DINTRE POEZIILE LUI ADRIAN BOTEZ – PARTEA 1

CHEMAŢI VISELE LA VORBITOR

 

chemaţi visele la vorbitor – şi spuneţi-le

că eu – în adâncul temniţei – mor

 

să-şi caute – tot printre cei cu înspinată

 

coroană – stăpân: să uite

din mine – tot ce nu

am sângerat să rămân

***

 

PLÂNGERE CĂTRE DUMNEZEU

 

ce să facem – Doamne – cu suferinţa şi cu moartea

cu păsările care zboară doar noaptea

ce să facem cu trupul – când i s-a prelins inima

ce să facem cu ziua – când simţim că e ultima?

 

prea multe lăsaşi – Doamne – să se zvârcolească-n

sfântul văzduh şi să se

războiască întru putere:

 

cântarul lumii se strică

chiar toate-ale totului când se ridică

spre lumină: trebuie puţină

asprime şi plivire

altfel degeaba  –  Doamne – ai trudit la nemărginire

***

 

VENEŢIA

 

în palate s-au tolănit şerpii

trăgând peste ei masca petalelor

 

pe tăişul punţii aleargă

zeiţe nebune

 

din smoala apelor răzbat

ochii amanţilor înecaţi: 

sumedenii perle

 

a ieşit din adâncuri – gânditor

diavolul – privindu-şi – pe deget

inelul de doge

***

 

VAGABOND AL LUMII

 

mâinile mi se scufundă în buzunare

ca-n peştera lui Aladin

 

trec pe străzi: ninsoarea pufului de salcâm

pâlpâie coroane – fierbinţi şi zburatice – în jurul frunţii mele:

Rege Zdrenţăros al Marilor

Dispariţii şi Pagube

***

 

DRUM CU CAVALERI

 

venit-am din Arhipelag – sub

aceeaşi flacără-a Morţii să stau – cu

inepţii Cavaleri ai Apocalipsului

 

imperial drum: să stingi – rând pe rând

sub surzenia apei – insulele

care s-au depărtat mistic – una de alta – pentru

a închipui hieroglifa cântată a

nemărginirii

 

când vei trăi – într-o altă viaţă

Apocalipsul –  acum doar visat

îţi va părea plictisitor şi-ntunecat – blestem

prea des încercat

*

geometrie perfectă – Aerul: lumină retezată

cu sabia

fumegă muntele de tămâie:

numai îngerii mai pot aici să-ntârzie

*

se-ncaieră caii

strănută craii

când fâlfâie luna prin cântecul de leagăn al zeilor

 

salvaţi cavalerii –

turnirul serii

a-n-ceput cu-o greşeală de lance în pieptul Furtunii

 

culeg melci de zale

funingini astrale

înfundă coşul respirării domestice de vise

 

plângi don Quijote –

plânsul pe note

umple de sânge palmele-aplauzelor

 

Selenarei Curţi

*

Ierusalime – cavalerii zgurii

clăditu-te-au în visele din Nord:

când călărim pe racii graşi ai urii

eşti când cetate – când ceţos fiord

***

 

CĂTRE DON CERVANTES

 

pe Deşiratele – cu-nverşunare voi călări – până când

sumbrul Sfinx îmi va zâmbi

 

nu cavaleri m-au ciopârţit – ci

pietroaie de râu – Cuvintele

 

aşteptaţi – aşteptaţi laşilor

mă voi scula şi voi rosti un trăsnet

păsări şi furtună voi isca

voi face să fulgere stele – pe trupul

Potirului

 

aşteptaţi –  aşteptaţi laşilor

am prins în menghinea braţelor – zilele

va fi lumină sau disperare – după cum Eu voi porunci

pe saltimbanci i-am înhămat la morile de vânt

Arborele Cuvântului şi-a scuturat cenuşa peste lume

 

am ascuns anotimpurile sub piatra inelului

marea: cerşetoare încântătoare – la

porţile trufaşelor stânci

 

sfinţenia mea e-n toate cărţile – risipite pe 

mese de joc

 

îndeletnicirea de căpetenie a degetelor:

pipăie mistice goluri – între

lună şi soare

 

sunt din neamul regilor norilor – şi ai

mărilor

nestatornice: sclava cea mai de preţ a

haremului meu

valurile – ghemuri de suspin: le sacrific

eternităţii

 

făptura mea princiară se îmbată măreţ

la toate ospeţele uitării

 

de aceea –  sunt de o politeţe desăvârşită

în faţa morţii

***

 

