 2008 (postfata de dr. Artur Silvestri); 2-Cartea Cruciatilor Români, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2008; 3-„Cazul Dacia…”, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2011etc.

POEZII DE VASILE FILIP – Iasi, Romania

Privirea blanda, calda mangaierea,
Imi sunt mai pretioase dintre toate

Nu m-a vrajit niciodata puterea,
Nici bogatia nu m-a dat pe spate.
Am insotit cuvantul cu tacerea,
M-am cercetat cu mainile curate.

Cuvantul e mai dulce decat mierea,
Albinele sunt victime-narmate;
Nu m-a vrajit niciodata puterea,
Nici bogatia nu m-a dat pe spate.

Cu truda grea mi-am adunat averea,
Strangand belsugul risipit prin sate
Alaturi cu speranta si durerea.
Doar ele inca nu mi-au fost furate.

Nu m-a vrajit niciodata puterea …
M-aseman tot mai mult cu un butuc,
Pe care, iata, nu mai poti sa-l misti

A fost un timp cand ma credeam haiduc,
Cu pusti de soc trageam inspre vardisti.
Spre-acele vremuri daca ma mai duc,
Ma-ntorc cu ochii umeziti si tristi. 

Ma vad si-acuma cum dadeam buluc
Peste boierii cocotati prin bristi;
A fost un timp cand ma credeam haiduc,
Cu pusti de soc trageam inspre vardisti.

Ma culc adese sub batranul nuc,
Le-nvart pe toate cum ar fi moristi.
E tot mai greu stravechiul meu surtuc,
Ma misc mai anevoie prin restristi.

A fost un timp cand ma credeam haiduc …

Ca pe-o apa in uluce
Gandurile imi aduc

Duce – m-as si nu m-as duce,
N-am motive sa ma duc.
De-ar fi dorul sa m-apuce,
Eu nu vreau sa-l mai apuc.

De-ar fi mandra-n deal la cruce,
Eu nu vreau sa ma usuc;
Duce – m-as si nu m-as duce,
N-am motive sa ma duc.

Vant de seara imi aduce
Proaspat mirosul de nuc,
O ispita ma seduce
Sa-mi fac mas in cuib de cuc.

Duce – m-as si nu m-as duce …

Curand

Dintre toate relele, am ales-o pe cea mai buna:
Ma las rastignit pentru ce n-am facut,
Chiar si pentru clarul de luna
Sub care candva, mai demult, m-am nascut.

Sunt fericit daca pot sa plang si sa sufar
Cand mi se imputa lumina din soare
Sau albul risipit in floarea de nufar.
Toate acestea, pentru ce oare?

Poate se vrea stapanire pe sufletul meu
Si pe creier. Si aceasta se poate.
Ori poate de vina nu-i nimeni, ci eu,
Caci prea le primesc si le-ngadui pe toate.

Curand se vor sfarsi toate aceste.
Insingurat, in adancul meu ma voi duce,
Ma voi rasadi intr-o foarte trista poveste
Si ma voi rastigni pe veci pe propria-mi cruce.