LÂNCED NEAM AL AURULUI

 

lânced neam al aurului: Bizanţ

mă-ntorc la incendiul mistic al

Crucii

 

nu-mi ajung apele – pentru-a 

pluti până la Tine: iau cerurile-n piept – se termină şi

cerurile – şi Tu-mi ceri – fără contenire – înainte

să navighez – spre

de nimeni bănuitul

VID

 

şi  doar din neam de Sfinţi Matrozi

m-am tras spre lagunele Cerului:

o zdreanţă din naufragiul cântecului

va pluti veşnic peste mările mele

peste îngheţatele mele suflări

 

un vierme face vocalize în inima catargului

măsor cu valul – cât mai e

până la Ithaca

 

comori de aur lânced – incendii

nestemate – mă cheamă stăpân

gnom sacru – proteja-voi focul acestor boli

cumplite ale pământului – voi coborî

mai adânc în somn – minerale suferinţele – fulgerând

sălbatic – ale întunericului

 

o rază măcar – nu voi lăsa să străbată spre voi

degenerate – vlăguite odrasle – ale

ipocritei lumine a Soarelui

 

mi s-a întins – pe mantie – incendiul

Crucii

 

El m-a ales ca trăsnet – herald puterii

m-a smuls din praful gloatei – şi

m-a-nchinat Durerii

 

m-a aşteptat sub minunări să gem

mi-a pus

pe frunte – mir: Steaua din Bethlehem

***

 

LICORNUL

 

Licornul blând

Coboarã sfânt

Dintre pãduri

De dumnezei

 

E tot flãmând

De duh şi cânt

Şi trece rar

Pe la smarald

 

Licorn tãcut

Coboarã scut

Peste virginul

Prinţ din tei

 

E tot amurg

Walkirii curg

Spre câmpuri pline

De eroi

 

Sub cornul dalb

Nebun hidalg

Scuturã pomi:

Cad dulcinei

 

Licorn din lunã

Arme sunã:

Iubiri – rãzboi

Suie în mit

 

Îngenuncheaţi

Fraţi cruciaţi:

Aţi fost aleşi

Paznici la Graal

 

Arhangheli grei

Sunteţi tustrei

Chemaţi la cer:

E-ospãţ de zei

 

Licorn de pazã

Ia în vazã

Pe cei ce-ajung

Prin rãstigniri

La Sfântul Duh

***

 

PLÂNGÂNDU-L PE IISUS

 

Plângându-L pe Iisus – un copil

Adormi la ferestrã:şi-L vãzu pe Ucis

Plutind lin – lebãdã sângerie

Scurgându-se-n cântecul ultim – spre

Lac

 

Rãnile Lui erau tot atâtea ciudate

Lumini – guri de peşteri – strãpungând spre

Orbitoare Grãdinã

 

Şi copilul – în vis – o porni spre

Eternele dimineţi – iar 

Când s-a trezit – nu mai avea

Nicãieri de ajuns

***

 

PRIGOANĂ DE DOINĂ

 

Lacrimă de păsări

Fir de busuioc

Cuvântaţi în plaiul

Fără de noroc

 

Florile-n puhoaie

Lujere de cai

Scapătă-n poveste

Şi în joc de nai

 

Vodă al dumbrăvii

E bolnav de cântec

Brazdele-ndurării

Au luat duh în pântec

 

Leşinată-i zarea

Mâini de Făt-Frumos

Dezmiardă-n descântec

Mugurii de jos

 

Doamne al vestirii

Lin scrânciob de cer

Buciumele firii

Ferecă-le-n fier

 

Se-aud hoarde-n tropot

Sughiţând oştiri

Fauni fără minte

Jefuiesc iubiri

 

O – mărite Doamne

Pajişti se-ncruşesc

La uşa luminii

Nu mai nimeresc

 

Nu lăsa copitei

Raiul ca o pradă

În pieptul ispitei

Să proptim o spadă

 

Să-mpletim din raze

Răului hotar

Focul de arhangheli

Să intre-n cântar

 

În patria vremii

Vuiesc covălii:

Râvnind paradisuri

Să dăm bătălii

 

Împotrivă-s neguri

Satana-i monarc –

Mută struna lirei

În coardă de arc

 

Doamne al minunii

Ce începi să sângeri –

Schimbă raza lunii

În legiuni de îngeri

 

Lenevită-n tihne

Grohăie-omenirea:

Bici de foc şi vifor

Trimite-i iubirea

 

Cavaleri de stihuri

Se prăval pe-altare –

Umplu gura beznei

Cu-a doua născare

***

          

CÂNTECUL CAVALERILOR ROUREI

 

Sudori de înger bem în veac

Însărăcindu-l pe sărac

Şi din potir şi din aripă

Ne-agonisim în cer risipă

 

Scoici când se răstignesc – nu mint:

Tainic învie-n mărgărint –

Spăşirea sevei înspinate:

Naramzele încoronate

 

O – lină vină de lumină

Neistovit vis de GRĂDINĂ:

În sânge slovenim amurg –

Din noi în Tine toate curg

 

Fiece deget e-o Golgotă

Şi – fremătând din notă-n notă –

Stârnim furtună-n mâna dreaptă:

În pumn e FULGERAREA-FAPTĂ

 

                                 *

Albesc de har copacii-n munţi

Arhangheli fac – din spade – punţi

Din vizuini – spre Empireu

E alfabet de Dumnezeu

Păstori de raze – Miel de Foc

Plauri de lumi fără soroc

Zenituri şi entelehii

Asfixieri de elegii

 

Logos Divin – Perfectă Rimă

Spre epopee se înclină

Şi stele toate – fir cu fir

Se-ntorc în inima-Potir

                                  *

 

frânţi în genunchi pe-un strop de rouă

şoptim feţele lunii – două:

căci între fulgere şi beznă

zării din Iuda doar o gleznă

 

spre răsărit Ierusalim

din cavalerii câţi venim

nu se zăreşte-n cavalcadă

decât o înfocată SPADĂ

***

 

IOSIF DE-ARIMATEEA

 

Veghind smerit şi singur sub spintecarea Crucii

Am strâns cerescul sânge – din Om care s-a scurs

Şi în pocal de Aur – Lumina I-am ascuns

Ca-ntr-un mormânt la care vin să se-nchine cucii

 

L-am tras  de sub osândă – L-am îmbrăcat în taină

Şi pentru ochii lumii – zăbranic I-am dat haină:

Nimeni nu ştie însă – Iosif  de-Arimateea

Că-i paznic încercării de-a sângera Ideea

***

 

OTRAVA RAIULUI

 

şi-a semănat chiar Dumnezeu grădina

cu vii havuze de amărăciune

din care  –  însetaţi  –  sorb îngerii lumina

crezând că-i un nou foc de rugăciune

 

dar aripile li se zbat agonic

şi-şi uită firea vastă  –  dumnezeie:

cucuta frângerii îşi face-ncet lucrarea

şi îngerii simt miros de femeie

***

 

GLORII BIZANTINE

 

în pulberi vei afla soarta măririi

de mlaştini e cuprins Augusteonul :

toţi împăraţii prefăcut-au tronul

în cuib de-odihnă unde-şi petrec somnul

negrele scorpii şi cameleonul

 

durerea strânsă-n dungi de diademe

plânge-ntre mirţi  –  pe malul Propontidei  –

viscol de oşti  –  ce frământat-au theme

azi doar luciri de val sunt  –  şi trireme

trec peste ele gustul aguridei

 

a fost odată ca-n poveşti trufaşe

au fost nebune visuri dumnezee :

au mai rămas doar albe stânci golaşe

strigătu-n noapte-al  Păsării Vrăjmaşe  –

pe fund de ape  –  tainice camee

***

 

SIHĂSTRIA VORONEŢULUI

 

unde stelele-şi coboară  –  lin  –  lumina din Cuvânt

între munţi  –  păduri şi vânt

atingând pământ c-un gând:

îngere de colilie

răsărit-a sihăstrie!

 

cât o iesle  –  cât un prunc

cât pe vale  –  cât pe runc

stă-ntre apele cereşti  –  rugăciuni dumnezeieşti

luminând pustia:

sihăstria

 

păpădie  –  primăvară

cu urgia se măsoară

dintre ierni răzbate-n vară  –

lacrimi  –  zâmbet de fecioară

slăvind zării măiestria:

sihăstria

 

miez de noapte ce rodeşte

când Hristos spre ea priveşte:

nu sufla prea tare  – Doamne

n-o clinti nici dintre toamne  –

vei învârteji-o-n vânt

şi pe-o pală de lumină

iar în raiuri o să vină!

vis de floare de sulfină

sfios arde veşnicia  –  

sihăstria

 

e atât amar pe lume  –

o –  Iisuse împărate!

doar nădejdea sihăstriei

doar icoana Sân’ Măriei

dulce rugăciune-n strune

zăboveşte de păcate!

                  *

Dumnezeul de lumină  –  preoţilor stâncii mute

printre cetine le ţese

fir de patrafir:

dinspre-amiază către munte

întristând poieni de aer

se clădesc altar şi frunte

cetelor de îngeri

 

ce-ţi rămâne  –  suflet singur?

să culegi lanul de frângeri

să te rogi

să sângeri

                     *

ars de stele  –  scris de fluturi

mă desprind din luturi

şi spre Tine vin  –  Iisuse

de gând să mă scuturi!

***

 

E-AICI UN RAI CE NU-L PUTEŢI PRICEPE

 

e-aici un rai ce nu-l puteţi pricepe

lumini de mai în veşnicia firii

cu herghelii a’ iepelor sirepe

din Empireu pogoară zei uimirii

e-aici şi cântec – sfântă încântare

dar şi descântec zânelor iubirii

săgeată pajuri dincolo de zare

albine-şi viersuiesc în miere Mirii

 

din piscuri aspre – din pădurea tainei

se-nalţă către ceruri mir de suflet

Frumos şi Bine vin într-un răsuflet

 

iar Crist ‘i-mbracă-n mântuirea hainei

…peste valahi trec ape de văpaie

să ardă-istorii – dorul să-l răsaie

***

 

ŢĂRANII MEI

 

ţărani şi-au pus cămăşi de sărbătoare

cum crinul alb grăit-a cu Hristos:

curatul lor dumnezeiesc mă doare

îngerii mă cutreier’ pân’ la os

 

se duc în moarte cum la sfânta liturghie

se duc pe îndelete şi smeriţi:

ei ştiu că între lumi nu e frânghie

că viii şi cu morţii-s fericiţi

 

e-atâta linişte pe masa cu lumine

sicriele sunt tronuri de-mpăraţi

neamul acesta liniştit tot vine

 

umplut-au cerul Craii din Carpaţi

…ţăranii mei – stăpânii de moşie

nu mor: veghează totul sfânt să fie!

***

   

 ION – PATRIA MEA

                                

                Balada Kog-a-Ion-ului/”Capul lui Zalmoxis

 

-de unde creşteţi voi – smaraldelor-esmeraldelor

ierbii?

-din  – umile – călcâiele lui

Ion…

-şi voi – ametiste-ale florilor de

cicoare şi nu-mă-uita – de

unde…?

-din – închişi – întru supremul

extaz – ochii lui

Ion  – Alexandrinul Caldeeanul şi

Atotînfloritul

Dac… Ion-Gemenii

-dar voi – pădurilor  – cucilor şi privighetorilor – dar şi 

voi – căpăţânoşilor

munţi…de unde aţi crescut?

-din căpăţâna bolovănoasă dar şi din 

pletele care cântă – precum 

subpământene

Ilene-Cosânzene  – …din căpăţâna şi din pletele 

pretutindeni întinse şi

revărsate – rădăcinoase – ale lui

Ion… 

-…şi voi – mărilor – înspumaţilor

pescăruşi – voi

oceanelor fără măsură ori număr…?

-noi…din visele – noi

din gândurile de

dincolo de zările timpului – ale lui

Ion… 

-şi-atunci izvoarele…?

-da – sunt lacrimile de fericire – iscate de

sub pământ – de acei ochi închişi ai lui

Ion – care visează – visează

înfriguraţi şi-nverşunaţi 

visează – de dincolo de orişice

viaţă ori moarte…

-…dar sângele – sângele

amarnic sângele rubinelor – care se

rostogolesc meree  – precum 

volburile-ntr-una-nmulţite ale

amurgului – precum în cer aşa şi 

pre sub pământ – prin

inimile noastre – precum şi prin

aureolele serafilor…?

-oh – sunt sânge din sângele tatălui nostru

Ion…

 

…Ioane – Slăvit Martir  – Răstignitule din

Constelaţiile Subpământului – stai 

rogu-te  –  acolo – Unul şi

Dezmărginit – culcat în nenumărate bătălii de

cucernice àrmii – bătălii de

valaho-arhangheli (de la Sarmizegetusa – Rovine – Podu

Înalt – Valea Albă – Călugăreni – Finţa-Roşcani…şi până la

Oarba de Mureş…)  – şi-apoi înviat drept în

Poarta Lui Dumnezeu – stai acolo Ioane  – Chitule

Blândule: nu te grăbi a te

mişca – pentru că tu eşti singurul meu

sfânt – tu eşti

patria mea – rădăcină de

stea…

***

 

PATRIA MEA

 

să nu-ndrăzneşti să te caţări pe

munţii mei – dacă nu eşti în stare să vezi 

curgând – pe toţi versanţii lor – orbitor

sânge de

îngeri – în miezul

zilei

 

să nu-ndrăzneşti să păşeşti pe

pământul de cristal 

mântuit – al 

câmpiilor mele – dacă nu eşti în stare şi

încă nu vrei –  să te

scufunzi – până deasupra de creştet – în

oceanele de furie extatică ale

martirilor mei 

 

să nu-ndrăzneşti să scoţi o

vorbă – despre strămoşii mei – despre

dumnezeul meu – dacă nu eşti în stare să te

răstigneşti  – de bună-voie şi 

cu bucurie cerească – pe

Stejarul-Zeu (stârnit furtunos din afundul 

pământului meu – de

Vijelia Iubirii

Mistice)…

 

să nu-ndrăzneşti să te-apleci şi să

bei din izvoarele şi pâraiele văilor

mele – dacă nu eşti în stare să tremuri smerit de

toate minunile grele  – sărutând în ele întreg

Iconostasul de Seară al 

Hristosului Primăverii 

mele

 

să nu care cumva să-ndrăzneşti! – altfel

toate fulgerele stelelor vor

cădea peste tine  – şi te-or arde de

viu – până când nu va mai rămâne din tine decât o

şoaptă miloagă – o rugăciune încenuşată-n

şoaptă – prin care însuţi să ceri– cu

gura şi gâtlejul tău 

nevăzute – Atotputernicului şi

Ielelor mute – să te preschimbe în cea mai umilă 

făptură de gâză – fâşâind sfioasă – ba chiar

înfricoşată – grozav tremurând la 

umbra vreunui fir de 

firavă iarbă…

 

…de acolo – din beznenele buruienii – vei 

auzi  – în genuni – cum ciclopic trosnesc  

rădăcinile de oase-nsângerate ale 

munţilor – ale

câmpilor şi apelor 

mele  – toate fiind

cu totul alte lumi şi 

istorii şi osii şi

binecuvântate planete 

sfinte – vizibile numai din

raiuri şi din pioase rămăşiţe de

minte…

 

de acolo – de sub umbra cuminte a

ierburilor – îţi

vei începe călătoria spre Înaltul

Pol al Uluirii – călătoria prin care-i vei

cunoaşte şi vedea – „faţă către faţă şi

Duh către Duh” –  de la trăsnet de pisc – până la 

noptaticul stuh – pe strămoşii 

mei – cei 

care ţin pe sfânta-le spinare  – şi 

iarbă şi munte şi

mare…

 

…îi vei cunoaşte

îndeaproape şi străluminat – pe strămoşii mei şi

pe Împărat – pe strămoşii mei cei din 

firi – toţi

îngeri şi martiri…

 

… de acolo – de sub umbra cuminte a

ierburilor – îţi vei începe

călătoria-ntru Mire – adică

de-a le-nvăţa şi-a le

ştire (cu palmele şi

tălpile-acum arse-n piroane!) – pe toate-ale mele

icoane – şi crucile

învierii – cu tot cu patrafirele

primăverii…

 

strămoşi  –  vremi barbare – icoane de 

martiri  – turme de

stele şi  năzdrăvane

mioare – precum şi stâlpii de Lună – de

Măiestre şi 

Soare – vor veni  –  toate  –  peste tine să te

măsoare   – ca să renaşti într-o 

floare 

 

spre a te 

recunoaşte  – toatele aste se vor 

scurge sublim – precum mirul şi

lumina de Paşte – de pe

fruntea fulgerată de

viaţa-nviată (adică de pe

fruntea învăpăiat înspinată) a

Patriei mele

 

se vor scurge sudorile Ei 

apoteotic fulgerate – până peste 

sudorile spaimelor frunţii tale-n dreptate – sudori – deocamdată

lingând ca-n

amuşinare de fiară – o frunte fără nicio

tiară – frunte joasă  – neştiutoare şi de 

ursitori blestemată

 

…sudorile tale – prelinse noros

noroios şi trândav – peste 

buzele gurii celei scrâşnind vineţi

spiriduşi – peste buzele gurii tale – celei

mestecând măcinând  încă-năuntru 

nerodnicele cenuşi

 

…gura ta – care

nimic nimănui nu poate încă a-i 

mărturisi  – îngăima ori a-i

spune – pentru că buzele-i sunt 

îngrozite  – înnebunite şi 

mute  (vădanele

strune!)  – de 

atâta cotidiană  – împrospătată de 

veci şi firească 

Minune

 

să nu care cumva să-ndrăzneşti – nimic

să-ndrăzneşti! – dacă a Patrie sfântă a mea

nu vei şti să te răstigneşti!

***

 

Adrian Botez

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.